Itinerar Biblic Ep.0497 – 2 CORINTENI Cap. 8

 

Tema: Exemplu de dărnicie creştină

Dragi ascultători revenim la capitolul 8 al celei de a doua epistole adresată de Apostolul Pavel Corintenilor.

Vreau să vă reamintesc, de asemenea, că Pavel tratează acum problema dărniciei creştine.

Deci, în primul verset, Pavel îi dă pe creştini macedoneni ca exemple de dărnicie creştină. Este de fapt vorba de biserica din Filipi. Apoi continuă prin a prezenta motivele şi metodele lor în exercitarea acestui har.

Dar să citim mai bine textul biblic.

2 Cor. 8:1, 2

v.1  Fraţilor, voim să vă aducem la cunoştinţă harul, pe care l-a dat Dumnezeu în Bisericile Macedoniei.

v.2  În mijlocul multelor necazuri prin cari au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie, au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor.

Observaţi, vă rog că aceşti au dăruit din “sărăcia lor lucie”. Ei nu aveau bogăţii din care să dea cu largheţe fără să simtă nimic. Ei dădeau cu bucurie din sărăcia lor lucie.

Mi-e teamă că puţini dintre noi mai ştiu astăzi să dăruiască aşa.

Dar să mergem mai departe:

2 Cor. 8:3, 4

v.3  Vă mărturisesc că au dat de bună voie, după puterea lor, şi chiar peste puterile lor.

v.4  Şi ne-au rugat cu mari stăruinţe pentru harul şi părtăşia la această strîngere de ajutoare pentru sfinţi.

Darul lor era un har şi era o părtăşie, adică ei împărţeau cu alţii lucrurile lui Hristos. Noi nu putem înţelege măcar cum era dragostea pe care o aveau aceşti primi creştini unii pentru alţii.

Dragii mei, este bine să dăruim din banii noştri pentru diferite misiuni, dar este drept să-i neglijăm pe fraţii din propria adunare? Sunt mulţi în nevoie printre noi. Dar unii nu vor face cunoscut acest lucru în adunare pentru că ştiu că ar deveni subiect de bârfă pentru alţii. Ei nu vor să accepte ajutor pentru că socotesc că acesta ar fi un lucru mai mult sau mai puţin ruşinos. Vă mărturisesc că m-am confruntat cu această problemă. Uneori nu puteam da numele unei persoane comitetului care împărţea banii şi care ştia unde vor ajunge aceştia pentru că acel comitet nu l-ar fi păstrat secret. Dacă numele ajungea la soţiile celor din comitet, toată biserica afla cine beneficiase de acel ajutor.

Dar priviţi în continuare ce au făcut credincioşii din Macedonia:

2 Cor. 8:5

v.5  Şi au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s’au dat mai întîi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu.

Pavel spune că el nu se aşteptase la acest lucru. În primul rând, ei se dăruiseră pe ei înşişi Domnului. Acesta este un lucru esenţial. În al doilea rând, ei se dăruiseră unei lucrări locale a Domnului Hristos şi îi erau dedicaţi total. Ei se dăruiseră lui Pavel prin voia lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că îl ajutau să vestească Evanghelia. Aceşti credincioşi erau dedicaţi Domnului.

În prima sa Epistolă către Corinteni, Pavel scria despre înviere şi ceruri, în capitolul 15, şi ei erau cât pe-aci să-i spună apostolului: “Frate, spune-ne mai multe despre cum va fi în cer.” Dar Pavel îi readuce cu picioarele pe pământ o dată cu primul verset al capitolului 16: “Cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rânduit Bisericilor Galatiei”.

Vedeţi, el dorea să le vorbească despre un lucru foarte practic.

În a doua Epistolă, Pavel le spune corintenilor să nu dea cu părere de rău. Credincioşii din Macedonia au dat cu o bucurie peste măsură de mare din sărăcia lor lucie. Ce imagine minunată! Dumnezeu Îl iubeşte pe cel ce dă cu bucurie. Creştinii aceştia erau gata să împartă cu alţii ce aveau.

Ei datorau bisericii din Ierusalim toate binecuvântările lor spirituale. Creştinii din Macedonia ştiau că de la cei din Ierusalim primiseră Evanghelia. Acum ei trimiteau darurile lor materiale bisericii care se afla într-o situaţie dezolantă. În Galateni 6:6, Pavel scrie: “Cine primeşte învăţătura în Cuvânt, să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă.” Cu alte cuvinte: “Plătiţi-l pe predicator!” Aceasta înseamnă că voi, dragi fraţi şi surori, ar trebui să sprijiniţi material lucrarea prin care primiţi binecuvântarea spirituală.

Acest lucru îmi aduce aminte de o situaţie ce mi-a ajuns la urechi. Este vorba despre un bărbat care nu mai trăia de mult în părtăşie cu Domnul. Într-o zi însă a dat peste programul nostru de radio care atunci era difuzat în limba engleză. Omul acesta nu numai că s-a întors către Dumnezeu şi şi-a rededicat viaţa în slujba lui Dumnezeu, dar a şi dăruit casa sa organizaţiei care a lansat şi susţine acest program radiofonic. Acest om a dat cu mare bucurie. Aşa ar trebui să fie dărnicia fiecăruia dintre noi: cu nespus de mare bucurie. Nu ar trebui să dăruim cu părere de rău sau numai din datorie. Ar trebui să avem o pasiune de a dărui astfel încât Cuvântul lui Dumnezeu să ajungă la cât mai mulţi oameni.

Vă  mai amintiţi fragmentul din Evanghelii în care Isus stătea deoparte şi privea cum îşi aduceau darurile cei care veneau la templu. Îmi imaginez că El face la fel şi astăzi. Bogatul a venit şi a adus darul lui cel mare. Văduva săracă a venit şi a spus în cutia cu daruri ultimii bănuţi. Domnul a spus că ea a pus acolo mai mult decât toţi ceilalţi. Ea a dat din sărăcia ei, a dat tot ce avea ca să mai trăiască. Dacă măsurăm valoarea bănuţilor ei în comparaţie cu toate bogăţiile templului, am spune că nu înseamnă nimic. Dar Domnul Isus prezintă felul în care a evaluat Dumnezeu acest dar: “Adevărat vă spun, că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toţi ceilalţi; căci toţi aceştia au aruncat la daruri din prisosul lor; dar ea a aruncat din sărăcia ei, tot ce avea ca să trăiască.”

Există o vorbă care spune: “Când e vorba de a da, unii oameni nu se dau în lături de la nimic.” Alţii tocmai la asta se opresc: la nimic. Mai degrabă, ei se dau în lături, tocmai ca să nu dea nimic.

Se spune că o biserică din Scoţia încerca să strângă bani pentru o clădire nouă. Printre membrii bisericii se număra şi un scoţian mai bogat a cărui avere se ridica la 50.000 de lire sterline. El era un scoţian tipic, deci destul de zgârcit. Diaconul bisericii s-a dus la el şi l-a întrebat: “Cât vrei să dai pentru noua clădire?” Bogatul a răspuns: “Păi, cred că să pot da şi eu bănuţul de aramă al văduvei.” La următoarea întâlnire a bisericii, diaconul a făcut următorul anunţ: “Fraţilor, avem toţi banii care ne trebuie. Acest frate al nostru ne va da 50.000 de lire.” Omul cu pricina era uluit. “Dar eu nu am spus că voi da 50.000 de lire, am spus că voi da bănuţul văduvei.” Diaconul a replicat: “Ei bine, văduva a dat tot ce avea ca să mai trăiască, aşa spune Biblia. Şi am crezut că şi tu te referi la acelaşi lucru.”

Interesant este faptul că Dumnezeu vede ceea ce dai şi, în acelaşi timp, vede şi ce păstrezi pentru tine.

Un alt caz, la o altă biserică, tot legat de strângere de fonduri pentru o nouă clădire. Un membru al bisericii îl sună pe altul şi îl întreabă: “Tu cât te gândeşti să dai, frate?” Fratele răspunde: “Păi, cred că aş putea da 10 dolari fără să simt nimic.” Atunci cel dintâi a replicat: “De ce nu dublezi suma ca să simţi ceva?”

Binecuvântarea vine numai atunci când simţiţi că aţi dat ceva, dragi prieteni. Aceasta este semnificaţia expresiei: “Este mai ferice să dai decât să primeşti.”

Credincioşii din Macedonia s-au dat pe ei înşişi Domnului. Dacă Dumnezeu nu vă poate avea pe voi înşivă, El nu vrea nimic altceva de la voi. Dacă Dumnezeu nu are mâna care întinde darul, nu doreşte să primească darul pe care-l întinde mâna.

2 Cor. 8:6

v.6  Noi dar, am rugat pe Tit să isprăvească această strîngere de ajutoare, pe care o începuse.

Pavel spune că harul care i-a motivat pe creştinii din Macedonia trebuie să-i motiveze şi pe creştinii din Corint. Orice persoană este pusă la încercare de felul în care dăruieşte. Aşa se revelează adevăratul caracter. Cineva a spus că sunt necesare trei cărţi pentru serviciul de închinare: prima este Biblia, cea de-a doua este cartea de cântări creştine şi cea de-a treia este reprezentată de carneţelul de socoteli. Dăruirea este o parte esenţială a închinării noastre personale faţă de Dumnezeu. Dacă nu avem harul dărniciei, ar trebuie să ne rugăm Domnului şi să-I cerem să ne dea un duh generos.

2 Cor. 8:7

v.7   După cum sporiţi în toate lucrurile: în credinţă, în cuvînt, în cunoştinţă, în orice rîvnă, şi în dragostea voastră pentru noi, căutaţi să sporiţi şi în această binefacere.

Pavel le adresează un îndemn credincioşilor din Corint. El spune despre ei că sporesc în credinţă, Îl mărturisesc pe Hristos înaintea oamenilor, au cunoaştere şi sârguinţă în ceea ce fac. De asemenea, apostolul îi laudă şi pentru dragostea lor cea mare pentru el şi pentru ceilalţi apostoli. “Această binefacere” se referă la harul dărniciei.

2 Cor. 8:8

v.8  Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă; ci pentru rîvna altora, şi ca să pun la încercare curăţia dragostei voastre.

Pavel spune aici că dărnicia nu mai este astăzi o poruncă, un obicei sau un ritual. Ştiu că sunt comentatori foarte buni ai Bibliei care spun că noi, credincioşii de astăzi, trebuie să dăm zeciuială. Este evident că zeciuiala era un lucru esenţial pentru vremea Vechiului Testament. Totuşi, dacă veţi cerceta cu atenţie, veţi vedea că poporul lui Dumnezeu dădea trei zeciuieli. Una era pentru autorităţi, pentru conducere, echivalentul impozitelor de azi. Aşa că zeciuiala nu este baza de la care să pornească un creştin de azi în ce priveşte dărnicia sa. Pavel spune: “Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă”.

Pavel expune două motive pentru care le cere creştinilor din Corint să dăruiască. Primul este “pentru râvna altora” – care se referă la exemplul dat de creştinii din Macedonia. Cel de-al doilea motiv este “să pun la încercare curăţia (sinceritatea) dragostei voastre”.  Este adevărat că şi astăzi dărnicia este cel mai sensibil aspect al vieţii creştinului.

2 Cor. 8:9

v.9  Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, s’a făcut sărac pentru voi, pentruca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.

Dacă vreţi să aveţi un standard pentru dărnicia creştină, iată-l: Însuşi Domnul Isus Hristos! El a fost bogat dar s-a făcut sărac. Isus a venit pe pământ, făcându-se sărac pentru noi pentru ca noi să fim îmbogăţiţi azi de binecuvântările Sale. El a lăsat în urmă slava cerească, S-a pogorât pe pământ şi S-a născut în Betleem. A trăit în Nazaret şi a murit pe o cruce în afara Ierusalimului, pentru ca apoi să fie pus în întunericul unui mormânt. Voi aţi alege un astfel de drum? El a fost bogat dar a devenit sărac pentru mine şi pentru tine!

2 Cor. 8:10

v.10  În această privinţă vă dau un sfat. Şi sfatul acesta vă este de folos vouă, cari, de acum un an, cei dintîi aţi început nu numai să faceţi, ci să şi voiţi.

Aceasta înseamnă că creştinii din Corint făcuseră o promisiune cu un an în urmă să strângă aceste ajutoare. Aici apare întrebarea dacă un creştin ar trebui să facă o promisiune care se referă la o anumită sumă de bani pentru o colectă. Unii spun că un creştin nu ar trebui să facă nici o promisiune de acest fel. Dar trebuie să recunoaştem faptul că noi semnăm astfel de promisiuni sau angajamente pentru tot felul de lucruri. Aşa că ar trebui să fim în stare să promitem că vom contribui şi la lucrarea Domnului. Noi promitem că vom plăti chiria sau întreţinerea; semnăm contracte prin care ne angajăm să plătim rate lunare la frigider sau la mai ştiu eu ce alt lucru. Aşa că ar trebui să fim în stare să ne angajăm că vom pune o sumă de bani deoparte, pentru lucrarea lui Dumnezeu.

2 Cor. 8:11

v.11  Isprăviţi dar acum de făcut; pentruca, după graba voinţei să fie şi înfăptuirea, potrivit cu mijloacele voastre.

Pavel le spune să-şi ducă la îndeplinire promisiunea. Totuşi, amintiţi-vă că el a avut grijă să spună că aceasta nu este o poruncă. Nici nouă nu ni se porunceşte să facem o astfel de promisiune. Dar dacă am făcut-o, trebuie să o împlinim.

2 Cor. 8:12

v.12  Pentrucă, dacă este bunăvoinţă, darul este primit, avîndu-se în vedere ce are cineva, nu ce n’are.

Aici este de remarcat un lucru foarte important. Fiecare trebuie să dea după ceea ce are şi să facă acest lucru cu bunăvoinţă. Nu se cere nimănui să dea în conformitate cu ceea ce nu are.

Am avut odată o discuţie cu un membru al bisericii care avea o afacere prosperă şi care m-a întrebat de ce nu predic despre zeciuială pentru că Biblia învaţă despre acest lucru. Eu i-am spus: “Da, acesta era modelul Vechiului Testament în ce priveşte darul pentru Domnul, dar sub har nu cred că zeciuiala este modelul nostru.” El m-a întrebat: “Atunci cum crezi că ar trebui să se procedeze?”

Eu i-am redat acest verset subliniind că, înaintea lui Dumnezeu, se are în vedere ce are omul, nu ce n-are. Apoi i-am spus: “Tu te bucuri de succes cu afacerea ta şi câştigi bani mulţi. Pe de altă parte, în biserică sunt mulţi membri care nu pot da acum zeciuială pentru că nu au din ce. Cei care câştigă bine ar trebui să dea după ceea ce au, fără să se oprească la 10%. Poate că aceştia ar putea ajunge la 50%.” Ştiţi că acest frate nu mi-a mai cerut niciodată să predic despre zeciuială? El a descoperit că un creştin trebuie să dea conform cu ceea ce are, nu cu ceea ce n-are.

Zeciuielile erau o unitate de măsură esenţială în Vechiul Testament. Eu nu cred că un creştin care are un venit mare trebuie să dea mai puţin de 10% din acest venit. El trebuie să depăşească acest procent.

2 Cor. 8:13

v.13  Aici nu este vorba ca alţii să fie uşuraţi, iar voi strîmtoraţi;

Pavel spune că nu ar trebui să fie pusă nici o povară, asupra nimănui.

2 Cor. 8:14

v.14  ci este vorba de o potrivire: în împrejurarea de acum, prisosul vostru să acopere nevoile lor, pentruca şi prisosul lor să acopere, la rîndul lui, nevoile voastre, aşa ca să fie o potrivire;

Poate că aţi fost binecuvântaţi cu o casă frumoasă, cu o maşină şi cu tot felul de aparate casnice pe care cultura noastră prezentă le consideră necesare. Nu uitaţi însă că Domnul Se aşteaptă ca voi să vă faceţi partea în lucrarea lui Dumnezeu. Poate că sunteţi ca prietenul meu care îmi cerea să predic despre zeciuială ca să se simtă el liniştit în cugetul lui pentru că atât dăruia el pentru Domnul. După ce am vorbit cu el, nu cred că a mai fost la fel de liniştit. Cei care pot să dea ar trebui să dea cu bucurie şi să nu fie împovăraţi cei care nu pot da.

2 Cor. 8:15

v.15  după cum este scris: ,,Cel ce strînsese mult, n’avea nimic de prisos, şi cel ce strînsese puţin, nu ducea lipsă.“

Pavel dă exemplul cu mana din pustie. Fiecare trebuia să adune destul pentru o zi. Sunt convins că unii s-au grăbit să adune cât puteau de multă mană pentru a avea şi a doua zi. Dar după ce au ajuns acasă şi au mâncat cât au avut nevoie, ei au constatat că tot surplusul s-a stricat până dimineaţă. Voia lui Dumnezeu era ca fiecare să aibă atât cât avea nevoie şi nimic mai mult.

În capitolul 9, apostolul Pavel spune: “cine seamănă puţin, puţin va secera; dar cine seamănă mult, mult va secera.” Eu cred că Dumnezeu va începe să Se poarte cu voi aşa cum v-aţi purtat şi voi cu El. Dumnezeu ţine seama de lucrurile acestea. El nu ne ţine sub Lege pentru că vrea ca dăruirea noastră să fie făcută din toată inima, cu bucurie. Dumnezeu doreşte ca noi să avem pasiunea şi harul de a dărui. Chiar dacă vi se pare o nebunie, Dumnezeu vă asigură că veţi fi plini de bucurie, veţi fi fericiţi atunci când veţi dărui, nu atunci când veţi primi.

2 Cor. 8:16

v.16  Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, care a pus în inima lui Tit aceeaş rîvnă pentru voi.

Cuvântul grecesc tradus aici prin “mulţumiri” este acelaşi charis. Pavel spune că l-a trimis pe Tit pentru a lua în primire darul lor, însă în inima lui era deja plină de mulţumire. Tit îşi dorea la fel de mult ca Pavel să ducă acele ajutoare sfinţilor din Ierusalim.

2 Cor. 8:17-19

v.17  Căci el a primit îndemnul nostru; ba încă, stăpînit de o rîvnă arzătoare, a pornit de bună voie spre voi.

v.18  Am trimes cu el şi pe fratele a cărui laudă în Evanghelie este răspîndită prin toate Bisericile.

v.19  Mai mult, el a fost ales de Biserici să meargă împreună cu noi în această lucrare de binefacere, pe care o săvîrşim spre slava Domnului şi ca o dovadă de bunăvoinţa noastră.

Vedeţi voi, Tit şi tovarăşul lui de călătorie aveau harul acesta în inimile lor. Darul trebuia să fie făcut pentru slava lui Dumnezeu. Oricare ar fi darul nostru, el trebuie adus pentru slava lui Dumnezeu.

2 Cor. 8:20

v.20  În chipul acesta, vrem ca nimeni să nu ne defaime cu privire la acest belşug de ajutoare, de care îngrijim.

Pavel spune: “Vom fi cinstiţi şi corecţi în felul în care vom folosi banii şi darurile voastre.”

2 Cor. 8:21

v.21  Căci căutăm să lucrăm cinstit nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor.

Acesta este unul din cele mai sensibile aspecte ale lucrării Domnului. Multe organizaţii creştine şi biserici au adevărate campanii promoţionale pentru strângere de fonduri. Dar nu se depune nici un efort pentru a face cunoscut oamenilor felul exact în care sunt folosiţi banii. Ar trebui să se aducă o dovadă clară asupra felului în care sunt folosiţi banii pentru lucrarea lui Dumnezeu.

Până şi Pavel s-a simţit obligat să spună: “Căutăm să lucrăm cinstit nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor.” El îi asigura pe corinteni că darurile lor vor fi folosite pentru acelaşi scop pentru care au fost date.

2 Cor. 8:22, 23

v.22  Am trimes cu ei pe fratele nostru, a cărui rîvnă am încercat-o de atîtea ori în multe împrejurări, şi care, de data aceasta, arată mult mai multă rîvnă, din pricina marei lui încrederi în voi.

v.23  Astfel, fie avînd în vedere pe Tit, care este părtaşul şi tovarăşul meu de lucru în mijlocul vostru; fie avînd în vedere pe fraţii noştri, cari sînt trimeşii Bisericilor şi fala lui Hristos:

Ei se puteau încrede în Tit care va aduce veşti de la ei. De asemenea, ei se puteau încrede în Pavel care urma să le prezinte situaţia banilor trimişi de ei, care nu aveau să fie mânuiţi doar de o singură persoană.

2 Cor. 8:24

v.24  daţi-le înaintea Bisericilor dovadă de dragostea voastră, şi arătaţi-le că avem dreptul să ne lăudăm cu voi.

Pavel le cere corintenilor să-şi dovedească dragostea. Dacă aveţi un devotament real, nu veţi rămâne la nivelul vorbelor, ci veţi trece la fapte. Dărnicia este o expresie tangibilă a dragostei voastre.

Mi-e teamă că mulţi creştini sunt ca tânărul acela care îi scria iubitei lui astfel: “Aş traversa înot oceanul pentru tine; aş înota în cel mai adânc fluviu pentru tine; aş trece de munţii cei mai înalţi ca să fiu cu tine; aş străbate deşertul întins şi arzător pentru tine!” şi care în post-scriptum adăuga: “Dacă nu plouă miercuri seara, trec să te văd.” Multor creştini le place să vorbească despre cât de mult Îl iubesc ei pe Isus, dar nu sunt gata să sacrifice prea multe pentru El.

Pavel îi îndeamnă pe corinteni să-şi arate dovada dragostei lor. Să facem la fel, dragi ascultători!

 

Fiţi binecuvântaţi!