Itinerar Biblic Ep. 1017 – APOCALIPSA – Introducere I

 

Dragi ascultători, trebuie să mărturisesc că mă încearcă sentimente contradictorii acum, când ne pregătim să studiem împreună cartea Apocalipsa. De fapt, s-ar putea să-mi fei puţină teamă pentru că ştiu că suntem înaintea uneia din cele mai importante cărţi ale Cuvântului lui Dumnezeu. Dar trebuie să spun că este şi o mare bucurie să încep acest studiu împreună cu voi.

Dragi prieteni, în Biblie avem o carte care se numeşte Apocalipsa şi care ne spune care va fi scena finală a istoriei acestei lumi. Ca să fiu sincer, mă tulbură destul de mult lucrurile care se întâmplă în prezent în lume. Este o imagine sumbră şi mă întreb cum se va termina totul. Dar când citesc din ultima carte a Bibliei aflu că totul se va termina cât se poate de bine. Nu ştiaţi acest lucru? Dacă privim în jur, ce-i drept, nu ne vine să spunem că va fi bine. Mai degrabă am spune că diavolul se desfăşoară pe pământ în toată puterea sa.

Deşi aşa stau lucrurile acum, Dumnezeu va lucra pentru ca totul să fie aşa cum a plănuit El. Dumnezeu va prelua controlul total – nu că l-ar fi pierdut vreodată, dar atunci diavolului nu-i va mai fi lăsată mână liberă – şi se apropie timpul în care El Îl va pune pe Fiul Său, Domnul Isus Hristos, pe tronul universului Său de aici, de pe pământ. Totul pare destul de întunecat acum. Nu prea poţi să priveşti cu optimism situaţia lumii din prezent, cu tot ce se întâmplă în diferite locuri de pe planetă. Lumea este într-o situaţie disperată. Totuşi, eu nu sunt pesimist pentru că am cartea Apocalipsa şi pot spune fiecărei persoane care crede în Isus Hristos: “Nu-ţi face griji! Totul se va rezolva cu bine.” Dumnezeu va fi biruitor şi eu vreau să fiu cu El. Aşa cum a spus Calvin, “Mai degrabă pierd acum şi câştig mai târziu decât să câştig acum şi să pierd mai târziu.” Pot să spun că acum fac parte din categoria celor care par să fie în pierdere, dar vom câştiga mai târziu. Ştiu acest lucru pentru că am citit cartea Apocalipsa. Sper că o veţi citi şi voi împreună cu mine.

Aşa cum am mai spus, mă apropii de cartea Apocalipsa cu teamă şi emoţie, nu neapărat din cauza lipsei de competenţă (deşi s-a putea să fie şi aceasta evidentă), ci şi din cauza altor factori. În primul rând, poate fi vorba de o lipsă de cunoaştere din partea cititorilor. Cartea Apocalipsa este a 66-a carte a Bibliei, adică ultima. Aceasta înseamnă că trebuie să ştim celelalte 65 de cărţi înainte de-a ne apuca de această carte. Este nevoie de contextul general pe care ţi-l dă cunoaşterea activă a Scripturii de până acum (până la această carte) şi este nevoie să simţi Scriptura tot la fel cum deţii datele ei în mintea ta.

Un al doilea factor care mă umple de teamă la gândul că începem să studiem această carte este climatul contemporan în care vom vorbi despre ce spune cartea Apocalipsa. Nu în primul rând din cauza unor vremuri de scepticism şi îndoială – deşi acest lucru este adevărat – ci din cauza acestei epoci întunecate, dificile şi disperate în care trăim. Asistăm la eşecul conducerii în toate domeniile de activitate: la nivel guvernamental, politic, militar, dar şi în ştiinţă şi educaţie. Dacă educatorii nu reuşesc să controleze ce se întâmplă în universităţile pe care le conduc, cum vor putea să dea acestei lumi conducători, lideri capabili? Afacerile sunt conduse de mari magnaţi. Actorii vorbesc la televizor şi ascultându-i pentru câteva minute îţi dai seama că nu au nimic de spus. Nici unul din aceste grupuri sau segmente ale societăţii nu are vreo soluţie. Au eşuat în rolul de lideri de opinie. Este o lipsă acută de lideri adevăraţi. Nu se găseşte nici un om care să ne conducă afară din mlaştina morală în care se zbate această societate. Trăim vremuri foarte dificile, cred că putem spune că suntem în cea mai rea epocă din istoria bisericii.

Oameni remarcabili din diferite domenii de activitate au spus lucruri foarte interesante despre epoca de faţă. Dr. Urey, care a lucrat la realizarea bombei atomice şi-a început un articol apărut mai demult într-o revistă de prestigiu spunând: “Sunt un om înspăimântat şi vreau să vă înspăimânt şi pe voi”.

Dr. John R. Mott a făcut o călătorie în jurul lumii. La întoarcere a spus că aceasta este “cea mai periculoasă epocă pe care a cunoscut-o lumea”. El a pus întrebarea: încotro ne îndreptăm? Apoi a făcut următoarea afirmaţie: “Când mă gândesc la tragedia umană, aşa cum am văzu-o şi cum am simţit-o, la idealurile creştine sacrificate aşa cum au fost sacrificate, îmi vine în minte gândul că Dumnezeu pregăteşte drumul pentru o acţiune imediată de proporţii uriaşe.”

Cancelarul Robert M. Hutchins de la Universitatea din Chicago i-a şocat pe mulţi cu ceva timp în urmă când a spus că “a ne dedica eforturile educaţionale copiilor între şase şi douăzeci şi unu de ani pare zadarnic”. Şi a adăugat: “Lumea s-ar putea să nu dureze atât de mult.” Concluzia lui a fost că, din acest motiv, ar trebui începută educaţia adulţilor.

Dl Luce care era proprietarul revistelor Life, Time şi Fortune a rostit la un moment dat un discurs în faţa primilor misionari care au plecat din nou pe câmpul de misiune, după încheierea celui de-al doilea război mondial. El a spus că, pe când era copil, fiu al unui misionar prezbiterian în China, tatăl lui vorbea frecvent cu el despre venirea Domnului Isus Hristos înainte de întemeierea împărăţiei de o mie de ani. El credea că toţi misionarii care credeau în această învăţătură erau înclinaţi spre fanatism. Apoi dl Luce a adăugat: “Mă întreb dacă nu cumva avea dreptate în această privinţă.”

Wesner Fallaw a spus că: “unul din rolurile creştinului este să se pregătească pentru sfârşitul lumii”.

Istoricul american Charles Beard spunea: “Gânditorii şi căutătorii din toată lumea care scrutează orizontul viitorului încearcă să evalueze valorile civilizaţiei şi să facă speculaţii cu privire la viitorul ei.”

În “Drumul spre civilizaţie”, William Yogt scrie: “Inscripţia scrisă de mână pe zidul celor cinci continente ne spune că Ziua Judecăţii este aproape.”

Fostul preşedinte al Fundaţiei Rockefeller spunea: “În urechile multora se aude sunetul trâmbiţei judecăţii de la sfârşitul vremurilor. Timpul este scurt.”

Înainte de a muri, scriitorul H.G. Wells a spus: “Lumea aceasta este la sfârşitul resurselor sale. Sfârşitul a tot ceea ce numim viaţă este foarte aproape.”

Fostul preşedinte american Dwight Eisenhower a spus: “Fără o regenerare morală în toată lumea nu este nici o speranţă pentru noi, dacă ne gândim că vom dispărea în pulberea unei explozii atomice.”

Dr. Nicholas Murray Butler, fostul preşedinte al Universităţii Columbia, a spus: “Sfârşitul nu poate fi prea departe.”

Pentru ca imaginea să fie şi mai întunecată, ar trebui să spunem că nici biserica modernă nu are soluţii la problemele acestui timp.

A fost o vreme în care numărul membrilor bisericii a crescut considerabil şi probabil că aceasta a fost şi o indicaţie a faptului că biserica creştină ardea pentru Dumnezeu. Pe urmă a început să acumuleze avere şi să se gândească mai puţin la cei din afară. Biserica a pierdut treptat din influenţă iar acum nu se poate spune că influenţează în mod hotărâtor societatea şi cultura contemporană.

De foarte multă vreme oamenii din poziţii înalte au privit spre viitor şi au spus că se apropie o criză majoră. Mă întreb ce-ar fi spus toţi aceştia dacă ar fi trăit în prezent! Ca rezultat al acestor previziuni a crescut interesul oamenilor faţă de cartea Apocalipsa.

Deşi exegeţii Bibliei prezintă detalii diferite ale cărţii Apocalipsa, în privinţa interpretării generale se disting patru sisteme majore. Un comentator al Bibliei enumera chiar şapte interpretări, în timp ce altul numai trei.

  1. Interpretarea preteristă spune că tot ce este scris în cartea Apocalipsa s-a împlinit în trecut. Se referă la lucruri care s-au întâmplat în timpul lui Ioan, în zilele împăratului Nero sau ale împăratului Domiţian. Conform acestei concepţii, scopul cărţii Apocalipsa era acela de a aduce mângâiere bisericii persecutate şi a fost scrisă în simboluri pe care creştinii din vremea aceea le puteau înţelege.

Da, este adevărat că această carte aduce mângâiere creştinilor – aşa a fost mereu, de-a lungul timpului – dar dacă acceptăm această interpretare înseamnă că textul acestei cărţi nu mai are nici o semnificaţie pentru noi, cei de azi, având în vedere că se referă la lucruri care s-au împlinit deja. Concepţia preteristă trece cu vederea faptul că această carte se declară profeţie (Apocalipsa 1:3) şi că cel puţin o parte din profeţiile ei se referă la ceva de domeniul viitorului ( de exemplu, cap. 21-22).

  1. Interpretarea istorică susţine că Apocalipsa prezintă într-o singură imagine cuprinzătoare o vedere panoramică a istoriei din secolul 1 până la a doua venire a lui Hristos. Cartea menţionează vremea în care a trăit autorul, dar şi vremea sfârşitului, fără să existe vreo întrerupere în fluxul istoric. Din această cauză, susţin adepţii acestei concepţii, cartea trebuie privită ca o istorie continuă a acestei perioade. O asemenea concepţie a fost susţinută de reformatori care au identificat fiara cu Roma papală. Cu toate acestea, concepţia prezintă dificultăţi peste care nu se poate trece. Deşi susţin că aici este prezentată toată istoria, istoricii nu au putut cădea de acord cu privire la episoadele istorice concrete pe care le simbolizează diferite viziuni. De asemenea, este greu să înţelegem de ce schiţa istorică ar trebui să fie limitată la Europa de Vest, mai ales dacă ţinem seama de faptul că la vremea aceea creştinismul se extindea cel mai rapid în ţările din est.
  2. Interpretarea istoric-spiritualizată este o adaptare a interpretării istorice şi a fost avansată de Sir William Ramsay. Această interpretare susţine că menirea acestei cărţi este să-i încurajeze pe creştini. Conform acestei teorii, Apocalipsa s-a împlinit în cea mai mare parte şi conţine numai lecţii spirituale pentru biserica de azi.

Sistemul pe care noi îl cunoaştem astăzi sub denumirea de amilenist a adoptat în mare parte această interpretare. Dar în felul acesta se diluează şi se pierde din vedere scopul acestei cărţi. Este uimitor să constaţi felul în care date şi enunţuri ale Apocalipsei sunt pur şi simplu spulberate prin expresia: “Acesta este doar un simbol”. Bine, bine, simbol, dar ce anume simbolizează? Nu prea primeşti răspunsuri la această întrebare de la adepţii acestei teorii. Sau dacă le primeşti, sigur sunt atât de diferite încât rămâi într-o confuzie totală. Un adept al acestei metode de interpretare îl vede într-un simbol pe Luther şi Reforma iniţiată de el, în timp ce altul vede în acelaşi simbol inventarea maşinii de tipărit! Interpretările de acest fel au făcut mult rău şi au ascuns pentru mulţi scopul adevărat al cărţii Apocalipsa.

  1. Interpretarea futuristă este susţinută de toţi premileniştii şi este cea pe care o voi prezenta în acest studiu, fiind cea pe care o accept şi eu. Această interpretare consideră cartea Apocalipsa ca fiind în primul rând profetică. Aşa cum vom vedea când vom prezenta schiţa cărţii, Apocalipsa începe cu revelarea lui Hristos glorificat. Apoi este prezentată biserica şi întreaga istorie a bisericii. La sfârşitul capitolului 3, biserica este luată în cer şi nu o mai vedem ca atare, ci ca mireasă a Domnului care va veni pe pământ împreună cu Hristos atunci când El va veni pentru stabilirea Împărăţiei Sale – domnia de o mie de ani despre care vorbeşte Ioan. Va fi o vreme de testare, pentru că la sfârşitul acelei perioade Satan va fi eliberat pentru scurtă vreme. Apoi răzvrătirea finală este înfrântă şi începe veşnicia. Aceasta este concepţia cea mai larg acceptată despre cartea Apocalipsa.

Au apărut bineînţeles şi critici la adresa acestei interpretări. Principala obiecţie care i se aduce este aceea că are tendinţa să scoată cartea în întregime din cadrul ei istoric. Se pune problema: ce înţeles ar fi avut cartea pentru primii ei cititori dacă este interpretată în felul acesta?

Concepţia futuristă s-a dezvoltat cel mai recent. În prima parte a secolului trecut era foarte la modă concepţia postmilenistă care susţinea că lumea va deveni din ce în ce mai bună, biserica creştină va converti întreaga lume şi apoi Domnul Isus Hristos va veni şi va domni pe pământ. Acest punct de vedere nu mai este apreciat astăzi. După două războaie mondiale, după o recesiune atât de avansată la nivel internaţional, nimeni nu mai are curajul să spună că lumea va fi din ce în ce mai bună.

Concepţia amilenistă se bucură de destui aderenţi. Aceştia nu cred în existenţa acelei perioade de o mie de ani în care Domnul Hristos va domni pe pământ.

Cu riscul de a fi considerat pedant, vă voi oferi câteva puncte de vedere ale unor oameni din trecut pentru a demonstra că ei anticipau revenirea Domnului Isus Hristos. Ei nu aşteptau necazul cel mare, nici măcar Împărăţia de o mie de ani, ci Îl aşteptau pe Domnul să vină. Această aşteptare şi anticipare a venirii Sale este esenţială în concepţia premilenistă.

Barnaba, care a lucrat împreună cu apostolul Pavel, a spus: “Adevăratul sabat este în timpul celor o mie de ani… când Hristos Se va întoarce pentru a domni.”

Clement (96 d.Hr.), Episcop al Romei, a spus: “Să aşteptăm cu fiecare ceas venirea Împărăţiei lui Dumnezeu … nu ştim când va fi ziua aceea.”

Policarp (108 d.Hr.), Episcop de Smirna, unde a şi fost ars pe rug, a afirmat: “El ne va învia din morţi şi vom domni cu El.”

Ignaţiu, Episcop de Antiohia, despre care istoricul Eusebiu spunea că era succesorul lui Petru, făcea următorul comentariu: “Gândiţi-vă la vremuri şi aşteptaţi‑L pe El!”

Papias (116 d.Hr.), Episcop de Hierapolis, care, după spusele lui Ireneu – l-a văzut şi l-a auzit pe apostolul Ioan, a spus: “Vor fi o mie de ani în care domnia lui Hristos Însuşi va fi stabilită pe pământ.”

Iustin Martirul (150 d.Hr.) a spus: “Eu şi toţi cei care sunt creştini ortodocşi în toate aspectele, ştim că vor fi o mie de ani în Ierusalim … aşa cum au declarat Isaia şi Ezechiel.”

Ireneu (175 d.Hr.), Episcop de Lyons – după ce menţionează promisiunea lui Isus de a bea din nou din rodul viţei în Împărăţia Sa, face următorul comentariu: “Aceasta se poate împlini numai la întoarcerea Domnului pe pământ.”

Tertulian (200 d.Hr.) a spus: “Noi mărturisim cu adevărat că este promisă o Împărăţie pe pământ.”

Martin Luther: “Să nu ne gândim că venirea lui Hristos este foarte îndepărtată.”

John Calvin: “Scriptura ne îndeamnă constant să aşteptăm cu încredere venirea lui Hristos.”

Canon A.R. Fausset scria: “Părinţii Bisericii primare – Clement, Ignaţiu, Iustin Martirul şi Ireneu – considerau întoarcerea rapidă a Domnului ca fiind pasul preliminar necesar pentru împărăţia de o mie de ani. Abia după ce Biserica mărturisitoare şi-a pierdut dragostea dintâi şi a devenit prostituata care se sprijină pe puterea lumii a încetat să mai fie Mireasa care iese în întâmpinarea Mirelui şi a căutat să domnească deja pe pământ, fără să aştepte venirea Sa.”

Dr. Elliott spune: “Toţi comentatorii de la începutul istoriei creştinismului, cu excepţia lui Origen şi altor câţiva care respingeau Apocalipsa, au fost premilenişti.”

Un reputat istoric al istoriei bisericii spunea despre această nădejde binecuvântată că “era menţionată atât de clar şi de des, ocupa un loc atât de important, încât nu ezităm să considerăm că era convingerea generală a acelei epoci.”

Chillingworth adaugă: “Era doctrina în care credeau şi pe care o proclamau cei mai de seamă părinţi ai bisericii din acea vreme, după apostoli, şi care nu era condamnată de nici unul dintre ei.”

Dr. Adolf von Harnack scria: “Părinţii Bisericii primare – Ireneu, Hipolit, Tertulian etc. – credeau în această doctrină pentru că făcea parte din tradiţia Bisericii primare. La fel se întâmplă şi în secolele 3 şi 4 cu acei teologi latini care au scăpat de influenţa gândirii speculative greceşti.”

Dragi prieteni, v-am oferit toate aceste citate care aparţin unor oameni remarcabili din trecut pentru a dovedi că, încă din vremea apostolilor şi mai apoi în primele secole ale istoriei creştinismului, interpretarea Scripturii era premilenistă. Când cineva spune că această concepţie a luat naştere acum o sută cincizeci de ani, nu ştie ce spune. Premilenismul era convingerea îmbrăţişată de toţi aceşti reprezentanţi ai Bisericii primare.

Dragii mei, eu nu încerc să impun o convingere sau alta. Fie ca Duhul Sfânt să ne lumineze pe noi toţi în ceea ce priveşte aceste lucruri.