Itinerar Biblic Ep.0580 PSALMII Cap. 50:1-51:3

Tema: Un psalm de judecată

Dragi ascultători, ne îndreptăm din nou atenţia către un psalm scris de Asaf. Cred că aţi observat deja că acest Asaf este şi el un muzician şi cred că era unul dintre cei 3 lideri cântăreţi din templu.

În ceea ce priveşte psalmul 50, psalmul cu care deschidem întâlnirea noastră de astăzi, se poate spune că este un psalm despre judecată. Ascultătorul psalmului Il descoperă în cuvintele lui pe Dumnezeu care în neprihănirea Lui vine să judece pe poporul Lui şi pe răufăcători.

Haideţi să vedem şi noi ce descoperim în cuvintele lui, ce ne transmite Duhul Sfânt cu privire la viaţa noastră.

Psalmul 50:1-3

v.1 Dumnezeu, da, Dumnezeu, Domnul, vorbeşte, şi cheamă pămîntul, dela răsăritul soarelui pînă la asfinţitul lui.

v.2  Din Sion, care este întruparea frumuseţei desăvîrşite, de acolo străluceşte Dumnezeu.

v.3  Dumnezeul nostru vine şi nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor, şi împrejurul Lui o furtună puternică.

Introducerea acestui psalm proclamă pe Dumnezeul Atotputernic care vine să se apropie de creaţia Sa. Ce anticipare glorioasă şi plină de semnificaţie este aceasta pentru copii lui Dumnezeu. Dragi ascultători, chiar dacă vă obosesc reamintindu-vă acest lucru, trebuie să vă anunţ că într-o zi noi toţi Il vom vedea pe Domnul Nostru! Aceasta este perspectiva fiecărui creştin. Sau ar trebui să fie.

De fapt, nimeni nu ar trebuie să piardă acest lucru din vedere. În momentul în care Domnul va veni pe pământ pentru unii nu va fi o întâlnire tocmai plăcut şi aceasta datorită judecăţii care va avea loc atunci. Ascultaţi numai ce spune Asaf!

Psalmul 50:4

v.4  El strigă spre ceruri sus, şi spre pămînt, ca să judece pe poporul Său:

Când Dumnezeu este gata să judece, El are nevoie de mulţi martori prezenţi acolo pentru a fi sigur ca El este neprihănit în tot ceea ce face. El spune:

Psalmul 50:5

v.5  ,,Strîngeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legămînt cu Mine prin jertfă!“ –

 

Dragi prieteni, un alt lucru pe care trebuie să-l reţineţi aici este legat de descrierea pe care Dumnezeu o face celor credincioşi. Aţi observat ce spune Dumnezeu? El vorbeşte despre cei credincioşi ca fiind cei care au făcut un legământ cu El prin jertfă. Iar în ceea ce priveşte jertfa, cred că este vorba despre jertfa Domnului Isus.

Vedeţi dar, aici nu este vorba despre o simplă recunoaştere a faptului că Dumnezeu există. Este vorba aici despre acel angajament faţă de Dumnezeu privind controlul asupra vieţii noastre. Este vorba despre recunoaşterea falimentului la care a ajuns viaţa noastră datorită păcatului şi acceptarea intervenţiei Sale în viaţa noastră.

În caz contrar, să ştiţi, întreaga creaţie va deveni martor al acuzării. Psalmistul ne spune că dreptatea lui Dumnezeu este anunţată chiar şi de ceruri.

Psalmul 50:6

v.6  Atunci cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este cel ce judecă. –

Acum, doresc să precizez că Cel care va judeca este Domnul Isus Hristos. Aceasta nu este o contradicţie pentru că, să nu uităm, Domnul Isus este Dumnezeu. Dar El este cel care a spus: “Tatăl nici nu judeca pe nimeni, ci toata judecata a dat-o Fiului” (Ioan 5:22).

Mergem mai departe:

Psalmul 50:7

v.7  Ascultă, poporul Meu, şi voi vorbi; ascultă, Israele, şi te voi înştiinţa. Eu sînt Dumnezeu, Dumnezeul tău.

Dragul mei ascultător, dacă ai fi trăit în Ierusalim atunci când templul era acolo si când oamenii se închinau înăuntru, probabil ai fi întrebat: “Doamne Ii critici pe aceşti oameni? Ei vin regulat la templu (echivalentul a fiecărei duminici dimineaţa şi seara plus întâlnirea de rugăciune de miercuri seara). Ei sunt ocupaţi asemenea furnicilor, în a sluji în templu.

Cred că răspunsul Domnului ar fi ceva de genul: “ Dragul meu, mersul la biserica nu este cel mai important lucru. Desigur este important, dar nu iţi va stabili legătura necesara cu Dumnezeu. Ar trebui mai bine sa-ţi stabileşti o legătură cu Cristos astfel încât mersul la biserică sa fie plăcut înaintea lui Dumnezeu.”

Aceasta era situaţia cu poporul evreu atunci şi trebuie să recunoaştem ea nu s-a schimbat prea mult acum. Noi avem un sistem greşit după care evaluăm relaţia noastră cu Dumnezeu. Lucrul acesta nu este o noutate. Nu este pentru prima dată când Dumnezeu atrage atenţia asupra acestui lucru:

Psalmul 50:8-10

v.8  Nu pentru jertfele tale te mustru: căci arderile tale de tot sînt necurmat înaintea Mea.

v.9  Nu voi lua tauri din casa ta, nici ţapi din staulele tale.

v.10  Căci ale Mele sînt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munţilor cu miile lor.

Dumnezeu spune: “Crezi într-adevăr că atunci când Mi-ai adus jertfele, Mi-ai dat ceva? De ce, pentru ca toate animalele Îmi aparţin Mie?”

Afirmaţia aceasta îmi aduce aminte de cuvintele profetului Ieremia: Ieremia 7:22-23.

v.22  Căci n’am vorbit nimic cu părinţii voştri şi nu le-am dat nici o poruncă, cu privire la arderi de tot şi jertfe, în ziua cînd i-am scos din ţara Egiptului.

v.23  Ci iată porunca pe care le-am dat-o: ,Ascultaţi glasul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul Meu; umblaţi pe toate căile pe cari vi le-am poruncit, ca să fiţi fericiţi.‘

Profetul Mica spune la fel: Mica 6:6-8.

6  ,,Cu ce voi întîmpina pe Domnul, şi cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului Celui Prea Înalt? Îl voi întîmpina oare cu arderi de tot, cu viţei de un an?

7  Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci, sau zeci de mii de rîuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întîiul meu născut, rodul trupului meu pentru păcatul sufletului meu?“ –

8  ,,Ţi s’a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul dela tine, decît să faci deptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumezeul tău?“

Iată dragii mei, cam care este sistemul de evaluare a lui Dumnezeu. Ce mi se pare deosebit de interesant este faptul că El nu vorbeşte aici despre acţiuni mistice, filozofii sau disertaţii filozofice. Este vorba despre lucruri practice. Nu credeţi?

Noi ne-am făcut o imagine greşită despre Dumnezeu. Noi credem că Dumnezeu este condiţionat de noi, de ce facem noi! Ei bine este o impresie falsă. Ascultaţi următoarea afirmaţie a lui Dumnezeu:

Psalmul 50:12

v.12  Dacă Mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie, căci a mea este lumea şi tot ce cuprinde ea.

Daca Creatorului I-a fost foame, El cu siguranţa nu ar fi trebuit să spună creaţiei Sale despre acest lucru! Altele sunt cerinţele Sale:

v.13  Oare mănînc Eu carnea taurilor? Oare beau Eu sîngele ţapilor?

v.14  Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulţămiri, şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Prea Înalt.

Vedeţi, dragi prieteni, aici intervine acel legământ despre care vorbeam la început. Dumnezeu aşteaptă ca atunci când noi declarăm că vrem intervenţia Lui în viaţa noastră să lăsăm ca acest lucru să se întâmple cu adevărat. Ca răspuns la credincioşia noastră şi Dumnezeu se angajează la ceva:

Psalmul 50:15

v.15  Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!

Acesta este un verset foarte frumos şi bine ar fi să încercaţi să-l reţineţi dacă nu a-ţi făcut-o până acum. Cineva l-a numit „numărul de telefon al lui Dumnezeu!” „5015” Este linia directă cu El dragii mei!

Dar, încă o dată, lucrul acesta este valabil pentru cei ce vor să trăiască după voia lui Dumnezeu. Pentru ceilalţi El are un alt cuvânt:

v.16 Dumnezeu zice însă celui rău: ,,Ce tot înşiri tu legile Mele, şi ai în gură legămîntul Meu,

v.17  cînd tu urăşti mustrările, şi arunci cuvintele Mele înapoia ta?

v.18  Dacă vezi un hoţ, te uneşti cu el, şi te însoţeşti cu preacurvarii.

v.19  Dai drumul gurii la rău, şi limba ta urzeşte vicleşuguri.

v.20  Stai şi vorbeşti împotriva fratelui tău, cleveteşti pe fiul mamei tale.

Vă regăsiţi cumva în această sumară descriere? Atunci luaţi aminte mai departe:

Psalmul 50:21-22

v.21  Iată ce ai făcut, şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sînt ca tine. Dar te voi mustra, şi îţi voi pune totul supt ochi!

v.22  Luaţi seama dar, voi cari uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfâşii, şi să nu fie nimeni să vă scape.

Prietenul meu, Dumnezeu nu vorbeşte numai lui Israel prin aceste cuvinte. El ne vorbeşte şi nouă credincioşilor din ziua de astăzi. El ii demască pe cei ipocriţi. Pentru că Dumnezeu tace nu înseamnă că este de acord. El ne asigură că va veni o zi a socotelii. Dumnezeu spune: “Va voi ocări şi le voi înlătura păcatele în fata ochilor voştri”.

Iată acum în încheierea psalmului 50 o reiterare a imaginii credinciosului după voia lui Dumnezeu.

Psalmul 50:23

v.23 Cine aduce mulţămiri, ca jertfă, acela Mă proslăveşte, şi celui ce veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mîntuirea lui Dumnezeu.

Nu cred că mai este nevoie de vreun comentariu la aceste cuvinte. Sunt suficient de explicite.

Dar să mergem mai departe la următorul psalm, psalmul cu numărul 51.

Titlul psalmului 51 este auto-explicativ şi este fundamental pentru a-l înţelege.

“Către mai marele cântareţilor, un psalm al lui David, când a venit la el proorocul Natan, după ce intrase David la Bat-Seba”.

Cu alte cuvinte, introducerea aceasta ne explică contextul în care a fost scris şi cântat psalmul. Ori, trebuie să recunoaştem, nu este vorba de un eveniment onorabil. Dar tocmai acest aspect, pe de altă parte, ne arată ceva despre pocăinţă. Pocăinţa nu trebuie să muşamalizeze păcatul, pocăinţa trebuie să-l recunoască.

Psalmul ne trimite de asemenea la păcatul săvârşit de David în timpul vieţii lui. Intenţia noastră nu este să intrăm în detaliile ademenitoare ale păcatului săvârşit de David. Este în deajuns să spunem că David a încălcat 2 dintre poruncile lui Dumnezeu. El a încălcat porunca a 7a: “Să nu comiţi adulter”. El a păcătuit cu Bat-Seba. Cea de a doua poruncă încălcată cu această ocazie a fost porunca a 6 a: “Să nu ucizi”. El a încălcat-o în mod indirect, aranjând ca Urie, soţul Bat-Sebei, să cadă victimă în luptă.

David a acţionat într-un mod ticălos şi cu sânge rece. Urie a fost unul dintre oamenii puternici şi unul dintre urmaşii lui fideli. Urie nu ar fi plecat în luptă dacă David nu I-ar fi poruncit.

Acum după acest incident neplăcut, David nu a făcut şi nu a zis nimic. Pur si simplu, ambele incidente puteau fi considerate o afacere în Egipt, în Babilon, în Filistia, în Edom sau în Moab. Ceea ce făcuse David, era un fapt obişnuit şi era mai mult sau mai puţin acceptat.

La suprafaţa, se pare că David a trecut uşor de asta, dar, încă o dată, numai la suprafaţă.

În tot  acel timp de tăcere, cineva l-a tot necăjit. Mai târziu el ne relevează ceea ce a simţit el în acele momente de necaz. În psalmul 32, David spune: “Câta vreme am tăcut mi se topeau oasele de gemetele mele necurate” (32:3). Cred că dacă în timpul perioadei lui de tăcere, ai fi fost tu acolo, l-ai fi putut vedea pe David îmbătrânind. David a trecut prin perioade grele de îngrijorare. “Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.” (Ps. 32:4). Acest verset explică trăirile lui David pe perioada tăcerii lui.

Apoi, Dumnezeu îl trimite pe Natan la David, cerându-i o întrevedere între ei pentru a rezolva problema urgent. Natan a abordat problema, spunându-i lui David o istorisire: 2 Sam.12:1-6.

Când ajungem în Scriptură la unul dintre aceste momente dramatice, îl vedem pe Natan ca pe unul dintre cei mai curajoşi oameni ai Scripturii: “Şi Natan a zis lui David: Tu omul acesta!” (2 Sam. 12:7). Natan a arătat cu degetul pe David şi I-a spus: “Tu eşti omul!”

Când a spus asta, Lui David I s-au oferit 3 posibilităţi. El ar fi putut nega acea încredinţare. El ar fi putut spune: “Natan s-a înşelat în totalitate şi încearcă să-mi păteze reputaţia”. Sau ar fi putut să îndrepte sceptrul lui spre Natan, fără să spună un cuvânt deoarece gărzile ar fi înţeles şi l-ar fi lovit şi rănit  pe Natan. David nu ar fi avut nevoie să zică nimic. Cred că dacă ar fi fost nevoie să ajungă la vreun fel de tribunal (care în acele zile nu ar fi existat) “curtea de apel” ar fi ajuns la concluzia să se renunţe în a-l influţa pe Natan în scopul de a obţine vreo mărturie de la el, iar David ar fi fost eliberat de orice acuzaţie.

Mai exista o a 3 a opţiune pentru David – aceea de a accepta acuzaţiile. David a acceptat aceasta opţiune. El a mărturisit păcatul sau. Acum David nu era numai un om, ci el era şi rege. Regele nu trebuie să greşească, el trebuie să fie deasupra oricărui reproş. Nimeni nu arată cu degetul pe rege, dar Natan da. Lucrul cel mai important a fost ca David a mărturisit.

Continuând cu numărătoarea, haideţi sa luam versetul 10, în care Natan îi dă lui David mesajul lui Dumnezeu: 2 Sam.10-14

Aceasta reprezintă partea de bază a Psalmului 51, pentru ca după aceasta, David a intrat ca domn în camera lui regească, şi a făcut acea mărturisire care acum se găseşte in psalmul 51.

Toţi oamenii mari ai lui Dumnezeu, şi-au mărturisit păcatele în faţa Lui. Augustin a scris mărturisirea lui, dar psalmul 51 este unul dintre cele mai impresionante mărturisiri din câte au fost scrise vreodată.

Un alt lucru pe care doresc să-l mai spun cu privire la acest psalm este acela că el se împarte în trei părţi: (1) – Plângere pentru împăcarea conştiinţei şi mărturisirea păcatului: versetele 1-3; (2) – Plângere pentru mărturisirea păcatului şi îndurarea (compasiune) lui Dumnezeu: versetele 4-8; (3) – Plângere pentru curăţire şi împărtăşire: versetele 9-19.

Haideţi să ascultăm prima parte a mărturisirii lui David.

Psalmul 51:1-3

v.1  Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele!

v.2  Spală-mă cu desăvîrşire de nelegiuirea mea, şi curăţeşte-mă de păcatul meu!

v.3  Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea.

Păcatul este întotdeauna complicat, dragi prieteni, el nu este niciodată simplu. Sunt câteva cuvinte pe care David le-a folosit pentru a descrie păcatul. În Scriptură Dumnezeu foloseşte mai multe cuvinte decât acesta pentru a descrie păcatul. Păcatul este acela care complica totul; doar bunătatea este simplă. Daţi-mi voie să ilustrez acest fapt.

 

 

 

 

Să presupunem că aş ţine în ascuns în spatele meu un băţ şi v-aş spune că este un băţ îndoit. Cum vi l-aţi imagina? Vă asigur că doi oameni nu şi l-ar putea imagina la fel. Ei nu ar fi de acord pentru că poate fi îndoit în diferite feluri. Dar să presupunem că ţin o linie la spatele meu care este perfect dreaptă. Fiecare s-ar gândi la ea într-un singur fel. Nu poate fi dreaptă în mai mult de un singur fel. La fel şi cu păcatul – el este complicat. Bunătatea este cea care este simplă.

Revenim la David. Mai întâi de toate, David şi-a numit păcatele – încălcare. A încălca ceva înseamnă să sari peste graniţa stabilită de Dumnezeu. Dumnezeu a pus graniţe sigure pentru această viaţă. El are legi fizice sigure. El are legi morale sigure. El are legi spirituale sigure. De multe ori omul încearcă să le depăşească, şi va avea de suportat consecinţele. Când faci asta – întotdeauna se va numi încălcare.

David şi-a mai numit păcatele – nedreptate. Nedreptatea înseamnă cu totul greşit. Nu ai scuză pentru ele; nu poţi să te scuzi pentru ele; oricum ai vrea nu poţi să le treci cu vederea. Aceasta înseamnă nedreptatea, ticăloşia.

Sunt 2 verbe sinonime şi care se traduc prin păcat. În versetul 2 şi 3 este cuvântul evreiesc “chattath” care înseamnă “oferirea păcatului”. În versetul 4 găsim cuvântul “chata” tradus în limba greacă Septuagint – hamartia, şi care înseamnă “a rata ţinta”. Asta este totul – să ratezi ţinta. Noi nu creştem după standardele lui Dumnezeu acesta este rezultatul pentru care in ziua de azi suntem toţi păcătoşi. Nimeni nu s-a ridicat la standardele lui Dumnezeu. “Pentru că toţi am păcătuit şi suntem lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Apoi, cuvântul rău (ticălos) care după David înseamnă, ca este efectiv greşit. În ziua de azi avem lucrători care încearcă să treacă cu vederea peste tot felul de imoralităţi, dar haide să nu uităm că Biblia este foarte clară în ceea ce priveşte binele şi răul. Răul înseamnă că totul este efectiv greşit.

David foloseşte acest cuvânt pentru a vorbi despre faptul că el a greşit. El a acceptat acest lucru.

Ştiu că cineva va spune: “Conştiinţa nu este un ghid bun”. Este adevărat. Dar trebuie să observăm că această conştiinţa funcţionează; Scopul ei este să ne spună când facem bine si când facem rău. Nu ne spune ce este rău sau ce este bine.

Haideţi să vă dau un exemplu din Noul Testament: despre ceea ce Pavel vorbeşte în Corinteni: “Să mîncaţi tot din ce se vinde pe piaţă, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului; căci Al Domnului este pamîntul cu tot ce cuprinde el” – 1 Cor.10:25-26. Apoi continuă să spună: “Vorbesc aici nu de cugetul vostru ci de cugetul altuia” 1 Cor.10:29. Ceea ce Pavel spune este: “În ceea ce priveşte preocuparea lui Dumnezeu cu privire la faptul dacă mâncaţi carne sau nu, nu contează.

Dar dacă mergeţi la cineva acasă şi vi se serveşte carne, nu-l întreba de unde a cumpărat-o. Dacă ştii că provine de la un templu păgân, conştiinţa ta îţi va spune că este greşit să mănânci din ea, deoarece vei putea avea o influentă greşită. Daca nu ştiai şi gazda nu ţi-a spus, atunci nu ai greşit pentru că ai mâncat din ea.”.

Conştiinţa, dragul meu ascultător,  nu-ţi spune ce este greşit; îţi spune că ai greşit. Şi ca să încheiem această primă parte a psalmului 51, trebuie să mai spun că este periculos pentru cineva să-şi încalce propria conştiinţa.

De aceea, dragi prieteni, dacă Duhul lui Dumnezeu s-a apropiat de voi în această zi şi conştiinţa voastră a semnalat răul pe care l-aţi făcut, veniţi înaintea lui Dumnezeu, cereţi-i iertare şi avem asigurarea că o vom primi.

 

Fiţi binecuvântaţi!