Itinerar Biblic Ep. 1024 – APOCALIPSA Cap. 2:11-16

 

Dragi ascultători, cred că am înţeles până la acest moment că Domnul Isus este preocupat de situaţia Bisericii Sale. Am văzut că El semnalează atât aspectele pozitive cât şi cele problematice.

După biserica din Efes, următoarea supusă ochiului scrutător al Domnului este Biserica din Smirna. Sunt menţionate aici  şapte aspecte legate atât de ceea ce a făcut biserica cât şi de ceea ce se va întâmpla cu biserica în viitor. Noi am trecut deja în revistă patru dintre ele. Mai sunt încă trei.

  1. Al cincilea aspect din cadrul celor şapte se referă la suferinţa bisericii.

Domnul îi înştiinţează:  “Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce.” Vom avea mai multe detalii despre această creatură mai târziu, dar aici vedem că Domnul Isus Hristos spune că diavolul este răspunzător pentru suferinţa sfinţilor din Smirna. Noi avem tendinţa să dăm vina pe o persoană din imediata apropiere sau pe anumite împrejurări care sunt doar unelte folosite de Satan, dar Domnul Isus merge la rădăcina problemei.

Obişnuiam să cred că toate lucrurile negative din viaţa mea veneau ca o măsură disciplinară din partea lui Dumnezeu, dar când am început să am probleme grave de sănătate n-am mai înţeles nimic. Câteva persoane mi-au spus atunci că Satan este responsabil pentru ce mi se întâmpla. Poate că aceasta este explicaţia pentru multele probleme de sănătate de care am avut parte.

  1. Tot în legătură cu suferinţa se încadrează şi cel de al şaselea aspect.  “Şi veţi avea un necaz de zece zile.” Au existat zece perioade de persecuţie intensă sub zece împăraţi romani (aceste date sunt aproximative):

Nero – 64-68 (Pavel a fost decapitat sub domnia lui);

Domiţian – 95-96 (Ioan a fost exilat în această perioadă);

Traian – 104-117 (Ignaţiu a fost ars de viu)

Marcus Aurelius – 161-180 (Policarp a fost martirizat);

Severus – 200-211

Maximinius – 235-237

Decius – 250-253

Valerian – 257-260

Aurelian – 270-275

Diocleţian – 303-313 (cel mai rău dintre toţi împăraţii de mai sus).

  1. Iată acum o încurajare adresată credincioşilor din această biserica. “Fii credincios până la moarte” – şi au fost. Au fost martiri pentru Domnul Isus. El le-a promis “cununa vieţii”. Să nu uităm că Domnul se adresează aici credincioşilor din Smirna, oraşul cunună. Este interesant faptul că Domnul le promite că le va da cununi – nu de flori sau din vreun alt material perisabil – ci cununi veşnice.

Domnul are cununi speciale pentru cei care suferă. Cunosc mulţi sfinţi minunaţi care vor primi această cunună într-o bună zi. Dragul meu prieten, dacă suferi în aceste momente, dacă te întrebi dacă Domnului Îi pasă de tine, poţi fi sigur că El are pregătit pentru tine un bine veşnic. Vei primi ceva ce nu va mai primi nimeni altcineva, în afară de cei care sunt în aceleaşi condiţii ca şi tine. Cuvântul lui Dumnezeu spune: “Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” (Iacov 1:12). Această cunună a vieţii arată că veţi trăi cu adevărat într-o zi, fără nici un handicap fizic, fără nici o durere. Este o speranţă extraordinară pentru cei invalizi, pentru cei care, în această viaţă, sunt condamnaţi să trăiască într-un scaun cu rotile sau sunt imobilizaţi la pat.

Apocalipsa 2:11

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.”

“Cine are urechi să asculte” – L-aţi auzit pe Domnul astăzi? Vă vorbeşte Domnul, vă spune ceva?

“Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.” Moody spunea: “Cine s-a născut o dată va muri de două ori; cine s-a născut de două ori va muri o dată.” Şi dacă răpirea bisericii are loc în timpul vieţii sale, nici prin această singură moarte nu va trece. Moartea a doua este moartea prin care nu va trece nici un credincios. Prima moarte este legată de trup. A doua moarte este legată de suflet şi de duhul omului; înseamnă despărţirea veşnică de Dumnezeu. Nici un credincios nu va trece prin a doua moarte.

MESAJUL DOMNULUI HRISTOS PENTRU BISERICA DIN PERGAM

Biserica din Pergam este reprezentativă pentru istoria bisericii creştine din perioada 314-590 d.Hr. Eu folosesc titlul generic de “păgânism nelimitat” pentru că este perioada în care lumescul a intrat în biserică şi a început să-i îndepărteze pe credincioşi de persoana lui Hristos. Mesajul cuprins în acest fragment este adresat bisericii locale din Pergam, dar are şi o semnificaţie istorică.

Mai întâi să spunem unde găsim oraşul Pergam. Izmir este marele oraş în care ajung turiştii pentru că acolo se află un aeroport şi mai multe hoteluri.

Din Izmir, dacă mergi circa 100 km spre sud ajungi la Efes, iar dacă mergi circa 110 km spre nord ajungi la Pergam. Acestea erau cele trei mari oraşe ale Asiei Mici. Smirna (Izmir) era mare centru comercial, Efes era un mare centru politic, iar Pergam era centrul religios.

Pergam era cel mai important oraş din Misia, aflat la 5 km N de râul Caicus şi la 24 km de Marea Egee. A devenit capitala unei împărăţii bogate. Pliniu îl numea “cel mai ilustru oraş din  Asia”. Era unul din cele mai frumoase locuri din Asia Mică. Sir William Ramsay spunea că era un oraş care merita să fie numit oraş regal. Acolo era şi templul dedicat lui Cezar August care venea aici când clima se răcea în Roma. Era o staţiune climaterică. Pergam nu era un oraş comercial important, aşa cum era Smirna, pentru că nici nu avea deschidere la mare, nici nu se afla la intersecţia unor rute comerciale importante din Orient. Dar era o cetate întărită pregătită să facă faţă unor duşmani. Era construită pe un munte şi acropola domina întreaga regiune din câmpia Caicusului. Iniţial cetatea a fost construită între două râuri care se revărsau în Caicus şi înconjurau acest deal stâncos impresionant. Este la fel de impresionant şi astăzi să vezi mai întâi muntele sau dealul acesta înalt şi deasupra ruinele vechii cetăţi. De fapt, acropola cetăţii antice se afla la 304 m înălţime faţă de câmpia din jur.

Pe lângă temple ca motiv de laudă, oraşul Pergam mai era vestit şi pentru că avea cea mai mare bibliotecă a lumii păgâne. Marcus Antonius i-a făcut cadou Cleopatrei 200 000 de volume din biblioteca Pergamului, făcând să crească astfel numărul cărţilor din biblioteca din Alexandria. În exteriorul cetăţii a fost ridicat celebrul sanctuar al lui Asklepios (Esculap), zeul medicinei, care atrăgea mari mulţimi de oameni. Pergamentul îşi trage numele de la Pergam, oraşul unde a fost inventat. Numele actual al oraşului de altădată este Bergama.

Dacă ajungeţi la Istanbul şi vizitaţi Sf. Sofia, veţi vedea acolo un vas de alabastru foarte înalt (1,70 – 1,80m), foarte frumos, care a fost adus din Pergam. Oraşul Pergam a fost jefuit de toate bogăţiile sale când a fost cucerit de duşmani şi distrus.

Apocalipsa 2:12

Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri:

Această scrisoare a fost adresată, ca şi în cazul celorlalte biserici, îngerului sau mesagerului bisericii, care era probabil păstorul sau conducătorul acesteia.

“Iată Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri” – aici este vorba de Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu are răspunsul pentru orice nevoie a omului, pentru păcatul omului, care în Pergam era religia falsă.

Era un oraş care punea mare accent pe religie, dar singura cale prin care se poate ajunge la religia adevărată este prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Apocalipsa 2:13

„Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, Martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.

“Ştiu unde locuieşti.” Domnul laudă această biserică pentru trei lucruri foarte clare. Mai întâi, El observă circumstanţele în care se aflau aceşti credincioşi. El ştia că ei trăiau într-un loc cu probleme foarte mari şi că nu le era deloc uşor acolo. Dragi prieteni, Domnul cunoaşte şi ia notă de circumstanţele în care vă aflaţi. Noi suntem tentaţi uneori să condamnăm pe cineva care este prins în anumite circumstanţe, dar dacă noi am ajunge în aceleaşi împrejurări probabil că am reacţiona la fel, dacă nu chiar mai rău.

“Acolo unde este scaunul de domnie al Satanei” – aceasta înseamnă că religia era o afacere importantă în Pergam şi Satan îşi avea cartierul general acolo. Acesta ar trebui să fie un argument puternic împotriva celor care cred că Satan se află în iad acum. El nu a fost niciodată în iad pentru că iadul nu şi-a deschis încă porţile. Satan va ajunge în cer mult mai târziu, aşa cum vom vedea în capitolul 20. În prezent, el liber, este prinţul acestei lumi, controlează împărăţiile şi patrulează pe tot pământul ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită (vezi 1 Pet. 5:8). Dar are un cartier general, iar fragmentul de faţă ne spune că, la acel moment, cartierul general al lui Satan se afla în Pergam. De atunci el şi-a mutat sediul de mai multe ori. El se află acolo unde îşi găsesc locul tot felul de secte şi grupări păgâne.

Domnul Isus a spus că scaunul de domnie al lui Satan se afla în Pergam din cauza templelor păgâne din acel oraş. Astăzi toate acestea nu mai sunt decât nişte ruine. [Notă arheologică. Pergamul este una dintre localităţile care au atras cel mai mare număr de arheologi. Aici s-au efectuat cele mai multe săpături arheologice, în special de către arheologi germani. Aceştia au lucrat la Pergam începând de la sfârşitul sec. XIX. Acisi s-a aflat altarul enorm al lui Zeus, cu 15 m mai înalt decât terasa pe care fusese construit. Demontat şi transportat la Berlin, altarul respectiv se află la Muzeul Pergamon. Acolo se mai găsesc vestigii din templul Atenei, al lui Dionysos şi al lui Esculap, a cărui emblemă era un şarpe. Unii exegeţi s-au întrebat dacă nu cumva tocmai acestor lăcaşuri de cult păgâne li se datorează numele de “scaunul de domnie al Satanei”.

Alţi specialişti sunt de părere că menţiunea respectivă provine mai curând din faptul că oraşul Pergam era pe atunci capitala provinciei romane Asia iar cultul împăratului, în cursul căruia trebuia să se ardă tămâie în cinstea împăratului, constituia într-adevăr o mare încercare pentru Biserică. Probabil că ambele ipoteze s-au conjugat pentru a face ca Pergamul să fie numit astfel.]

Cum intri pe porţile oraşului, sunt vizibile ruinele templului Atenei, pe partea dreaptă. Mai sus de acesta se află marea bibliotecă a oraşului. Marele templu al lui Cezar August şi al lui Hadrian ocupă un teritoriu destul de mare. Două alte zone ies în evidenţă. Una din ele este cea ocupată de templul lui Dionysos sau Bachus, zeul vinului, zeul-ţap. Este înfăţişat cu coarne, dar de la mijloc în sus cu trup de om şi de la mijloc în jos cu trup de ţap, cu copite şi coadă. În epoca modernă aceasta a fost imaginea lui Satan. Imaginea lui Satan cu coarne, copite şi o coadă despicată în două nu provine din Biblie. Dar de unde? Ei bine, putem spune că provine din templul lui Dionysos, zeul Bachus, zeul vinului sau al alcoolului. Ştiţi cum au obţinut americanii pământul pe care trăiesc acum? L-au luat de la indieni, dar nu cu gloanţe, ci cu alcool. Hawaii a fost luat de la hawaieni tot la fel: plătindu-i pe băştinaşi cu alcool. Alcoolul a cucerit mai multe teritorii decât orice altceva! Satan este într-adevăr zeul băuturilor alcoolice!

Un alt templu impresionant era cel al zeului Asklepios sau Esculap. La poalele dealului se afla cel mai mare spital din lumea antică. Era, în primul rând, un templu dedicat lui Esculap. Zeul grec Asklepios este un om, dar acelaşi zeu la anatolieni sau alte popoare orientale este un şarpe. În Pergam zeul era reprezentat ca şarpe. Construcţia templului avea forma rotundă, o formă neobişnuită pentru vremea aceea. Acolo erau folosite toate metodele de vindecare imaginabile, medicale, psihologice etc.

Imaginaţi-vă că urmaţi următorul traseu: coborâţi în nişte tuneluri lungi care au deasupra nişte găuri de aerisire care seamănă cu găurile de ventilaţie. În timp ce înaintezi prin aceste tuneluri se aud voci feminine care spun pe un ton senzual: “Te vei face bine. Te vei simţi mai bine. Te vei vindeca.” (Vă sună cunoscut?) Apoi ajungeţi undeva unde faceţi o baie fierbinte şi se va face un masaj. Acolo se află şi un mic teatru unde sunt puse în scenă diferite poveşti de vindecare. Dacă nu v-au vindecat până acum, ca ultimă resursă vă vor pune în templul acela pe timpul nopţii şi vor da drumul unor şerpi neveninoşi care se vor urca pe trupul vostru. (Un fel de tratament de şoc, cum am spune noi azi!) Dacă asta nu vă vindecă, sigur vă înnebuneşte. Există şi o uşă din spate pe unde sunt scoşi morţii. Bineînţeles că aceştia nu sunt menţionaţi, dar se face mare caz de cei vindecaţi.

Cezar August iubea acest loc. El nu era bolnav, era doar alcoolic. În fiecare an când se ducea acolo urma un fel de cură de dezintoxicare. Era un loc remarcabil şi vreme de şapte sute de ani a servit ca un spital la care veneau oameni din toată lumea. Trebuie să vă spun însă că vindecările erau satanice în vremea aceea. Nu încape îndoială că au existat şi medici buni care foloseau mijloacele medicinei din vremea aceea, dar în cele mai multe cazuri, vindecările erau satanice. Acolo se afla scaunul de domnie al lui Satan. Este important să înţelegem acest lucru.

Un al cuvânt de laudă adus credincioşilor din Pergam este acesta: “Tu ţii Numele Meu!” Credincioşii din Pergam erau neclintiţi în afirmarea şi apărarea dumnezeirii lui Isus Hristos.

Aşa cum am spus, biserica din Pergam reprezintă biserica creştină din perioada cuprinsă, cu aproximaţie, între anul 314 şi anul 590 d.Hr. De fapt a fost o epocă în care au trăit mulţi uriaşi ai credinţei. Atunci când a apărut erezia ariană (care nega divinitatea lui Hristos), Atanasie din Africa de Nord a fost cel care a apărat credinţa şi datorită lui Conciliul de la Nicea din 325 a condamnat arianismul. Un alt reprezentant marcant al creştinismului din acea epocă a fost Augustin care a dat un răspuns ferm ereziei pelagiene care nega existenţa păcatului originar şi stricăciunea totală a naturii umane, şi nega harul irezistibil al lui Dumnezeu. Aceştia sunt doi uriaşi ai credinţei care au fost de nezdruncinat în apărarea marilor doctrine ale credinţei creştine.

“Şi n-ai lepădat / tăgăduit credinţa Mea” – este vorba de totalitatea învăţăturile care formează doctrina adevărată în care cred toţi creştinii.

“Nici chiar în zilele când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi”- Antipa este un martir despre care nu ştim nimic. S-ar putea ca el să fi fost primul martir din Pergam, după care au urmat mulţi alţii.

Până acum am văzut cuvintele de laudă ale Domnului pentru biserica din Pergam, dar urmează şi două lucruri pe care Domnul le condamnă la această biserică:

Apocalipsa 2:14-15

Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor, şi să se dedea la curvie.

Tot aşa, şi tu ai câţiva cari, de asemenea, ţin învăţătura Nicolaiţilor pe care Eu o urăsc.

Cele două acuzaţii se referă la doctrina lui Balaam şi la doctrina nicolaiţilor. “Învăţătura lui Balaam” diferă de “rătăcirea (eroarea) lui Balaam” (vezi Iuda 11), care arăta că Balaam crezuse că Dumnezeu va blestema poporul lui Israel din cauză că erau păcătoşi. De asemenea, diferă de “calea lui Balaam” (2 Pet. 2:15), care era lăcomia.

În versetul pe care l-am citit din Apocalipsa este vorba de învăţătura lui Balaam care l-a învăţat pe Balac să-i determine pe israeliţi să se căsătorească cu femei moabite. Astfel au intrat în poporul lui Dumnezeu idolatria şi imoralitatea sexuală. În perioada istorică reprezentată de biserica din Pergam lumea neconvertită la creştinism a pătruns în biserică.

“Învăţătura nicolaiţilor” – am văzut că biserica din Efes ura această învăţătură, dar aici, în Pergam, erau unii care o acceptau. Nu avem date exacte despre această doctrină, dar probabil că era vorba de o sectă gnostică înfiinţată şi dezvoltată de Nicolae, care susţinea că, pe principiul libertăţii creştine, credincioşilor le era permis să consume din cartea jertfită idolilor şi să se dedea la anumite practici imorale, asemenea păgânilor. De asemenea, învăţătura nicolaiţilor mai susţinea şi necesitarea întoarcerii la ritualuri religioase a clerului, ignorând astfel preoţia tuturor credincioşilor. Domnul Isus Hristos spune că urăşte această învăţătură. Vedeţi aşadar că Domnul iubeşte, dar şi urăşte. Ar trebui să fim atenţi şi să nu ne implicăm în lucruri pe care El le urăşte.

Apocalipsa 2:16

Pocăieşte-te dar. Altfel, voi veni la tine curând, şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.”

Pocăieşte-te! Cu alte cuvinte, singurul leac era pocăinţa, schimbarea minţii. Biblia spune: “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Dacă nu se pocăiesc, spune Domnul, va veni la ei şi se va război cu sabia gurii Sale, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Ce greşeală facem când spunem că biserica are autoritate să decidă ce este bine şi ce este rău, ce este corect şi ce este greşit! Adevărata biserică este alcătuită din credincioşi în Isus Hristos şi ei formează ceea ce Scriptura numeşte trupul lui Hristos. Ei trebuie să fie lumini în lume. Şi dacă vrem să fim lumini în această lume întunecată, trebuie să fim atenţi şi să ne identificăm cu persoana lui Isus Hristos, recunoscând nu biserica, ci Cuvântul lui Dumnezeu ca autoritate supremă.

 

Fiţi binecuvântaţi!