Itinerar Biblic Ep. 1043 – APOCALIPSA Cap. 11:8-19

 

Dragi ascultători, aşa cum vă spuneam în ultima întâlnire şi astăzi vom poposi tot în cadrul capitolului 11 care este un interludiu între sunetul trâmbiţei a şasea şi sunetul celei de a şaptea.

Am mai spus că acest capitol ne trimite din nou cu gândul la Vechiul Testament. Profeţii despre care ni se vorbeşte în această prima parte a capitolului au fost identificaţi de unii ca fiind Ilie şi Moise, de alţii ca fiind Enoh şi Ilie…Indiferent despre cine este vorba, mai important este, cred să luăm aminte la mesajul şi misiunea lor. Ei vor profeţi în prima jumătate a necazului cel mare iar în cele din urmă vor fi omorâţi de fiara care se ridică din adânc. Acesta este punctul în care ne-am oprit. Să vedem ce se întâmplă mai departe:

Apocalipsa 11:8

Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” şi „Egipt” unde a fost răstignit şi Domnul lor.

Aceşti oameni nu au parte nici măcar de o înmormântare obişnuită. Acesta este un indiciu al barbariei pline de cruzime din zilele din urmă cu o spoială de cultură. Este o asemănare aici cu acea ocazie în care trupurile moarte ale lui Lenin, respectiv Stalin, au fost expuse, în coşciugele lor, evident, în Piaţa Roşie din Moscova. Curiozitatea morbidă a oamenilor s-a manifestat din plin şi mulţi au venit să le vadă.

Cuvântul tradus prin “trupuri moarte” este “cadavre” şi denotă dispreţul şi ura pe care le va simţi lumea faţă de aceşti doi martori. Vor fi trataţi ca nişte animale moarte.

“Cetatea cea mare” este Ierusalimul. Este asemănată cu Sodoma de către Isaia (vezi Isa. 1:10). Este numită Egipt pentru că lumescul a intrat în fiecare fibră a vieţii ei – socială şi politică. Este identificată în mod clar ca fiind Ierusalimul prin descrierea tristă: “unde a fost răstignit şi Domnul lor”.

Apocalipsa 11:9

Şi oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam, vor sta trei zile şi jumătate, şi vor privi trupurile lor moarte, şi nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt.

După răstignirea lui Isus Hristos, Pilat le-a dat voie prietenilor Săi să dea trupul jos de cruce pentru ca să aibă parte de o înmormântare decentă. Dar cu cei doi martori nu s-a întâmplat la fel. Lumea va fi uimită să audă că au murit. Unii nu vor crede acest lucru.

 

Este ca şi cum această generaţie viitoare ar avea o cameră de televiziune care va transmite printr-un satelit imaginea celor doi martori morţi, astfel încât toată lumea să-i vadă timp de trei zile şi jumătate. Curiozitatea morbidă a unei societăţi păgâne va profita de ocazia de a privi cu uimire la aceste trupuri moarte. Aceasta este cea mai rea infamie pe care o lume depravată o putea aduce asupra acestor oameni care îi denunţase toate nelegiuirile. Poate că martorii prevăzuseră învierea lor. Nu ni se spune că ar fi spus acest lucru înainte de a muri, dar e posibil să fi făcut-o. Nu a avut loc nici o înmormântare pentru a preveni apariţia unui alt mormânt gol. Aşa că trupurile moarte sunt lăsate în stradă şi camera de luat vederi rămâne îndreptată asupra lor. Toate televiziunile vor avea trimisul lor special la faţa locului. Timp de trei zile şi jumătate lumea întreagă va vedea aceste trupuri moarte.

Apocalipsa 11:10

Şi locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor veseli de ei; şi îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că aceşti doi prooroci chinuiseră pe locuitorii pământului.

Moartea celor doi martori este o ocazie pentru desfăşurarea unui mare carnaval pe pământ. Lumea a adoptat filozofia de genul: “Să bem, să mâncăm, să ne distrăm, pentru că în curând vom muri.” Aici se vede adevărata natură a inimii omului: este o veselie îngrozitoare, nesănătoasă, subumană, degradantă, păgână! Să te bucuri de moartea altor oameni!

“Îşi vor trimite daruri unii altora” – pare un gest frumos la suprafaţă, dar este o sărbătoare a Diavolului. Care este sărbătoarea la care se practică acest obicei al darurilor? Crăciunul, care s-a depărtat tot mai mult de naşterea lui Hristos şi s-a apropiat tot mai mult de păgânism. Va veni şi ziua în care va fi o sărbătoare anticreştină. În cazul de faţă oamenii sărbătoresc lucrarea lui Antihrist, nu venirea lui Mesia în Betleem.

Apoi se întâmplă ceva:

Apocalipsa 11:11

Dar după cele trei zile şi jumătate, duhul de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei, şi s-au ridicat în picioare, şi o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut.

În timp ce lumea sărbătoreşte cu mare veselie moartea celor doi martori, în timp ce camerele de televiziune sunt îndreptate asupra lor, cei doi martori se ridică în picioare. Televiziunile vor regreta că au avut camerele îndreptate asupra lor pentru că nu vor dori să prezinte această ştire. Aici este folosit cuvântul scriptural pentru “înviere” – cuvântul grecesc histeme – “s-au ridicat în picioare”. Aceşti martori se numără printre sfinţii necazului care vor avea parte de prima înviere (vezi Apoc. 20:4-6).

Orice ştire de acest gen face senzaţie. Cine ştie, poate că atunci aparatura va fi atât de sofisticată, încât cea de astăzi va părea primitivă.

Apocalipsa 11:12

Şi au auzit din cer un glas tare, care le zicea: „Suiţi-vă aici!” Şi s-au suit într-un nor spre cer; iar vrăjmaşii lor i-au văzut.

Cei doi martori sunt luaţi la cer. Avem învierea lor în versetul 11, înălţarea la cer în versetul 12. Norul de slavă este asociat cu înălţarea şi venirea Domnului Isus Hristos.

CEA DE-A DOUA NENOROCIRE – CUTREMURUL

Am văzut în capitolul 9 ce s-a întâmplat când a sunat a şasea trâmbiţă. Capitolul 10 şi primele versete din capitolul 11 constituie o pauză, un interludiu între sunetul celei de-a şasea trâmbiţe şi sunetul celei de-a şaptea. Aceste ultime trei trâmbiţe (5, 5 şi 7) sunt legate de câte o nenorocire. A doua nenorocire este legată de trâmbiţa a şasea – este un mare cutremur de pământ.

Apocalipsa 11:13

În clipa aceea s-a făcut un mare cutremur de pământ, şi s-a prăbuşit a zecea parte din cetate. Şapte mii de oameni au fost ucişi în cutremurul acesta de pământ. Şi cei rămaşi, s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului.

Aceşti şapte mii de oameni trebuia adăugat la cei care fuseseră ucişi mai înainte. Un sfert din populaţia lumii murise deja, apoi i s-a mai adăugat o treime, ceea ce înseamnă peste jumătate din populaţia lumii în total, apoi urmează aceşti şapte mii care sunt ucişi. Nu-i de mirare că Domnul Isus a spus: “Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa.”

Cutremurul pare să se limiteze la cetatea Ierusalimului, aşa cum a fost la învierea lui Isus Hristos din morţi (vezi Matei 28:2) şi la răstignirea Sa (vezi Matei 27:51-52).

“Şapte mii de nume de oameni au fost ucişi în cutremurul acesta de pământ” – aceasta este o expresie care indică faptul că erau oameni importanţi. Ei sunt cei care au trecut imediat de partea lui Antihrist şi au ocupat prima pagină a ziarelor când acesta a ajuns la putere.

Apocalipsa 11:14

A doua nenorocire a trecut. Iată că a treia nenorocire vine curând.

Aşa ia sfârşit a doua nenorocire. A treia nenorocire va începe în curând, deşi nu chiar imediat. A treia nenorocire nu vine o dată cu sunetul celei de-a şaptea trâmbiţe, despre care vom citi în continuare şi care ne conduce din necazul cel mare spre acea perioadă de o mie de ani a Împărăţiei. A şaptea trâmbiţă ne deschide albumul celor şapte personaje care ne vor fi prezentate în capitolele 12 şi 13.

A treia nenorocire începe atunci când Satan, unul din aceste personaje, va fi aruncat pe pământ (aşa cum vom vedea când vom ajunge la capitolul 2 din versetul 12).

A ŞAPTEA TRÂMBIŢĂ – SFÂRŞITUL NECAZULUI CELUI MARE ŞI DESCHIDEREA TEMPLULUI DIN CER

În mijlocul acestor nenorociri şi judecăţi ale necazului celui mare este inserat acest fragment pentru încurajarea credincioşilor care vor fi rămas pe pământ, cei care au fost pecetluiţi. Ei vor fi descurajaţi după câţiva ani, deşi toată durata necazului celui mare este de şapte ani şi intensitatea cea mai mare este atinsă în a doua jumătate a acestei perioade. Nu ni se pare că ne ia prea mult să citim despre cei şapte ani ai necazului cel mare, dar şi şapte zile pot părea lungi, dacă eşti pe un pat de spital, aşa că nu trebuie să ni se pară că şapte ani este o perioadă scurtă. Este nevoie de încurajare în momentele de maximă încercare.

Apocalipsa 11:15-18

Îngerul, al şaptelea a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.”

Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu feţele la pământ, şi s-au închinat lui Dumnezeu, şi au zis: „Îţi mulţumim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare, şi ai început să împărăţeşti.

Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi prooroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!”

Trâmbiţa a şaptea are o importanţă aparte şi are o relevanţă specială pentru înţelegerea restului cărţii. În programul lui Dumnezeu, ne aduce, cronologic vorbind, la intrarea în veşnicie unde taina lui Dumnezeu este, în sfârşit, descoperită. Sunetul celei de-a şaptea trâmbiţe ne aduce, în programul lui Dumnezeu, până la capitolul 21, unde începe veşnicia. Rezumatul evenimentelor care sunt semnificative pentru Dumnezeu ne este dat aici de Duhul Sfânt. Această secţiune este un rezumat, un sumar, un tabel, o prezentare pe scurt a evenimentelor care au loc până la trecerea pragului veşniciei. Lista care urmează ne va ajuta să ne concentrăm atenţia asupra acestor evenimente:

  1. După ce îngerul al şaptelea sună din trâmbiţă, se aud glasuri puternice în cer. La deschiderea celei de-a şaptea peceţi a fost tăcere deplină în cer. Ar trebui remarcat contrastul, pentru că aici, sunetul celei de-a şaptea trâmbiţe descoperă programul lui Dumnezeu şi lămureşte taina lui Dumnezeu.

Toate făpturile inteligente create de Dumnezeu pot să vadă sfârşitul şi se bucură aşteptând momentul în care răul va fi nimicit, văzând că acest moment se apropie. Este un timp de bucurie pentru ei.

  1. “Împărăţia lumii (cosmos) a ajuns a Domnului nostru şi a Hristosului Său; şi El va împărăţi în vecii vecilor.” Nu este “împărăţii”, la plural, ci “Împărăţia”, la singular, ceea ce denotă faptul că împărăţiile acestei lumi sunt în prezent sub controlul lui Satan, care nu face nici o deosebire între ele. Pentru el nu contează dacă sunt din vest sau din est, din ţări avansate sau din ţările lumii a treia. Toate sunt incluse în domeniul său. Unii cred că Satan controlează o ţară, în timp ce îngerii lui Dumnezeu sunt asupra altei ţări. Nu este aşa. De fapt, toate împărăţiile acestei lumi sunt ale lui Satan. În versetul 15 este “Împărăţia”, nu împărăţiile lumii. Omul se laudă cu civilizaţia sa într-o societate ai cărei membri se laudă cu progresul pe care-l fac şi spun că sunt din ce în ce mai buni, dar de fapt sunt mai departe de Dumnezeu şi mai răi cu fiecare zi care trece. Este o civilizaţie condamnată care se îndreaptă spre judecată.

Va fi Împărăţia Domnului nostru şi a Hristosului Său. Împărăţia lui Satan va fi învinsă într-o bună zi, dar nu printr-o vorbărie plină de dulcegării despre frăţietate şi dragoste. Îi va fi dată Domnului Isus Hristos şi El va domni. Scriptura spune: “Împăraţii pământului se răscoală, şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicând: „Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!” (Ps. 2:2-3). Răzvrătirea a izbucnit împotriva Domnului şi a Hristosului Său (Mesia, Unsul) o dată cu arestarea lui Isus. Biserica primară a înţeles că aceasta era starea lumii, pentru că au citat Psalmul 2 când a izbucnit persecuţia în biserică (vezi Fapte 4:23-26). În Psalmul 2: 9 citim: “Tu le vei zdrobi cu un toiag din fier, şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar.” În capitolul 19 din Apocalipsa vom vedea detaliile celor prezentate în această secţiune. Domnul Isus vine să înfrângă răzvrătirea. Trâmbiţa a şaptea înaintează pas cu pas spre veşnicie.

  1. “Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu feţele la pământ, şi s-au închinat lui Dumnezeu, şi au zis: „Îţi mulţumim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare, şi ai început să împărăţeşti.” Această descoperire determină biserica din cer să se închine şi să sărbătorească venirea lui Hristos pe pământ. Acesta va fi răspunsul la rugăciunea noastră: “Vie Împărăţia Ta! Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ!”

 

  1. “Neamurile se mâniaseră” – aceasta ne arată că răzvrătirea încăpăţânată a omului va continua până la sfârşitul sfârşitului. Până în ultima clipă, inima încăpăţânată a omului este răzvrătită faţă de Dumnezeu. Această natură veche, carnală, pe care o avem cu toţii, nu ascultă de Dumnezeu. Nu puteţi forţa această natură veche să asculte, să I se supună lui Dumnezeu. Asta spune şi apostolul Pavel: “Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună.”

(Romani 8:7). Omul nu a putut aduce această fire sub controlul său sau al lui Dumnezeu; acesta este motivul pentru care Dumnezeu o va şi înlătura la un moment dat.

  1. Neamurile se mâniaseră din cauza că venise mânia lui Dumnezeu. Toţi auziseră această vorbărie goală despre faptul că Dumnezeu nu intenţionează să pedepsească păcatul şi că omul este din ce în ce mai bun, când, de fapt, este din ce în ce mai rău cu fiecare zi care trece.
  2. “A venit vremea să judeci pe cei morţi” – aceasta ne aduce înaintea judecăţii dinaintea scaunului de judecată mare şi alb, când vor fi judecaţi cei pierduţi (vezi Apoc. 20:11-15).
  3. “Să răsplăteşti pe robii Tăi prooroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari” – Biserica este deja în prezenţa Domnului în momentul acela şi credincioşii au primit deja răsplata indicată de cununile de pe capetele bătrânilor. Aceasta este o referire la sfinţii Vechiului Testament şi la cei din necazul cel mare care sunt incluşi în prima înviere, dar la un moment diferit. Acum ei vor fi răsplătiţi o dată cu venirea Împărăţiei.
  4. “Şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul!” Credem că este vorba şi de om, şi de Satan. Omul este un distrugător, la fel ca Satan. Petru ne avertizează în felul următor cu privire la Satan: “Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.” (1 Petru 5:8).

Versetul următor ne aduce în faţa porţilor veşniciei:

Apocalipsa 11:19

Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ, şi o grindină mare.

Vom vedea biserica din nou în Noul Ierusalim şi ni se spune clar că nu va fi nici un templu acolo. Aici este un templu, dar în cer. Templul pe care l-a făcut Moise a fost realizat după modelul din cer. “Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis” – aceasta înseamnă că Dumnezeu Se ocupă în acel moment de Israel.

Faptul că este deschis indică închinarea şi accesul liber la Dumnezeu. Toate acestea ne îndreaptă atenţia asupra lui Israel pentru că biserica nu are templu. Măsurarea Templului pe pământ şi deschiderea Templului în cer arată că în această secţiune Israel deţine rolul primordial. Capitolul următor va susţine această idee.

“Şi s-a văzut chivotul legământului Său în Templul Său.” Astfel ni se aminteşte că avem de-a face cu un Dumnezeu care face legăminte şi le ţine. El va respecta legământul făcut cu Israel şi va face un nou legământ cu ei la acel moment – adică, legea va fi scrisă în inimile lor, în loc de table reci de piatră (vezi Ieremia 31:31-34; Evrei 8:8-13).

“Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ, şi o grindină mare.” Toate acestea ne vorbesc despre judecata care urmează, aşa cum vom vedea mai departe, în capitolele următoare.

 

Fiţi binecuvântaţi!