Itinerar Biblic Ep.0470 – EZRA cap. 2, 3

 

Dragi ascultători, revenim la cartea Ezra şi cred eu, revenim conştienţi de faptul că Dumnezeu este un Dumnezeu care îşi împlineşte promisiunile şi o face uneori în circumstanţe pe care noi nici nu le-am lua în considerare.

Vă amintiţi cred că Dumnezeu a promis întoarcerea poporului din robia în care a fost dus, după 70 de ani. Ei bine, cei 70 de ani au trecut dar nici un conducător militare nu se ridicase. Nici o mişcare armată nu luase fiinţă. Cum va fi oare atunci eliberat poporul?

V-am spus că Dumnezeu foloseşte cele mai interesante circumstanţe pentru a-şi împlini promisiunile şi aceasta pentru că El este suveran.

În acest caz, dragi prieteni, Dumnezeu l-a folosit pe cale la care probabil, atât evreii cât şi noi, ne-am fi aşteptat mai puţin. Este vorba despre Cir despoticul împărat al celei mai mari naţiunii a acelor vremi.

Împăratul acesta, crescut într-un mediu păgân, un mediu în care conta doar persoana proprie, ajunge la convingerea că trebuie să facă ceva pentru poporul lui Dumnezeu. Aşa cum am văzut deja în primele şase versete, el i-a eliberat pe toţi cei ce vor să se întoarcă acasă. Dar face mai mult de atât. Iată ce aflăm din versetul 7, locul de unde reluăm lectura primului capitol:

Ezra 1:7

v.7  Împăratul Cir a dat înapoi uneltele Casei Domnului, pe cari le luase Nebucadneţar din Ierusalim şi le pusese în casa dumnezeului său.

Vă întrebaţi cum a obţinut Cir uneltele sau vasele Casei Domnului? Acestea fuseseră folosite, desacralizate, la ospăţul lui Belşaţar, în noaptea în care Babilonul a căzut în mâinile mezilor şi ale perşilor.

Daniel relatează următorul lucru: “Şi în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele de aur şi de argint pe care le luase tatăl său Nebucadneţar din Templul de la Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui. Au adus îndată vasele de aur, care fuseseră luate din Templu, din casa lui Dumnezeu din Ierusalim, şi au băut din ele împăratul şi mai marii lui, nevestele şi ţiitoarele lui. Au băut vin şi au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă şi de fier, de lemn şi de piatră.” (Daniel 5:2-4).

În aceeaşi noaptea, cetatea Babilonului a fost atacată şi învinsă. Împăraţii perşilor au pus deoparte aceste vase şi, când Cir a ajuns împărat, acestea se aflau încă acolo – Dumnezeu a avut grijă de acest lucru.

Acum aceste vase sfinte (“sfinte” în sensul că erau destinate slujirii lui Dumnezeu) sunt puse din nou în mâinile preoţilor şi ale leviţilor care s-au întors la Ierusalim.

Nu este Dumnezeu minunat, dragii mei?

Ezra 1:8

v.8  Cir, împăratul Perşilor, le-a scos prin Mitredat, vistiernicul, care le-a dat lui Şeşbaţar (Zorobabel), voevodul lui Iuda.

În timp ce aceste vase sunt înapoiate evreilor, ni se dau şi câteva detalii cu privire la ele.

Ezra 1:9-11

v.9  Iată-le numărul: treizeci de lighene de aur, o mie de lighene de argint, douăzeci şi nouă de cuţite,

v.10  treizeci de potire de aur, patrusute zece potire de argint de mîna a doua, şi o mie de alte unelte.

v.11  Toate lucrurile de aur şi de argint erau în număr de cinci mii patru sute. Şeşbaţar a adus tot din Babilon la Ierusalim, împreună cu cei ce s’au întors din robie.

Toate aceste obiecte reprezentau o avere impresionantă şi erau trimise înapoi la Ierusalim

Dar să mergem şi mai departe, la capitolul 2 care  ne prezintă o listă a celor care s-au întors la Ierusalim sub conducerea lui Zorobabel.

Ezra 2:1, 2

v.1  Iată oamenii din ţară, cari s’au întors din robie, şi anume aceia pe cari îi luase Nebucadneţar, împăratul Babilonului, robi la Babilon, şi cari s’au întors la Ierusalim şi în Iuda, fiecare în cetatea lui.

v.2   Au plecat cu Zorobabel, Iosua, Neemia, Seraia, Reelaia, Mardoheu, Bilşan, Mispar, Bigvai, Rehum, Baana. Numărul bărbaţilor din poporul lui Israel:

Dacă încercăm să citim această listă avem de făcut un adevărat exerciţiu de pronunţie sau de dicţie. Numele evreieşti erau destul de dificil de pronunţat înainte de captivitate. După captivitate, ele s-au mai îmbogăţit prin adausurile limbii perşilor şi babilonienilor, aşa că au devenit şi mai greu de pronunţat.

Observaţi că în versetul 2 este menţionat numele lui Neemia. Acesta nu este acel Neemia care a scris cartea din Biblie care îi poartă numele. Neemia, cel care a scris cartea din Vechiul Testament, nu s-a întors în ţară o dată cu primul grup. De asemenea, aici este menţionat şi Mardoheu. Dar nici el nu este acelaşi personaj cu cel menţionat în cartea Estera.

Parcurgând această listă, avem ocazia să vedem câteva nume interesante. De exemplu, “oamenii din Anatot”.

Ezra 2:23

v.23  oamenii din Anatot, o sută douăzeci şi opt;

Din această mică localitate au plecat 128 de oameni. Am văzut această localitate care a devenit un punct de interes datorită faptului că aici a cumpărat Ieremia un teren. În zilele lui Ieremia, copiii lui Israel erau pe punctul de a fi luaţi în captivitate. Eu nu aş fi considerat cumpărarea unui teren la acel moment o investiţie sigură. La momentul cumpărării acestui teren de către Ieremia, poporul Israel nu părea a avea un viitor prea sigur. Dar Dumnezeu l-a îndemnat pe Ieremia să cumpere acel teren ca un semn că Iuda va reveni la locul său. Răspunsul lui Ieremia a fost un act de credinţă. Dumnezeu a făgăduit că poporul Său se va întoarce în ţara sa. Şi Dumnezeu S-a ţinut de cuvânt. Aceşti oameni din Anatot aveau un act de proprietate pecetluit pe care-l primiseră de la Ieremia. Acum se întorceau înapoi pentru a-şi cere proprietatea. Puteţi citi relatarea acestei istorii în capitolul 32 al cărţii Ieremia.

Această secţiune conţine multe lecţii spirituale foarte frumoase şi folositoare pentru noi astăzi. Noi putem fi parteneri în această lucrare: unii reconstruiesc templul, alţii împart Cuvântul lui Dumnezeu, unii sunt misionari în ţări străine şi alţii îi susţin financiar şi spiritual pe aceşti misionari. Lucrul cel mai minunat este că vom primi şi o răsplată într-o bună zi. Lucrarea fiecărui om va fi cercetată cu gândul la o răsplată anume. Toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Fiecare credincios va apărea înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. “Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup” (2 Cor. 5:10). În plus, “lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc” (1 Cor. 3:13-15). Eu ştiu că va veni o zi în care mă voi înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos şi nu aş vrea ca lucrarea mea să fie numai din fân, trestie şi lemn. Nu aş vrea ca tot ce am lucrat să piară în foc şi să nu rămână în urmă decât un fum gros. Îmi doresc să fie şi ceva aur printre lucrările mele.

Dar iată şi o altă menţiune interesantă:

Ezra 2:41

v.41  Cîntăreţi: fiii lui Asaf, o sută douăzeci şi opt.

 

Printre cei care s-au întors în ţară s-au numărat şi 128 de cântăreţi. Duhul de laudă şi de bucurie umplea inimile şi vieţile acestor oameni. Aveau de ce să cânte. Interesant este faptul că s-au întors mai mulţi cântăreţi decât leviţi (Ezra 2:40).

Iată acum o menţiune importantă:

Ezra 2:61, 62

v.61  Şi dintre fiii preoţilor: fiii lui Habaia, fiii lui Hacoţ, fiii lui Barzilai, care luase de nevastă pe una din fetele lui Barzilai, Galaaditul, şi a fost numit cu numele lor.

v.62  Şi-au căutat însemnarea în cărţile spiţelor de neam, dar n’au găsit-o. De aceea, au fost îndepărtaţi dela preoţie,

Trei familii de preoţi nu şi-au putut dovedi relaţia cu naţiunea prin însemnările din cartea spiţelor de neam. Din cauză că nu şi-au putut demonstra genealogia, au fost excluşi din preoţie. Totuşi, li s-a permis să meargă cu evreii în călătoria spre Ierusalim.

Copilul lui Dumnezeu de astăzi trebuie să ştie că este fiul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel putea afirma cu convingere: “Ştiu în cine am crezut”.

Şi noi ar trebui să fim la fel de siguri de mântuirea noastră, la fel de fermi în convingerea noastră. “… ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea.” (2 Tim. 1:12).

Dar cam câţi s-au întors în total oare. Să citim versetele următoare:

Ezra 2:64, 65

v.64  Toată adunarea era de patruzeci şi două de mii trei sute şasezeci de inşi,

v.65  afară de robii şi roabele lor, în număr de şapte mii trei sute treizeci şi şapte. Între ei se aflau două sute de cîntăreţi şi cîntăreţe.

Acest fragment din Scriptură ne spune care era numărul total al oamenilor care    s-au întors în ţară sub conducerea lui Zorobabel. Astfel avem următoarea schemă:

Congregaţia, în total…………………………42 360

Robii şi roabele ……………………………..   7 337

Cântăreţi (femei şi bărbaţi) …………………     200

TOTAL:       49 897

Nu este un număr foarte mare, dragi prieteni, dar era împlinirea promisiunii lui Dumnezeu pentru cei credincioşi.

Deci primul grup care s-a întors la Ierusalim din captivitate a numărat aproximativ cincizeci de mii de persoane. În următoarea delegaţie, condusă de Ezra, s-au întors numai două mii de persoane. S-au mai întors şi alţii şi poate că numărul total al celor reveniţi la Ierusalim era în jur de şaizeci de mii. Totuşi, numărul total al copiilor lui Israel era la vremea aceea  de câteva milioane. Marea majoritate a rămas în Babilon şi în alte regiuni, în loc să revină în Ţara promisă.

Să înaintăm şi la capitolul 3:

Ezra 3:1

v.1   Cînd a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor. Atunci poporul s’a strîns ca un singur om la Ierusalim.

Este evident că a trecut ceva timp între capitolul 2 şi începutul capitolului 3. Capitolul 2 se încheie cu întoarcerea şi aşezarea copiilor lui Israel în ţară. Ei aduseseră din Babilon multe bogăţii pentru reconstruirea templului şi refacerea ţării. În perioada scursă între capitolul 2 şi începutul capitolului 3, mulţi îşi construiseră case pentru că, mai târziu, Hagai îi mustră că şi-au făcut case pentru ei dar a neglijat templul. Perioada aceasta poate fi de câteva săptămâni, câteva luni sau poate chiar doi ani.

Ezra 3:2

v.2  Iosua, fiul lui Ioţadac, cu fraţii săi preoţii şi Zorobabel, fiul lui Şealtiel, cu fraţii săi, s’au sculat şi au zidit altarul Dumnezeului lui Israel, ca să aducă pe el arderi de tot, după cum este scris în Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu.

Lucrul care mă interesează cel mai mult este acela că ei au cercetat Scripturile şi au găsit ce era scris în Legea lui Moise. Când au găsit ce este scris în cartea lui Moise, nu au avut nici o controversă, nici o discuţie în contradictoriu. Ei nu s-au întors numai în ţară, ci s-au întors şi la Legea lui Moise. Biblia era autoritatea lor; prin urmare, nici ideile, nici opiniile oamenilor nu influenţau luarea deciziilor. Nu se făcea un lucru numai de dragul de a se face cât mai repede cu putinţă.

Care este lecţia pe care o putem extrage noi de aici? Nu este important ce spun oamenii. Scripturile conţin toate instrucţiunile necesare pentru călăuzirea celor care vor să fie credincioşi Domnului în orice perioadă a istoriei Bisericii.

Acesta este motivul pentru care eu nu susţin conferinţe despre metode, psihologie sau sex. Eu îi învăţ pe oameni şi predic Cuvântul lui Dumnezeu. Noi trebuie să luăm în considerare Cuvântul lui Dumnezeu în întregul său, nu numai unul sau două pasaje pe care le ştim pe din afară. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru aceste pasaje familiare, dar cred că unele din ele s-au folosit prea des în detrimentul multor altora. Dacă vom citi şi vom lua în considerare tot Cuvântul lui Dumnezeu, nu vom mai avea nevoie de cărţi de genul “Cum să fii fericit, deşi căsătorit”. Cuvântul lui Dumnezeu are toate răspunsurile. De ce să nu ne întoarcem direct la sursă?

Ezra 3:3

v.3  Au aşezat din nou altarul pe temeliile lui, măcar că au avut să se teamă de popoarele ţării, şi au adus arderi de tot Domnului, arderile de tot de dimineaţă şi de seară.

Acesta era altarul arderilor de tot. Aşa cum am văzut, altarul acesta vorbeşte  (prefigurează) despre crucea lui Hristos. Arderea de tot care era adusă pe altar prefigurează persoana lui Hristos şi jertfa Lui pentru noi. Hristos S-a dat pe Sine însuşi, fără pată, lui Dumnezeu. El a murit în locul păcătosului. Când aduceau o astfel de jertfă, copiii lui Israel se întâlneau în jurul persoanei lui Hristos şi a morţii Sale ispăşitoare. Acesta este locul în care trebuie să se întâlnească şi credincioşii de astăzi.

Fiecare credincios ar trebui să înţeleagă faptul că toţi cei care L-au primit pe Isus Hristos ca Mântuitor personal şi au fost botezaţi de Duhul Sfânt în trupul celor credincioşi (biserica) sunt fraţi. Fratele meu este cel cu care pot avea părtăşie. Părtăşia nu este o chestiune care ţine de culoarea pielii, de poziţia socială sau de averea unei persoane. Părtăşia nu are nici o legătură cu faptul că cineva este baptist, metodist, presbiterian, penticostal, ortodox sau romano-catolic. Nici una din aceste etichete nu contează. Este cineva credincios în Isus Hristos? Acesta este lucrul care contează. Dacă persoana respectivă este un copil al lui Dumnezeu, eu pot avea părtăşie cu ea. Acesta este un privilegiu minunat.

Una din caracteristicile acestor oameni întorşi din captivitate era unitatea. Această unitate ar trebui să-i caracterizeze şi pe copiii lui Dumnezeu de azi. Psalmistul spune: “Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună!” (Ps. 133:1). Cei întorşi în ţară erau oameni simpli, oameni săraci. Ei nu căutau să obţină poziţii importante, ci încercau doar să facă voia lui Dumnezeu.

Noi am ajuns la sfârşitul unei epoci şi ar fi foarte nimerit ca aceia care au o cunoaştere şi o înţelegere corectă a vremurilor să renunţe la ambiţii personale. “El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.” (Ps. 25:9). Trebuie să învăţăm să fim smeriţi. În bisericile noastre şi în multe organizaţii creştine există tendinţa de a face numai lucruri mari.

Dragi prieteni, nu este nevoie să ne propunem lucruri foarte mari. Lucrul de care avem nevoie este întâlnirea în jurul persoanei lui Isus Hristos, aşa cum rămăşiţa poporului Israel se întorsese la Dumnezeu.

Ezra 3:4, 5

v.4  Au prăznuit sărbătoarea corturilor, cum este scris, şi au adus zi de zi arderi de tot, după numărul poruncit pentru fiecare zi.

v.5  După aceea au adus arderea de tot necurmată, arderile de tot pentru fiecare lună nouă şi pentru toate sărbătorile închinate Domnului, afară de cele pe cari le aducea fiecare, ca daruri de bună voie Domnului.

Oamenii aceştia se întorseseră la Cuvântul lui Dumnezeu. Ei aşezaseră din nou altarul şi acum începeau să pună temeliile templului.

Ezra 3:8-10

v.8    În al doilea an dela venirea lor la Casa lui Dumnezeu la Ierusalim, în luna a doua, Zorobabel, fiul lui Şealtiel, Iosua, fiul lui Ioţadac, cu ceilalţi fraţi ai lor, preoţi şi Leviţi, şi toţi ceice se întorseseră din robie la Ierusalim, s’au pus pe lucru şi au însărcinat pe Leviţii dela douăzeci de ani în sus să vegheze asupra lucrărilor Casei Domnului.

v.9    Şi Iosua, cu fiii şi fraţii săi, Cadmiel, cu fiii săi, fiii lui Iuda, fiii lui Henadad, cu fiii şi fraţii lor Leviţii, s’au pregătit toţi, ca un om, să vegheze asupra celor ce lucrau la casa lui Dumnezeu.

v.10   Cînd au pus lucrătorii temeliile Templului Domnului, au aşezat pe preoţi în veşminte, cu trîmbiţe, şi pe Leviţi, fiii lui Asaf, cu chimvale, ca să laude pe Domnul, după rînduiala lui David, împăratul lui Israel.

Până în acest moment, israeliţii zidiseră un altar şi puseseră doar temeliile templului, dar erau atât de entuziasmaţi de ceea ce făceau, încât se purtau ca şi când fusese deja reconstruit întregul templu. Ei au ţinut o slujbă de sfinţire, I-au adus laudă şi I-au cântat lui Dumnezeu. Pentru ei, aceasta era o experienţă palpitantă.

În America anilor ’20 multe biserici rămâneau doar cu temelia pusă şi credincioşii se întâlneau în pivniţa clădirii care urma să fie biserica lor. Congregaţiile cumpărau un teren, începeau lucrările de construcţie, puneau temelia şi o acopereau cu un acoperiş de carton gudronat şi acesta era locul în care se adunau credincioşii. A venit recesiunea şi multe din aceste biserici au rămas neterminate. Credincioşii continuau să se adune în aceste pivniţe acoperite carton gudronat. Astăzi acestea au dispărut pentru că trăim într-o societate îmbelşugată în care până şi bisericile trebuie să aibă o arhitectură modernă. Creştinii nu azi nu s-ar mai mulţumi cu o pivniţă.

Dar iată că aceşti copii ai lui Israel erau fericiţi şi pentru această temelie a templului, chiar dacă nu apucaseră să adauge încă nimic deasupra. Ei se bucurau cu adevărat şi au considerat că trebuie să-I aducă laudă lui Dumnezeu.

Ezra 3:11

v.11  Cîntau, mărind şi lăudînd pe Domnul prin aceste cuvinte: ,,Căci este bun, căci îndurarea Lui pentru Israel ţine în veac!“ Şi tot poporul scotea mari strigăte de bucurie, lăudînd pe Domnul, pentrucă puneau temeliile Casei Domnului.

Trebuie să ne gândim la faptul că aceştia erau tinerii care nu văzuseră niciodată templul lui Solomon.

Ezra 3:12, 13

v.12  Dar mulţi din preoţi şi Leviţi, şi din capii de familii mai în vîrstă, cari văzuseră casa dintîi, plîngeau tare, cînd se puneau supt ochii lor temeliile casei acesteia. Mulţi alţii îşi arătau bucuria prin strigăte,

v.13  aşa încît nu se putea deosebi glasul strigătelor de bucurie de glasul plînsetelor poporului; căci poporul scotea mari strigăte, al căror sunet se auzea de departe.

În timpul acestui serviciu religios de consacrare. Pe de o parte, era grupul celor tineri care nu văzuseră templul vechi. Acesta era un lucru nou pentru ei. Ei Îl lăudau pe Dumnezeu cu tinereţea şi entuziasmul lor şi Domnul i-a binecuvântat. Celălalt grup era format din cei bătrâni care îşi aminteau de frumuseţea templului lui Solomon. Presupun că aceştia îşi spuneau unul altuia: “Acest al doilea templu nu este nimic. Numai de-ar fi putut vedea tinerii aceştia templul lui Solomon!” Cuvintele lor nu erau prea încurajatoare pentru cei tineri, dar era adevărat. Una din problemele pe care le-a avut de învins Dumnezeu a fost descurajarea apărută din cauză că cei bătrâni vorbeau în acest fel. De aceea spune profetul Hagai: “Fii tare şi tu, tot poporul din ţară, zice Domnul, şi lucraţi! Căci Eu sunt cu voi, zice Domnul oştirilor. (…) ‘Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul oştirilor; şi în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oştirilor.’” (Hagai 2:4, 9).

Dragi prieteni , există şi astăzi oameni care iubesc mai mult trecutul decât prezentul şi care descurajează lucrarea lui Dumnezeu. Eu cred că unul din motivele pentru care mişcarea spirituală este atât de extinsă în afara bisericii este acela că mulţi astfel de oameni cu vedere învechite ţin lucrurile în loc. Ei nu fac decât să-şi amintească zilele din trecut şi nu vor să le îmbrăţişeze pe cele din prezent. Există pericolul de a judeca prea aspru mişcarea spirituală din prezent. Nu trebuie să uităm că Domnul îi cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui. El va separa grâul de neghină. Aceasta este treaba Lui, nu a noastră.

Mai bine să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că există o mişcare spirituală care îi aduce pe oameni la Dumnezeu şi să ne bucurăm de acest lucru. Să nu mai deplângem situaţia şi să nu mai criticăm. Ce spuneţi de aceasta?

Fiţi Binecuvântaţi!