Itinerar Biblic Ep.0521 – IOV Cap. 13: 6- 14:15

 

Dragi ascultători, suntem, iată, martorii unor discuţii prelungite pe marginea unor teme de o maximă importanţă în viaţa omului. Vorbesc aici despre suferinţă, păcat, pedeapsă, neprihănire, cunoaşterea lui Dumnezeu. Sunt convins că măcar odată în viaţă fiecare om de pe suprafaţa pământului şi pus întrebări legate de cel puţin una din aceste subiecte.

Nu ştiu ce răspunsuri v-aţi dat şi nici nu ştiu la care dintre aceste teme v-aţi gândit mai mult. Cert este că acum avem ocazia să ne punem aceste întrebări odată cu unul din oamenii care a avut foarte mult de suferit şi care, putem spune, a fost privilegiat să afle răspunsurile cu adevărat semnificative direct de la Dumnezeu. Până în acel moment însă (şi mă refer la partea finală a cărţii) asistăm încă la discuţia dintre Iov şi prietenii lui. După ce fiecare din cei trei prieteni şi-u prezentat primele opinii, Iov le dă un răspuns. Am văzut deja că este unul lung. Noi am ajuns la versetul 6 al capitolului 13 şi încă mai avem o bună bucată din el. Dar revenim la această secţiune pentru că este vorba despre Cuvântul lui Dumnezeu şi el are întotdeauna ceva să ne spună. Deci versetele 6 şi 7 din capitolul 13 al cărţii Iov.

Iov 13:6-7

v.6    Acum, ascultaţi, vă rog, apărarea mea, şi luaţi aminte la răspunsul buzelor mele!

v.7  Vreţi să vorbiţi lucruri nedrepte din dragoste pentru Dumnezeu? Şi să spuneţi minciuni, ca să-L apăraţi?

Iov răspunde prietenilor săi într-un mod necruţător.

El spune că atunci când ei,  prietenii lui, îl acuză de comiterea unui păcat grav şi susţin că Dumnezeu îl judecă, ei vorbesc în mod fals şi incorect în numele Lui. Ei nu-L reprezintă pe Dumnezeu aşa cum ar trebui.

Nu a fost greu pentru Iov ştie că ei nu sunt reprezentanţii direcţi ai lui Dumnezeu. Dacă ei l-ar fi adus la punctul în care el să se vadă pe sine aşa cum este în realitate, atunci, da ei se puteau considera oamenii trimişi de Dumnezeu să ajute.  Dar în loc să procedeze astfel, ei îl determină pe Iov să adopte o poziţie de continuă apărare. Drept rezultat, el îşi susţine cazul cu succes.

Numai că, dragi prieteni, toate acestea Îl pun pe Dumnezeu într-o situaţie defavorabilă. Toată această discuţie se poartă ca şi când Dumnezeu este de învinuit în tot ce se întâmplă. Ori, nu cred că aceasta este situaţia.

Iov 13:8-10

v.8  Vreţi să ţineţi cu El şi să faceţi pe apărătorii lui Dumnezeu?

v.9  Dacă vă va cerceta El, va găsi bine oare? Sau vreţi să-L înşelaţi cum înşelaţi pe un om?

v.10  Nu, nu; ci El vă va osîndi, dacă în ascuns nu lucraţi decît părtinindu-L pe El.

Iov ştie cum se pun problemele. Ba chiar le spune prietenilor săi că Dumnezeu îi va judeca pentru că L-au reprezentat în mod greşit.

Iov 13:11-14

v.11  Nu vă înfricoşează măreţia Lui? Şi nu cade groaza Lui peste voi?

v.12  Părerile voastre sînt păreri de cenuşă, întăriturile voastre sînt întărituri de lut.

v.13  Tăceţi, lăsaţi-mă, vreau să vorbesc! Întîmplă-mi-se ce mi s’ar întîmpla.

v.14  Îmi voi lua carnea în dinţi, şi îmi voi pune viaţa în joc.

Iată cât de hotărât să vorbească este Iov. De acum nu se mai gândeşte la consecinţe. Tot ce doreşte este să se răcorească vorbind.

Ei, dragi prieteni, şi noi facem la fel şi nu facem bine. Cuvântul lui Dumnezeu ne atrage atenţia asupra acestui lucru şi spune că cine vorbeşte mult… păcătuieşte mult. Nu este şi părerea lui Iov.

Dar să luăm aminte în continuare:

Iov 13:15

v.15  Da, mă va ucide: n’am nimic de nădăjduit; dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui.

Aceasta este mărturisirea de credinţă a lui Iov. Prietenii lui Iov îl acuzau pe acesta de un păcat grav, cum ar fi imoralitatea au necinstea sau alt păcat al cărnii. Iov nu este vinovat de nimic de acest gen. Dar aici începem să vedem care este rădăcina problemei lui. Iov spune că va merge în prezenţa lui Dumnezeu şi se va apăra înaintea Lui.

Dragi prieteni, în momentul în care ajungeţi înaintea lui Dumnezeu pentru a vă apăra, aţi şi pierdut procesul. Când staţi înaintea lui Dumnezeu nu puteţi pleda decât “vinovat” pentru că El vă cunoaşte perfect. Nu puteţi să veniţi înaintea lui Dumnezeu cu un avocat care printr-o pledoarie şireată să vă scape de acuzaţii. Nici un avocat nu poate să anuleze afirmaţie lui Dumnezeu conform căreia toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu, că nu este nici un om neprihănit şi că sufletul păcătos va muri. Dumnezeu nu va schimba deloc această sentinţă. Nici un avocat, indiferent cât de deştept ar fi, nu vă va putea scăpa. Nici nu veţi sta înaintea vreunui judecător blând şi iertător, care va trece cu vederea starea voastră. Veţi sta înaintea Dumnezeului acestui univers care este şi Conducătorul moral. Nimeni nu-şi poate susţine cazul înaintea lui şi să aibă succes. Tot ce puteţi face este să vă declaraţi vinovaţi şi să vă lăsaţi în seama îndurării acestei curţi supreme. Veţi vedea că Dumnezeu stă pe scaunul îndurării. Este un scaun al îndurării pentru că sângele lui Isus Hristos este pe el. Hristos a plătit preţul pentru păcatul vostru.

Dragul meu prieten, aceasta este singura cale prin care poţi scăpa de pedeapsă.

Putem vedea că Iov are nevoie, cu disperare, de cineva care să-L reprezinte pe Dumnezeu înaintea lui şi să-l împiedice să se tot apere înaintea lui Dumnezeu. Trebuie să-i arate cineva că se poate lăsa în seama îndurării lui Dumnezeu. Această carte are un mesaj important pentru noi toţi.

Iov 13:16

v.16  Chiar şi lucrul acesta poate sluji la scăparea mea, căci un nelegiuit nu îndrăzneşte să vină înaintea Lui.

Câteva raze de lumină par a pătrunde în sufletul acestui om. El spune: “El însuşi îmi va fi scăparea”.

Observaţi, vă rog,  că învăţătura Vechiului Testament, la fel ca şi învăţătura Noului Testament, spune că Dumnezeu este mântuirea noastră. David se baza pe acest fapt având în vedere că el a comis un păcat grav. Sigur că el nu trăia în păcat, dar a păcătuit şi avea nevoie de un Mântuitor. El a scris: “Da, El este Stânca şi Ajutorul meu, Turnul meu de scăpare; nicidecum nu mă voi clinti” (Psalmul 62:2). Mântuirea nu este ca o monedă pe care o purtaţi cu voi, în buzunar, şi pe care aţi putea s-o pierdeţi. Mântuirea este Dumnezeu. Astăzi mântuirea este Isus Hristos. Fie Îl aveţi, fie nu-L aveţi. Fie vă încredeţi în El, fie nu vă încredeţi în El. Nu există alte variante. Vă situaţie fie de o parte, fie de cealaltă. Sunteţi ori pentru Dumnezeu, ori împotriva Lui. Biblia spune: “nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi” (Fapte 4:12). El este singura Uşă prin care omul poate intra în cer. Este minunat faptul că Iov, care a trăit probabil în vremea patriarhilor, după Avraam, Isaac şi Iacov, a întrezărit lumina acestui adevăr.

Iov 13:17

v.17  Ascultaţi, ascultaţi cuvintele mele, luaţi aminte la cele ce voi spune.

Iov spune: “Ascultaţi-mă!” El solicită atenţie sporită la cuvintele sale. Consideră că este ceva ce nimeni nu trebuie să piardă. Ia să vedem!

Iov 13:18

v.18  Iată-mă sînt gata să-mi apăr pricina, căci ştiu că am dreptate.

Iov este convins că are o cauză bună, chiar şi înaintea lui Dumnezeu. El ştie că va fi găsit drept, dar nu pretinde acest lucru bazându-se pe faptul că altcineva a obţinut pentru el această îndreptăţire.

Acum, mulţi oameni spun cu seninătate: “Nu am probleme în ce priveşte înfăţişarea mea înaintea lui Dumnezeu. Pot să mă prezint înaintea Lui cu faptele mele bune.” Am o veste pentru aceşti oameni: ei au fost condamnaţi deja înaintea lui Dumnezeu.

Dragul meu prieten, toţi suntem păcătoşi. Trăim într-o lume răzvrătită faţă de Dumnezeu pentru că inimile noastre sunt rele. Nici unul dintre noi nu este atât de important încât Dumnezeu să aibă nevoie de noi în programul Său de pe pământ. El îşi va împlini planul şi fără noi. Dar El ne iubeşte şi a pregătit o cale prin care noi să fim îndreptăţiţi înaintea Lui. Marele Judecător s-a îndurat de noi şi L-a trimis pe Fiul Lui să moară pentru păcatele noastre. Astfel putem şi îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu.

Iov 13:19

v.19  Are cineva ceva de spus împotriva mea? Atunci tac, şi vreau să mor.

Aici este un lucru interesant. La început, Iov spunea că vrea să moară. Îşi dorea să nu se fi născut. Acum spune că dacă va tăcea, îşi va da sufletul. Ne vine să spunem: “Bine, Iov, dacă vrei să mori, de ce nu te opreşti din vorbit?” Veţi observa că Iov nu tace. El va vorbi în continuare. Aşa se întâmplă tuturor oamenilor – toţi simţim că avem ceva de spus.

Iov 13:20-21

v.20  Numai două lucruri fă-mi, şi nu mă voi ascunde de Faţa Ta:

v.21  Trage-Ţi mîna de pe mine, şi nu mă mai turbura cu groaza Ta.

Iov este un om înfricoşat.

Iov 13:22

v.22  Apoi cheamă-mă şi-Ţi voi răspunde; sau lasă-mă să vorbesc eu, şi răspunde-mi Tu!

Iov îi spune lui Dumnezeu ce să facă. Tare mi-e teamă că mulţi dintre noi facem aşa ceva. Îi aud pe mulţi spunând că nu au primit răspuns la rugăciunile noastre. Dar nu există rugăciuni fără răspuns. Dumnezeu răspunde întotdeauna la rugăciuni, numai că de multe ori răspunsul Lui este “Nu”. Cel puţin mie mi-a răspuns “Nu” la multe rugăciuni, dar şi acesta este un răspuns.

Trebuie să recunoaştem că multe dintre rugăciunile noastre sunt doar ordine pe care noi I le dăm lui Dumnezeu. Ne rugăm de parcă noi am fi ofiţerul care dă ordine soldatului. Spunem: “Doamne, fă Tu cutare lucru sau cutare lucru…”. Dar Dumnezeu nu acţionează în felul acesta.

Iov încearcă să-I spună lui Dumnezeu cum să abordeze situaţia lui. Dar Dumnezeu spune: “Eu nu acţionez conform planului tău. Eu am un plan şi îl voi duce la îndeplinire în viaţa ta.”

Am avut ocazia să stau de vorbă cu un grup de studenţi la o facultate de stat. M-a surprins discuţia care s-a aprins la un moment dat între ei cu privire la rugăciune. Ei spuneau: “Care este rostul rugăciunii? Nu-L poţi schimba pe Dumnezeu.”

Cu alte cuvinte, ei susţineau că nu e nevoie de rugăciune. Să ştiţi că aceşti studenţi mi-au amintit de Iov.

Am încercat atunci să le explic că scopul rugăciunii nu este acela de a-L schimba pe Dumnezeu. De unde a apărut această idee? Credem că-L putem schimba pe Dumnezeu prin rugăciune? Dumnezeu a făcut deja un plan şi El are toate informaţiile de care este nevoie. Aşa că nici măcar nu-I putem spune lui Dumnezeu ceva ce El să nu ştie deja. Scopul principal al rugăciunii este acela de a ne schimba pe noi. Am văzut un afiş pe care scria “Rugăciunea schimbă multe lucruri”. Nu ştiu cât de multe lucruri schimbă rugăciunea. Important este că rugăciunea ne schimbă pe noi, dragi prieteni.

Dumnezeu nu este un comisionar. Nu vă gândiţi la El ca fiind persoana pe care o chemaţi ca să vă transmită un mesaj către cineva sau să vă aducă un mesaj de la cineva. Iov cam aşa Îl vede pe Dumnezeu aici şi eu nu mă voi grăbi să-l acuz pe Iov pentru că şi eu am făcut aşa.

Iov 13:23-25

v.23  Cîte fărădelegi şi păcate am făcut? Arată-mi călcările de lege şi păcatele mele.

v.24  Pentru ce Îţi ascunzi Faţa, şi mă iei drept vrăjmaş?

v.25  Vrei să loveşti o frunză suflată de vînt? Vrei să urmăreşti un pai uscat?

Iov cere să aibă o confruntare cu Dumnezeu. El vrea să ştie cât de multe păcate şi cât de multe fărădelegi a făcut pentru a înţelege de ce este tratat în acelaşi fel. Iov spune că el este ca o frunză luată de vânt care este călcată în picioare.

Iov 13:27-28

v.27  Pentru ce să-mi pui picioarele în butuci, să-mi pîndeşti toate mişcările, să pui hotar paşilor mei,

v.28  cînd trupul meu cade în putrezire ca o haină mîncată de molii?

Iov simte pur şi simplu că trupul i se descompune. El nu vede nici un motiv pentru care trebuie să sufere atât.

De fapt, Iov schimbă din nou registrul discuţiei. Cuvintele care urmează sunt parcă o elegie a morţii. Ascultaţi numai la cuvintele care urmează în capitolul 14:

Iov 14:1

v.1   Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.

 

Ei bine, nimic nu este mai adevărat decât acest lucru. Necazul este numitorul comun al întregii omeniri. Toţi am avut necazuri de un fel sau altul. Aşa cum a spus Elifaz, “Omul se naşte ca să sufere, după cum scânteia se naşte ca să zboare” (Iov 5:7).

Iov 14:2

v.2  Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.

Iov spune că moartea este inevitabilă şi că toţi ne vom despărţi de această lume. Viaţa este ca o umbră. Când soarele apune, ce se întâmplă cu umbra? Dispare.

Iov 14:3

v.3  Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!

Viaţa mea este ca o floare care este tăiată, ca o umbră care dispare. Şi totuşi, Dumnezeu mă vede şi Se ocupă de mine.

Iov 14:4

v.4  Cum ar putea să iasă dintr’o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.

Apoi Iov continuă şi afirmă un mare adevăr. Toţi ne-am născut păcătoşi. “Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a născut mama mea” (Ps. 51:5). Cum am putea fi noi fiinţe curate, fără păcat, dacă avem părinţi păcătoşi? Nu poţi scoate ceva curat din ceva necurat. Aceasta este o regulă universală.

Iov 14:5

v.5  Dacă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,

Iov spune că se simte foarte încolţit ca fiinţă omenească. David a scris: “Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii…” (Ps. 23:4). Se referea el aici la patul de moarte? Nu. Din momentul naşterii noastre noi începem umblarea printr-un canion în care umbra morţii ne urmăreşte continuu. Noi continuăm să mergem până când drumul se îngustează tot mai mult, ducând în final la moarte. Noi umblăm mereu în umbra morţii. Cineva a spus: “Viaţa ne este luată din chiar clipa în care ne este dată.”

Iov 14:7-10

v.7  Un copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.

v.8  Cînd i-a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,

v.9  înverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.

v.10  Dar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?

Omul poate să aibă un succes imens cât trăieşte pe pământ, să fie o persoană faimoasă, dar tot va pieri la un moment dat. Şi unde va fi el atunci? Poate că i se vor ridica monumente. Poate că o stradă va purta numele lui. La ce-i foloseşte aşa ceva după moarte? Ce semnificaţie au toate acestea?

Vom vedea în continuare ce fel de credinţă avea Iov.

Iov 14:14-15

v.14  Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.

v.15  Atunci m’ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.

Această întrebare l-a urmărit întotdeauna pe om: “Dacă omul moare, va mai trăi din nou?” Dar Iov ştie că Dumnezeu îl va chema, chiar şi în moarte, şi el va răspunde chemării lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu a terminat cu noi în momentul morţii noastre. Moartea nu este sfârşitul tuturor lucrurilor. Mai târziu îl vom auzi pe Iov spunând: “Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi să se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne (v. 25 – Chiar dacă mi se va nimici pielea, totuşi, în carnea mea voi vedea pe Dumnezeu), voi vedea totuşi pe Dumnezeu. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea şi ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu” (Iov 19:25-27).

Dragi prieteni, întregul capitol este o elegie despre moarte. Vă recomand să-l citiţi cu atenţie pe tot. Să ştiţi că un om înţelept este cel care îşi pune problema sfârşitului, al finalului. Tocmai de aceea, unul din cei mai înţelepţi oameni, este vorba despre Solomon, a scris:

“Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui”.

Să ne punem şi noi cât mai serios această problemă şi fie ca sfârşitul nostru să fie după voia Celui ce este Începutul şi Sfârşitul tuturor lucrurilor- Dumnezeu.

 

El să vă dea binecuvântarea Lui!