Itinerar Biblic Ep.0454 – 1 CORINTENI Cap. 8, 9:6

 

Dragi prieteni, revenim la capitolul 8 din prima epistolă a apostolului Pavel către Corinteni.

Spuneam încă de data trecută că acest capitol deschide o secţiune mai amplă care este cuprinsă între capitolul 8 şi 11. Tema acestei secţiuni o constituie libertatea creştinului.

O primă arie în care este ea discutată este cea a mâncărurilor şi în mod specific, aici este tratată problema cărnii ce provenea de la jertfele de la templele păgâne.

Înainte însă de a începe tratarea mai pe larg a acestei probleme, daţi-mi voie să reiau câteva aspecte ce ne vor ajuta să înţelegem mai bine despre ce este vorba în această situaţie.

După cum comentam şi data trecută, din cercetările istorice efectuate asupra civilizaţiei Corintului din acea vreme, reiese că în Corint se sacrificau animale pe care corintenii le ofereau idolilor ca jertfă. Astfel, la templu se aduceau cele mai bune animale. Carnea era oferită idolilor, dar nu era şi consumată la templu. Ei credeau că duhul idolului mânca duhul animalului şi în aceasta consta jertfa.

Apoi ei luau carnea şi o duceau într-un loc anume în jurul templului care constituia piaţa de carne.

Aşa că cine dorea să cumpere cea mai bună carne pentru friptură sau pentru orice altă mâncare cu carne, trebuia să vină aici şi să cumpere. Aici era cea mai bună calitate şi cea mai proaspătă.

Unii dintre creştinii din Corint erau deranjaţi de această practică şi l-au întrebat pe apostolul Pavel ce trebuie să facă.

Dar de unde venea problema lor?  Haideţi să presupunem că o familie era invitată la masă la o altă familie creştină unde  se servea o friptură foarte bună. În cursul discuţiei, oaspeţii ar fi lăudat friptura şi ar fi întrebat-o pe gazdă de unde a cumpărat-o. Dacă gazda spunea că a cumpărat-o din piaţa de carne de la templu, aceşti oaspeţi s-ar fi simţit întinaţi, pentru că ei erau convinşi că este greşit să mănânci carne oferită idolilor.

Despre această problemă vorbeşte Pavel în acest capitol: poate un creştin să mănânce carne oferită idolilor? Aceasta era o problemă reală pentru cei din Corint pentru că mulţi proveneau din acest mediu al idolatriei şi pentru ei, acesta era un compromis cu idolatria. Alţi membri ai Bisericii nu considerau că este vreo problemă în această privinţă şi de aceea nu aveau nici o reţinere. Din pricina problemei însă apăruseră tensiuni iar Pavel este rugat să asigure arbitrajul.

Chiar dacă este o problemă particulară a Corintenilor, cred că şi noi avem de învăţat câte ceva din aceste istorisiri, aşa cum de fiecare dată, Duhul lui Dumnezeu are câte o minunată lecţie pentru fiecare dintre noi.

Să urmărim deci prezentarea lui Pavel:

1 Corinteni 8:1, 2

v.1    În ce priveşte lucrurile jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Dar cunoştinţa îngâmfă pe când dragostea zideşte.

Cunoaşterea explodează ca un balon sau ca un cauciuc de maşină. Dragostea umple totul, nu explodează în acest fel. Dragostea pentru Dumnezeu şi dragostea pentru alţii ar trebui să ne determine purtarea. Singură, cunoaşterea ne umflă de mândrie şi avem tendinţa de a fi aspri în purtarea noastră cu alţii. Acesta este pericolul cu foarte mulţi oameni care cred că au multă cunoaştere şi care, în realitate, ştiu foarte puţine.

Îngăduiţi-mi să vă dau un exemplu. Tocmai am încheiat o conferinţă cu un serviciu religios în urma căruia şase tineri şi-au exprimat dorinţa de a-l urma în mod activ pe Hristos. Un bărbat a venit la mine şi a insistat să mă despart de grupul în care eram şi să vorbesc cu el despre subiectul predestinării (el credea că nu abordasem acest subiect aşa cum trebuia în mesajul meu). I-am acordat câteva minute şi curând mi-am dat seama că el nu dorea să discute cu mine subiectul, ci să-mi spună ce crede el despre predestinare. Am descoperit că citise multe pe marginea acestui subiect şi credea că ştie totul. În timp ce îl ascultam, mă imaginam pe mine intrând ca student în biroul unui profesor de teologie pentru a-i spune ce cred eu despre subiectul predestinării. Credeam că eu îi pot spune ceva ce el nu ştie deja.

Nu contează în ce stare a dezvoltării spirituale vă aflaţi acum, este clar că nu ştiţi totul despre toate subiectele. Nici eu nu ştiu totul despre vreun subiect.  Toţi învăţăm şi acest proces nu va înceta toată viaţa. Pavel spunea despre sine însuşi: “Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui…” (Filipeni 3:10).

Aceasta este cunoaşterea de care avem nevoie cel mai mult, mai presus de orice altceva – cunoaşterea lui Hristos.

Dacă acel bărbat care dorea să vorbească despre subiectul predestinării ar fi fost călăuzit de dragoste, s-ar fi bucurat de întoarcerea la Dumnezeu a acelor tineri şi nu m-ar fi luat de lângă oamenii care aveau nevoie de sfaturi şi de încurajare.

Pavel spune că noi avem o anumită cunoaştere şi această cunoaştere ne guvernează comportamentul.

1 Corinteni 8:2-3

v.2  Dacă crede cineva că ştie ceva, încă n’a cunoscut cum trebuie să cunoască.

v.3  Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu.

Noi ar trebui să fim conduşi de dragoste mai degrabă, şi nu de cunoaşterea noastră.

1 Corinteni 8:4

v.4    Deci, cît despre mîncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic, şi că nu este decît un singur Dumnezeu.

După ce ai venit la Hristos, după ce ai început să citeşti Cuvântul lui Dumnezeu, îţi dai seama că un idol nu este nimic. De aceea spune Pavel că “în lume un idol este tot una cu nimic şi că nu este decât un singur Dumnezeu”. Astfel, el spune că nu era afectată în nici un fel carnea care era oferită idolilor. Nu se întâmplase nimic cu acea carne. Nu era contaminată în nici un fel. De fapt, era chiar de o calitate foarte bună.

Aşadar, un creştin care cunoştea foarte bine acest lucru putea cumpăra de acolo carne şi putea mânca fără nici o problemă.

1 Corinteni 8:5, 6

v.5  Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi ,,dumnezei“, fie în cer, fie pe pămînt (cum şi sînt în adevăr mulţi ,,dumnezei“ şi mulţi ,,domni“),

v.6  totuş pentru noi nu este decît un singur Dumnezeu: Tatăl, dela care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sînt toate lucrurile şi prin El şi noi.

Aceşti idoli erau numiţi ei dumnezei dar de fapt nu erau nimic. Carnea era adusă idolului, era lăsată acolo pentru foarte puţină vreme, apoi era dusă la piaţa de carne. Carnea nu era afectată cu nimic pentru că idolul acela nu era nimic, nu avea nici o putere. Creştinul instruit ştia acest lucru. El ştia că există un singur Dumnezeu, Tatăl, şi un singur Domn Isus Hristos. Creştinul ştie că prin El au fost făcute toate şi că ale Lui sunt toate.

1 Corinteni 8:7

v.7    Dar nu toţi au cunoştinţa aceasta. Ci unii, fiind obicinuiţi pînă acum cu idolul, mănîncă un lucru ca fiind jertfit unui idol; şi cugetul lor, care este slab, este întinat.

Cei slabi, cei lumeşti, pruncii în Hristos – aceştia erau ofensaţi de carnea oferită idolilor. Ei nu aveau cunoştinţa necesară pentru ca acest lucru să nu mai fie o problemă pentru ei. Conştiinţa îi tulbura. Aşa că îi criticau pe cei care se simţeau liberi să mănânce această carne.

Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi. Unii spun că sunt creştini separaţi de lume. Ei se cred foarte spirituali şi sfinţi, când în realitate nu au cunoaşterea necesară cu privire la lucrurile lui Dumnezeu. Ei sunt cei care spun că nu poţi face cutare şi cutare lucru. Ei sunt cei ofensaţi de creştinii care trăiesc folosindu-se de libertatea lor de creştini. Ei sunt asemenea creştinilor din Corint care erau deranjaţi de faptul că li se servea carne oferită idolilor. “Nu, noi suntem separaţi de lume, nu mâncăm astfel carne.” Acest gen de separare nu provine dintr-o mare calitate spirituală, ci din ignoranţă.

Acum Pavel va enunţa un principiu.

1 Corinteni 8:8

v.8  Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu cîştigăm nimic dacă mîncăm din ea, şi nu perdem nimic dacă nu mîncăm.

Carnea nu are nici o legătură cu relaţia voastră cu Dumnezeu. Vă amintiţi poate că Simon Petru avea probleme în această privinţă. El crescuse ştiind că unele lucruri sunt considerate necurate conform Legii mozaice. Când s-a coborât acea faţă de masă din cer, în viziunea pe care a avut-o, şi când Domnul i-a spus să se coboare şi să mănânce, Petru a refuzat. “Nicidecum, Doamne, căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat.” Atunci Domnul i-a spus: “Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu mai face această deosebire între animalele curate şi cele necurate. A trecut acest moment. Acum putem mânca orice animal dorim.

Oamenii mănâncă astăzi şi broaşte, şi şerpi şi tot felul de alte vietăţi, ba încă le consideră delicatese. Dacă aveţi astfel de mâncare la cină, nu mă invitaţi să mănânc cu voi. Nu din cauza unor motive religioase, ci pentru că nu cred că stomacul meu ar înghiţi aşa ceva.

Pavel enunţă aici un principiu foarte important. Nu carnea ne face plăcuţi înaintea lui Dumnezeu. În această privinţă, puteţi proceda aşa cum credeţi de cuviinţă. Aceasta este libertatea de care se bucură cel credincios.

1 Corinteni 8:9

v.9  Luaţi seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi.

Aici nu se pune problema dacă este bine sau rău să mănânci carne. Este vorba de grija pentru ceilalţi. Tu ai libertatea de a mânca, dacă vrei, carne. Dar cum rămâne cu grija faţă de alţii? Ai cunoştinţă, dar ai tu şi dragoste? Ai dragoste pentru fratele mai slab? Te preocupă felul în care îl vor afecta aceste lucruri pe fratele tău?

1 Corinteni 8:10

v.10  Căci dacă te vede cineva pe tine, care ai cunoştinţă, că şezi la masă într’un templu de idoli, cugetul lui, care este slab, nu-l va împinge pe el să mănînce din lucrurile jertfite idolilor?

Motivul pentru care noi, cei care suntem implicaţi în slujirea creştină, nu facem anumite lucruri este acela că nu vrem să-i rănim pe alţii. Nu voi discuta acum dacă este bine sau rău să facem anumite lucruri pentru că nu este o chestiune care ţine de cunoaştere. Sunt multe lucrurile pe care am libertatea să le fac, dar pe care totuşi nu le fac. De ce? Decizia mea se bazează pe dragoste. Nu vreau să-l rănesc pe fratele meu mai slab.

1 Corinteni 8:11

v.11  Şi astfel, el, care este slab, va pieri din pricina acestei cunoştinţe a ta: el, fratele, pentru care a murit Hristos!

Vedeţi voi, noi operăm pe baza unor principii diferite. Problema nu este dacă o activitate este corectă sau greşită. Aici se pune problema efectului asupra fratelui mai slab sau asupra semenului nostru. La urma urmei, cunoştinţa poate fi un lucru foarte periculos.

1 Corinteni 8:12

v.12  Dacă păcătuiţi astfel împotriva fraţilor, şi le răniţi cugetul lor slab, păcătuiţi împotriva lui Hristos.

Când suntem răspunzători de îndepărtarea unui credincios de Hristos, noi Îl afectăm pe Hristos însuşi.

1 Corinteni 8:13

v.13  De aceea, dacă o mîncare face pe fratele meu să păcătuiască, nu voi mînca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să păcătuiască.

 

Acesta este motivaţia pentru atitudinea în situaţii de acest gen. Pavel va aborda acest principiu din nou, în capitolul 10, versetul 23: “Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.”

Nu are nici un sens să argumentăm dacă un lucru este corect sau greşit. Ce ne interesează este efectul asupra fratelui mai slab. Nu este o chestiune care ţine de cunoaştere. Toate lucrurile sunt îngăduite pentru mine. Libertatea creştinului nu este pusă la zid de legalism. Creştinul nu este îngrădit de reguli de conduită. Libertatea creştinului este limitată de dragoste. Motivaţia lui ar trebui să fie aceea de a nu-l răni pe fratele său şi de a fi o binecuvântare pentru el. Astfel este determinată conduita creştină. Aceasta este motivaţia pentru conduita creştină. Cunoaşterea pe care o posed îmi poate spune că este cât se poate de bine şi de corect să fac un lucru, dar dragostea mea pentru fratele mai slab mă va împiedica să-l fac, dacă ştiu că îi voi face rău acestuia.

Dar să mai înaintăm puţin şi să trecem şi la capitolul 9.

Dacă în capitolul 8, Pavel s-a ocupat de libertatea creştină referitor la mâncarea cărnii care a fost oferită idolilor în acest capitol, Pavel va ilustra acest principiu al libertăţii creştine în alt domeniu. El va pune în discuţie dreptul lui de apostol, dreptul lui de lucrător creştin. Apoi va vorbi despre dreptul său de a fi susţinut material de biserică. El avea dreptul să se aştepte ca biserica să se îngrijească de el şi de nevoile lui ca predicator al Evangheliei. Pavel foloseşte aceste subiecte personale pentru a ilustra principiul libertăţii creştine.

Dar, mai întâi, Pavel îşi apără dreptul de apostol. Pavel avea obiceiul să-şi apere slujba de apostol pentru că era atacat de multe ori în această privinţă. Capitolul 9.

1 Corinteni 9:1

v.1   Nu sînt eu slobod? Nu sînt eu apostol? N’am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sînteţi voi lucrul meu în Domnul?

“Nu sunt eu apostol?” Sigur că răspunsul este: “Da, Pavel, eşti apostol.” Felul în care este pusă această întrebare în limba greacă implică un răspuns pozitiv.

“Nu sunt eu liber?” Răspunsul este: “Ba da, Pavel, eşti liber.”

“N-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru?” Calificarea unui apostol era dată de faptul că L-a văzut personal pe Domnul Isus. Pavel îndeplinea această cerinţă.

“Nu sunteţi voi lucrul meu în Domnul?” Credincioşii corinteni erau dovada slujbei sale de apostol.

1 Corinteni 9:2

v.2  Dacă nu sînt apostol pentru alţii, sînt măcar pentru voi; căci voi sînteţi pecetea apostoliei mele în Domnul.

“Dacă nu sunt apostol pentru alţii” – dar Pavel era apostol şi pentru alţii. Aceasta este o situaţie ipotetică. “Sigur sunt apostol pentru voi, căci voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul.”

În ceea ce privea biserica din Corint, Pavel nu avea nevoie să-şi apere slujba de apostol. Era evident pentru creştinii din Corint că el era apostol.

1 Corinteni 9:3, 4

v.3   Iată răspunsul meu de apărare împotriva celor ce mă cercetează.

v.4   N’avem dreptul să mîncăm şi să bem?

Este ca şi cum Pavel ar fi fost la tribunal şi ar fi trebuit să se apere de acuzaţii referitoare la poziţia sa de apostol. El îşi prezintă pledoaria ca avocat al apărării înaintea celor care-l acuzau. Care este apărarea lui?

“N-avem dreptul să mâncăm şi să bem?” În calitate de apostol al Domnului Isus Hristos, Pavel avea dreptul să mănânce şi să bea. El avea această libertate. Totuşi, libertatea aceasta este redusă şi constrânsă în anumite limite pentru binele celorlalţi. Pavel făcuse deja următoarea declaraţie curajoasă: “Dacă o mâncare face pe fratele meu să păcătuiască, nu voi mânca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să păcătuiască” (1 Cor. 8:13). El avea dreptul şi libertatea de a mânca orice, dar poate decide să nu mănânce carne.

Acesta este un exerciţiu de liberă voinţă. Este o manifestare a liberei voinţe să poţi face un lucru şi să alegi să nu-l faci. Într-un sens, aceasta este forma cea mai înaltă de libertate. Dacă nu puteţi să faceţi un lucru, nu-l faceţi. Nu este nici un exerciţiu de liberă voinţă în acest caz. Dar dacă aveţi puterea şi libertatea de a face un lucru şi alegeţi să nu-l faceţi, aceasta este o manifestare a liberei voinţe.

1 Corinteni 9:5

v.5  N’avem dreptul să ducem cu noi o soră, care să fie nevasta noastră, cum fac ceilalţi apostoli, şi fraţii Domnului, şi Chifa?

Este evident că “fraţii Domnului” sunt fraţii lui Isus după mamă, Iacov şi Iuda, care se pare că erau căsătoriţi. Şi Petru a fost căsătorit. Ei îşi luau soţiile cu ei în călătoriile lor misionare. Pavel spune că are aceeaşi libertate, dar a ales să nu aibă o soţie pentru că era de părere că lucrarea lui ar fi fost restrânsă şi împiedicată cumva în acest fel.

Dacă în prezent te duci la o conferinţă biblică împreună cu soţia ta, toţi încep să se întrebe dacă nu cumva tu nu poţi să te duci nicăieri singur. Dacă nu vii cu soţia, se întreabă ce nu este în regulă. Predicatorii sunt mereu într-o situaţie dificilă. Când eşti într-o astfel de poziţie de slujitor al Domnului vei fi luat la întrebări indiferent în ce situaţie te-ai afla.

Pavel se confrunta cu aceeaşi problemă. El spune că are dreptul, are libertatea de a lua o soţie cu el, dar a decis să rămână neînsurat. La urma urmei, el era un pionier printre misionari şi aceasta implica un mod de viaţă foarte dur.

1 Corinteni 9:6

v.6  Ori numai eu şi Barnaba n’avem dreptul să nu lucrăm?

Pavel spune că el şi Barnaba ar fi putut sta acasă dacă ar fi vrut. Cu alte cuvinte: “Nu suntem obligaţi să ne ducem ca misionari nicăieri; mântuirea noastră nu este afectată cu nimic dacă rămânem acasă.”

În continuare, Pavel va aborda subiectul sprijinirii materiale a predicatorului dar această temă o vom urmări în emisiunea noastră viitoare. Până atunci, rămâneţi cu binecuvântarea lui Dumnezeu.