Itinerar Biblic Ep.0490 – 2 CORINTENI Cap. 4:1-7

 

Tema: Mângâierea lui Dumnezeu în slujba suferinţei pentru Hristos

 

Dragi ascultători, reluăm itinerarul nostru biblic urmând să continuăm incursiunea noastră în tema propusă de Pavel şi anume a ceea a mângâierii oferite de Dumnezeu.

În primul capitol am văzut că era vorba despre mângâierea lui Dumnezeu în planul vieţii; în capitolul 2 a fost vorba despre mângâierea lui Dumnezeu în reabilitarea unui sfânt păcătos care se pocăieşte; în capitolul 3 am vorbit despre mângâierea lui Dumnezeu în slujba glorioasă a lui Hristos. Ce capitol minunat! Nu vom coborî de pe vârful muntelui, ci vom rămâne tot aici, la înălţime, în timp ce vom vorbi despre mângâierea lui Dumnezeu în slujba suferinţei pentru Hristos. Poate chiar vom urca mai sus şi vom ajunge într-o atmosferă în care mie, cel puţin, îmi este greu să respir. Numai că  Pavel ne cheamă: “Veniţi, veniţi aici, sus!” Şi noi ne dorim acelaşi lucru.

Deci capitolul patru din cea de a doua scrisoare scrisă de Pavel corintenilor.

2 Cor. 4:1

v.1    De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală.

Dragii mei, trebuie să fim convinşi de faptul că Dumnezeu ne-a încredinţat un mesaj pe care nu-l putea concepe nici un om. Ar fi imposibil ca omul să întocmească un plan la fel ca planul prezentat prin Evanghelie. Nu ştiu de ce mi-a îngăduit Dumnezeu să fiu un slujitor al acestei Evanghelii glorioase. Singura explicaţie pe care o am este aceea că este vorba doar de îndurarea Sa.

Pe parcursul studiului nostru, am văzut faptul că Dumnezeu este bogat în îndurare. Dumnezeu nu Şi-a epuizat îndurarea înainte de a ajunge la mine pentru că a avut că eu aveam nevoie de o cantitate uriaşă! El a fost întotdeauna plin de îndurare faţă de mine. Prin îndurarea Sa, El mi-a îngăduit să am această lucrare de propovăduire şi explicare a Cuvântului lui Dumnezeu pe unde radio. Şi pentru că slujba aceasta este prin îndurarea lui Dumnezeu, noi nu vom cădea de oboseală! Bucuraţi-vă de acest gând!

Poate că vă întrebaţi “Ce este atât de minunat cu privire la această slujbă?” de tot vă bat la cap cu ea. Ei bine vă voi spune ce este minunat. Când eram la seminar, am studiat diferite religii. Adevărul este că eram atât de fascinat  în primii ani ai slujbei mele, încât aproape că mă hotărâsem să mă specializez în studiul comparativ al religiilor. Deşi nu am pus în practică această idee, am rămas cu destul de multe cunoştinţe despre un număr important de religii ale lumii.

Însă ceea ce eu îmi doresc este ca voi să cunoaşteţi foarte bine deosebirea dintre creştinism – Evanghelia harului lui Dumnezeu – şi celelalte religii ale lumii. Această deosebire poate fi exprimată foarte bine de un singur cuvânt.

Toate celelalte religii spun: “Faceţi cutare lucru”. Este vorba de verbul “a face” la imperativ. Creştinismul foloseşte acest verb la timpul trecut. Evanghelia îmi spune că Dumnezeu a făcut deja ceva pentru mine. Eu trebuie să cred acest lucru şi să mă încred în El.

Nu pot veni la Dumnezeu decât prin credinţă. Aceasta este calea prin care pot ajunge la El. “Fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui.” Spre deosebire de această abordare, religiile celelalte cer adepţilor lor să facă ceva anume.

Este aproape amuzant să vezi ce pot să ceară unele secte omului pentru ca acesta să se împace cu Dumnezeu. Unii spun că trebuie să faci patru lucruri pentru a fi împăcat cu Dumnezeu, alţii spun că este nevoie să împlineşti şapte cerinţe. Sigur că mai sunt şi cei care spun că trebuie să împlineşti cele zece porunci ale Vechiului Testament.

Unele din aceste grupări susţin că este nevoie să ai credinţă. Totuşi, prin credinţă ei nu se referă la încrederea în Domnul Isus Hristos, ci mai degrabă o recunoaştere a existenţei lui Isus pe pământ şi a faptului că a murit acum 2000 de ani.

Eu vă asigur, dragi ascultători că nu veţi fi mântuiţi doar pentru că aţi crezut că Isus a murit.

Dragul meu prieten, Domnul Isus a murit pentru păcatele noastre şi a înviat din morţi a treia zi, după Scripturi. Aceasta este diferenţa cea mai importantă dintre creştinism şi celelalte religii. Noi trebuie să ne punem încrederea în lucrarea Sa care a fost făcută deja pentru noi.

Haideţi să ne întoarcem la apostolul Pavel. El fost un crescut sub Lege. El ştia ce înseamnă să te afli sub un sistem care spune doar “trebuie să faci cutare lucru” şi “nu ai voie să faci cutare lucru”. El spune că a fost un evreu între evrei, un fariseu între farisei, respectând cu stricteţe Legea, fiind fără vină după această Lege. Într-adevăr, el credea că va putea să-şi câştige mântuirea respectând Legea. Dar a venit ziua în care L-a întâlnit pe Domnul Isus Hristos pe drumul Damascului. După ce L-a cunoscut pe Domnul Isus şi L-a primit ca Mântuitor personal, el a scris: “Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos şi să fiu găsit de El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos” (Filipeni 3:8, 9). După ce a stat în prezenţa Domnului Isus Hristos, Pavel a văzut că nu putea să-şi obţină singur mântuirea, de fapt, că nu putea face nimic pentru salvarea sufletului său. Orice neprihănire pe care credea că o are prin Lege era insuficientă şi inadecvată pentru acest scop.

Pavel a recunoscut că aceasta a fost pentru el ziua unui nou început.

În acelaşi fel, şi pentru noi este ziua unui nou început când recunoaştem acest fapt. Astăzi avem nevoie de îndurare. Dumnezeu Şi-a arătat marea Sa îndurare faţă de noi pregătind un Mântuitor, în marea Sa dragoste, pentru ca noi să putem fi mântuiţi prin harul Său.

Să mergem acum mai departe la următorul verset din capitolul 4:

2 Cor. 4:2

v.2  Ca unii, cari am lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm Cuvîntul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu.

Noi suntem mântuiţi de harul lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus. Dar mai este nevoie şi ca, după ce am fost mântuiţi, Evanghelia să trăiască în noi. Noi am renunţat la lucrurile ascunse ale ruşinii.

Dragi prieteni, a veni la Hristos şi a ne încrede în El înseamnă mai mult decât un consimţământ intelectual al faptului că Hristos a murit pe cruce. Înseamnă a ne pune încrederea în El şi a avea parte de experienţa naşterii din nou. Dacă este adevărat că Hristos ne-a mântuit, noi trebuie să fim exemple vii ale Evangheliei.

Cu alte cuvinte, omul care predică Evanghelia ar trebui să fie un om sfânt. Pavel spune: “am renunţat la lucrurile ascunse şi ruşinoase”.

Doresc să vă citesc acest verset din traducere amplificată, şi aceasta numai cu scopul de a ne ajuta să avem o privire mai detaliată asupra a ceea ce vrea Pavel să spună aici. În general această traducere foloseşte toate aspectele cuvintelor folosite de Pavel în original. Deci, citez:

“Noi am renunţat la metodele şi căile ruşinoase – gânduri, sentimente şi dorinţe secrete, la toate lucrurile făcute în ascuns, la metode şi procedee pe care oamenii le ascund de ruşine; refuzăm să practicăm înşelătoria şi vicleşugul sau să stricăm sau să folosim în mod necinstit Cuvântul lui Dumnezeu; ci noi afirmăm adevărul deschis, clar şi cu sinceritate. Astfel ne recomandăm, înaintea şi în prezenţa lui Dumnezeu, conştiinţei oricărui om.” (Am încheiat citatul.)

Cred că mesajul este cât se poate de clar. Noi nu trebuie să umblăm sau să trăim în ipocrizie. Nu ar trebui să fim prefăcuţi şi să arătăm o altă faţă decât ceea ce suntem cu adevărat. Comportarea noastră nu ar trebui să contrazică ceea ce predicăm oamenilor. Ar trebui să avem o purtare aprobată de Domnul nostru Isus Hristos. Nu suntem desăvârşiţi, dar ar trebui să ne dăm toată silinţa să trăim astfel încât să fim pe placul Domnului.

Pe de altă parte, nu trebuie să folosim cu vicleşug Cuvântul lui Dumnezeu. Cineva a spus, citind acest verset, că noi nu ar trebui să facem negoţ cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Iată o bună întrebare pentru păstorii de suflete: de ce predicaţi Cuvântul lui Dumnezeu? Din dragoste pentru oameni sau din dragoste de bani? Din dragoste pentru sufletul oamenilor sau din dragoste pentru ceea ce aţi primi de la ei?

Cred că este nevoie de o examinare foarte atentă a motivelor noastre în această privinţă. Pavel a scris: “Vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia!” (1 Cor. 9:16). Nici noi nu putem spune altfel.

Trebuie însă să fim foarte atenţi pentru că o persoană poate predica Evanghelia şi poate spune lucruri absolut adevărate, pentru ca, în acelaşi timp, viaţa sa să predice un alt mesaj.

Conştient de aceasta, unul din subiectele constante ale rugăciunilor mele este tocmai cu privire la această unitate între cuvintele şi faptele mele. Eu mă rog astfel: “Doamne, nu mă lăsa să predic fără să am o conştiinţă curată! Nu mă lăsa să predic dacă nu am puterea Duhului Sfânt.” Eu nu vreau să predic fără să fie îndeplinite aceste două condiţii.

Este o slujbă glorioasă să predici Evanghelia, dar este un lucru grav să predici dacă din inima ta lipseşte sinceritate şi dacă nu ai devotament real şi neîmpărţit pentru Domnul Isus şi pentru mesajul Său.

Deci, aceasta trebuie să fie o preocupare a oricărui creştin. Adică, mereu ar trebui să gândească în felul următor: În primul rând orice creştin este un martor al lui Hristos. Numai că poţi fi un pentru El, în favoarea Lui, sau, poţi să fi împotriva Lui.

Când Pavel vorbeşte aici despre “slujba aceasta”, el nu se referă numai la cler sau la predicatorii de la amvon. El vorbeşte pentru fiecare persoană care este în biserică şi primeşte mesajul Lui. Cel de la amvon are rolul de a pregăti oameni pentru lucrarea în slujba Domnului.

Am auzit zilele trecute următoarea analogie. Oaia naşte miei care devin tot oi. Păstorul nu poate face oi. El doar le păzeşte.

Slujba mea, ca predicator, este aceea de a-l pregăti pe cel care ascultă mesajul de la amvon să mărturisească pentru Hristos.

Vreau să întreb, aţi făcut sau faceţi în prezent ceva pentru vestirea Cuvântului lui Dumnezeu? Să ştiţi că puteţi să mărturisiţi despre El.

Poate că Dumnezeu v-a dat darul de a câştiga bani. Folosiţi voi aceşti bani pentru răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu?

Sau  poate că sunteţi un bărbat sau o femeie care se roagă şi mijloceşte pentru cei care predică şi învaţă Cuvântul lui Dumnezeu. Voi sunteţi în legătură cu o persoană la care nu poate ajunge nimeni altcineva. Oamenii pot să asculte sau nu acest program de radio. Poate că fiecare dintre voi este singura persoană care pe care ar asculta-o cineva. Fie într-un caz, fie în altul, Dumnezeu v-a chemat să fiţi martori, dragi prieteni. Aceasta este o slujbă extrem de importantă!

Mergem mai departe:

2 Cor. 4:3, 4

v.3  Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sînt pe calea pierzării,

v.4  a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.

Trebuie să mărturisesc, dragi prieteni că nu sunt de acord cu sintagma conform căreia Satan este dumnezeul acestei lumi. Mi se pare mai potrivit să spune că este dumnezeul acestui veac.

În timp ce mergeam cu maşina prin ţară şi vedeam toate acele locuri şi peisaje minunate, m-am convins încă o dată că aceasta este lumea lui Dumnezeu pentru că de El a fost creată. Deşi păcatul a corupt-o, lumea aceasta tot a lui Dumnezeu este.

Satan însă poate fi considerat dumnezeul acestui veac. Ce vreau să spun? Păi vreau să spun că el este la cârma multor organizaţii internaţionale şi al multor firme care produc tot felul de programe de divertisment, sub orice formă ar fi acesta, care, foarte subtil, îi îndepărtează pe oameni de Dumnezeu.

Cel care este dumnezeul acestui veac a orbit mintea celor necredincioşi. Vi s-a întâmplat să auziţi pe cineva spunând: “Eu nu înţeleg Evanghelia. Am auzit-o toată viaţa mea, dar tot nu înseamnă nimic pentru mine.”? I-am auzit pe mulţi spunând acest lucru. Ce s-a întâmplat cu aceşti oameni? Diavolul i-a orbit. Lumina străluceşte, dar diavolul le-a orbit ochii astfel încât ei nu pot vedea lumina. Îmi aduc aminte de o întâmplare cu un grup de mineri rămaşi blocaţi în mină din cauza unei surpări a tavanului minei. La un moment dat, cei de afară au reuşit să trimită înăuntru ceva hrană şi o sursă de lumină. Un tânăr miner care privea drept spre sursa de lumină a întrebat: “Dar de ce nu aprind odată lumina?” Colegii lui şi-au întors uimiţi privirile spre el. Tânărul îşi pierduse vederea în urma exploziei. Satan îi orbeşte pe mulţi, dragi prieteni. Ei spun: “De ce nu aprindeţi lumina? Nu văd, nu înţeleg deloc Evanghelia!” Aceasta este orbirea care vine de la Satan.

Dar mai sunt şi alţii care spun: “Există unele lucruri în Biblie pe care nu le pot crede. Nu ştiu de ce, dar pur şi simplu nu pot să le cred.” Zilele trecute am primit o scrisoare de la cineva care mă acuza că predic o Evanghelie care nu este adevărată şi spunea că el ştie că Biblia nu este adevărată. Câtă aroganţă şi ignoranţă era în scrisoarea aceea! Ştiţi care era adevărata problemă a omului acela? Problema nu consta în faptul că el nu putea crede unele lucruri din Biblie. Problema era că în viaţa lui exista păcatul pe care Biblia îl condamnă. El nu dorea să creadă. Această problemă este prezentă în viaţa multora astăzi. Deci problema nu este în Biblie, ci în viaţa oamenilor.

Dragul meu prieten, dacă alegi să te complaci în păcat, sigur că poţi să faci acest lucru. Tu pierzi. Dar tot atât de adevărat este că te poţi întoarce la Hristos.

Să nu-mi spuneţi că nu puteţi face acest lucru. Puteţi să vă întoarceţi la Hristos, dacă vreţi. În momentul în care omul înţelege că este păcătos şi spune: “Sunt gata să renunţ la păcatul meu; sunt gata să-L primesc pe Hristos ca Mântuitorul meu personal”, el va fi mântuit. Cuvântul lui Dumnezeu este lumina. În loc să spui că nu vezi lumina şi în loc să dai vina pe Biblie, de ce să nu vii cu păcatele tale înaintea lui Dumnezeu? Atunci vei vedea lumina.

În cele ce urmează, vă voi împărtăşi un citat din Isaac Newton. Cred că nimeni nu poate nega faptul că el a fost un intelectual, un om de o inteligenţă remarcabilă.

Se spune că într-o zi, a venit la el un cunoscut care i-a spus: “Sir Isaac, nu înţeleg ceva. Se pare că dvs. puteţi să credeţi Biblia ca un copil. Am încercat şi eu, dar nu pot să cred în ea la fel ca dvs. Prea multe dintre afirmaţiile ei rămân fără nici un înţeles pentru mine. Nu pot să cred în ea şi nu pot să înţeleg de ce este aşa.” Iată care a fost răspunsul lui Newton: “Mi se întâmplă să intru în birou şi, absent şi distrat cum sunt câteodată, încerc să aprind lumânarea când aceasta este acoperită de lampa de sticlă cu care o sting. Şi mă chinui nu ştiu cât ca s-o aprind, până când îmi dau seama că trebuie să dau sticla la o parte. Abia atunci pot aprinde lumânarea. În cazul tău, această lampă de sticlă este reprezentată de dragostea pentru păcatele tale. În tine este o necredinţă deliberată. Întoarce-te la Dumnezeu cu pocăinţă, fii gata să îngădui Duhului lui Dumnezeu să-ţi reveleze adevărul Său! Va fi o mare bucurie pentru El să-ţi arate slava harului lui Dumnezeu strălucind pe chipul lui Isus Hristos.”

Ce spuneţi de această afirmaţie? Se pare că  Isaac Newton nu a fost numai un mare om de ştiinţă, ci şi un mare predicator.

De ce nu cred oamenii? Pentru că Satan le-a orbit mintea, “ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu”. Este o Evanghelie a slavei pentru că prin ea este revelată slava lui Isus Hristos. Şi se pare că oamenii nu vor să vadă această slavă.

2 Cor. 4:5

v.5  Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi sîntem robii voştri, pentru Isus.

Noi Îl propovăduim pe Domnul Isus Hristos. Dacă Satan a orbit minţile celor necredincioşi, noi suntem neajutoraţi în încercarea noastră de vestire a Cuvântului lui Dumnezeu.

2 Cor. 4:6

v.6  Căci Dumnezeu, care a zis: ,,Să lumineze lumina din întunerec“, ne-a luminat inimile, pentruca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.

Pavel se întoarce la momentul creaţiei, când Dumnezeu a creat lumina. Eu nu ştiu când anume a avut loc creaţia.

Apostolul Pavel ne spune că “Dumnezeu, care a zis: ‘Să lumineze lumina din întuneric’, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.”  Şi aşa cum Duhul lui Dumnezeu s-a mişcat pe deasupra apelor, tot aşa se mişcă şi asupra unui suflet. El intră în suflet şi aduce convingerea de păcat. Apoi ne regenerează. Şi lumina glorioasei Evanghelii a lui Hristos, care este imaginea lui Dumnezeu, intră în inima noastră. Aici ajungem din noi la subiectul privirii îndreptate asupra lui Dumnezeu. Aşa cum a spus cineva: “Dacă te uiţi la Isus, eşti mântuit; dacă priveşti insistent la El, eşti sfinţit!” Este nevoie să ne petrecem mai mult timp privind insistent la Domnul Isus. Dar chiar şi atunci când procedăm aşa, tot vase slabe suntem.

2 Cor. 4:7

v.7  Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentruca această putere nemai pomenită să fie dela Dumnezeu şi nu dela noi.

Noi suntem doar vase de lut. Imaginea aceasta este foarte plastică. Cuvântul pentru lut este “ostrakinos” – aşa ceva scot arheologii la iveală astăzi. De fapt, multe dintre lucrurile scoase la suprafaţă de ei erau din gropile oraşelor în care erau aruncate vasele sparte de lut. Am vizitat acum câţiva ani câteva şantiere arheologice şi am avut ocazia să văd mii de cioburi, de fragmente din vase de lut. Atunci m-am gândit la imaginea folosită de Pavel care spune că noi suntem nişte vase de lut. Suntem la fel de fragili, de supuşi zdrobirii şi fărâmiţării, ca şi aceste vase de lut.

Cu atât mai mult, dragi ascultători, trebuie să fim conştienţi de nevoia şi dependenţa noastră de Dumnezeu. Fără El nu putem face faţă nici vieţii de acum şi nici celei viitoare.

Fie ca binecuvântarea lui Dumnezeu să se reverse peste noi toţi cu înţelepciunea de care avem nevoie pentru a lua acele decizii ce ne vor aduce aproape de El, lumina noastră.