Itinerar Biblic Ep.0445 – 1 CORINTENI Capitolul 1:6-12

 

Dragi ascultători, revenim la primul capitol al primei epistole către Corinteni.

Am văzut data trecută cum se vede Pavel pe sine, cum vede el biserica Domnului din Corint şi cât de important este să păstrăm Cuvântului lui Dumnezeu în inima noastră.

Trebuie să înţelegem că simpla memorare a versetelor nu este totuna cu a păstra Cuvântul în inima voastră.

Îl păstraţi în inima voastră atunci când ascultaţi de El, când vă gândiţi la El şi sunteţi ocupaţi cu El.

Pavel spune ceva despre bogăţia pe care noi o avem în Domnul Isus. “În El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele”, spune Pavel.

Dragii mei, când Domnul Isus devine Domnul vieţii voastre, multe probleme se vor rezolva. Despre aceste lucruri va vorbi Pavel în această epistolă.

Dar, să reluăm lectura şi observarea textului biblic de la versetul 6.

1 Corinteni 1:6, 7

v.6  În felul acesta mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru;

v.7  aşa că nu duceţi lipsă de niciun fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos.

Aici Pavel face o aluzie la una din problemele acestei biserici.

Corintenii erau carnali şi preocupaţi de un singur dar. Pavel spune de la bun început că nu doreşte ca aceşti credincioşi să ducă lipsă de vreun dar. Sunt multe daruri. Pavel doreşte ca toate aceste daruri să se manifeste în biserică.

“În aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos” înseamnă că ei trebuie preocupaţi de El. Domnul ar trebui să fie în centrul atenţiei lor.

1 Corinteni 1:8

v.8  El vă va întări pînă la sfîrşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos.

Urmăriţi, vă rog, cu atenţie ceea ce spune apostolul. Pavel spune “fără vină”, nu “fără greşeală”.

Vă asigur că va exista întotdeauna cineva care va considera că aţi greşit ceva. Dar nu trebuie să aveţi vină. “Să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos.”

Aceasta va fi ziua în care Domnul Isus va veni să-Şi ia biserica din această lume. Pavel va vorbi şi despre acest subiect în epistola sa.

Ajungem acum la ultimul verset al introducerii, un verset peste care aţi putea trece uşor cu sentimentul că nu aţi pierdut prea mult. Totuşi, eu cred că versetul 9 este cheia acestei epistole. Se accentuează astfel ideea că Domnul Isus Hristos este soluţia problemelor existente în biserica din Corint şi a problemelor personale ale credincioşilor din această biserică. Este uimitoare asemănarea dintre problemele din Corint şi cele din biserica din prezent. Soluţia este aceeaşi şi în prezent.

Iată cum sună acest verset:

1 Corinteni 1:9

v.9  Credincios este Dumnezeu, care v’a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.

Aţi observat că Domnul Isus Hristos este menţionat aici aproape în fiecare verset? De fapt, chiar în fiecare verset. Este evident faptul că Pavel pune accentul pe Persoana Domnului Isus Hristos.

În versetul 9 avem un nume mai extins al Domnului: “care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru”.

Avem aici patru puncte de identificare pentru Domnul Isus. Nu se poate să nu înţelegem foarte clar despre cine este vorba.

Pavel face două afirmaţii importante în acest verset: Dumnezeu este credincios şi noi suntem chemaţi la părtăşia cu Fiul Său.

“Dumnezeu este credincios.” Oamenii nu sunt totdeauna credincioşi. Nici măcar credincioşii nu sunt. Dar Dumnezeu este credincios mereu.

“Care v-a chemat” – aceasta este chemarea înaltă a lui Dumnezeu în Hristos Isus. Noi suntem chemaţi “la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.”

Cuvântul important aici în legătură cu Domnul Isus Hristos este “părtăşie”. Cuvântul grecesc este “koinonia” şi este folosit foarte des de Pavel. De fapt, cuvântul acesta poate avea mai multe semnificaţii. Poate însemna părtăşia aşa cum o înţelegem noi astăzi. Poate fi folosit pentru a însemna o contribuţie bănească.

În Romani 15:26, Pavel vorbeşte despre cei care au făcut o strângere de ajutoare (koinonia) pentru săracii dintre sfinţi care sunt în Ierusalim. În 1Corinteni 10:16, cuvântul koinonia este folosit în legătură cu Cina Domnului. “Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea (koinonia) cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este ea împărtăşirea (koinonia) cu trupul lui Hristos?”

De asemenea, koinonia poate însemna şi parteneriat şi cred că acesta este sensul în care este folosit în versetul 9. “Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la un parteneriat cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.” Fără îndoială, acesta este unul din marile privilegii acordate nouă de Dumnezeu. Dacă sunteţi în Hristos, dacă L-aţi primit ca Mântuitor personal, sunteţi parteneri cu Hristos. El este dispus să fie partenerul vostru. Aceasta înseamnă că aveţi o relaţie personală foarte strânsă cu Hristos.

Există diferite moduri de a fi partener cu cineva. Poţi fi partener cu cineva în afaceri. Am şi eu prieteni care au făcut armata împreună şi când au terminat s-au asociat pentru a pune bazele unei afaceri. Dar unul din ei era creştin, celălalt nu. A fost un parteneriat nefericit. Afacerea s-a extins, are multe ramificaţii şi nu poate fi întreruptă asocierea. Deşi are succes, este un parteneriat nefericit.

Un alt exemplu este căsătoria care ar trebui să fie un parteneriat bazat pe o relaţie de dragoste. Ar trebui să fie o relaţie foarte strânsă, foarte profundă. Există un pasaj în Vechiul Testament care mă face să zâmbesc pentru că ştiu că Dumnezeu a avut în gând bărbatul şi femeia când a spus acel lucru. Despre ce este vorba? Printre ale lucruri pe care nu trebuia să le facă un israelit se număra şi acesta: nu trebuia să înhame la acelaşi jug un bou şi un măgar. Ei bine, trebuie să spun că am văzut des astfel de împerecheri nepotrivite în căsnicie.

Dar ce înseamnă a fi partener cu Domnul Isus? În primul rând, înseamnă că aveţi în proprietate aceleaşi lucruri ca şi El. Tot ce am Îi aparţine lui Isus Hristos. Totul este al Lui în aceeaşi măsură în care este şi al meu. Prin urmare, pe El Îl interesează ce posed eu.

Trebuie să mărturisesc că a fost o vreme în care eu aveam unele lucruri care nu prea cred că erau pe placul Lui. A fost o vreme în care m-am gândit cu egoism numai la mine în ce priveşte lucrurile pe care le posedam. Dar acum, deşi nu am prea multe, tot ce am este al Lui. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru casa mea şi pentru că se îngrijeşte de ea pentru că este şi a Lui.

Parteneriatul din căsnicie înseamnă altceva. Înseamnă a avea interese comune. Eu am un astfel de parteneriat cu Domnul Isus. Aceasta înseamnă că pe Hristos Îl interesează persoana mea, aşa cum pe mine mă interesează Persoana Lui. De asemenea, eu sunt al Lui. Mi-am prezentat trupul înaintea Lui şi I-am spus că Îi aparţine. Astfel am răspunsuri foarte clare cu privire la unde pot merge şi ce pot face. Oricum, atunci când am descoperit că trupul meu este templul Duhului Sfânt şi că Hristos este al meu şi eu sunt al Lui, am vrut să-I predau trupul meu într-o cât mai bună stare. A fost clar ce am de făcut.

Vedeţi dar, că după ce înţelegem că împărţim totul cu El, deciziile noastre se iau la un alt nivel, mult mai înalt? Nu se mai pune problema să ne întrebăm: “Să îndrăznesc oare să fac acest lucru?” Sau: “Ar trebui oare să fac asta?” Noi Îi aparţinem lui Isus Hristos şi Isus Hristos ne aparţine nouă.

De asemenea, într-un parteneriat de dragoste există şi o slujire reciprocă. Dumnezeu Se adaptează la slăbiciunea noastră. Eu am nevoie de blândeţea Lui şi Îi accept puterea. Un verset din Scriptură care ne spune ceva despre acest lucru a fost tradus greşit în mai multe versiuni. Versetul din Isaia 63:9, a fost tradus astfel într-o anume versiune: “În toate necazurile lor, El a suferit cumplit şi Îngerul care este înaintea Feţei Lui i-a mântuit; El i-a răscumpărat în dragostea şi în îndurarea Lui, şi necurmat i-a sprijinit şi i-a purtat din vechime, în toate zilele.” Sună ca şi cum în slăbiciunea noastră, şi El devine slab.

Cred eu că o traducere mai potrivită ar fi: “În toate necazurile lor El nu a fost lovit de suferinţă.” Pentru mine, aşa are mult mai mult sens această afirmaţie. Aceasta înseamnă că, atunci când eu mă împiedic şi cad, Domnul rămâne în picioare, nu se împiedică şi nu cade. El Se adaptează la slăbiciunea, la orbirea şi la ignoranţa mea. Dar aceasta nu înseamnă că devine El însuşi slab, pentru a fi asemenea slăbiciunii mele.

L-am auzit odată pe un predicator spunând că dacă dai de necaz din neştiinţă, dacă eşti prins în nişte circumstanţe independente de voinţa ta, Dumnezeu te va ajuta să ieşi din acea situaţie; dar dacă păcătuieşti în mod deliberat, El te va lăsa singur în loc să te ajute să rezolvi problema.

Eu vă spun că experienţa mea spune altceva. Am făcut multe prostii, m-am poticnit de multe ori şi am căzut. De multe ori am făcut-o în mod deliberat. Totuşi, Domnul meu nu m-a dezamăgit niciodată. El a fost mereu cu mine.

Dragi prieteni, parteneriatul cu Domnul Isus Hristos oferă soluţia pentru toate problemele vieţii.

Versetul 9 încheie fragmentul introducerii, al saluturilor. De fapt, tot restul epistolei este o paranteză amplă, până ajungem la versetul din 15:58 care spune: “De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.” Acest “de aceea” rezumă tot ce s-a spus în această minunată epistolă şi reface legătura cu versetul 9. Ne putem bizui pe credincioşia lui Dumnezeu “care ne-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru. De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.”

Mie mi-a luat ceva timp să învăţ acest lucru. De fapt, a fost nevoie să mă retrag mai întâi pentru a învăţa acest lucru. Dar merg mai departe cu El ca partener. Înfrunt toate problemele care îmi apar în cale cu El ca partener. Mă pot bizui pe El oricând. El este părtaş cu mine la tot ceea ce mi se întâmplă. Domnul Isus Hristos este soluţia tuturor problemelor vieţii.

Aici se încheie introducerea Epistolei către Corinteni pe care am început s-o studiem. Conţinutul Epistolei se referă la problemele şi starea bisericii din Corint, probleme destul de grave, aşa cum vom vedea pe parcursul episoadelor următoare.

Versetul 10 al primului capitol inaugurează deja o nouă secţiune în cea dintâi Epistolă a lui Pavel către credincioşii corinteni. El abordează acum principala problemă din biserica aceasta.

Este surprinzător cât de cunoscute ni se par şi nouă astăzi aceste probleme. Nu cunosc nici o biserică de astăzi care să nu aibă probleme şi multe din ele sunt identice cu problemele corintenilor de la începuturile creştinismului.

Să vedem care este această problemă:

1 Corinteni 1:10

v.10  Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaş fel de vorbire, să n’aveţi desbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvîrşit într’un gînd şi o simţire.

Observaţi că Domnul Isus Hristos este menţionat din nou în acest verset. Această epistolă pune un mare accent pe domnia lui Hristos, pe faptul că El este Domn. Auzim vorbindu-se destul de mult despre acest lucru, fără ca această vorbărie să se vadă în practică. Din acest motiv, creştinii şi bisericile au atât de multe probleme serioase. Nu este suficient să vorbim despre domnia lui Hristos în viaţa noastră. Este El cu adevărat Domnul nostru? L-aţi făcut pe Isus Domn şi Stăpân al vieţii voastre?

“Să aveţi acelaşi fel de vorbire”, spune Pavel şi aceasta  nu înseamnă că toţi trebuie să folosiţi aceleaşi cuvinte. Înseamnă că nu ar trebui să vă încăieraţi între voi, să vă luptaţi între voi şi să vă urâţi unii pe alţii.

Cuvântul grecesc folosit pentru “dezbinare” este “schisma”. Pavel le spune corintenilor că între ei nu ar trebui să fie nici o ruptură deschisă, nici o fractură care poate fi provocată de lupte, de bârfe, de criticism, de ură sau de înverşunare. Credeţi-mă, dragi prieteni, văd aceste lucruri în foarte multe biserici contemporane. Şi acestea nu au ce căuta în viaţa voastră, dacă Isus Hristos este partenerul vostru.

“Să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire.” Ce înseamnă “într-un gând”? Este vorba de gândul lui Hristos (Filipeni 2:5-8).

1 Corinteni 1:11

v.11  Căci, fraţilor, am aflat despre voi dela ai Cloei, că între voi sînt certuri.

 

Cuvântul grecesc tradus prin “certuri” este “eris” care era zeiţa conflictelor şi a certurilor. Erau conflicte, neînţelegeri, certuri, dezbinări şi vrajbă multă în biserica din Corint.

Pavel avea această informaţie de o sursă de prima mână, pe care o şi numeşte; “am aflat despre voi de la ai Cloei”.

Dragi prieteni, dacă aveţi de gând să faceţi o acuzaţie, spuneţi-vă şi numele, aşa cum a făcut Cloe. Când am devenit pastor a venit la mine un membru al bisericii şi mi-a expus o situaţie gravă în legătură cu o anumită persoană. El ar fi vrut ca eu să fac ceva în privinţa aceea şi mi-a spus: “Trebuie să aduceţi această problemă în atenţia comitetului bisericii şi dacă ei nu o pot rezolva, ar trebui adusă înaintea bisericii.” Eu am răspuns: “Bine. Aşa trebuie să procedăm. În ce zi puteţi veni?” “Oh, nu!”, a spus el. “Dvs. sunteţi pastorul, dvs. trebuie să vă ocupaţi de această problemă.” “Bine, mă voi ocupa de ea, dar este nevoie să veniţi să vă prezentaţi acuzaţia”, am spus eu. În momentul acela a renunţat la orice acuzaţie.

Dragi prieteni, păcatul prezent în biserică va face ravagii asemenea cancerului. Dacă nu se va rezolva problema păcatului, biserica va avea de suferit.

Necazul cu biserica din Corint era acela că aveau foarte mulţi prunci în Hristos acolo. În general, sugarii fac foarte mult zgomot iar cei din Corint erau încă bebeluşi, aşa cum sunt în multe alte biserici.

Dar să mergem mai departe:

1 Corinteni 1:12

v.12  Vreau să spun că fiecare din voi zice: ,,Eu sînt al lui Pavel!“ -,,Şi eu, al lui Apolo!“ -,,Şi eu, al lui Chifa!“ -,,Şi eu, al lui Hristos!“

Dezbinările erau provocate de credincioşii care îi urmau pe diferiţi lideri ai bisericii. Ei formau grupări în jurul anumitor persoane. Într-o astfel de grupare erau elevii cei mândri ai lui Pavel; în alta erau admiratorii înfocaţi ai lui Apolo; şi în alta erau adepţii lui Simon Petru sau Chifa.

Ştim destul de multe despre Pavel. El era un intelectual strălucitor, un om curajos, dar fără a fi şi atrăgător din punct de vedere fizic. Simon Petru era expansiv şi irascibil. Deşi slab la început, a devenit ulterior un mare predicator al Evangheliei. El avea o inimă mare şi era foarte emotiv. Apolo a fost unul din marii predicatori ai bisericii apostolice. El nu a fost unul dintre apostoli şi nici nu s-a bucurat de o largă recunoaştere, dar a fost un mare predicator. Eu cred că el era un fel de Billy Graham al acelor vremuri.

Aceşti trei bărbaţi aveau personalităţi puternice, este adevărat, dar nu ei au provocat dezbinarea. Ei lucrau împreună pentru credinţă, păstrând unitatea Duhului şi preamărindu-L pe Isus Hristos. Membrii bisericii din Corint erau vinovaţi de crearea dezbinărilor.

Un grup spunea: “Noi îl iubim pe fratele Pavel pentru că este atât de spiritual!” Un alt grup spunea: “Nouă ne place de Simon Petru fiindcă loveşte cu putere în amvon şi este un foarte bun evanghelist.” Un alt grup spunea: “Îl iubim pe Apolo pentru că ajunge la niveluri foarte înalte şi pentru că ştie cum să atingă mulţimile cu mesajul său.” Credincioşii din Corint nu luau în calcul faptul că aceşti trei bărbaţi erau oamenii lui Dumnezeu. Pavel le va scrie despre acest lucru. El vrea să le arate locul central pe care trebuie să-L ocupe Hristos astfel încât problemele lor să poată fi rezolvate. Acest loc central al lui Hristos este răspunsul la toate acele dezbinări şi facţiuni din biserică. Dragi prieteni, nu putem avea nici o soluţie dacă nu venim mai întâi la Hristos.

Pe lângă cele trei grupuri, mai era unul alcătuit din oameni care spuneau: “Eu sunt al lui Hristos.” Aceasta nu însemna că ei chiar Îl puneau pe Hristos pe primul loc, ci doar că se credeau grupul cel mai spiritual dintre toţi. Părerea mea sinceră este că acesta era grupul cel mai rău dintre toate. Ei au făcut micul lor cult al lui Hristos din care îi excludeau pe ceilalţi membri ai bisericii. Aceştia erau snobii spirituali.

V-aţi gândit vreodată la faptul că noi trăim într-o vreme în care biserica se distruge din interior? Problemele nu vin astăzi din exterior. Nenumărate biserici au fost distruse de liberalii de la amvon. Mergeţi prin biserici duminică seara sau la serviciul din mijlocul săptămânii şi veţi vedea ce puţini participă. Multe biserici sunt distruse chiar de cel care predică de la amvon. Dacă omul de la amvon are o credinţă solidă şi sănătoasă, veţi găsi în sală oameni gata să provoace oricând probleme. Această situaţie dăunează mai mult cauzei lui Hristos decât alcoolul, ateismul sau caracterul lumesc.

Dragi ascultători, sper că noi suntem în jurul persoanei Domnului Isus Hristos şi părtăşia noastră unii cu alţii şi împreună cu cuvântul lui Dumnezeu este una din care noi toţi ieşim îmbogăţiţi.

Până când vom sta din nou în faţa Cuvântului Său, rămâneţi cu binecuvântarea lui Dumnezeu.