Itinerar Biblic Ep. 1032 – APOCALIPSA Cap. 6:1-2

 

Dragi ascultători, afirmam în încheierea ultimului nostru popas în cadrul cărţii Apocalipsa că aceasta carte nu este o colecţie de vedenii ci un material cât se poate de bine organizat. Ioan ne oferă o divizare ordonată a cărţii. Lui Ioan i s-a spus încă de la începutul cărţii: Scrie dar lucrurile, pe cari le-ai văzut, lucrurile cari sînt şi cele cari au să fie după ele.” (Apocalipsa 1:19)

Aşadar sunt trei diviziuni aici:

  1. Lucrurile pe care le-ai văzut. Aici este vorba despre acea minunată viziune a Domnului Isus Hristos în toată gloria Sa ca şi Mare Preot în mijlocul sfeşnicelor, unde El păstrează aprinse candele aici pe pământ.
  2. Lucrurile care sunt – adică cele şapte biserici, fiecare din ele reprezentând o perioadă din istoria bisericii aici pe pământ, începând cu Ziua Cincizecimii până la răpire.
  3. Lucrurile care au să fie după ele sau cum spune Ioan meta tauta. Prima fază a istoriei bisericii se încheie în capitolul 3.

Ioan a spus meta tauta, adică după aceste lucruri, de două ori în debutul capitolului 4. El a făcut aceasta în avantajul celor care abordează Apocalipsa dintr-un punct de vedere istoric adică amileniştii. De aceea începând în capitolul 4 Ioan ne arată „lucrurile care trebuie să fie după”.

În capitolele 4 şi 5 suntem în ceruri cu Ioan. Primul lucru pe care l-am văzut a fost tronul şi Domnul Isus a fost acolo. El este Leul seminţiei lui Iuda care stă la dreapta lui Dumnezeu, aşteptând ca toţi duşmanii Săi să fie aduşi la picioarele Sale.  El este, de asemenea, Mielul şi am văzut accentul pus pe prima Sa venire pe pământ. Mielul, pentru că El este Răscumpărătorul,  este Cel ce este vrednic şi ia cartea cu cele şapte peceţi care este dreptul de stăpânire peste acest pământ.

Ştiţi că Domnul Isus este singurul care este vrednic să judece acest pământ? El este singurul vrednic să judece nu numai pentru că Este Cine Este – adică Dumnezeu manifestat în trup uman – dar şi pentru ceea ce a făcut. El a creat acest pământ şi aceasta îi conferă drepturi asupra lui. El este onorat în capitolul 4 ca şi Creator. Dar El a şi răscumpărat acest pământ şi în capitolul 5 El este onorat în calitate de Răscumpărător.  Devreme ce El este Creator şi Răscumpărător, este singurul vrednic să judece acest pământ. Este singurul vrednic să conducă acest pământ. Ce imagine pentru acei omuleţi îngâmfaţi care vor să se transforme în judecătorii semenilor lor.

În cele din urmă ce drept au curţile de judecată să judece oamenii? Singura lor competenţă este de ordin social. Însă când Domnul va judeca, competenţele lui sunt depline şi va judeca în conformitate cu statutul Său. Repet, El este singurul vrednic să judece. Iată de ce cred că judecătorii umani ar trebui să caute înţelepciune la Dumnezeu pentru rezolvarea cazurilor încredinţate şi să judece cu temere de Dumnezeu.

Din păcate abuzurile din justiţie sunt generate tocmai de oameni care au ajuns în poziţia de a-i judecat pe alţii fără să aibă pic de teamă de Dumnezeu, cel care, la urma urmei este judecătorul tuturor.

DESCHIDEREA CELOR ŞAPTE PECEŢI

Aşa cum vă spuneam, în momentul în care ajungem la capitolul 6 decorul se schimbă şi revenim pe pământ. Întrebarea este naturală dealtfel: Ce se întâmplă pe pământ când biserica este luată la ceruri? Are loc Marele Necaz şi acesta este subiectul capitolelor 6-18. Deschiderea cărţii cu cele şapte peceţi este subiectul specific al capitolului 6 începând cu versetul 1 până la 8. Aceste şapte peceţi, sau sigilii, deschid perioada Necazului cel Mare. Domnul Isus rupe sigiliile şi apar cei patru cai. O să vedem moartea martirilor şi apropierea zilei mâniei. Într-o manieră foarte ordonată cel de al şaptelea sigiliu introduce cele şapte trompete (vezi Apoc. 8:2-11:19). Sunetul celei de a şaptea trompetă introduce cele şapte făpturi uimitoare (vezi Apoc.12-13). Fiara din mare introduce cele şapte potire al mâniei (vezi Apoc. 15-15). Ultimul potir al mâniei ne aduce judecata Babilonului şi aceasta aduce finalul Necazului Cel Mare (vezi Apoc. 17-18) apoi Domnul Isus va veni pe pământ.

Este interesant de observat că asupra Babilonului se îndreptă prima şi ultima judecată. Babilonul, asemenea Turnului Babel reprezintă prima formă rebeliune organizată împotriva lui Dumnezeu. (vezi Gen. 11:1-9) Babilonul reprezintă, de asemenea, ultima răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, atât din punct de vedere religios (vezi Apoc. 17) cât şi politic (vezi Apoc. 18).

Aspectul pe care trebuie însă să-l menţinem în atenţia noastră este cel legat de vrednicia celui de deschide această carte.  El este Cel care controlează totul acum. Aşa cum ni s-a spus la începutul cărţii Apocalipsa, aceasta este revelaţia, descoperirea Domnului Isus Hristos. El nu mai umblă printre sfeşnice pentru că ele au fost toate îndepărtate de pe pământ. El numai este Mare Preot, mijlocind pentru noi,  ci este de acum executorul judecăţii lui Dumnezeu asupra pământului rupând peceţile cărţii.  Toate judecăţile Necazului cel Mare sunt introduse de peceţile din care ies trompetele, persoane şi potirele.

Necazul cel Mare este declanşat din ceruri. Domnul Isus Hristos supraveghează şi direcţionează fiecare operaţie. Acesta este motivul pentru care în Palmul 2:9 ni se spune despre Domnul: „Tu le vei zdrobi cu un toiag din fier, şi le vei sfărâmă ca pe vasul unui olar.”  Unii vor spune că lor nu le place ceea ce aud. Aveţi o sugestie mai bună cu privire la modul în ar trebuie să se pună capăt rebeliunii împotriva lui Dumnezeu? Cum credeţi că ar trebui să procedeze Dumnezeu? Să presupunem că El ar veni din nou aşa cum a făcut-o acum două mii de ani.  Credeţi că cei din America, sau Rusia, sau Germania sau alte puteri ale acestei lumi ar fi pregătiţi să-i încredinţeze controlul întregii lumi? Dar în ce priveşte guvernul ţării noaste? Credeţi că i-ar încredinţa guvernarea ţării? Eu unul mă îndoiesc de acest lucru! În schimb, la conducerea acestei lumi se află oameni nevrednici de poziţiile pe care le ocupă. Nu vor renunţa însă la puterea lor în favoarea singurului care este vrednic să fie la conducerea acestei lumi – Domnul Isus. Şi atunci cum va lua Domnul Isus puterea? Exact aşa cum am citit în psalmul 2: „Tu le vei zdrobi cu un toiag din fier, şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar.” Şi vom vedea acest lucru întâmplându-se de acum în colo în cartea aceasta a Apocalipsei.  Aceasta reprezintă judecata pământului.

Biserica va fi scutită de această perioadă de judecată. De ce? Pentru că este alcătuită din oameni drăguţi, buni la suflet? O, nu! Ei sunt păcătoşi ca toţi ceilalţi, numai că sunt păcătoşi izbăviţi prin harul lui Dumnezeu. Numai cei care au respins harul lui Dumnezeu intră în Necazul cel Mare. Acesta este motivul pentru care cred că Dumnezeu a pus la îndemână atât de multe mijloace tehnice, precum radioul, televiziunea şi acum internetul, pentru transmite Cuvântul Său până la marginile pământului. El intenţionează ca toţi oamenii să audă evanghelia şi astfel să iar o hotărâre în ce-l priveşte pe Domnul Isus. Fie acceptă că sunt păcătoşi şi au nevoie de iertarea pe care Domnul Isus a oferit-o prin moartea pe cruce fie nu şi atunci vor avea parte de Necazul cel Mare.

Capitolele 4 şi 5 nu au fost decât o pregătire a ceea ce urmează – judecata pământului. În capitolul 4 am văzut tronul şi Dumnezeul triunic. În capitolul 5 am văzut cartea şi pe Domnul Isus.

Sunt anumiţi factori accentuaţi cu o intensitate crescândă pe perioada Necazului cel Mare.

  1. Duhul Sfânt nu va mai împiedica răul. Aceasta nu însemnă că el va părăsi lumea.  El a fost în lume înainte de Ziua Cincizecimii numai că în această zi El a luat asupra Lui rolul botezării credincioşilor în trupul Domnului Isus, locuind în ei, umplând viaţa lor, învăţându-i şi călăuzindu-i în viaţa pe care o s-o trăiască aici pe pământ.  El va lua biserica din aceasta lume însă El nu o v-a părăsi. El va rămâne în continuare pe pământ însă nu va mai împiedica răul.

Cu alte cuvinte omul împreună cu Satan vor avea momentul lor de aşa-zisă libertate.  Acesta este un motiv serios pentru care nu aş vrea să fiu pe pământ în acea perioadă.

  1. Adevărata  biserică, ca sare şi lumină, va fi luată de pe pământ. Deşi biserica are o influenţă destul de mică în lumea de astăzi, are totuşi o anumită influenţă. Când va părăsi însă pământul nimeni nu va fi lăsat.
  2. Satan ştie că nu va avea decât o scurtă perioadă la dispoziţie. El va încerca să usuce fânul până străluceşte soarele, cum se spune! Va încerca să folosească fiecare clipă la maximum şi Dumnezeu îi va da frâu liber!
  3. Oamenii răi vor fi liberi să-şi împlinească planurile scelerate. Cu alte cuvinte Antihristul va fi în stare să ia conducerea acestui pământ pentru o scurtă perioadă de timp.
  4. Atunci va fi o judecată directă făcută de Dumnezeu. Vedem aici în versetul 17, care spune: „Căci a venit ziua cea mare a mîniei Lui, şi cine poate sta în picioare?“  Nu cred că Necazul cel Mare va erupe deodată, asemenea unui vulcan. Ruperea peceţilor, a sigiliilor cărţii este graduală, este vorba despre un proces logic, cronologic. Fiecare pecete este ruptă pe rând. Cartea aceasta are logică, dragul meu prieten.

Ajungând la textul acestui capitol aş vrea să vă atrag atenţie că, începând de la capitolul 4 chiar, ni se vorbeşte despre viitor. Acum dacă noi trăim în zilele la care biblia se referă prin „lucrurile care sunt”, perioada bisericii, nu cred că putem asocia peceţile, trompetele, făpturile sau potirele cu ceea ce se întâmplă astăzi. Cred că asistăm la pregătirea scenei finale dar nu cred că lucrurile despre care ni se vorbeşte aici sunt lucruri care se întâmplă în zilele noastre. Cu toate acestea încă sunt mulţi care interpretează această secţiune ca făcând referire la evenimente contemporane. Trebuie să recunosc că se scot bani buni din cărţile pe care le scriu aceste persoane dar teoriile lor nu se potrivesc cu ceea ce a scris Apostolul Ioan în această carte. Aş vrea să afirm încă o dată, cu tărie, că ceea ce este prezentat începând cu capitolul 6 ţine de viitor şi nici unul din aceste lucruri nu s-a întâmplat încă.

Secţiunea Apocalipsei care se ocupă de cele şapte biserici ar fi putut fi inclusă în istorie dar nu şi ceea urmează. Diferenţa între cele două puncte majore de vedere în ceea ce priveşte interpretarea Apocalipsei – cel futurist şi cel istoric- cred că îşi găseşte manifestarea cea mai elocventă în acest punct al cărţii Apocalipsa. Teoria istoricistă afirmă că tot ceea ce urmează se încadrează în istorie.

Este destul de interesant că mulţi din cei ce susţin acest punct de vedere ajung şi ei, în cele din urmă,  să afirmă că anumite lucruri ţin totuşi de viitor. Cu alte cuvinte nu pot trece chiar totul la capitolul istorie, evenimente petrecute. Părerea comentatorului John Woodword este că există în jur de cincizeci de sisteme de interpretarea a secţiunii ce începe în capitolul 6. Ei bine, părerea mea este că patruzeci şi nouă din ele sunt greşite.

McGee îl consideră greşit şi pe cel cu numărul cincizeci. El a fost educat într-un seminar de orientare amilenistă în care se încerca explicarea Apocalipsei ca o carte ce a fost deja împlinită. Ea nu este o carte despre viitor ci despre lucruri care s-au întâmplat deja. Situaţia aceasta era adesea ridicolă. El ne oferă exemplul interpretării de către cei cu o asemenea perspectivă asupra Apocalipsei, a pasajului în care ni se spune că Diavolul a fost aruncat în fântâna fără fund. Părerea lor era că aşa stăteau lucrurile. Diavolul se află deja în locul acela.  El chiar l-a întrebat pe unul din profesorii săi, cum explică în acest caz activitatea satanică din prezent dacă Satan este legat şi aruncat în puţul fără fund? Răspunsul profesorului a fost destul de ambiguu. El susţinea că Diavolul este legat dar este legat cu un lanţ lung aşa cum legi o vacă pe care de fapt o laşi să pască. Replica lui McGee a fost:

„Domnule profesor, se pare că în acest caz Diavolul se bucură de un lanţ destul de lung care-i ajunge să pască întreaga lume!” Dreptate are McGee!

Daţi-mi voi să repet! Ioan indică destul de clar că acum vorbim despre lucrurile care au să fie şi tot ceea ce este cuprins între primul verset al capitolului 6 şi până la capitolul 20 ţine de viitor. Evenimentele acestea vor face cândva parte de istorie dar nu acum!

Ruperea primei peceţi – Primul călăreţ pe calul Alb.

v.1    Cînd a rupt Mielul cea dintîi din cele şapte peceţi, m’am uitat, şi am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicînd cu un glas ca de tunet: ,,Vino şi vezi!“

v.2    M’am uitat, şi iată că s’a arătat un cal alb. Cel ce sta pe el, avea un arc; i s’a dat o cunună, şi a pornit biruitor, şi ca să biruiască.

Domnul Isus va rupe toate cele şapte peceţi, sigilii, cum vreţi să le denumiţi, pas cu pas, până la ultima. El are controlul deplin şi fiecare creatură din ceruri se mişcă la comanda Sa. Acum cei patru călăreţi sunt gata să înainteze. Domnul rupe pecetea şi spune: „Mergeţi!”

Ioan reafirmă că acestea sunt lucruri pe care el le-a „văzut” şi „auzit”.

Tentativele de a determina simbolismul călăreţului pe cal alb au generat opinii diferite. Interpretarea preponderentă printre comentatori este aceea că acest călăreţ îl reprezintă pe Domnul Isus Hristos. Cei care afirmă acest lucru se bazează, de obicei, pe Psalmul 45 şi capitolul 19 din cartea Apocalipsa.

Cei mai mulţi exegeţi de orientare premilenistă însă, consideră că acest călăreţ al calului alb este de fapt Antihristul.  Dealtfel este şi opinia exprimată de McGee în comentariul său. Există şi o anumită logică în această afirmaţie. În cele din urmă Domnul Isus este cel care rupe sigiliile. Ar fi o întorsătură interesantă ca El care rupe sigilul să se şi arunce în şaua calului alb şi să pornească în împlinirea lucrurilor asociate cu acest sigiliu.

Antihristul este o imitaţie a Domnului Isus, unul care pretinde că este Domnul Isus însă nu este El şi în cele din urmă lucrul acesta va fi evident. Antihristul doreşte să conducă lumea în maniera sa dictatorială. Se pare chiar că lumea se pregăteşte pentru aşa ceva. Naţiunile lumii se află într-o stare de nelinişte. Se produc schimbări rapide de orientări, fărădelegea abundă, instabilitate pe toate planurile….Încet, încet, lumea se pregăteşte pentru venirea dictatorului.

Mai trebuie să ţinem cont de un aspect. Antihristul nu va veni ca un infractor. În cele din urmă îngerii lui Satan sunt îngeri de lumină. Ei nu sunt aşa cum îi prezintă folclorul – cu coarne şi copite. El va fi un personaj atrăgător care îi va înşela pe mulţi. Ei îl vor alege în fruntea naţiunilor iar după ce va prelua puterea îşi va arăta adevărata faţă.

Această interpretare nu este numai interpretarea pe care un pastor o dă acestor evenimente. Un cercetător din cadrul Institutului regal pentru afaceri externe al Marii Britanii a spus:

„Prin accentul pus pe înarmarea exacerbată şi interdependenţa economică, tehnologia ultimilor ani au adus lumea la un asemenea grad de dezamăgire încât ar fi gata să zeifice orice Cezar care ar putea aduce unitatea şi pacea acestei lumi”.

Aceasta va fi platforma programului cu care Antihristul se va prezenta în faţa lumii – pacea şi unitatea. Sunt de părerea că dacă se va prezenta cineva cu o ofertă concretă de acest gen, indiferent că va fi din cer sau iad, lumea ar fi gata să o accepte.

Cineva observa încă cu mulţi ani în urmă ceea ce este şi astăzi valabil: „Trăim într-o eră a pacifismului dar în care nu este pace!”

McGee menţionează o ştire din anii ’70 care prezintă donaţia făcută de o femeie Naţiunilor Unite pentru intensificarea eforturilor în direcţia păcii lumii. Donaţia era de $700 000.

Probabil că mulţi bani au fost de atunci cheltuiţi pentru a instaura pacea mult visată a acestei lumii care aduce, din ce în ce mai mult, cu un butoi cu pulbere. Roadele cred că le vedem şi singuri. Numai în ultimi zece ani am avut parte de nenumărate conflicte în toate colţurile pământului. Pacea nu poate fi cumpărată cu bani.

Când Antihritul va prelua puterea el va vorbi despre pace iar lumea va crede că intră în perioada mileniului fără să-şi dea seama că se află, de fapt, în pragul Necazului cel Mare. El va veni ca un miel dar se va dovedi că este un lup răpitor. Promisiunea păcii mondiale va fi o mare minciună pe care lumea o va crede.

Aşadar, există toate premisele ca acest călăreţ pe calul alb să nu fie Domnul Isus. Domnul Isus este prezentat ca Mielul ce stă în mijlocul tronului, El, leul din seminţia lui Iuda, rădăcina casei lui David. El coordonează desfăşurarea evenimentelor din ceruri şi el îi controlează şi pe cei patru călăreţi. În ceea ce priveşte capitolul 19 al cărţii Apocalipsa, Domnul Isus este foarte clar identificat. Mai obscură este prezentarea Sa în acest pasaj. Totuşi nu cred că Domnul Isus este acest prim călăreţ.

DESCHIDEREA CELEI DE A DOUA PECEŢI.

Data viitoare o să vedem că Domnul Isus rupe şi cea de a doua pecete, ceea ce înseamnă semnalul de plecare pentru cel de al doilea călăreţ. De data aceasta el va călări un cal de culoare roşie.

Trebuie să recunoaştem că nu este o simbolistică tocmai uşor de interpretat. Nu cred însă că trebuie să ne lansăm în speculaţii ce ar putea, mai degrabă să ne îndepărteze de mesajul real, curat al Scripturii. Iată de ce vă sugerez să vă rugaţi împreună cu mine ca Dumnezeu să ne dea înţelepciune şi claritate în ceea ce priveşte înţelegerea acestei cărţi.

 

Fiţi binecuvântaţi!