Itinerar Biblic Ep. 1026 – APOCALIPSA Cap. 3:2 – 6

 

Dragi prieteni, am încercat până acum să asociem fiecărei biserici o perioadă din istoria Bisericii de până acum. Astfel, am văzut că ultima biserică, cea din Sardes corespunde bisericii protestante. În legătură cu aceasta ne aducem aminte că  după noaptea întunecată a Evului Mediu, Duhul Sfânt a continuat să-şi facă lucrarea Sa în lume. El a mişcat inimile unor oameni ca Martin Luther, John Calvin, John Knox şi mulţi alţii.

Bisericii din Sardes, Domnul îi spune: “Ştiu faptele tale” – acesta este cuvântul de laudă. Amintiţi-vă că Reforma a recuperat învăţătura îndreptăţirii prin credinţă şi această credinţă a produs fapte.

“Că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort…” – protestantismul de astăzi trăieşte doar cu numele, în realitate este mort. Multe biserici protestante nu fac altceva decât să urmeze anumite ritualuri formale. Construiesc tot timpul şi oamenii vin duminică dimineaţă la biserică. Dar nu prea au servicii religioase şi în timpul săptămânii, când oamenii ar trebui să vină şi să audă Cuvântul lui Dumnezeu. “Îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort” – aceasta este o acuzaţie gravă şi totodată imaginea protestantismului contemporan.

Este nevoie să recunoaştem că Reforma bisericii nu a recuperat tot adevărul. De exemplu, doctrina sau învăţătura escatologiei, a profeţiei, abia acum se dezvoltă cu adevărat.

Apocalipsa 3:2

Veghează, şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.

Sau: “n-am găsit faptele tale împlinite înaintea Dumnezeului Meu”. Aceasta este cea de-a doua acuzaţie şi este şi un avertisment care avea o semnificaţie specială în Sardes. Aşa cum am spus, Sardes era aşezat pe un platou înalt. Avea o intrare pe partea sudică, singura cale de acces în cetate în vremea aceea. Prin urmare, tot ce aveau de făcut era să pună pe cineva de strajă în partea din sud pentru a vedea cine se apropie de cetate. Şi totuşi, în două ocazii din istoria lor au fost invadaţi de duşmani pentru că s-au simţit prea în siguranţă, au fost convinşi că nimeni nu poate ajunge la ei şi soldatul care era de gardă a adormit în post. În anul 549 î.Hr. soldaţii lui Cir au fost cei care au escaladat parapetul, iar în 218 î.Hr., Antiochus cel Mare a capturat cetatea pentru că un cretan a reuşit să se strecoare în cetate profitând de neatenţia gărzilor. Domnul Isus spune bisericii din Sardes: “Trezeşte-te şi fii atentă!”.

Era ceva jenant pentru ei, având în vedere cele două ocazii din istoria lor în care au fost prinşi pe picior greşit din cauză că soldaţi puşi de pază au adormit. Domnul spune şi astăzi bisericii Sale: “Nu adormi!”

Protestantismul în general a renunţat să mai aştepte venirea Domnului Isus Hristos. Ei au dezvoltat sisteme care arată că anumite lucruri trebuie să se împlinească înainte de venirea Sa. Dragi prieteni, suntem foarte aproape de venirea Domnului Isus Hristos pentru biserica Sa. El ar putea veni oricând, în momentul următor sau în ziua următoare. Nu spuneţi că am afirmat că Domnul Isus va veni mâine, pentru că nimeni nu ştie acest lucru. Chiar dacă ar mai trece o sută de ani, noi trebuie să aşteptăm cu nerăbdare venirea iminentă a Domnului Isus Hristos. Sardesul nu a ştiut când au venit duşmanii. Nici noi nu ştim când va veni Hristos – n-avem de unde să ştim acest detaliu.

Având în vedere faptul că Răpirea poate avea loc oricând, biserica ar trebui să fie trează şi să vegheze. Nu ştie nimeni la ce dată sau măcar în ce perioadă se va întâmpla acest lucru şi de aceea biserica trebuie să fie atentă şi se aştepte oricând la venirea Domnului Isus – “aşteptând fericita nădejde” (Tit 2:13). Oricine poate să se pregătească pentru un eveniment care va avea loc la o oră cunoscută, dar noi trebuie să fim totdeauna gata pentru acel timp necunoscut în care va avea loc ceea ce aşteptăm cu nerăbdare. Domnul Isus îndeamnă biserica protestantă să fie tot timpul “pe fază”, trează, atentă.

“Căci n-am găsit faptele tale desăvârşite (împlinite) înaintea Dumnezeului Meu.” Protestantismul a recuperat autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu, adevărul despre stricăciunea totală a omului şi îndreptăţirea prin credinţă, dar mai sunt multe lucruri care nu au fost repuse încă la locul cuvenit. Reforma nu a fost o întoarcere la biserica apostolică.

Apocalipsa 3:3

Adu-ţi aminte, deci, cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.

Adu-ţi aminte cum ai primit şi ai auzit! Păstrează şi pocăieşte-te! Ideea este că trebuia ca ei să păstreze aceste lucruri pentru că ele urmau să moară. Marile adevăruri redescoperite în timpul Reformei s-au pierdut din nou. De exemplu, biserica protestantă, în mare, a pierdut autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu. În loc să păstreze doctrina stricăciunii totale a omului, multe din bisericile conservatoare îmbunătăţesc conceptul şi folosesc tot felul de mijloace pentru a înfrumuseţa natura omului, crezând că pot, într-un fel sau altul, să pună la punct câteva reguli şi norme care îi vor face pe oameni în stare să trăiască viaţa creştină.

De asemenea, doctrina îndreptăţirii prin credinţă a fost abandonată de mulţi şi este dat oamenilor un limbaj legalist care le spune că trebuie să facă ceva pentru a fi mântuiţi. Acestea sunt lucrurile care caracterizează protestantismul de astăzi. Nu mai are aproape nimic în comun cu mişcarea iniţială.

“Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.” Aşa cum am văzut, oraşul antic Sardes avea o singură cale de acces. Nu se putea ajunge în oraş decât printr-un singur punct. Procesul de eroziune este atât de puternic în Turcia încât acum două mii de ani, când trăiau Pavel şi Ioan, dealul pe care se afla platoul cu oraşul Sardes era mult mai înalt şi mai inaccesibil decât este astăzi. În ciuda acestui fapt, au existat două escaladări reuşite ale acelui zid şi duşmanii au luat cu asalt cetatea. A fost ruşinos pentru locuitorii din Sardes – oraşul a fost cucerit de două ori pentru că soldatul sau soldaţii care făceau de gardă au aţipit. Domnul Isus îi spune bisericii din Sardes: “Nu adormi! Trezeşte-te şi fii atent!” El poate veni în orice moment. Locuitorii din Sardes nu au ştiut când urma să vină duşmanul asupra lor şi noi nu ştim când va veni Domnul Isus.

Apocalipsa 3:4

Totuşi ai în Sardes câteva nume, care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici.

Cu alte cuvinte: “Sunt în Sardes câteva persoane care nu şi-au întinat viaţa creştină: ei vor umbla cu mine îmbrăcaţi în alb, pentru că merită acest privilegiu.”

În poporul lui Dumnezeu – Israel – nu a fost niciodată vorba de o devoţiune totală faţă de Dumnezeu a întregului popor, fără nici o excepţie. A fost întotdeauna o rămăşiţă care a rămas credincioasă lui Dumnezeu de-a lungul istoriei. În versetul 4 bisericii i se spune: “Ai câteva persoane…”. În Luca 12:32 Domnul a numit biserica Sa “turmă mică”. Protestantismul de astăzi îşi are sfinţii săi care iubesc Cuvântul lui Dumnezeu, Îi sunt credincioşi şi Îl susţin cu tărie. Ei nu se implică în activităţi imorale, care să le corupă mărturia, nu sunt atraşi spre o viaţă de păcat.

Protestantismul a dat câţiva oameni extraordinari şi voi menţiona doar câţiva, fiind conştient că las deoparte mulţi alţii. Mă gândesc mai întâi la conducătorii Reformei: Martin Luther şi John Calvin, care se disting de toţi ceilalţi. John Knox a fost un mare om al lui Dumnezeu care a făcut foarte mult pentru Scoţia. Mai târziu a fost John Bunyan care a scris “Călătoria pelerinului”, în care vorbeşte despre viaţa lui şi despre felul minunat în care l-a salvat Dumnezeu. John Wesley a fost întemeietorul Bisericii Metodiste. Dumnezeu l-a mântuit pe acest om şi l-a folosit într-un asemenea mod încât istoricii îi acordă meritul de a fi salvat Anglia de revoluţia care a distrus Franţa şi a împiedicat-o să mai fie vreodată o naţiune de prim rang. Wesley a fost numit cel mai mare dintre englezi.

Cu siguranţă a făcut mai mult pentru această ţară decât orice alt englez din istoria Angliei. Apoi mai trebuie menţionaţi oameni ca John Moffat, scoţianul care a mers în Africa şi David Livingstone care a fost un deschizător de drumuri pentru acest continent. William Carey a plecat în India, unde a fost urmat mai târziu de un tânăr bolnăvicios pe nume Henry Martyn. În sfârşit, îmi place să-l include în această listă şi pe Titus Coan care a condus cea mai mare mişcare de trezire spirituală de la Rusalii încoace în Hawaii.

Protestantismul a avut câteva persoane care nu s-au întinat şi care au rămas credincioase Cuvântului lui Dumnezeu. Trăiesc şi astăzi astfel de oameni, dar nu voi începe să dau nume pentru că, în mod inevitabil, voi lăsa unele nume în afara listei şi nu aş vrea să nedreptăţesc pe nimeni.

Protestantismul a dat oameni extraordinari care L-au slujit pe Dumnezeu cu toată inima. Catolicismul a făcut acelaşi lucru în timpul Evului Mediu, dar aceasta nu înseamnă că trebuie lăudat sistemul. Sistemul catolic şi sistemul protestant, aşa cum sunt demonstrate în marile denominaţiuni care s-au depărtat de credinţă, nu sunt altceva decât organizaţii care, în cele din urmă, vor introduce pe scena istoriei biserica apostată, pentru că s-au depărtat de marile învăţături şi doctrine ale credinţei creştine.

Versetul 5 este unul mai dificil:

Apocalipsa 3:5

Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.

“Cel ce va birui” – cel care biruieşte prin sângele lui Hristos, bineînţeles, n-o face prin puterea sa, prin iscusinţa sau abilitatea sa.

În continuare vine o afirmaţie care a fost greu de înţeles pentru mulţi: “Nu-i voi şterge numele din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.” Este interesant că în genealogii sunt identificate doar două cărţi: 1) “Cartea neamurilor lui Adam” (Gen. 5:1) – toţi suntem în această carte, dar este o carte a morţii; 2) “Cartea neamului lui Isus Hristos” (Matei 1:1). Expresia “cartea neamurilor” este puţin neobişnuită. Apare numai în legătură cu Adam şi apoi în legătură cu Isus Hristos.

Cartea neamului lui Isus Hristos este Cartea Vieţii. Eu cred că poţi intra în această carte prin credinţa în Hristos. Apare însă întrebarea: Este posibil să fii în Cartea Vieţii pentru ca apoi să-ţi fie şters numele din ea? Poţi să-ţi pierzi mântuirea? Dacă acest lucru ar fi fost posibil, Domnul Isus n-ar fi spus: “Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” (Ioan 10:28). În multe alte locuri din Scriptură noi suntem asiguraţi că nimeni nu ne poate lua mântuirea.

În cele ce urmează aş dori să vă citesc un fragment din lucrarea lui John Walvoord – “Apocalipsa lui Isus Hristos” – fragment care se referă la acest verset:

“După cum au arătat unii cercetători, aici nu avem o afirmaţie explicită care să spună că cineva va avea numele şters din cartea vieţii, ci mai degrabă promisiunea că numele său nu va fi şters datorită credinţei sale în Hristos. Totuşi, în mod implicit se înţelege că aceasta este o posibilitate. Pe baza acestei implicaţii, unii au considerat că această carte a vieţii nu este o listă a tuturor celor care sunt mântuiţi, ci mai degrabă o listă a celor pentru care a murit Hristos, adică toată omenirea, toţi oamenii care au avut o existenţă fizică pe acest pământ. Ajunşi la maturitate şi confruntaţi cu responsabilitatea de a-L primi sau a-L respinge pe Domnul Isus, dacă refuză să-L primească pe Domnul Isus, numele lor este şters. Celor care Îl acceptă pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal li se confirmă poziţia pe care o au în cartea vieţii şi numele lor sunt mărturisite înaintea Tatălui şi a îngerilor din cer.”

Aceasta este o interpretare corectă, după părerea mea. Apocalipsa acordă o mare importanţă cărţii vieţii (vezi 13:8; 17:8; 20:12, 15; 21:27; 22:19). În aceste versete apare ideea că există oameni ale căror nume sunt înregistrate şi oameni ale căror nume nu sunt înregistrate în cartea vieţii. Vom mai vorbi despre acest lucru când vom ajunge la aceste capitole, în special la capitolul 22.

Unii cercetători au identificat cele două cărţi din capitolul 20 versetul 12 ca fiind cartea credinţei şi cartea realităţii. Unele nume sunt şterse din cartea credinţei, dar nu şi din cartea realităţii. Alţii au sugerat că toate numele sunt cuprinse în cartea vieţii la început, dar unele din ele sunt înlăturate. Lipsa unei decizii pentru Hristos sau respingerea lui Hristos duc la înlăturarea numelui din cartea vieţii în momentul morţii. Ambele puncte de vedere ridică obiecţii serioase şi în acelaşi timp au şi lucruri bune.

Eu cred că ideea aici, în cazul bisericii din Sardes, era pur şi simplu aceea că era uimitor că cei din Sardes vor fi mântuiţi, dar că erau câteva persoane ale căror nume nu vor şi şterse din cartea vieţii. Domnul nu spune că toţi au fost şterşi din cartea vieţii, ci doar că până şi în Sardes vor exista câţiva oameni mântuiţi. Lucrul cel mai important însă este acela că numele vostru este scris în cartea vieţii Mielului. Nu cred că după ce ai fost mântuit îţi mai poţi pierde mântuirea.

Apocalipsa 3:6

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.

Aceasta este, din nou, urechea atinsă de sângele Domnului Isus care are nevoie să audă şi astăzi Duhul lui Dumnezeu vorbind prin Cuvântul lui Dumnezeu şi spunând oamenilor mesajul Domnului Isus Hristos pentru biserica din zilele noastre.

MESAJUL LUI HRISTOS PENTRU BISERICA DIN FILADELFIA

Biserica din Filadelfia reprezintă ceea ce eu numesc biserica renăscută, corespunzătoare unei perioade de la începutul secolului al XIX-lea până la Răpirea bisericii. Este biserica creştină care s-a întors la Cuvântul lui Dumnezeu. Astăzi foarte mulţi oameni se întorc la Cuvântul lui Dumnezeu şi în bisericile protestante, şi în Biserica Romano-Catolică. Scrisorile pe care le primesc din toate zonele indică faptul că oamenii vor să audă Cuvântul lui Dumnezeu şi au o dorinţă reală de a şti cât mai multe din Cuvânt. Această perioadă este reprezentată de biserica din Filadelfia.

Dacă vizitaţi oraşul Filadelfia din Turcia veţi observa că este un oraş prosper. Este aşezat într-o vale foarte frumoasă, la o distanţă de 200-250 km de ţărm. Este o vale largă care se întinde spre nord şi spre sud, iar râul Cogamis care o străbate este afluent al râului Hermus. Oraşul a fost construit pe patru sau cinci dealuri, într-o zonă foarte pitorească. Astăzi este întins pe o suprafaţă destul de mare şi este un oraş turcesc tipic şi se numeşte Alasehir.

Filadelfia se află într-o zonă seismică. Populaţia cândva numeroasă din zona aceea au plecat tocmai din cauza cutremurelor, dar şi din cauza războaielor. Când Tamerlan şi ceilalţi conducători păgâni au venit dinspre est, toţi cei rămaşi în oraş au fost ucişi. Cei care au locuit ulterior oraşul nu erau descendenţi ai locuitorilor antici din Filadelfia. Totuşi, oraşul a fost populat continuu de-a lungul timpului.

Oraşul acesta era ca o insulă greacă în ţinutul anatolian, o zonă pe care grecii o considerau păgână şi barbară. De fapt, oricine nu era grec era numit barbar în vremea aceea. Limba lidiană aici s-a vorbit pentru prima dată, dar la momentul venirii apostolilor, limba greacă preluase supremaţia şi oraşul era o colonie grecească obişnuită. Era avanpostul culturii greceşti într-o zonă asiatică, anatoliană. Era numit “mica Atenă” pentru că devenise un oraş cu adevărat grecesc în această zonă.

Filadelfia era şi un oraş fortăreaţă folosit pentru a opri armatele duşmane care ar fi vrut să atace marile oraşe cum erau Efes, Smirna, Pergam – cele trei oraşe principale. Celelalte oraşe erau bine întărite şi aveau garnizoane cu rolul fie de a stopa, fie de a întârzia forţele inamice care înaintau spre coasta de vest.

Ţinutul în care se afla Filadelfia este supus unui proces de eroziune intens; solul este aluvionar dar foarte fertil. Arbuşti de dafin şi foarte multe flori cresc peste tot, iar viţa de vie a fost cândva unul din motivele pentru care zona se bucura de popularitate. Vii întinse acopereau dealurile din jur, iar pe monede era gravat capul lui Bachus.

 

Oraşul nu şi-a luat numele din Biblie, aşa cum cred mulţi. Cetatea antică a fost întemeiată de Eumenes, regele Pergamului, în secolul al II-lea î.Hr. şi este cert că a fost numită după fratele său, Attalus, a cărui loialitate şi dragoste i-a atras numele de Philadelphus. După cum Philadelphus a fost renumit pentru loialitatea faţă de fratele său, tot aşa biserica moşteneşte şi împlineşte caracterul lui prin loialitatea statornică faţă de Hristos. Filadelfia este “oraşul dragostei frăţeşti”.

În anul 17 d. Hr. un cutremur puternic a distrus oraşul. Acelaşi cutremur a fost de vină şi pentru distrugerea Sardesului şi a altor oraşe lidiene din regiune. Împăratul roman din vremea aceea, Tiberiu, a alocat o sumă mare de bani pentru reconstruirea acestor oraşe şi astfel au fost reclădite.

Filadelfia este, alături de Smirna, biserica pentru care Domnul nu are nici un reproş, nici o acuzaţie. De ce? Pentru că se întorsese la Cuvântul lui Dumnezeu.

Fie ca şi noi să învăţăm din lecţia lor!

 

Fiţi binecuvântaţi!