Itinerar Biblic Ep.0467 – 1 CORINTENI Cap. 15:45-58

 

Dragi ascultători, ne vom apropiem de finalul primei scrisori a apostolului Pavel adresate corintenilor. După ce vom parcurge ultimele versete ale capitolului 15, versete care tratează problema învierii, vom aborda capitolul 16, capitolul final al acestei cărţi.

Dar să vedem mai întâi continuarea prezentării pe care Pavel o face în legătură cu importanţa învierii.

Am văzut data trecută că în Corint se strecuraseră erezii care subminau importanţa învierii. Era vorba de câteva curente filozofice care nu atacau în mod direct învierea Domnului ci învierea în general. Problema era cât se poate de serioasă. Aşa cum spunea şi Pavel, dacă nu există înviere, după cum susţineau ei, atunci nici Domnul Isus nu  a înviat iar acesta este baza Evangheliei.

Rând pe rând Pavel a prezentat diverse argumente care veneau în apărarea credinţei în înviere. A făcut apel la mărturia pe care o prezintă puterea Evangheliei, apoi Biserica, apoi ei înşişi.

În ultima parte a capitolului, Pavel prezintă învierea dintr-o perspectivă a procesului existent în natură pentru a combate ideea unora care susţineau că învierea a fost numai de natură spirituală, ori Domnul arătase destul de clar că înviase în trup.

Să urmărim şi noi în continuare această argumentare a lui Pavel, şi fie ca Dumnezeu să sensibilizeze inima şi mintea noastră pentru a accepta lecţia de care fiecare dintre noi are nevoie.

Suntem deci la versetul 45 din capitolul 15:

v.45  De aceea este scris: ,,Omul dintîi Adam a fost făcut un suflet viu.“ Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.

Cuvintele folosite de Pavel aici au o semnificaţie aparte. El spune, şi folosesc termenii din limba greacă, că Adam este psuchen şi zosan. Aceasta înseamnă că el era o fiinţă fizică şi psihică.  Despre cel de al doilea Adam, adică Domnul Isus, Pavel spune că este: pneuma, adică spiritual.

v.46  Dar întîi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc, vine pe urmă.

v.47  Omul dintîi este din pămînt, pămîntesc; omul al doilea este din cer.

Primul om, continuă Pavel, a fost făcut din pământ şi este pământesc, în limba greacă fiind folosit termenul choickos care înseamnă argilă, pământ.

Apropo! Astăzi suntem parcă subit, preocupaţi de ecologie. Dar cine a  distrus pământul, până acum? Nu omul? De ce? Pentru că este pământesc. Pentru că el consumă ceea ce este pământesc, pentru că el epuizează ceea ce este pământesc.

Să nu mă înţelegeţi greşit. Nu am nimic împotriva ecologiei, dimpotrivă v-aş îndemna pe toţi să aveţi mai multă grijă de acest pământ pe care Dumnezeu l-a creat ca spaţiu habitual pentru noi. Până când El va veni să ne ia la sine, în noul locaş pe care El l-a pregătit pentru noi, mai trebuie să folosim acest pământ. Aşa că trebuie să avem grijă de el.

În orice caz, accentul care aici pe faptul că primul Adam era din pământ pe când cel de a-L doilea Adam era din cer.

v.48  Cum este cel pămîntesc, aşa sînt şi cei pămînteşti; cum este Cel ceresc, aşa sînt şi cei cereşti.

v.49  Şi după cum am purtat chipul celui pămîntesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.

v.50  Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sîngele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că, putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.

Noi suntem pământeni, dragii mei. Noi îl moştenim pe strămoşul nostru, pe Adam. Dar suntem, în acelaşi timp în Hristos. Suntem uniţi cu El şi de aceea avem speranţă. Este speranţa, nădejdea în înviere, într-un trup etern care va fi pentru totdeauna cu Hristos. Astăzi purtăm imaginea pământului dar aşteptăm ziua când vom îmbrăca cu toţii imaginea cerului.

Carnea şi sângele nu pot moşteni  Împărăţia lui Dumnezeu. Trupurile noastre îmbătrânite nu vor merge în ceruri. Dumnezeu nu va trimite trupurile acestea la service. Trupurile acestea trebuie puse în pământul din care au fost luate, asemenea unor seminţe. Apoi, va răsări un nou trup, un nou templu în care vom trăi. Nu cred că va fi identic cu primul trup dar va fi asemănător primului.

Am auzit că sunt persoane, care, prin testament, doresc ca după moartea lor, trupurile să le fie arse şi aruncate pe mare. Cu alte cuvinte acestea persoane îi aruncă lui Dumnezeu o provocare gândindu-se că Dumnezeu nu va mai putea reconstitui trupurile lor.

Cred că aceşti oameni nu ştiu sau uită din ce sunt compuse trupurile noastre.

Dragii mei, trupurile noastre sunt compuse din câteva elemente chimice. Cea mai mare parte a trupului este apă, hidrogen şi oxigen, plus alte câteva elemente chimice.

Credeţi cumva că Dumnezeu nu mai poate pune laolaltă omul pe care El l-a creat? Îi este lui imposibil să refacă structura atomică  a trupurilor noastre? Dar poate că Dumnezeu vrea să folosească alţi atomi şi nici nu mai are nevoie de cei vechi. Cei ce cred că pot să-l pună în încurcătură pe Dumnezeu se înşeală.

Prima erezie ce a apărut în biserică a fost aceea care nega învierea în trup a Domnului Isus.

Pavel a combătut această erezie şi a prezentat cât se poate de clar adevărul cu privire la înviere.

Astfel, rând pe rând a vorbit împotriva presupunerilor pe care le făceau cele trei mari curente filozofice.

Stoicismul spunea că sufletul se cufundă în zeitate  în momentul morţii şi în felul acesta personalitate era distrusă prin absorbirea ei în cea a divinităţii. Acestei filozofii Pavel îi răspunde că toate trupurile învie.

Epicurianismul susţinea că dincolo de trup nu există nici o existenţă. Pavel răspunde acestora prin învierea Domnului Isus, care este primul rod, garanţia că toţi vor învia.

Platonismul susţinea imortalitatea sufletului dar ei negau învierea în trup. Ei promovau ideea migrării sufletelor. Acestora Pavel le răspunde că trupurile noastre fizice vor fi înviate ca şi trupuri spirituale.

Deci, învierea este o realitate. Ea va respecta personalitatea fiecăruia şi va oferi câte un trup spiritual fiecărei persoane.

În învierea există putere, dragi ascultători. Să ascultăm mai departe ce spune Pavel pentru că el este gata să reveleze o taină:

v.51  Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi,

Nu ştiu dacă v-aţi întrebat vreodată ce înseamnă aceea o taină. De fapt, cred că noi am discutat despre aceasta în câteva rânduri. Bineînţeles mă refer aici la terminologia biblică.

Deci, o taină este uneori, un lucru care nu a fost revelat în Vechiul Testament dar este revelat în Noul Testament. Este, de asemenea, un lucru pe care noi nu-l putem percepe prin intermediul a ceea ce vedem sau auzim. Este ceva ce inima sau mintea omului nu a descoperit prin eforturi proprii.

Ei bine, un astfel de lucru le prezintă Pavel Corintenilor şi odată cu ei aflăm şi noi despre această taină. Care este aceasta? Nu vom adormi toţi! Spune el. Adică nu toţi vor transferaţi în Împărăţia lui Dumnezeu prin moarte. Dar, continuă el, toţi vom fi schimbaţi.

Vedeţi, dragi prieteni, fie că trecem prin moarte sau nu, vom fi cu toţii schimbaţi.

Uneori aud oameni spunând: „ Doresc să fiu în viaţă la venirea Domnului pentru a putea intra în prezenţa Sa!”  Dragii prieteni, înainte de a ajunge în prezenţa Lui, oricum, toţi trebuie să trecem printr-un proces al transformării. Nu se poate altfel. Dar ascultaţi mai departe. Pavel ne spune cum o să se întâmple acest lucru.

v.52  într’o clipă, într’o clipeală din ochi, la cea din urmă trîmbiţă. Trîmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.

Într-o clipită! În cea mai mică măsură a timpului. Cuvântul în limba greacă care este rădăcină a celui folosit de Pavel pentru această frază, este „atom”. Cred că oamenii de ştiinţă s-au cam grăbit când au numit părticica aceasta care intră în compoziţia oricărei celule drept atom. Credeau să atomul este cea mai mică părticică din lumea fizică. N-a trecut mult timp şi şi-au dat seama că există particule şi mai mici.  Cred că mai bine ar fi numit această particulă stoickeion pentru că aceasta înseamnă cărămidă. De fapt, Petru foloseşte acest cuvânt atunci când vorbeşte despre elementele care se vor topi de marea căldură care va caracteriza sfârşitul. Gândiţi-vă că Petru nici măcar nu era om de ştiinţă ci un simplu pescar. Numai că Duhul lui Dumnezeu care-l inspira şti mult mai multe despre ştiinţă decât cercetătorii de astăzi.

Dar să ne întoarcem la ceea ce spune Pavel şi anume că toţi vom fi schimbaţi într-o clipită, într-o clipeală de ochi. Cât durează până pleoapa ochiului îl acoperă şi apoi revine la loc? Ei bine, este o fracţiune de secundă. Nici nu va fi timp să spunem: „Iată-L! Vine!”

Acum, Pavel spune că acest lucru se va întâmpla la ultima trompetă. Acela este semnalul. Dar ce este aceasta? Ce înseamnă această trompetă?

Această trompetă este vocea Domnului, dragi prieteni. Iată ce spune apostolul Ioan în ultima carte a bibliei, Apocalipsa, în primul capitol: 10  În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trîmbiţe. 11  care zicea: ,,Eu sînt Alfa şi Omega, Cel dintîi şi Cel de pe urmă. Ce vezi, scrie într-o carte, şi trimete-o celor şapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea.“ 12  M’am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi cînd m’am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur. 13  Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice pe cineva, care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă pînă la picioare, şi încins la piept cu un brîu de aur.

Deci ultima trâmbiţă este vocea Domnului Isus. La ultima Sa chemare el îi va chema pe cei morţi la viaţă. El poate să facă acest lucru. Vă mai aduceţi aminte de Lazăr. Lazăr era îngropat de câteva zile când a ajuns Domnul Isus acolo. Însă fără măcar să intre în mormânt, doar l-a chemat pe Lazăr afară şi Lazăr a ieşit viu din mormânt. Într-o bună zi, el ne va chema şi pe noi, indiferent pe unde ne-au rămas trupurile.

În momentul în care vom fi chemaţi, trupurile noastre vor ieşi nesupuse putrezirii şi toţi vom fi schimbaţi.

După cum observaţi, dragi prieteni, nu va fi nici o imagine de coşmar, aşa cum spun unii, pentru că nici un trup supus descompunerii nu se va vedea atunci. De asemenea nici nu vom rămâne cu trupurile acestea ci într-o clipă vom primi altele.  Este un lucru, ne spune Pavel, necesar:

v.53  Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.

Chiar vă rog să notaţi cuvântul trebuie. Adică nu se poate altfel. Nu vom putea ajunge la ceruri cu trupurile noastre vechi. Nu vom fi în stare să privim strălucirea de acolo nici să auzim muzica aceea cerească cu înzestrările noastre de acum. Trupurile noastre de acum, funcţionează bine în starea de acum, în mediul acesta, dar nu în acela al prezenţei lui Dumnezeu. Faţă de cer, în sensul spiritual, suntem aproape surzi şi orbi. Chiar şi aici pe pământ sunt sunete pe care urechile noastre nu le sesizează, iar unele sunt chiar periculoase. Să nu mai vorbim de lumină.

Deci, dragii mei, când vom ajunge acolo la Domnul nu cred că vom vrea să pierdem ceva din ceea ce Dumnezeu a pregăti pentru noi. Aşa că… trebuie să ne schimbăm. Trebuie să primim acea stare nouă pe care ne-o oferă Dumnezeu.

v.54  Cînd trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvîntul care este scris: ,,Moartea a fost înghiţită de biruinţă.

Acela va fi momentul în care ultima profeţie va fi împlinită. Profeţia aceasta spune că Moartea a fost biruită. Ba mai mult, este chiar ridiculizată:

v.55  Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?“

v.56  Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea.

v.57  Dar mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!

Am auzit pe cineva comparând această situaţie cu aceea în care o albină îşi pierde acul. Pe undeva este o imagine apropiată, dar cred că aceasta pentru noi înseamnă, mai degrabă, că noi privim şi înaintăm dincolo de moarte.

După cum bine ştie fiecare, moartea este un monstru neiertător. Sunt destui oameni care, aici pe pământ, deţin faimă, bogăţii, putere…Dar, în cele din urmă… mor.

Domnul Isus însă a trecut peste acest drum. Aşa cum chivotul din vechime a trecut prin Iordan, dintr-o parte în cealaltă, Domnul Isus a traversat acest drum pentru noi. El a trecut prin aceste ape şi acum parcă ne spune: „ Eu sunt păstorul tău! Adu-ţi aminte! Nu numai că te-am condus prin această viaţă, dar te conduc şi prin moarte şi te voi aduce în eternitate. Nu trebuie să te temi, pune-ţi mâna în mâna Mea.!

Asemenea unui copil temător, pun mâna mea în mâna Lui. Ce simt acolo? Sunt urmele cuielor de pe cruce. Atunci prin curaj! Pe cruce el a biruit moartea. El a plătit pentru păcatele mele. De acum nu am de ce să mă mai tem. Lege nu mai este o ameninţare pentru mine. Boldul păcatului nu mă mai atinge pe mine.

Dumnezeu ne-a dat victoria! El ne-a oferit-o prin Domnul Isus. Trebuie să ne bucurăm de acest lucru, dragi prieteni.

Dar de ce ne-a dat Dumnezeu această victorie? Pentru că suntem noi mai inteligenţi, mai buni? Nu, victoria este prin Domnul Isus.

Iată o altă imagine prezentată de Ioan în Apocalipsa:

v.11  Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.

Este singurul mod în care vom birui, dragi prieteni. Nu vom putea birui în lupta cu păcatul nici prin educaţie, nici prin programe culturale, nici economice sau politice. Nimic din lumea aceasta nu ne poate aduce biruinţa în lupta cu moartea ca pedeapsă a păcatelor decât jertfa Domnului Isus.

Aduceţi-vă aminte că aceste lucruri constituie o taină. Iată că acum descoperim motivul pentru care Pavel a revelat, a destăinuit aceste lucruri:

v.58   De aceea, prea iubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zădarnică.

Cred, de asemenea, că acest verset ne conduce înapoi, tocmai la capitolul 1, versetul 9. Acolo Pavel spune:  „Credincios este Dumnezeu, care v’a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.”

Dragii mei, noi am fost chemaţi în părtăşia cu Fiul lui Dumnezeu. Adică a fost invitaţi în această relaţie extraordinară cu Fiul lui Dumnezeu. Gândiţi-vă, nici mai mult, nici mai puţin, decât fiul lui Dumnezeu.

Cred că ne-am simţi onoraţi dacă preşedintele ţării, indiferent dacă ne place sau nu de el, ne-ar invita la masă şi apoi ar spune că doreşte să fim prieteni.

Dar când Fiul lui Dumnezeu ne spune că vrea să fie prietenul nostru. Poate că pe preşedinte l-am considera nesincer, gândindu-ne că este doar o mişcare politică, cine ştie ce am mai gândi. Dar, Fiul lui Dumnezeu, ne-a dovedit deja care sunt intenţiile Sale. Mai mult, el a şi concretizat cea mai mare parte a lor iar jertfa de pe Golgota este o grăitoare dovadă.

Ei bine, acum, în virtutea acestei relaţii speciale, Domnul Isus îşi extinde invitaţia dincolo de limitele acestei vieţi pământene. El ne aşteaptă şi dincolo de moarte. De fapt, ne spune El, aceasta este numai o parte trecătoare, pe când adevărata relaţie cu El va continua veşnic.

Dragi ascultători, nu ştiu cum s-au simţit corintenii. Trebuie să vă mărturisesc că eu mă simt încurajat.

În ciuda tuturor lucrurilor care se petrec în jurul nostru, acest Cuvânt al lui Dumnezeu mă încurajează să continui să aştept împlinirea acestor minunate promisiuni ale lui Dumnezeu.

Ştiind că El niciodată nu ne înşeală aşteptările ar trebuie să fim plini de bucurie.

Gândiţi-vă la tot ceea ce a pregătit Dumnezeu acolo pentru copii Săi. Şi atunci când va veni, trupurile acestea care aici sunt supuse degradării, descompunerii, suferinţelor, lacrimilor, vor cunoaşte o profundă şi radicală modificare.

Fără să ştim cum se va petrece acest lucru, Cuvântul lui Dumnezeu ne asigură însă că, într-o clipită, vom fi dotaţi cu trupuri care să corespundă acelui mediu special pe care Dumnezeu l-a creat pentru ai Lui.

Dragii mei, iată ce minunat încheie Pavel această secţiuni. După ce trece prin problemele cu care se confruntau Corintenii, Pavel le prezintă această minunată viziune a stării şi a locului pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru noi.

Dragul meu, dă-mi voie să te întreb, tu eşti sigur pregătit pentru acest măreţ episod?  Dacă ai vreo îndoială, vin-o la Domnul Isus. El te primeşte şi cu drag va răspunde întrebărilor din inima ta. Numai, nu sta indiferent de ceea ce-ţi relevă El. Sunt lucruri minunate şi ar fi păcat să nu ai parte de ele.

Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze şi pună în inima noastră a tuturor dorul după acele minunate clipe ale venirii Sale.

Vino Doamne Isuse!