Itinerar Biblic Ep.105 Exod – cap 18

 

Rezumat

·         Familia lui Moise.

·         Sfatul socrului lui Moise pentru judecarea poporului.

·         Plecarea lui Ietro.

  Dragi prieteni suntem din nou la drum prin deşertul Sin, împreună cu poporul Domnului. Abia scăpat de lupta cu Amalec, acolo unde, din nou au văzut mâna Domnului, poporul merge în continuare prin deşert, trecând prin experienţe menite să-i transforme în poporul Domnului nu numai prin alegere dar şi prin atitudine.

Nici scopul nostru nu este altul. Şi noi călătorim prin cuvântul Domnului nu pentru acumularea de cunoştinţe teologice ci pentru a deveni cu adevărat copii ai Domnului, atât prin alegere cât şi prin acţiune.

Suntem acum la capitolul 18 din cartea Exod şi am ajuns la ultima din cele 7 experienţe pe care poporul le are între Marea Roşie şi Muntele Sinai.

Dumnezeu este mereu în fruntea poporului prin stâlpul de foc noaptea şi norul pe timpul zilei. Moise este şi el în fruntea poporului asigurând această comunicare între Dumnezeu şi popor.

Din pricina rolului pe care Moise îl are în acest proces de eliberare a poporului şi contribuţia pe care el o are de fapt la formarea poporului evreu, ne este greu să ne închipuim că Moise este asemenea nouă. De fapt cu orice mari eroi ne este greu să ne închipuim că şi ei sunt oameni asemenea nouă, au familie şi uneori au şi probleme.

Ei bine şi Moise este un om asemenea multora dintre noi, un om cu familie, cu socrii, un om cu responsabilităţi, un om cu limite şi un om care din când în când cu probleme. Ceea ce face însă diferenţa între oameni din punctul de vedere al problemelor nu este numărul lor ci modul în care sunt ele rezolvate.

Ori tocmai aici Moise se distinge, asemenea marilor oameni ai Bibliei care rezolvă problemele după voia lui Dumnezeu.

Dar să ne apropiem mai mult de concret:

v.1 Ietro, preotul Madianului, socrul lui Moise, a aflat tot ce făcuse Dumnezeu pentru Moise şi poporul Său Israel; a aflat că Domnul scosese pe Israel din Egipt.

v.2  Ietro, socrul lui Moise, a luat pe Sefora, nevasta lui Moise, care fusese trimeasă acasă.

v.3  A luat şi pe cei doi fii ai Seforei; unul se numea Gherşom (Străin), căci Moise zisese: ,,Locuiesc ca străin într’o ţară străină,“

v.4  iar celalt se numea Eliezer (Ajutorul lui Dumnezeu), căci zisese: ,,Dumnezeul tatălui meu mi-a ajutat, şi m’a scăpat de sabia lui Faraon.“

Aşa cum spuneam, în ultima vreme l-am avut mai mult pe Moise în centrul atenţiei şi aproape am uitat de familia lui.

La început soţia lui a venit cu copii săi după Moise în Egipt, dar se pare că între timp s-a întors înapoi în Madian la tatăl ei. Tot ce este posibil ca ea să se fi întors după acel episod în care îl numeşte pe Moise “ soţ de sânge”.

Moise era acum în ţara Madian, dar nu mai era singur şi fugar. Acum era însoţit de tot poporul lui Israel. Socrul său, Ietro, aduce întreaga familie la Moise.

v.5  Ietro, socrul lui Moise, a venit cu fiii şi nevasta lui Moise în pustie unde tăbăra el, la muntele lui Dumnezeu.

  1. 6 A trimes vorbă lui Moise să-i spună: ,,Eu, socrul tău Ietro, vin la tine cu nevastă-ta şi cu cei doi fii ai tăi.“

v.7  Moise a ieşit înaintea socrului său, s’a aruncat cu faţa la pămînt, şi l-a sărutat. S’au întrebat unul pe altul de sănătate, şi au intrat în cortul lui Moise.

Din câte vedem aici Moise are o relaţie minunată cu socrul său. Din lucrurile pe care şi le povestesc se pare că Dumnezeu era în interesul lor comun. Amândoi erau preocupaţi de voia Domnului.

Dragii mei chiar acolo unde cei mai mulţi nu se aşteaptă să fie înţelegere, dacă Dumnezeu este prezent, relaţiile au o cu totul altă valoare.

Moise îi povesteşte socrului său tot ceea ce făcea Dumnezeu cu poporul:

v.8  Moise a istorisit socrului său tot ce făcuse Domnul împotriva lui Faraon şi împotriva Egiptului, din pricina lui Israel, toate suferinţele cari veniseră peste ei pe drum, şi cum îi izbăvise Domnul din ele.

v.9  Ietro s’a bucurat pentru tot binele, pe care-l făcuse Domnul lui Israel, şi pentru că-l izbăvise din mîna Egiptenilor.

Probabil Ietro l-a privit cu suspiciune atunci când Moise a venit să-i spună că este chemat de Domnul pentru salvarea poporului din robie. Acum însă se bucură de ceea ce aude. Dumnezeu lucra prin viaţa lui Moise şi lucrul acesta nu putea decât să-l bucure.

Dragii mei ar trebui să ne bucurăm ori de câte ori, Dumnezeu lucrează în viaţa cuiva sau îl foloseşte pentru a lucra prin viaţa lui.

Socrul lui Moise este încântat de ceea ce vede şi exprimă această bucurie şi prin aducerea unei jertfe.

v.10  Şi Ietro a zis: ,,Binecuvântat să fie Domnul, care v-a izbăvit din mâna Egiptenilor şi din mâna lui Faraon, El, care a izbăvit poporul din mâna Egiptenilor!

v.11  Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toţi dumnezeii; căci în lucrul în care s’au purtat cu trufie, El a fost mai presus de ei.“

v.12  Ietro, socrul lui Moise, a adus lui Dumnezeu o ardere de tot şi o jertfă de mâncare. Aaron şi toţi bătrânii lui Israel au venit şi au luat parte la masă cu socrul lui Moise, înaintea lui Dumnezeu.

Dar după aceste momente de bucurie în familie, Moise trebuie să-şi reia slujba. Acum printre multele lucruri pe care le făcea, Moise mai era şi judecător al lui Israel.

v.13 A doua zi, Moise s’a aşezat să judece poporul; şi poporul a stat înaintea lui de dimineaţa pînă seara.

Acum cred că şi se aici avem ceva de învăţat. Din câte observăm relaţiile din cadrul poporului nu erau tocmai grozave. Moise trebuia să judece între ei şi nu numai că trebuie să judece, dar se pare că pricinile aduse înaintea lui pentru judecată sunt numeroase.

Ni se pare neobişnuit ca oamenii aceştia care vedeau mâna lui Dumnezeu în fiecare zi, oamenii aceştia care vedeau prezenţa lui Dumnezeu în fiecare zi înaintea lor prin nor, tocmai ei să nu se poată înţelege unul cu altul şi să ajungă la judecată. Dar aceasta se întâmplă. De ce oare? Dragii mei, din pricina naturii noastre corupte. Credeţi că biserica este locul unde toate lucrurile funcţionează de minune, toţi oamenii sunt drăguţi şi binevoitori? Nu! Mărturie stau veacurile de istorie precum şi evenimentele prezente.

Dragi prieteni, inamicul Satan nu are odihnă şi se foloseşte de orice neveghere pentru a ne îndepărta de Dumnezeu.

Ascultaţi numai ce spune Domnul Isus:

Matei 18:15  Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai cîştigat pe fratele tău.

Observaţi că Domnul Isus admite că vor fi momente în care fraţii vor păcătui unii împotriva altora. Numai că Domnul Isus insistă asupra modului în care se rezolvă această problemă.

Dragii mei aici intervine marea dificultate. Nu faptul că sunt tensiuni că apar probleme este grav, ci faptul că nu le rezolvăm aşa cum ne învaţă Scriptura.

Acolo unde mai este natură păcătoasă este cu neputinţă să nu apară tensiune, dar Domnul Isus ne spune să o folosim pentru câştigarea  fratelui nostru.

Deci să ne întoarcem la popor. Erau probleme în Israel. Moise era chemat să fie arbitrul între ei. Dar problemele erau atât de multe şi mari încât nu era o slujbă deloc uşoară:

v.14  Socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor, şi a zis: ,,Ce faci tu acolo cu poporul acela? De ce stai singur, şi tot poporul stă înaintea ta, de dimineaţa pînă seara?“

v.15  Moise a răspuns socrului său: ,,Poporul vine la mine ca să ceară sfat lui Dumnezeu.

v.16  Cînd au vreo treabă, vin la mine; eu judec între ei, şi fac cunoscut poruncile lui Dumnezeu şi legile Lui.“

Moise trebuia să petreacă zile întregi pentru toţi acei care aveau litigii de rezolvat sau aveau întrebări legate de viaţa lor cu Dumnezeu. Moise era şi judecător şi învăţător al lui Israel. Numai că regimul acesta de lucru nu era folositor nici pentru Moise şi nici pentru popor.

Să ne aducem aminte că poporul era în deşert, era cald iar unii trebuia să aştepte toată ziua pentru a obţine întrevederea cu Moise. Dragii mei poate am avut şi noi experienţe birocratice şi cu toţii ştim ce înseamnă ele. Ei aici, era ceva mai mult. Aici era o foarte mare căldură şi poporul era extenuat. Chiar şi Moise era obosit. Vă aduceţi aminte că şi el este om şi nu rezista mai mult decât ceilalţi la regimul acesta de muncă.

Se pare că socrul lui Moise vede foarte bine lucrul acesta. Din această cauză vine şi cu o sugestie:

v.17  Socrul lui Moise i-a zis: ,,Ce faci tu nu este bine.

v.18  Te istoveşti singur, şi vei istovi şi poporul acesta, care este cu tine; căci lucrul este mai pe sus de puterile tale şi nu-l vei putea face singur.

v.19  Acum ascultă glasul meu; am să-ţi dau un sfat, şi Dumnezeu va fi cu tine! Fii tîlmaciul poporului înaintea lui Dumnezeu, şi du pricinile înaintea lui Dumnezeu.

v.20  Învaţă-i poruncile şi legile; şi arată-le calea, pe care trebuie s’o urmeze şi ce trebuie să facă.“

v.21  Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei; pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cinci zeci şi căpetenii peste zece.

v.22  Ei să judece poporul în tot timpul; să aducă înaintea ta toate pricinile însemnate, iar pricinile cele mai mici, să le judece ei înşişi. În felul acesta îţi vei uşura sarcina, căci o vor purta şi ei împreună cu tine.

v.23  Dacă vei face lucrul acesta, şi dacă Dumnezeu îţi va porunci aşa, vei putea face faţă lucrurilor, şi tot poporul acesta va ajunge fericit la locul lui.“

Nu ştiu dragi prieteni dacă îmi împărtăşiţi părerea dar atunci când noi socotim că vechile civilizaţii nu au fost la fel de dezvoltate ca ale noastre cred că vorbim din ignoranţă. Priviţi numai la acest Ietro. Nu era absolvent al vreunei facultăţi, nu era un doctorat în economie sau altceva, era probabil un simplu păstor de deşert. Cu toate acestea observaţiile şi propunerile lui sunt compatibile cu cele mai moderne programe manageriale.

La o analiză atentă a cuvintelor sale găsim majoritatea principiilor care fac atâta vâlvă astăzi în lumea afacerilor. Diviziunea muncii, relaţiile ca bază a conducerii, împărţirea responsabilităţilor, toate acestea se disting în propunerea lui.

În plus, observaţi că el nu încearcă să-l excludă pe Dumnezeu din acest proces. Din păcate sunt mulţi slujitori ai bisericilor care, cred că prin aplicare unor metode potrivite pot face biserica să funcţioneze chiar dacă latura spirituală este desconsiderată. Dragii mei acest lucru poate să funcţioneze în cazul unei instituţii dar nicidecum în cazul bisericii Domnului în cazul trupului viu al Domnului.

A fost o vreme când societatea s-a inspirat din Cuvântul lui Dumnezeu pentru organizarea ei, când îşi prelua modelele din Biserică, dar acum societatea l-a exclus pe Dumnezeu din viaţa ei. Ceea ce este mai trist, este faptul că Biserica începe să preia ea modelele societăţii.

Acest  Ietro este un om luminat care pune înţelepciunea lui în slujba lui Dumnezeu.

Dragii mei să nu credem că Dumnezeu are nevoie de înţelepciunea noastră, dar El se bucură atunci când ceea ce El ne-a dat este pus în slujba Lui.

Acum mai sunt şi alte opinii care consideră sugestia lui Ietro ca o diversiune a diavolului pentru a submina autoritatea lui Moise asupra poporului.

Argumentul cu care sprijină această opinie este acela că Dumnezeu nu zice nimic în această privinţă. Deci tăcerea lui Dumnezeu ar putea fi interpretată ca o respingere a ideii.

Acum, cred că Duhul Sfânt ne va lumina pe fiecare în această privinţă. Cert este că modelul acesta este mai târziu aplicat şi în Biserica Primară, pe lângă ucenici fiind învestiţi mai mulţi lucrători care aveau diferite responsabilităţi în viaţa Bisericii.

Faptele Apostolilor – capitolul 6:

v.2 Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor, şi au zis: ,,Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvîntul lui Dumnezeu ca să slujim la mese.

Ascultaţi numai continuarea acestei iniţiative:

v.3  Deaceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfînt şi înţelepciune, pe cari îi vom pune la slujba aceasta.

v.4  Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvîntului.“

v.5 Vorbirea aceasta a plăcut întregei adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfînt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia.

 v.6  I-au adus înaintea apostolilor, cari, după ce s-au rugat, şi-au pus mînile peste ei.

 v.7  Cuvîntul lui Dumnezeu se răspîndea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim, şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă.

Din această constatare rezultă un întreg proces de formare de lucrători care începând în aria administrativă ajung şi lideri şi în cea spirituală. Martirul Ştefan este unul din cei aleşi în acea împrejurare.

Cert este că în situaţia precedentă în care se afla poporul nu era de nici un folos nici pentru Moise nici pentru popor.

Mai mult după ce Moise urmează sfatul lui Ietro, creşte numărul căpeteniilor lui Israel care în loc să vină la judecata lui Moise de acum poartă ei înşişi responsabilitatea pentru popor.

Dragi prieteni, este important să înţelegem ce aşteaptă Dumnezeu de la noi. Poate că suntem şi noi dintre cei care stau zile întregi pentru a ajunge la un Moise care să ne spună cuvântul Domnului. Nu cumva Dumnezeu aşteaptă ca noi să ne asumăm o responsabilitate şi dintr-o poziţie de consumator să trecem pe una în care ne lăsăm consumaţi pentru alţii. Pentru că, în fond, aceasta este ceea ce face Moise. El transformă pe mulţi din cei care erau acolo din consumatori în persoane care să slujească poporul.

Drag prieten, Biserica nu este un sindicat în care o masă de consumatori îşi alege reprezentanţi care să le apere rezervele. Biserica este un trup viu în care fiecare membru are o responsabilitate distinctă pentru slujirea trupului ca întreg.

Aceasta este şi descrierea pe care o face Pavel cu privire la Biserică:

v.12 Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sînt mai multe, sînt un singur trup, – tot aşa este şi Hristos.

 v.13  Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr’un singur Duh.

 v.14  Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe.

 v.15  Dacă piciorul ar zice: ,,Fiindcă nu sînt mînă, nu sînt din trup“, -nu este pentru aceasta din trup?

v.16  Şi dacă urechea ar zice: ,,Fiindcă nu sînt ochi, nu sînt din trup“ -nu este pentru aceasta din trup?

 v.17  Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul?

v.18  Acum dar Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El.

v.19  Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul?

v.20  Fapt este că sînt mai multe mădulare, dar un singur trup.

Acestea sunt cuvinte care le găsiţi în capitolul 12 din prima epistolă adresată Corintenilor. Chiar în deschiderea acestui pasaj Pavel vorbeşte despre faptul că Dumnezeu ne şi echipează cu această intenţie. Cu alte cuvinte El nu de dă tuturor aceleaşi talente, aceleaşi daruri, tocmai pentru că fiecare funcţiune este importantă indiferent că este una vizibilă sau una mai puţin vizibilă. Este important să înţelegem că Dumnezeu vrea să interacţionăm corect în cadrul trupului, în spiritul caracteristic Domnului Isus, spiritul slujirii.

Dar să mergem puţin mai departe. Aşa cum am anticipat, Moise ascultă de socrul său Ietro.

v.24  Moise a ascultat sfatul socrului său, şi a făcut tot ce spusese el.

v.25  Moise a ales oameni destoinici din tot Israelul, şi i-a pus căpetenii ale poporului, căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece.

v.26  Ei judecau poporul în tot timpul; aduceau înaintea lui Moise pricinile grele, iar toate pricinile mici le judecau ei înşişi.

Iată modul în care o mai mare parte a poporului era de acum implicată în slujirea semenilor lor.

Dragii mei repet, Biserica nu este un loc de consum ci este un loc al comuniunii exprimată prin participarea plenară în viaţa trupului. Domnul Isus ne-a implicat în jertfa Lui de pe Golgota preluând păcatele noastre. Noi trebuie de acum să ne implicăm în viaţa biserici slujindu-l pe Domnul nostru prin slujirea semenilor noştri.

Iată acum dragi prieteni cum se termină o frumoasă vizită de familie:

v.27  Apoi Moise a trimes pe socrul său în ţara lui.

Chiar dacă nu este descrisă o scenă dureroasă a despărţirii cu siguranţă ea a fost o despărţire grea. Din câte am văzut, relaţia dintre Moise şi Ietro era una foarte strânsă. Cu siguranţă nu le-a fost uşor să se despartă. Dar ca şi în alte situaţii, Moise nu scrie prea multe lucruri despre El. Grija lui este să-i pună pe alţii înaintea lui şi să-l prezinte pe Dumnezeu ca personajul principal al cărţii.

Dragii mei, ceea ce am văzut în acest capitol este o invitaţie la examinarea relaţiilor noastre cu cei de aproape sau de departe, precum şi relaţia cu trupul lui Hristos Biserica.

Suntem noi preocupaţi să ne aducem contribuţia la dezvoltarea Bisericii sau suntem numai consumatori a ceea ce găsim în ea.

Apoi, un al lucru asupra căruia suntem invitaţi să medităm este acela al despărţirii. Indiferent cât de mult iubim anumite persoane, cât de dragi ne sunt uneori trebuie să ne luăm rămas bun de la ele. Chiar dacă aici pe pământ trebuie să ne despărţim, cei care cred în mântuirea Domnului Isus au siguranţa că în ceruri toţi cei credincioşi vor fi împreună şi va vor fi clipe fericite ale revederii.

Ai dragul meu această credinţă? Poate o ai pentru tine, dar pentru cei dragi ţie? Le-ai prezentat vreodată calea către acel lor al veşnicei întâlniri?

Este un motiv de meditaţie nu-i aşa?