Itinerar Biblic Ep. 1046 – APOCALIPSA Cap. 12:13-13:1

Dragi ascultători ai Itinerarului Biblic, vă reamintesc că ultima scenă surprinsă de noi în cadrul capitolului 12 a fost aruncarea Satanei pe pământ. În cer, lucrul acesta a adus bucurie. Pe pământ însă nu se poate vorbi de acelaşi lucru. Să vedem dar ce se întâmplă mai departe.

BALAURUL PERSECUTĂ FEMEIA

Apocalipsa 12:13, 14

Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia, care născuse copilul de parte bărbătească.

Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremuri, şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui.

Acesta este ultimul val de antisemitism care se va abate asupra pământului şi este cel mai rău pentru că Satan este aruncat pe pământ şi ştie că timpul său este scurt. El urăşte poporul evreu pentru că Hristos provine din acest popor în natura sa omenească. Acesta este timpul necazului lui Iacov şi de aceea nu mă pot bucura de întoarcerea poporului evreu în ţara sa. Unii cred că evreii se întorc în ţara lor pentru împărăţia de o mie de ani, dar de fapt ei se întorc pentru necazul cel mare, dacă e să se întoarcă pentru un scop anume.

“Cele două aripi ale vulturului celui mare” sunt date femeii pentru ca să poată zbura în pustie. Era o vreme când unii oameni credeau că acesta este avionul care îl va duce pe Israel în ascunzătoarea lui şi spuneau că oraşul Petra era acel loc. Nu ştiu cum ar putea ateriza un avion acolo, printre stâncile acelea, dar asta este problema celor care au asemenea idei.

Cele două aripi ale vulturului nu constituie ceva neobişnuit sau ciudat pentru Israel, ci aminteşte de harul lui Dumnezeu, de bunătatea Sa prin care a eliberat poporul Israel din Egipt. El le-a spus: “Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine.” (Exod 19:4). Evreii nu au ieşit din Egipt prin forţe proprii, datorită capacităţii lor deosebite. Ei au ieşit din Egipt pentru că Dumnezeu i-a scos din robie şi aripile vulturului au devenit un simbol pentru ei. Din nou aici, în necazul cel mare, evreii nu se pot elibera singuri şi pe nimeni nu interesează să fie eliberaţi. Dar Dumnezeu îi va elibera pe aripi de vultur prin harul Său.

“În pustie, în locul ei” – Scriptura nu spune unde va fi locul acela, aşa că orice speculaţie este inutilă. Această “pustie” a fost identificată în moduri diferite. Unii spun că este pustia popoarelor lumii, adică Israelul va fi împrăştiat din nou în lume. Dacă Domnul Isus a spus că vor fugi la munţi (Matei 24:16), noi credem că este vorba de o pustie sau un deşert real, poate chiar acelaşi în care a rătăcit poporul evreu în vremea lui Moise. Aceasta se va întâmpla pe o durată de patruzeci şi două de luni, pentru că asta înseamnă un timp, două timpuri şi jumătatea unui timp (o vreme, vremuri şi jumătatea unei vremi). Lucrul cel mai important nu este determinarea exactă a locului, ci faptul că Dumnezeu îi va proteja prin harul Său.

“Unde este hrănită” – ne amintim astfel de modul în care Dumnezeu a hrănit poporul Său în trecut, cu mană din cer şi apă din stâncă. Este posibil că El să facă la fel în viitor.

Apocalipsa 12:15-16

Atunci şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul. Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura, şi a înghiţit râul, pe care-l aruncase balaurul din gură.

Dacă acceptăm ideea că pustia este un loc real, atunci şi apa este reală, nu este metaforică. Dumnezeu a scăpat poporul Israel de apă, atât la începutul marşului prin pustie, când au trecut Marea Roşie, cât şi la sfârşit, la râul Iordan. Totuşi, revărsările de apă pot însemna armate care se vor năpusti ca apele năvalnice asupra lor. Această figură de stil a fost folosită de Isaia în capitolul 8.

În imaginea pe care o descrie Ezechiel cu privire la zilele din urmă, regele de la nord este înfăţişat pornind la luptă împotriva lui Israel. Satan va folosi orice mijloc pentru distrugerea poporului lui Dumnezeu. Cum va fi oprit? Nici o naţiune nu-l va opri. Dar Dumnezeu este acolo şi îl va nimici prin forţele naturii când el invadează Palestina: “Îl voi judeca prin ciumă şi sânge, printr-o ploaie năpraznică şi prin pietre de grindină; voi ploua foc şi pucioasă peste el, peste oştile lui, şi peste popoarele cele multe, care vor fi cu el.” (Ezechiel 38:22). Acest fragment din Ezechiel ne oferă un indiciu cu privire la cele spuse de Ioan aici, în Apocalipsa.

RĂMĂŞIŢA LUI ISRAEL

Apocalipsa 12:17

Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos.

“Rămăşiţa seminţei ei” – poate fi vorba despre rămăşiţa care este martorul lui Dumnezeu în această perioadă – cei 144000 care au fost pecetluiţi. Ei mărturisesc în mod evident în lume. Ei ţin poruncile lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că sunt sub Legea lui Moise. Este exclusă astfel posibilitatea să fie vorba de biserica creştină.

Antisemitismul este inspirat de Satan şi va culmina cu un efort suprem al acestuia de a distruge poporul evreu. De la cărămizile faraonului Egiptului, la edictul crud al lui Irod, trecând prin măcelul pus la cale de Hitler şi până la lumea necazului celui mare, Satan a condus şi va conduce atacul împotriva acestui popor din cauza unui Copil de parte bărbătească – Isus Hristos.

Aşadar, cea de a şaptea trompetă ne-a prezentat şapte personaje. Cu cinci dintre ele ne-am întâlnit deja în cadrul capitolului 12: femeia sau Israel, balaurul roşu, Satan, copilul femeii, Domnul Hristos, Mihail, arhanghelul şi rămăşita lui Israel care este reprezentată de cei 144 000 care au fost pecetluiţi de Dumnezeu pentru a putea trece prin Necazul Cel Mare. În capitolul 13, ne sunt prezentate ultimele două personaje. Una este fiara sălbatică care iese din mare: ea reprezintă în egală măsură o persoană dar şi o putere politică. Cealaltă este fiara sălbatică care se ridică  din pământ; el este un lider religios. În momentul în care ajungem la aceste personaje putem spune că începe acţiunea.  Aici ne este revelat conflictul ce există între lumină şi întuneric, între Dumnezeu şi Satan. Pe măsură ce ne îndreptăm către sfârşitul veacurilor, pe perioada Necazului Cel Mare, manifestarea lui este din ce în ce mai pregnantă.

Aceste două fiare ne prezentate ca fiare sălbatice – aşa cum este traducerea literală. Fiara este deja destul de mult, dar o fiară sălbatică reprezintă un şi mai mare pericol.

În ce priveşte identitatea celor două fiare, există destul de multe diferenţe între opiniile prezentate de cercetători de seamă ai Cuvântului Sfânt. Unii consideră că prima fiară este o persoană pe când alţii o tratează ca fiind ultima formă de manifestare a Imperiului Roman. Unii consideră că cea de a doua fiară  este Omul Păcatului, pe când alţii cred că este vorba doar de un profet, sau ceva de genul Ioan Botezătorul pentru prima fiară. Acestea dificultăţi se ridică pentru că este imposibil să separi un rege de regatul lui. Un dictator trebuie să aibă un regat peste care stăpâneşte, dacă nu nu poate fi un dictator. Deşi este dificil să faci o distincţie între cei doi, se pare că primul este antihristul, conducătorul Imperiului Roman restaurat. În Apocalipsa 16:10 ni se vorbeşte despre  „tronul fiarei”. Mă gândesc că trebuie să fie cineva care să şi şadă pe acest tron şi acest cineva este fiara ce ne este prezentată aici – dar ea nu ar fi fiară dacă nu ar avea un imperiu peste care să domnească.

După determinarea identităţii primei fiare nu este deloc greu să afli identitatea celei de a doua. Ea este de fapt un om, un profet fals, un lider religios, care conduce închinarea în faţa primei fiare – şi el este un antihrist.

Există astăzi şi un alt punct de vedere cu privire la antihrist şi anume că el reprezintă orice idee ce  neagă persoana Domnului Hristos, practic nu este vorba de o persoană ci de un concept, filozofie sau ideologie. Cu alte cuvinte antihristul reprezintă o doctrină falsă şi nu o persoană care va fi revelată. Explicaţia, cred, se bazează pe sensul prepoziţiei anti care are două utilizări. Un prim sens ar fi acela de „împotrivă”. Al doilea este „în locul a” sau „în schimbul a” ceva. Ambele sensuri sunt utilizate în Scriptură. În primele două epistole scrise de apostolul Ioan este menţionat antihristul. Apostolul Ioan este singurul care foloseşte de fapt această denumire. Ambele sensuri se pot distinge în prezentarea sa; antihristul este unul care este împotriva Domnului Hristos şi unul care îl imită pe Domnul Hristos în încercarea de a-l înlocui.  Cred că Ioan are dreptate: antihristul este foarte bine descris de ambele aspecte.

În prima sa epistolă Ioan scrie: Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s’au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă.  ( 1Ioan 2:18).

„Copilaşilor, este ceasul de pe urmă!” Ioan a afirmat acest lucru cu aproape două mii de ani în urmă. Cu alte cuvinte noi ne aflăm în cadrul ceasului din urmă de foarte mult timp. Observaţi că Ioan nu spune doar că va fi un antihrist ci că deja, încă din zilele sale, erau mai mulţi antihrişti. Cu ce era asociat un antihrist? „Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.” Antihristul neagă divinitatea Domnului Hristos. El este inamicul lui Hristos pe pământ.

În cel de al patrulea capitol al primei sale epistole, Ioan ne spune câteva lucruri în plus în legătură cu antihristul: „Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sînt dela Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi. […] şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este dela Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum.”

Cu alte cuvinte, orice persoană, grup, carte, film, piesă muzicală care neagă divinitatea Domnului Isus reprezintă antihristul.  Personal consider opera muzicală Isus Hristos Superstar o operă antihristică. De asemenea, orice slujitor al bisericii care neagă divinitatea Domnului Isus este un antihrist – el este împotriva Domnului Hristos.

În cea de a doua epistolă a apostolului Ioan citim: Căci în lume s’au răspîndit mulţi amăgitori, cari nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul!

(2 Ioan 7) Antihristul este un înşelător – el pretinde că este Hristosul dar nu este şi nu poate fi aşa ceva. Domnul Isus a spus: „Vor fi mulţi care vor veni în numele Meu şi vor spune eu sunt Hristosul. Voi să-i puneţi la încercare pentru că nu orice duh este de la Dumnezeu!”

Dragii mei, noi trebuie să testăm duhurile, fie că este vorba de grupul cu care te întâlneşti, fie denominaţiunea din care faci parte. Numai pentru că poartă un nume sonor, face parte dintr-o mişcare cu tradiţie, nu înseamnă că trăieşte în supunere faţă de Hristos. S-ar putea să descoperi că ei nu-l reprezintă deloc pe Domnul şi astfel sunt în tabără adversă. Domnul Isus ne-a făcut un astfel de avertisment în Predica de pe Munte: Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, pînă acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.  (Matei 24:24) Se vor ridica Hristoşi falşi care vor face minuni…această a doua fiară este făcătoare de minuni – este un antichrist.

De aceea, prima fiară este un antihrist politic şi cea de a doua fiară este un antihrist religios. Nici măcar Diavolul nu poate reuni totul într-o singură persoană. Cred că este vorba de două persoane, aceste două fiare care împreună reprezintă antihristul.

FIARA DIN MARE – DESCRIERE, O PUTERE POLITICĂ ŞI O PERSOANĂ

Acest prim verset al acestui capitol ne prezintă fiara care se ridică din mare.

Apocalipsa 13:1

v.1  Apoi am stătut pe nisipul mării. Şi am văzut ridicîndu-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă.

McGee traduce acest verset puţin diferit, folosind un manuscris de dată mai recentă decât cel folosit, probabil, de Dumitru Cornilescu. Iată cum traduce McGee acest verset:

Şi el a stat pe nisipul mării; şi am văzut o fiară (sălbatică) ieşind din mare, având zece coarne şi şapte capete şi pe cele zece coarne zece diademe şi pe capetele ei nume blasfemiatoare.

McGee consideră că personajul cheie al acestui verset nu este Ioan ci cel ce stă pe nisipul mării. Cine este el? Vă aduceţi aminte despre cine am vorbit în ultimul capitol? Este aceeaşi persoană, şi este vorba despre Satan.

„Am văzut ridicându-se din mare o fiară (sălbatică)”. Cine o ridică de fapt din mare? Cred că este vorba de Satan. El este cel care cheamă fiară să se ridice din mare. În Scriptură marea este o imagine a naţiunilor lumii, a omenirii care sunt asemenea unei mări neliniştite.

„Avea zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti şi pe capete avea nume de hulă” ( sau dispreţ).  Această fiară ne surprinde pur şi simplu. Dacă ar fi fost să mă întâlnesc cu ea şi să mai fie şi întuneric cred că ştiu ce s-ar fi întâmplat: am fi mers în aceeaşi direcţie dar eu aş fi fost cu mult în faţa ei, adică aş fi alergat cât m-ar ţine picioarele.

Balaurul, (Satan) stă pe nisipul mării şi el este cel ce cheamă fiara din mare şi o domină. Aceasta este capodopera Satanei. Prima fiară este o persoană care conduce vechiul Imperiu Roman. Roma a decăzut şi acesta este singurul care va mai putea să o restaureze.

Se pare că Dumnezeu şi-a luat mâinile de peste acest pământ pentru o vreme şi i-l încredinţează lui Satan. Părerea mea este că aceasta este o justiţie poetică. Dumnezeu trebuie să- demonstreze Satanei că atunci când i se oferă control deplin nu este în stare să beneficieze de el. Altfel Satan mereu îi va reproşa lui Dumnezeu că nu i s-a dat niciodată şansa să demonstreze ce poate. Probabil că el îi spune lui Dumnezeu ceva de genul: „Niciodată nu mi-ai dat pământul pe mână în întregime ca să pot demonstra că sunt în stare să creez o a doua împărăţie!” Dumnezeu însă îi va îngădui să arate ce poate astfel încât să nu poată fi niciodată acuzat de acest abuz.

O înţelegere a profeţiei lui Daniel este foarte importantă pentru înţelegerea Apocalipsei. Această fiară sălbatică este similară descrierii celei de a patra fiare, acea fiară de nedescris din cel de al şaptelea capitol al cărţii lui Daniel. Acolo ea reprezintă istoria profetică a Imperiului Roman până la acel „mic corn” şi distrugerea lui. Această a patra fiară pare a dormita pentru o vreme dar, în cele din urmă, dintr-unul din cele şapte capete au ieşit zece coarne din care a ieşit un corn mic. Acest mic corn înlătură trei dintre coarnele dintâi.

La vremea în care Ioan scrie aceste rânduri, mare parte a profeţiei lui Daniel era împlinită. Primele trei fiare – Babilonul, leul, Imperiul Medo-Persan, ursul şi Imperiul Grec, pardosul. Toate acestea au fost împlinite. Cânt Daniel a prezentat aceste cuvinte ele au fost cuvinte profetice dar în vremea lui Ioan ele erau deja istorie. De aceea Ioan se concentrează asupra celei de a patra fiare şi asupra cornului mic pentru că a apărut cea de a patra fiară, Imperiul Roman. Ioan a trăit pe timpul acestui Imperiu şi a fost exilat pe Insula Patmos datorită unui împărat roman pe nume Domiţian. Se observau însă semnele decăderii imperiului iar Ioan era spectator la ceea ce pentru Daniel reprezenta o perspectivă îndepărtată.

În orice caz, în cartea Apocalipsa accentul cade asupra conducerii micului corn din Daniel cap. 7 şi acest corn mic ne este prezentat ca o fiară sălbatică acre conduce şi controlează reînviatul Imperiu Roman din profeţia lui Ioan. Micul corn din Daniel cap. 7 şi fiara sălbatică din acest capitol 13 al cărţii Apocalipsa sunt de fapt lucruri identice. Vedeţi aşadar că înţelegerea capitolului 7 din Daniel este baza înţelegerii acestui pasaj.

Fiara sălbatică este Omul Păcatului şi Antihristul, ultimul dictator al lumii. Ultimul verset al acestui capitol confirmă acest lucru. Mai avem însă până acolo.

Dragi prieteni, vreau să mai adaug ceva în încheierea acestei întâlniri. Nu ştiu care vă sunt reacţiile în faţa lucrurilor prezentate în această carte. Pentru foarte mulţi, cartea aceasta este o carte pe care o ocolesc, pe care nu o citesc. De obicei spun că nu înţeleg, dar, de cele mai multe ori vor să spună de fapt că se tem. Doresc să vă reamintesc ceea ce spuneam în introducerea cărţii şi anume că ea a fost scrisă într-o vreme în care creştinii erau martirizaţi, erau în suferinţă şi le-a fost trimisă ca mângâiere.

Cei ce sunt împăcaţi cu Dumnezeu văd în elementele prezentate în această carte lucrurile de care Dumnezeu îi fereşte. Mai înţeleg şi că ceea ce se întâmplă în lume este consecinţa unui conflict ce se desfăşoară pe un plan mult mai înalt, cel spiritual. Nu cred că trebuie să ne temem. Trebuie doar să înţelegem ce câştigaţi suntem prin studiul ei. Într-adevăr, asemenea celorlalte cărţi ale Bibliei şi aceasta are menirea de a ne ajuta să ne punem o întrebare extrem de importantă : care este relaţia noastră cu Dumnezeu? Suntem noi copii ai lui prin credinţă sau suntem în cealaltă tabără? Dacă suntem în cealaltă tabără trebuie să ne temem. Dacă nu trebuie să nădăjduim mai departe!

Har şi pace!