Itinerar Biblic Ep.0459 – 1 CORINTENI Cap. 11: 23-34

 

Dragi ascultători, continuăm incursiunea noastră în prima Epistolă a apostolului Pavel către Corinteni, practic, reluând itinerarul nostru de la versetul 23 al capitolului 11.

După ce Pavel a abordat ţinuta femeii şi a bărbatului în biserică, într-o manieră, specifică lui Pavel, el trece la o problemă cât se poate de importantă şi care are directă legătură cu ceea ce discutase în secţiunea anterioară. Este vorba despre Cina Domnului, acest act sacru al bisericii.

Ce mă face să spun că Cina Domnului, acest act de înaltă sfinţenie, poate fi alăturat cu o problemă mult mai aproape de preocupările noastre umane? Versetul 16.

În acest verset, Pavel spune că în bisericile lui Dumnezeu nu există obiceiul disputelor contradictorii. Bisericile lui Dumnezeu, mă refer la cele adevărate, sunt caracterizate de un spirit de armonie şi unitate.

Ori, Pavel trece acum la cea mai înaltă expresie a unităţii – celebrarea jertfei Domnului Isus.

Unitatea exprimată de acest act, dragi ascultători, transcende chiar şi înţelegerea noastră. Este vorba despre participarea, prin credinţă la jertfa Domnului Isus, jertfa care aduce mântuirea sufletelor noastre.

Problema era în corint, că în aceeaşi manieră contradictorie, în care abordau celelalte probleme, la fel tratau şi Cina Domnului. Adică una exprimau prin ritual şi alta trăiau în practică.

Pavel amendează această stare de lucruri şi le spune că pentru aşa ceva nu-i laudă, nu are nici un cuvânt de apreciere. Mai mult, spune el, Dumnezeu Însuşi îşi manifestă judecata şi din pricina aceasta mulţi dintre ei sufereau.

Dar, noi am rămas la partea în care Pavel arată originea acestui act. Să vedem deci ce spune el cu privire la provenienţa acestei practici pe care el o lăsase în bisericile ale căror baze le pusese.

Să citim deci în continuare, începând cu versetul 23:

v.23  Căci am primit dela Domnul ce v’am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost vîndut, a luat o pîne.

Iată că de la bun început Pavel face precizarea că ceea ce le-a încredinţat el, ceea ce i-a învăţat vine de la Domnul.

Este foarte important să ştim, dragi prieteni, că acest act a fost instituit de Domnul Isus. De fapt nu sunt decât două acte pe care Domnul Isus le-a încredinţat bisericii spre practicare: Botezul Nou Testamental, şi Cina Domnului.

Nimic altceva nu este o practică pe care El a lăsat-o bisericii.

Dar să revenim la act în sine. Mai întâi să spunem ceva despre timp. Sunt mulţi care susţin că ei celebrează Cina Domnului exact în acelaşi mod în care a făcut-o Domnul Isus. Cu toate acestea ei au serviciul special de Cina a Domnului, Duminică dimineaţa la ora 11.00. Dragii mei, dacă chiar vreţi să-l copiaţi pe Domnul în acest caz, atunci trebuie să o faceţi la ceas de seară, de fapt, ce spun eu, noaptea! Cel puţin aşa spune Pavel. În noaptea în care a fost vândut!  Era noaptea în care a fost vândut. A fost dat pe mâinile celor ce-i vor înscena procesul şi apoi îl pune pe cruce. Însă, ce nu trebuie să uităm este că noi suntem asociaţi cu acei executori prin păcatele noastre.

Oricum, elementul care nu este foarte important pentru practica noastră este tocmai timpul. Nu acesta este lucrul despre care Domnul ne-a poruncit să-l facem în amintirea Sa. Deci, timpul în care vă apropiaţi de Cina Domnului nu este elementul esenţial. Sunt alte elemente la care trebuie să fim cât se poate de atenţi.

Mergem mai departe!

v.24  Şi, după ce a mulţămit lui Dumnezeu, a frînt-o, şi a zis: ,,Luaţi, mîncaţi; acesta este trupul Meu, care se frînge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.“

Amintiţi-vă că Pavel nu a fost în Camera de Sus, locul care a rămas cunoscut sub acest nume datorită tocmai actului instituit de Domnul. Dar, contrar tendinţei generale, naturale, de a amplifica lucrurile, de a le exagera, mai ales cele cu tentă spirituală, Pavel nu aduce nimic misterios, nimic în plus. Şi el păstrează simplitate, dar şi sublimul acestui act al Cinei Domnului.

Observaţi care a fost începutul acestei ceremonii: …A mulţumit lui Dumnezeu! Domnul a mulţumit chiar în timp ce Crucea îşi arunca umbra asupra acelei camere. Păcatul, în toată grozăvia lui, bătea la uşi, data pentru a-şi lua obolul. Cu toate acestea Domnul nostru aducea mulţumiri. El îi mulţumea lui Dumnezeu.

Abia apoi a frânt pâinea. Acum, dragi prieteni, mereu a fost o diferenţă de opinii cu privire la acest fapt. Sunt şi astăzi biserici care frâng pâinea altele care nu o frâng ci o trec de la unul la altul aşa cum este pentru ca fiecare să ia o bucată din ea.

În biserica noastră noi frângem pâinea în faţa adunării, în faţa congregaţiei, tocmai ca un simbol al frângerii trupului Domnului pentru păcatele noastre.

Un al lucru pe care îl exprimă frângerea este acela al distribuirii şi al împărtăşirii. Cu alte cuvinte, trupul Domnului a fost dăruit tuturor credincioşilor, pentru ca prin credinţă, toţi să aibă parte de ispăşirea păcatelor lor.

Ce diferenţă este între această imagine şi practica Corintenilor care se baza pe principiul: „Fiecare pentru el!”

v.25  Tot astfel, după cină, a luat paharul, şi a zis: ,,Acest pahar este legămîntul cel nou în sîngele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, oridecîte ori veţi bea din el.“

Pâinea vorbeşte despre trupul său frânt pe cruce. Paharul vorbeşte despre legământ. Aţi observat că în cadrul relatărilor despre Cina Domnului se face mereu referire la pahar sau la rodul vieţi şi nu la vin? Spun aceasta pentru că am auzit dezbateri de genul: „ Să folosim băutură fermentată pentru cină sau nu?” Părerea mea este că aceasta este o discuţie de copii. Cred că mai puţin contează dacă a fost sau nu băutură fermentată, ceea ce contează este să înţelegem sensul şi valoarea a ceea ce reprezintă ea.

Să nu uităm. Ea reprezintă sângele ce parafează legământul cel nou, pe care Dumnezeu îl încheie cu cei ce cred în Fiul Său. Este un legământ prin care Dumnezeu promite să ia jertfa Domnului Isus ca suficientă pentru iertarea păcatelor noastre. Datorită acesteia noi sunt făcuţi copii ai Săi. Acesta este marele privilegiu ce este oferit fiecărui credincios.

v.26  Pentrucă, oridecîteori mîncaţi din pînea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, pînă va veni El.

Pavel adaugă ceva nou aici. În această primă epistolă către Corinteni el aduce mereu câte o nouă lumină sau risipeşte câte o umbră prin cuvintele sale. Observaţi comentariul lui Pavel faţă de ceea ce se face în cadrul Cinei. El spune că prin ceea ce facem noi vestiţi moartea Domnului, pînă va veni El.

Adevărul este că privind la masa Domnului sunt trei direcţii în care trebuie să privim.

  1. Este vorba despre o comemorare. Nu uitaţi că se repetă cuvinte „Să faceţi aceasta spre pomenirea Mea!”  Cu alte cuvinte, dragi prieteni, ceea ce practicăm noi astăzi ne trimite cu gândul înapoi la ceea ce s-a întâmplat acum 2000 de ani. Domnul ne spune: „Nu uitaţi ce s-a întâmplat! Este important! Deci, odată privim în trecut!
  2.  Apoi, acest act este unul al împărtăşirii. De fapt, unele biserici chiar o numesc împărtăşire. Nu este nimic greşit în aceasta. În sensul acesta ea vorbeşte despre experienţa prezentă, actuală. Este vorba despre participarea noastră comună, prin intermediul acestei act, prin credinţă, la jertfa Domnului. Aceasta înseamnă a privi în prezent!
  3. Dar nu trebuie să omitem o parte importantă a Cinei Domnului pentru că ea este şi un angajament. Cuvintele lui Pavel exprimă clar acest lucru. El spune că aceasta este o vestire a morţii Domnului până va veni El. Deci celebrarea aceasta va avea un final. Finalul va fi revenirea Domnului nostru pentru instalarea definitivă a împărăţiei Sale. În sensul acest, dragi prieteni, noi privim în viitor.

Iată dragii mei cât de plin de semnificaţii este acest act al Cinei Domnului. Tocmai de aceea trebuie să-l tratăm cu toată consideraţia. Este ceea ce spune şi Pavel:

v.27 De aceea, oricine mănîncă pînea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sîngele Domnului.

v.28  Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuş, şi aşa să mănînce din pînea aceasta şi să bea din paharul acesta.

v.29  Căci cine mănîncă şi bea, îşi mănîncă şi bea osînda lui însuş, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.

Oare ce vrea Pavel să spună prin „deosebirea” trupului Domnului?

Privind înapoi în istoria bisericilor,  vom vedea că Biserica a avut serioase probleme în înţelegerea acestei expresii a lui Pavel. Ce înseamnă să deosebeşti trupul Domnului?

Răspunsul Bisericii Catolice este că în actul cinei are loc transubstanţierea. Adică, atunci când preotul oficiază Cina la Altar, pâinea şi rodul viţei devin chiar trupul şi sângele Domnului. Dragii mei, vă las pe voi să decideţi ce opinie veţi avea cu privire la această afirmaţie. Ştiu însă că Domnul a folosit o vorbire alegorică când s-a referit la acest lucru.

În Biserica Luterană, răspunsul este dat prin afirmarea consubtanţierii. Adică, trupul lui Hristos este oferit prin, cu, în pâinea binecuvântată. Adică nu este trupul lui Hristos, dar totuşi este trupul lui Hristos! Din nou, nu mă pronunţ!

Zwingli, reformatorul elveţian este cel care a spus că Cina Domnului este doar un simbol şi aceasta este învăţătura susţinută de cele mai multe biserici evanghelice. Dacă trebuie să mă pronunţ, eu spun că este mai mult decât un simbol, dragi prieteni. Este o taină, este un act sacru în care omul participă cu Dumnezeu la ceea ce Dumnezeu a făcut pentru salvarea sufletului omului păcătos.

Dar vă rog urmaţi-mă pe drumul Emausului şi cred că în relatarea făcută de Luca în capitolul 24 al Evangheliei sale vom afla ce înseamnă deosebirea trupului Domnului.

Ni se spune aici că doi dintre ucenicii Domnului Isus, doi credincioşi, mergeau, nu ştiu către ce se îndreptau, după ce fuseseră martori la crucificarea din Ierusalim şi chiar şi a evenimentelor ce au urmat acesteia.

Nu se poate spune despre ei că erau cei mai entuziaşti credincioşi în acele momente.

În timp ce mergeau ei, discutând despre aceste lucruri, li se alătură şi Domnul Isus. El îi întreabă de ce sunt atât de trişti.  Crezând că au de-a face cu un străin, ei încep să-i povestească tot ceea ce ştiau ei cu privire la evenimentele în care Domnul fusese personajul principal. Ei îi povestesc episodul crucificării şi ajung chiar şi la cuvintele pe care le auziseră din gura femeilor care se întâlniseră cu Domnul. Însă din vorbele lor transpare îndoiala. Tocmai de aceea Domnul îi ceartă oarecum pentru puţina lor credinţă când este vorba să creadă tot ceea ce spune Scriptura. Tot atunci începe Domnul să treacă cu ei prin toate profeţiile, începând cu Moise, arătându-le care este semnificaţia lucrurilor la care ei fuseseră martori.

În momentul în care au ajuns la destinaţia ucenicilor, Domnul s-a prefăcut a merge mai departe, dar cei doi insistă ca Străinul să mai rămână cu ei. 29 Dar ei au stăruit de El, şi au zis: ,,Rămîi cu noi, căci este spre seară, şi ziua aproape a trecut.“ Şi a intrat să rămînă cu ei.

Domnul intră cu ei în casă şi acolo repetă un lucru:30  Pe cînd şedea la masă cu ei, a luat pînea; şi, după ce a rostit binecuvîntarea, a frînt-o, şi le-a dat-o.

În momentul acela se întâmplă ceva cu cei doi: 31 Atunci li s’au deschis ochii, şi L-au cunoscut; dar El S’a făcut nevăzut dinaintea lor.

În acel moment, dragi prieteni, El li s-a revelat. Ei au avut dintr-o dată imaginea completă a celui ce le vorbise şi stătuse cu ei la masă.

Dragii mei, atunci când stai la masa Domnului El este prezent acolo. El se revelează pe Sine, se prezintă prin actul Cinei Domnului. Aceasta însemnă că tu trebuie să treci de realitatea imediată, de pâinea care-ţi stă înainte, de paharul cu rodul viţei, şi să distingi în ele trupul Domnului, prezenţa Lui.

Fie ca întotdeauna să privim dincolo de un ritual la cel ce este viu şi prezent în mijlocul nostru oridecîteori venim la masa Sa.

Dacă nu căutăm acest lucru, Pavel ne avertizează că suntem într-un real pericol:

v.30  Din pricina aceasta sînt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm.

Se pare că în Corint, Dumnezeu îşi manifesta prezenţa şi autoritatea în mod vizibil, fizic. Unii erai neputincioşi, lipsiţi de putere, alţii bolnavi, iar alţii adormiţi.

Unii dintre comentatori, consideră că aceasta este o exprimare eufemistică a lui Pavel, el referindu-se de fapt la starea spirituală a oamenilor.

Cred că la fel de bine se poate ca aceasta să fi fost starea fizică a acelor oameni.

Cina Domnului implică o anumită încărcătură spirituală, dar şi una fizică. Deci este foarte posibil ca Pavel să vorbească, realmente despre probleme fizice pe care le aveau cei din Corint.

Indiferent de caz, cert este că o abordare greşită, neatentă, a Cinei Domnului atrage după ea, o stare nepotrivită copilului lui Dumnezeu.

De aceea Pavel sfătuise : 28Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuş, şi aşa să mănînce din pînea aceasta şi să bea din paharul acesta.

Iată aici o afirmaţie care pe unii îi pune în încurcătură. Sunt mulţi care atunci când se apropie de Cină îşi fac o evaluare a vieţii lor din săptămâna precedentă şi dacă constată o anumită problemă, un conflict nerezolvat, un păcat pe care consideră că l-au făcut nu se apropie de Masa Domnului.

Vreau să spun ceva cu privire la acest lucru. Dragii mei, este foarte bine că aveţi o asemenea consideraţie cu privire la Cina Domnului. Este cât se poate de adevărat că ea trebuie tratată cu toată seriozitatea.

N-aş vrea însă să treceţi cu vedere ce spune Pavel cu privire la recunoaşterea trupului Domnului.

În momentul în care în Cină deosebim, recunoştem pe Domnul Isus, atunci trebuie să recunoaştem rolul pe care jertfa lui îl are în mântuirea noastră.

Vedeţi, dragi prieteni, Pavel spune ca fiecare să se judece pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din vin. Aceasta nu înseamnă că el se referă la meritele noastre. Adică de Domnul Isus te apropii numai dacă ai merite, altfel nu se poate.

Dimpotrivă, noi suntem chemaţi să recunoaştem jertfa Domnului, să recunoaştem incapacitatea noastră de a dobândi apropierea de Dumnezeu.

Iată de ce ea ne este oferită ca dar. Este actul de dragoste a lui Dumnezeu. Noi nu putem face nimic să merităm acest lucru. Noi putem doar să-l acceptăm

Dragii mei, dacă ar fi după merite, niciunul din noi nu ar trebuie să întindă mâna către farfuria cu pâine.

Păcatele noastre ne fac să întindem mâna către pâinea harului, către sângele ispăşirii păcatelor noastre.

Deci, este foarte important să înţelegem importanţa şi sacralitatea Cinei Domnului. Trebuie să înţelegem că nu putem proclama ceea ce nu trăim, aşa cum făceau Corintenii.

Dar, în acelaşi timp, trebuie să ne punem viaţa în rânduială şi să venim cu o atitudine de smerenie, pocăinţă şi mulţumire pentru această dovadă de dragoste care ni se face.

Este de fapt îndemnul pe care Pavel îl dă Corintenilor şi care este valabil şi pentru noi.

v.31  Dacă ne-am judeca singuri, n’am fi judecaţi.

v.32  Dar cînd sîntem judecaţi, sîntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osîndiţi odată cu lumea.

Nu uitaţi, el se adresează credincioşilor. Adică, ne putem judeca singuri. Luminaţi de Duhul Sfânt, care creează o sensibilitate a conştiinţei faţă de păcat, noi putem să cerem iertare şi putem lăsa pocăinţa să pătrundă viaţa noastră.

Este foarte trist că mulţi credincioşi ajung la o anumită aroganţă spirituală refuzând chiar şi intervenţia Duhului Sfânt în a identifica păcatele din viaţa lor. Dragii mei, toţi avem probleme cu vechea natură. Pentru că suntem înclinaţi să-i dăm ei credit pentru ceea ce facem, ne este adesea greu să înţelegem unde greşim. Din pricina aceasta rămân zone nesupuse lui Hristos în viaţa noastră. Din pricina aceasta, încă mai dăm dovadă de răzvrătire. Din pricina aceasta nu ne maturizăm în credinţa noastră.

Dragii mei, avem nevoie de Hristos. Avem nevoie de El în orice colţ al fiinţei noastre. Avem nevoie de El pentru regenerarea fiinţei noastre până în cele mai intime părţi ale ei.

Participând la Cina Domnului într-o atitudine potrivită, permitem Duhului Său cel sfânt să producă în noi acea identificare cu jertfa Sa. Prin judecată şi credinţă, în Cină se întâlnesc păcătosul demn de condamnare cu sfântul curăţit de sângele jertfei Domnului Isus.

Pavel încheie cu un sfat cât se poate de practic acum:

v.33  Astfel, fraţii mei, cînd vă adunaţi să mîncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii.

v.34  Dacă-i este foame cuiva, să mănînce acasă, pentruca să nu vă adunaţi spre osîndă. Celelate lucruri le voi rîndui cînd voi veni.

Dragi ascultători, practica noastră trebuie să reflecte teologia noastră. Nu putem proclama un lucru şi să aplicăm un altul. Este o măsură diferenţiată şi Scriptura spune că aceasta este o urâciune înainte lui Dumnezeu.

Fie ca El să ne ierte şi să ne ajute să ne schimbăm atitudinea faţă de El şi faţă de cei din jur.