Itinerar Biblic Ep. 1042 – APOCALIPSA Cap. 11:1-7

 

Tema: Interludiu între trâmbiţa a şasea şi a şaptea; sună trâmbiţa a şaptea

Dragi ascultători, mergem astăzi mai departe în studiul nostru din cadrul cărţii Apocalipsa şi ne vom îndrepta privirile asupra capitolului 11.

În primele 14 versete ale acestui capitol continuă interludiul între sunetul trâmbiţei a şasea şi sunetul trâmbiţei a şaptea, iar în ultimele versete ni se spune ce se va întâmpla după ce sună a şaptea trâmbiţă. În acest capitol sunt prezentaţi cei doi martori care vor profeţi timp de patruzeci şi două de luni; apoi cea de-a doua nenorocire (cutremurul) şi sunetul trâmbiţei a şaptea.

Capitolul 11 ne readuce pe terenul Vechiului Testament. Templul, perioadele de timp, deosebirea care se face între evrei şi Neamuri – toate acestea indică faptul că suntem din nou în domeniul Vechiului Testament. Din punct de vedere cronologic, a şaptea trâmbiţă ne aduce la revenirea lui Hristos şi la sfârşitul perioadei necazului celui mare.

DATA SFÂRŞITULUI VREMURILOR NEAMURILOR

Încă de la început ne sunt oferite indicaţii cu privire la anumite perioade de timp legate de încheierea necazului celui mare. Să citim împreună primele două versete din capitolul 11:

Apocalipsa 11:1, 2

Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prăjini, şi mi s-a zis: „Scoală-te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el.

Dar curtea de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată; căci a fost dată Neamurilor, care vor călca în picioare Sfânta cetate patruzeci şi două de luni.

Aceasta este perioada despre care a vorbit Domnul Isus, aşa cum este consemnat în Luca 21:24: “…Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile neamurilor.” Mulţi au crezut că atunci când Israelul a ocupat Ierusalimul acela a fost sfârşitul vremurilor Neamurilor. Dragi prieteni, Ierusalimul este călcat şi astăzi în picioare de Neamuri. Sunt tot felul de naţionalităţi în Israel şi tot felul de grupuri religioase. Acestea au construit locuri sfinte peste tot în vechiul Ierusalim. Ierusalimul este călcat în picioare de Neamuri, adică de neevrei, în prezent.  Dar în timpul necazului celui mare, în a doua jumătate de fapt, vremurile Neamurilor se vor sfârşi în 42 de luni. Patruzeci şi două de luni constituie jumătate din durata necazului celui mare.

“Mi s-a dat o trestie asemenea unei prăjini” – de fiecare dată când începe o măsurătoare, în textul Vechiului sau al Noului Testament, aceasta indică faptul că Dumnezeu va aborda poporul Său, va interveni pentru a aduce o judecată (vezi Ieremia 31:38-39; Zaharia 2). Această trestie este ca o prăjină sau toiag. Toiagul este unealta păstorului. În Psalmul 2:9 vedem că toiagul este folosit pentru disciplinare şi judecată: “Tu le vei zdrobi cu un toiag din fier, şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar.” Avem de-a face aici cu un timp măsurat pentru neevrei, după care va veni judecata asupra lor. Toiagul este însă şi pentru mângâiere: “Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.” (Ps. 23:4). Prin urmare, în acest capitol întâlnim atât judecata, cât şi mângâierea sau alinarea suferinţei.

“Templul lui Dumnezeu” este limitat la Locul Sfânt (literal aşa este redat, nu templul) şi Sfânta Sfintelor. Templul lui Dumnezeu ne plasează din nou pe terenul Vechiului Testament pentru că bisericii nu i-a fost încredinţat nici un templu. Biserica este ea însăşi un templu al Duhului Sfânt; credincioşii, nu clădirea, constituie templul Duhului Sfânt. “ În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu Sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.” (Efes. 2:21-22).

Altarul din versetul 1 se referă la altarul de aur al rugăciunii pentru că altarul pentru arderea de tot nu se afla în interior, ci în curtea de afară.

Chiar şi închinătorii trebuie să fie măsuraţi. Lui Ioan i se spune să se scoale şi să măsoare nu numai Locul Sfânt şi altarul, ci şi pe cei care se închină în el. Dumnezeu îi numără pe cei care I se închină.

“Dar curtea de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată”. Asta exclude orice nu aparţine Templului propriu-zis. Altarul pentru arderea de tot (şi ligheanul de aramă) sunt în afara Templului. De vreme ce acest altar este o prefigurare a Crucii lui Hristos, deducem că Evanghelia Crucii lui Hristos va fi la dispoziţia oamenilor în timpul acestei crize intense. Nu va fi măsurată şi va fi disponibilă.

Expresia “căci a fost dată Neamurilor” (adică neevreilor) arată că, deşi perioada aceasta aparţine neevreilor, dominaţia lor este limitată la 42 de luni. Aşa cum am mai spus, aceasta confirmă cuvintele Domnului Isus din Luca 21:24.

“Patruzeci şi două de luni” înseamnă trei ani şi jumătate şi este o perioadă identificată cu a doua jumătate a perioadei necazului celui mare. Acest lucru este repetat în Apoc. 13:5 – “I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni.” Aceasta este ultima perioadă a domniei lui Antihrist pe pământ.

Această perioadă este menţionată din nou în Apoc. 12:14, după cum urmează: “Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremuri, şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui.” O vreme, vremuri şi jumătatea unei vremi înseamnă trei ani şi jumătate.

Profetul Daniel adoptă această unitate de măsură pentru perioada respectivă: “El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp… de o vreme, două vremuri, şi o jumătate de vreme” (Daniel 7:25). “De la vremea când va înceta jertfa necurmată, şi de când se va aşeza urâciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile.” (Daniel 12:11). O mie două sute nouăzeci de zile înseamnă trei ani şi jumătate. O altă referinţă găsim în aceeaşi carte a lui Daniel, capitolul 9, versetul 27: “El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât.” Aici necazul cel mare este împărţit în două părţi egale. Această “săptămână” a lui Daniel reprezintă şapte ani, şi această perioadă de şapte ani este a şaptea săptămână a lui Daniel sau perioada necazului celui mare.

CÂT VOR PROFEŢI CEI DOI MARTORI

Apocalipsa 11:3

Voi da celor doi Martori ai mei să proorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şaizeci de zile.

Au existat mereu multe controverse referitoare la identitatea celor doi martori. Ne sunt prezentaţi fără detalii din care să ne dăm seama cine sunt. Godet face următorul comentariu: “Avem aici două dintre cele mai surprinzătoare personaje ale cărţii.”

Dacă identitatea celor doi martori ar fi fost esenţială pentru înţelegerea acestei cărţi, cred că ni s-ar fi dat amănunte în această privinţă. Tocmai în aceste domenii se concentrează atenţia unor predicatori amatori de senzaţional. Ei pot să vă spună care au fost cuvintele rostite de cele şapte tunete (lui Ioan i s-a spus să nu scrie ce aude şi el n-a scris nimic) şi pot să vă dea şi numele celor doi martori. Cei care au adoptat interpretarea istorică a Apocalipsei au venit cu soluţii precum Jan Huss, Papa Silvestru, Waldenson sau cele două Testamente. Poţi să vii cu tot felul de idei dacă adopţi această concepţie. Cei care adoptă concepţia viitoristă nu cad de acord cu privire la identitatea martorilor. Unii spun că este vorba de Enoh şi Ilie. Govett spune că Evanghelia lui Nicodim conţine următoarea afirmaţie: “Eu sunt Enoh care a fost pe placul lui Dumnezeu şi a fost luat de El.

Şi acesta este Ilie Tişbitul. Şi noi vom trăi până la sfârşitul vremurilor: dar atunci vom fi trimişi de Dumnezeu să ne împotrivim lui Antihrist şi să fim înjunghiaţi de el şi să fim înviaţi după trei zile, după care vom fi luaţi pe nori să-L întâlnim pe Domnul.”

Alţi cercetători ai Bibliei afirmă că este vorba de Moise şi Ilie. Alt comentator spune că există posibilitatea ca aceşti doi martori să fie total necunoscuţi, adică să nu fi avut o existenţă anterioară şi să nu fi apărut pe scenă înainte de acest moment.

Faptul că este vorba de oameni reiese clar din descrierea care li se face acestor doi martori. Numărul necesar de martori pentru susţinerea unei mărturii, conform Legii mozaice, era numărul 2: “Cel vinovat de moarte să fie omorât pe mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorât pe mărturia unui singur martor.” (Deut. 17:6).

Domnul Isus a spus acelaşi lucru referitor la biserică: “Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.” (Matei 18:16). Scriptura a afirmat întotdeauna că este nevoie de doi martori pentru a susţine o mărturie. Prin urmare, aici avem doi martori, doi oameni – acestea sunt singurele lucruri clare pe care le ştim.

După părerea mea, unul din ei ar putea fi Ilie pentru că a fost prezisă o întoarcere a sa: “Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.” (Maleahi 4:5). Acelaşi lucru este consemnat în Evanghelia după Matei: “Drept răspuns, Isus le-a zis: „Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie, şi să aşeze din nou toate lucrurile.” (Matei 17:11). S-ar părea că putem spune cu o doză de certitudine că Ilie este unul din cei doi martori. În versetul 4 din Apocalipsa 11 este scris că cei doi martori sunt două sfeşnice care stau înaintea Domnului pământului. Aceasta era expresia favorită a lui Ilie pe care îl regăsim pe paginile Scripturii spunând: “Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, înaintea căruia stau” (în Cornilescu este “al cărui slujitor sunt”) – 1 Împ. 17:1). Cei doi martori sunt două sfeşnice: ei sunt lumini în lume. În plus, prezenţa lui Ilie pe Muntele Schimbării la Faţă sugerează acelaşi lucru, dar aceasta ar însemna că al doilea martor este Moise, ceea ce este mai greu de susţinut pentru că, la urma urmei, Muntele Schimbării la Faţă nu este singurul criteriu de similaritate.

Aş vrea să fac o sugestie aici, fără să o subliniez în vreun fel şi fără să afirm că nu poate fi combătută. Aş spune că Ioan Botezătorul este cel de-al doilea martor. El a fost premergătorul lui Hristos la prima venire a Acestuia. Semăna cu Ilie în ce priveşte maniera de abordare a lucrurilor şi în mesaj. Sunt convins că Ioan Botezătorul şi Ilie s-ar înţelege foarte bine. Amândoi ştiau ce înseamnă să se împotrivească forţelor întunericului şi să rămână fermi pe poziţie, credincioşi Domnului, în ciuda dificultăţilor.

Cu siguranţă au avut o pregătire bună în trecut. Ioan Botezătorul ar fi martorul Noului Testament, în timp ce Ilie ar fi fost martorul Vechiului Testament. Ioan Botezătorul nu a făcut parte din biserică. Biserica este numită Mireasa lui Hristos, iar Ioan Botezătorul a spus că este prietenul Mirelui.

Pare improbabil ca Enoh să fi fost unul din martori pentru că el nu era evreu. Simplul fapt că nu a murit nu-l face candidatul ideal pentru funcţia de martor, pentru că, în timpul necazului celui mare, biserica nu mai este în lume, a fost luată la cer şi cei care erau în viaţă în acel moment au fost transferaţi în prezenţa Domnului fără să moară.

Vă propun să acceptăm, cu o oarecare siguranţă, că Ilie este unul din martori, fără să ştim nimic sigur de cel de-al doilea.

“Le voi da să prorocească o mie două sute şaizeci de zile.” Lucrul cel mai important în privinţa celor doi martori nu este identitatea lor, ci timpul în care apar. Când apar ei? În prima sau în a doua jumătate a necazului celui mare? Prima jumătate pare să se potrivească mai bine pentru că ei mărturisesc înainte de apariţia Fiarei şi apoi sunt martirizaţi.

“Îmbrăcaţi în saci” – aceasta este ţinuta care se potriveşte mai bine cu perioada Legii decât cu perioada harului. Se potriveşte atât lui Ilie, cât şi lui Ioan Botezătorul.

Apocalipsa 11:4-5

Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice, care stau înaintea Domnului pământului.

Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmaşii lor; şi dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta.

Tot ce citim aici este asociat cu Vechiul Testament. Cei doi măslini ne trimit cu gândul la viziunea din Zaharia 4, unde cele două sfeşnice sunt două persoane: Iosua şi Zorobabel, cărora Duhul Sfânt le-a dat puterea de a face faţă unor dificultăţi impresionante. Explicaţia este în următoarele cuvinte: “…Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor!” (Zah. 4:6). Duhul Sfânt va fi prezent în timpul necazului celui mare.

Aceşti doi martori sunt lumini înaintea puterilor întunericului. Lor le este încredinţată puterea miraculoasă de a aduce foc din cer – ei sunt umpluţi cu Duhul Sfânt. Aici apare din nou o sugestie puternică în favoarea lui Ilie (vezi 1 Împ. 18:38; 2 Împ. 1:10). De asemenea, Ioan L-a anunţat pe cel care botează cu foc (vezi Mat. 3:11).

Aceşti doi martori sunt nemuritori şi imuni la toate atacurile înainte de îndeplinirea misiunii lor. Este încurajator să ştii că oamenii lui Dumnezeu sunt nemuritori până când El Îşi duce la îndeplinire planul prin ei.

McGee spune că acesta este şi motivul pentru care el a rămas în viaţă trecând prin câteva operaţii de cancer: trebuia terminată înregistrarea tuturor episoadelor din seria “Thru the Bible”, serie care se întinde pe durata a cinci ani de zile. Dumnezeu a răspuns la rugăciunea celor care I-au cerut să-l ţină în viaţă pentru încheierea acestui proiect. Toţi oamenii lui Dumnezeu sunt nemuritori atâta timp cât Dumnezeu are de îndeplinit un plan anume cu ei. Când va termina ce are de lucrat cu voi şi prin voi, El vă va lua de pe pământ.

Apocalipsa 11:6

Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele proorociei lor; şi au putere să prefacă apele în sânge, şi să lovească pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi.

Aceşti doi martori au o autoritate nelimitată (în greacă, exousia  care înseamnă putere delegată, autoritate). Ei controlează precipitaţiile pe pământ şi pot să transforme apa în sânge. Aceasta ne aminteşte atât de Ilie, cât şi de Moise. Acesta este versetul care i-a determinat pe mulţi cercetători ai Bibliei să spună că Ilie, omul care a oprit ploaia, şi Moise, omul care a adus toate acele urgii asupra Egiptului, sunt cei doi martori. Poate că sunt oarecum îndreptăţiţi să spună acest lucru, dar amintesc faptul că, până la urmă, nu sunt decât speculaţii.

“Au putere… să lovească pământul” – le este dată aceeaşi putere pe care o avea Domnul Hristos când va veni din nou pe pământ (Apoc. 19:15).

“Cu orice fel de urgie” – sugerează că ar putea fi vorba de urgiile din vremea lui Moise, urgiile care au venit asupra Egiptului, dar urgiile de aici sunt mai numeroase şi teritoriul mult mai vast.

“Ori de câte ori vor voi” – iată ce încredere acordă Dumnezeu acestor slujitori credincioşi ai Săi. Dumnezeu ne poate acorda şi nouă aceeaşi încredere. Pe unii dintre noi nu-i poate investi cu încredere în ce priveşte banii, de exemplu. Dumnezeu nu poate să acorde încredere unora dintre noi nici atunci când suntem în poziţii de putere sau autoritate. De aceea îi şi înlătură pe unii după un timp. Timpul a fost întotdeauna de partea lui Dumnezeu. Este foarte bine că nu mulţi dintre noi suntem în poziţie de autoritate. Cei mai mulţi oameni nu se comportă lăudabil când le este dată puterea asupra altora.

Apocalipsa 11:7

Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adânc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî.

Martorii îşi vor încheia mărturia. Antihristul, care este Fiara, Omul Păcatului care înaintează cu putere, va readuce mai întâi Imperiul Roman. Apoi, după ce va avea toată lumea sub controlul său, nu va ezita să-i nimicească pe cei doi martori. La acel moment i se va permite să facă acest lucru. Aceasta este victoria temporară a întunericului asupra luminii, a răului asupra dreptăţii, a iadului asupra cerului, a lui Satan asupra lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu îl va dezlega pe Satan şi-i va da libertate în această perioadă.

Aceşti martiri îşi merită numele – martus în greacă înseamnă “martor, mărturie” şi de aici provine şi cuvântul “martir”.

Dragii mei, din punctul acesta de vedere noi toţi trebuie să ne dorim să fim martori ai lui Dumnezeu aici pe pământ.            Aşa cum Israelul trebuia să fie odată martor al îndurărilor lui Dumnezeu în mijlocul celorlalte popoare, noi suntem chemaţi să fim martori ai harului lui Dumnezeu în mijlocul generaţiei noastre. Este ceea ce Domnul Isus lăsat ca moştenire tuturor ucenicilor Său: „Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” F.A. 1:8

Dumnezeu să ne ajute să fim nişte martori buni!

Rămâneţi cu har şi pace!