Itinerar Biblic Ep. 1035 – APOCALIPSA Cap. 7:4-10

PECETLUIREA RĂMĂŞIŢEI LUI ISRAEL

Dragi prieteni, trebuie să recunosc că acest capitol 7 ridică anumite probleme în ce priveşte interpretarea şi problema nu este a cuvântului lui Dumnezeu ci este aceea a limitării noastre. În orice caz, nu trebuie să ne descurajăm ci trebuie să cerem înţelepciune de la Dumnezeu, pentru că El o dă cu mână largă. De asemenea, trebuie să acceptăm că anumit lucruri trebuie să le primim aşa cum sunt, încrezători că ele ne vor fi descoperite la momentul potrivit.

Am vorbit data trecută despre Necazul cel Mare, necazul fără precedent în istoria omenirii. Printre altele, am văzut că de dragul celor pecetluiţi, perioada aceasta va fi scurtată. Pecetea mai poate însemna şi sigiliul dar nu pot spune că aceasta este şi explicaţia finală cu privire la acest lucru. De fapt, în repetate rânduri a fost ridicată întrebarea: „Care este semnul care este pus pe fruntea lor?”

Acesta este un loc unde, trebuie să mărturisesc, nu ştiu răspunsul clar şi pot doar să fac anumite sugestii. Sunt mulţi cei care ştiu care este semnul, dar interesant este faptul că nu poţi găsi două persoane care să cadă de acord asupra acestui lucru. Fiecare spune altceva. Nu poţi decât să tragi concluzia că toţi greşesc. Scriptura nu ne spune care este semnul şi nici nu cred că este important pentru biserică să ştie ce este acest semn. Ni se spune doar că va fi pus un semn, o pecete. Ştim că oamenii nu vor putea să cumpere şi să vândă nimic în timpul în care Antihrist este la putere, dacă nu au semnul Fiarei. Pecetea pusă de Dumnezeu este cu totul altceva decât semnul Fiarei. Am senzaţia că este o pecete spirituală care va fi prezentă în vieţile lor: “prin roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7:20), prin vieţile lor. Cred că va fi semnul celor care sunt ai lui Dumnezeu în acea perioadă pentru că nelegiuirea celor fără de Dumnezeu va fi mare atunci. Nu ne vine să credem că poate fi ceva mai rău decât ce este acum, dar Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că se poate merge mult mai departe decât unde ne aflăm acum în ce priveşte nelegiuirea celor care nu se tem de Dumnezeu.

În acest interludiu dintre a şasea şi a şaptea pecete apare acest al cincilea înger. El are un grad mai înalt decât ceilalţi patru fiindcă spune: “Opriţi-vă! Ţineţi vânturile judecăţii, vânturile perioadei necazului celui mare, pentru că trebuie să-i pecetluim pe aceşti oameni pentru ca să poată rezista.” Vor fi două grupuri pecetluite: unul dintre evrei şi unul dintre neevrei.

Unde este biserica? Biserica nu este aici; credincioşii sunt cu Hristos în Noul Ierusalim. Domnul Isus a spus că Se va duce să pregătească un loc pentru cei ce sunt ai Săi şi după ce i-a luat de pe pământ, ei sunt cu El. Oraşul ceresc va coborî de la Dumnezeu ceva mai târziu şi vom vedea cum arată când vom ajunge la acel fragment din Apocalipsa.

Motivul pentru acest interludiu deci este pecetluirea celor care trebui să treacă cu bine prin necazul cel mare. Domnul Isus a spus clar că vor rezista şi vor ajunge la sfârşitul acestei perioade.

Am observat că atunci când Dumnezeu tratează cu Israel foloseşte date şi cifre. Când Se ocupă de biserică, Dumnezeu nu foloseşte date şi cifre. Pavel nu a prezentat niciodată un raport în care să precizeze câţi au fost mântuiţi. Nici atunci când ajungem la numărul mare de neevrei care sunt mântuiţi în timpul necazului celui mare nu ne este dată nici o cifră. Dar altfel stau lucrurile când este vorba de Israel, caz în care ni se prezintă cifre şi date. Insistenţa unor învăţători ai Bibliei de a stabili date pentru aceste evenimente profetice au coborât nivelul profeţiei, când acest aspect ar trebui să fie păstrat la nivelul înalt al tuturor celorlalte subiecte profetice.

Apocalipsa 7:4

Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii, din toate seminţiile fiilor lui Israel.

O sută patruzeci şi patru mii este numărul pecetluit din poporul lui Israel, dar vom vedea că vor fi o mulţime de neevrei mântuiţi de pe întreg pământul – atât de mulţi încât nu pot fi număraţi. Am observat că toţi evangheliştii, toţi predicatorii din zilele noastre sunt în stare să ofere o cifră reprezentând numărul celor mântuiţi în urma întâlnirilor organizate de ei. Unii chiar dau cifre mai mari decât realitatea. Totuşi vedem aici că numărul celor mântuiţi nu poate fi numărat.

Este clar că vor fi oameni care se vor întoarce la Dumnezeu şi vor fi mântuiţi în timpul necazului celui mare. Cum vor fi mântuiţi aceşti oameni? Duhul Sfânt va fi prezent, nu numai pentru această lucrare de regenerare, dar şi pentru această lucrare specială de pecetluire. Pecetea garantează salvarea lor.

Când mergeţi la poştă să trimiteţi o scrisoare recomandată, funcţionara de la poştă pune o ştampilă specială şi plătiţi o taxă în plus. Ştampila aceea asigură trimiterea scrisorii la destinaţie. Poate că durează ceva mai mult, dar scrisoarea va fi trimisă şi va ajunge acolo unde trebuie. Asta înseamnă “pecete” aici. Duhul Sfânt garantează că cei pecetluiţi vor trece de necazul cel mare. Dacă nu ar avea pecetea, n-ar reuşi să treacă teferi prin acest necaz.

Dacă vreţi să ştiţi adevărul, eu n-aş putea să trec cu bine de ziua de azi fără ajutorul Duhului Sfânt. Mă întreb dacă noi înţelegem aşa cum ar trebui cât de slabi suntem. Probabil că aş nega că-L cunosc înainte de apusul soarelui, dacă nu ar lucra El în mine prin Duhul Sfânt. Noi toţi avem această natură care este răzvrătită împotriva lui Dumnezeu.

Mulţimea celor 144.000 poate fi identificată cu uşurinţă. Mi se pare absurd că unele secte susţin că ei, adică membrii lor, sunt cei 144.000. Două secte au procedat aşa la început şi la un moment dat au ajuns să aibă mai mulţi membri decât acest număr. S-ar părea că atunci când şi-au început activitatea nu erau foarte optimişti. Ei spun că iau lucrurile în sensul lor literal, dar acum au o problemă pentru că sunt mai mulţi decât 144.000. Ar fi trebui să-şi înceteze activitatea o dată cu membrul care a primit numărul 144.000, dar nu a fost aşa.

Acest număr nu se referă la nici un grup care există astăzi şi nu se referă nici la biserică. În timpul necazului celui mare vor fi mântuiţi 144.000 de oameni “din fiecare seminţie a copiilor lui Israel”. Dacă spuneţi că sunteţi unul din cei 144.000, înseamnă că susţineţi că faceţi parte din poporul lui Israel şi ar fi bine să vă cunoaşteţi seminţia pentru că seminţiile vor fi identificate.

Este foarte clar că Dumnezeu va avea o rămăşiţă din poporul Său care va fi mântuită. Poate că vi se pare că este un număr mare, dar nu este deloc aşa. Sunt peste 14 milioane de evrei în lume astăzi (erau, pe vremea aia; nu ştiu câţi sunt acum!) şi în comparaţie cu această cifră, numărul copiilor lui Israel care alcătuiesc rămăşiţa lui Israel este foarte mic.

Nu are nici un sens să facem speculaţii sau să încercăm să extragem un simbol. Unii spun că numărul 144000 este simbolul unui alt număr. Oare Dumnezeu nu poate să spună ce vrea să spună? Nu poate să numere? Sigur că poate. Dacă Dumnezeu spune 144000, nu cred că, de fapt, se referă la 145000. Dumnezeu spune exact numărul pe care vrea să-l spună.

“Din toate seminţiile fiilor lui Israel.” Încă din ziua în care Dumnezeu l-a chemat pe Avraam a existat o rămăşiţă credincioasă lui Dumnezeu în acest popor. Această rămăşiţă continuă să existe şi în prezent. Cunosc câţiva creştini evrei minunaţi. Nu ştiu de ce spun “creştini evrei”, când nu spun “creştini români” sau “creştini americani” etc. Dar folosim această exprimare pentru că există o rămăşiţă care se încrede în Hristos în prezent. Nu este un număr mare, dar nici numărul neevreilor credincioşi în Hristos nu este mare, raportat la populaţia mondială. Cei care cred cu adevărat în Hristos alcătuiesc o minoritate.

În Romani 9:8, Pavel spune: “Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă.”

Acest lucru este adevărat în prezent. Mai departe, în Romani 11:4-5, Pavel spune: “Dar ce-i răspunde Dumnezeu? „Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.” Tot aşa, şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri, prin har.” Apostolul Pavel spunea că în vremea sa era o rămăşiţă în biserică. Există o rămăşiţă şi în biserica de azi. Cât va dura necazul cel mare va fi o rămăşiţă şi numărul celor din această rămăşiţă va fi 144.000.

Aceştia sunt cei care vor mărturisi pentru Hristos în timpul necazului celui mare. Când S-a referit la această perioadă, Domnul Isus a spus: “Evanghelia această a Împărăţiei va fi predicată în toată lumea ca o mărturie pentru toate popoarele. Şi atunci va veni sfârşitul” (Matei 24:14).

Unii spun că Evanghelia Împărăţiei este o evanghelie diferită. Bineînţeles că nu este aşa. Dumnezeu n-a avut decât o cale prin care păcătoşii să poată fi mântuiţi, şi anume prin moartea lui Hristos. Dacă l-aţi fi întrebat pe Abel, când a adus mielul înaintea lui Dumnezeu: “Abel, crezi că mielul acesta te va mântui?”, el ar fi spus: “Nu. Acest miel Îl reprezintă pe Acela despre care mi-a spus mama că se va naşte din femeie şi va fi Mântuitorul lumii. Acest miel Îl prefigurează pe El.” Ioan Botezătorul a avut o reacţie nepotrivită în ochii multora când a spus: “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Evanghelia Împărăţiei este Evanghelia morţii, îngropării şi învierii lui Hristos, care va trezi poporul lui Israel şi mulţi se vor întoarce la Hristos. Aceştia vor predica Evanghelia, dar vor avea ceva de adăugat, ceva ce noi nu avem dreptul să spunem astăzi. Ei vor spune: “Şi atunci va veni sfârşitul.” Cu alte cuvinte, nu va trece mult şi El va veni din nou. Noi nu avem dreptul să spunem că Hristos va reveni curând pentru că nu ştim nici ziua, nici ora în care se va întâmpla acest lucru.

Apocalipsa 7:5-8

Din seminţia lui Iuda, douăsprezece mii erau pecetluiţi; din seminţia lui Ruben, douăsprezece mii; din seminţia lui Gad, douăsprezece mii;

din seminţia lui Aşer, douăsprezece mii; din seminţia lui Neftali, douăsprezece mii; din seminţia lui Manase, douăsprezece mii;

din seminţia lui Simeon, douăsprezece mii; din seminţia lui Levi, douăsprezece mii; din seminţia lui Isahar, douăsprezece mii;

din seminţia lui Zabulon, douăsprezece mii; din seminţia lui Iosif, douăsprezece mii; din seminţia lui Beniamin, douăsprezece mii, au fost pecetluiţi.

Douăsprezece mii sunt pecetluiţi din fiecare seminţie. Dacă împărţiţi 144000 la cele douăsprezece seminţii şi fiecare seminţie are a douăsprezecea parte din acest număr. Ioan ne arată clar că este vorba de poporul lui Israel. Nu ştiu cum poate cineva să spiritualizeze acest fragment şi să-şi însuşească acest număr pentru grupul său. Nu poate fi vorba de altcineva decât de membrii ai seminţiilor poporului evreu. Aşa cum citim de foarte multe ori în Vechiul Testament, Dumnezeu va veni pentru a întemeia Împărăţia Sa, care va fi mai întâi pentru o perioadă de o mie de ani, apoi va continua în veşnicie.

În acest fragment din capitolul 7 ne sunt prezentate cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Un scriitor afirma că există treisprezece ocazii în Biblie în care sunt enumerate cele douăsprezece seminţii, iar altul susţinea că sunt optsprezece astfel de locuri. Nu ştiu care din ei are dreptate, dar în orice caz, de fiecare dată când sunt menţionate, sunt enumerat douăsprezece seminţii. Uneori apar schimbări şi nu pot determina întotdeauna care este motivul acestor schimbări, dar ştiu că Dumnezeu a avut un scop în gând atunci când le-a făcut.

Sunt câteva lucruri neobişnuite în această listă, pe care le-aş aduce înaintea dvs., dar nu cred că este esenţial să pătrundem în detalii referitoare la cele douăsprezece seminţii. În primul rând, observaţi că Iuda este în fruntea listei. Seminţia lui Ruben ar trebui să fie prima, pentru că el era cel mai mare dintre fraţi. Din cauza imoralităţii sale fără limite, el şi-a pierdut primul loc, dar este în continuare inclus în această listă. Se pune adesea întrebarea: Când un creştin păcătuieşte, îşi pierde mântuirea?” Nu, dar îşi va pierde răsplata. Mulţi creştini care sunt mântuiţi dar se complac în păcat îşi vor pierde răsplata. Ruben este un exemplu bun al felului în care tratează Dumnezeu această problemă. Principiul este prezentat aici. Ruben şi-a pierdut locul de frunte, locul de onoare, dar nu s-a pierdut cu totul din lista seminţiilor lui Israel. El este menţionat aici, dar pe locul doi, în loc de locul întâi pe care ar fi trebuit să-l aibă.

Iuda a fost seminţia căreia i s-a acordat importanţa cea mai mare (vezi Gen. 49:8-10) şi a fost seminţia din care a provenit Domnul Isus.

De asemenea vedem că seminţiile lui Dan şi  Efraim nu sunt incluse. Aceste două seminţii s-au făcut vinovate de ducerea poporului în idolatrie.

Dacă studiaţi istoria poporului lui Dumnezeu veţi vedea că seminţia lui Dan a fost prima care a căzut în idolatrie (vezi Jud. 18:30). Seminţia lui Dan a devenit mai târziu sediul central al închinării la viţeii de aur prin care “Ieroboam l-a făcut pe Israel să păcătuiască” (vezi 1 Împ. 12:28-30). Faptul că seminţiei lui Dan i se acordă prioritate în timpul Mileniului (vezi Ezec. 48) demonstrează că harul lui Dumnezeu poate să se coboare şi să împlinească nevoile oricărui păcătos. Seminţia lui Dan este în Împărăţia de o mie de ani, dar nu este pecetluită ca să fie o mărturie în necazul cel mare. Eu cred că această seminţie a pierdut foarte multe.

Şi Efraim s-a făcut vinovat de idolatrie. În Osea 4:17 citim: “Efraim s-a lipit de idoli: lasă-l singur!” Aceasta este o referire la întreaga împărăţie de nord a lui Israel, dar amintiţi-vă că Efraim era liderul acolo. De asemenea, Efraim a fost seminţia care a condus în acţiunea de dezbinare a împărăţiei (vezi 1 Împ. 11:26).

În lista celor 144.000 care vor fi pecetluiţi, Iosif ia locul lui Efraim şi Levi ia locul lui Dan. Levi era seminţia preoţească şi ei vor fi martori în necazul cel mare, ceea ce se şi potriveşte cu această seminţie.

Trebuie să înţelegem faptul că Dumnezeu S-a întors din nou către poporul lui Israel. El nu a renunţat la ei, nu i-a abandonat definitiv. Dumnezeu a spus la un moment dat: “Cum să te părăsesc, Efraim?” Cu alte cuvinte, Dumnezeu spune: “Nu pot să fac acest lucru!” Şi Dumnezeu nu i-a părăsit. Ei vor reuşi să treacă de necazul cel mare deşi nu vor fi o mărturie pentru Dumnezeu în această perioadă.

Vechiul Testament redă de multe ori făgăduinţa lui Dumnezeu şi profeţia conform căreia poporul acesta va fi mereu o naţiune şi va locui în ţara sa pentru totdeauna. Dacă ajunşi la Noul Testament ştergeţi Israelul din calcule, ca şi când ar fi dispărut, susţinând că Dumnezeu a terminat cu ei, contraziceţi tot ce spune Vechiul Testament. Aşa cum am spus la început, cartea Apocalipsa este ca o gară importantă în care vin linii ferate din diverse direcţii. Toate temele profetice majore ajung în Apocalipsa. Prin urmare, ar trebui să ne aşteptăm să întâlnim şi poporul lui Israel aici, în Apocalipsa şi aşa se şi întâmplă.

“Israel” înseamnă Israel. Dacă Dumnezeu ar fi vrut să numească biserica “Israel”, ar fi spus pur şi simplu “biserica” pentru că aşa a procedat şi în alte ocazii.

Dar acum biserica nu mai este menţionată şi Dumnezeu vorbeşte despre Israel şi despre cei 144.000 care vor fi pecetluiţi pentru a fi o mărturie pentru El.

Cei 144.000 sunt pecetluiţi, în special pentru că vor aduce o mărturie în această perioadă şi asta îi va costa foarte mult. Dacă nu ar fi pecetluiţi, nu ar fi capabili să treacă prin toate cele ce vor urma. Dumnezeu nu îngăduie să rămână fără o mărturie pe pământ.

Apocalipsa 7:9-10

După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâni;

şi strigau cu glas tare, şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”

“După aceste lucruri, m-am uitat” – Ioan vede şi aude toate aceste lucruri. “Şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni.” Acum, se va găsi cineva să spună că omul nu poate număra mulţimea aceea. Textul spune că nimeni, nici un om nu putea număra acea mulţime şi nu se referă la un calculator. Nu mă încumet să dau nici o cifră, dar este clar că este vorba de un număr imens şi nu este de ajuns un om pentru a-i număra pe toţi cei care alcătuiesc această mulţime.

“Din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă” – aceştia sunt neevrei, oameni din toate popoarele şi naţiunile pământului. Aceasta înseamnă că atâta timp cât durează necazul cel mare, Evanghelia Împărăţiei va fi predicată în toată lumea. Vreau să repet acest lucru: cei 144.000 de martori din perioada necazului celui mare vor face în şapte ani ce n-a făcut biserica în aproape două mii de ani. Nu vă lăudaţi cu programele voastre misionare. Nici unul dintre noi nu ajunge la foarte mulţi oameni. Dar, în timpul necazului celui mare, vor fi mântuiţi foarte mulţi oameni. Asta nu înseamnă că cineva trebuie să aştepte până atunci!

Biblia afirmă dealtfel: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”

 

Nu cred că mai trebuie să adaug ceva la un asemenea sfat!

Rămâneţi cu har şi pace!