Itinerar Biblic Ep. 1050 – APOCALIPSA Cap. 14:9-18

 

Dragi prieteni reluăm discuţia întreruptă în ultimul nostru popas în cadrul capitolului 14 al cărţii Apocalipsa şi vă reamintesc că tema o constituie Babilonul.

Cetatea Babilonului va fi reconstruită în timpul necazului cel mare. Aşa cum am arătat când am studiat cartea Isaia, în capitolul 13 al cărţii acestui profet întâlnim o referire la acest lucru. Eu cred că Babilonul antic va fi reconstruit, deşi nu în acelaşi loc, şi că va veni judecata asupra lui, aşa cum este prevăzută în cartea Isaia.

Idolatria Babilonului este o beţie spirituală care va fascina întreaga lume. Acesta este motivul pentru care vedem atât de multe experienţe demonice, exorcism, satanism, lucruri care ţin de lumea ocultului şi care se bucură de o atenţie crescândă în zilele noastre. Observaţi ce au spus profeţii Vechiului Testament despre Babilon: “Babilonul era în mâna Domnului un potir din aur, care îmbăta tot pământul; Neamurile au băut din vinul lui; de aceea au fost neamurile ca într-o nebunie.” (Ieremia 51:7). Dacă aţi putea avea o privire de ansamblu asupra omenirii, dacă aţi putea să priviţi toată această lume de undeva, de sus, cred că aţi fi dezamăgiţi de omenire şi de popoarele acestei lumi. În profeţia lui Isaia citim: “Voi pedepsi-zice Domnul-lumea pentru răutatea ei, şi pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufaşi, şi voi doborî semeţia celor asupritori.” (Isaia 13:11). Aceasta aduce mânia lui Dumnezeu asupra lumii (vezi Ieremia 25:15-26). “Şi astfel Babilonul, podoaba împăraţilor, falnica mândrie a Haldeilor, va fi ca Sodoma şi Gomora pe care le-a nimicit Dumnezeu.” (Isaia 13:19).

Aceasta este judecata asupra Babilonului pe care o vom vedea în capitolele următoare: judecata asupra Babilonului religios în capitolul 17 al Apocalipsei şi asupra Babilonului comercial, în capitolul 18.

PRONUNŢAREA JUDECĂŢII ASUPRA CELOR CARE PRIMESC SEMNUL FIAREI

Probabil că este adevărat că oamenii care trec prin toată perioada necazului celui mare sau doar printr-o parte a acestui necaz au trecut prin toate acestea pentru că au primit semnul fiarei. Totuşi, o parte din necazul cel mare nu este provocat de acţiunea lui Satan eliberat, ci de judecata lui Hristos asupra acestui pământ. El va acţiona direct şi personal stingând răzvrătirea declanşată pe pământ împotriva Sa.

Apocalipsa 14:9-12

Apoi a urmat un alt înger, al treilea şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână,  va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei! Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.

Îngerul se adresează unui grup de oameni care păzesc poruncile lui Dumnezeu, legea Vechiului Testament. Scriptura ne spune că vor fi aduse jertfe în timpul necazului celui mare şi chiar în timpul celor o mie de ani ai împărăţiei.

Această secţiune arată foarte clar că nimeni nu-şi poate asuma o poziţie neutră în timpul acestei perioade dificile sub domnia fiarei. Chiar şi astăzi vedem oameni de afaceri creştini care cedează în faţa metodelor lumii. În capitolul 13 am văzut că alternativa la refuzul de a primi semnul fiarei era înfometarea. Pe de altă parte, persoana care primeşte semnul atrage asupra sa mânia lui Dumnezeu.

“Va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu.” Dacă credeţi că biserica trece prin necazul cel mare, veţi crede şi că Domnul Isus va abate mânia Sa asupra celor ce sunt ai Săi. Eu pur şi simplu nu pot să cred că Domnul Isus ar face aşa ceva bisericii pe care a răscumpărat-o.

“Vinul mâniei lui Dumnezeu” este o expresie adoptată din Vechiul Testament. În Psalmul 75:8 citim: “În mâna Domnului este un potir, în care fierbe un vin plin de amestecătură. Când îl varsă, toţi cei răi de pe pământ sug, îl sorb şi-l beau până în fund!” Profeţii Vechiului Testament au preluat această temă. Ei au văzut cum paharul mâniei se umple de dă pe-afară. Dumnezeu a avut răbdare şi l-a lăsat pe om să continue modul lui de viaţă păcătos, dar când paharul mâniei s-a umplut, Dumnezeu l-a pus la buzele unei societăţi păgâne. Oamenii răzvrătiţi au tot adunat mânie peste mânie până când judecata a trebuit să izbucnească.

“Va fi chinuit în foc şi în pucioasă” – dacă aici nu este vorba de foc şi pucioasă la modul propriu, atunci orice altceva ar fi trebuie să fie ceva mai rău decât foc şi pucioasă. Dacă este un simbol, înseamnă că este o reprezentară palidă a lucrului real la care se referă. Este ca un fel de esenţă de ceva, cum este esenţa de vanilie sau esenţa de parfum. Esenţa este mirosul acela slab care rămâne în sticlă după ce s-a evaporat conţinutul. Dacă simbolul este umbra palidă a lucrului real,  înseamnă că realitatea poate fi mult mai dură decât indică simbolul.

Amintiţi-vă însă că pucioasa din Gomora era reală, nu era un simbol. Trebuie să vă gândiţi serios la acest lucru dacă nu credeţi că există un iad real.

Mai observăm din acest pasaj că iadul este vizibil şi pentru Hristos şi pentru îngerii sfinţi. Nu se spune că iadul este vizibil pentru cei douăzeci şi patru de bătrâni. Trebuie oare să deducem de aici că biserica din cer nu ştie ce se întâmplă pe pământ? Înclin să cred că biserica nu va vedea ce se întâmplă pe pământ în timpul necazului celui mare, dar cu siguranţă Domnul şi îngerii sfinţi vor vedea totul.

Tot ce pot face în această perioadă cei ce sunt ai lui Dumnezeu este să aibă răbdare şi să aştepte venirea Domnului Isus Hristos. Domnul a spus: “Dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.” (Matei 24:13). De ce va răbda? Pentru că a fost pecetluit de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu şi îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos. Cine va răbda până la sfârşit va birui prin sângele Mielului. Domnul Isus a spus: “Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre.” (Luca 21:19). Tot ce pot face este să aştepte să treacă furtuna şi exact asta vor face în timpul necazului celui mare.

LAUDA PENTRU CEI CARE VOR MURI ÎN DOMNUL

Urmează un verset care se foloseşte la înmormântări în prezent, dar dacă este folosit în felul acesta nu mai poate fi aplicat în nici un fel. Acest verset se referă numai la perioada necazului celui mare:

Apocalipsa 14:13

Şi am auzit un glas din cer, care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii, care mor în Domnul!” -„Da” zice Duhul „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!”

Mulţi dintre sfinţii lui Dumnezeu din timpul necazului, atât cei 144000 şi numărul nespecificat de neevrei care vor fi mântuiţi în ceastă perioadă, îşi vor da viaţa pentru Hristos. Ei vor muri ca martiri. În timpul necazului celui mare va fi oricum mai bine să mori decât să trăieşti. Acest verset va fi o mare mângâiere pentru acel timp. Cei credincioşi din timpul acela se vor odihni de ostenelile lor, faptele lor îi vor urma şi Domnul îi va răsplăti.

Aşa cum am spus, acesta nu este un verset pentru sfinţii lui Dumnezeu din vremea noastră, mai ales pentru cei din ţările dezvoltate. Este nefiresc în cazul nostru să ne dorim moartea. Cei mai mulţi ne simţim aşa cum spunea apostolul Pavel: “ Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine; dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup. Şi Sunt încredinţat şi ştiu că voi rămânea şi voi trăi cu voi toţi, pentru înaintarea şi bucuria credinţei voastre; pentru ca, prin întoarcerea mea la voi, să aveţi în mine o mare pricină de laudă în Isus Hristos.” (Filipeni 1:23-26).

Eu aş vrea să mai rămân pentru o vreme aici pentru ca să-i învăţ pe oameni Cuvântul lui Dumnezeu. Nu mă grăbesc să ajung în cer încă. O povestire pe care am auzit-o demult ilustrează destul de bine ce vreau să spun. Un băieţel negru era la biserică la serviciul de duminică seara, când predicatorul a întrebat: “Câţi dintre voi vreţi să mergeţi în cer?” Bineînţeles că toată lumea a ridicat mâna, în afară de acest băieţel. Predicatorul l-a privit mirat şi l-a întrebat: “Băiete, tu nu vrei să mergi în cer?” “Ba da”, a răspuns băiatul, “dar mi s-a părut că aţi adunat destui pentru seara asta.”

Eu nu aş vrea să fiu în transportul care pleacă în seara asta. Voi ajunge acolo, în cele din urmă, dar aş dori să slujesc cât mai mult posibil aici, pe pământ. Ar fi nefiresc să doresc să mor, dar pentru cei din necazul cel mare lucrurile vor sta cu totul altfel. Ei vor aştepta cu răbdare, în suferinţă. Dacă sunt martirizaţi, va fi minunat pentru ei. “Ferice de cei ce mor în Domnul.” El îi va răsplăti pentru că I-au fost credincioşi.

Cred că puteţi vedea că acest verset nu este potrivit pentru un serviciu de înmormântare, mai ales dacă este vorba de un om bogat care n-a avut de suferit toată viaţa lui. A-l folosi în cazul unui om care n-a muncit toată viaţa, care a avut de toate aici, pe pământ, înseamnă să abuzezi de Cuvântul lui Dumnezeu. Moartea va fi de dorit pentru oamenii care vor trăi în vremea necazului celui mare, dar nu este la fel şi pentru credincioşii din societatea contemporană.

“Faptele lor îi urmează” – Aceasta înseamnă că vor fi răsplătiţi pentru credincioşia lor, pentru răbdare şi pentru lucrările din această perioadă. Dumnezeu nu mântuieşte pe nimeni pentru faptele sale, dar ne răsplăteşte pentru lucrările pe care le facem. Faptele noastre (bune sau rele) sunt ca nişte conserve legate de coada unui câine: nu putem scăpa de ele. Ele ne vor urma la scaunul de judecată al Domnului Isus Hristos.

AVANPREMIERĂ LA ARMAGHEDON

Apocalipsa 14:14

Apoi m-am uitat, şi iată un nor alb; şi pe nor şedea cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună din aur; iar în mână, o secere ascuţită.

“…Iată un nor alb şi pe nor şedea cineva care semăna cu un fiu al omului” – aceasta este o referire clară la Domnul Isus Hristos. Norul este o trăsătură distinctivă: “Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.” (Matei 24:30). Cred că “norii” sunt norul schekina, care este “semnul” în cer.

“Pe cap avea o cunună de aur” – aceasta confirmă încă o dată că este vorba de Domnul Isus Hristos. El este eroul cărţii Apocalipsa şi avem nevoie de această carte pentru a ne face o imagine corectă şi reală despre El. Aici El este prezentat ca Împărat, nu ca Profet sau Preot. Funcţia Sa de Împărat este legată întotdeauna de revenirea pe pământ.

“O seceră ascuţită” – face trimitere la judecata celor nelegiuiţi. Dr. Newell atrage atenţia asupra unui lucru interesant: el remarcă faptul că acest cuvânt tradus prin “seceră” este folosit numai de douăsprezece ori în toată Biblia şi şapte din aceste douăsprezece locuri se află în versetele din această secţiune. De asemenea, adjectivul “ascuţit/ă” apare de şapte ori în Apocalipsa, dintre care de patru ori doar în acest capitol.

Apocalipsa 14:15-16

Şi un alt înger a ieşit din Templu, şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: „Pune secerea Ta şi seceră: pentru că a venit ceasul să seceri, şi secerişul pământului este copt.” Atunci Cel ce şedea pe nor, Şi-a aruncat secerea pe pământ. Şi pământul a fost secerat.

“Trimite secera ta şi seceră!” – aceasta se referă la judecata oamenilor de pe pământ. “Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 13:40-42). “Seceratul” din Evanghelia după Matei a fost identificat de atât de multă vreme cu mărturia creştinului şi credincioşii au fost îndemnaţi să se roage pentru lucrători pentru seceriş, încât este greu pentru un creştin obişnuit să pună această scenă în contextul real al Scripturii. De fapt, credincioşii nu sunt îndemnaţi să secere acum, ci să semene sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu.

“Semănătorul a ieşit să semene” (Matei 13:3) este imaginea creştinismului de astăzi. Domnul Isus Hristos este Fiul omului. El este semănătorul şi sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu, câmpul fiind lumea. El aruncă sămânţa în lume. Va fi şi un seceriş la un moment dat, dar acesta va veni la sfârşitul veacurilor. Noi nu ne ocupăm cu secerişul astăzi; treaba noastră este să semănăm sămânţa. De aceea nu-mi fac griji pentru rezultat, ci mai degrabă pentru început, pentru faza de semănat, pentru că aceasta este sarcina mea. Cel mai important lucru este ca eu să prezint corect Cuvântul lui Dumnezeu. Nu mă laud cu numărul persoanelor convertite prin mesajele mele pentru că eu doar pun sămânţa; Domnul Isus Hristos va fi la seceriş şi acest seceriş este judecata de la sfârşitul timpului. Aceasta este imaginea prezentată de Apocalipsa.

Observaţi care au fost instrucţiunile lui Dumnezeu pentru Fiul Său, aşa cum apar în Vechiul Testament: “„Eu voi vesti Hotărârea Lui” – zice Unsul -„Domnul Mi-a zis: „Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut. Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pământului în stăpânire! Tu le vei zdrobi cu un toiag din fier, şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar.” (Psalmul 2:7-9). S-a întâmplat aşa la prima venire a Domnului Isus? Nu. Acesta nu este un text misionar. Atunci când se va întâmpla acest lucru? La a doua venire a Domnului Isus pe pământ, atunci când va veni pentru judecată.

“A venit ceasul să seceri” – acest enunţ este în concordanţă cu cuvintele Domnului Isus: “secerişul este sfârşitul veacului” (Matei 13:39). Va veni şi vremea culesului, dar acum noi trebuie să semănăm sămânţa. Haideţi să nu ne mai preocupe câte persoane au ridicat mâna şi au venit să spună că vor să-L primească pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal, ci mai degrabă să avem grijă să spunem Cuvântul lui Dumnezeu, să le aducem oamenilor la cunoştinţă planul lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu va avea grijă de rezultate.

Timpul secerişului ne este prezentat în Vechiul Testament: “Puneţi mâna pe secere, căci secerişul este copt! Veniţi şi călcaţi cu picioarele, căci linurile sunt pline, şi tocitorile dau peste ele! Căci mare este răutatea lor! Vin grămezi-grămezi în valea judecăţii, căci ziua Domnului este aproape, în valea judecăţii.” (Ioel 3:13-14).

Apocalipsa 14:17-18

Şi din Templul, care este în cer, a ieşit un alt înger, care avea şi el un cosor ascuţit.

Şi un alt înger, care avea stăpânire asupra focului, a ieşit din altar, şi a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit: „Pune cosorul tău cel ascuţit, şi culege strugurii viei pământului, căci strugurii ei sunt copţi.”

Menţionarea Templului care este în cer ne duce cu gândul la cadrul general al Vechiului Testament, nu la Biserică.

“Cosorul ascuţit” (este acelaşi cuvânt în engleză, deşi văd că în Cornilescu e tradus aici cosor şi în versetul 14, seceră; n-am verificat în greacă; în traducerea cu triunghi e seceră peste tot) este un indiciu pentru judecată. “Strugurii ei sunt copţi” – imaginea este de copţi atât de mult încât sunt uscaţi ca stafidele. Aceasta este o schimbare a metaforei pentru războiul de la Armaghedon şi aceasta este imaginea pe care o redă Isaia:  „Cine este acesta, care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii, în haine strălucitoare, şi calcă mândru, în plinătatea puterii Lui? – ,Eu Sunt Cel care am făgăduit mântuirea, şi am putere să izbăvesc!” – „Dar pentru ce Îţi sunt hainele roşii, şi veşmintele Tale ca veşmintele celui ce calcă în teasc?” –

„Eu singur am călcat în teasc, şi nici un om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mânia Mea, şi i-am zdrobit în urgia Mea; aşa că sângele lor a ţâşnit pe veşmintele Mele, şi Mi-am mânjit toate hainele Mele cu el. Căci în inima Mea era o zi de răzbunare, şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei. Mă uitam împrejur, şi nu era nimeni să M-ajute, şi Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijinească; atunci braţul Meu Mi-a fost într-ajutor, şi urgia mea M-a sprijinit! Am călcat astfel în picioare popoare în mânia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea, şi le-am vărsat sângele pe pământ.” (Isaia 63:1-6).

Această imagine sugestivă nu este legată de prima venire a Domnului Isus pe pământ, ci la revenirea Sa pentru judecată. În vremea lui Isaia (şi chiar şi mult după aceea), bărbaţii intrau în teasc desculţi şi călcau în picioare strugurii. Sucul roşu al strugurilor le stropea hainele şi le murdărea. Imaginea din acest verset este a spectatorilor care văd că hainele frumoase la Domnului Isus sunt pătate cu roşu, de la sânge, ca şi când ar fi intrat în teasc să zdrobească strugurii. La prima Sa venire pe pământ, Domnul Isus Hristos Şi-a vărsat sângele pentru ei, dar ei l-au respins. Acum El îi calcă în picioare pe nelegiuiţi şi sângele lor este vărsat. El îi va aduna, aşa cum vom vedea în Apocalipsa 16:16, “în locul care în evreieşte se numeşte Armaghedon”. Nu este o simplă bătălie, ci un adevărat război – războiul de la Armaghedon.

În pasajul pe care l-am citit din cartea lui Isaia vedem că Domnul singur calcă în teasc. Este un lucru înspăimântător şi nu-i de mirare că oamenii de pe pământ vor striga rocilor să cadă peste ei şi să-i ascundă de mânia Mielului. Acesta va fi sfârşitul trist al civilizaţiei care şi-a demonstrat răzvrătirea activă împotriva lui Dumnezeu încă de la Turnul Babel.

Oricine respinge oferta iertării venită prin Domnul Isus se află în aceeaşi situaţie. Sper că noi am rezolvat această problemă.

 

Fiţi binecuvântaţi!