Itinerar Biblic Ep.0479 – NEEMIA Cap. 4:1-23

 

Tema: Răspunsul lui Neemia

 

Dragi prieteni, în capitolul precedent, din cadrul itinerarului nostru, am văzut că Neemia – un tip extrem de ingenios – a folosit o strategie specială pentru a construi zidul din jurul Ierusalimului.  El a alocat anumite porţiuni de zid unor grupuri diferite astfel încât zidul care împrejmuia Ierusalimul să fie ridicat în acelaşi timp pe toată lungimea lui. În capitolul 4 vom vedea că se reuşise ridicarea zidului până la jumătate din înălţimea lui.

Duşmanii au avut ocazia să observe că arma ridicolului nu fusese destul de puternică pentru a opri lucrarea, aşa că acum se decid să apeleze la o altă metodă pentru a-şi atinge acest scop. Să urmărim deci mai departe relatarea cu privire la refortificarea Ierusalimului, dar şi rolul pe care Neemia îl joacă în aceste evenimente.

Neemia 4:1

v.1 Cînd a auzit Sanbalat că zidim iarăş zidul, s’a mîniat şi s’a supărat foarte tare. Şi-a bătut joc de Iudei,

Faptul că îşi bătuseră joc de iudei nu ajutase la nimic; lucrările înaintaseră. Aşa că acum duşmanul trece la ridiculizarea iudeilor înaintea altor popoare. Ei îşi bat joc de lucrurile de mare preţ înaintea lui Dumnezeu dar vrednice de dispreţ în ochii lui Sanbalat.

Neemia 4:2

v.2  şi a zis înaintea fraţilor săi şi înaintea ostaşilor Samariei: ,,La ce lucrează aceşti Iudei neputincioşi? Oare vor fi lăsaţi să lucreze? Oare vor jertfi? Oare vor isprăvi? Oare vor da ei viaţă unor pietre înmormîntate supt mormane de praf şi arse de foc?“

Întrebările duşmanului erau îndreptăţite. Erau întrebări pe care şi le puseseră şi copiii lui Israel. Şi ei se întrebau dacă vor fi în stare să ducă la îndeplinire această sarcină.

Dragii mei, ridiculizarea va continua să fie o metodă folosită adesea de duşmanii noştri.

Neemia 4:3

v.3  Tobia, Amonitul, era lîngă el, şi a zis: ,,Să zidească numai! Dacă se va sui o vulpe, le va dărîma zidul lor de piatră.“

Tobia, Amonitul, vine şi el cu o remarcă sarcastică. Remarca lui avea o notă de umor. Vulpea este un animal cu pas foarte uşor. Ea poate să păşească pe pământ fără să lase cine ştie ce urme. Vulpea poate să treacă în fugă pe o un zid fără să clintească nimic din loc. Tobia spunea că iudeii construiau un zid pe care şi o vulpe l-ar putea dărâma, atât de fragil urma să fie. La urma urmei, printre cei care construiau se numărau argintari, negustori şi femei. Ce îşi mai băteau joc inamicii de copiii lui Israel! Fiţi siguri că oamenii care munceau din greu la înălţarea zidului se simţeau descurajaţi de aceste vorbe.

Ce va face Neemia? Acest om îşi avea sursa de putere în rugăciune. Când resursele omeneşti nu ajutau la nimic, el recurgea la rugăciune. Fiţi atenţi la ce face Neemia:

Neemia 4:4, 5

v.4  ,,Ascultă, Dumnezeul nostru, cum sîntem batjocoriţi! Fă să cadă ocările lor asupra capului lor, şi dă-i pradă pe un pămînt unde să fie robi.

v.5  Nu le ierta fărădelegea, şi păcatul lor să nu fie şters dinaintea Ta; căci au necăjit pe cei ce zidesc.“

Cei care încercau să împiedice construcţia erau atât vrăjmaşii lui Dumnezeu, cât şi ai poporului Său. Aceasta este o rugăciune făcută sub Lege. Sub Lege, iudeii aveau dreptul să ceară să se facă dreptate. Ei nu greşeau cu nimic când cereau să se facă o judecată dreaptă. Dumnezeu vrea să facă acest lucru şi astăzi. Nimic nu s-a schimbat în această privinţă.

Totuşi, Domnul Isus Hristos a inversat lucrurile pentru credincioşii de astăzi. Nouă ni se spune astăzi să nu ne rugăm pentru răzbunare. Iată doar două exemple în acest sens. Efeseni 4:32 – “Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” Romani 12:19 – “Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: ‘Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti’, zice Domnul.” Sunt chestiuni pe care trebuie să le aducem înaintea Domnului şi să-L lăsăm pe El să se ocupe de rezolvarea lor. Dacă încercăm să le rezolvăm singuri, înseamnă că nu umblăm prin credinţă.

Există însă şi lucruri de care trebuie să ne ocupăm noi. Scriptura ne arată destul de clar că există momente în care mustrarea este foarte potrivită. Pavel le spune corintenilor că multe din chestiunile care aveau loc în biserica lor erau greşite. Tânărului Timotei, acelaşi apostol Pavel îi spunea: “Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura.” Copilul lui Dumnezeu trebuie să folosească sabia Domnului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Această sabie trebuie să fie înfiptă în ceea ce este rău şi stricat în viaţa noastră. Dar aceeaşi sabie trebuie să fie folosită şi pentru calmarea durerilor unei inimi frânte. Sunt momente în care trebuie să mustrăm pe cineva. Dumnezeu să aibă milă de păstorul care nu este credincios în această privinţă. Trăim o vreme în care oamenii vor să aibă în faţa lor învăţători care să vorbească plăcut pentru urechile lor. Ei vor să audă mesaje frumoase, cu tot felul de înflorituri, din care să nu mai rămână nimic după ce le-au auzit. Oamenii nu mai vor să audă mesaje care le atrag atenţia asupra păcatului şi asupra indiferenţei din viaţa lor. Drept rezultat, foarte multe biserici – chiar şi cele care spun că se întemeiază pe Biblie, pe Cuvântul lui Dumnezeu, şi pe nimic altceva – nu mai oferă nimic altceva decât dulcegării. Deşi este adevărat că multe din cuvintele Scripturii sunt dulci ca mierea, mare parte din ele sunt totuşi amare. Mulţi sunt de părere că această parte amară nu ar trebui să fie auzită.

Revenind la Neemia, sub Lege copiii lui Israel se puteau ruga pentru ca să se facă dreptate şi pentru ca duşmanii lor să fie pedepsiţi. Să nu uităm faptul că duşmanii poporului lui Dumnezeu erau şi duşmanii lui Dumnezeu.

Totuşi, viaţa poporului lui Dumnezeu nu era doar o viaţă de rugăciune; era şi o viaţă de umblare şi de război. Ce au făcut aceşti oameni?

Neemia 4:6

v.6  Am zidit zidul, care a fost isprăvit pretutindeni pînă la jumătate din înălţimea lui. Şi poporul lucra cu inimă.

Neemia a ignorat sarcasmul duşmanului, s-ar rugat Domnului şi a continuat să zidească. Poporul a învins batjocura duşmanului.

Neemia 4:7

v.7  Dar Sanbalat, Tobia, Arabii, Amoniţii şi Asdodiţii, s’au supărat foarte tare cînd au auzit că dregerea zidurilor înainta şi că spărturile începeau să se astupe.

Când au văzut duşmanii că batjocura şi ridicolul nu sunt arme destul de eficiente pentru oprirea lucrărilor de construire a zidului, au început să se gândească la altceva. Mânia lor se amplificase.

Neemia 4:8, 9

v.8  S’au unit toţi împreună ca să vină împotriva Ierusalimului, şi să-i facă stricăciuni.

v.9  Ne-am rugat Dumnezeului nostru, şi am pus o strajă zi şi noapte ca să ne apere împotriva loviturilor lor.

Încă o dată, vedem că rugăciunea este sursa de energie a lui Neemia şi rezerva la care apelează întotdeauna în momente de cumpănă. Motto-ul său este acum “Rugăciune şi veghere”. “Ne-am rugat Domnului nostru”. Este în ordine să folosim clişee pioase când avem cu ce să le susţinem în plan practic. Cunosc mulţi oameni care spun frecvent “Să ne rugăm pentru acest lucru” şi care nu fac nimic. Nu vi s-a întâmplat şi vouă să întâlniţi astfel de persoane? Pe mine mă interesează ce veţi face după ce vă rugaţi.

La un moment dat, în calitatea mea de pastor, i-am cerut cuiva să facă un lucru. Persoana respectivă mi-a spus: “Mă voi ruga pentru asta!” Atunci am replicat: “Stai puţin! Dacă acesta este felul în care încerci să-mi spui “nu”, mai bine spune-mi acest lucru direct. Voi găsi pe altcineva să facă acest lucru. Nu cred că este nevoie să te rogi pentru această chestiune. Vei face sau nu ce te-am rugat?” Ca să spunem adevărul, el nu dorea să facă acel lucru şi încerca să amâne răspunsul său negativ. Faptul că i-am vorbit direct şi ne-am lămurit m-a ajutat să găsesc mai repede pe altcineva. Din păcate, mulţi oameni folosesc astăzi clişee religioase, fără a trece la acţiune în vreun fel.

Şi Neemia ar fi putut proceda la fel. El ar fi putut spune: “Noi ne încredem în Domnul. Nu vom face nimic.” Aceasta este calea de ieşire cea mai uşoară dintr-o situaţie dificilă. Mulţi spun că se încred în Domnul, dar nu fac nimic. Dacă vă încredeţi în Domnul, veţi şi trece la acţiune. Neemia ştia că duşmanul plănuia să vină împotriva lui, aşa că a pus o strajă. Sigur că Dumnezeu Se aştepta ca el să facă acest lucru.

Dar problemele nu erau numai afară, erau şi în interior.

Neemia 4:10

v.10  Însă Iuda zicea: ,,Puterile celor ce duc poverile slăbesc, şi dărîmăturile sînt multe; nu vom putea să zidim zidul.“

Acesta este momentul în care trebuie să fim atenţi. Diavolul provoacă rănile cele mai mari atunci când acţionează din interior. Una din armele cele mai puternice ale lui Satan împotriva poporului lui Dumnezeu este descurajarea.

Am primit o scrisoare, cu ceva timp în urmă, de la un cuplu de tineri misionari. Era prima lor lucrare misionară şi erau foarte descurajaţi. Din tonul scrisorii am dedus că ar fi vrut să se întoarcă acasă. Ei spuneau: “Nu ştiţi ce înseamnă pentru noi să ascultăm programul dvs. de radio seara, târziu, în această ţară străină, în mijlocul unui popor a cărui limbă nu o înţelegem.” Diavolul folosea şi în cazul lor arma descurajării.

Şi noi am fost descurajaţi adesea şi am fost pe punctul de a retrage programul de radio din anumite zone. Dar Domnul a preluat povara noastră şi a dat o rezolvare minunată, astfel că am putut continua transmisiile. Am fost extrem de bucuroşi pentru că ştim ce mare încurajare este un studiu biblic pentru tinerii de acolo.

În ciuda faptului că diavolul foloseşte arma descurajării în viaţa fiecăruia dintre noi, Domnul intervine şi poate da din nou aripi planurilor noastre după voia Lui.

Neemia 4:11, 12

v.11  Şi vrăjmaşii noştri ziceau: ,,Nu vor şti şi nu vor vedea nimic pînă vom ajunge în mijlocul lor; îi vom ucide şi vom face astfel să înceteze lucrarea.“

v.12  Şi Iudeii, cari locuiau lîngă ei, au venit de zece ori şi ne-au înştiinţat despre toate locurile pe unde veneau la noi.

 

Duşmanii au profitat de descurajarea iudeilor şi au pus la cale un atac surpriză. “Îi vom ataca atunci când nu se aşteaptă să ne vadă.”

Care va fi strategia lui Neemia în faţa unui atac surpriză?

Neemia 4:13

v.13  De aceea am pus, în locurile cele mai de jos, dinapoia zidului, şi în locurile tari, poporul pe familii, i-am aşezat pe toţi cu săbiile, suliţele şi arcurile lor.

Neemia a pus fiecare bărbat în poziţia de a-şi apăra propria familie. Aşa era cel mai bine şi în timpul construirii zidului. Dacă era departe de casă, bărbatul nu ar fi ştiut dacă familia lui este în siguranţă sau nu. Deci Neemia i-a pus pe bărbaţii apţi de luptă fiecare la postul lui, înarmaţi, împreună cu toţi membrii familiilor lor.

Neemia 4:14

v.14  M’am uitat, şi sculîndu-mă, am zis mai marilor, dregătorilor şi celuilalt popor: ,,Nu vă temeţi de ei! Aduceţi-vă aminte de Domnul cel mare şi înfricoşat, şi luptaţi pentru fraţii voştri, pentru fiii voştri şi fetele voastre, pentru nevestele voastre, şi pentru casele voastre!“

“Aduceţi-vă aminte de Domnul” trebuia să fie deviza lor, lozinca din timpul marşului, strigătul lor de biruinţă. În războiul dintre spanioli şi americani, strigătul de luptă al americanilor era “Aduceţi-vă aminte de Maine”. În primul război mondial, a fost “Aduceţi-vă aminte de Lusitania”, iar în al doilea război mondial, “Aduceţi-vă aminte de Pearl Harbor”. Napoleon le amintea întotdeauna soldaţilor lui de marile victorii din trecut pentru a le menţine viu elanul. Când apostolul Pavel a scris ultimele cuvinte tânărului Timotei, a avut grijă să-i spună: “Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos!”

“Aduceţi-vă aminte de Domnul!” a fost strigătul de luptă al iudeilor în vremea lui Neemia.

Neemia 4:15

v.15  Cînd au auzit vrăjmaşii noştri că am fost înştiinţaţi, Dumnezeu le-a nimicit planul, şi ne-am întors cu toţii la zid, fiecare la lucrarea lui.

Iudeii se puteau întoarce la lucrul lor acum. Duşmanii se retrăseseră. Când au auzit că nu-i pot surprinde pe iudei, au dat înapoi.

Neemia este un tip foarte inteligent şi inventiv. Încă nu şi-a epuizat ideile strategice. Mi-aş dori şi eu un astfel de colaborator astăzi.

Neemia 4:16, 17

v.16  Din ziua aceea, jumătate din oamenii mei lucrau, iar celalaltă jumătate era înarmată cu suliţe, cu scuturi, cu arcuri şi cu platoşe. Căpeteniile erau înapoia întregei case a lui Iuda.

v.17  Ceice zideau zidul, şi cei ce duceau sau încărcau poverile, cu o mînă lucrau, iar cu alta ţineau arma.

Îmi place foarte mult această idee. Fiecare lucrător avea într-o mână mistria şi în alta suliţa sau orice altă armă. Aşa ar trebui să fie şi credinciosul de azi. Mistria ar reprezenta efortul lui constant de a se întări în credinţă cea sfântă, aceasta fiind preocuparea pentru interiorul sufletului său.

Eu nu sunt de acord cu cei care spun că imediat ce o persoană este mântuită ar putea începe să şi propovăduiască Evanghelia. Eu nu cred că cei proaspăt întorşi la Dumnezeu ar trebui să fie implicaţi în această lucrare. Mai întâi, este nevoie ca ei să înveţe din experienţă faptul că Isus mântuieşte, menţine şi satisface. El este cel care ne păstrează pe calea credinţei şi tot El ne este de ajuns pentru orice nevoie am avea în această viaţă. Este minunat să auzi despre cineva că L-a primit pe Domnul Isus Hristos acum o săptămână sau două. Dar trebuie să vedem în ce punct sunt după un an sau doi, să vedem dacă au crescut şi s-au întărit în credinţă. Noi avem nevoie de această zidire în credinţă. Trebuie să păstrăm mistria într-o mână. De asemenea, avem nevoie şi de sabia Duhului. Şi acest aspect este important. Sabia Duhului este Cuvântul lui Dumnezeu cu care trebuie să ne apărăm de atacurile vrăjmaşului. Avem nevoie de mistrie într-o mână şi de sabie în cealaltă.

Cunoscutul predicator englez Charles H. Spurgeon a scos o publicaţie cu ani în urmă, care se numea chiar aşa “Sabia şi mistria”. El a fost unul din oamenii extraordinari ai lui Dumnezeu care credea că un credincios trebuie să aibă mistria într-o mână şi sabia în cealaltă.

Neemia 4:18-20

v.18  Fiecare din ei, cînd lucra, îşi avea sabia încinsă la mijloc. Cel ce suna din trîmbiţă stătea lîngă mine.

v.19  Am zis mai marilor, dregătorilor, şi celuilalt popor: ,,Lucrarea este mare şi întinsă, şi noi sîntem risipiţi pe zid, departe unii de alţii.

v.20  La sunetul trîmbiţei, să vă strîngeţi la noi, spre locul de unde o veţi auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi.“

Neemia a spus: “Eu voi sta de strajă. Când auziţi sunetul trâmbiţei, veniţi în locul de unde îl auziţi, şi vom întâmpina duşmanul de acolo.”

Neemia 4:21

v.20  La sunetul trîmbiţei, să vă strîngeţi la noi, spre locul de unde o veţi auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi.“

v.21  Aşa făceam lucrarea: jumătate din noi stînd cu suliţa în mînă din zorii zilei pînă la ivirea stelelor.

Nu ştiu din ce sindicat făceau parte aceşti oameni, dar este sigur că lucrau mai mult de 8 ore. Ei munceau de la răsăritul soarelui până la apariţia stelelor pe cer. Sunt convins că ei munceau până la epuizare în lucrarea Domnului.

Neemia 4:22

v.22  În acelaş timp, am mai zis poporului: ,,Fiecare să petreacă noaptea în Ierusalim cu slujitorul lui; noaptea să facem de strajă, iar ziua să lucrăm.“

Celor care veniseră din locuri mai depărtate, cum era Ierihonul, Neemia le-a spus: “Staţi pe aproape pentru că vrem să fiţi gata să staţi de strajă la noapte.”

Neemia 4:23

v.23  Şi nu ne-am desbrăcat de haine, nici eu, nici fraţii mei, nici slujitorii mei, nici oamenii de strajă, cari erau subt porunca mea. Fiecare se ducea cu armele la apă.

Era cât pe-aci să spun: “Neemia, sunt sigur că v-aţi murdărit rău în tot acel timp.” Dar Neemia spune că şi le scoteau numai când se duceau la o apă pentru ca să se spele. Dar şi atunci îşi luau armele cu ei. Altfel, ei nu-şi scoteau hainele deloc, fie noapte, fie zi, şi rămâneau înarmaţi tot timpul. Ce bine ar fi dacă şi noi am sta înarmaţi astăzi tot timpul cu toată armătura lui Dumnezeu!

Pe copiii lui Israel îi aşteaptă vremuri de mare încercare. Vor apărea mari dificultăţi care îl vor face pe Neemia să se umple de mânie şi care aproape că vor întrerupe lucrarea Domnului. Dar cum se vor derula toate acestea… în itinerarul viitor.

Până atunci, fiţi binecuvântaţi!