Itinerar Biblic Ep. 1033 – APOCALIPSA Cap. 6:3-17

 

Dragi prieteni revenim la capitolul 6 al cărţii Apocalipsa şi ne vom îndrepta acum atenţia asupra versetelor 3 şi 4 pentru că Domnul Isus va rupe acum cea de a doua pecete:

v.3    Cînd a rupt Mielul a doua pecete, am auzit pe a doua făptură vie zicînd: ,,Vino şi vezi.“

v.4    Şi s’a arătat un alt cal, un cal roş. Cel ce sta pe el a primit puterea să ia pacea depe pămînt, pentru ca oamenii să se junghie unii pe alţii, şi i s’a dat o sabie mare.

Am spus că primul călăreţ nu putea fi Domnul Isus pentru că atunci când El va aduce pacea aceasta va fi veşnică. Primul călăreţ aduce o pace temporară şi înşelătoare.

Dar după primul călăreţ, călăreţul calului alb, vine un al doilea, călare pe un cal roşu.  Dacă primul a adus o pace temporară şi înşelătoare, cel de al doilea călăreţ vine să tulbure pacea, s-o alunge.

Vedeţi, dragi ascultători, Antihristul se prezintă ca un conducător ce aduce pacea mondială dar el nu o poate garanta pentru că Dumnezeu spune: ,,Cei răi n’au pace“ zice Dumnezeul meu. – Isaia 57:21 Cu siguranţă acest pasaj al Scripturii se împlineşte.  Fiecare candidat pentru o funcţie în forurile internaţionale promite rezolvarea conflictelor şi instaurarea păcii. Se întâmplă însă aşa ceva? Nu prea! De fapt, dacă privim în jurul nostru am putea spune că ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de pacea mondială. Cu toate conflictele existente şi alte pe cale să izbucnească, cred că putem destul de uşor să apreciem cât de mult pot oameni să instaureze pacea.

Aşadar, Antihristul nu poate instaura pacea! Calul roşu aduce războiul!

Totodată el deschide şi calea următorului călăreţ.

v.5  Cînd a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicînd: ,,Vino şi vezi!“ M’am uitat, şi iată că s’a arătat un cal negru. Cel ce sta pe el, avea în mînă o cumpănă.

v.6  Şi în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: ,,O măsură de grîu pentru un leu. Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!“

Ioan ne spune, din nou, că „ a auzit” şi „a văzut”. Vrea să se asigure că înţelegem că nu este vorba despre un vis urât.

Culoarea celui de al treilea cal, negrul, ne duce cu gândul la jale. ( vezi Ieremia 4:28; Maleahi 3:14)

Mai vorbeşte, de asemenea, despre foamete. În Plângerile lui Ieremia 4:8-9 citim: Dar acum înfăţişarea le este mai negricioasă decît funinginea; aşa că nu mai sînt cunoscuţi pe uliţe, pielea le este lipită de oase, uscată ca lemnul. Cei ce pier ucişi de sabie sînt mai fericiţi decît cei ce pier de foame, cari cad sleiţi de puteri, din lipsa roadelor cîmpului!”

Calul negru reprezintă foametea care va cuprinde întreg pământul. Este de fapt o consecinţă logică a războiului. Întotdeauna  războiul a adus sărăcie şi foamete.

Măsura la care se referă Ioan aici a fost asociată de unii comentatori cu ceea ce istoricul grec, Herodot, spune că era porţia zilnica de hrană a unui soldat. Leul este menţionat şi în  Matei 20:2 şi reprezintă plata unei zile de lucru. Făcând un calcul simplu vedem că un om nu va fi în stare ca prin munca lui zilnică să obţină hrana necesară familiei sale.

Vinul şi uleiul devin aici articole de lux accesibile numai celor bogaţi.  Desigur, nu este vorba despre uleiul comestibil ci cel cosmetic.

Este interesant de remarcat că în ciuda sărăciei, în ciuda lipsei acute de hrană unii găsesc resurse pentru lux. Este ceea ce se petrece şi astăzi şi reprezintă nedreptatea acestei lumi.

Îmi povesteau oameni mai în vârstă, persoane care au prins perioada războiului şi sunt sigur că unii dintre cei ce mă ascultaţi vă aduceţi aminte de aceste lucruri, că în acea vreme era greu să procuri carne şi alte alimente. Erau însă şi atunci oameni cu bani care nu aveau astfel de probleme iar unii au devenit chiar mai bogaţi în vremea războiului.

Dragi prieteni, probleme precum, conflictele, sărăcia, foametea, sunt probleme pe care nu le putem rezolva în starea în care ne aflăm acum. Ele sunt generate de răutatea din inima omului. Până nu este rezolvată această problemă celelalte nu se vor stinge. Şi, dragii mei, trebuie să recunoaştem că până nu va interveni Domnul Isus oamenii nu vor găsi soluţii la aceste probleme.

Promotorii sistemului comunist credeau că o să rezolve ei problema sărăciei omenirii prin uniformizare. Sistemul a căzut şi în urma lui au rămas ţări întregi în ruină iar refacerea lor este extrem de dificilă.

Aşadar, după război, lumea se va confrunta cu foamete.

Nu vă grăbiţi însă să declaraţi problemele încheiate. Urmează o nouă pecete, un nou sigiliu deschis de Domnul Isus:

v.7  Cînd a rupt Mielul pecetea a patra, am auzit glasul făpturii a patra zicînd: ,,Vino şi vezi!“

v.8  M’am uitat, şi iată că s’a arătat un cal gălbui. Cel ce sta pe el, se numea Moartea, şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s’a dat putere peste a patra parte a pămîntului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu fiarele pămîntului.

Iată o molimă care va distruge o pătrime din populaţia pământului. În ciuda medicamentelor şi tratamentelor de moderne existente, în zilele acelea nimeni nu va putea face faţă acestei epidemii.

Spre deosebire de celelalte dăţi, aici avem numele călăreţului – Moartea. Cred însă că este vorba de ceva mai mult decât o personalizare fizică a morţii. Omul este mai mult decât trup fizic iar moartea este mai mult decât încetarea activităţii fizice. Chiar dacă noi vorbim despre moarte ca fiind cea ce afectează trupul, sufletul este şi el dus în hades, locul spiritului omului. (vezi Luca 16:23)

O traducere literală a Romani 5:14 sună cam aşa: „ Şi, totuşi moartea a devenit rege de la Adam la Moise, chiar şi asupra celor ce nu au păcătuit după modelul păcatului lui Adam, care este un arhetip al Celui ce va veni”.

Moartea a avut putere asupra oamenilor şi înainte. Acum însă îi este dată şi mai multă.

Revenind la cuvântul „hades” el este uneori, în mod nefericit, tradus cu „iad” aşa cum apare în Luca 16:23 în unele traduceri. În traducerea lui Cornilescu termenul este corect tradus ca fiind „locuinţa morţilor”!

Locuinţa morţilor face referire, mai ales la moartea fizică. Spun aceasta pentru că după trupul este pus în mormânt, unde componentele sale se reintegrează în ţărâna din care a fost luat, sufletul celui pierdut se duce într-un loc special al acestora.  Domnul Isus face referire la acest fapt.

Dar nu numai aici găsim moartea personificată. Am văzut că şi Pavel o personifică în Romani 14:5 şi o face pentru a accentua puterea ei. Păcatul şi moartea au intrat în lume în acelaşi timp. Moartea este consecinţa, rezultatul păcatului. Pe parcursul intervalului dintre Adam şi Moise, oamenii nu au comis acelaşi păcat pe care l-a comis Adam, şi nici nu au comis fărădelegi, în sensul încălcărilor de lege, pentru că Cele Zece Porunci nu fuseseră încă promulgate. Cu toate acestea, a fost o perioadă când omul a păcătuit şi a murit. Păcatul lui Adam a devenit păcatul lor şi ei au murit aşa cum a murit şi Adam. Dacă ne gândim la Potop…acolo au murit şi copii…!

Moartea, în mod evident implică trei sensuri pe care, de obicei le trecem cu vederea. În general ne gândim la moartea doar ca efect asupra trupului.

  1. Moartea fizică. Se referă la trup. Afectează omul datorită păcatului lui Adam.
  2. Moartea spirituală. Este răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu, separarea de El. Noi moştenim o natură răzvrătită de la Adam, ceea ce înseamnă că, în mod natural, omul trăieşte separându-se de Dumnezeu.
  3. Moartea eternă, veşnică. Este separarea eternă de Dumnezeu. Dacă omul nu este răscumpărat aceasta este ceea ce urmează…inevitabil.  Este cea de a doua moarte despre care vom afla mai multe din capitolul 20 al cărţi Apocalipsa, versetul 14.

Înainte ca Adam să fi păcătuit, Dumnezeu i-a spus: în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit.” ( Geneza 2:17) Ei bine, Adam a trăit, din punct de vedere fizic mai mult de nouă sute de ani după aceea dar a fost mort faţă de Dumnezeu. El a murit, din punct de vedere spiritual, în momentul în care comis păcatul. Imediat după aceea a fugit de Dumnezeu. Nu mai avea nici o dorinţă să se întâlnească cu Dumnezeu aşa cum făcuse până atunci. A murit spiritual şi după aceea a urmat şi moartea fizică, moarte care s-a transmis mai departe omenirii. Ea deteriorează din ce în ce mai mult omenirea.

Medicina modernă face mari eforturi pentru a prelungi media de viaţă a omului dar, cu toate acestea, media de viaţă a omului pe pământ este într-o continuă scădere. Părerea mea este că medicina are meritele ei, altfel viaţa ar fi şi mai scurtă.

Revenind la versetul 14 din capitolul 5 al Epistolei către Romani,  am văzut că Pavel îl prezintă pe Adam ca fiind un arhetip al Domnului Isus Hristos, sau o prefigurare a Lui.

Cred că moartea este numai responsabilitatea lui Adam. Vedeţi, Dumnezeu nu a creat omul să moară. Moartea a venit ca o pedeapsă pentru neascultarea de care Adam a dat dovadă. El a încălcat porunca lui Dumnezeu. Pentru că Adam este reprezentatul tuturor oamenilor, păcatul lui a devenit păcatul tuturor, iar moartea lui a devenit moartea noastră.  Acum, Domnul Isus, este capul noii creaţii şi această nouă creaţie are viaţă în Domnul Isus. El este singurul care poate oferi viaţă. Viaţa este responsabilitatea Lui şi va fi binecuvântarea eternă pe care El o va oferi celor ce sunt ai Lui.

Pe perioada Necazului cel Mare- Moartea va alerga nestrunită. Domnul Isus descrie aceasta situaţie în felul următor: Şi dacă zilele acelea n’ar fi fost scurtate, nimeni n’ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate. (Matei 24:22)

Abia în faţa Scaunului de Domnie, Mare şi Alb, moartea va fi în cele din urmă distrusă. (Vezi Apoc. 20:14) Şi Ioan reafirm acest lucru în Apoc. 21:4: „ El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tînguire, nici ţipăt, nici durere, pentrucă lucrurile dintîi au trecut.“

Sabia, foametea, molimele şi fiarele sălbatice vor decima  o pătrime din populaţia pământului. Aceasta este o profeţie pe care Dumnezeu a anunţat-o şi prin intermediul profetului Său Ezechiel: Totuş, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,,Cu cât mai mult când trimet împotriva Ierusalimului cele patru pedepse grozave ale mele: sabia, foametea, fiarele sălbatice şi ciuma, ca să nimicesc cu desăvîrşire din el oamenii şi vitele,? (Ezechiel 14:21)

Calul galben reprezintă calamităţi şi molime care vor zgudui pământul. Cred că termenii folosiţi pentru a descrie nenorocirea care se va abate asupra pământului sunt cât se poate de generali tocmai pentru că sunt mii de modalităţi în care această profeţie se poate împlini. Gândiţi-vă numai la puterea diferiţilor germeni, microbi. Astăzi sunt folosiţi pentru a se fabrica arme bacteorologice….Dragii mei chiar dacă ceea ce spune Ioan ni se pare exagerat să ştiţi că posibilitatea ca predicţia lui să se împlinească întocmai există. Am auzit încă de foarte mult timp că există suficient arsenal militar încât să fie distrusă întreaga planetă de câteva ori. Aşa că Ioan vorbeşte despre lucruri care se vor întâmpla.

Dragii mei am văzut deja patru călăreţi cărora li se dă permisiunea să cutreiere pământul, fiecare având câte o misiune de îndeplinit. Tot ceea ce am văzut, până acum, din acest punct de vedere, se desfăşoară, întocmai, în conformitate cu  descrierea făcută de Domnul Isus când încă se mai afla pe pământ. În Matei 24:5-8 citim: „Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: „Eu sînt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi (Calul alb).  Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă spăimîntaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întîmple( Calul roşu). Dar sfîrşitul tot nu va fi atunci.  Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pămînt, foamete(Calul negru) şi ciumi (Calul Galben). Dar toate aceste lucruri nu vor fi decît începutul durerilor.”

Acesta nu este decât început!  Necazului Cel Mare.

Deschiderea celei de a cincea peceţi – Rugăciunea pentru rămăşiţa martirizată. 

v.9     Cînd a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut supt altar sufletele celor ce fuseseră junghiaţi din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu, şi din pricina mărturisirii, pe care o ţinuseră.

v.10  Ei strigau cu glas tare, şi ziceau: ,,Pînă cînd, Stăpîne, Tu, care eşti sfînt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sîngele nostru asupra locuitorilor pămîntului?“

Altarul este în cer şi este evident, locul în care Domnul Isus a oferit sângele Său ca jertfă pentru păcatele lumii. Mc Gee consideră că, literalmente, sângele Domnului se află în cer ca mărturie a răscumpărării.

Dealtfel în Evrei 9:23-24 citim: Dar, deoarece chipurile lucrurilor cari sînt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decît acestea. Căci Hristos n’a intrat într’un locaş de închinare făcut de mînă omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.”

Sufletele menţionate aici sunt sfinţii Vechiului Testament. Aşa cum spune Domnul Isus: ca să se ceară dela acest neam sîngele tuturor proorocilor, care a fost vărsat dela întemeierea lumii: dela sîngele lui Abel pînă la sîngele lui Zaharia, ucis între altar şi Templu; da, vă spun, se va cere dela neamul acesta! (Luca 11:50-51)

Tot aici sunt incluşi şi cei ce vor fi ucişi în perioada Necazului Cel Mare. Tocmai am vorbit despre acea a patra parte a omenirii ca va muri în această perioadă.  Ei se bazează pe temelia Vechiului Testament când solicită dreptate în conformitate cu Legea Sfântă a lui Dumnezeu.

v.11  Fiecăruia din ei i s’a dat o haină albă, şi li s’a spus să se mai odihnească puţină vreme, pînă se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, cari aveau să fie omorîţi ca şi ei.

Cu alte cuvinte sfinţii Necazului cel Mare vor fi incluşi în rândul sfinţiilor din Vechiul Testament atunci când va fii învierea a doua.

Deschiderea celei a şasea peceţi – A venit ziua mâniei.

Să trecem acum şi la cea de a şasea pecete.

v.12  Cînd a rupt Mielul pecetea a şasea, m’am uitat, şi iată că s’a făcut un mare cutremur de pămînt. Soarele s’a făcut negru ca un sac de păr, luna s’a făcut toată ca sîngele,

v.13  şi stelele au căzut din cer pe pămînt, cum cad smochinele verzi din pom, cînd este scuturat de un vînt puternic.

În mod evident acesta este începutul celei de a doua jumătăţi a perioadei Necazului Cel Mare. Marea zi a mâniei se află, aşadar înaintea noastră. Necazul cel Mare începe şi se termină cu aceste straturi:

  • Începutul Necazului (Compară Ioel 2:30-31 cu F.A. 2:20)
  • Finalul Necazului cel Mare ( vezi Ioel 3:9-17; Isaia 13:9-13; 34:1-4; Matei 24:29

N-aş vrea să creadă cineva că numărul mare de cutremure de pământ care au loc în zilele noastre este o împlinire a acestei etape. Este adevărat că sunt mai numeroase în ultimii ani dar nu trebuie să uităm că în vechime un mare număr de oameni au fost ucişi de cutremure. McGee îl citează în comentariul său pe un profesor, Daley, care scrie următoarele lucruri în cartea sa: „Planeta noastră mobilă”:

(Citez) „În ultimii 4000 de ani, cutremurele au cauzat pierderea a peste 13 mil. de vieţi omeneşti şi încă nu putem afirma că cel mai puternic cutremur a avut loc. (Am încheiat citatul) În acest sens în Apocalipsa 16:18 avem anunţat un mare cutremur de pământ: Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete, şi s’a făcut un mare cutremur de pămînt, aşa de tare, cum, de cînd este omul pe pămînt, n’a fost un cutremur aşa de mare.”

Ce imagine avem aici! Un cutremur cum nu a mai fost de când este omul pe pământ. Dacă ne gândim la cutremurele din ţara noastră, din ţările vecine, imaginile pe care le-am văzut de atâtea ori, imagini zguduitoare….cred că ne întrebăm cu va fi atunci oare dacă acestea sunt considerate mici în comparaţie cu acel cutremur?

De fapt Ioan încearcă să ne descrie cam ce se întâmplă:

v.14  Cerul s’a strîns ca o carte de piele, pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s’au mutat din locurile lor.

Cred că acest verset poate fi luat cu semnificaţia lui literală. Acelaşi lucru ne este spus şi în Naum 1:5 şi apoi în capitolul 20, versetul 11.

Dragii mei, zilele acelea vor fi îngrozitoare. Oamenii vor fi în stare să facă orice numai să scape de grozăvia acelor zile. Iată dealtfel ce spune Ioan în continuare:

v.15  Împăraţii pămîntului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s’au ascuns în peşteri şi în stîncile munţilor.

v.16  Şi ziceau munţilor şi stîncilor: ,,Cădeţi peste noi, şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mînia Mielului;

v.17  căci a venit ziua cea mare a mîniei Lui, şi cine poate sta în picioare?“

Iată ce imagine a groazei şi durerii; oameni care se vor ruga înaintea mulţilor şi stâncilor să-i îngroape pentru că vor să se ascundă. Să se ascundă de cine? De mânia Mielului. Aceasta va fi marea zi a mâniei lui Dumnezeu.

Acum, trebuie să recunosc, că „Mânia Mielului” este o afirmaţie paradoxală. Mânia lui Dumnezeu reprezintă Ziua Domnului, ziua despre care se vorbeşte în mod repetat în Vechiul Testament. Aici însă este numită „Mânia Mielului”—este greu să ne închipuim un miel plin de mânie, nu-i aşa? Ni se pare un paradox!

Biblia conţine mai multe paradoxuri şi sunt sigur că aţi descoperit acest lucru. Un paradox este o propoziţie în care avem o aparentă contradicţie. La suprafaţă afirmaţia pare contradictorie dar o examinare mai atentă îi relevă acurateţea.  De exemplu, iată câteva paradoxuri: cu cât apropii un obiect mai mult de ochi cu atât pare mai mic. Pe de o parte nu este adevărat şi totuşi… Să vă dau un alt exemplu. Ştim că cu cât te apropii mai mult de soare cu atât căldura lui este mai puternic resimţită.

Cu toate acestea, uneori, şi în mijlocul verii găseşti zăpadă pe crestele munţilor înalţi, care sunt mai aproape de soare decât dealurile şi podişurile, nu-i aşa?

Vedeţi deci că lumea noastră este plină de paradoxuri şi „Mânia Mielului” este unul dintre ele. Mielul este în general asociat cu Domnul Isus. Să presupunem că un miel, remarcat pentru blândeţea lui, se mânie! Ce se întâmplă atunci? Este ca o furtună într-un borcan! Din zilele lui Abel şi până în timpul lui Ioan Botezătorul, Domnul Isus a fost descris ca un miel. Apostolul Ioan îl numeşte ”Mielul care a fost junghiat de la începutul lumii!” (Apoc. 13:8) Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu a ales mielul pentru că poseda calităţile Domnului Isus şi nici pentru că a fost folosit pentru aducerea jertfelor. Dumnezeu a creat, mai degrabă, un animal care să-l reprezinte pe Domnul Isus şi n-aş vrea să creadă cineva că nu spun lucrul acesta cu reverenţă. Numai că Domnul Isus este mielul jertfit încă de la începutul Lumii potrivit cu providenţa atot-cuprinzătoare a lui Dumnezeu. Să reţinem acest lucru!

 

Rămâneţi cu har şi pace!