Itinerar Biblic Ep.0562 PSALMII Cap. 19

Tema: Revelarea lui Dumnezeu în creaţia Sa; în poruncile Sale şi în Hristos

Dragi ascultători, am văzut în Psalmul 18, psalmul asupra căruia ne-am oprit în cadrul itinerariului nostru Biblic,  un lucru foarte important. Este vorba despre faptul că Dumnezeu este vrednic de lauda noastră. David a făcut această afirmaţie bazându-se pe experienţele avute. În umblarea lui cu Dumnezeu el a văzut că Dumnezeu este vrednic de laudă de închinare. De fapt, aşa cum vă spuneam, chiar acesta este şi sensul cuvântului închinare: a fi vrednic.

Nu ştiu dacă v-aţi făcut vreodată o trecere în revistă  a vieţii voastre. Dacă nu, ar fi bine să o faceţi. Şi dacă v-aţi hotărât să faceţi lucrul acesta, adică să luaţi viaţa la rând, atât cât că îngăduie memoria şi să încercaţi să stabiliţi o anumită cronologie a evenimentelor prin care aţi trecut. Dacă v-aţi hotărât să face acest lucru, atunci, vă rog, dragi ascultători, scrieţi pe o foaie toate acele momente în care i-ţi cerut lui Dumnezeu să vă fie alături. Amintiţi-vă apoi cum a intervenit El. Poate că pe moment nu v-a convenit ce a spus sau a făcut Dumnezeu cu privire la viaţa voastră, dar privind acum în urmă vă veţi da seama că a făcut ce era mai bine pentru voi. Cu alte cuvinte, El este vrednic de laudă.

Acum, ştiu că ceea ce am spus seamănă cu ceva de genul, Dumnezeu a făcut aceste lucruri şi astfel şi-a câştigat dreptul de fi onorat, lăudat,  dreptul de a pretinde închinare din partea noastră.

Cred că această logică merge aplicată în cazul nostru al oamenilor. Oamenii câştigă respectul celor din jur.

Lucrurile stau însă altfel în cazul lui Dumnezeu. Vedeţi, Dumnezeu nu trebuie să-şi câştige dreptul de a fi onorat. Dumnezeu, prin ceea ce este El, de fapt, cine este El, merită întreaga noastră atenţie şi consideraţie. El este Dumnezeu! Şi când spunem acest lucru, spunem că El este Creatorul tuturor lucrurilor, că Este Regele Regilor, Suveran Absolut, şi puteţi continua lista acestor atribute care fiecare în parte merită onoare.

Dragi prieteni, dacă noi oameni trebuie să facem ceva pentru a fi onoraţi, Dumnezeu este onorat pur şi simplu datorită atributelor Sale. Faptele, decurg din aceste atribute şi noi nu trebuie decât să le recunoaştem.

Buun! Astăzi facem un pas mai departe şi intrăm în atmosfera următorului psalm, psalmul cu numărul 19.

Acesta  psalm poate fi numit un psalm al creaţiei. Cel puţin, cei care cercetează cu asiduitate Scripturile, îl împart în două părţi: creaţia şi revelarea lui Iehova în Lege, adică în Cuvântul Său. Eu am încercat să împart psalmul în trei părţi: creaţia cosmică, poruncile lui Dumnezeu  şi Hristos.

Eu cred că şi Domnul  Hristos are un loc aparte aici în subiectul referitor la răscumpărare, mântuire şi harul lui Dumnezeu.

Deci, îl vom vedea pe Dumnezeu revelat în creaţia Sa, în poruncile Sale şi în harul Său, în Hristos. Este tot ce Dumnezeu a găsit potrivit să spună omului despre Sine. Nu cred câtuşi de puţin că astfel au fost epuizate toate lucrurile pe care ni le poate spune Dumnezeu despre Persoana Sa.

Apropiindu-ne de structura Psalmului, trebuie să vă spun că există o împărţire făcută de textul însuşi: în prima parte (v. 1-6) este folosit El ca nume al lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă “Cel Puternic” sau “Cel Măreţ”. El este Cel Puternic în creaţie – “La început, Elohim (forma de plural pentru El) a creat cerurile şi pământul” (Gen. 1:1). Elohim este numele lui Dumnezeu ca şi Creator.

Cea de-a doua parte a Psalmului începe în versetul 7 – “Legea Domnului este desăvârşită” – aici numele lui Dumnezeu fiind Iehova. Acesta este numele folosit de şapte ori în această secţiune. Ultima oară când este folosit mai sunt adăugate două nume pe lângă Iehova, Tzuri şi Goeli, care înseamnă “Iehova, Stânca mea şi Răscumpărătorul meu”.

Cărturarii cu bun simţ nu încearcă să susţină că numele diferite folosite arată că psalmul a fost scris de autori diferiţi. Dacă în studierea Pentateuhului ar fi fost folosit acelaşi bun simţ, nu ar mai fi apărut ideile unor experţi care au inventat autori iehovişti şi elohişti în cadrul teoriei lor despre Pentateuh. Pur şi simplu acelaşi autor a folosit două nume diferite pentru Dumnezeu. Psalmii aruncă lumină asupra multor secţiuni ale Bibliei. Ştiu că inima şi viaţa voastră vor fi binecuvântate prin lectura şi studiul psalmilor.

Mai trebuie să  spun aici că acesta este considerat a fi un un psalm de dimineaţă. În primele şase versete, psalmistul vorbeşte despre creaţie. Psalmul 8 a fost un psalm despre creaţie. Acolo era vorba de lună şi de stele. Acela era un psalm de seară. Psalmul 19 este un psalm de dimineaţă sau de zi pentru că soarele este cel adus înaintea noastră în acest text.

Ps. 19:1-6

v.1  Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mînilor Lui.

v.2  O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el.

v.3  Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit:

v.4  dar răsunetul lor străbate tot pămîntul, şi glasul lor merge pînă la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui.

v.5  Şi soarele, ca un mire, care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz:

v.6  răsare la un capăt al cerurilor, şi îşi isprăveşte drumul la celalt capăt; nimic nu se ascunde de căldura lui.

Îngăduiţi-mi să vă mai citesc o altă traducere a acestor cuvinte, traducere care sună astfel: “Cerurile vestesc gloria lui Dumnezeu şi întinderea arată lucrarea mâinilor Sale. O zi vesteşte altei zile cuvântul şi o noapte îl face cunoscut altei nopţi; nu este nici o vorbire şi nu sunt cuvinte, glasul lor nu se aude. Întinderea mărturiei lor se întinde peste tot pământul şi vorbirea lor până la marginea lumii. În ele (ceruri) a întins un cort soarelui. El iese ca un mire din camera sa de nuntă; ca un viteaz, se bucură să-şi alerge calea (cursa). Ieşirea lui este la un capăt al cerurilor şi drumul său până la celălalt capăt; şi nimic nu se ascunde de căldura sa.”

Nu-i aşa că este un psalm extraordinar? “Cerurile spun slava lui Dumnezeu.”

Apostolul Pavel spune următorul lucru în Romani 1:20: “În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi.”

Cerurile vorbesc despre înţelepciunea lui Dumnezeu, despre puterea Lui, despre planul şi scopul lui Dumnezeu. De la începuturile lumii, creaţia a fost mărturia primitivă a lui Dumnezeu pentru om, care era şi este creaţia Sa.

În toate crezurile bisericii, inclusiv în Crezul Apostolic, creaţia este atribuită exclusiv lui Dumnezeu Tatăl. Dar când ajungem la Noul Testament, unde este adăugat material adiţional până şi pentru actul creaţiei, vedem că nu este tocmai exact să spunem că Dumnezeu Tatăl este Creatorul cerurilor şi al pământului. Sfânta Treime a fost implicată în creaţie. Pământul a fost creat de Sfânta Treime. De fapt, cuvântul Elohim este un plural în ebraică şi se referă tocmai la Sfânta Treime. Noul Testament ne spune că Domnul Isus a fost mijlocul prin care s-a realizat creaţia, iar Duhul Sfânt a venit şi a cizelat şi a amenajat totul: “… Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor” (Gen. 1:2). Apostolul Ioan vorbeşte despre alt început: “La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.” (Ioan 1:1-3). Aici este vorba despre Domnul Isus Hristos. În Coloseni 1: 16, apostolul Pavel spune următoarele lucruri despre Domnul Isus: “Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute; fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.” Domnul Isus a fost mijlocul prin care a fost creată această lume.

În primul capitol din Efeseni ni se spune că toate cele trei Persoane ale Sfintei Treimi au fost implicate în răscumpărarea noastră: Dumnezeu Tatăl a plănuit-o, Fiul a plătit pentru ea şi Duhul Sfânt o ocroteşte. Acelaşi principiu se aplică şi creaţiei lui Dumnezeu: Dumnezeu Tatăl a făcut planul acestui univers, Fiul a pus în aplicare planul şi El este Cel care a obţinut răscumpărarea. Duhul Sfânt se mişcă astăzi deasupra acestei creaţii şi lucrează neîncetat.

Este interesant de remarcat, dragi ascultători,  faptul că soarele deţine un loc proeminent în acest psalm şi este asemuit unui mire care iese din camera sa. Soarele ca mire este imaginea unui alt mire, Domnul Isus Hristos, Soarele neprihănirii. Într-o bună zi El va veni în slavă pe acest pământ, dar înainte de aceasta va lua Biserica Sa din lume. El este Luceafărul strălucitor de dimineaţă.

În aceste prime versete din Psalmul 19 avem o descriere extraordinară a creaţiei. În următorul fragment de 5 versete Îl vom vedea pe Dumnezeu descris prin poruncile Sale.

Ps. 19:7-11

v.7  Legea Domnului este desăvîrşită, şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor.

v.8    Orînduirile Domnului sînt fără prihană, şi veselesc inima; poruncile Domnului sînt curate şi luminează ochii.

v.9   Frica de Domnul este curată, şi ţine pe vecie; judecăţile Domnului sînt adevărate, toate sînt drepte.

v.10  Ele sînt mai de preţ decît aurul, decît mult aur curat; sînt mai dulci decît mierea, decît picurul din faguri.

v.11  Robul Tău primeşte şi el învăţătura dela ele; pentru cine le păzeşte, răsplata este mare.

Observaţi ce se spune aici despre poruncile Domnului:

  1. Ele sunt perfecte. Nu pentru că nu ar fi perfectă nu ne mântuieşte Legea. Legea Domnului este desăvârşită, în timp ce noi nu suntem. Noi nu ne putem ridica la înălţimea cerinţelor ei, dar nu este nimic în neregulă cu Legea. Pavel, care a vorbit atât de mult despre harul lui Dumnezeu, spune următoarele lucruri despre Lege: “Aşa că Legea, negreşit, este sfântă şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună. Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă. Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.” (Rom. 7:12-14). Nu este nimic greşit în Lege, dar aduce moartea pentru că în noi este ceva în mod radical greşit. Legea ne-a fost dată pentru a ne arăta că suntem păcătoşi înaintea lui Dumnezeu. Legea este desăvârşită.
  2. Un alt adjectiv legat de mărturie, aşa cum apare el într-o traducere literală, Mărturia Domnului este sigură ( trad. lit.).

Dragii mei, nu vă aşteptaţi ca Dumnezeu să se schimbe conform cu noua morală a lumii de astăzi. Dumnezeu nu citeşte perspectivele moderne în psihologie şi nici nu ascultă deciziile luate de unii judecători. Dumnezeu va pedepsi păcatul. El spune că aşa va face. Mărturia Domnului este sigură. Judecata va veni negreşit. Poruncile Lui spun acest lucru.

  1. “Rânduielile Domnului sunt drepte” ( trad. lit.). Sigur se va găsi cineva să spună: “Există unele porunci care nu-mi plac deloc.” Poate că ţie nu-ţi plac, dar lui Dumnezeu, da. Aceste porunci sunt drepte. Ce anume le face drepte? Acum câţiva ani aveam un profesor de sociologie care obişnuia să întrebe: “Cine decide ce este drept? Cum puteţi şti ce este drept?” Pe atunci nu ştiam răspunsul, dar acum ştiu că Dumnezeu decide ce este drept. Acesta este universul Lui. El l-a creat şi tot El a făcut şi regulile după care se conduce acest univers. Poate că nu vă place legea gravitaţiei, dar eu vă sfătuiesc să nu vă jucaţi cu ea. Adică, dacă vă urcaţi pe acoperişul unei clădiri cu zece etaje, nu încercaţi să păşiţi în afara marginii acestuia. Vă asigur că nu veţi rămâne la acelaşi nivel, ci veţi începe să cădeţi vertiginos în gol, pentru că Dumnezeu nu va anula legea gravitaţiei pentru voi. Această lege acţionează la fel pentru toată lumea.
  2. “Poruncile Domnului sunt curate” – acesta este adevărul. Aceste porunci ale Domnului vă vor lumina, vă vor înălţa, vă vor înnobila.

 

  1. “Teama de Domnul este curată”. Acest cuvânt – teamă – înseamnă “încredere plină de reverenţă”. Personal cred că înseamnă mai mult decât atât. Ar fi bine pentru toţi să ne temem de Domnul. Eu îl iubesc pe tatăl meu, dar trebuie să recunosc că îmi era şi frică de el. Numai că intransigenţa impusă de el m-a menţinut pe linia de plutire şi cred că, în cele din urmă, disciplina impusă de el m-a ţinut departe de lucruri care putea să-mi distrugă viaţa. Eu ştiam că dacă fac ceva rău voi da de necaz.

Iată de ce consideră că teama de Domnul este curată şi ea ca aduce curăţire şi în viaţa noastră. Lucrul acesta este valabil şi în raporturile dintre părinţi şi copii aici pe pământ şi va fi valabil în ceea ce priveşte reportul dintre Tatăl nostru cel ceresc şi noi copii lui de aici de pe pământ.

  1. “Judecăţile Domnului sunt adevărate.” Vreţi să ştiţi ce este adevărul? Pilat şi-a dorit să ştie acest lucru. El L-a întrebat pe Domnul Isus: “Ce este adevărul?” (Ioan 18:38). Iar adevărul se găsea chiar în faţa ochilor săi în Persoana Domnului Isus Hristos.
  2. Judecăţile Domnului sunt drepte. Orice lucru pe care îl face Dumnezeu este drept. Acest fragment din Psalmul 19 este extraordinar. Noi ar trebui să învăţăm să iubim tot Cuvântul lui Dumnezeu. Mi-au scris câteva persoane care cred că eu sunt împotriva celor zece porunci. Dar eu nu sunt deloc împotriva celor zece porunci. Numai că recunosc că nu le pot împlini. Dacă voi puteţi să împliniţi cele zece porunci, atunci puteţi să-I spuneţi lui Dumnezeu că nu aveţi nevoie de El pentru că vă puteţi descurca singuri. Dar Dumnezeu spune că nu puteţi să respectaţi cele zece porunci şi eu sunt de acord cu El. Toţi trebuie să venim înaintea lui Dumnezeu şi să recunoaştem că suntem nişte păcătoşi.

Aceasta ne aduce la subiectul harului lui Dumnezeu în Hristos.

Atunci când vorbim despre har, dragi prieteni, pentru a recunoaşte cu adevărat valoare lui, trebuie să fim conştienţi de greşelile noastre. Abia atunci când vom înţelege cât de mari sunt ele şi ce ar trebui să ni se întâmple, vom ajunge să apreciem ceea ce face Dumnezeu. Iată-l şi pe David ce spune în acest sens: Ps. 19:12-14

v.12  Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe cari nu le cunosc!

v.13  Păzeşte de asemenea pe robul Tău de mîndrie, ca să nu stăpînească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari.

v.14  Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele, şi cugetele inimii mele, Doamne, Stînca mea şi Izbăvitorul meu!

Cine îşi înţelege greşelile? Cine oare?

M-am surprins adesea folosind tactica subterfugiului. Soţia mea îmi spune că raţionalizez prea mult. De fapt, chiar mă pricep la aşa ceva. Eu pot prezenta tot felul de scuze şi de pretexte, numai că ele nu funcţionează în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu. Dumnezeu nu va accepta acestea scuze pe care eu le găsesc. Logica lui este atât de diferită de a mea. Oricum, cred că logica lui este cea adevărată. Pe a mea cred că nici eu nu o înţeleg aşa cum trebuie.

Dumnezeu spune că nu ne putem înţelege erorile. Adevărat! Iată de ce trebuie să-L credem pe cuvânt când ne spune că suntem păcătoşi.

Acesta este şi motivul pentru care David se roagă: “Curăţeşte-mă de greşelile mele ascunse”. Greşelile secrete sunt problema multor persoane. Vreau să spun că sunt greşeli secrete chiar pentru ei înşişi – oamenii cred că ei nu sunt păcătoşi.

“Păzeşte de asemenea pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari!” Ştiţi care este “marea călcare de lege”, cum sună traducerea literală? Marea călcare de lege este respingerea Domnului Isus Hristos.

Ascultaţi cu atenţie cuvintele psalmistului. Acesta este un verset pe care îl auziţi de multe ori invocat în rugăciunea credincioşilor. “Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele, şi cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu!” Cine era stânca lui David? Hristos! Cine era Izbăvitorul lui David? Hristos. El este şi stânca mea, şi Izbăvitorul meu, prin harul lui Dumnezeu.

Oare ne referim şi noi tot la Domnul Isus Hristos atunci când dorim ocrotire şi izbăvire?

Mă gândesc că pe vremea lui David ocrotirea era o problemă cât se poate de importantă. Şi atunci erau atât de multe conflicte şi de cele mai multe ori soluţionarea lor se făcea prin război, prin luptă.

David avea suficient de multă experienţă. O bună bucată din viaţa lui a fost urmărit de Saul care căuta să se răzbune pe el pentru că îi luase tronul. Din pricina lui, David s-a refugiat la un moment dat tocmai în tabăra duşmanilor lui Israel. David ştia că nu este uşor să beneficiezi de ocrotire. Un bun adăpost era costisitor, ocrotirea avea un preţ. Atunci când a fost nevoit să  se ascundă la  împăratul Achiş al Gatului a trebuit să facă pe nebunul. Nu era tocmai o postură comodă.

Apoi, ani de zile David a fugit prin deşert mutându-se de la o peşteră la alta cu Saul pe urmele lui. Cât de bine înţelegea David ce înseamnă  adăpostul, ocrotirea.

Dragi prieteni, poate că nu mai avem parte de acelaşi fel lupte, dar cu siguranţă avem nevoie de ocrotire. Sunt atât de multe lupte care se duc pe interior, în noi înşine. Sunt atât de multe frământări, dragi prieteni, sunt atât de multe zbuciumări…. Cine ne va salva de ele?

Cred că numai Domnul Isus poate. Vă aduceţi aminte de promisiunea Lui:

v.27  Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v’o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimînte.

Rămâneţi cu Pace!