Itinerar Biblic Ep.0495 – 2 Corinteni Cap. 6:14- 7:3

 

 

Dragi ascultători, înainte de a urma itinerarul nostru pe cursul lui obişnuit, şi mă refer la faptul că suntem în Noul Testament, vreau să vă aduc aminte despre o lege pe care Dumnezeu a dat-o în  vremea Vechiului Testament.

Este o lege pe care Dumnezeu a dat o în cadrul sistemului mozaic,  şi ea se referea la toţi cei care se ocupau cu agricultura.

El le-a spus copiilor lui Israel să nu înhame la acelaşi jug un bou şi un măgar pentru că altfel ar fi înjugat animale inegale, sau incompatibile.

Unul era animal curat, celălalt era animal necurat.

Ei bine, nu întâmplător am făcut această referire, pentru că de această dată, principiul este reluat în acest capitol cu numărul 6 din cea de a doua scrisoare a apostolului Pavel către Corinteni.

Încă de data trecută am citit versetul 14 şi daţi-mi voie să vi-l reamintesc:

v.14  Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunerecul?

Dacă Vechiul Testament vorbea despre nepotrivirea dintre anumite animale, pe principiul curăţiei, Pavel vorbeşte despre nepotrivirea dintre credincioşi şi necredincioşi.

Prin intermediul lui Pavel, Dumnezeu spune că un credincios nu ar trebui să fie pus la acelaşi jug cu un necredincios. Cum sunt oamenii puşi la jug astăzi? Jugul acesta poate avea diferite forme, cum ar fi o legătură de afaceri, un parteneriat, o căsnicie, o acţiune pe termen lung.

Dragi prieteni, căsătoria este, cu siguranţă, aducerea laolaltă, sub acelaşi jug, a doi oameni diferiţi. În sensul acesta un credincios nu ar trebui să se căsătorească cu un necredincios. Un animal curat nu ar trebui să fie înhămat la acelaşi jug cu unul necurat. Un copil al lui Dumnezeu şi un copil al diavolului nu pot trage împreună, în acelaşi jug, spre împlinirea aceluiaşi plan în viaţă.

Un alt exemplu este identificarea cu o instituţie. Dacă un predicator cu o teologie conservatoare se trezeşte dintr-o dată într-o biserică cu orientări liberale, el ar trebuie să părăsească acea grupare. Altfel, el ar continua să fie identificat cu lucrarea acestei grupări deşi el nu s-ar mai potrivi cu ei la acelaşi jug.

Gândiţi-vă la felul în care proceda apostolul Pavel. Când intra într-un oraş, el se ducea mai întâi la sinagogă. Vă puteţi imagina un loc în care să există mai multă împotrivire faţă de Isus Hristos decât sinagoga? Şi totuşi, acesta era locul în care îşi începea Pavel lucrarea.

Eu nu condamn acest lucru pentru că aceasta era călăuzirea lui Dumnezeu. Dacă Pavel s-ar fi asociat cu una din sinagogi şi ar fi devenit rabin, hotărându-se să rămână acolo, acesta ar fi putut fi considerat un jug.

Dar Pavel vorbeşte aici despre a fi înjugat împreună cu altcineva într-un aranjament permanent cum este căsnicia, o asociere în afaceri, activitatea de profesor la o şcoală sau calitate de membru al unei biserici.

Desigur, aici nu este vorba despre întreruperea părtăşiei cu fraţi în credinţă care procedează diferit, dar predică aceeaşi Evanghelie şi cred cu tărie că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Pavel vorbeşte despre înjugarea voastră cu cei necredincioşi, aşa cum explică şi în versetul următor, verset de la care vom relua lectura şi comentariile noastre în cadrul acestei cărţi:

2 Cor. 6:15

v.15  Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?

Nici una, zic eu. Nu mă asociez cu ei pentru nici o acţiune care ar aduce angajamente de lungă durată. Sper că nici voi nu o faceţi.

Nu trebuie să facem confuzie între acest fel de legături şi asocierea cu cei credincioşi care procedează un pic diferit faţă de felul în care procedăm noi.

Pe de altă parte însă, nu trebuie de acum să ne izolăm cu totul de cei din jur, aşa încât să facem imposibilă orice şansă de a mărturisi Evanghelia Domnului Isus. Este o diferenţă aici. Este vorba despre o cu totul altă situaţie. Noi trebuie să lăsăm deschise posibilităţile comunicării Evangheliei Domnului nostru dar nu trebuie să ne legăm, sau să ne lăsăm legaţi în relaţii, legături ce vor avea un efect restrictiv asupra noastră.

Mergem mai departe:

2 Cor. 6:16

v.16  Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi sîntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: ,,Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.“

Acum Pavel menţionează idolatria. Templul lui Dumnezeu nu are nici o înţelegere cu idolii. Unde este templul lui Dumnezeu? Astăzi templul lui Dumnezeu este trupul omenesc al fiecărui credincios. Noi suntem templele Duhului Sfânt. Cel în care locuieşte Dumnezeu nu se poate înţelege şi nu poate fi de acord cu idolii.

2 Cor. 6:17, 18

v.17  Deaceea: ,,Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.

v.18  Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.“

Iată că aici Pavel îi cheamă pe creştini la separare şi la curăţie.

Dragul meu ascultător, creştinul nu trebuie să aibă nici o legătură cu idolatria. El trebuie să fie separat de caracterul lumesc care se insinuează astăzi şi în biserică, şi în viaţa celor credincioşi. Credinciosul nici măcar nu ar trebui să atingă un lucru necurat.

În cartea Iosua am văzut cum Iosua şi israeliţii au luată în stăpânire cetatea întărită a Ierihonului, prin credinţă. Totuşi, Acan a luat din lucrurile date spre nimicire.

În felul acesta Israel atinsese ceea ce Dumnezeu declarase necurat. Apoi s-au dus să atace cetatea Ai cu încrederea că vor obţine biruinţa cu uşurinţă. Dar Iosua şi Israel au suferit o mare înfrângere la Ai.

Vedeţi, Dumnezeu ne cere să ne separăm de lume şi de lucrurile necurate.

Mulţi creştini se consideră separaţi, puşi deoparte. Ei nici nu-şi imaginează măcar că ar face un lucru sau altul. Totuşi, ei bârfesc , au o limbă ascuţită şi rea, fără să se gândească la faptul că acesta este un lucru lumesc şi necurat.

Sau… caută să fie mereu la modă şi sunt lacomi de bani, în timp ce spun că sunt puşi deoparte.

Nu mă înţelegeţi greşit, nu vreau să judec pe nimeni şi nu vă îndemn nici pe voi s-o faceţi, dar simt că trebuie să scot în evidenţă aceste lucruri pentru că trebuie să fim foarte atenţi la ce spunem şi ce facem. Este foarte uşor să vorbeşti despre lucrurile lui Dumnezeu, să susţii că Domnul Isus este Mântuitorul tău şi să spui că-L iubeşti, să te consideri pus deoparte pentru El şi, în realitate, să nu fii despărţit de lume.

Un vestit predicator îşi aminteşte astfel momentul în care s-a decis să-şi lase serviciul pentru a începe studii de teologie. El s-a dus la şeful lui şi i-a spus ce avea de gând să facă. Şeful lui i-a spus că, în urmă cu mulţi ani, pe când lucra în alt oraş, avusese un coleg care spunea că este creştin şi care cânta în corul bisericii. În schimb, la serviciu, înjura cât îl ţinea gura, obişnuia să bea şi era plin de răutate. Într-o zi, cei doi colegi s-au dus împreună la biserică. Corul a cântat o cântare intitulată “Isus satisface pe deplin”. După ce terminat de cântat corul al cărui solist era lucrătorul de la bancă, o doamnă a venit spre colegul lui şi a spus: “Nu-i aşa că a fost un solo minunat? Era ca şi cum vocea aceea ar fi venit direct din cer!” Omul acesta nu a spus nimic, deşi ştia cum se comportă colegul lui la serviciu şi îşi dăduse seama că pe el Isus nu-l satisfăcea deloc. Dar iată că a veni şi ziua în care doamna de la biserică a venit la bancă pentru o treabă oarecare. Aşteptând să-i vină rândul, aude pe cineva înjurând rău de tot. Atunci ea îl întreabă pe cel cu care stătuse de vorbă la biserică: “cine vorbeşte atât de urât?” Şi acesta i-a răspuns: “Solistul corului cu voce din cer!”

Ce vreau să spun este că omul acesta, ajuns şeful predicatorului în devenire de la începutul povestirii, devenise extrem de cinic în privinţa creştinilor din cauza colegului său. Aşa că i-a spus tânărului din faţa sa care îşi prezenta demisia pentru că dorea să devină predicator: “Să nu te faci predicator, dacă nu eşti serios în această privinţă!”

Dragi prieteni, Dumnezeu spune: “Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei! Nu vă atingeţi de ce este necurat şi eu vă voi primi.” Nu spuneţi că sunteţi creştini, dacă nu sunteţi serioşi în privinţa aceasta. Nu spuneţi că Isus vă satisface şi El este de ajuns pentru voi, dacă nu credeţi cu adevărat acest lucru.

Promisiunea lui Dumnezeu este minunată: “… şi Eu vă voi primi. Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi vei fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic”. Aveţi grijă să fiţi fii şi fiice care Îi aduc slavă Tatălui ceresc!

Un prieten îmi povestea despre relaţia cu fiul său plecat la şcoală. Fiul se înstrăinase total de tatăl lui. Acesta îmi spunea: “Nu mai pot să vorbesc cu el la fel ca înainte. Nu mă mai înţeleg cu el la fel ca înainte. Sunt în continuare tatăl lui şi el este fiul meu, dar pur şi simplu nu mai pot vorbi cu el ca un tată cu fiul lui.” Cam asta vrea să spună şi Dumnezeu prin aceste versete.

Dragii mei, dacă sunteţi credincioşi şi Îl aveţi pe Isus Hristos ca Mântuitor personal, Dumnezeu este şi va fi mereu Tatăl vostru. Nu uitaţi acest lucru! Dumnezeu vă spune în acest fragment că vrea să Se poartă ca un Tată cu fiecare dintre voi. Dacă voi adoptaţi practicile şi obiceiurile lumeşti, dacă nu faceţi precum spuneţi, dacă vă călcaţi cuvântul şi sunteţi prefăcuţi în viaţa voastră de creştini, puteţi fi siguri de un lucru: Dumnezeu Tatăl vă va pedepsi. Dar Dumnezeu nu Îşi doreşte să vă pedepsească mereu. De aceea vă spune să ieşiţi din mijlocul celor din lume, să vă despărţiţi de ei şi să nu vă atingeţi de ce este necurat. Abia atunci Dumnezeu poate avea o relaţie personală şi apropiată cu voi, ca de la Tată la fiu sau fiică.

Şi pentru că încă mai avem spaţiu în timpul alocat emisiunii noastre, haideţi să ne aplecăm atenţia şi asupra următorului capitol din această epistolă. Este vorba, firesc, despre capitolul 7.

Acesta este ultimul capitol din secţiunea despre mângâierea lui Dumnezeu. Acum vom citi despre mângâierea lui Dumnezeu chiar în inima lui Pavel, fiind vorba despre un capitol deosebit datorită acestei note personale.

Să revedem în câteva cuvinte care este contextul în care trebuie situat acest capitol.

Unul din membrii bisericii corintene se făcuse vinovat de o gravă imoralitate şi de adulter, prin aceea că trăise cu soţia tatălui său, adică cu mama sa vitregă. Biserica nu făcuse nimic în această privinţă şi Pavel le scrisese despre acest lucru într-o scrisoare precedentă şi le atrăsese atenţia asupra faptului că trebuie să rezolve problema. În intervalul dintre prima şi cea de-a doua Epistolă, membrii bisericii abordaseră problema cum se cuvine şi omul acela se pocăise şi îşi mărturisise păcatul. Scrisoarea lui Pavel avusese efectul scontat. Tit îi adusese lui Pavel vestea că omul acela plângea amarnic din cauza păcatului său şi simţea că nu mai este vrednic să fie recunoscut şi reprimit de biserică. La această chestiune se referă Pavel aici.

Deci, primul verset din capitolul 7:

2 Cor. 7:1

v.1   Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, prea iubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea pînă la capăt, în frica de Dumnezeu.

Despre ce făgăduinţe este vorba? Despre cele de la sfârşitul capitolului 6.

Dumnezeu a spus că, dacă noi ascultăm de El, El va fi ca un Tată pentru noi şi noi vom fi ca fiii şi fiicele sale. El Se va purta cu noi în termenii acestei relaţii. Aceasta nu înseamnă că dacă “nu ieşim din mijlocul lor şi nu de despărţim de ei”, cum spune Scriptura, ne vom pierde mântuirea. Ci înseamnă că, dacă nu trăim o viaţă curată, Dumnezeu nu Se va mai purta cu noi ca un Tată cu copiii Săi. Dumnezeu vrea să ne trateze ca un Tată. Mulţi dintre noi nu ştim din experienţă ce Tată minunat avem. Noi nu îi dăm şansa lui Dumnezeu să fie un tată adevărat pentru noi.

Ce putem face pentru a schimba această stare de lucruri? Pavel spune: “să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu”. Cum putem să ne curăţim pe noi înşine? Noi nu ne putem curăţi propria conştiinţă de vinovăţia păcatului. Eu nu pot să-mi spăl petele conştiinţei mele vinovate, dar Dumnezeu a făcut acest lucru prin moartea lui Hristos şi prin sângele vărsat de El pe cruce. După ce am fost curăţiţi de păcatele noastre prin sângele lui Hristos, inimile noastre au nevoie de curăţire zilnică de contaminarea din fiecare zi. Când primim Cuvântul prin credinţă şi acţionăm pe baza acestui Cuvânt, suntem curăţiţi de toate întinăciunile cărnii şi ale duhului. Acesta a fost mesajul lui Isus când El a spus: “Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.” (Ioan 17:17). Cel mai bun săpun din lume este Cuvântul lui Dumnezeu. El ne va curăţa cu adevărat. Duhul Sfânt este Cel care ne ajută să rezolvăm problema păcatului din viaţa noastră.

Pavel spune că noi trebuie să ne curăţim de orice întinăciune, orice necurăţie a cărnii şi a duhului. Orice păcat este necurat înaintea lui Dumnezeu. Atunci care este diferenţa dintre păcatele cărnii şi păcatele duhului?

Întinăciunea cărnii este reprezentată de acele păcate pe care le facem în trup. Acestea sunt poftele murdare şi nestăpânite, beţia, lăcomia, obscenitatea, desfrânarea. Acestea sunt păcate ale cărnii. Noi trebuie să fim conştienţi de faptul că trăim astăzi într‑o lume care acordă respectabilitate păcatelor cărnii.

Un exemplu în acest sens îl constituie atitudinea lumii faţă de băutură. Cei mai mulţi oameni spun că alcoolul este un lucru inofensiv. Publicitatea pentru băuturi alcoolice merge foarte bine. Zilele trecute am auzit un anunţ care suna astfel: “ Bea pentru succes ca om matur şi inteligent!”

Ce propagandă! Ce spălare a creierelor! Nici un dictator nu a reuşit vreodată să atingă un succes mai mare. Cei interesaţi de vânzarea băuturilor alcoolice fac o lucrare eficientă de spălare a creierelor celor pe care vor să-i atragă.

Culmea este că reclama pe care am citat-o nu provenea de la o firmă producătoare de băuturi alcoolice. Anunţul venea de la o organizaţie care lucrează cu alcoolici. În anunţ se mai adăuga următorul lucru: “Sunt mulţi oameni în lume care nu ştiu ce să facă în privinţa problemei alcoolului.” Sunt de acord cu acest lucru şi mai pot spune că sunt chiar foarte mulţi. Acesta este un exemplu din categoria păcatelor cărnii. Dar nu sunt deloc convins că acela este modul în care trebuie rezolvată această problemă.

Noi trebuie să ne întrebăm ce spune Biblia despre acest lucru?

Ascultaţi, vă rog,  versetul următor din cartea profetului Habacuc: “Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spumoasă şi-l ameţeşti, ca să-i vezi goliciunea!” (2:15).

Dragul meu, Dumnezeu să Se îndure de tine dacă îl serveşti pe aproapele tău cu băuturi alcoolice şi îl duci astfel spre beţie. Cuvântul lui Dumnezeu dezaprobă acest lucru.

Un alt exemplu de întinăciune a cărnii este standul de ziare sau de cărţi cu publicaţii pornografice care ridică în slăvi corpul omenesc şi sexul.

În mijlocul acestei societăţi care permite orice, Cuvântul lui Dumnezeu condamnă păcatele cărnii. Dacă tu, ca şi creştin, te vei complace în păcat, dragul meu prieten, Dumnezeu nu te poate trata ca un Tată. Chiar dacă sunteţi fiul sau fiica Lui, El nu vă poate trata aşa cum face un Tată cu fiul Său.

Dar Pavel vorbeşte şi despre întinăciunea duhului. Care sunt aceste păcate? Ei bine, ce puteţi spune despre bârfă, dragi prieteni? Dar de vorbele rele şi neadevărate spuse împotriva un frate creştin? Sunt mulţi cei care nu ar lua niciodată o armă şi nu ar îndrepta-o asupra unui semen al lor, dar care îşi găsesc plăcerea în a bârfi pe cineva care nu este de faţă. Unii dintre fraţii noştri din biserică se ocupă cu aşa ceva.

Mai sunt şi păcatele secrete ale duhului ca vanitatea şi mândria. Îngâmfarea, trufia, necredinţa şi lăcomia sunt păcatele duhului. Sunt mulţi sfinţii din bisericile noastre care se conduc după o serie de interdicţii. Ei spun: nu ai voie să bei, nu ai voie să fumezi, nu ai voie să joci cărţi. Ei nu ar pune nici o ţigară în gură, dar vorbele lor ard mai tare decât o ţigară.

Apostolul Pavel spune că ar trebui să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.

Autorul Epistolei către Evrei a spus acest lucru în felul următor: “croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat. Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12:13, 14). Hristos este neprihănirea mea. Hristos este sfinţenia mea. Problema este că viaţa mea şi perfecţiunea Lui sunt două lucruri la mare distanţă unul de altul. Dumnezeu spune că nu ar trebui să avem aşa o prăpastie între sfinţenia Sa şi a noastră. El vrea ca noi să trăim ca nişte adevăraţi sfinţi.

2 Cor. 7:2

v.2  Înţelegeţi-ne bine! N’am nedreptăţit pe nimeni, n’am vătămat pe nimeni, n’am înşelat pe nimeni.

Pavel îi asigură pe corinteni că el nu a vătămat (sau stricat) pe nimeni. De asemenea, el nu a înşelat pe nimeni. El nu a venit la ei să strângă bani pentru tot felul de proiecte.

Să ştiţi că este lucrul pe care şi ei mi l-aş dori din toată inima. Îmi doresc  ca tot mai mulţi creştini să spună acelaşi lucru. Câteodată, trebuie să recunoaştem,  lucrurile nu sunt făcute aşa cum trebuie în bisericile noastre. Eu cred că dacă o persoană face o donaţie pentru un anumit scop, este de datoria diaconilor să se asigure că banii sunt folosiţi în direcţia indicată. Ei nu au libertatea să spună: “Vom pune aceşti bani la fondul general.” Sau: “Credem că ar fi mai bine să folosim aceşti bani pentru a anula o datorie a bisericii.” Pavel îi putea asigura pe creştinii din Corint că el nu nedreptăţise pe nimeni, nu vătămase pe nimeni şi nu înşelase pe nimeni.

2 Cor. 7:3

v.3  Nu spun aceste lucruri ca să vă osîndesc, căci am spus mai înainte că sînteţi în inimile noastre pe viaţă şi pe moarte.

Pavel îi iubea pe aceşti creştini. Ei erau mereu în inima lui. Dragii mei, cu aceeaşi dragoste, vă asigur, spun şi eu aceste lucruri. Este necesar să ne verificăm atitudinea pe care o avem unii faţă de alţii pentru că ea reflectă, într-o foarte mare măsură, cât de departe suntem de păcat şi cât de aproape suntem de Dumnezeu.

Sper că suntem tot mai aproape de Dumnezeu. Fiţi binecuvântaţi!