Itinerar Biblic Ep.0440 – 2 CRONICI Cap. 28:1-30:27

 

Dragi ascultători, în episodul trecut am făcut cunoştinţă cu trei împăraţi care au fost calificaţi de Dumnezeu ca fiind împăraţi buni.

Cred însă că ne aşteptam ca, mai devreme sau mai târziu, să apară şi un împărat rău în Iuda, după această serie de împăraţi buni.

În vremea aceasta, împărăţia lui Israel era pe punctul de a fi luată în captivitate, iar împărăţia lui Iuda, cea din sud, decădea tot mai mult din cauza păcatelor lui Ahaz. Să vedem deci despre ce este vorba:

2 Cronici 28:1-2

v.1    Ahaz avea douăzeci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit şasesprezece ani la Ierusalim. El n’a făcut ce este bine înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său David.

v.2    A umblat în căile împăraţilor lui Israel; şi a făcut chiar chipuri turnate pentru Baali,

Ahaz a fost un împărat rău dragii mei. El a umblat în căile împăraţilor lui Israel şi aceasta a însemnat că a umblat pe nişte căi foarte rele.

David era standardul omenesc după care erau evaluaţi aceşti împăraţi, iar Ahaz a rămas la mare distanţă de acest standard. Drept rezultat, acum începem să întrevedem viitorul trist al împărăţiei din sud.

Împărăţia din nord va merge în captivitatea asiriană în timp ce Dumnezeu va da multe avertismente împărăţiei din sud, dar şi ei vor lua calea robiei, nu în Asiria, ci în Babilon.

2 Cronici 28:3

v.3  a ars tămîie în valea fiilor lui Hinom, şi a trecut pe fiii săi prin foc, după urîciunile neamurilor pe cari le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.

Aceasta înseamnă că i-a adus pe copiii săi ca jertfă pe un altar încins până la roşu. De fapt, era un idol care era încins până la roşu, pe care aduceau jertfe omeneşti. Iată la ce grad de decădere ajunseseră oamenii din Iuda.

2 Cronici 28:4

v.4  Aducea jertfe şi tămîie pe înălţimi, pe dealuri şi supt orice copac verde.

Ahaz s-a predat total idolatriei şi a implicat întreaga împărăţie în această închinare la idoli. Dar… judecata lui Dumnezeu începe să se manifeste.

2 Cronici 28:5

v.5  Domnul, Dumnezeul său, l-a dat în mînile împăratului Siriei. Sirienii l-au bătut şi i-au luat un mare număr de prinşi de război, pe cari i-au dus la Damasc. A fost dat şi în mînile împăratului lui Israel, care i-a pricinuit o mare înfrîngere.

Dumnezeu deschide porţile şi îngăduie duşmanilor să intre şi să atace. Mai întâi vin sirienii şi fac spărtura în zidul împărăţiei din sud, pentru prima dată. Destul de mulţi sunt luaţi în acea vreme  şi duşi în captivitate. Partea cea mai tristă este că împărăţia din nord s-a aliat cu Siria în acest atac, astfel încât mulţi dintre captivi au ajuns în Israel. Adică, Israel a luat oameni  în captivitate din Iuda.

2 Cronici 28:6

v.6    Pecah, fiul lui Remalia, a ucis într’o singură zi în Iuda o sută douăzeci de mii de oameni, toţi viteji, pentrucă părăsiseră pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor.

Dumnezeu spune foarte clar care sunt motivele.

2 Cronici 28:7-8

v.7  Zicri, un războinic din Efraim, a ucis pe Maaseia, fiul împăratului, pe Azricam, căpetenia casei împărăteşti, şi pe Elcana, care era al doilea după împărat.

v.8  Copiii lui Israel au luat dintre fraţii lor două sute de mii de prinşi de război, femei, fii şi fiice, şi le-au luat multă pradă, pe care au adus-o la Samaria.

Aceasta este starea de plâns în care a ajuns împărăţia din sud. Dumnezeu a îngăduit să se întâmple aceste lucruri pentru că Ahaz şi poporul lui s-au abandonat în braţele idolatriei.

Acum Dumnezeu trimite un profet în Israel să le vorbească cu privire la cruzimea extremă a bărbaţilor din Israel faţă de fraţii lor.

2 Cronici 28:9-10

v.9  Acolo era un prooroc al Domnului, numit Oded. El a ieşit înaintea oştirii care se întorcea la Samaria, şi le-a zis: ,,În mînia Sa împotriva lui Iuda i-a dat Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri în mînile voastre, şi voi i-aţi ucis cu o furie, care s’a ridicat pînă la ceruri.

v.10  Şi credeţi acum că veţi face din copiii lui Iuda şi din Ierusalim robii şi roabele voastre? Dar voi nu sînteţi vinovaţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru?

Aduceţi-vă aminte că Dumnezeu le poruncise în mod clar să nu-i ia în sclavie pe fraţii lor (Levitic 25:39-40).

2 Cronici 28:11-12

v.11  Ascultaţi-mă dar, şi daţi drumul acestor prinşi pe cari i-aţi luat dintre fraţii voştri; căci mînia aprinsă a Domnului este peste voi!“

v.12  Unii dintre capii fiilor lui Efraim: Azaria, fiul lui Iohanan, Berechia, fiul lui Meşilemot, Ezechia, fiul lui Şalum, şi Amasa, fiul lui Hadlai, s’au ridicat împotriva celor ce se întorceau dela oştire,

Un grup de lideri din împărăţia din nord au luat poziţie împotriva înrobirii fraţilor lor din împărăţia de la sud.

2 Cronici 28:13-15

v.13  şi le-au zis: ,,Să nu aduceţi aici pe aceşti prinşi de război. Căci, după ce că sîntem vinovaţi înaintea Domnului, voi vreţi să mai şi adăugaţi la păcatele şi la greşelile noastre. Sîntem foarte vinovaţi, şi mînia aprinsă a Domnului este peste Israel.“

v.14  Ostaşii au lăsat pe prinşii de război şi prada înaintea căpeteniilor şi înaintea întregei adunări.

v.15  Şi oamenii numiţi pe nume pentru aceasta, s’au sculat şi au luat pe prinşii de război, au îmbrăcat cu prada pe toţi cei ce erau goi, le-au dat haine şi încălţăminte, le-au dat să mănînce şi să bea, i-au uns, au încălecat pe măgari pe toţi cei osteniţi, şi i-au adus la Ierihon, cetatea finicilor, la fraţii lor. Apoi s’au întors la Samaria.

Prinşii de război au fost aduşi înapoi în stare cât mai bună cu putinţă. Împărăţia lui Iuda era cu adevărat într-o stare vrednică de plâns. Dacă nu ar fi intervenit Dumnezeu, aproape că ar fi fost eliminaţi ca naţiune. Toată această situaţie i-a slăbit însă şi a creat condiţiile pentru invadarea lor ulterioară. De data aceasta au de a face cu nişte duşmani mai vechi ai lor.

2 Cronici 28:16-18

v.16  Pe vremea aceea, împăratul Ahaz a trimes să ceară ajutor dela împăraţii Asiriei.

v.17  Edomiţii au venit iarăş, au bătut pe Iuda, şi le-au luat prinşi de război.

v.18  Filistenii au năvălit în cetăţile din cîmpie şi din partea de miazăzi a lui Iuda; au luat Bet-Şemeşul, Aialonul, Ghederotul, Soco şi satele lui, Timna şi satele ei, Ghimzo şi satele lui, şi s’au aşezat acolo.

Când Dumnezeu a retras protecţia Sa, a fost ca şi când porţile ar fi fost trântite la pământ, astfel ca duşmanul să intre cu uşurinţă în ţară. Acesta a fost, desigur, rezultatul păcatului acestui popor. Războaiele sunt rezultatul direct al păcatului. În Noul Testament, apostolul Iacov pune următoarea întrebare: “De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre? Voi poftiţi, şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi, şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi, şi vă luptaţi; şi nu aveţi pentru că nu cereţi” (Iacov 4:1-2). Atâta vreme cât este păcat în inima omului, el nu va avea pace. Nu poate avea nici un fel de pace: nici pace cu Dumnezeu, nici pace în inimă, nici pace cu alţi oameni. Trebuie să fie rezolvată problema păcatului pentru a avea pace. Experienţa lui Iuda este un bun exemplu în această privinţă. Oamenii aceştia nu vor avea pace atâta vreme cât în inima lor persistă păcatul.

Ahaz a mai făcut o altă greşeală. În loc să-I ceară ajutorul lui Dumnezeu, el a apelat la Asiria pentru sprijin.

2 Cronici 28:20-21

v.20  Tilgat Pilneser, împăratul Asiriei, a venit împotriva lui, s’a purtat cu el cum s’ar purta cu un vrăjmaş, şi nu l-a ajutat.

v.21  Căci Ahaz a prădat Casa Domnului, casa împăratului şi a mai marilor, ca să facă daruri împăratului Asiriei; dar nu i-a ajutat la nimic.

Ahaz îşi pune încrederea în împăratul Asiriei. El îi trimite un dar generos din bogăţiile templului şi ale palatului. Împăratul Asiriei l-a acceptat, dar nu i-a trimis nici un fel de ajutor lui Ahaz. Ahaz s-a întors de la Dumnezeu spre Asiria, s-a încrezut în Asiria şi a fost dezamăgit. Asirienii nu şi-au respectat partea din înţelegerea cu Ahaz. Nici nu ne putem aştepta ca naţiunile să respecte tratatele încheiate. De ce? Foarte simplu: atâta vreme cât oamenii vor fi păcătoşi, ei vor fi mincinoşi, ceea ce înseamnă că nu pot fi demni de încredere. Biblia ne spune că nu trebuie să ne punem încrederea în om. Trebuie să ne punem încrederea în Dumnezeu.

2 Cronici 28:22-23

v.22  Pe vremea aceea, chiar cînd era la strîmtoare, a păcătuit şi mai mult împotriva Domnului, el, împăratul Ahaz.

v.23  A adus jertfă dumnezeilor Damascului, cari-l bătuseră, şi a zis: ,,Fiindcă dumnezeii împăraţilor Siriei le vin în ajutor, le voi aduce şi eu jertfe, ca să-mi ajute.“ Dar ei au fost prilejul căderii lui şi a întregului Israel.

Ahaz a făcut bucăţi uneltele din Casa lui Dumnezeu, a închis porţile templului şi a făcut altare păgâne în toate colţurile Ierusalimului.

2 Cronici 28:27

v.27  Ahaz a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat în cetatea Ierusalimului, căci nu l-au pus în mormintele împăraţilor lui Israel. Şi în locul lui, a domnit fiul său Ezechia.

Aşa se încheie domnia tristă şi sordidă a lui Ahaz.

Ajungem acum la domnia lui Ezechia şi la o altă perioadă de trezire spirituală în Iuda. Am spune că după domnia nefericită a lui Ahaz nu mai era nici o speranţă pentru Iuda. Ei fuseseră jefuiţi de resursele lor, fuseseră înfrânţi în război, trădaţi de asirieni şi îşi pierduseră, probabil, speranţa de a mai primi vreun ajutor. Cu toate acestea, Ezechia a venit pe tronul lui Iuda tocmai într-o astfel de situaţie pentru că el era omul lui Dumnezeu.

Iată cum este descrisă domnia lui în capitolul 29 din această a doua carte a cronicilor.

2 Cronici 29:1

v.1    Ezechia a ajuns împărat la vîrsta de douăzeci şi cinci de ani, şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Abia, fata lui Zaharia.

Aici sunt menţionaţi atât bunicul, cât şi mama, dar nu şi tatăl său, Ahaz. Se pare că Ezechia a avut o mamă credincioasă şi un bunic credincios şi ei l-au influenţat pe Ezechia.

2 Cronici 29:2

v.2  El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David.

Cartea 2 Împăraţi conţine o relatare mai în detaliu a trezirii care a avut loc sub Ezechia. Ea sună aşa: “A îndepărtat înălţimile, a sfărâmat stâlpii idoleşti, a tăiat Astarteele şi a sfărâmat în bucăţi şarpele de aramă, pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuştean. El şi-a pus încrederea în Domnul, Dumnezeul lui Israel: şi dintre toţi împăraţii lui Iuda, care au venit după el sau care au fost înainte de el, n-a fost nici unul ca el. El s-a alipit de Domnul, nu s-a abătut de la El şi a păzit poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul. Şi Domnul a fost cu Ezechia, care a izbutit în tot ce a făcut. …” (2 Împ. 18:4-7).

În toată lista celor 21 de împăraţi ai lui Iuda, care au venit după David, nu vom mai găsi nici unul care se fie asemenea lui Ezechia. El este cel mai important dintre ei, un om care s-a întors cu adevărat la Dumnezeu. El a condus poporul într-o foarte mare trezire spirituală.

Spre deosebire de relatarea scurtă din 2 Împăraţi, în 2 Cronici, care este scrisă din perspectiva lui Dumnezeu, lui Ezechia îi sunt alocate patru capitole lungi. Este evident că Dumnezeu Şi-a găsit plăcerea în Ezechia. De asemenea, Isaia are în cartea sa câteva capitole care nu sunt profetice, sunt istorice. Ele se referă la Ezechia. Aşadar, ni se vorbeşte de trei ori în Cuvântul lui Dumnezeu despre acest om şi despre întoarcerea la Dumnezeu pe care a condus-o.

În Cronici, ni se spun lucrurile pozitive pe care le-a făcut pentru ca poporul să revină la închinarea la Iehova. În Împăraţi ni se relatează lucrurile negative pe care a trebuit să le facă. El a trebuit să îndepărteze înălţimile, să distrugă stâlpii idoleşti şi chiar şarpele de aramă pe care îl făcuse Moise pentru că începuseră să ardă tămâie înaintea lui. El a trebuit să îndepărteze această piatră de poticnire. Acest şarpe de aramă fusese numit “Nehuştan”. Dar nu era cu nimic mai mult decât o bucată de aramă. A existat o vreme în care poporul privea la şarpele de aramă bizuindu-se pe făgăduinţa lui Dumnezeu şi oamenii erau vindecaţi fizic de muşcăturile şerpilor veninoşi. Ulterior devenise un obiect de închinare, o piatră de poticnire pentru popor.

Astăzi mulţi oameni se închină la simbolul crucii. Ei cred că este vreun merit în deţinerea unei cruci.

Dragi prieteni, obiectul în sine nu înseamnă nimic. Tot atât de adevărat este că vă puteţi face un idol din orice lucru: este posibil ca unul să ajungă să se închine la robinet pentru că de acolo le vine apa, la fereastră pentru că de acolo vine lumina sau la maşină pentru că îl duce unde are nevoie. Mulţi se închină astăzi la ecranul televizorului. Acesta a devenit un idol pentru ei. Nici un obiect nu vă poate aduce nici un bine. Numai Dumnezeu merită lauda şi închinarea noastră.

În cartea 2 Cronici, care prezintă punctul de vedere al lui Dumnezeu, ni se prezintă partea pozitivă a lucrării lui Ezechia.

2 Cronici 29:3

v.3  În anul întîi al domniei lui, în luna întîi, a deschis uşile Casei Domnului, şi le-a dres.

Amintiţi-vă că Ahaz bătuse în cuie uşile templului. Nimeni nu-l folosea. Încă de la începutul domniei sale, Ezechia a luat decizia de a deschide uşile templului. Aceasta au fost deschise din nou după un lung interval. Ezechia dă porunca de a se curăţa totul.

2 Cronici 29:4-5

v.4  A adus pe preoţi şi pe Leviţi, pe cari i-a strîns în locul deschis dinspre răsărit,

v.5 şi le-a zis: ,,Ascultaţi-mă, Leviţilor! Acum sfinţiţi-vă, sfinţiţi Casa Domnului, Dumnezeului părinţilor voştri, şi scoateţi afară din sfîntul locaş ce este necurat.

Ezechia spune: “Sfinţiţi-vă pe voi înşivă!” Era nevoie să se realizeze această întoarcere la viaţă sfântă, la cinste şi integritate. Era nevoie de o punere deoparte pentru Dumnezeu. Eu cred că şi noi avem nevoie astăzi de acelaşi lucru. Noi avem un creştinism în care am amestecat şi răul şi binele.

2 Cronici 29:6-7

v.6  Căci părinţii noştri au păcătuit, au făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului nostru. L-au părăsit, şi-au abătut privirile dela cortul Domnului, şi i-au întors spatele.

v.7  Au închis chiar uşile pridvorului şi au strîns candelele, şi n’au adus Dumnezeului lui Israel nici tămîie, nici arderi de tot în sfîntul locaş.

El plasează vina acolo unde trebuie. Ei şi-au atras nenorocirea asupra lor din cauza propriilor păcate.

2 Cronici 29:8-9

v.8  De aceea mînia Domnului a fost peste Iuda şi peste Ierusalim, şi i-a făcut de groază, de spaimă şi de bătaie de joc, cum vedeţi cu ochii voştri.

v.9  Şi din pricina aceasta au căzut părinţii noştri ucişi de sabie, şi fiii noştri, fiicele noastre şi nevestele noastre sînt în robie.

Acum el le spune ce îi stă pe inimă.

2 Cronici 29:10

v.10  Am de gînd dar să fac legămînt cu Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentruca mînia Lui aprinsă să se abată de la noi.

v.11  Acum, fiilor, nu mai staţi nepăsători; căci voi aţi fost aleşi de Domnul ca să staţi în slujbă înaintea Lui, să fiţi slujitorii Lui, şi să-I aduceţi tămîie.

Ezechia a dat un exemplu bun. El a luat public poziţia clară pentru Dumnezeu. De aşa ceva este nevoie astăzi. Oamenii lui Dumnezeu ar trebui să-şi afirme public poziţia pentru Dumnezeu. Trebuie să-L arătăm pe Dumnezeu în locul în care ne aflăm, la lucru, la şcoală, în familie.

Preoţii au adus o jertfă de ispăşire pentru popor şi o ardere de tot. Muzica şi-a recâştigat locul în închinarea de la templu, cu cântece şi instrumente, aşa cum o organizase David. Întreaga adunare I-a înălţat laudă lui Dumnezeu şi I s-a închinat.

2 Cronici 29:36

v.36  Ezechia şi tot poporul s’au bucurat că Dumnezeu făcuse pe popor cu voie bună, căci lucrul s’a făcut pe neaşteptate.

Mergem mai departe şi la capitolul 30 pentru că încă se mai petrec câteva lucruri interesante.

2 Cronici 30:1

v.1   Ezechia a trimes soli în tot Israelul şi Iuda, şi a scris scrisori şi lui Efraim şi lui Manase, ca să vină la Casa Domnului la Ierusalim să prăznuiască Paştele în cinstea Domnului, Dumnezeul lui Israel.

Acesta este un alt lucru minunat făcut de Ezechia. Amintiţi-vă că tatăl lui fusese în război cu împărăţia din nord şi mulţi dintre locuitorii împărăţiei din sud fuseseră luaţi în captivitate. Ne-am fi aşteptat ca Ezechia să vină la tron cu dorinţă de răzbunare. Dar iată că după ce deschide templul lui Dumnezeu, după ce repune în drepturi închinarea la templu şi a prezentat mărturia sa personală, Ezechia trimite o invitaţie poporului din împărăţia din nord pentru a veni şi a se închina înaintea Domnului. Un om cu adevărat extraordinar!

2 Cronici 30:2

v.2  Împăratul, căpeteniile lui, şi toată adunarea ţinuseră sfat la Ierusalim, ca Paştele să fie prăznuite în luna a doua;

Autoritatea pentru sărbătorirea Paştelui în a doua lună, în loc de prima, este oferită în fragmentul din Numeri 9:10-11.

Deşi invitaţia trimisă de Ezechia în împărăţia din nord a fost respinsă şi ridiculizată de unii, mulţi au răspuns pozitiv şi au venit să sărbătorească Paştele împreună cu fraţii lor.

2 Cronici 30:15-17

v.15  Au jertfit apoi Paştele în ziua a patrusprezecea a lunii a doua. Preoţii şi Leviţii, plini de ruşine, s’au sfinţit, şi au adus arderi de tot în Casa Domnului.

v.16  Ei şedeau în locul lor obicinuit, după Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu, şi preoţii stropeau sîngele, pe care-l luau din mîna Leviţilor.

v.17  Fiindcă în adunare erau mulţi inşi, cari nu se sfinţiseră, Leviţii au junghiat ei jertfele de Paşte pentru toţi cei ce nu erau curaţi, ca să le închine Domnului.

Veniseră oameni din tot Israelul şi unii din ei nu se sfinţiseră.

2 Cronici 30:18-20

v.18  Căci o mare parte din popor, mulţi din Efraim, Manase, Isahar şi Zabulon nu se curăţiseră, şi au mîncat Paştele nu după cele scrise. Dar Ezechia s’a rugat pentru ei, zicînd: ,,Domnul, care este bun, să ierte pe toţi

v.19  cei ce şi-au pus inima să caute pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, măcar că n’au făcut sfînta curăţire!“

v.20  Domnul a ascultat pe Ezechia, şi a iertat poporul.

Acesta este, după părerea mea, unul din lucrurile cele mai frumoase pe care le-a făcut Ezechia. Ca răspuns la invitaţia sa, mulţi oameni, din diferite seminţii, au venit la Ierusalim să se închine. Dar aceşti oameni trăiseră fără Cuvântul lui Dumnezeu tot timpul vieţii sale. Ei trăiseră în împărăţia din nord, într-un loc în care abunda idolatria, dar aveau dorinţa de a-I sluji Domnului şi de a asculta de El. Când au venit la templu pentru sărbătoare, ar fi trebuit să fie curăţiţi, cu inima pregătită pentru Paşte, dar nu era aşa. Când i s-a spus acest lucru lui Ezechia, el a spus: “Domnul, care este bun, să ierte pe toţi”. Nu-i aşa că acesta a fost un gest frumos din partea lui? Din partea poporului, era vorba doar de ignoranţă. Inimile oamenilor Îl căutau pe Domnul, dar nu înţeleseseră faptul că ar fi trebuit să fie sfinţiţi. Domnul a ascultat rugăciunea lui Ezechia şi i-a vindecat pe oameni. Acest lucru ne arată că forma, ritualul, ceremonia nu au cea mai mare importanţă. Pe Dumnezeu Îl interesează starea inimii oamenilor. Ce lecţie minunată avem aici!

2 Cronici 30:21

v.21  Astfel copiii lui Israel, cari se aflau la Ierusalim, au prăznuit sărbătoarea azimilor, şapte zile, cu mare bucurie. Şi, în fiecare zi, Leviţii şi preoţii lăudau pe Domnul cu instrumente cari răsunau în cinstea Lui.

 

Toţi se simţeau atât de bine, încât au decis să prelungească sărbătoarea cu încă o săptămână.

2 Cronici 30:23

v.23  Toată adunarea a fost de părere să mai prăznuiască alte şapte zile. Şi au prăznuit cu bucurie încă şapte zile.

Aceasta a fost o întoarcere la Domnul şi la Cuvântul Său plină de bucurie.

2 Cronici 30:26-27

v.26  A fost mare veselie la Ierusalim. De pe vremea lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, nu mai fusese la Ierusalim aşa ceva.

v.27  Preoţii şi Leviţii s’au sculat şi au binecuvîntat poporul. Glasul lor a fost auzit, şi rugăciunea lor a ajuns pînă la ceruri, pînă la locuinţa sfîntă a Domnului.

Observaţi ce face Ezechia. Tatăl lui, Ahaz, făcuse din închinarea la idoli religia de stat din Iuda. Acum Ezechia începe să înlăture idolii.

Dragii mei este ceea ce trebuie să facem şi noi pentru a-i lăsa lui Dumnezeu locul din inimile noastre.