Itinerar Biblic Ep.0533 IOV Cap.40-42

 

Dragi prieteni, revenim la cuvintele pe care Dumnezeu i le adresează lui Iov şi cred că şi noi trebuie să facem o serioasă evaluare a atitudinii noastre în raport cu voia şi Cuvântul lui Dumnezeu.

Revenim deci la cartea Iov şi reluăm lectura de la primul verset al capitolului 40:

Iov 40:1-2

v.1    Domnul, a vorbit lui Iov, şi a zis:

v.2  ,,Eşti încredinţat acum tu, care vorbeşti împotriva Celui Atotputernic? Tu care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun răspuns de dat?“

“Iov, eşti tu în măsură să-I dai lecţii lui Dumnezeu? Până acum ai vorbit fără pic de minte, fără să ai cunoaşterea necesară.” Iov încercase să-L înveţe pe Dumnezeu ceva, să-I spună el ceva ca şi cum Dumnezeu nu ar şti lucrul acela mai dinainte. Dar nu făcuse decât să înşire cuvinte fără pricepere. Acum Dumnezeu aşteaptă un răspuns de la Iov.

Iov 40:3-5

v.3  Iov a răspuns Domnului, şi a zis:

v.4  ,,Iată, eu sînt prea mic; ce să-Ţi răspund? Îmi pun mîna la gură.

v.5  Am vorbit odată, şi nu voi mai răspunde; de două ori, şi nu voi mai adăuga nimic.“

Iov recunoaşte: “Ar fi trebuit să tac. Acum văd că sunt un netrebnic.”

Mă întreb dacă avem de-a face oare cu acelaşi om care spunea că îşi va păstra integritatea indiferent de ce i se întâmplă? Este acelaşi om care spunea că este fără vină şi fără prihană şi, prin urmare, Dumnezeu trebuie să fi greşit cu ceva dacă îngăduie să i se întâmple toate acestea? Acum Iov recunoaşte că este un netrebnic, un om de nimic. (cf. trad. engl.).

Aşa cum a spus cineva, dacă ne-am vedea aşa cum ne vede Dumnezeu, nu ne-am putea suferi pe noi înşine. Când ajungem în prezenţa lui Dumnezeu recunoaştem că suntem nişte netrebnici.

Apariţia lui Dumnezeu a avut un efect întreit asupra lui Iov. A avut un efect asupra relaţiei lui cu Dumnezeu, un efect asupra relaţiei lui cu sine şi un efect asupra relaţiei lui cu prietenii săi.

Acesta, dragi prieteni, este omul care vorbise fără pricepere. Cuvintele sale fuseseră lipsite de înţelepciune. Acum îşi doreşte să nu fi spus nimic. Brusc, este redus la tăcere. El îşi acoperă gura cu mâna şi tace.

Iov 40:6-8

v.6    Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii, şi a zis:

v.7  ,,Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz; ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi.

v.8  Vrei să nimiceşti pînă şi dreptatea Mea? Şi să Mă osîndeşti, ca să-ţi scoţi dreptatea?

Furtuna izbucneşte cu toată forţa şi Dumnezeu vorbeşte din mijlocul vârtejului. El continuă să-i adreseze acelaşi apel lui Iov. El îi spune lui Iov: “Încerci să dovedeşti că Eu am greşit?” Sigur că Dumnezeu nu poate greşi. Până la urmă, Iov va trebui să-i spună lui Dumnezeu: “Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.” (Iov 42:2). Dar Iov mai are ceva până acolo. Ce diferenţă între atitudinea sa iniţială şi această poziţie pe care o va adopta la final!

De fapt, Iov face deja progrese. El nu se cunoscuse cu adevărat pe sine însuşi, dar acum el descoperă şi este gata să recunoască faptul că este un netrebnic. Am putea spune că a avansat mult, dacă a recunoscut acest lucru. Acesta este primul pas pe care îl face Iov pe calea sa de venire la Dumnezeu.

Domnul i se adresează din nou lui Iov folosindu-se de creaţia Sa: “Iov, priveşte în jur! Sunt atât de multe lucrurile pe care nu le cunoşti! Cum Mă poţi judeca tu pe Mine? Cum poţi emite sentinţe asupra felului în care conduc Eu acest univers?”

Mulţi oameni spun astăzi o sumedenie de lucruri stupide despre Dumnezeu. Ba am auzit chiar şi creştini spunând lucruri lipsite de noimă despre Dumnezeu.

Dragi prieteni, trebuie să avem grijă ce spunem despre Dumnezeu. Să avem grijă ca vorbele noastre să rămână în contextul Cuvântului lui Dumnezeu.

Este evident faptul că Iov nu-L cunoştea cu adevărat pe Dumnezeu. El spusese cuvinte fără pricepere la adresa lui Dumnezeu. Când Domnul intervine direct îi pune mai multe întrebări lui Iov. Trecem la capitolul 41:

Iov 41:1-2

v.1    Poţi tu să prinzi Leviatanul cu undiţa? Sau să-i legi limba cu o funie?

v.2    Îi vei putea petrece papura prin nări? Sau să-i străpungi cu un cîrlig falca?

“Iov, ce ştii tu cu adevărat despre acest monstru al mării?” Astăzi se fac foarte multe studii asupra balenelor, asupra rechinilor şi asupra delfinilor. Se cercetează modul lor de viaţă şi sunt chiar asociaţii care militează pentru ocrotirea acestor specii. În prezent ştim mult mai multe decât pe vremea lui Iov despre aceste uriaşe animale subacvatice, dar tot nu putem spune că ştim totul.

Ce ştim noi despre dinozauri?

Am auzit o istorioară despre un ghid de muzeu care prezenta publicului exponatele. Când a ajuns în faţa unui dinozaur a spus: “Acest dinozaur are o vârstă de 2 000 006 ani.” Un bărbat a ieşit din grup şi a spus: “Staţi puţin! Sunt gata să accept cele două milioane de ani, dar unde i-aţi mai scos şi pe cei 6?” Ghidul a răspuns: “Păi, când am început eu să lucrez aici, dinozaurul avea 2 milioane de ani. De atunci au trecut 6 ani, aşa că dinozaurul are acum 2 000 006 ani!”

Întreb din nou: ce ştim cu adevărat despre dinozauri? Puteţi întreba orice expert, din orice domeniu, ce ştie şi el va recunoaşte că nu a ajuns la cunoaşterea deplină a domeniului său. Dacă este sincer, va spune că mai are foarte multe de învăţat.

Aşadar, omul nu este în măsură să emită judecăţi asupra lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu îi spunea acest lucru lui Iov cu mii de ani în urmă.

Ei bine, dragi prieteni, nu ştiu ce efect au avut aceste cuvinte asupra voastră, dar vă rog urmăriţi ce efect au asupra lui Iov:

Iov 42:1-2

v.1  Iov a răspuns Domnului, şi a zis:

v.2  ,,Ştiu că Tu poţi totul, şi că nimic nu poate sta împotriva gîndurilor Tale“. –

Dragi ascultători, acesta este şi Dumnezeul vostru? Poate El să facă orice? Apropo! Aţi auzit vreodată expresia: “Poate Dumnezeu să facă o piatră atât de mare încât să nu o poată mai apoi ridica?”

Nu se poate răspunde la această întrebare pentru că veţi fi prinşi în capcană fie că spuneţi “da”, fie că spuneţi “nu”. Această întrebare despre Dumnezeu nu are răspuns pentru că Dumnezeu nu face nici un lucru nebunesc sau nesăbuit. Tot ce face este în contextul caracterului Său. El rămâne credincios faţă de sine însuşi. Voi nu-I puteţi spune lui Dumnezeu să facă un lucru pe care El nu-l poate face. Nu sunteţi într-o poziţie care să vă permită acest lucru. Dumnezeu nu este curierul vostru. El nu va sări în orice clipă să vă satisfacă orice dorinţă numai pentru că Îi cereţi voi acest lucru.

Iov 42:3

v.3  ,,Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?“ -,,Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, cari sînt mai pe sus de mine şi pe cari nu le pricep.“ –

Iov recunoaşte faptul că a vorbit despre lucruri pe care nu le cunoştea.

În vremea studenţiei, după ce terminam de învăţat, seara târziu, ne întâlneam în camera unuia dintre noi şi spuneam: “Despre ce vorbim astăzi?” Uneori propuneam: “Hai să vorbim despre un lucru la care nu ne pricepem deloc, despre care nu ştim nimic. Astfel nu avem nici o limită. Putem spune orice ne trece prin cap.”

Cam la fel a făcut şi Iov. El vorbise despre lucruri care erau în afara priceperii lui. Nu ştia nimic despre toate acestea şi vorbise în necunoştinţă de cauză despre lucruri mult prea minunate pentru el.

Iov 42:4-6

v.4  ,,Ascultă-Mă, şi voi vorbi; te voi întreba, şi Mă vei învăţa.“ –

v.5  ,,Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut.

v.6  De aceea mi-e scîrbă de mine şi mă pocăiesc în ţărînă şi cenuşă.“

Acum Iov are o nouă concepţie despre Dumnezeu. El nu este în măsură să-L chestioneze pe Dumnezeu în ceea ce face. Nu trebuie decât să se încreadă în Domnul. Aceasta este o nouă relaţie.

Mai întâi, Iov s-a văzut pe sine aşa cum era cu adevărat şi a intrat într-o nouă relaţie cu sine. A văzut că este un om de nimic, un netrebnic, şi i s-a făcut silă de propria persoană. Acum el se vede pe sine într-o relaţie nouă cu Dumnezeu. Se pocăieşte în sac şi cenuşă.

Dragi ascultători, cred că ceea ce avem aici reprezintă paşii adevăratei pocăinţe. Este pocăinţa prin credinţă.

Mai întâi trebuie să vezi în tine un om de nimic, un păcătos.

În al doilea rând, trebuie să te deteşti pe tine însuţi. Sunt sigur că aţi auzit şi voi despre felul în care se hrănesc păsările cu leşuri în deşert. Când nu vă mai încredeţi în propria persoană şi când nu vă mai hrăniţi cu leşul vechiului eu şi vă întoarceţi la Dumnezeul cel viu, înseamnă că v-aţi pocăit cu adevărat.

Iov recunoaşte suveranitatea lui Dumnezeu. El îşi mărturiseşte păcatul şi se pocăieşte. Dumnezeu  Şi-a atins scopul în viaţa lui Iov. Şi Iov îşi dă seama că Dumnezeu a îngăduit suferinţa aceasta pentru a-l aduce la pocăinţă. Acum el se vede în lumina prezenţei lui Dumnezeu. “Dacă zicem că avem părtăşie cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat” (1 Ioan 1:6, 7).

În final, dragi ascultători,  aflăm că Iov a intrat într-o nouă relaţie şi cu prietenii săi.

Iov 42:7-9

v.7    Dupăce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman: ,,Mînia Mea S’a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentrucă n’aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.

v.8  Luaţi acum şapte viţei şi şapte berbeci, duceţi-vă la robul Meu Iov, şi aduceţi o ardere de tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage pentru voi, şi numai în vederea lui nu vă voi face după nebunia voastră; căci n’aţi vorbit aşa de drept despre Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.“

v.9  Elifaz din Teman, Bildad din Şuah, şi Ţofar din Naama s’au dus şi au făcut cum le spusese Domnul. Şi Domnul a ascultat rugăciunea lui Iov.

În loc să se lupte împotriva prietenilor lui sau să se contrazică cu ei, Iov se va ruga pentru ei. Va aduce jertfe pentru ei.

Vedeţi, nu cred că noi ar trebui să ne contrazicem în chestiuni religioase sau să ne luptăm între noi. În loc de aceasta, ar trebui să urmăm sfatul apostolului Pavel: “Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii…” (Gal. 6:1). Iov are o relaţie nouă cu sine, cu prietenii şi cu Dumnezeu. Iată însă ce va face Dumnezeu pentru el după toate acestea:

Iov 42:10

v.10   Domnul a adus pe Iov iarăş în starea lui dela început, dupăce s’a rugat Iov pentru prietenii săi. Şi Domnul i-a dat înapoi îndoit decît tot ce avusese.

Ce i-a dat Dumnezeu lui Iov de două ori mai mult decât înainte? Dumnezeu a folosit câţiva oameni pentru a duce la împlini acest lucru.

Iov 42:11

v.11  Fraţii, surorile, şi vechii prieteni ai lui Iov au venit toţi să-l vadă, şi au mîncat cu el în casă. L-au plîns şi l-au mîngîiat pentru toate nenorocirile, pe cari le trimesese Domnul peste el, şi fiecare i-a dat un chesita şi un inel de aur.

Aşa a început Iov să-şi revină. El a folosit darurile date de aceşti prieteni pentru a-şi reface averea pierdută. Iov era un întreprinzător abil şi un priceput om de afaceri. El a folosit cu înţelepciune ce a primit şi Dumnezeu i-a dat de două ori mai mult din tot ce avusese la început.

Iov 42:12-13

v.12  În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit dela Domnul mai multe binecuvîntări decît primise în cei dintîi. A avut patrusprezece mii de oi, şase mii de cămile, o mie de părechi de boi, şi o mie de măgăriţe.

v.13  A avut şapte fii şi trei fete;

Numărul tuturor animalelor a fost dublat. Dar versetul 13 spune: “A avut şapte fii şi trei fiice.” Acum va spune cineva: “Dumnezeu nu i-a dublat şi numărul copiilor.” Ba da, a dublat şi acest număr. Iov nu i-a pierdut pe copiii care îi muriseră deja. Ei tot ai lui erau. Iov urma să fie cu ei într-o bună zi. Şi acum este cu ei.

Noi nu-i pierdem pe cei dragi după moarte.

Iov 42:14-15

v.14  celei dintîi i-a pus numele Iemima, celei de a doua Cheţia, şi celei de a treia Cheren-Hapuc.

v.15  În toată ţara nu erau femei aşa de frumoase ca fetele lui Iov. Tatăl lor le-a dat o parte de moştenire printre fraţii lor.

Dacă sunteţi într-o dilemă şi nu ştiţi ce nume să puneţi fetiţei voastre, dacă mai aveţi deja fete în familie, poate că vă inspiră acest fragment. Iemima înseamnă “Frumoasă ca ziua”, iar Cheţia este Casia.

Iov 42:16-17

v.16  Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani, şi a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi pînă la al patrulea neam.

v.17  Şi Iov a murit bătrîn şi sătul de zile.

Biblia ne spune că Iov a mai trăit 140 de ani după această perioadă de suferinţă din viaţa sa. Acest fapt l-ar situa în epoca patriarhilor. După ce i s-au întâmplat toate aceste lucruri rele, Iov a trăit şi a apucat să-şi vadă copiii şi nepoţii, ba chiar şi copiii nepoţilor săi. Şi a murit bătrân şi plin de zile.

Ce interesantă este această remarcă: Iov a muri bătrân dar şi plin de zile. Părerea mea este că ne vom mai vedea cu acest om. El este încă plin de zile.

Dragi ascultători, aceasta este istoria suferinţei lui Iov. Vreau să vă propun acum lectura unui fragment, nişte însemnări ale unui scriitor român, cu privire la suferinţele lui Iov.

Mircea Ciobanu – La capătul puterilor – Însemnări pe cartea lui Iov

(Citez)

“Se vorbeşte mult despre suferinţa lui Iov şi aproape deloc despre revenirea lui, cu o măsură sporită, la slava de odinioară.

Pentru că, probabil, suferinţa, fie ea şi în exces, este mai uşor de crezut şi admis decât fericirea. Ochiul aproape că a ostenit de atâtea privelişti ale răului, auzul nici nu apucă să se deschidă la trecerea pe alături a unei veşti rele şi se pregăteşte să se îmbogăţească cu încă o istorie despre rău. Poveştile cu oameni fericiţi sunt scurte, sortite să fie puse la îndoială sau să nu fie ascultate deloc. Memoria nu le fixează, iar omului îi este mai uşor să mistifice realitatea, să se întoarcă, bunăoară, la câte o întâmplare din copilărie neînsemnată şi s-o acopere cu toate atributele fericirii şi luminii, decât să reţină fie şi o reală clipă de bucurie fără s-o pună sub semnul îndoielii. Stă în firea omului să cheltuiască mai multă energie în căutarea fericirii decât să şi-o trăiască efectiv, dacă întâmplarea i-a dăruit-o cumva. Şi câtă nepricepere de-a istorisi trecerea unui ceas de bucurie, câtă stânjeneală şi nesiguranţă, câtă sărăcie de vorbe însoţeşte încercarea de a-l face pe cel de alături să creadă că într-o zi, la un anume ceas al zilei, a fost fericit. Popoarele au pentru nenorocire multe cuvinte, în jurul ei roiesc mulţimi de sinonime; oamenii nu s-au mulţumit cu puţin, au cheltuit imaginaţie şi, când n-au mai găsit nuanţe, au luat cu împrumut din limba altor popoare; pentru istorisirea unei nenorociri s-au găsit întotdeauna timp şi ascultători iar plăcerea de-a spune nu întrece poate decât curiozitatea de-a şti că nenorocirea altuia de-acum sau de-odinioară seamănă cu a noastră sau o pune în cumpănă. Nenorocirea are slujitori mulţi dintre cei înzestraţi cu darul vorbirii, şi chiar dacă nu toţi sunt iscusiţi, pentru că sunt mulţi şi zeloşi, din marele lor număr se alege mereu câte unul care să adune în jurul lui, pentru vreme îndelungată, ascultători cu inimă deschisă şi pregătiţi să creadă tot ce li se spune.

Niciodată nu se va spune: Această nenorocire este prea mare ca să fie crezută. Celui ce istoriseşte năpaste nu i se cer nici probe, nici documente, nici martori; adesea propria experienţă a ascultătorului slujeşte de dovadă pentru buna-credinţă a povestitorului – iar despre viaţă se ştie că născoceşte nenorociri cu mult mai multă pricepere decât omul, că abia viaţa pune la cale şi produce întâmplări de necrezut şi, tocmai de aceea, de nepovestit. Pentru istorisirea unei nenorociri, omul nu are nevoie de prea multă bătaie de cap – s-ar zice, dimpotrivă, că, pentru a fi convingător, omul nu trebuie decât să-şi pună încrederea în propria-i memorie şi în marea dorinţă de-a fi instruiţi în materie a celor ce-l ascultă – iar mai mare efort decât acela de-a accepta să te laşi în voia altuia eu nu cunosc.

Teritoriul nenorocirii pare nesfârşit, în vreme ce fericirea pare limitată şi uşor de confundat cu alte trăiri, aşadar decât să istoriseşti o întâmplare fericiră şi să-ţi agoniseşti un nume rău de născocitor, mai cuminte e să taci.

Şi totuşi, Iov a fost fericit şi înainte de a fi lovit de Satana, şi după aceea. Credem că a fost fericit, întrucât cel ce a gândit cartea a înţeles că nu va fi crezut decât dacă descrie starea fericitului Iov în termeni care sugerează posibilitatea excesului şi în bine, nu numai în rău (care este frecvent).

Din câte cuvinte poate cel ce a gândit cartea lui Iov să ne încredinţeze că personajul său era bogat şi plin de faimă? Din puţine, din foarte puţine cuvinte – iar, ca să ne facă să credem că a fost neprihănit face apel la însăşi mărturia lui Dumnezeu.

La fel procedează şi la finele cărţii sale: foloseşte puţine cuvinte – parcă înţelegând că, acumulând detalii şi nuanţe, în aceeaşi măsură îşi va pierde puterea de-a fi crezut.

Istorisitorul nu se întreabă de ce atât de târziu au venit la Iov fraţii, surorile şi vechii prieteni să-l vadă, să-l plângă, să-l mângâie. El nu vrea decât atât: să ne pună în cunoştinţă cu faptul că Dumnezeu l-a adus pe Iov în starea de la început şi că apropiaţii acestuia, cei care la vremea necazului şi a suferinţei l-au părăsit, s-au apropiat de el când au văzut că-i merge iarăşi bine. Istorisitorul nu ţine să-şi dea cu părerea asupra acestei întârzieri – el pare să spună că aşa stau lucrurile îndeobşte şi, prin urmare, aşa şi trebuie să fie luate, ca şi cum nimeni n-ar izbuti să se sustragă unui dictat comportamental potrivit căruia fireşti ar fi şi nedreptatea ce i se face lui Iov, şi întârzierea cu pricina. În binele îndoit pe care Dumnezeu i-l trimite, drept compensaţie, lui Iov, intră astfel şi mângâierea pe care i-o aduc rudele de aproape şi prietenii. Ei îşi joacă rolul la vremea cuvenită şi nu lasă loc nici măcar unei intenţii de reproş. Iov trebuie să fie lăsat singur şi, în singurătatea lui, să suporte – după încheierea demonstraţiei lui de loialitate faţă de Dumnezeu – ispitirea celor trei prieteni. Că Iov – în proiectul divin – urma să nu cunoască mângâierea şi mila nimănui ni se arată în faptul însuşi că Bildad, Elifaz şi Ţofar vin la el ca să-l mângâie şi să-i plângă de milă, şi, de îndată ce-l aud blestemându-şi ziua în care s-a născut, se transformă în acuzatorii şi judecătorii lui.

Întoarcerea lui Iov la starea de dinainte şi binecuvântările îndoite ce i se dau din mâna lui Dumnezeu ţin laolaltă de necesităţile de expresie ale unei profeţii cu privire la slava lui Isus, cea de după patimile şi moartea Sa.   (Am încheiat citatul)

Fie ca Dumnezeu să ne înveţe pe toţi cum să tratăm experienţele prin care trecem în viaţa aceasta. Să nu uităm faptul că ele trebuie cotate, evaluate nu doar din perspectiva limitată de aici şi acum, ci şi din cea legată de atunci şi acolo fiind vorba de veşnicie.

 

Dumnezeu să ne facă pe toţi mai înţelepţi!