Itinerar Biblic Ep.0478 – NEEMIA Cap. 3:27-32

 

Dragi ascultători, itinerarul nostru ne aduce din nou, iată, la Neemia şi eforturile lui pentru reconstruirea cetăţii sfinte Ierusalimul.

Vă aduceţi aminte cred, că atunci când lui Neemia i se povesteşte despre starea deplorabilă a Ierusalimului, i se spune că porţile cetăţii erau arse.

De aceea, la întoarcerea lui în Ierusalim, primele eforturi sunt făcute tocmai în direcţia aceasta a refacerii porţilor şi reconsolidării lor.

Până în acest moment al relatării am văzut că au fost refăcute şapte porţi. Dar lucrările pentru refacerea tuturor porţilor cetăţii nu sunt încheiate.

Ultima poartă despre care am vorbit, a fost poarta apelor şi am spus despre ea că simbolizează Cuvântul lui Dumnezeu.

Dragi prieteni, Cuvântul lui Dumnezeu este foarte important în viaţa creştinului. Este drept, el nu mai are astăzi nevoie de nici o reparaţie chiar dacă sunt unii ce susţin că nu este suficient.

Îmi amintesc comparaţie făcută de un pastor cu mulţi ani de experienţă. El spunea aşa: „Nu este nevoie să aperi tu Cuvântul lui Dumnezeu. Este ca  şi cum ai avea un leu în curtea din spate. Nu este nevoie să pui paznici să-l apere de pisici sau hoţi, pentru că îşi poartă singur de grijă.

Dragii mei aşa este Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea nici nu încercăm în cadrul acestor emisiuni să dovedim cât de adevărat este el. Noi credem că este adevărat, ştim că este adevărat şi oricine care doreşte, poate să experimenteze puterea pe care o are el.

Dar să mergem astăzi mai departe pentru a urmări în continuare procesul de reconstrucţie al cetăţii Ierusalimului.

Am spus că nu toate porţile au fost reconstruite. Iată următoarea portă a cărei refacere este relatată în cartea Neemia. Să vă reamintesc mai întâi că sunt la versetul 28 din capitolul 3 al cărţii:

v.28  Deasupra porţii cailor, preoţii au lucrat fiecare înaintea casei lui.

După cum îi spune şi numele, aceasta era o poartă de acces pentru cai.

Calul, în acea perioadă era un animal folosit în general în luptă. În cartea Zaharia, capitolul 1, versetul 8 se vorbeşte despre un om călare pe un cal roşu. În spatele lui erau cai roşii, pestriţi şi albi. În cartea Apocalipsa, capitolul 6, versetul 4 găsim următoarele cuvinte: „Şi s’a arătat un alt cal, un cal roş. Cel ce sta pe el a primit puterea să ia pacea de pe pămînt, pentru ca oamenii să se junghie unii pe alţii, şi i s’a dat o sabie mare.”

Aceşti cai simbolici sunt de fapt puterile care vor declanşa războaie.

În comparaţie cu această imagine, aş dori să vă îndrept privirile către Domnul Isus care intra în Ierusalim călare pe puiul unei măgăriţe. Să nu credeţi că aceasta era doar umilinţă. Nici măgăruşul nu era dispreţuit. Şi el era un animal folosit de regi. De fapt, măgăruşul era animalul folosit de clasa nobiliară din acea vreme pe timp de pace.  Calul era folosit în timp de război.

Iată deci că relatările aceste cu privire la cai sunt simboluri ale războiului, confruntărilor.

De aceea am putea spune că această „Poartă a cailor!” ne vorbeşte parcă despre „Serviciul militar” al credinciosului. În Epistola adresată Efesenilor, capitolul 2, versetul 6, apostolul Pavel are următoarele cuvinte: El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus… Acesta mare adevăr este în prima marte a cărţii. În cea de a doua parte a cărţii ni se spune: „să vă purtaţi într’un chip vrednic de chemarea, pe care aţi primit-o…”

Cu alte cuvinte, dragi ascultători, noi suntem mântuiţi, avem cetăţenia în ceruri, dar încă mai avem de umblat pe pământul acesta.

Nu numai atât, dar în capitolul 6, versetul 11, din aceeaşi epistolă către  Efeseni,  ni se spune: „Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului.”

Dragi prieteni, noi avem de lupta într-o bătălie reală. Este o bătălie spirituală. În versetul 12 din capitolul 6 al epistolei către Efeseni, Pavel continuă:” Căci noi n’avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii cari sînt în locurile cereşti.”

Vedeţi, noi nu avem de a face cu o armată obişnuită de soldaţi pe care îi vedem ştim că sunt inamici şi cu ei luptăm. Nu! Noi avem de a face cu armate spirituale, cu duhuri adesea nevăzute.

Chiar în momentele în care vă prezint aceste lucruri vă pot spune că interesul pentru Cuvântul lui Dumnezeu a început să crească. În acelaşi timp însă se ridică şi adversari ai Bibliei. Desigur, nu protestează împotriva ei, dar protestează, prin acţiunile lor în principiile pe care le prezintă ea.

Pavel se plângea de aceeaşi situaţie din zilele sale. Iată ce spunea el:

1 Cor. 16:9 „căci mi s’a deschis aici o uşă mare şi largă, şi sînt mulţi protivnici.”

Eu unul, habar nu am avut despre resentimentele pe care câteva persoane le întreţineau cu privire la mine, până la momentul în care am început să prezint Cuvântul lui Dumnezeu. Este adevărat, că au fi trebuit cumva să susţină aceste eforturi şi nu să lupte împotriva lor. Deşi pretind că sunt creştin ei se împotrivesc prezentării Cuvântului lui Dumnezeu şi punerii lui la dispoziţia oamenilor obişnuiţi, într-un limbaj şi o formă ce-l face accesibil.

Iată de ce este nevoie să punem acea armură de care vorbea Pavel. Mai trebuie să luăm şi sabia Duhului Sfânt care este tocmai Cuvântul lui Dumnezeu.  Noi nu putem lua alte arme. Nu avem nevoie pentru că avem parte de inamici de un anumit tip.

În cea de a doua epistolă către Timotei, în capitolul 2, versetul 3, găsim sfaturile pe care Pavel le dă unui tânăr predicator: 3”Sufere împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos.”

Iată dragii mei că noi, în calitate de creştini, suntem angajaţi într-un serviciu combativ activ.

Cred că acest lucru este, în acelaşi timp, şi un teste pentru noi. Dacă nu suntem angajaţi în nici-o luptă spirituală, atunci se prea poate să nu fim într-o formă spirituală potrivită.

Ori de câte ori iei poziţie în favoarea Domnului, este aproape imposibil, să nu apară şi adversarii care să dorească să te doboare.

Cred că mulţi dintre copii lui Dumnezeu au parte de lupte intense poate chiar în acest clipe. Puteţi să vă rugaţi pentru ei.

Dar iată-ne ajunşi la porta de est a Ierusalimului:

v.29  După ei Ţadoc, fiul lui Imer, a lucrat înaintea casei lui. După el a lucrat Şemaia, fiul lui Şecania, păzitorul porţii dela răsărit.

Este evident, cred, după denumirea ei, care este poziţia pe care o ocupa această poartă. Este vorba despre partea de est a cetăţii.

Era poarta care se deschidea prima atunci când venea dimineaţa. În Ierusalimul modern, poarta de est este sigilată. Sunt mulţi care cred că aceasta este poarta prin care va intra Domnul Isus atunci când va reveni pe pământ. Tot ce-i posibil, deşi Scriptura nu pomeneşte despre acest lucru. Scriptura indică că El va intra prin poarta de aur, care nu este o poartă a cetăţii ci a templului.

Deşi poarta de este acum sigilată, a fost prima poartă care, aşa cum vă spuneam, se deschidea dimineaţa. Aceasta pentru că era aşezată pe direcţia răsăritului soarelui.  Pa toată perioada nopţii străjerul stătea pe zid, mergând într-o parte şi-n alta. Dimineaţa devreme, el se apropia de poarta de este pentru a vedea primele semne ale zilei.

Poate că erau oameni ce nu dormiseră noaptea. Poate că se temeau de vre-un inamic sau cine ştie. Îl vedeau probabil pe străjer trecând într-o parte şi-n alta. În cele din urmă se apropiau de el şi-l întrebau: Ce se întâmplă, nu mai trece noaptea acesta? Pentru că nu aveau ceasuri, străjerul răspundea:  Este încă întuneric aici, dar, staţi liniştiţi, vine dimineaţa. La următorul rond, îl întrebau din nou: „Mai este mult până la ziuă?” În cele din urmă el le spunea: „ Hei! Se vede lumina la poarta de răsărit! Nu este nici un inamic! Fiţi linştiţi!”

Dragii mei, în calitate de creştini, acela este locul în care trebuie să ne strângem şi noi, pentru că acolo se vede licărirea dimineţii. Nu va dura mult şi se va arăta soarele nostru. Dar până atunci va apare Steaua strălucitoare de dimineaţă.

Ascultaţi numai aceste cuvinte:16  Căci însuş Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trîmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întîi vor învia cei morţi în Hristos.17  Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întîmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Sunt cuvintele lui Pavel din cea de a doua epistolă către Tesaloniceni, capitolul 4.

Acest eveniment, pe care îl descrie Pavel aici, este numit răpire.

Scriptura spune că înainte de a veni Domnul pentru a judeca această lume, El îi va lua pe ai Săi la Sine. Aceasta, se va petrece înainte de răsăritul soarelui  şi dragii mei, mie mi se pare că deja se cam văd razele răsăritului.

Nu pot să fac predicţii, aşa cum fac unii, că aceasta se va întâmpla în următorii zece, cinzeci sau o sută de ani. Se poate ca Domnul să vină mai repede decât ne aşteptăm se poate ca El să mai întârzie şi să mai lase timp oamenilor să se pocăiască de păcatele lor. Cred însă că el va veni, dragii mei. Este aşa minunat să vezi razele venirii sale!

Dar să revenim la reconstruirea zidului cetăţii:

v.30  După el Hanania, fiul lui Şelemia, şi Hanun, al şaselea fiu al lui Ţalaf, au dres o altă parte a zidului. După ei Meşulam, fiul lui Berechia, a lucrat în faţa odăii lui.

Acest verset este interesant prin ceea ce spune cu privire la Meşulam. El a construit parte de zid care se afla în faţa casei sale.

Cred că acesta este un exemplu pentru noi. Dragul mei prieten, poate că tu nu poţi să te duci în lumea largă să propovăduieşti Evanghelia pentru mântuirea oamenilor. Dar cu siguranţă poţi să faci lucrul acesta în faţa casei tale.  Poţi să le împărtăşeşti lor Cuvântul lui Dumnezeu. Este un lucru extraordinar să fi ascultător de Dumnezeu cu întreaga ta familie.

Nu trebuie să uităm că decizia trebuie să aparţină fiecăruia. Datoria noastre este doar să le oferim Cuvântul lui Dumnezeu prin citire şi prin exemplu personal.

 

Dar iată-ne la o nouă poartă:

v.31  După el Malchia, dintre argintari, a lucrat pînă la casele slujitorilor Templului şi negustorilor, în dreptul porţii Mifcad, şi pînă la odaia de sus din colţ.

Ce este cu această poartă Mifcad şi ce înseamnă oare acest cuvânt? Mifcad înseamnă revizuire sau înregistrare.

Atunci când venea un străin în Ierusalim, vă daţi seama el nu venea cu viză de intrare. Însă trebuia să treacă pe la această poartă pentru a se înregistra.

Era totodată, poarta trecerilor în revistă. Atunci când oştirea se întorcea de la luptă, intrarea în Ierusalim se făcea prin această poartă. Era locul în care David îşi privea soldaţii întorcându-se de la luptă. Era, dacă vreţi un fel de arc de triumf. Atunci când ei treceau prin acul de triumf, David era acolo pentru a-i saluta şi pentru a le mulţumi pentru jertfa făcută de ei în slujba lui şi a ţării.

Aş cum am văzut în pasajul din Tesaloniceni, la vremea Răpirii noi vom fi luaţi pentru a ne întâlni cu Domnul pe nori în văzduh.

Unii oameni spun, dar asta va fi ceva grozav. Aşa este! Dar ştiţi că după răpire noi toţi vom ajunge în faţa tronului Domnului nostru? Cel puţin aşa reiese din ceea ce scrie în a doua epistolă către Corinteni, capitolul 5, versetul 10. ”Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut cînd trăia în trup.”

Această înfăţişare înaintea tronului Domnului Isus nu trebuie confundată cu cea relatată în Apocalipsa, capitolul 20. Acesta este tronul mare şi alb. De fapt iată cum este descris acest episod în Apocalipsa, capitolul 20, începând cu versetul 11:

v.11  Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Celce şedea pe el. Pămîntul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s’a mai găsit loc pentru ele.

v.12  Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stînd în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.

v.13  Marea a dat înapoi pe morţii cari erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii cari erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.

v.14  Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.

v.15  Oricine n’a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.

Deci, ceea ce vă spuneam înainte cu privire la înfăţişarea noastră a creştinilor înaintea scaunului Domnului Hristos, este în vederea răsplătirii şi nu a condamnării. Credincioşii vom primi răsplată după lucrurile pe care le-au făcut cât au fost aici pe pământ.

Dragul meu, dacă nu eşti creştin nu vei fi acolo. În cazul acesta vei fi înaintea celui de al doilea tron de judecată.  Cu privire la judecata ce se va face înaintea acestui scaun, Pavel spune: 11  Ca unii cari cunoaştem deci frica de Domnul, pe oameni, căutăm să-i încredinţăm;  sau să-i convingem. De ce oare? De faptul că au nevoie de iertarea care este oferită prin Domnul Isus.

Revenind la răsplata pe care Domnul Isus o va da creştinilor, dragii mei, sunt sigur că vom vedea tot felul de oameni, creştini, unii pe care probabil noi i-am desconsiderat sau ignorat aici pe pământ dar care vom fi răsplătiţi de Dumnezeu pentru ceea ce au făcut aici pe pământ.

Poate că ei nu au fost nici predicatori, nici membrii în conducerea vreunei biserici sau organizaţii religioase, ci oameni  simpli, care şi-au pus însă toată nădejdea lor în Domnul. Poate că ei au fost acei mari luptători din umbră, acei oameni ai rugăciunii care aduceau orice proiect înaintea lui Dumnezeu în rugăciune cu lacrimi şi suspine.

Iată dragi prieteni ce semnificaţie interesantă are această poartă Mifcad.

Cred că citind despre ea ar trebui să gândim şi mai bine la viaţa noastră. Ar trebui să ne examinăm mult mai serios activităţile şi cred că ar mai trebui să fim mult mai atenţi la ceea ce se petrece în jurul nostru.

Nu trebuie să ne mulţumim numai cu faptul că Dumnezeu ne-a mântuit dar trebuie să ne dorim să şi facem ceva pentru Dumnezeu. El va răsplăti fiecare efort al nostru şi, vă asigur nimic nu va fi trecut cu vederea.

Aduceţi-vă numai aminte ce spune chiar Domnul Isus cu privire la acest lucru. Matei10:42 „ Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.”`

Deci, gândeşte-te dragul mei ascultător! Nici măcar un pahar cu apă nu rămâne nerăsplătit.

Mergem mai departe:

v.32  Argintarii şi negustorii au lucrat între odaia de sus din colţ şi poarta oilor.

Am trecut, bineînţeles, imaginativ, prin zece porţi ale Ierusalimului şi iată acum revenim la poarta oilor.  Aşa cum ne aducem, cred, aminte, ea ne trimite cu gândul la crucea Domnului Isus.

Dragii mei, totul începe şi se sfârşeşte cu Crucea lui Hristos. Ea este atât de importantă.

Rămânând încă la această poartă a oilor, vreau să vă spun povestea unui predicator scoţian care ţinea întâlniri de rugăciunea şi propovăduire în Londra. După o astfel de întâlnire, predicatorul a fost abordat de un tânăr: D-le McKay, aş vrea să vă reţin o clipă pentru a vă pune o întrebare! Predicatorul i-a spus: „Ştii, mă grăbesc pentru a prinde trenul către casă, dar poţi să mă însoţeşti în drumul către gară şi să povestim pe drum! Pe drum, tânărul i-a zis: „Ceea ce spuneţi dvs. despre Domnul Isus nu este foarte clar pentru mine. Predicatorul a început să-i spună din nou, cum putea el mai bine, tot ceea ce implică mântuirea. Tânărul i-a spus că tot nu pricepe. Între timp ajunseseră la gară şi trenul se apropia. Predicatorul l-a întrebat pe tânăr: „Ai o biblie?” Nu, nu am! Veni răspunsul!

Predicatorul a scos repede Biblia sa şi i-a deschis-o la Isaia, capitolul 53, versetul 6 şi i-a spus tânărului. Te rog citeşte acest verset; când ajungi la cuvântul toţi pentru prima dată, să te pleci şi să mergi în direcţia aceia, (arătându-i spre partea stângă). Apoi când ajungi la ultimul toţi să te ridici şi să vi în direcţia aceasta.

Acestea fiind spune, predicatorul s-a urcat în trenul care tocmai se punea în mişcare.

Tânărul, puţin încurcat de cele spuse de predicator şi de dispariţia lui bruscă, luă Biblia şi se retrase sub un felinar. A deschis la pasajul indicat şi a citit: 6Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.”

Acum, se întrebă, tânărul, cum a spus predicatorul: Să mă plec când citesc primul toţii? De ce oare? Deci, toţi rătăceam ca nişte oi? Păi exact aşa arăt eu acum! Dar stai puţin trebuie să citesc mai departe! Domnul a făcut să cadă asupra lui nelegiuirea noastră a tuturor! A acum trebuie să mă ridic!

A! Asta este! Acum înţeleg! Fără Isus sunt asemenea unei oi rătăcite! Cu Isus sunt eliberat de păcatele mele şi pe drumul cel bun către Dumnezeu!

A doua zi, predicatorul aştepta să se întâlnească cu tânărul căruia îi dădu-se biblia.

Într-un târziu tânărul s-a apropiat de el şi-i spuse! Am înţeles acum cum este cu mântuirea! Am cerut acum eliberarea şi Domnul a luat povara păcatelor şi de pe umerii mei.

Dragii mei, toţi trebuie să intrăm din când în când, cel puţin prin această poartă a oilor şi să ne aducem aminte ce a făcut Domnul Isus pentru noi. Este atât de important!

Cu aceasta am terminat şi capitolul 3 şi relatările cu privire la refacerea porţilor cetăţii. Fie ca acest cuvânt al lui Dumnezeu să contribuie din nou la schimbarea vieţilor noastre. Rămâneţi cu binecuvântarea lui Dumnezeu!