Itinerar Biblic Ep. 1018 – APOCALIPSA – Introducere (II)

 

Dragi pieteni revenim la cartea Apocalipsa şi vă spuneam că o să vă prezint acum şase trăsături care o disting de orice altă carte.

  1. 1. Este singura carte profetică din Noul Testament. În Vechiul Testament se găsesc şaptesprezece cărţi profetice, dar în Noul Testament aceasta este singura carte profetică.
  2. 2. Ioan – scriitorul cărţii – atinge etape din trecutul veşniciei mai îndepărtate decât a reuşit orice alt scriitor al Scripturii. El face acest lucru în Evanghelia sa care se deschide cu următoarele cuvinte: “La început a fost Cuvântul şi Cuvântul a fost cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu”. Apoi el trece la momentul creaţiei: “Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.” (Ioan 1:3). În cartea Apocalipsa, Ioan pătrunde în viitorul veşniciei, în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.
  3. 3. Cititorilor cărţii li se promite o binecuvântare specială: “Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!” (Apocalipsa 1:3). Este o promisiune-binecuvântare. De asemenea, la sfârşitul cărţii există şi un avertisment pentru cei care ar încerca să-i modifice conţinutul: “Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea Sfântă, scrise în cartea aceasta.” (Apocalipsa 22:18-19). Acest avertisment ar trebui să-i facă pe aceşti interpreţi ciudaţi ai profeţiei să se oprească, să privească şi să asculte cu atenţie. Este periculos să spui ce‑ţi trece prin cap despre cartea Apocalipsa pentru că oamenii au ajuns să înţeleagă că suntem astăzi la un punct de criză în istorie. A spune ceva deplasat înseamnă a-i induce în eroare pe aceşti oameni. Din păcate, cei mai populari învăţători profetici din prezent sunt cei care au dat cele mai ciudate interpretări. Aceasta a devenit o problemă serioasă care nu va rămâne fără urmări.
  4. 4. Apocalipsa nu este o carte pecetluită. Lui Daniel i s-a spus: “cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului” (Daniel 12:9). Dar lui Ioan i se spune: “„Să nu pecetluieşti cuvintele prorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape.” (Apocalipsa 22:10). A spune că Apocalipsa este o carte de neînţeles, imposibil de interpretat, înseamnă a contrazice acest verset. Apocalipsa nu este o carte al cărei înţeles să fie ascuns şi pecetluit. Ba chiar pot spune că este cartea cel mai bine organizată din toată Biblia.
  5. 5. Este o serie de viziuni exprimate în simboluri care se ocupă de realitate. Interpretarea literală este întotdeauna de preferat, în afară de cazul în care Ioan spune clar că trebuie procedat altfel.
  6. 6. Este ca o mare staţie de tren unde ajung liniile principale de profeţie din alte porţiuni ale Scripturii. Apocalipsa nu începe nimic, mai degrabă continuă sau încheie ceva ce a început în altă parte a Scripturii. Pentru o înţelegere corectă a textului biblic este extrem de important să trasăm originea fiecărui subiect profetic şi să-l urmărim până la punctul lui final. Sunt cel puţin zece subiecte profetice principale care îşi află împlinirea finală în această carte. Acesta este motivul pentru care trebuie să cunoaştem celelalte cărţi ale Bibliei pentru a înţelege cartea Apocalipsa. S-a calculat că există peste cinci sute de referiri la Vechiul Testament în Apocalipsa şi 278 din cele 404 versete ale cărţii conţin referiri la Vechiul Testament. Cu alte cuvinte, înţelegerea a peste jumătate din această carte depinde de felul în care înţelegeţi Vechiul Testament.

Haideţi să asemănăm cartea Apocalipsa cu un aeroport cu zece mari linii aeriene care îşi au aici punctul terminus. Trebuie să înţelegem unde a început fiecare, cum s-a dezvoltat până a ajuns să fie preluată de cartea Apocalipsa. Cele zece subiecte profetice care îşi găsesc împlinirea aici sunt următoarele:

  1. 1. Domnul Isus Hristos. El este subiectul cărţii. Subiectul cărţii Apocalipsa nu îl constituie nici fiarele, nici potirele mâniei, nici purtătorul păcatului. Prima menţionare a Domnului Isus se află în Geneza 3:15 ca Sămânţă a femeii.
  2. 2. Biserica nu îşi are începutul în Vechiul Testament. Este menţionată pentru prima dată de Domnul Isus în Matei 16:18 – “Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.), şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.”
  3. 3. Învierea şi ridicarea la ceruri a (sau transferare?) sfinţilor (vezi Ioan 14; 1 Tesaloniceni 4:13-18; 1 Corinteni 15:51-52).
  4. 4. Necazul cel mare, despre care se vorbeşte în Deuteronom 4, unde Dumnezeu spune că poporul Său va trece prin necazul cel mare.
  5. 5. Satan şi răul (vezi Ezechiel 28:11-18).
  6. 6. Omul păcatului (vezi Ezechiel 28:1-10).
  7. 7. Cursul şi sfârşitul creştinătăţii apostate (vezi Daniel 2:31-45; Matei 13).
  8. 8. Începutul, desfăşurarea şi sfârşitul “vremea Neamurilor” (vezi Daniel 2:37-45; Luca 21:24). Domnul Isus a spus că Ierusalimul va fi călcat în picioare de neevrei până când se va împlini vremea Neamurilor.
  9. 9. A doua venire a Domnului Isus Hristos. Conform cu Iuda 14-15, Enoh a vorbit despre acest lucru, ceea ce ne duce înapoi la vremea relatării din Geneza.
  10. 10. Legămintele lui Israel, începând cu legământul făcut de Dumnezeu cu Avraam, în Geneza 12:1-3. Dumnezeu i-a promis lui Israel cinci lucruri şi Dumnezeu spune în Apocalipsa că le va împlini pe toate.

Acum aş dori să fac o afirmaţie pozitivă: cartea Apocalipsa nu este o carte dificilă. Teologii liberali au încercat să facă din ea o carte dificilă şi amileniştii consideră că este o carte simbolică şi greu de înţeles. Chiar şi unii dintre premilenişti încearcă să demonstreze că este neobişnuită şi extravagantă.

De fapt, Apocalipsa este cea mai ordonată carte a Bibliei. Nu avem de ce să înţelegem greşit ce scrie în ea. Iată ce vreau să spun: cartea se împarte singură în secţiunile sale majore. Ioan redă instrucţiunile primite de la Domnul Isus Hristos: “Scrie, deci, lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele.” (Apocalipsa 1:19) – trecut, prezent, viitor. Mai departe vom vedea că va fi şi o împărţire în serii de şapte, fiecare secţiune fiind cât se poate de ordonată. Nu veţi găsi nici o altă carte în Biblie care să se împartă atât de ordonat.

Celor care susţin că tot ce este scris aici este simbolic şi întrece capacitatea noastră de înţelegere, le spun că Apocalipsa trebuie citită în sens literal. Atunci când este folosit un simbol va fi afirmat acest lucru. De asemenea, va fi un simbol pentru realitate şi realitatea va fi – evident – mult mai reală decât simbolul folosit pentru a o descrie. În studiul nostru acesta va fi un principiu călăuzitor. Haideţi să lăsăm Apocalipsa să ne spună ce vrea să spună, nu ce credem noi că ar vrea să ne spună.

Prin urmare, noi nu avem nici un drept să scoatem din această carte unele din imaginile frumoase pe care le descrie Ioan pentru noi şi să le interpretăm ca fiind evenimente care au loc în zilele noastre. Unele dintre ele sunt simbolice – sunt simboluri ale realităţii – dar nu ale unei realităţi care se desfăşoară acum.

Biserica ne este prezentată prin cele şapte biserici care existau într-adevăr în vremea lui Ioan. Ruinele lor se pot vizita şi astăzi. Ioan vorbea de situaţii locale ale unor biserici existente în vremea sa, dar în acelaşi timp transmitea un mesaj despre întreaga biserică, despre istoria bisericii universale.

După capitolul 3, biserica nu mai este menţionată deloc. În restul cărţii Apocalipsa, nu mai este abordat subiectul bisericii. Poate că vă întrebaţi: “Ce se întâmplă atunci cu biserica? Iese din scenă definitiv?” Biserica va părăsi pământul pentru a merge în cer, unde apare ca Mireasă a lui Hristos. În ultima parte a Apocalipsei întâlnim Mireasa lui Hristos, nu biserica.

Începând cu capitolul 4 totul este legat de lucruri din viitor. Unii extrag câte o viziune din aceste fragmente, ceva despre foamete sau despre războaie şi spun că este vorba de ceea ce se întâmplă în prezent.

Dar trebuie să-l lăsăm pe Ioan să spună ce are el de spus din partea lui Dumnezeu. De fapt, ar trebui să lăsăm toată Biblia să ne spună ce vrea să ne spună, nu ce vrem noi să auzim. Din cauza multelor interpretări, unele din ele chiar deplasate, mă apropii şi eu de această carte cu un sentimente de teamă.

Este interesant de remarcat câtă amploare a luat subiectul profeţiei în prezent şi cât de mult se discută pe această temă. Marile doctrine ale bisericii au fost dezvoltate în anumite perioade istorice. La început, a fost doctrina sau învăţătura care afirma că Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta a fost urmată de doctrina despre persoana lui Hristos cunoscută sub denumirea de cristologie. Apoi a fost dezvoltată soteriologia, doctrina mântuirii. În prezent profeţia este tema care are parte de o dezvoltare nemaiîntâlnită. Noi trebuie să fim însă atenţi ce şi pe cine ascultăm când vine vorba de profeţie.

Când pelerinii au navigat spre America, pastorul lor le-a amintit la Leyden următorul lucru: “Domnul are de descoperit şi mai multe adevăruri din Cuvântul Său. Luther şi Calvin au fost lumini strălucitoare în vremea lor, dar nici ei nu au pătruns pe deplin gândul şi planul lui Dumnezeu. Fiţi gata să primiţi orice adevăr care va fi făcut cunoscut din Cuvântul scris al lui Dumnezeu.” Acesta este un sfat foarte bun pentru că Dumnezeu nu Îşi revelează adevărul dându-vă o viziune sau un vis sau o religie nouă. Prin urmare, trebuie să fim foarte siguri că adevărul nou pe care-l primim vine în întregime dintr-o interpretare corectă a Cuvântului lui Dumnezeu.

Aşa cum am mai spus, secolul trecut a înregistrat cele mai multe eforturi de interpretare a profeţiilor şi mai ales spre sfârşitul secolului, înainte de anul 2000 oamenii au acordat o atenţie sporită cărţii Apocalipsa. Cele mai multe comentarii din biblioteca mea sunt despre Apocalipsa pentru că despre această carte s-a scris enorm de mult. Problema este că multe dintre aceste comentarii sunt copii mai mult sau mai puţin fidele ale celor precedente.

Pe măsură ce vom studia împreună această carte voi încerca să evit clişeele, pe de o parte, dar şi noile idei care nu se remarcă prin nimic altceva decât prin faptul că sunt noi.

Un alt pericol de care trebuie să ne ferim este acela de-a gândi despre Apocalipsa că poate fi cuprinsă într-o diagramă. Deşi am alcătuit şi eu o astfel de diagramă, n-o voi folosi în acest studiu. Motivul este următorul: dacă include tot ce trebuie să includă, este atât de complicată încât nu poate fi înţeleasă. Pe de altă parte, dacă este simplificată astfel încât să fie înţeleasă, nu oferă destulă informaţie. Am văzut mai multe astfel de diagrame alcătuite de alţi oameni pricepuţi. Una din ele era atât de complicată încât aveam nevoie de o altă diagramă care să mi-o explice.

Am putea totuşi să facem o prezentare succintă în felul următor:

În capitolul 1 Îl vedem pe Hristos glorificat. În capitolele 2-3 este prezentată biserica. În capitolele 4-5 biserica este în cer. Apoi, pe pământ, are loc necazul cel mare – capitolele 6-18. În capitolul 19 vedem cum Hristos se întoarce pe pământ şi întemeiază Împărăţia Sa, iar capitolul 20 ne înfăţişează domnia de o mie de ani a lui Hristos. Apoi este instalat scaunul de domnie mare şi alb, înaintea căruia sunt judecaţi cei pierduţi şi în capitolele 21 şi 22 începe veşnicia. Aceasta este, pe scurt, cartea Apocalipsa.

Stauffer a făcut următoarea observaţie foarte importantă:

“Domiţian a fost primul împărat care a condus o campanie în toată regula împotriva lui Hristos şi biserica a răspuns la acest atac sub conducerea ultimului apostol al lui Hristos, Ioan al Apocalipsei. Nero a provocat moartea lui Pavel şi a lui Petru, dar credea despre ei că sunt nişte evrei care îndeamnă la răzvrătire. Domiţian a fost primul împărat care a înţeles că în spatele mişcării creştine se afla un personaj enigmatic care ameninţa gloria împăraţilor. El a fost primul care a declarat război acestui personaj şi primul care a pierdut războiul – o prefigurare a lucrurilor ce vor urma.”

Este foarte important să vedem care este subiectul acestei cărţi. Pentru a sublinia, pentru a accentua din nou acest lucru, vă atrag atenţia asupra primului verset al cărţii Apocalipsa: “Descoperirea lui Isus Hristos pe care l-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând.” Să nu uităm acest lucru: cartea Apocalipsa este o descoperire, o revelaţie a lui Isus Hristos. În Evanghelii Îl vedem pe Domnul Isus în zilele vieţii Sale trăite în trup omenesc pe pământ, dar ele nu ne oferă revelaţia totală a lui Isus Hristos.

În Evanghelii Îl vedem pe Isus Hristos în smerenie, în timp ce în Apocalipsa Îl vedem pe Domnul Isus Hristos în slavă, deţinând controlul absolut asupra tuturor lucrurilor. Aceasta este descoperirea lui Isus Hristos.

Un alt autor spunea acest lucru în felul următor:

“În Apocalipsa, Mielul este centrul în jurul căruia este alcătuit tot restul, temelia pe care este zidit tot ce durează, cuiul de care atârnă toate, ţinta spre care arată toate şi izvorul din care ţâşnesc toate binecuvântările. Mielul este lumina, slava, viaţa, Domnul cerurilor şi al pământului, dinaintea căruia trebuie să dispară orice necurăţie şi în prezenţa căruia este cunoscută bucuria deplină. Aceasta înseamnă că nu putem să înaintăm prea mult în studiul Apocalipsei fără să vedem Mielul. La fel cum indicatoarele plasate de-a lungul şoselei ne arată direcţia, în Apocalipsa ni se aminteşte că Mielul lui Dumnezeu, singurul care a ridicat păcatele noastre, este înălţat acum mai presus de orice făptură şi înaintea Lui trebuie să se plece orice genunchi şi orice limbă să mărturisească că El este Domn.”

Sunt întru totul de acord cu această afirmaţie. Mielul va domni peste acest pământ. Aceasta este intenţia lui Dumnezeu, acesta este planul Său.

Aşa cum am spus, cartea Apocalipsa nu este o carte foarte dificilă. Se împarte foarte uşor şi nu e nevoie de efort din partea noastră pentru a-i face schiţa. Ioan face împărţirea pe diferite secţiuni conform cu instrucţiunile primite. În versetul 18 din primul capitol ne vorbeşte Domnul Isus Hristos cel glorificat. El spune: “Eu Sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.” Observaţi cele patru afirmaţii extraordinare pe care le face Domnul Isus despre sine însuşi: “Eu sunt viu. Am fost mort. Sunt viu pentru totdeauna. Eu am cheile morţii şi ale locuinţei morţilor (iadului).”Apoi îi spune lui Ioan să scrie şi îi dă schiţa generală în versetul 19 din acelaşi capitol: “Scrie, deci, lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele.” Aceasta este împărţirea cărţii Apocalipsa în secţiunile ei majore.

Mai întâi, Domnul Isus spune: “Eu sunt Cel viu”. Lui Ioan îi dă următoarea instrucţiune: “Scrie lucrurile pe care le-ai văzut” – timpul trecut – şi se referă la viziunea Fiului omului în cer, Hristos cel glorificat, din capitolul 1.

Apoi spune: “Am fost mort şi iată sunt viu în vecii vecilor.” Instrucţiunea pentru Ioan este: “Scrie lucrurile care sunt” – timpul prezent – se referă la lucrarea lui Hristos din prezent. Vom vedea că Domnul Hristos Cel viu este foarte ocupat şi face foarte multe lucruri în zilele noastre. Înţelegeţi voi faptul că El este Capul bisericii? Ştiţi care este motivul pentru care biserica din zilele noastre este într-o stare atât de rea? Motivul este acela că biserica este ca un trup care a fost despărţit de cap. Nu mai este în legătură directă cu Acela care este Capul bisericii. În capitolele 2-3 vom vedea lucrarea lui Hristos pentru biserică.

În al treilea rând, Domnul spune: “Eu am cheile morţii şi ale locuinţei morţilor”. Când vom ajunge la capitolul 5 vom vedea că nu s-a găsit nimeni care să deschidă cartea, în afară de Domnul Isus Hristos. Deci capitolele 4-22 se ocupă de viitor şi Domnul Hristos îi spune lui Ioan: “scrie lucrurile care vor fi după aceste lucruri”. În greacă “după aceste lucruri” este meta tauta. După care lucruri? După lucrurile ce ţin de biserică. În capitolele 4-22 va fi vorba de lucruri care vor avea loc după ce biserica va fi luată de pe pământ. Marea amăgire din prezent este cea care încearcă să aplice la prezent evenimentele descrise în această a treia secţiune. Aşa au luat naştere tot felul de interpretări fanteziste. De ce nu ne putem mulţumi cu a urmări doar ce ne spune Ioan? El ne prezintă trecutul, prezentul şi viitorul. El ne spune când ajunge la meta tauta, la ceea ce urmează “după aceste lucruri”. Nu se poate să nu vedeţi acest lucru, în afară de cazul în care urmaţi un sistem de interpretare care nu se potriveşte cu cartea Apocalipsa.

Aşa cum veţi vedea, am urmat această împărţire pe care o sugerează Ioan:

  1. Persoana lui Isus Hristos – Hristos în slavă, cap. 1.
  2. Posesiunea lui Isus Hristos – biserica este a Lui – cap. 2-3.
  • Programul lui Isus Hristos – aşa cum este văzut în cer – cap. 4-22.

Ultima secţiune se ocupă de împlinirea, desăvârşirea tuturor lucrurilor pe pământ. De aceea este Apocalipsa o carte atât de glorioasă şi de minunată.

În prima secţiune a cărţii Apocalipsa vom vedea Persoana lui Hristos în poziţia Sa glorioasă de Mare Preot care Îşi conduce biserica. Vom vedea că El deţine controlul absolut. În Evanghelii, Domnul Isus este înfăţişat smerit şi blând. Acolo Îl vedem supunându-Se duşmanilor Săi şi murind pe cruce. În cartea Apocalipsa avem o imagine total diferită. Aici El deţine controlul absolut. Deşi continuă să fie Mielul lui Dumnezeu, este descoperită mânia Sa, mânia Mielului care este înfricoşătoare. Atunci când El vorbeşte în mânia Sa, începe judecata asupra întregului pământ.

Persoana Domnului Isus este tema acestei cărţi. Când acţiunea se mută în cer, tot pe El Îl vedem şi acolo, în poziţia din care controlează absolut totul. De fapt, Isus Hristos este tema principală a întregii Biblii, nu numai a cărţii Apocalipsa. Scripturile sunt teocentrice şi cristocentrice. Pentru că Hristos este Dumnezeu, El este cel care ocupă orizontul Cuvântului lui Dumnezeu în totalitate. Trebuie să ţinem seama de acest lucru mai ales când studiem cartea Apocalipsei. Biblia, în întregul ei, ne spune ce a făcut, ce face şi ce va face Domnul Isus. Cartea Apocalipsa pune accentul mai ales pe ceea ce face acum şi pe ce va face în viitor Domnul Isus.

Ultima carte a Vechiului Testament – Maleahi – se încheie cu menţionarea Fiului dreptăţii care urmează să apară. Este o speranţă pentru un pământ blestemat şi acea speranţă constă acum în revenirea Domnului Isus Hristos. Cartea Apocalipsa se încheie cu Luceafărul strălucitor de dimineaţă – o imagine a lui Hristos atunci când va veni să ia biserica Sa din lume. Răpirea bisericii este speranţa Noului testament, aşa cum revelaţia lui Hristos era speranţa Vechiului Testament. Cartea Apocalipsa va completa revelaţia lui Hristos.

Aş mai vrea să observaţi şi că există o legătură între Geneza şi Apocalipsa, între prima şi ultima carte a Bibliei. Geneza prezintă începutul, iar Apocalipsa, sfârşitul. Există câteva deosebiri marcante în cele două cărţi:

  • În Geneza: pământul este creat; în Apocalipsa pământul, aşa cum îl ştim noi, dispare.
  • În Geneza este descrisă prima răzvrătire a lui Satan; în Apocalipsa este ultima sa răzvrătire.
  • În Geneza soarele, luna, stelele sunt date pentru ghidarea tuturor lucrurilor care se întâmplă pe pământ; în Apocalipsa aceleaşi corpuri cereşti sunt folosite în judecata asupra pământului. În Geneza soarele guverna ziua, în Apocalipsa nu mai este nevoie de soare.
  • În Geneza întunericul era numit noapte; în Apocalipsa nu mai este noapte (vezi Apoc. 21:25; 22:5).
  • În Geneza apele sunt numite mări; în Apocalipsa nu mai este mare.
  • În Geneza păcatul şi-a făcut intrarea în lume; în Apocalipsa păcatul iese din lume.
  • În Geneza a fost pronunţat blestemul; în Apocalipsa blestemul este înlăturat.
  • În Geneza a intrat moartea în lume; în Apocalipsa nu mai este moarte.
  • În Geneza şi-au avut începutul tristeţea şi suferinţa, în Apocalipsa nu va mai fi tristeţe, nu vor mai fi lacrimi, nici durere.
  • În Geneza a fost prezentată căsătoria primului Adam; în Apocalipsa este prezentată nunta Ultimului Adam.
  • În Geneza am văzut că a fost construit oraşul omului – Babilon; în Apocalipsa, oraşul omului este distrus şi este adus în faţa ochilor noştri oraşul lui Dumnezeu, Noul Ierusalim.
  • În Geneza a fost pronunţată judecata asupra lui Satan; în Apocalipsa este pusă în aplicare sentinţa asupra lui Satan.

Este interesant faptul că Geneza, deci Biblia, începe cu o afirmaţie care oferă o imagine generală globală şi universală – “La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul” (Geneza 1:1). Biblia se încheie cu o altă carte care vorbeşte despre ce se întâmplă cu pământul şi cu universul întreg. Apocalipsa ne arată ce va face Dumnezeu cu universul Său şi cu toate creaturile Sale. Nici o altă carte nu se poate compara cu Apocalipsa.

 

Fiţi binecuvântaţi!