Itinerar Biblic Ep.0468 – 1 CORINTENI Cap.16

 

Dragi ascultători, suntem iată la ultimul capitol din prima scrisoare adresată de Pavel credincioşilor din Corint. În acest capitol vom găsi o colecţie de  învăţături. Ele vizează întreaga biserică şi cred că şi pentru noi aceste învăţături vor fi extrem de preţioase.

Să citim deci primul verset din capitolul 16:

v.1   Cît priveşte strîngerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rînduit Bisericilor Galatiei.

După toată teologia pe care le-a prezentat-o, Pavel abordează acum o componentă importantă a vieţii bisericii – dărnicia. Parcă este neobişnuit ca după ce a vorbit despre înviere, despre locuri cereşti, acum să treacă dintr-o dată la lucruri atât de prozaice.

Ei bine, dragi ascultători, Pavel nu vrea să rămânem cu capul în nori. El ne aduce înapoi pe pământ, pentru că până atunci când Domnul îşi va lua biserica la Sine mai sunt multe lucruri pe care ea trebuie să le facă.

Nu ştiu de ce, nouă ne vine adesea greu să discutăm despre aspectele dărniciei. Ni se pare o problemă jenantă, nepotrivită şi nu ştim cum s-o ocolim.

Iată că Pavel nu se fereşte de ea. Ba chiar o aminteşte în câteva rânduri şi în cazul altor biserici.

De fapt el ne oferă aici câteva învăţături referitoare la dărnicia creştină.

Sper, dragi prieteni, că aveţi bibliile deschise  şi urmăriţi acest pasaj cu atenţie pentru că vreau să-l reformulez puţin. Ascultaţi:

„ În fiecare zi de Sabat să dea fiecare ce-a de-a zecea parte din venitul său, aşa că atunci când vin la voi să nu se mai facă nici o strângere de bani.”

Sunt sigur că veţi spune: Staţi! Staţi, aşa! Dar nu scrie aşa!” Foarte adevărat! Nu scrie aşa, dar am citit cam cum se practică, deşi sunt foarte multe biserici în care nici măcar atât nu se face.

Haideţi să vedem ce ne învaţă Pavel în legătură cu dărnicia creştină:

v.2  În ziua dintîi a săptămînii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după cîştigul lui, ca să nu se strîngă ajutoarele cînd voi veni eu.

Să începem cu începutul. „În ziua dintâi a săptămânii”. Dacă nu vă adunaţi în acea primă zi a săptămânii pentru închinare, poate că vă veţi strânge pentru colectă, deoarece este o parte a închinării. Sună ridicol, nu?

Atunci când le spune Corintenilor să-şi aducă darurile lor în prima zi a săptămânii, aceasta implica deja faptul că ei se adunau laolaltă pentru celebrarea morţii şi învierii Domnului Isus.  Era ziua în care El a înviat. Ori aceasta este ziua de duminică nu sâmbătă.

Nu mi-am propus să abordez această temă acum, dar fiindcă tot a venit vorba cred că acesta este şi un răspuns pentru aceia care mai au îndoieli cu privire la ziua de închinare.

Dar să mergem mai departe. Am stabilit că această acţiune trebuia să aibă loc în prima zi a săptămânii.

Dar ce trebuiau să facă în mod concret? Ascultaţi la Pavel: să pună deoparte acasă ce va putea, după cîştigul lui” El nu spune nimic de zeciuială. Pavel spune că fiecare trebuie să dea după binecuvântarea pe care i-a dat-o Dumnezeu. Ce spuneţi de aceasta?

Aş vrea să intervin puţin aici şi să vă provoc să vă gândiţi la câteva aspecte.

Probabil sunteţi în încurcătură pentru că i-aţi auzit pe unii vorbind despre zeciuială, adică  a zecea parte din venitul unei persoane. Cel ce este credincios lui Dumnezeu, spun mulţi, vor da a zecea parte din veniturile lor lui Dumnezeu. Nu este o greşeală. Dar nu uitaţi, noi vorbim despre dărnicie.

Ori, Scriptura menţionează câteva niveluri ale dărniciei. Zeciula este primul dintre ele. Aceea este datoria noastră a tuturor. Este o recunoaştere a faptului că tot ceea ce avem şi primim este de la Dumnezeu.

Zeciuala este a lui Dumnezeu. Atunci când nu ne împlinim această datorie îl înşelăm pe Dumnezeu. Iată ce spune Dumnezeu cu privire la acest lucru:

Maleahi 3:8 „ Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi?” Dar voi întrebaţi: „Cu ce Te-am înşelat?” Cu zeciuielile şi darurile de mâncare.”

Ba mai mult, zeciuielile reprezintă o garanţie pentru binecuvântările pământului:

Maleahi 3:10 „ Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.

Dar, aceasta este doar începutul. Mai este un nivel al dărniciei şi acesta este cel al generozităţii.

Poate că vă aduceţi aminte de Zacheu. A! Vreau să spun că odată cu aceasta intrăm deja în epoca harului. Deci, Zacheu. El se întâlneşte cu Domnul Isus şi mai mult, inima lui se deschide faţă de Domnul. Imediat înţelege păcatele pe care le-a săvârşit şi se pocăieşte de ele. În acelaşi timp, zgârcenia din inima lui este înlocuită cu generozitate.

Ascultaţi numai ce îi spune el Domnului Isus: (Luca 19:8)  „Dar Zacheu a stat înaintea Domnului, şi I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.”

Aceasta este generozitate. Domnul fusese generos cu Zacheu şi el, la rândul lui dă dovadă de generozitate. Adică, ce înseamnă aceasta? Să luăm tocmai acest episod. Zacheu urcase într-un dud pentru că voia să-l vadă pe Domnul. Doar atât să-l vadă. Domnului nu trece însă pur şi simplu pe lângă El ci îl cheamă şi merge în casa lui. Îi face o surpriză la care Zacheu nu se aşteptase. Era generozitate. Dumnezeu dă dincolo de îndatoriri, dă cu dragoste.

Dar, dragi ascultători, mai este un nivel. Este vorba despre sacrificiu.

Exemplul este din nou din Noul Testament. Ştiţi, dacă până aici este vorba despre datorie, generozitate, aspecte care au de a face cu surplusul, de data acesta este vorba despre ceea ce rămâne. Este vorba despre cât păstrezi pentru tine.

Vă amintiţi de episodul în care Domnul Isus stătea la uşa templului şi-i privea pe cei ce puneau dărnicia lor în cutia templului. Cei mai mulţi puneau din prisosinţa lor. Printre aceştia vine şi o bătrânică care pune doar doi bănuţi. Poate că faţă de ceea ce se pusese acolo aceasta nu reprezenta nimic. Dar Domnul Isus tocmai pe ea o remarcă. Ştiţi de ce? Pentru că ea nu oprise pentru ea decât credinţa în Dumnezeu.

Ea îşi dăduse şi ultimii bani Domnului. Pentru aşa ceva ai nevoie de credinţă, dragi prieteni.

Bătrânica aceasta a pus viaţa ei în mâinile lui Dumnezeu atunci când şi-a dat şi ultimii bani la visteria templului.

Iată dragi prieteni cam cum stau lucrurile cu dărnicia. Tocmai de aceea Pavel nu vorbeşte despre zeciuială ci despre cât câştigă fiecare ca binecuvântare din partea lui Dumnezeu.

De fapt, modul în care pune el problema este cât se poate de interesant. În felul aceasta el creează în fiecare din noi responsabilitatea aprecieri binecuvântărilor lui Dumnezeu. Am auzit mulţi spunând că ei dau atât cât sunt binecuvântaţi de Dumnezeu să dea. Oare?

De data aceasta Pavel îi îndeamnă pe corinteni să se gândească mai bine la binecuvântările pe care le-au primit şi astfel să dăruiască.

Aş vrea să fiu însă bine înţeles. Dumnezeu nu vrea să ne sărăcească. El vrea să păstrăm echilibrul în viaţa noastră şi în această privinţă. El nu ne cere atunci când familia suferă de foame să ne abandonăm familia şi să susţinem cine ştie ce misiune.

Cred că în toate trebuie să dăm dovadă de înţelepciune şi să cerem călăuzirea lui Dumnezeu chiar şi în administrarea bunurilor materiale.

Un alt lucru pe care îl spune Pavel aici este acela că atunci când el va veni în mijlocul lor nu doreşte ca întâlnirea să fie umbrită de presiunea strângerii de ajutoare. El voia ca timpul acela să fie folosit pentru a discuta cu ei, pentru a-i învăţa şi pentru a fi în părtăşie cu ei.

Acum, vă daţi seama, el vorbea despre nişte ajutoare cu ţintă precisă. El strângea aceste ajutoare pentru biserica din Ierusalim care traversa o perioadă mai dificilă. Despre acestea ajutoare vorbeşte el în mod particular aici. Cred însă că învăţăturile sunt bune şi pentru dărnicie în general.

v.3  Şi cînd voi veni, voi trimite cu epistole pe cei ce îi veţi socoti vrednici, ca să ducă darurile voastre la Ierusalim.

v.4  Dacă va face să mă duc şi eu, vor merge cu mine.

Pavel le cere Corintenilor să pună de o parte oameni care să se ocupe de aceste lucruri, un comitet i-am spune noi, sau un consiliu, un bord.

Dragii mei, acesta este un principiu cât se poate de bun. Este vorba aici despre înlăturarea suspiciunilor pe care le trezesc banii când numai câte o singură persoană este responsabilă cu manipularea lor.

Este în acelaşi timp o fugă de ispită dar şi o măsură de protecţie pentru cei implicaţi. În felul acesta nici un dubiu nu trebuie să planeze asupra celor care sunt implicaţi în operaţiunile financiare ale bisericii.

Este interesant cuvântul pe care Pavel îl foloseşte pentru dar aici. Spun interesant pentru că în Scriptură sunt folosiţi câţiva termeni pentru dărniciei. În pasajul nostru termenul cel mai frecvent folosit este logia care înseamnă colectă. Dar apoi, Pavel trece la folosirea termenului charis care înseamnă har. În Epistola către romani, capitolul 15, versetul 26, contribuţia aceasta materială este numită koinonia, care înseamnă mai mult părtăşie. În cea de a doua epistolă către Corinteni, în capitolul 9, versetul 5, este folosit termenul eulogia care înseamnă binecuvântare. Tot în cea de a doua epistolă către Corinteni, capitolul 9, versetul 12, avem termenul diaknoia care înseamnă administraţie sau lucrare.  În Faptele Apostolilor, capitolul 24, versetul 17, se vorbeşte despre eleemosune care înseamnă faptă bună. Toate aceste cuvinte se referă, dragi prieteni, la dărnicia creştină, dărnicia faţă de Dumnezeu şi fiecare din ele poate fi folosit fără să se greşească pentru că noi nu dăruim oamenilor ci Domnului. Aceasta nu pentru că Dumnezeu are nevoie de aceste daruri de la noi, dar este modul în care recunoaşte autoritatea, puterea, şi dragostea Lui faţă de noi.

Spuneam că în acest verset, este folosit termenul charis care înseamnă har.

Vă spuneam că în vechiul testament funcţiona legea, datoria, aici, funcţionează harul, dragostea.

Dar să mergem mai departe pentru a observa câteva comentarii personale ale lui Pavel:

v.5   La voi am să vin după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece.

v.6  Poate mă voi opri pe la voi, sau poate chiar voi ierna la voi, ca apoi să mă însoţiţi acolo unde voi avea să mă duc.

Mi se pare interesant că deşi are o rută aleasă, el lasă totuşi deschisă posibilitatea ca ea să fie schimbată. Spun aceasta privind la cuvintele sale din ultima parte a versetului 6.

Ştiu că s-ar putea să-i mire pe unii acest fapt, dar este adevărat, Pavel nu avea o rută prestabilită. Pentru epoca noastră lucrul acesta este foarte greu de acceptat. Ştiţi însă ce avea Pavel? Călăuzirea lui Dumnezeu.

Părerea mea este că aceasta a cam început să ne lipsească nouă care ne facem agenda pe ani de zile. Nu vreau să mă înţelegeţi greşit, eu nu spun că de acum nu trebuie să mai avem vreo agendă sau să nu ne facem nici o planificare. Nu despre aşa ceva este vorba. Este vorba aici despre faptul că trebuie să-i lăsăm lui Dumnezeu posibilitatea de a interveni în planurile noastre şi atunci când ceea ce vrea El să facem să fie mai important decât ceea ce vrem noi.

Mai mult, trebuie să nu fim atât de ocupaţi încât să nu mai fim atenţi la ceea ce vrea Dumnezeu să facem.

De fapt, dacă stăm bine să ne gândim nu suntem chiar atât de stăpâni asupra programului nostru, dar… asta este! Ignorăm faptul că suntem călători şi trecători pe acest pământ.

Pavel însă era conştient că Dumnezeu îl călăuzeşte mai bine decât ar putea el să o facă. În orice caz, cu privire la corinteni, Pavel îşi dorea să petreacă mai mult timp cu ei:

v.7  De data aceasta nu vreau să vă văd în treacăt, ci trag nădejde să mai rămîn cu voi cîtăva vreme, dacă va îngădui Domnul.

Pavel spune aici că în agenda sa, ar dori să treacă o vizită mai prelungită în Corint. Iată!  Nu este bine să ne facem planuri? Bineînţeles că putem să ne facem planuri! Numai că trebuie să ţinem cont de cel ce aprobă planurile. Trebuie să fim oricând gata să schimbăm aceste planuri.

Îmi aduc acum aminte de un verset din cartea Proverbelor care conţine un sfat foarte bun în această direcţie: Proverbe 16:1  Planurile pe cari le face inima atîrnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine dela Domnul”. Dar iată şi un altul la fel de important: Proverbe 16:3Încre-dinţează-ţi lucrările în mîna Domnului, şi îţi vor izbuti planurile. – Ce spuneţi de aceasta?

Cred că Pavel cunoştea foarte bine această reţetă. Dacă citim cartea Faptele Apostolilor, vedem cum Dumnezeu a intervenit în câteva rânduri în agenda lui Pavel, iar Pavel a fost suficient de flexibil pentru a răspunde acestor situaţii.

Cred că şi noi trebuie să învăţăm acest lucru.

Ascultaţi acum un lucru interesant:

v.8  Voi mai rămînea totuş în Efes pînă la Cincizecime,

v.9  căci mi s’a deschis aici o uşă mare şi largă, şi sînt mulţi protivnici.

Cred că acesta se potriveşte cu versetul 8 din capitolul 3 al Apocalipsei: „iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n’o poate închide…” Sunt cuvintele pe care Domnul Isus le adresează bisericii din Filadelfia.

Pavel spune şi el că aici în Efes i s-a deschis o uşă. Ce este interesant este descrierea care urmează.

De obicei, aud oameni care spun,  „A! Sunt foarte multe piedici, împotriviri… Nu cred că Dumnezeu vrea să fac ceva în locul acesta….!

Pavel spune ceva diferit. Sunt mulţi împotrivitori, înseamnă că Dumnezeu a deschis o uşă.

Dragii mei, trebuie maturitate pentru a spune aşa ceva. Spun că trebuie maturitate pentru că este vorba de ceva mai mult decât câteva cuvinte pe care le spui. Trebuie să ai putere de discernământ, dragii mei. Trebuie să discerni dacă uşa este deschisă sau închisă de Dumnezeu, pentru că şi Dumnezeu deschide şi închide uşi. Trebuie să discerni dacă este vorba despre împotrivirea inamicului lui Dumnezeu care simte că pierde teren.

Ei bine, Pavel ştia cum lucrează Dumnezeu. El a ştiut că este o uşă deschisă, a ştiut că Dumnezeu este la lucru. El a ştiut că acolo unde lucrează Dumnezeu trebuie să i te alături. Împotrivirile, erau fireşti, am putea spune.

Inamicul lui Dumnezeu şi inamicul copiilor lui nu voia să scape ceva şi de aceea se lupta să nu piardă ceva.

Dragii mei şi noi trebui să fim mult mai atenţi la modul în care lucrează Dumnezeu… trebuie să ne obişnuim cu el pentru că trebuie să-l recunoaştem… Trebuie să-l recunoaştem pentru a nu ne lăsa descurajaţi de orice împotrivire. Atunci când acestea apar, dacă cunoaştem cum lucrează Dumnezeu vom şti şi originea acelor împotriviri.

Am auzit odată o observaţie care mi s-a părut interesantă. Cred că am mai spus-o şi dacă am mai spus-o acum este pentru cei care ne ascultă pentru prima dată.

Deci, se spune că lucrătorii unei bănci au fost pregătiţi să distingă bancnotele reale de cele false. Cum credeţi că au fost instruiţi? Studiind falsurile? Nu! Studiind originalele, adevăratele bancnote.

La fel trebuie să facem şi noi. Să ne concentrăm asupra lucrărilor lui Dumnezeu mai mult.

Acestea fiind spuse, Pavel vorbeşte acum despre câteva persoane:

v.10  Dacă soseşte Timotei, aveţi grijă să fie fără frică la voi; căci el este prins ca şi mine la lucrul Domnului.

v.11  Nimeni dar să nu-l dispreţuiască. Să-l petreceţi în pace, ca să vină la mine, pentrucă îl aştept cu fraţii.

Oare de le spune Pavel să nu-l dispreţuiască pe Timotei? Cred că vom înţelege mai bine despre ce este vorba dacă citim ce spune în prima epistolă pe care i-o scrie. În capitolul 4, versetul 2, Pavel spune: „Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea!”

Deci, Timotei era foarte tânăr. Aceasta nu înseamnă că nu era calificat pentru ceea ce făcea, pentru predicarea Evangheliei. Pavel îl creditase din plin. Tocmai de aceea le spune şi Corintenilor că nu trebuie să-l dispreţuiască. El era un predicator de valoare al Cuvântului lui Dumnezeu.

Iată-l acum vorbind despre un alt personaj cunoscut nouă!

v.12  Cît pentru fratele Apolo, l-am rugat mult să vină la voi cu fraţii, dar n’a voit nicidecum să vină acum; va veni însă cînd va avea înlesnire.

Vă aduceţi aminte că la începutul scrisorii Pavel amintise de disensiunile dintre ei, iar Apolo era unul din subiecte. Iată că Pavel îl iubeşte pe Apolo şi nu păstra nici un resentiment cu privire la el. De aceea îi asigură că Apolo va veni la ei.

Poate că a presimţit că amintind de Apolo corintenii vor avea o anumită reacţie. Tocmai de aceea ataşează un mic sfat:

v.13  Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!

v.14  Tot ce faceţi, să fie făcut cu dragoste!

Acum se întoarce din nou către persoane cunoscute de ei:

v.15  Încă un îndemn, fraţilor. Cunoaşteţi casa lui Stefana; ştiţi că ea este cel dintîi rod al Ahaiei, şi că s’a pus cu totul în slujba sfinţilor.

v.16  Fiţi şi voi supuşi unor astfel de oameni şi fiecăruia care ajută la lucru şi se osteneşte.

Se pare că Ştefana era împreună cu o delegaţie:

v.17  Mă bucur de venirea lui Stefana, lui Fortunat şi lui Ahaic; ei au împlinit ce lipsea din partea voastră,

v.18  căci mi-au răcorit duhul meu şi al vostru. Să ştiţi dar să preţuiţi pe astfel de oameni.

Iată dragi prieteni ce legături bune existau între bisericile de atunci. Aceasta reiese din cuvintele lui Pavel:

v.19  Bisericile din Asia vă trimet sănătate. Acuila şi Priscila, împreună cu Biserica din casa lor, vă trimet multă sănătate în Domnul.

v.20  Toţi fraţii vă trimet sănătate. Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfîntă.

După toate acestea, dragi prieteni, Pavel semnează acum această scrisoare. Poate că până aici dictase aceste cuvinte. Dar ţine să semneze el însuşi ceea ce a scris:

v.21  Urările de sănătate sînt scrise cu însăş mîna mea: Pavel.

v.22  Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema! ,,Maranata“ (Domnul nostru vine!).

v.23  Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.

v.24  Dragostea mea este cu voi cu toţi în Hristos Isus. Amin.

Dragii mei, încheiem şi noi călătoria noastră în această epistolă. Sper că inimile noastre au fost deschide pentru că multe au fost învăţăturile din cadrul acestei cărţi.

Fie ca prin studiul ei să fim transformaţi tot mai mult după voia Domnului nostru spre slava lui şi pentru binecuvântarea noastră.