Itinerar Biblic Ep. 1049 – APOCALIPSA Cap. 14:1-8

 

Tema: Privind spre sfârşitul necazului celui mare

Dragi ascultători, capitolul 14 al cărţii Apocalipsa se referă la câteva evenimente. Este un alt interludiu în care vedem Mielul pe Muntele Sion, asistăm la proclamarea Evangheliei veşnice, la enunţarea judecăţii asupra Babilonului şi asupra celor care primesc semnul fiarei; asigurarea odihnei pentru cei ce mor în Domnul; o avanpremieră la Armaghedon.

Capitolul 14 constituie o pauză în prezentarea seriilor de şapte elemente. Este evident că această pauză n-ar fi putut avea loc între al şaselea şi al şaptelea personaj care sunt cele două fiare. Acestea trebuie luate împreună pentru că sunt ca nişte gemeni siamezi şi nu poate fi întreruptă continuitatea în acel punct. Acest interludiu urmează după cel de-aş şaptelea personaj, într-o succesiune logică, cronologică, într-o ordine riguroasă, aşa cum am mai spus.

Acest capitol ne aduce în atenţie alte personaje (altele decât cele şapte despre care am vorbit până acum), pentru a ne oferi o perspectivă amplă asupra evenimentelor spectaculoase din capitolele precedente. Aşa cum am văzut, aceasta este cea mai întunecată, cea mai îngrozitoare oră din istoria lumii. Cu adevărat iadul pare să domnească pe pământ. Orice om raţional pune în mod inevitabil întrebarea: “Cum au trecut prin această experienţă oamenii lui Dumnezeu în această perioadă? Au putut să rămână credincioşi până la sfârşit, în ciuda acestor adversităţi copleşitoare?” Găsim răspunsul în capitolul care ne stă înainte.

Păstorul care a fost prezentat cu cele 144000 de oi este identificat acum ca fiind Mielul. Observaţi că nu a pierdut nici o oaie pe parcurs: tot 144000 are. El le-a răscumpărat, le-a pecetluit şi le-a păzit pentru că El este Marele Păstor al oilor. Aceste oi sunt într-o turmă diferită de cea în care suntem noi astăzi Şi Păstorul cel bun le-a ajutat să treacă prin necazul cel mare. Aceasta este imaginea care ne este pusă înainte la începutul acestui capitol. Este încurajator să ştim că Mielul – nu cele două fiare – va avea ultimul cuvânt. El nu este mielul care vorbeşte ca un balaur; este Însuşi Domnul Isus Hristos. Şi pentru că El va avea ultimul cuvânt, Babilonul va cădea – capitala politică, marea capitală comercială şi marea capitală religioasă a lumii din timpul necazului celui mare. Iar cei care au urmat fiara vor fi judecaţi.

Deşi mulţi din cei ce vor fi ai lui Hristos vor deveni martiri în timpul necazului celui mare, ei nu vor fi învinşi, dimpotrivă: vor birui! Spun şi eu la fel cum spunea Calvin: prefer să fiu de partea celor care par să piardă astăzi dar care vor câştiga în final, decât de partea celor care par să câştige în prezent dar care vor pierde în veşnicie. Mă bucur să fiu de partea celor care vor birui. Domnul Isus Hristos îi va răsplăti veşnic pe cei care vor fi martirizaţi pentru El.

În capitolul 19 vom citi despre întoarcerea Mielului pe pământ. Vine dimineaţa, întunericul se va risipi, iar Soarele neprihănirii va răsări aducând vindecare.

IMAGINEA MIELULUI CU CEI 144.000

Apocalipsa 14:1

Apoi m-am uitat, şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său.

“M-am uitat” – aceasta înseamnă că Ioan este în continuare spectator la toate aceste evenimente. Filmul evenimentelor continuă să se desfăşoare. Mielul este Domnul Isus Hristos, aşa cum am văzut în capitolele 5-7 şi 12-13.

Muntele Sionului este la Ierusalim. Nu este de nici un folos să încercăm să localizăm acest munte al Sionului în altă parte decât la Ierusalim, în Israel.

Acest verset descrie o scenă idilică, liniştită cu care începe împărăţia milenară aici, pe pământ. Domnul Isus va domni de la Ierusalim. Dumnezeu Însuşi a numit-o cetatea marelui Împărat. În Psalmul 2:6 El spune: “Eu am uns pe Împăratul Meu peste Sion, muntele sfinţeniei Mele”. Intenţia lui Dumnezeu Tatăl este aceea de a-L aşeza pe Domnul Isus pe tronul lui David, în Ierusalim, mai exact pe Muntele Sionului.

Cei 144000 sunt cei pecetluiţi despre care am citit în capitolul 7, deşi recunosc că apar unele probleme legate de acest punct de vedere. Ei au trecut prin necazul cel mare aşa cum au trecut cei trei tineri evrei prin experienţa cuptorului de foc.

Observaţi că Mielul stă cu ei pe Muntele Sion. Deşi El este Mielul, în acelaşi timp este şi Păstorul oilor. La început avea 144000 de oi şi a ajuns la sfârşit, după ce a trecut prin necazul cel mare, tot cu 144000 de oi: nu a pierdut nici măcar una.

În zilele noastre, când presiunile exercitate de Satan ne copleşesc, Domnul Isus Hristos cel viu, care a biruit moartea, este prezent şi gata să ne asculte şi să ne ofere sprijinul Său. Avem mare nevoie să-L cunoaştem mai bine şi să-I acordăm locul cel mai important din vieţile noastre. El ar trebui să facă parte mult mai mult din viaţa noastră de zi cu zi. Eu sunt convins şi experienţa proprie îmi este un bun argument că Domnul Isus Hristos este Răspunsul.

El este răspunsul pentru problemele pe care oamenii încearcă să le rezolve singuri, prin metode omeneşti. Oamenii vă vor spune că dacă urmaţi sistemul lor de reguli vă veţi rezolva problemele din viaţa voastră personală, probleme de familie, problemele de serviciu şi cele de la biserică. Cred că n-a existat o altă epocă mai bogată în astfel de învăţături despre cum să-ţi rezolvi problemele. Din păcate, viaţa de zi cu zi a multor credincioşi arată că nu este de ajuns să studiezi aceste strategii. Care este adevărata problemă astăzi? Noi nu avem nevoie de o metodă, avem nevoie de Hristos. Avem nevoie să-L cunoaştem pe El într-un mod plin de semnificaţie, profund şi cu rezultate în viaţa de zi cu zi. Avem nevoie să ne apropiem tot mai mult de El. Cât a trecut de când I-aţi spus Domnului Isus că Îl iubiţi? Domnul v-a spus că vă iubeşte şi cred că merită să-I spuneţi şi voi, la rândul vostru, cât de mult Îl iubiţi.

APOCALIPSA 14:2-3

Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi glasul pe care l-am auzit, era ca al celor ce cântă cu alăuta, şi cântau din alăutele lor.  Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, în afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.

“Am auzit” – Ioan continuă să ne atragă atenţia asupra felului în care a primit aceste mesaje. El aude nemijlocit ceea ce se întâmplă în decursul acestor evenimente.

Cei 144000 se alătură corului ceresc în timpul celor o mie de ani ai Împărăţiei. Aţi auzit vreodată un cor de 144000 de voci? Până în prezent, pământul nu a fost acordat cu cerul, dar atunci domnia lui Satan se va fi încheiat şi pământul şi cerul vor fi în armonie. Cei 144000 învaţă o cântare nouă şi iau parte la armonia cerului.

“Şi glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu alăuta şi cântau din alăutele lor.” Dumnezeu i-a aşezat în cer pe cei care sunt ai Săi şi care cântă cu harpa (se pare că asta înseamnă alăută), în timpul acesta cei 144000 fiind încă pe pământ, pe Muntele Sionului (care este la mare depărtate de instrumentele acestea). Va fi o muzică foarte frumoasă în cer, nu ştiu dacă vă daţi seama de acest lucru.

Despre cei 144000 se spune că au fost răscumpăraţi de pe pământ ceea ce înseamnă că au fost cumpăraţi pentru a intra în Împărăţia de o mie de ani de pe pământ. Ei nu sunt luaţi în cer. Ne amintim că aceasta este o imagine a Împărăţiei milenare de pe pământ şi aceştia vor trăi pe pământ. Cei nemântuiţi nu vor trăi pe pământ în perioada aceea.

“Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, în afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.” Numai cei răscumpăraţi pot să-I cânte laude lui Dumnezeu. Înţeleg dorinţa tuturor responsabililor cu cântatul din biserici de a-i face pe toţi cei prezenţi să cânte, dar dacă în sală se află şi oameni nemântuiţi, nu ar trebui cântate cântece în care este vorba de răscumpărare. Nu le cereţi să cânte: “Măreţul har m-a mântuit…. Eram pierdut, am fost găsit, eram orb şi acum văd”, pentru că-i faceţi să mintă. Dacă un om nemântuit cântă acest cântec, spune o minciună. Numai cei răscumpăraţi ar trebui să cânte acest cântec. Psalmistul scria: “„Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!”  Aşa să zică cei răscumpăraţi de Domnul pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmaşului.” Numai cei răscumpăraţi pot cânta despre bunătatea Domnului, numai ei pot spune că Dumnezeu este bun.

Revenind la scena din capitolul 14, cerul şi pământul sunt într-o armonie minunată în timpul Mileniului. Ce deosebire faţă de capitolul 13 unde pământul este într-o poziţie de răzvrătire faţă de cer şi este sub dominaţia fiarelor. Aici, în capitolul 14, totul este liniştit şi paşnic sub domnia Mielului.

Apocalipsa 14:4-5

Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri (virgini) şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel. Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci Sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

“Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt virgini” – ce înseamnă asta? A fost o vreme în care chiar nu ştiam ce să cred despre acest verset. Poate avea o semnificaţie literală sau una spirituală şi cred că este vorba de ambele aspecte. Necazul cel mare este o perioadă de suferinţă nemaiîntâlnită. Cei 144000 au trecut prin această suferinţă. Pentru o perioadă anormală era nevoie de o stare anormală. Acesta era motivul pentru care aceştia nu erau căsătoriţi. În timp de război mulţi copii nu ajung să-şi cunoască taţii, dacă s-au născut după ce aceştia au plecat pe front. Multe femei ajung să-şi dorească să nu se fi căsătorit imediat înainte de începerea războiului sau în timpul războiului pentru că de cele mai multe ori soţii lor nu se mai întorc. În timpul necazului celui mare situaţia va fi atât de grea, suferinţa atât de îngrozitoare, încât ar fi o dovadă de înţelepciune pentru cei din vremea aceea să nu se căsătorească. Profetul Ieremia a trăit tot într-o perioadă critică – în timpul captivităţii babiloniene. Din cauza acelor vremuri întunecate, Dumnezeu i-a interzis să se căsătorească: “Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Să nu-ţi iei nevastă, şi să n-ai în locul acesta nici fii nici fiice!

Căci aşa vorbeşte Domnul despre fiii şi fiicele care se vor naşte în locul acesta, despre mamele care-i vor naşte, şi despre taţii lor care le vor da naştere în ţara aceasta: vor muri doborâţi de boala rea. Nimeni nu-i va plânge, nici nu-i va îngropa, ci vor fi ca un gunoi pe pământ; vor pieri de sabie şi de foamete; şi trupurile lor moarte vor sluji ca hrană păsărilor cerului şi fiarelor pământului.” (Ieremia 16:1-4).

Domnul Isus a vorbit despre femeile care vor fi mama în timpul necazului celui mare: “Vai de femeile, care vor fi însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea!”

Noi trăim într-o vreme în care căsătoria este în continuare încurajată de Dumnezeu şi onorată (?). Totuşi, porunca lui Dumnezeu de a creşte şi a umple pământul nu este cel mai potrivit verset biblic pentru o lume care se confruntă cu problema unei explozii demografice care nu mai poate fi controlată sau într-o vreme în care credincioşii pot vedea că se apropie sfârşitul vremurilor.

În timpul necazului celui mare se va pune un accent exagerat pe sex şi va domina o imoralitate sexuală evidentă. Cei 144000 se vor păstra curaţi şi neatinşi de păcatele necazului celui mare.

Dacă luăm sensul spiritual al adulterului, în Vechiul Testament idolatria era considerată imoralitate spirituală. Exemplul clasic este în capitolul 16 din cartea profetului Ezechiel unde găsim acuzaţia severă a lui Dumnezeu împotriva poporului Israel pentru desfrâu şi adulter, adică pentru idolatrie. Cei 144000 nu se vor închina fiarei şi nici chipului fiarei în timpul necazului celui mare.

Prin urmare, enunţul: “Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt virgini” se referă probabil atât la sensul fizic, cât şi la cel spiritual al castităţii. Nu cred că este greşit să gândim aşa în acest context.

“Cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel” se referă în mod evident la poporul Israel. “Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi? Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, şi plămădeala este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt sfinte.” (Romani 11:15-16). Israel este descris ca fiind cea dintâi roadă, în special cei 144000. Ei vor ocupa un loc special în Împărăţia de o mie de ani. Ei vor fi avangarda, vor fi împreună cu Mielul, la întoarcerea Sa pentru întemeierea Împărăţiei de o mie de ani, aşa cum vom vedea în capitolul 19.

“În gura lor nu s-a găsit minciună” – aceasta înseamnă că nu au luat parte la marea minciună a fiarei atunci când aceasta a folosit minuni mincinoase. Ei nu se vor lăsa furaţi de această minciună. Amintiţi-vă că Domnul Isus ne-a avertizat că, dacă ar fi posibil, şi cei aleşi ar fi înşelaţi. Dar aceştia nu vor fi înşelaţi.

“Ei sunt fără vină” – Sunt oare fără vină pentru că au fost purificaţi de necazul cel mare? Nu. Ei sunt fără vină pentru că sunt îmbrăcaţi în neprihănirea lui Hristos. Dragi prieteni, aceasta este calea pe care voi merge şi eu în cer. Eu nu voi ajunge în cer pentru că sunt bun, fiindcă ştiu că nu sunt bun. Şi nu vă uitaţi de sus la mine, pentru că nici voi nu sunteţi mai buni. Noi, cei care credem în Domnul Isus Hristos, suntem păcătoşi mântuiţi prin harul lui Dumnezeu.

PROCLAMAREA EVANGHELIEI VEŞNICE

Apocalipsa 14:6-7

Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!”

“Un alt înger” denotă o altă schimbare radicală în protocolul comunicării dintre Dumnezeu şi pământ. Acest înger este primul dintr-o serie de şase “alţi îngeri” menţionaţi în versetele 8-9, 15, 17-18.

În zilele noastre Evanghelia a fost încredinţată oamenilor şi ei sunt singurii mesageri ai Evangheliei. Îngerilor le-ar plăcea să transmită acest mesaj, dar nu le-a fost încredinţat lor. Când începe necazul cel mare, tot oamenii sunt mesagerii lui Dumnezeu, aşa cum ne arată cei 144000. Nici cei doi martori înzestraţi cu putere supranaturală nu l-au putut birui pe Satan şi au fost strămutaţi de pe scena satanică în desfăşurare pe pământ. Îngerii, la fel şi oamenii, au fost mesagerii Vechiului Testament – “acel cuvânt rostit prin îngeri era neclintit” (Evrei 2:2). Situaţia devine atât de rea în timpul necazului celui mare încât numai îngerii pot transmite mesajul lui Dumnezeu în lume. Pe ei nu-i poate distruge nimeni.

“Care zbura prin mijlocul cerului” – acesta va fi un fel de staţie de transmisie către întreaga lume. Datorită sateliţilor, astăzi putem să vedem în direct cum se desfăşoară evenimente care au loc la mii de kilometri depărtare de casa noastră. Nu este greu să ne imaginăm că acest lucru va fi posibil şi în viitor, dar prin alte mijloace, astfel încât mesajul vestit de înger să fie auzit din toată lumea.

“O Evanghelie veşnică” – ne punem întrebarea cum este această “Veste bună” (pentru că Evanghelia asta înseamnă)? Aduce îngerul acesta o veste bună? Da, este o veste bună pentru cei care sunt copiii lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp este o veste rea pentru cei necredincioşi.

Teama de Dumnezeu este mesajul Evangheliei veşnice. Autorul cărţii Proverbe spunea că teama de Domnul este începutul înţelepciunii. De fapt, îngerul spune: “Fiţi înţelepţi, pentru că trebuie să vă temeţi de Dumnezeu. Dumnezeu v-a salvat prin harul Său, dar El va judeca acest pământ.” Aceasta este chemarea finală a lui Dumnezeu înainte de întoarcerea Domnului Isus Hristos pentru judecată.

ENUNŢAREA JUDECĂŢII ASUPRA BABILONULUI

În acest capitol Dumnezeu aduce înaintea noastră ceea ce va apărea mai târziu în cartea Apocalipsa, acum prezentând un fel de program pe care El îl va urma.

Apocalipsa 14:8

Apoi a urmat un alt înger, al doilea şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!”

În cartea sa intitulată “The Two Babylons”, autorul Alexander Hislop arată că Babilonul a fost cartierul general al lui Satan încă de la început. Babilonul este locul în care a început idolatria. Semiramida a fost soţia lui Nimrod; unii cercetători cred că era mama lui şi că s-a căsătorit cu propriul fiu. Ea era regina Babelului care mai târziu a devenit Babilon şi a inventat o poveste (inaugurând un întreg sistem idolatru), care spunea că ea a ieşit dintr-un ou în Eufrat – a spart coaja şi a ieşit din el fiind deja la vârsta adultă. Închinarea adusă Semiramidei a introdus principiul feminin în idolatrie şi conceptul de zeiţă. Aceasta arată că Babilonul a fost sursa religiei false.

„A căzut, a căzut Babilonul” – acest al doilea înger dă fuga şi anunţă ce se urmează să se întâmple ca şi când ar fi avut deja loc. În greacă, verbul este folosit la timpul aorist profetic. Cu alte cuvinte, cuvântul profetic al lui Dumnezeu este atât de sigur încât El vorbeşte ca şi când evenimentul respectiv ar fi avut loc deja. Ceea ce spune Dumnezeu că se va întâmpla este la fel de sigur ca şi când ar fi deja scris în cărţile de istorie.

O să revenim asupra acestui aspect şi data viitoare! Dragii mei, nu uitaţi, tot ce spune Dumnezeu se împlineşte fără greşeală.

 

Rămâneţi cu har şi pace!