Itinerar Biblic Ep. 1034 – APOCALIPSA Cap. 7:1-3

 

Tema: Dumnezeu pecetluieşte o rămăşiţă a lui Israel şi salvează o mulţime răscumpărată dintre neevrei.

Dragi ascultători vă spuneam că în Biblie ca şi în această lume găsim o mulţime de paradoxuri şi v-a prezentat chiar câteva din ele. Revin acum la afirmaţie „Mânia Mielului. Vă reamintesc, de asemenea ce spunea cu privire la miel. Dumnezeu a creat acest animal pentru a ne ajuta pe noi să înţelegem calităţile Domnului Isus.  Din nou o spun, cu toată reverenţa, calităţile Domnului Isus se regăsesc în această vietate de o blândeţe aparte. Şi Domnul Isus era plin de blândeţe. În Matei 11:28-29 citim: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.  Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi dela Mine, căci Eu sînt blînd şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.”

El este, de asemenea, plin de bunătate: „Cînd a văzut Isus acest lucru, S’a mîniat, şi le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei. (Marcu 10:14)

El a fost cât se poate de inofensiv. Aţi văzut vreodată un anunţ de genul: „Atenţie miel rău!”? Nu cred! Aţi văzut, cu siguranţă plăcute pe care era scris: „Atenţie câine rău!” – dar mielul nu poate fi rău.  În acelaşi fel, Domnul Isus a făcut şi continuă să facă, mult bine. Lucrul acesta este extraordinar.

Mielul este identificat, de asemenea cu jertfa, sacrificiul.  Ne aducem aminte de cuvintele lui Avraam care trebuia să aducă pe Isaac ca jertfă: „Dumnezeu va purta grija mielului de jertfă” (Gen. 22:8) şi în cele din urmă Dumnezeu a făcut-o.

Şi totuşi, de unde vine atunci „mânia” despre care vorbeşte Ioan? Nici măcar în legătură cu Dumnezeu acest cuvânt nu pare a putea fi asociat. Dar să nu uităm că Dumnezeu iubeşte binele şi urăşte răul. Pentru că iubeşte binele El vrea să ne facă bine. Pentru că urăşte răul El vrea să cureţe lumea în care trăim de rău.

Nu trebuie să facem nici o confuzie în acest sens. Fără dubii, Domnul Isus, a fost aşa cum a spus, blând şi smerit cu inima. Faţă de conducătorii religioşi corupţi însă a fost neîndurător. I-a numit morminte văruite şi fii de năpârci. Pe de altă parte a blestemat smochinul. Cu toate acestea a plâns pentru cetatea care respingea pacea adusă de El şi în cele din urmă şi-a dat viaţa pentru noi toţi.

Poate că unora le vine greu să creadă că Dumnezeu va judeca lumea într-o bună zi. Li se pare lor că acest lucru nu este compatibil cu bunătatea lui Dumnezeu. Totuşi, să luăm aminte la ce ne spune Dumnezeu: „ Acum dar, împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune! Luaţi învăţătură, judecătorii pămîntului! Slujiţi Domnului cu frică, şi bucuraţi-vă, tremurînd. Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mînie, şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mînia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi câţi se încred în El!” (Ps. 2:10-12) Amin!

Dragi ascultători, s-a spus şi se spune în continuare că Apocalipsa este o carte greu de înţeles. Unii spun că este plină de o grămadă de viziuni care nu ţin de lumea asta şi pe care nimeni nu le poate înţelege. Convingerea mea este că această carte este foarte logică şi se împarte singură într-un mod simplu care nu poate scăpa nimănui din vedere. Dacă ne împotmolim în vreun pasaj şi încercăm să apelăm la simboluri şi să jonglăm cu ele pentru a le face să se potrivească în orice sistem am alege, atunci vom intra în încurcătură. Ar trebui, mai degrabă, să-l lăsăm pe Ioan să ne spună unde suntem pe măsură ce înaintăm cu cititul. Acum suntem într-o secţiune pe care Domnul Isus a numit-o “necazul cel mare”. Această perioadă are loc după ce biserica va părăsi pământul, după ce-şi va fi încheiat misiunea pe pământ şi va fi luată să fie cu Domnul pentru toată veşnicia. Cred că aceasta este o concluzie raţională care reiese foarte clar nu numai aici, dar şi în alte părţi din Scriptură.

Apostolul Petru a spus: “Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nici o proorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură.” (2 Pet. 1:20). Cu alte cuvinte, nu puteţi lua un singur verset sau numai o carte, Apocalipsa de exemplu, şi să vă aşteptaţi la o interpretare corectă a întregii profeţii a Bibliei. Apocalipsa este ultima carte din Biblie. Când studiaţi aritmetica începeţi cu “doi plus doi fac patru”. Nu începeţi în clasa întâi cu ecuaţii de gradul doi. Dacă Apocalipsa este ultima carte a Bibliei, singura cerinţă este să cunoşti ce se spune în celelalte şaizeci şi cinci de cărţi dinainte. Aşa veţi descoperi că această carte are sens, este logică, nu are dificultăţi de netrecut.

Ioan intră în detalii cu privire la necazul cel mare, o perioadă care nu a mai fost detaliată în nici un alt fragment din Scriptură, poate doar cu excepţia celui din Matei 24-25 unde Domnul Isus vorbeşte despre vremurile din urmă. Ioan dezvoltă subiectul şi ne oferă informaţii suplimentare. Cele spuse de el se bazează pe afirmaţiile Domnului Isus.

În capitolul 6 am citit despre deschiderea a şase din cele şapte peceţi. Aceste şase peceţi dezvăluie cele patru tragedii majore care se vor abate asupra pământului, începutul judecăţii.

A cincea pecete ne arată o mulţime de martiri ai credinţei. A şasea pecete ne sunt prezentate unele din semnele sfârşitului, ale judecăţii care va veni asupra unei lumi necredincioase în timpul necazului celui mare.

În această perioadă biserica nu este menţionată niciodată pe nume. Motivul pentru care biserica nu este menţionată pe nume este acela că Ioan relatează acum desper lucruri care se întâmplă pe pământ, iar biserica nu mai este pe pământ în timpul la care se referă el. Lui Ioan i s-a spus să scrie despre lucrurile pe care le-a văzut; şi el L-a văzut pe Hristos glorificat. I s-a spus să scrie despre “lucrurile care sunt”. El era în perioada bisericii, aşa cum suntem şi noi astăzi, adică în perioada “lucrurilor care sunt”. Biserica a fost tema capitolelor 2 şi 3: biserica din Efes, biserica din Smirna, biserica din Pergam, biserica din Tiatira etc. Dar în capitolul care ne stă acum înainte biserica nu mai este menţionată deloc pentru că biserica nu se mai află pe pământ în perioada la care se referă acest capitol. Am văzut în capitolele 4-5 că biserica se află în cer, adică acolo unde va merge când va fi luată de pe pământ. Mă voi ocupa mai târziu de motivul pentru care biserica nu poate să treacă prin necazul cel mare. Ar fi o problemă morală, dar şi teologică, dacă biserica ar intra chiar şi într-o singură fază din necazul cel mare.

Prin urmare, subiectul s-a schimbat şi acum vorbim despre alte lucruri, în afară de biserică. Am văzut că este vorba de o carte cu şapte peceţi. Şase din aceste peceţi au fost înlăturate, aşa cum am văzut în capitolul precedent. Cei patru călăreţi introduc în scenă necazul cel mare şi cele şapte peceţi oferă o privire de ansamblu asupra acestei perioade de şapte ani. Ultima pecete cuprinde ultima perioadă de trei ani şi jumătate a necazului celui mare. La acest moment, un sfert din populaţia pământului va fi distrusă în urma judecăţii. Sunt sigur că oricine citeşte cartea Apocalipsa observă faptul că va fi greu de trecut prin această perioadă, mai ales pentru cei care se întorc la Dumnezeu, Îl primesc pe Hristos şi-I rămân credincioşi. Întrebarea este: vor fi credincioşii în stare să îndure orice pentru El în acea perioadă?

Ioan expune un alt principiu pe care-l va urma şi face acest lucru pentru că ştie că vom avea probleme cu Apocalipsa. Prin urmare, Ioan prezintă totul într-un mod foarte simplu de urmărit. El foloseşte serii de câte şapte elemente şi este urmat un anumit tipar sau model de la ruperea peceţilor până la potirele mâniei. Între cel de-al şaselea şi cel de-al şaptelea element din fiecare serie apare un interludiu care aparent tratează ceva diferit, dar care, de fapt, conţine explicaţii cu privire la acţiune şi răspunde la anumite întrebări. Aşa se întâmplă în capitolul 7.

Acelaşi principiu al intervalului explicativ este respectat şi în cazul celor şapte trâmbiţe şi al celor şapte potire. Veţi vedea că Ioan urmează acelaşi model în această secţiune din Apocalipsa pentru ca noi să ne descurcăm mai uşor.

Trebuie să ne gândim acum la întrebarea pe care şi-o pune orice om raţional: ce se întâmplă cu oamenii care se întorc la Dumnezeu şi sunt mântuiţi în această perioadă? În 2 Tesaloniceni se spune că Duhul Sfânt va fi luat de pe pământ (vezi 2 Tes. 2:7). E  a luat biserica pentru a I-o prezenta Domnului Isus Hristos. De vreme ce nu poate exista întoarcere la Dumnezeu fără lucrarea Duhului Sfânt, va fi cineva mântuit fără ca Duhul Sfânt să fie prezent pe pământ?

Dar Duhul Sfânt va fi prezent. Nu am spus că Duhul Sfânt va părăsi această lume, ci doar că nu va mai opri răul să se dezlănţuie. Duhul Sfânt a venit în ziua Cincizecimii pentru a împlini o lucrare anume: aceea de a aduna grupul celor credincioşi în biserică, numită şi trupul lui Hristos. După luarea bisericii de pe pământ acea lucrare a Duhului Sfânt va înceta. Una din lucrările Duhului Sfânt din această perioadă este aceea de a împiedica răul pentru ca Evanghelia să poată pătrunde într-o lume controlată şi orbită de Satan. Cum ar putea Cuvântul să înainteze şi să se răspândească dacă Duhul lui Dumnezeu n-ar ţine răul în loc? Gândiţi-vă la ce forţe ale răului lucrează împotriva răspândirii Cuvântului lui Dumnezeu astăzi! Dacă Duhul lui Dumnezeu nu ar fi la lucru, multe lucrări de răspândire a Cuvântului lui Dumnezeu ar fi oprite.

Cum vor fi mântuiţi oamenii în perioada numită “necazul cel mare”, dacă Duhul Sfânt nu va mai împiedica lucrarea răului? Necazul cel mare este vacanţa diavolului. Este vremea în care va avea libertatea de-a face ce-i place. Vom vedea motivul pentru care îi va da Dumnezeu acest privilegiu: este o perioadă de judecată asupra unei lumi care L-a respins pe Hristos. Atunci, mai este cineva mântuit în timpul necazului celui mare? Eu cred că vor fi mai mulţi oameni mântuiţi atunci decât în orice altă perioadă de şapte ani din istoria omenirii. Capitolul 7 ne va spune cum se va întâmpla acest lucru. Duhul Sfânt este în lume după ce biserica este luată din lume, aşa cum El se afla în lume şi înainte de ziua Cincizecimii. Dacă citim Vechiul Testament vedem că Duhul Sfânt lucra în vieţile şi în inimile oamenilor din vremea aceea. Mulţi oameni veneau la Dumnezeu, dar atunci Duhul lui Dumnezeu nu restrângea activitatea răului în lume şi nu-i boteza pe credincioşi în trupul lui Hristos, biserica. Aceasta este lucrarea pe care Duhul Sfânt o face astăzi. Când va veni necazul cel mare, această lucrare a Duhului lui Dumnezeu va înceta. Totuşi, El va continua să lucreze la aducerea oamenilor la Dumnezeu. El va continua lucrarea de reînnoire a creaţiei lui Dumnezeu.

La începutul Bibliei citim că Duhul lui Dumnezeu se mişca pe întinderea apelor (Gen. 1:2). Duhul lui Dumnezeu se mişcă şi astăzi deasupra pământului şi o va face şi după ce biserica va fi luată de pe pământ. Cât durează necazul cel mare, Duhul Sfânt va avea un program neobişnuit, un program special şi Ioan ne va spune în continuare care va fi acest program.

MOTIVUL PENTRU INTERLUDIU

Motivul pentru care apare acest interludiu între a şasea şi a şaptea pecete ne este dat în primele versete ale capitolului 7:

Apocalipsa 7:1

După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac.

“După aceea” se referă la judecata impresionantă care a fost descrisă în capitolul precedent, cu cei patru călăreţi. În ceea ce fac ei avem o privire de ansamblu asupra a ceea ce se întâmplă în necazul cel mare şi urmează acum să ne fie date şi detaliile.

“Am văzut patru îngeri care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului.” Un tânăr s-a ridicat o dată la o întâlnire de studiu biblic unde se studia acest pasaj şi i-a spus celui care conducea întâlnirea: “V-am spus eu că Biblia nu este ştiinţifică! Biblia învaţă că pământul este plan pentru că aici spune ‘cele patru colţuri ale pământului’”. Învăţătorul i-a răspuns: “Tinere, sunt surprins că nu ştii că pământul are patru colţuri: est, vest, nord, sud.” Acestea sunt cele patru colţuri şi direcţia în care se află aceşti patru îngeri. Unul este la nord, unul la sud, unul la est şi unul la vest.

“Ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac.” Acestea ar fi vânturile judecăţii. Dumnezeu foloseşte vântul în judecată şi controlează vântul. Psalmul 148:8 spune: “foc şi grindină, zăpadă şi ceaţă, vânturi năpraznice, care împliniţi poruncile Lui”.

Vânturile judecăţii sunt ţinute acum. Nimic nu se poate mişca până nu Îşi împlineşte Dumnezeu planul. Care este acest plan sau scop în acest caz? Nu cred că Dumnezeu va permite să existe vreo perioadă în care nici un om să nu se întoarcă la Dumnezeu, pentru că acesta este scopul Său. Nu cred că ar menţine lumea aceasta în existenţă, dacă nu s-ar întoarce oameni la Dumnezeu. Prin urmare, aceasta va fi o perioadă în care mulţi oameni se vor întoarce la El.

Mulţi oameni vor fi mântuiţi şi aceasta arată că judecăţile vor împlini un scop al lui Dumnezeu. Ceea ce se va întâmpla îi va determina pe mulţi să se întoarcă la Dumnezeu şi pe alţii, la fel de mulţi poate, să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Este ca efectul soarelui asupra unei bucăţi de lut moale. Soarele va întări lutul. Dar care va fi efectul soarelui asupra unei bucăţi de ceară? O va înmuia. Soarele are un efect contrar asupra lutului faţă de cel avut asupra bucăţii de ceară. La fel este cu judecăţile lui Dumnezeu. Când vin necazurile în viaţa noastră, a celor credincioşi, acestea fie ne apropie, fie ne îndepărtează de Dumnezeu. Am văzut că acest lucru este adevărat şi în viaţa mea. Noi avem nevoie să fim atraşi către Dumnezeu şi acesta este motivul pentru care Domnul îngăduie ca unii dintre noi să se îmbolnăvească. El vrea să ne aducă mai aproape de El şi acesta este modul în care rezolvă acest lucru cu unii dintre noi.

Nu putem explica absolut toate detaliile din acest capitol, cel puţin eu nu pot face acest lucru. Uneori mă irită faptul că nu ştiu la fel de multe ca acei aşa-zişi învăţători profetici, care susţin că pot explica totul. Este ca şi cum ei ar avea o linie directă particulară cu Dumnezeu. Ei ştiu data la care va veni Domnul Isus şi pot interpreta unele din aceste pasaje în cel mai uimitor mod. Când Scriptura spune că sângele din timpul războiului de la Armaghedon va fi până la zăbalele cailor, ei pot să spună şi ce grupă sangvină are acest sânge! Mă irită pentru că se pare că eu nu sunt în stare să obţin o astfel de informaţie şi mă întreb ce valoare are o astfel de informaţie când o găseşti. Înainte de toate, biserica ar trebui să înţeleagă cât se poate de clar că noi am fost eliberaţi de toate acestea – nu vom trece prin această perioadă numită “necazul cel mare”. Domnul Isus a spus: “Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5:24). Necazul cel mare este o judecată şi biserica nu este supusă acestei judecăţi. Bisericii din Filadelfia Domnul i-a spus că o va scăpa de ceasul încercării care va veni peste toată lumea şi despre care Ioan continuă să vorbească aici, în capitolul 7. Ar trebui să lăsăm Scriptura să vorbească: Apocalipsa 7:2-3

Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, zicând: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!”

“Un alt înger” – înseamnă că este vorba de un al cincilea înger. Pare să aibă un rang mai înalt decât ceilalţi patru pentru că le dă ordine. Aşa cum vedem în cartea profetului Daniel şi în Epistola către Efeseni, există o ierarhie a îngerilor, atât a celor răi cât şi a celor buni. Satan are o lume demonică bine organizată la dispoziţia sa; probabil că are generali, colonei, locotenenţi, sergenţi şi foarte mulţi soldaţi. Pe de altă parte, Dumnezeu are îngeri aranjaţi într-o anumită ierarhie. Acest înger din versetul 2 le dă ordine celorlalţi patru îngeri.

“El a strigat cu glas tare” – în greacă este phone megale. Dacă inversaţi ordinea puteţi înţelege de unde provine cuvântul megafon (aparat care serveşte la amplificarea sunetelor). Megalo înseamnă “mare” şi phone înseamnă “sunet” sau “voce”.

Acesta este un indiciu care arată că judecata înfricoşătoare este gata să se dezlănţuie pe pământ şi este necesar să fie protejaţi slujitorii lui Dumnezeu. Dacă El nu-i pecetluieşte, ei nu vor rezista până la capăt. Totuşi, ei vor fi păziţi în această zi a mâniei care vine pe pământ. Domnul Isus a menţionat acest lucru în pasajul din Matei 24:21-22“Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.” De dragul celor pecetluiţi, această perioadă îngrozitoare va fi scurtată.

Iată că şi în acest caz Dumnezeu oferă un mesaj menit să aducă nădejde. Deşi este o perioadă îngrozitoare, ea va fi scurtată şi motivul este dragul pentru cei pecetluiţi. O să vedem data viitoare ce înseamnă aceasta!

 

Fiţi binecuvântaţi!