Itinerar Biblic Ep.0546 GALATENI Capitolul 5:5-16

 

Dragi ascultători, continuăm astăzi itinerarul nostru cu o nouă călătorie în cadrul Epistolei către Galateni, mai precis continuând comentariul asupra capitolului 5.

Am văzut nota în care plasează Pavel discuţia de până acum. El foloseşte un ton radical şi afirmaţia lui nu este un uşor de acceptat. El afirmă cu toată tăria că cei ce se întorc de la credinţa în Domnul Isus ca mijloc al îndreptăţirii lor, către îndreptăţirea prin lege au căzut din har.

Dragii mei, oricât aş dori să-i menajez pe acei ascultători care nu împărtăşesc acest punct de vedere, nu pot să trec pentru aceste afirmaţii pentru că Biblia nu trece peste ele. El nu pot fi ocolite şi dacă altcineva vrea să treacă peste ele o face pe propria răspundere. Eu unul nu am curajul să fac aşa ceva.

Dar să revenim la versetul 5 al capitolului 5 acolo un Pavel afirmă care este adevărata nădejde a adevăratului creştin:

v.5  Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii.

Nădejdea neprihănirii este singura referinţă profetică conţinută de această epistolă. Este un fapt demn de remarcat, deoarece Pavel, în toate epistolele sale, are ceva de spus cu privire la răpire, sau la a doua venire a Domnului Isus aici pe pământ. Dar aici în Galateni, tot ce spune este: nădejdea neprihănirii prin credinţă!

Singura noastră speranţă de neprihănire, dragi ascultători, este Domnul Isus. El este neprihănirea noastră, aşa cum am mai spus şi altă dată.

Cred că pe la începutul incursiunilor noastre în Epistola către Galateni, v-am spus cât de importantă a fost această epistolă pentru Martin Luther şi ceilalţi reformatori. Probabil acesta este motivul pentru care reformatorii nu au petrecut prea mult timp în studierea profeţiilor.

Majoritatea şcolilor profetice, mă refer aici la şcoala premilenistă, amilenistă şi postmilenistă, l-au copiat pe Martin Luther, ca şi pe ceilalţi reformatori, dealtfel, în ceea ce priveşte profeţia. Vreau să spun că, în general, atitudinea a fost una rezervată cu foarte puţine excepţii, faţă de profeţie, rolul ei, forma ei.

Personal cred că profeţia ocupă un loc însemnat în Scriptură şi noi trebuie să fim preocupaţi de ea.

În orice caz, faptul că Pavel foloseşte foarte puţine elemente profetice în această epistolă, se datorează în special faptului că în această epistolă accentul cade pe viaţa creştină în Hristos.

Este important să observăm priorităţile fiecărei cărţi a Scripturii şi de asemenea, priorităţile unui anumit moment. Dacă nu luăm în considerare aceşti factori, vom ajunge la interpretări arbitrare şi chiar neînţelegerea pasajului respectiv mai ales când este vorba despre o scriere ce abundă în elemente profetice.

În cele din urmă, somităţile Noului Testament, dacă se poate spune astfel, în materie de profeţie sunt; Pavel,  Petru, Iacov, Matei, Marcu şi Luca.

În ce-l priveşte pe Pavel însă, nu Epistola către Galateni este cea care abundă în termeni profetici. Aici menţiunea lui Pavel este cât se poate de simplă:[…] prin Duhul aşteptăm, prin credinţă, nădejdea neprihănirii.

Un motiv pentru care Pavel este atât de reţinut în afirmaţi profetice, afirmaţii cu privire la viitorul credincioşilor din Galatia, poate fi tocmai nesiguranţa pe care Pavel o simţea cu privire la maturizarea Galatenilor. Pavel nu se prea putea gândi la ei ca la oameni care într-o bună zi vor ajunge la aceasta stare spirituală la care Dumnezeu intenţionează să-i aducă pe toţi copii Săi starea de asemănare cu Fiul Său. Nu se putea gândi la ei în această stare pentru că ei îl respinseseră pe Domnul Isus. Ei preferau o perfecţiune dobândită prin Lege ceea ce nu era cu putinţă.

v.6  Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n’au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.

Dragii mei, trebuie să înţelegem că nici un aparat legal nu poate produce viaţă creştină. Singura formulă valabilă este cea afirmată de Pavel aici: “Credinţa care lucrează prin dragoste!”

Pe măsură ce avansăm în studiul acestei epistole, Pavel începe să contureze un modus operandi al vieţii creştine, numai că această formulă trebuie să rămână în atenţia noastră. Acesta este modul în care se trăieşte viaţa creştină. Credinţa va lucra prin dragoste. Dragostea va fi rodul Duhului Sfânt, dragii mei. Ori, într-un asemenea context nu merită să o luăm într-o altă direcţie. Galatenii porniseră în această direcţie, dar…. La un moment dat s-au rătăcit. Iată ce spune Pavel:

v.7  Voi alergaţi bine: cine v’a tăiat calea ca să n’ascultaţi de adevăr?

Pavel îi mustră pe Galateni. Este drept, nu este o mustrare foarte aspră, dar este o mustrare. Este o mustrare mai ales pentru inconsecvenţa lor. Ei mergeau foarte bine, o apucaseră pe un drum potrivit, aceasta până la momentul în care au venit iudaizatorii. În acel moment ei au încetat să asculte de adevăr. Când vorbim despre adevăr, în acest context vorbim despre Domnul Isus. El a spus: “ Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa…!” Deci, Galatenii încetaseră să asculte de Domnul Isus. Aceasta era marea problemă. Cuvintele convingătoare de la început, parcă nu mai erau chiar atât de convingătoare:

v.8  Înduplecarea aceasta nu vine dela Cel ce v’a chemat.

Credincioşii din Galatia abandonaseră cuvintele Domnului şi acum nu li se mai păreau convingătoare. Este o lecţie şi pentru noi, dragi ascultători.

Dacă abandonăm studiul Cuvântului lui Dumnezeu, nici nu trebuie să ne mai mirăm dacă la un moment dat, alte lucruri, care nici măcar nu vor fi în biblie, ni se vor părea mai convingătoare.

Trebuie să fim atenţi la aceste lucruri. Adesea nu este nevoie de prea mult!

v.9  Puţin aluat face să se dospească toată plămădeala.

Cum vă spuneam. Nu este nevoie de prea mult! Apropo! Aţi observat, cred, că aluatul apare mereu în Scriptură. Cred că a-ţi mai observat că atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament, aluatul este folosit ca un principiu al răului.

În Matei, cap. 13:33 unde Domnul foloseşte acea ilustraţie a femeii care pune puţin aluat în trei măsuri de făină, nu este o referire la Evanghelie. Poate fi un “fel” de Evanghelie , de fapt doar un ambalaj al evangheliei, miezul fiind Lege.  Ei bine nu se poate spune că este un lucru bun.

Ne mai aducem, de asemenea, aminte de faptul că Domnul Isus le recomanda ucenicilor să se păzească de aluatul fariseilor.

Dragii mei, sfatul este valabil şi pentru noi. Aluatul legalismului face să dosească repede plămădeala.  Mai mult, el apare într-o manieră foarte subtilă.

Legalismul, dragi ascultători, nu neagă faptul că Domnul Isus a murit pe cruce acum 2000 de ani. El spune doar că ceea ce ne-a oferit El prin jertfa de pe Golgota nu a fost suficient.

Eu nu cred aşa ceva. Eu cred că atunci când am acceptat să-i ofer Domnului Isus viaţa mea, pentru ca El să fie Domnul meu, să facă din ea ceea ce eu, altcineva sau altceva nu poate face, în acel moment, Domnul mi-a dăruit tot ce era nevoie pentru aceasta.

Orice mică adăugire, la ceea ce face Domnul Isus poate să crească şi încet, încet să acopere tot ceea ce numai Domnul poate oferi.

Îmi aduc aminte când era acasă şi mama mea obişnuia să ne facă gogoşi. Mesteca făina, punea puţin aluat mai vechi, şi apoi lăsa totul într-un vas. Eu era mai mereu contrariat de faptul că deşi avea doar o mână de făină pusă acolo, ea folosea un vas mare. Ei bine, am înţeles destul de repede de ce făcea aşa. Nu după mult timp, ceea ce mie mi se păruse a fi o mână de făină, se umfla atât de mult încât aproape dădea peste marginile vasului.

Aşa se întâmplă dragii mei şi cu aceste învăţături. Uneori este mică şi nevinovată presupunere. Apoi apare o altă mică îndoială, pentru ca în cele din urmă să apară confuzia iar terenul este de acum pregătit pentru orice învăţătură.

Dragii mei, este periculos pentru cel ce ajunge la o asemenea stare. Dar să ştiţi că mai rău este de cel ce provoacă o asemenea stare:

v.10  Eu, cu privire la voi, am, în Domnul, încrederea că nu gîndiţi altfel. Dar cel ce vă tulbură, va purta osînda, oricine ar fi el.

Pavel credea că, în cele din urmă, credincioşii din Galatia vor respinge învăţătura adusă de iudaizatori. El spune: “Am încredere în voi!” Am încredere, pare a spune Pavel, că veţi reveni cu picioarele pe pământ şi vă veţi întoarce la ceea ce vi s-a predicat înainte să vină aluatul.

Iată acum un verset la care trebuie să luăm aminte.

v.11  Cît despre mine, fraţilor, dacă mai propovăduiesc tăierea împrejur, de ce mai sînt prigonit? Atunci pricina de poticnire a crucii s’a dus.

Pavel întreabă: “Dacă predic circumcizia, de ce sunt persecutat?” Să mergem la implicaţii: Dacă vreau să nu mai fiu respins, persecutat, pentru propovăduirea Evangheliei, atunci hai să mai adaug ceva. În cazul iudeilor adaug circumcizia. Dar, poate că, la fel de bine, mai scot câte ceva din ea. Dar, întrebarea e: “Mai este aceea evanghelia?”

Dragii mei, atunci când este predicată evanghelia adevărată unii oameni se simt atacaţi şi vor ataca la rândul lor. Ei se simt în poziţie de conflict cu ceea ce spune Evanghelia. Vor trece la ofensivă. Pavel spune, dacă ei se folosesc de cuvintele mele şi spun că şi eu predic la fel, atunci de ce mai sunt prigonit? Problema era că Pavel nu includea altceva în Evanghelie şi aceasta îi deranja pe cei ce-i deveniseră oponenţi.

Aş vrea să aruncăm o privire la afirmaţia lui: “Atunci pricina de poticnire a crucii s’a dus.

De fapt, crucea lui Hristos este o pricină de poticnire pentru toţi aceia care privesc la propria viaţă cu mândrie. Este o pricină de poticnire pentru toţi aceia care se simt ameninţaţi de propovăduirea ei şi anume că sunt păcătoşi care au nevoie de mântuire.

Crucea este o pricină de poticnire pentru filozofie, deoarece ea face apel l-a credinţă şi nu la raţiune.

Este o pricină de poticnire pentru cultura omului, deoarece, Domnul spune că lucrurile importante despre mântuirea omului sunt înţelese de copii şi nu de cei mai înţelepţi.

Crucea este o pricină de poticnire, o ofensă, pentru spiritul de castă, deoarece Dumnezeu îi alege pe cei umili şi nu pe cei mândri.

Dragii mei, Dumnezeu a ales însă crucea pentru mântuirea noastră în ciuda a ceea ce cred anumiţi oameni sau anumite categorii despre ea.

Lui Pavel îi era dragă crucea. El nu se temea să o prezinte şi să o apere. Chiar şi în această situaţie, Pavel este vădit supărat de cei ce încercau să înlăture crucea. El le adresează un cuvânt destul de greu:

v.12  Şi, schilodească-se odată cei ce vă tulbură!

Este drept că în limba greacă cuvântul apokopto cuvânt tradus la noi cu schilodească-se, se mai poate traduce cu a fi tăiat, a dispare. Deci Pavel doreşte mai degrabă ca acei Iudaizatori să dispară şi să-i lase în pace pe galateni.

Motivul pentru această dorinţă a sa este legat tot de credincioşii din Galatia. Iată ce spune el în continuare:

v.13  Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai, nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pămîntească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.

Ce interesant este. Galatenii au fost chemaţi la libertate iar ei se întorceau la robie. De câte ori nu facem şi noi la fel.

Ştiţi că de fapt nu sunt decât trei metode pentru  a trăi viaţa creştină? O metodă este reprezentată de legalism. Sunt aspectele despre care a vorbit Pavel până acum.

O altă metodă este aceea permisivităţii. În Epistola către Romani, capitolul 6, Pavel vorbeşte despre aceste lucruri. El atrage atenţia asupra faptului că nu putem fi mântuiţi prin credinţă, prin har, şi apoi să trăim din noi după îndemnurile firii, naturii noastre vechi şi păcătoase.

Cea de a treia metodă de a-ţi trăi viaţa creştină este aceea a libertăţii. Vă spuneam mai la început că Pavel abordează acest modus operandi al vieţii creştine în libertate. El a menţionat deja un lucru care face parte din acest mod de a-ţi trăi viaţa creştină – dragostea.

Vă mai aduceţi aminte de cuvintele lui Augustin? “Iubeşte pe Dumnezeu şi fă ce-ţi place!”

Aceasta este motivaţia noastră pentru slujirea lui Dumnezeu – dragostea. Nu teama, nu obligaţia – dragostea.

Dragostea, dragi prieteni, se manifestă cu adevărat numai într-un cadru al libertăţii.

Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi, următoarele cuvinte: “Dacă mă iubiţi veţi păzi poruncile Mele!!”

M-am întrebat în mai multe rânduri, oare ce ar fi spus Domnul Isus dacă ucenicii ar fi spus, “Doamne dar nu te iubim!” Oare ar fi spus Domnul Isus: “ Atunci lăsaţi-mi poruncile în pace!”?

Vedeţi, întreaga bază a ascultării este relaţia în care este prezentă dragostea. În cazul Domnului Isus Hristos este vorba despre dragostea faţă de El.

Legea nu cred că poate crea o asemenea stare. Mă gândesc numai la faptul că Legea începe chiar cu o notă negativă. Legea spune : “Să nu faci cutare lucru, sau cutare! Ea încearcă să stabilească perimetrul în care să te mişti.

Relaţia cu Domnul Isus, o relaţie în care este prezentă dragostea, se bucură de libertate. Aici vii cu iniţiativă, cu entuziasm, pentru că aici eşti liber, pentru că aici eşti iubit.

Iată acum o afirmaţie simplă a lui Pavel. Noi o vom amplifica puţin după aceea!

v.14  Căci toată Legea se cuprinde într’o singură poruncă: ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.“

Pavel, în această frază reduce Legea la formula ei de bază: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” Cuvântul de bază aici este dragoste! Dar nu aşa cum înţeleg unii dragostea! Iată-l pe Pavel descriind ce se întâmplă în unele cercuri!

v.15  Dar dacă vă muşcaţi şi vă mîncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii.

Mereu mi-am dorit să predic un mesaj pe care să-l întitulez: “Canibalismul creştin!” Ştiţi că acest lucru este o realitate? Sunt foarte multe biserici în care creştinii se muşcă, se mănâncă, se devorează unii pe alţii! Desigur este vorba de un limbaj figurativ aici!  Dar sunt unii care muşcă asemenea unui câine turbat. Ştiţi însă ce este mai grav? Mai grav este că asemenea atitudini împiedică pe mulţi căutători sinceri să se apropie de Dumnezeu. Este păcat! Este păcat şi pentru că sunt foarte mulţi creştini devotaţi lui Dumnezeu, sunt destui lideri spirituali care, cu pasiune, vor să-i ajute pe oameni să se apropie de Dumnezeu. Numai că elemente din acestea care sunt lipsite de dragoste pentru ceilalţi împiedică avansarea Împărăţiei lui Dumnezeu.

Dragi ascultători haideţi să-i dăm voie Duhului Sfânt să privească în viaţa noastră şi să ne arate şi nouă cum este ea. Suntem cumva şi noi atinşi de acest “canibalism creştin”?

Cum se manifestă el? Păi, prin invidie, prin desconsiderarea aproapelui, prin cuvinte jignitoare, prin bârfe, ce mai tot ceea ce poate distruge o relaţie bazată pe dragoste.

Să ne ferească Dumnezeu de asemenea atitudini.

Pavel va prezenta acum contrastul dintre ce înseamnă să trăieşti viaţa creştină mânat de fire, sau de natură, şi ce înseamnă să trăieşti mânat de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.

Înainte însă de a intra în această importantă secţiune, vreau să fac o recapitulare a ceea ce am învăţat până acum.

În această secţiune pe care tocmai am parcurs-o, secţiune pe care noi am numit-o Practică, tema este “Sfinţirea prin Duhul Sfânt!” Pavel ne-a spus că noi trebuie să ne menţinem tari, în această poziţie de libertate oferită de Domnul Isus Hristos. De ce ne-a eliberat Domnul? Pavel deja a menţionat câteva lucruri:

În versetul 4 din capitolul 1, am aflat că Domnul Isus ne-a eliberat de răul prezent în această lume. Nu înseamnă că El a înlăturat acest rău. Înseamnă doar că  nouă ne dă puterea de face binele. El ne-a dat o putere care o depăşeşte pe cea  a răului eliberându-ne în acest fel de robia acestui rău.

Cum vine acest lucru? Cred că înţelegem mai bine prin ceea ce spune Pavel în versetul 20 din capitolul 2: “Trăiesc, dar nu eu, ci Hristos trăieşte în mine!” Acesta este secretul! Domnul Isus trăieşte în noi. Altfel, dragii mei, nu am fi în stare să trăim după voia lui Dumnezeu.

În versetul 13 din capitolul 3, el ne spune că noi am fost eliberaţi de blestemul legii.  Adică am fost eliberaţi de judecata şi condamnarea pe care le aduce legea.  De fapt, am fost eliberaţi chiar faţă de lege.

Iată ce declară Pavel în versetele 4 şi  din capitolul 4: “Dar cînd a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, născut din femeie, născut supt Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau supt Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.

Acum, Pavel va prezenta contrastul între ce înseamnă să trăieşti mânat de dorinţele trupeşti, carnale şi ce înseamnă să fi condus de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.

Versetul 15 al capitolului 5:

v.16  Zic dar: umblaţi cîrmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pămînteşti.

Acest verset stabileşte marele principiu al vieţuirii creştine – umblaţi prin mijloacele Duhului Sfânt!

Cuvântul folosit în limba greacă pentru a umbla este peripateo care înseamnă a umbla în sus şi în jos.  Acest cuvânt grecesc a fost folosit în şcolile filozofice din Atena, un învăţătorul se plimba încolo şi-ncoace în timp ce îşi ţinea lecţiile. Ei bine învăţătorul nostru este Duhul Sfânt. El se mişcă încolo şi-ncoace iar noi trebuie să-l urmăm. Dacă procedăm aşa nu vom mai împlini poftele firii pământeşti.

Cuvântul “poftă” sau dorinţă, are în limbajul nostru, în mod special cel biblic,  o anumită conotaţie negativă, conotaţie pe care cuvântul original, cuvântul în limba greacă nu o avea. Deci pentru noi, cuvântul se referă la dorinţele acestea trupeşti, dorinţe care sunt prinse într-o categorie negativă : egoism, mândrie, adulter, lăcomie…. Şi câte mai sunt ele.

Dragii mei, sunt multe lucruri care nu sunt rele în ele însele, dar sunt folosite de noi într-un mod defectuos şi de aici începe adesea dezastrul.

De exemplu, sunt mulţi creştini care ajung să fie pasionaţi de câte un hobby care nu este greşit în sine, numai că acel hobby ajunge să-l îndepărteze de Dumnezeu.

Sunt mulţi creştini care devin din ce în ce mai legaţi de televizor. Acesta le ia cea mai mare parte a timpului lor. Mai mult, cel puţin în ultim vreme situaţie este din ce în ce mai frecventă, le alimentează mintea imaginaţia cu tot felul de lucruri rele.

Dragii mei, încă o dată: Singuri nu putem trăi după voia lui Dumnezeu, pentru că inamicul este chiar în noi – firea noastră.

Să medităm la aceste lucruri până data viitoare şi

 

Fiţi binecuvântaţi!