Itinerar Biblic Ep.0485 – NEEMIA Capitolele 12:27-43; 13:1-31

 

Tema: Reforma

 

Dragi ascultători, cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la ultima parte a cărţii Neemia.

Încă din ultima parte a întâlnirii noastre trecute, am văzut lista cu cei care s-au mutat în afara Ierusalimului.

Capitolul 12 din Neemia cuprinde şi el o listă, dar este cu cei care-L lăudau pe Dumnezeu. Eu cred şi ea este trecută pe lista lui Dumnezeu, undeva.

Cea de-a doua parte a capitolului 12 este dedicată sfinţirii zidurilor Ierusalimului. Aceasta a fost o ocazie cu totul excepţională! Să începem cu această parte care trebuie să fie o lecţie pentru noi în ceea ce priveşte celebrarea evenimentelor în mijlocul cărora este Dumnezeu.

Neemia 12:27, 28

v.27  La sfinţirea zidurilor Ierusalimului, au chemat pe Leviţi din toate locurile în cari locuiau, şi i-au adus la Ierusalim, ca să prăznuiască sfinţirea şi sărbătoarea cu laude şi cîntări, în sunet de chimvale, alăute şi arfe.

v.28  Fiii cîntăreţilor s’au strîns din împrejurimile Ierusalimului, din satele slujitorilor Templului,

Vedeţi ce au făcut? Au adunat toţi muzicienii. Adică au organizat un mare festival muzical. Aici sunt trecute numele celor înscrişi în cartea vieţii Mielului. Ei se întâlnesc la un loc pentru a sfinţi zidurile Ierusalimului.

Neemia a adus oameni din toată ţara pentru această ceremonie de sfinţire pentru că Ierusalimul era cetatea în care se găsea Templul. În următoarele versete veţi găsi traseul pe care îl urmează cele două coruri. Iată-i acum ajunşi la destinaţie:

Neemia 12:40

v.40  Cele două coruri s’au oprit în Casa lui Dumnezeu; şi tot aşa şi eu şi dregătorii cari erau cu mine,

În continuare, Neemia prezintă lista preoţilor. Toţi sunt trecuţi aici. Să nu credeţi că prezenţa tuturor acestor preoţi a creat o atmosferă apăsătoare. Iată cum este descrisă atmosfera de acolo.

Neemia 12:43

v.43  În ziua aceea s’au adus multe jertfe, şi a fost mare bucurie, căci Dumnezeu dăduse poporului o mare pricină de bucurie. Se bucurau şi femeile şi copiii, şi strigătele de bucurie ale Ierusalimului se auzeau pînă departe.

Străinii, oaspeţii, turiştii, toţi cei care treceau prin zona aceea şi au auzit strigătele de laudă şi bucurie probabil că s-au întrebat: “Oare ce se întâmplă acolo?” Fără îndoială, s-au dus să vadă ce se întâmplă.

Ce mărturie, dragii mei, ce mărturie extraordinară a fost aceasta pentru lumea păgână din jur!

Treceam cu ceva timp în urmă pe lângă un stadion pe care se juca un meci de fotbal. La un moment dat am auzit un strigăt puternic, tot stadionul parcă s-a cutremurat şi am înţeles că tocmai fusese marcat un gol. Mi-am dat seama că era un meci palpitant şi aş fi vrut să pot asista şi eu. Aceea era o reacţie naturală de bucurie la înscrierea unui gol. Îmi amintesc că mi-am zis în sinea mea: “O, numai de-aş avea şi eu parte de o astfel de reacţie când predic! Toată comunitatea ar auzi aceste strigăte de bucurie şi ar veni să vadă ce se întâmplă.”

Unul din motivele pentru care astăzi oamenii trec pe lângă bisericile noastre fără nici un interes este acesta: ei cred că noi suntem nişte specimene plictisitoare şi lipsite de viaţă. În nouă cazuri din zece, ei au dreptate. Serviciile noastre religioase ar trebui să fie mult mai pline de bucuria autentică a Domnului. În cartea Filipeni, Pavel ne spune că adevărata sursă de putere este bucuria. Şi Neemia a spus: “Bucuria Domnului va fi tăria voastră.”

Dacă eşti un creştin plângăcios şi veşnic nemulţumit nu vei avea o mărturie prea puternică. Odată a venit la mine o doamnă şi mi-a spus: “Frate, soţul meu este nemântuit şi eu nu ştiu ce să fac pentru că nu pot să-l fac să înţeleagă acest lucru.” Apoi a început să se smiorcăie şi să spună că în fiecare dimineaţă, la micul dejun, plânge şi îi spune cât îl iubeşte şi cât de mult doreşte să fie şi el mântuit. La cină ea făcea la fel. Am început să mă gândesc la cât de multe persoane şi-ar dori să ia masa cu o femeie care plânge şi se vaită mereu.

Nu ştiu ce părere aveţi voi, dar eu, unul, nu m-aş bucura prea mult de o astfel de companie. Cu siguranţă nu ar fi o influenţă bună asupra digestiei. Mi-am închipuit atunci că şi soţul ei se săturase de toate acestea. Mai târziu, i‑am spus: “Ce-ar fi să nu-i mai vorbeşti soţului tău în timp ce mănâncă?” Ea mi-a spus: “Cum adică? Să nu mai am nici o mărturie?” Eu i-am răspuns: “Da, ar trebui să renunţi la genul de mărturie pe care îl aveai până acum şi să găseşti o nouă modalitate de a fi un martor al lui Hristos. Roagă-te pentru soţul tău! Nu mai plânge în faţa lui. Bucuria Domnului este tăria ta!”

Bucuria Domnului este tăria noastră, dragii mei.

Dar să mergem mai departe!

În capitolul 13 din Neemia vom vedea că vegherea permanentă este preţul libertăţii. Este, de asemenea, preţul libertăţii creştine.

Undeva, într-un moment cuprins între reperele temporale ale capitolelor 12 şi 13, Neemia s-a întors la slujba sa din capitala Susa.

Trebuie să ne amintim în acest sens că el ceruse doar un concediu, o învoire pentru a duce la bun sfârşit lucrarea de construire a zidurilor Ierusalimului. Se pare că el a petrecut  un an sau doi în Persia,  când a cerut o altă învoire pentru a se întoarce la Ierusalim. De data aceasta, el a făcut o descoperire care l-a uimit profund. Poporul nu respectase legământul separării de neamurile păgâne pe care se angajase să-l ţină.

Dar iată ce aflăm din primele trei versete ale capitolului 13.

Neemia 13:1-3

v.1    În vremea aceea, s’a cetit în faţa poporului în cartea lui Moise, şi s’a găsit scris că Amonitul şi Moabitul nu trebuiau să intre niciodată în adunarea lui Dumnezeu,

v.2    pentrucă nu veniseră înaintea copiilor lui Israel cu pîne şi apă, şi pentrucă tocmiseră împotriva lor cu preţ de argint pe Balaam ca să-i blesteme. Dar Dumnezeul nostru a prefăcut blestemul în binecuvîntare.

v.3    Cînd au auzit Legea, au deosebit din Israel pe toţi străinii.

Istoria lui Balaam poate fi găsită în capitolele 23 şi 24 din cartea Numeri. Israeliţii au citit relatarea şi au decis că trebuie să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu. Ei se căsătoriseră cu amoniţi şi moabiţi, lucru interzis de Dumnezeu. Copiii lui Israel au înţeles că trebuie să-i alunge din ţară pe aceşti păgâni.

Neemia 13:4

v.4  Înainte de aceasta, preotul Eliaşib, care era pus peste cămările Casei Dumnezeului nostru, şi rudă cu Tobia,

Iată-l şi pe marele preot, aliat cu familia lui Tobia prin căsătoria fiului şi a fiicei sale. Însuşi marele preot nesocotise porunca lui Dumnezeu în această problemă importantă a separării. Dumnezeu interzisese în mod clar căsătoria cu păgâni. El ilustrase acest principiu şi prin acea poruncă în care spune că poporul Său nu trebuia să înjuge la acelaşi jug un bou şi un măgar. Boul este un animal curat, în timp ce măgarul este un animal necurat. Aceste două animale nu aveau ce căuta la acelaşi jug. Şi nici credinciosul şi necredinciosul nu ar trebui să tragă la acelaşi jug.

Cunosc un om de afaceri care plăteşte azi un preţ foarte mare pentru asocierea pe care a făcut-o înainte ca ochii să-i fie deschişi pentru acest principiu. Nu ar trebui să vă înjugaţi la un jug nepotrivit nici în căsnicie, nici în afaceri. Să ştiţi că este un principiu ce vă va scuti de multe probleme ulterioare.

Neemia 13:5

v.5  pregătise pentru el o cămară mare, unde puneau mai înainte darurile de mîncare, tămîia, uneltele, zeciuiala din grîu, din must, şi din untdelemn, părţile rînduite pentru Leviţi, cîntăreţi şi uşieri, şi darurile ridicate pentru preoţi.

Preotul îi dăduse lui Tobia o cameră în care ar fi trebuit să se găsească uneltele casei lui Dumnezeu, darurile de mâncare şi tămâia.

Poporul nu mai aducea darurile poporului în camera de depozitare a lor. În loc să folosească încăperea aceasta aşa cum ar fi trebuit, ei au curăţat-o, au pus un covor frumos, o mobilă adecvată şi un pat regal şi l-au instalat acolo pe Tobia. Au pus la dispoziţia lui această cameră.

Neemia 13:6-8

v.6  Eu nu eram la Ierusalim cînd s’au petrecut toate acestea, căci mă întorsesem la împărat în al treizeci şi doilea an al lui Artaxerxe, împăratul Babilonului. La sfîrşitul anului am căpătat de la împărat învoire

v.7  să mă întorc la Ierusalim, şi am văzut răul pe care-l făcuse Eliaşib, pregătind o cămară pentru Tobia, în curţile Casei lui Dumnezeu.

v.8  Mi-a părut foarte rău, şi am aruncat afară din cămară toate lucrurile lui Tobia.

Toate acestea s-au întâmplat cât Neemia a fost plecat la Susa. La întoarcere, el a fost foarte hotărât: “Nu-l vom tolera aici pe Tobia! Îl vom da afară! El nu are ce căuta în Casa lui Dumnezeu!” Amintiţi-vă ce a spus Domnul bisericii din Efes, în Apocalipsa 2:2 – “Ştiu… că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.” Aşadar, Neemia s-a dus la Templu, a dat poruncă să-i fie făcută valiza lui Tobia şi i-a dat lucrurile afară. El i-a spus: “Nu vei mai sta aici. Nu vei mai avea această locuinţă gratuită!”

Neemia 13:9

v.9  Apoi am poruncit să se curăţească odăile, şi am pus iarăş în ele uneltele Casei lui Dumnezeu, darurile de mîncare şi tămîia.

Neemia a poruncit să fie curăţate şi dezinfectate toate camerele. Apoi au fost puse în ordine pentru scopul original în serviciul lui Dumnezeu. Dar Neemia nu s-a oprit aici.

Neemia 13:10

v.10   Am auzit deasemenea că părţile Leviţilor nu li se dăduseră, şi că Leviţii şi cîntăreţii, însărcinaţi cu slujba, fugiseră fiecare în ţinutul lui.

Leviţii care slujiseră la templu nu fuseseră plătiţi cum se cuvenea. Aşa că au fost nevoiţi să plece şi să-şi găsească de lucru la câmp. Prin urmare, slujba Domnului a fost neglijată. Eu cred că şi astăzi mulţi lucrători creştini fac mai mult decât pot duce. Mulţi slujitori ai lui Dumnezeu neglijează studiul Cuvântului lui Dumnezeu pentru că biserica îi vrea administratori sau orice altceva. Dar păstorul are nevoie de ajutor în responsabilităţile bisericii pentru a se ocupa de studiu şi de rugăciune. Neemia este precursorul ideii că preotul sau predicatorul trebuie să aibă un salariu. El a spus poporului său: “Veţi aduce aici zeciuiala care se cuvine şi veţi purta de grijă oamenilor care sunt în slujba lui Dumnezeu.” Cel care vorbea astfel era un laic. Dumnezeu a aprobat acţiunile sale.

Neemia 13:14

v.13  Am dat cămările în grija preotului Şelemia, cărturarului Ţadoc, şi lui Pedaia, unul din Leviţi, şi le-am adaos şi pe Hanan, fiul lui Zacur, fiul lui Matania, căci le mergea numele că sînt credinicoşi. Ei au fost însărcinaţi să facă împărţirile cuvenite fraţilor lor.

v.14  Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeule, pentru aceste lucruri, şi nu uita faptele mele evlavioase făcute pentru Casa Dumnezeului meu şi pentru lucrurile cari trebuiesc păzite în ea!

Neemia I-a cerut lui Dumnezeu să-Şi aducă aminte de faptele sale şi Dumnezeu i‑a ascultat rugămintea. Faptele lui sunt consemnate în Cuvântul lui Dumnezeu.

Dar Neemia a mai descoperit un lucru: poporul încălca ziua de Sabat.

Neemia 13:15, 16

v.15  Pe vremea aceasta am văzut în Iuda nişte oameni călcînd la teasc în ziua Sabatului, aducînd snopi, încărcînd măgarii cu vin, struguri şi smochine, şi cu tot felul de lucruri, şi aducîndu-le la Ierusalim în ziua Sabatului. Şi i-am mustrat chiar în ziua cînd îşi vindeau mărfurile.

v.16  Mai erau şi nişte Tirieni, aşezaţi în Ierusalim, cari aduceau peşte şi tot felul de mărfuri, şi le vindeau fiilor lui Iuda în ziua Sabatului şi în Ierusalim.

Ei veneau dinspre ţărmul mării şi aduceau peşte de acolo.

Neemia 13:17

v.17  Am mustrat pe mai marii lui Iuda, şi le-am zis: ,,Ce însemnează această faptă rea pe care o faceţi, pîngărind ziua Sabatului?

Nobilii, oamenii importanţi din Iuda erau cei care îngăduiau toate acestea.

Neemia 13:18

v.18  Oare n’au lucrat aşa părinţii voştri, şi nu din pricina aceasta a trimes Dumnezeul nostru toate aceste nenorociri peste noi şi peste cetatea aceasta? Şi voi aduceţi din nou mînia Lui împotriva lui Israel, pîngărind Sabatul!“

Neemia le-a amintit oamenilor din poporul lui Dumnezeu de mânia lui Dumnezeu care se mai abătuse asupra lor cu alte ocazii, când păcătuiseră în acelaşi fel.

Neemia 13:19-21

v.19  Apoi am poruncit să se închidă porţile Ierusalimului înainte de Sabat, de îndată ce le va ajunge umbra, şi să nu se deschidă decît după Sabat. Şi am pus cîţiva din slujitorii mei la porţi, să oprească intrarea sarcinilor de mărfuri în ziua Sabatului.

v.20  Şi aşa negustorii şi vînzătorii de tot felul de lucruri au petrecut noaptea odată şi de două ori afară din Ierusalim.

v.21  I-am mustrat, şi le-am zis: ,,Pentruce staţi noaptea înaintea zidului? Dacă veţi mai face încă odată lucrul acesta, voi pune mîna pe voi.“ Din clipa aceea, n’au mai venit în timpul Sabatului.

Neemia a poruncit ca porţile cetăţii să fie închise înainte de Sabat, la asfinţitul soarelui. Negustorii au venit cu mărfurile lor crezând că le vor vinde bine. Neemia s-a urcat pe zid să vadă dacă au venit negustorii şi i-a văzut la porţile cetăţii. Ei au venit la primul Sabat când porţile erau închise şi au venit şi la cel de-al doilea Sabat în care porţile tot închise erau. Neemia le-a spus: “Dacă mai veniţi aici, eu voi veni afară după voi.” Ei ştiau că el vorbea serios, aşa că nu au mai venit după aceea.

O altă nelegiuire apare în atenţia lui Neemia.

Neemia 13:23-25

v.23  Tot pe vremea aceea, am văzut pe nişte Iudei, cari îşi luaseră neveste Asdodiene, Amonite şi Moabite.

v.24  Jumătate din fiii lor vorbeau limba asdodiană, şi nu ştiau să vorbească limba evreiască; nu cunoşteau decît limba cutărui sau cutărui popor.

v.25  I-am mustrat, şi i-am blestemat; am lovit pe unii din ei, le-am smuls părul, şi i-am pus să jure în Numele lui Dumnezeu, zicînd: ,,Să nu vă daţi fetele după fiii lor, şi să nu luaţi fetele lor de neveste nici pentru fiii voştri, nici pentru voi.

Neemia descoperise iudei care se căsătoriseră cu femei din neamurile păgâne. El i-a mustrat şi i-a blestemat. Ba aflăm chiar că i-a lovit pe unii din ei şi le-a smuls părul! Când spune că i-a blestemat, aceasta nu înseamnă că a folosit înjurături, ci că a rostit un blestem asupra lor. În plus, i-a pus să jure că nu se vor mai căsători cu străini. Neemia folosea măsuri dure, dar erau necesare.

Trezirea spirituală va duce întotdeauna la reformă. Când are loc o trezire spirituală tot ce este nevoie să fie curăţit va fi curăţit. Singurul mod în care îşi poate rezolva problemele naţiunea noastră este acela de a se face o trezire spirituală printre cei care alcătuiesc poporul lui Dumnezeu din această ţară.

Neemia încheie în felul următor:

Neemia 13:29-31

v.29  Adu-Ţi aminte de ei, Dumnezeule, căci au spurcat preoţia şi legămîntul încheiat de preoţi şi Leviţi.

v.30  I-am curăţit de orice străin, şi am pus rînduială în tot ce trebuiau să păzească preoţii şi Leviţii, fiecare în slujba lui,

v.31  în ce privea atît darul lemnelor la vremi hotărîte, cît şi cele dintîi roade.

Aceste versete rezumă marile contribuţii ale lui Neemia la binele spiritual al poporului său. Toţi străinii au fost înlăturaţi din funcţiile de conducere, din poziţiile de mare cinste şi responsabilitate, iar preoţii şi leviţii şi-au reluat ocupaţiile care erau ale lor de drept. S-au reluat darurile şi jertfele de la Templu. Ultimele cuvinte ale lui Neemia sunt: “Adu-Ţi aminte de mine, spre bine, Dumnezeule!” Domnul a răspuns rugăciunii sale în chip minunat şi a consemnat toată lucrarea lui Neemia în Cuvântul lui Dumnezeu, spre o permanentă aducere aminte. Dumnezeu Îşi aduce aminte de el, spre bine.

Să ştiţi că rugăciunea lui Neemia s-a împlinit şi dintr-un alt punct de vedere. Cred că v-am mai spus locul pe care Neemia îl ocupă atunci când este vorba despre formarea slujitorilor, conducătorilor.

Cartea Neemia este folosită mereu pentru a extrage din ea principii necesare slujirii şi vă asigur, atunci când sunt aplicate cu consecvenţă, rezultatele sunt garantate.

De exemplu, unul din lucrurile care trebuie să-l caracterizeze pe un adevărat lider este implicarea în problemele celor din jur. Neemia a fost pe deplin implicat în problemele celor din poporul său chiar şi în acele aspecte mai puţin lăudabile. Mă gândesc numai la rugăciunea lui Neemia. Atunci când a fost vorba despre mărturisire înaintea lui Dumnezeu, el nu a spus: „Poporul meu a păcătuit înaintea Ta!” Nu! El a spus, eu şi casa tatălui meu am păcătuit!

Apoi, ce să mai vorbim despre modul în care el s-a purtat cu cei nevoiaşi din popor! Aduceţi-vă numai aminte câţi invitaţi avea în fiecare zi la masă.

Dragi prieteni, ce exemplu minunat ne dă Dumnezeu prin Neemia. Este un om extraordinar şi un credincios deosebit. Observaţi că el nu este un preot sau un prooroc. El era un om de stat, un om politic. Era, de asemenea, un om de acţiune, nu un om meditativ, romantic.

Ceea ce vreau să spun, dragi ascultători este că oricine, în cele din urmă, poate să trăiască o viaţă creştină integrată, adică poate să trăiască principiile creştine indiferent de mediul în care se află.

Fie ca exemplul oferit de Neemia să găsească rezonanţă în sufletele noastre şi că constituire o încurajare pentru manifestarea credincioşiei noastre faţă de Dumnezeu în orice împrejurare a vieţii.

 

Fiţi binecuvântaţi, dragi ascultători!