Itinerar Biblic Ep. 1039 – APOCALIPSA Cap. 9:1-14

Tema: Trâmbiţele a şasea şi a şaptea

Aşa cum spuneam în ultima noastră întâlnire, dragi ascultători, ne vom îndrepta acum atenţia înspre următoarele trei trâmbiţe şi ceea ce vestesc ele.

Doresc să remarc mai întâi faptul că limbajul folosit aici este cel mai greu de interpretat, dar aceasta nu ne împiedică să urmăm metoda noastră de a lua în considerarea sensul literal, chiar şi atunci când modalităţile de exprimare folosite sunt atât de sugestive şi de agresive uneori. Dacă există altă interpretare, Ioan ne va furniza cheia.

A CINCEA TRÂMBIŢĂ – STEAUA CARE CADE SI LĂCUSTELE

În primul verset îngerul al cincilea sună din trâmbiţă şi o stea cade din cer pe pământ.

Apocalipsa 9:1

Îngerul al cincelea a sunat din trâmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii Adâncului,

Fântâna adâncului sau abisul, fântâna fără fund (cuvânt care se găseşte de şapte ori în Apocalipsa).

“Am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ.” Am văzut deja două stele şi am spus că este vorba de stele adevărate, meteori care cad pe pământ. Meteorii sunt stelele căzătoare pe care le vedem în nopţile de vară. Dar aici avem o stea specială pentru că acţionează cu inteligenţă. Este vorba aici de o persoană neobişnuită. Steaua aceasta este diferită de stelele menţionate în cazul celei de-a patra trâmbiţe. Pe lângă faptul că acţionează cu inteligenţă, steaua aceasta primeşte o cheie pe care o foloseşte aşa cum vom vedea în versetul următor. Nici o stea neînsufleţită nu ar putea face aşa ceva.

Noi  credem că această stea este Satan. Unii l-au văzut pe Antihrist în steaua aceasta. Dacă este aşa, înseamnă că este susţinută ideea conform căreia Antihrist este Satan întrupat şi eu nu accept acest punct de vedere. Ce vreau să spun este că Antihrist este, aşa cum arată numele, opusul lui Hristos; este tot ce nu este Hristos şi este motivat de Satan. Motivele pentru care suntem îndreptăţiţi să considerăm că această stea este Satan sunt multe. Profetul Isaia scrie: “Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor!” (Isaia 14:12).

În Evanghelia după Luca citim: “Isus le-a zis: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer.” (Luca 10:18). Adică, este ca o stea căzătoare. Pavel, la rândul lui, scrie: “Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.”

(2 Corinteni 11:14). Aceste citate din Scriptură confirmă ideea că despre Satan este vorba aici, în Apocalipsa. Ioan va spune mai târziu că Satan a fost alungat din cer şi aruncat pe pământ (vezi Apoc. 12:7-9). Dacă am stabilit că steaua din versetul 1 este Satan care a fost aruncat din cer, ce face acesta? El coboară şi ia cheia abisului, ceea ce pare să însemne că Dumnezeu îi permite să facă acest lucru. Cheia denotă autoritate şi putere, în general, şi acestea îi sunt acordate de Dumnezeu: este voia permisivă a lui Dumnezeu.

“Fântâna Adâncului” – este craterul abisului, deschiderea spre adâncul fără fund. Abisul este groapa fără fund despre care vom mai citi în capitolul 20, versetul 3. Adâncul şi Hadesul pot fi termeni sinonimi, dar Adâncul şi iadul nu sunt unul şi acelaşi lucru. Domnul Isus probabil s-a referit la abis în Matei 12:40, unde spune: “Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.” (Matei 12:40).

Domnul Isus spune aici că s-a coborât în “inima pământului”. Trupul lui Isus nu a fost îngropat în pământ – a fost pus într-un mormânt nou, săpat în stâncă – şi cu siguranţă nu a fost pus în “inima pământului”. Mai degrabă, Matei se referă la faptul că Domnul S-a dus în Adânc, care pare să fie Hades sau Şeol. Când Domnul Isus a vorbit despre moartea bogatului şi despre moartea lui Lazăr (Luca 16:19-31), El a arătat foarte clar că Hades este împărţit în două compartimente. Bogatul a murit şi a ajuns în locul de chin. Săracul a murit şi a ajuns în sânul lui Avraam sau în paradis cum îl numeşte Domnul. Domnul S-a coborât acolo în moartea Sa pentru a anunţa celor salvaţi biruinţa pe care a câştigat-o şi pentru a le spune că El îi va conduce în prezenţa lui Dumnezeu. La aceasta cred că s-a referit Pavel când a spus că Domnul Isus “a luat robia roabă” (Efes. 4:8). El S-a dus în Adânc pentru a anunţa că lucrarea Sa de răscumpărare fusese îndeplinită.

Se cuvine să nu fim dogmatici acolo unde Scriptura păstrează tăcerea, dar există ideea că o fântână, un crater duce de la suprafaţa pământului spre inima pământului. Dacă aveţi altă explicaţie şi puteţi să demonstraţi că înseamnă altceva, aş fi fericit să vă ascult.

Domnul Isus deţine acum cheia Adâncului (vezi Apoc. 1:18). Petru ne spune că demonii sunt prizonieri acolo (vezi 2 Petru 2:4). În Luca 8:30-31 citim: “Isus l-a întrebat: „Cum îţi este numele?” „Legiune” a răspuns el; pentru că intraseră mulţi draci în el. Şi dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adânc.”

“Adâncul” este un loc foarte concret. Ideea că iadul şi raiul sunt chestiuni mitologice şi că raiul este o insulă frumoasă suspendată în spaţiu nu provine din Cuvântul lui Dumnezeu. Nu aceasta este învăţătura Bibliei. Biblia spune că raiul există, este un loc concret, la fel şi iadul care este la fel de real ca şi locul în care vă aflaţi acum.

În ultima parte a necazului celui mare cheia Adâncului îi este dată lui Satan şi îi este acordată libertatea pe care n-a avut-o niciodată. Cred că aceasta este explicaţia faptului că oamenii nu pot muri în această perioadă. Satan vrea să-i menţină în viaţă, nu vrea să-i fie decimată armata.

Apocalipsa 9:2

Şi a deschis fântâna Adâncului. Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii.

Tot pământul a fost acoperit de fumul ieşit din fântână ca dintr-un vulcan care erupe. Este cel mai rău tip de fum. Interpretarea literală a acestui verset este cea corectă şi cea mai satisfăcătoare.

Apocalipsa 9:3-4

Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pământ. Şi li s-a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile pământului. Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu.

Aici este nevoie de câteva detalii. Ioan foloseşte un limbaj simbolic care descrie fiinţe atât de înfricoşătoare încât acesta este singurul mod în care poate vorbi despre ele.

Acestea sunt lăcuste dar unele foarte neobişnuite. Aşa cum remarcă Govett în lucrarea sa despre Apocalipsa, nu sunt “lăcuste obişnuite” şi el oferă următoarele motive pentru această afirmaţie:

  • nu mănâncă nimic vegetal;
  • lăcustele pământului nu au rege (Prov. 30:27); acestea au;
  • în cazul urgiei asupra Egiptului, ni se spune următorul lucru: “Lăcustele au venit peste ţara Egiptului şi s-au aşezat pe toată întinderea Egiptului; erau în număr atât de mare, cum nu mai fusese şi nu va mai fi un astfel de roi de lăcuste.” (Exod 10:14).
  • Şi totuşi, sunt fiinţe reale care seamănă cu animale reale numite: leu, cal, scorpion şi cu omul.

Aceasta este o urgie la fel de concretă, de reală precum a fost urgia lăcustelor din Egipt. Ioel a profeţit despre o viitoare urgie a lăcustelor (vezi Ioel 1). Încă o dată vedem că este de folos să cunoaştem ce spune Vechiul Testament pentru a înţelege mai bine ce spune cartea Apocalipsa.

Diferenţa dintre lăcustele din Ioel şi lăcustele din Apocalipsa constă în obiectul distrugerii pe care o fac. În Apocalipsa ele înţeapă ca un scorpion şi ţintele lor sunt oamenii răi.

Apocalipsa 9:5

Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpiei, când înţeapă pe un om.

Scorpie este scorpion aici. Scorpionul seamănă cu un homar şi trăieşte în locuri umede. Acul este dispus în coadă. Deşi înţepătura lui nu este mortală, produce o durere destul de mare. Imaginea dată de Ioan este a unor oameni care suferă foarte tare din cauza înţepăturii scorpionului. La aşa ceva face referire Iosua când vorbeşte despre viespe: “am trimis înaintea voastră viespe bondărească, şi i-a izgonit dinaintea voastră, ca pe cei doi împăraţi ai Amoriţilor: nu cu sabia, nici cu arcul tău.” (Iosua 24:12).  Prin urmare, vedeţi că oamenii credincioşi, care vor trăi în necazul cel mare, şi care vor cunoaşte Vechiul Testament, vor înţelege la ce se referă Ioan când vorbeşte despre aceşti scorpioni.

Apocalipsa 9:6

În acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n-o vor găsi; vor dori să moară, şi moartea va fugi de ei.

Lui Satan îi este dată cheia fântânii, a craterului lung care duce în Adânc unde au ajuns duhurile celor morţi de-a lungul secolelor. Aici a venit Domnul Isus să anunţe că răscumpărarea a fost dobândită de El la cruce. Satan nu doreşte moartea celor care-i aparţin şi numai cei ce sunt ai lui sunt atacaţi de aceste lăcuste. Oamenii care vor trece prin aşa ceva vor dori să se sinucidă, dar nu vor putea – asta ne spune ceva despre cât de îngrozitor va fi totul. Satan îi vrea în viaţă aici pentru că se dă o luptă între lumină şi întuneric. Alţii cred că este posibil ca Dumnezeu să nu-i lase pe aceşti oameni să moară din cauză că omul păcătos trebuie să suporte consecinţele răzvrătirii sale şi nu există scăpare pentru nimeni. Nu e de glumă dacă Îl respingeţi pe Domnul Isus Hristos. Faptul că-L ignoraţi pe Domnul Isus nu trece neobservat înaintea lui Dumnezeu şi are consecinţe veşnice. Oamenii spun că sunt multe lucruri importante în viaţă. Indiferent cât de importante ar fi acestea, pe locul întâi este decizia pe care o luaţi în legătură cu Domnul Isus Hristos. Restul este secundar.

Apocalipsa 9:7-10

Lăcustele acelea semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau din aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni. Aveau părul ca părul de femeie, şi dinţii lor erau ca dinţii de lei. Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe din fier; şi vuietul, pe care-l făceau aripile lor, era ca vuietul unor care trase de mulţi cai, care se aruncă la luptă. Aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni.

Sunt sigur că sunteţi de acord cu mine când spun că este o imagine înfricoşătoare care descrie fiinţe nenaturale şi ciudate. O cercetare mai atentă ne va arăta însă o asemănare izbitoare cu lăcustele din Palestina. Dr. Vincent face următoarea afirmaţie în cartea sa despre Apocalipsa: “Asemănarea lăcustei cu un cal, mai ales cu un cal echipat de luptă este atât de izbitoare încât denumirea acestei insecte în germană şi italiană conţine cuvântul “cal”.

Feţele lăcustelor sunt asemănate cu feţele oamenilor şi antenele cu părul de femeie. Ioel compară dinţii lăcustelor cu cei ai unui leu (vezi Ioel 1:6). Mulţi comentatori au încercat să explice sunetul neobişnuit pe care-l fac lăcustele în zbor. Cineva spunea: “Este dificil de exprimat efectul produs asupra noastră de imaginea întregii atmosfere pline din toate părţile şi până la o înălţime mare de un număr imens de asemenea insecte, al căror zbor este lent şi uniform cu un zgomot asemănător celui produs de ploaie.”

Există şi persoane care aseamănă lăcustele cu avioanele. Am auzit un tânăr care povestea că un predicator spusese că dacă acul lăcustei este în coadă, poate fi comparat cu ţeava pe care este aruncată bomba dintr-un avion! De atunci armamentul a evoluat, au fost inventate rachetele teleghidate, aşa că totul este mult mai complicat. Oricum, nu cred că trebuie să găsim un corespondent pentru aceste insecte în armamentul de azi pentru că nu este vorba de o armă folosită în prezent, ci de o armă care va fi folosită în necazul cel mare, indiferent de ce natură ar fi. Armele de azi sunt atât de puternice, încât şi marile puteri sunt dispuse să stea la masa tratativelor dacă îşi dau seama că altcineva are o armă la fel de puternică sau mai puternică decât a sa.

Insectele acestea au puterea să-i rănească pe oameni timp de cinci luni. Vor fi luni de chin de nedescris pentru oamenii care vor fi atacaţi de aceste insecte neobişnuite.

Apocalipsa 9:11

Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adâncului, care pe evreieşte se cheamă Abadon iar pe greceşte Apolion.

O altă diferenţă între lăcustele obişnuite şi cele descrise aici este tocmai aceasta a existenţei unui împărat care le conduce. În Prov. 30:27 ni se spune că lăcustele naturale nu au rege. Regele sau conducătorul acestor lăcuste este probabil unul din îngerii decăzuţi, căpetenie oştilor lui Satan şi i se permite pentru prima oară să conducă o invazie asupra pământului. Este ceva înfricoşător! Numele lui în ebraică înseamnă “distrugere” iar în greacă “distrugătorul”. Aceasta ne confirmă ce a spus Daniel, şi anume că lumea demonilor, a îngerilor decăzuţi este organizată într-o ierarhie clară. Sunt în această lume generali, maiori, locotenenţi şi soldaţi de rând. În Efeseni ni se spune că şi îngerii lui Dumnezeu sunt împărţiţi în felul acesta.

Apocalipsa 9:12

Cea dintâi nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea.

Prima nenorocire a făcut pasul în cea de-a doua jumătate a necazului celui mare şi are o durată determinată de cinci luni. Deducem că celelalte două nenorociri acoperă durata rămasă din această perioadă. Versetul 12 lansează avertismentul că vor veni lucruri şi mai rele şi aşa cum vom vedea, la sunetul celei de-a şasea trâmbiţe, nu a fost un avertisment gratuit.

A ŞASEA TRÂMBIŢĂ – ÎNGERII DEZLEGAŢI LA RÂUL EUFRAT

Apocalipsa 9:13-14

Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului din aur, care este înaintea lui Dumnezeu,

şi zicând îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: „Dezleagă pe cei patru îngeri, care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!”

Când a sunat din trâmbiţă îngerul al şaselea s-a auzit o poruncă venind din cele patru coarne ale altarului. Altarul de aur ne duce cu gândul la rugăciune; despre rugăciune vorbea altarul din cortul aflat aici, pe pământ. Tot lângă altarul de aur a stat şi îngerul din capitolul 8, versetul 3, căruia i s-a dat tămâie multă ca s-o aducă împreună cu rugăciunile sfinţilor la altarul de aur. Cel de-al şaselea înger suflă din trâmbiţă şi i se dă şi o poruncă: aceea de a dezlega cei patru îngeri legaţi la râul Eufrat. Acest înger primeşte porunca de la un glas care vine dintre) coarnele altarului  de aur. Acesta este glasul lui Hristos. El a rupt pecetea a şaptea, după care au apărut cele şapte trâmbiţe, după care vor urma cele şapte personaje şi cele şapte potire ale mâniei.

Îngerii legaţi sunt în mod evident răi. De ce ar fi fost legaţi, dacă n-ar fi răi? Dezlegarea lor duce la declanşarea unui potop de nenorociri pe pământ. Probabil că au fost legaţi mai departe de ceilalţi din cauza grozăviei celor ce vor urma.

De ce este dată această localizare precisă: la râul cel mare Eufrat? Deşi este dificil de explicat acest lucru, nu putem trece cu vederea importanţa acordată acestei zone în Scriptură. Grădina Edenului se afla undeva în această regiune. Păcatul omului a început aici. Prima crimă din istoria omenirii tot aici a fost comisă. Primul război a fost declanşat în aceeaşi zonă. De aici a început potopul care a cuprins ulterior toată suprafaţa pământului. Acesta este locul în care a fost ridicat Turnul Babel. În această zonă au fost aduşi israeliţii captivi ai babilonienilor. Babilonul era izvorul de unde pornea idolatria în lumea din vremea aceea. Şi tot aici întâlnim şi ultimul val de păcat care se întinde pe pământ în perioada necazului celui mare.

Eufratul constituie o linie de demarcaţie între est şi vest. Kipling este cel care a spus că Estul rămâne Est şi Vestul este Vest şi cele două nu se vor intersecta niciodată. Acest lucru este adevărat într-o anume măsură. Poate că în trecut influenţa Orientului asupra Occidentului a fost restrânsă şi nu au năvălit hoardele orientale asupra Vestului, dar acest lucru se va schimba. Napoleon a făcut următoarea afirmaţie: “China este un uriaş care doarme, dar Dumnezeu să aibă milă de generaţia care îl va trezi!” Ei bine, astăzi acest uriaş nu mai doarme, ba chiar este cât se poate de treaz. China înglobează un sfert din populaţia lumii. Dacă luaţi în calcul popoarele din Orient, de dincolo de Eufrat, veţi constata că zona aceea conţine cea mai mare parte a populaţiei lumii. Vă închipuiţi ce-ar însemna ca aceste populaţii să se pună în mişcare? Şi se vor pune în mişcare la un moment dat! Din vremea lui Alexandru cel Mare şi până în epoca modernă, omul alb a tot cucerit teritorii. Colonialismul şi-a trăit traiul. Dar celelalte rase se trezesc şi nu mai consideră că este de la sine înţeleasă dominaţia albilor.

Zaharia consideră Babilonul ultima redută a religiei false (vezi Zah. 5). Aici îşi va face Satan ultimul număr.

Dragii mei această a şasea trâmbiţă prevesteşte dezlegarea celor patru îngeri. Ei au fost demult pregătiţi pentru acest moment. O să vedem data viitoare care va fi sarcina lor şi vă avertizez că nu este una plăcută. Dar până atunci să ne apropiem şi mai mult de Dumnezeu şi să nu uităm că El are pregătită o altă soartă pentru cei ce sunt ai Săi prin credinţa în Domnul Isus.

 

Fiţi binecuvântaţi!