Itinerar Biblic Ep.0559 PSALMII Cap. 12:1-14:7

Tema: Cei evlavioşi în vremea lipsită de evlavie a Necazului cel mare

Dragi ascultători, sper că experimentaţi aceeaşi încântare pe care eu unul o experimentez studiind aceşti minunaţi psalmi care îmbină atât de minunat expresia trăirilor cu profunzimea înţelepciunii date de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.

Suntem acum la psalmul cu numărul 12. Şi acesta este un psalm scris de David şi se pare că, de această dată, David l-a scris în mod special pentru a fi cântat la harpă, instrumentul preferat al lui David.

Din punct de vedere profetic, psalmul acesta se aseamănă cu cei anteriori, în sensul că se referă la împlinirea planului lui Dumnezeu în zilele necazului cel mare şi la ce se va întâmpla cu rămăşiţa de oameni evlavioşi din Israel, dar şi cu cei evlavioşi dintre Neamuri.

Încă de la începutul psalmului ni se oferă descrierea apostaziei din vremea aceea. Va exista o apostazie în Israel, aşa cum va exista apostazie în Biserică.

Ps. 12:1

v.1   Vino în ajutor, Doamne, căci se duc oamenii evlavioşi, pier credincioşii dintre fiii oamenilor.

Plângerea aceasta este numită de cercetătorii scripturii „Complexul lui Ilie” aceasta pentru că a fost şi plângerea lui Ilie. La un moment dat el a crezut că rămăsese singurul credincios din Israel.

Să ştiţi că este uşor, dragi ascultători,  să dezvoltăm acest fel de “complex al lui Ilie” şi să spunem: “Eu sunt singurul rămas. Sunt singurul de partea lui Dumnezeu.” Sunt chiar mulţi oameni suferă de acest complex. Nu este corect, dar se poate întâmpla să avem impresia aceasta atunci când privim în jurul nostru la fărădelegile care ne înconjoară.

Nu cred că plângerea lui David venea din acelaşi motiv însă erea o constatare pertinentă.

Ps. 12:2

v.2  Oamenii îşi spun minciuni unii altora, pe buze au lucruri linguşitoare, vorbesc cu inimă prefăcută.

Trebuie să recunoaştem şi noi că trăim într-o vreme în care minciuna este sport naţional, ori, tocmai în circumstanţe ca acestea creştinul trebuie să spună adevărul.

Aceasta înseamnă că nu vom spun un lucru în faţă şi un altul când cineva este cu spatele la noi. Asta înseamnă să fii om cu două feţe iar lucrul acesta este o urâciune în ochii Domnului.

Ps. 12:3-4

v.3  Nimicească Domnul toate buzele linguşitoare, limba care vorbeşte cu trufie,

v.4  pe cei ce zic: ,,Sîntem tari cu limba noastră, căci buzele noastre sînt cu noi: cine ar putea să fie stăpîn peste noi?“

Psalmistul atacă lăudăroşenia în acest psalm. Cei mândri se laudă: “Vom spune ce ne place.” Apostazia din biserică este remarcată printr-o astfel de mândrie. Iuda a prezis că va veni o astfel de apostazie. În versetul 16 al Epistolei sale, el spune: “Ei sunt nişte cârtitori, nemulţumiţi cu soarta lor; trăiesc după poftele lor; gura le este plină de vorbe trufaşe şi slăvesc pe oameni pentru câştig.” Cu alte cuvinte, cei în apostazie sunt nişte mincinoşi.

În continuare vedem ce se întâmplă cu cei ce sunt ai lui Dumnezeu.

Ps. 12:5

v.5  ,,Pentrucă cei nenorociţi sînt asupriţi şi pentrucă săracii gem, acum“, zice Domnul, ,,Mă scol, şi aduc mîntuire celor obijduiţi.“

Sau, în traducere literală: “acum Mă voi ridica, zice Domnul, voi pune în siguranţă pe cel împotriva căruia se suflă.”

Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte de povestea cu cu lupul şi cei trei purceluşi. Primii doi purceluşi au rămas fără case pentru că lupul suflase şi le dărâmase. Dar el nu a putut dărâma şi casa celui de-al treilea purceluş, care făcuse o construcţie temeinică. Lucurile stau la fel şi în ceea ce priveşte domeniul spiritual. Cel rău nu va putea să-l doboare pe cel drept pentru că Dumnezeu îl va pune în siguranţă pe cel împotriva căruia se suflă.

Ps. 12:6

v.6  Cuvintele Domnului sînt cuvinte curate, un argint lămurit în cuptor de pămînt, şi curăţit de şapte ori. –

Cei răi se laudă şi linguşesc. Nu te poţi încrede în ce spun ei. Dar cuvintele Domnului sunt curate. Acesta este unul din motivele pentru care trebuie să citim mai mult şi să medităm asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Acesta este fortăreaţa în care vrea să ne aşeze Dumnezeu.

Ps. 12:7-8

v.7  Tu, Doamne, îi vei păzi, şi-i vei apăra de neamul acesta pe vecie.

v.8  Pretutindeni mişună cei răi, cînd domneşte ticăloşia printre fiii oamenilor.

Acest verset descrie situaţia în care ne aflăm noi astăzi. Acest lucru va fi adevărat şi în vremea necazului cel mare. Ascultaţi ce spune profetul Isaia: “Ascultaţi Cuvântul Domnului, voi, care vă temeţi de Cuvântul Lui. Iată ce zic fraţii voştri, care vă urăsc şi vă izgonesc din pricina Numelui Meu: ‘Să-şi arate Domnul slava, ca să vă vedem bucuria!’ Dar ei vor rămâne de ruşine!” (Isaia 66:5). Dar, ei vor rămâne de ruşine la sfârşitul vremurilor când Domnul cu adevărat Îşi va arăta slava. Vă amintiţi ce a spus Domnul Isus când au venit să-L aresteze? “… Acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului” (Luca 22:53). Toţi trecem prin situaţii în care cel rău are poziţia de întâietate, dar Dumnezeu nu va îngădui să se întâmple ceva rău celor care sunt ai Săi decât dacă astfel se va împlini un scop bun în inima şi în viaţa lor.

Să trecem mai departe şi la psalmul cu numărul 13. Odată cu el păşim într-o secţiune încărcată de tristeţe a cărţii Psalmilor. Aşa cum am mai spus, de la Psalmul 9 la Psalmul 15, avem de-a face cu perioada de necaz care va veni – necazul cel mare – şi cu personajele care vor apărea atunci: Antihrist, rămăşiţa poporului evreu care va fi credincioasă Domnului. Va fi o perioadă de mari încercări.

David a scris Psalmul 13 în urma unei experienţe personale, dar psalmul are şi o interpretare contemporană. De asemenea, are o interpretare profetică sau cronologică, ajungând până la sfârşitul vremurilor, după ce Biserica va fi luată de pe pământ.

Este clar că David era urmărit în perioada în care a scris acest psalm; probabil că Saul era cel care-l urmărea. Poate că l-a scris chiar în timp ce stătea ascuns în peştera lui Adulam de filistenii care se adunaseră pentru a-l prinde. Cu trupul istovit şi cu inima şi sufletul îndurerate, David se roagă astfel lui Dumnezeu:

Ps. 13:1

v.1  Pînă cînd, Doamne, mă vei uita neîncetat? Pînă cînd Îţi vei ascunde Faţa de mine?

Tonul lui David este pesimist. El simte că Dumnezeu l-a părăsit şi că a rămas să se descurce singur. Este ca şi cum am asculta un suspin prelung, izvorât dintr-o inimă ce se roagă cu tristeţe.

Ps. 13:2

v.2  Pînă cînd voi avea sufletul plin de griji, şi inima plină de necazuri în fiecare zi? Pînă cînd se va ridica vrăjmaşul meu împotriva mea?

David întreabă: “Cât va mai continua această situaţie?” El se simte pur şi simplu epuizat. Rugăciunea este ultima sa resursă. El ştie că numai rugându-se mai poate avea vreo speranţă.

Ps. 13:3

v.3  Priveşte, răspunde-mi, Doamne, Dumnezeul meu! Dă lumină ochilor mei, ca să n’adorm somnul morţii,

David se afla într-un mare pericol când a scris aceste rânduri. Atât de gravă era situaţia, încât îi era teamă să adoarmă pentru ca nu cumva în timpul somnului să vină duşmanii şi să-l ucidă. Dar avea mare nevoie de odihnă. Astfel, el Îl roagă pe Dumnezeu să-l ocrotească şi să-i dea somnul odihnitor de care avea nevoie.

Ps. 13:4

v.4  ca să nu zică vrăjmaşul meu: ,,L-am biruit!“ Şi să nu se bucure protivnicii mei, cînd mă clatin.

Sigur că duşmanii lui s-ar fi bucurat dacă l-ar fi prins pe David. Bucuria duşmanilor nu ar fi fost numai pentru că l-au prins pe David, dar şi pentru că L-au învins pe Dumnezeu. Aşa s-ar fi simţit ei. David se roagă ca duşmanii săi să nu ajungă într-o astfel de poziţie. După ce a suspinat cu tristeţe, David continuă rugăciunea şi va încheia într-o notă de încredere minunată în Dumnezeul său. Este cu adevărat un psalm frumos.

Ps. 13:5

v.5  Eu am încredere în bunătătea Ta, sînt cu inima veselă, din pricina mîntuirii Tale:

David nu credea că este îndeajuns de deştept sau de iscusit pentru a scăpa singur din situaţia disperată în care se afla. Sigur că îşi lua toate măsurile de prevedere, dar ştia că numai Dumnezeu îl poate salva. Dumnezeu era mântuirea sa şi de aceea el îi cânta lui Dumnezeu.

Ps. 13:6

v.6  cînt Domnului, căci mi-a făcut bine!

Dragul meu prieten, oricare ar fi situaţia în care te afli, oricât de greu ţi-ar fi, să ştii că poţi cânta şi Îl poţi lăuda pe Dumnezeu. Domnul a fost bun cu mine şi îmi este uşor să-L laud pe Dumnezeu. Dar îmi aduc aminte de cazul unui bărbat din sudul ţării care ani la rând L-a ignorat pe Dumnezeu. La un moment dat a descoperit că are cancer. Acum este la pat dar s-a întors la Dumnezeu ascultând programul nostru de radio. Deşi este într-o stare foarte gravă, un prieten de-al meu care l-a vizitat mi-a spus: “Te vei bucura şi te vei smeri dacă îl vei vizita pe acest om. Vei avea ocazia să vezi cum, în mijlocul unei grele încercări, el vorbeşte despre cât de bun a fost Dumnezeu cu el şi cum s-a îndurat de el şi l-a mântuit.” Dacă Îl poţi lăuda cu adevărat pe Dumnezeu într-o astfel de situaţie, înseamnă că eşti aşa cum te vrea El. Eu cred că mai am ceva drum de parcurs pentru a ajunge la o asemenea poziţie înaltă.

Aşadar, în psalmul 13 am văzut starea deznădăjduită a lui David care este o imagine a stării deznădăjduite a poporului lui Dumnezeu în timpul necazului cel mare.

Psalmul 14, dragi ascultători  este într-o strânsă legătură cu alţi psalmi, în special cu Psalmul 12. Dacă vă amintiţi, în Psalmul 12 am avut o descriere a stricăciunii din vremurile din urmă. Oamenii evlavioşi sunt pe cale de dispariţie, pier cei credincioşi dintre fiii oamenilor. Aşa descrie psalmistul situaţia din vremea aceea. Mai mult, cei răi, cei nelegiuiţi deţin controlul. Corupţia, fărădelegea şi nelegiuirea domină. Poate că veţi spune că aceasta este situaţia în prezent. Aş putea acum să folosesc şi eu expresia: “Şi încă n-aţi văzut nimic!” Să vedeţi ce va fi în timpul necazului cel mare! Sper că nu veţi fi prezenţi atunci pentru că cei credincioşi, cei care formează trupul lui Hristos, Biserica lui Dumnezeu, nu vor trece prin necazul cel mare. Domnul a spus deja că îi va salva pe ai Săi de “ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului” (Apocalipsa 3:10). Biserica – şi prin aceasta mă refer la adevăraţii credincioşi – va fi părăsit pământul înainte de acest ceas al încercării. Psalmul 14 ne oferă imaginea stricăciunii şi a nelegiuirii de la sfârşitul vremurilor.

Cred că acest psalm ar putea fi împărţit în trei părţi: stricăciunea lumii; duşmănia împotriva poporului lui Dumnezeu; dorinţa de mântuire însoţită de rugăciune. Deşi este tot un psalm scurt, aşa cum vom vedea este un psalm important. Mai întâi versetul 1 :

Ps. 14:1

v.1    Nebunul zice în inima lui: ,,Nu este Dumnezeu!“ S’au stricat oamenii, fac fapte urîte; nu este niciunul care să facă binele.

Cuvântul evreiesc tradus aici prin “nebun” este nabal. Poate că vă sună cunoscut. În Vechiul Testament citim despre un bărbat pe nume Nabal care era căsătorit cu o femeie frumoasă pe nume Abigail. Povestea lui este consemnată în 1 Samuel 25. Numele lui era pe măsura caracterului acestui om. El s-a purtat ca un nebun. Cuvântul nabal poate fi tradus ca nebun, prost, nătâng, fără minte.

Am un prieten foarte inteligent care se pricepe de minune să vorbească cu ateii. Într-o zi era într-un grup mai mare când un ateu a spus: “Eu nu cred că există Dumnezeu. Omul nu are suflet şi când moare, moare ca un câine.” Omul acesta a continuat să vorbească pe un ton vehement, aproape ca un nebun. Prietenul meu a aşteptat până când grupul s-a destrămat şi a venit la acest om şi i-a spus: “Să înţeleg că sunteţi ateu.” La auzul acestor cuvinte, omul cu pricina s-a angajat într-o altă tiradă în sprijinul convingerii sale că nu există Dumnezeu.

 

Prietenul meu i-a spus: “Vreau să vă întreb ceva. Biblia spune: ‘Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu’. Fie nu aţi fost sincer când aţi vorbit despre Dumnezeu aşa cum aţi făcut-o şi vorbeaţi doar de dragul mulţimii, fie sunteţi nebun. Aş vrea să ştiu care din supoziţii este corectă.” Omul acela a plecat de acolo fără să dea nici un răspuns.

Dragii mei, având în vedere tot ce ştim astăzi despre univers, numai un nebun ar putea spune că nu există Dumnezeu. Omul a descoperit că universul funcţionează mult mai precis decât orice ceas pe care a fost în stare să-l asambleze fiinţa omenească. Şi nu există nici un ceas care să fi apărut din întâmplare. A fost nevoie de un fabricant care să-l realizeze. Universul, care funcţionează mai precis, mai exact decât orice ceas făcut de mâini omeneşti, ne spune că există un creator al universului. Nebunul a spus deja în inima lui că nu există Dumnezeu. Şi acum nebunul începe să apară în scenă. Am văzut deja o frântură în Psalmul 10:4, unde psalmistul spune că toate gândurile celui rău sunt: “Nu este Dumnezeu!” Cel rău atinge abisul depravării omeneşti.

Cineva spunea că foarte mulţi din deţinătorii de diplome universitare sunt atei. Tot ce este posibil, însă cred că aceasta este cea mai josnică stare a sufletului unui om. Aşa spune Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu credeţi că există Dumnezeu, sunteţi un nebun. A avea un coeficient mare de inteligenţă nu este suficient. A avea licenţe peste licenţe sau masterate şi doctorate, iarăşi nu este de ajuns.

Dacă ai o diplomă universitară aceasta nu constituie în mod necesar dovada că eşti un om inteligent.

Un unchi al meu îmi spunea plin de înţelepciune înainte de a pleca la seminar : „ Să ţii minte: nu o diplomă te face înţelept!” Câtă dreptate avea!

Psalmistul spune: “S-au stricat oamenii: fac fapte urâte; nu este nici unul care să facă binele.” Cred că veţi descoperi şi voi că, în majoritatea cazurilor, ateii sunt mari păcătoşi. Imoralitatea crasă este, în general, una din caracteristicile vieţii lor.

Un prieten care cunoaşte bine mediul universitarilor îmi spunea cândva: “Este uimitor cât de mare este numărul absolvenţilor de învăţământ superior care susţin că sunt atei şi care trăiesc într-o crasă imoralitate. Unii chiar trăiesc în mizerie, şi mă refer la mizerie fizică.” Dragii mei, s-ar putea să vă surprindă, s-ar putea să vă supere, dar aceasta este realitatea. Mergem mai departe:

Ps. 14:2

v.2  Domnul Se uită dela înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, şi care să caute pe Dumnezeu.

Ce a descoperit Domnul când a privit spre oameni?

Ps. 14:3

v.3  Dar toţi s’au rătăcit, toţi s’au dovedit nişte netrebnici; nu este nici unul care să facă binele, niciunul măcar.

Apostolul Pavel citează acest verset în Romani 3:12: “Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.” Pavel nu vorbeşte numai despre atei; el se referă aici la toţi oamenii. Aceasta este descrierea potrivită pentru toţi oamenii de pe acest pământ. Aşa suntem şi noi, dragul meu prieten. Eu nu sunt ateu, şi poate că nici tu nu eşti, dar amândoi suntem păcătoşi. Nu facem binele. Starea omului de astăzi este una de stricăciune.

Aşadat, primele 3 versete din Psamul 14 ne arată cât de jos poate ajunge omul în această stricăciune.

Un lucru interesant însă este acela că, de obicei, aversiunea nu se manifestă numai împotriva lui Dumnezeu, ci şi împotriva poporului lui Dumnezeu.

Să urmărim cuvintele psalmistului în continuare : Ps. 14:4-6

v.4     Şi-au pierdut mintea toţi cei ce săvîrşesc fărădelegea, de mănîncă pe poporul Meu, cum mănîncă pînea, şi nu cheamă pe Domnul?

v.5  Ei vor tremura de spaimă, cînd Se va arăta Dumnezeu în mijlocul neamului neprihănit.

v.6  Rîdeţi voi de nădejdea celui nenorocit… dar scăparea lui este Domnul.

Cred că deja aţi observat cât de multă prefăcătorie este astăzi în rândurile politicienilor, mai ales a celor bogaţi.

Cunosc un politician, care nu este bogat şi care şi-a păstrat decenţa. El spunea adesea despre colegii lui : Ei nu ştiu nimic despre necazurile celor săraci, dar pretind că-I reprezintă.” Ei sunt asemenea omului bogat care lasă să cadă firimituri de pe masa lui pentru ca săracul să se poată declara mulţumit (vezi Luca 16:20-21). Nu cunosc nici un om bogat dintre mai-marii zilei care să dea celor săraci din bogăţiile sale. Puţinul pe care îl câştigă oamenii de rând este impozitat cu cruzime pe când ei găsesc tot felul de scutiri de taxe pentru a-şi mări veniturile. Cât de bine se potriveşte descrierea făcută de Dumnezeu şi aceasta pentru că Dumnezeu cunoaşte foarte bine natura omenească.

În continuare psalmistul vine cu o notă de triumf. Ps. 14:7

v.7  O! de ar porni din Sion izbăvirea lui Israel!…

Aceste versete privesc spre viitor, în aşteptarea zilei glorioase în care din Sion va veni mântuirea lui Israel. În acea zi, Iacov se va bucura şi Israel se va veseli. Nu puteţi înţelege greşit acest verset. Oricine spune că Dumnezeu nu are un scop cu privire la viitorul poporului Israel recunoaşte că nu ştie prea multe despre Psalmi.

Un astfel de om poate că va încerca să evite ce este afirmat cu atâta claritate în alte pasaje ale Cuvântului lui Dumnezeu, dar cum ar putea nega strigătul de bucurie al inimii psalmistului din acel moment din viitor când Dumnezeu Îşi va stabili Împărăţia pe pământ cu Israel în centrul voii Sale?

Dar acesta este un eveniment pe care Dumnezeu îl controlează şi totul se va petrece conform planurilor Sale.

Noi trebuie să luăm aminte la voia lui Dumnezeu, dragi ascultători şi să ne dovedim copii ascultători pentru a ne bucura de revărsarea binecuvântării lui Dumnezeu în viaţa noastră.

Rămâneţi în mâni bune !