Itinerar Biblic Ep.0439 – 2 CRONICI Cap. 25:1-27:9

 

Tema: Domniile lui Amaţia, Ozia, Iotam şi Ahaz

 

Dragi ascultători, continuăm itinerarul nostru în cea de a doua carte a Cronicilor şi ne apropiem încet, încet de căderea regatului lui Iuda, în ciuda faptului că urmează trei împăraţi buni la tronul regatului.

Să începem cu Amaţia, a cărui domnie este descrisă în capitolul 25:

2 Cronici 25:1-2

v.1   Amaţia a ajuns împărat la vîrsta de douăzeci şi cinci de ani, şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Ioadan, din Ierusalim.

v.2    El a făcut ce este bine înaintea Domnului, dar cu o inimă care nu era în totul dată Lui.

Am putea spune că Amaţia a fost un împărat aproape bun. Este totuşi un rege mânat de dorinţa de răzbunare.

2 Cronici 25:3

v.3  Cînd s’a întărit domnia în mînile lui, a omorît pe slujitorii cari uciseseră pe împăratul, tatăl său.

El i-a executat pe cei vinovaţi de moartea tatălui său.

2 Cronici 25:4

v.4  Dar n’a omorît pe fiii lor, căci a lucrat potrivit cu ceeace este scris în Lege, în cartea lui Moise, unde Domnul dă porunca aceasta: ,,Să nu se omoare părinţii pentru copii, şi să nu se omoare copiii pentru părinţi; ci fiecare să fie omorît pentru păcatul lui.“

El respecta Legea lui Moise în această privinţă. Acesta este un principiu important. Nu vei fi judecat niciodată pentru păcatele mamei sau ale tatălui tău. Judecata va fi pentru propriile tale păcate. Pe de altă parte, chiar dacă părinţii tăi sunt oameni credincioşi şi evlavioşi, nu este de ajuns pentru ca şi tu să mergi în cer. Nu poţi ajunge în cer pe baza credincioşiei părinţilor tăi. Vei merge în cer datorită credinţei pe care TU o ai în Hristos. Aşadar, aici este enunţat un principiu foarte important.

2 Cronici 25:5

v.5  Amaţia a strîns pe oamenii din Iuda şi i-a pus după casele părinteşti, căpetenii peste mii şi căpetenii peste sute, pentru tot Iuda şi Beniamin. Le-a făcut numărătoarea dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, şi a găsit trei sute de mii de oameni aleşi, în stare să poarte armele, mînuind suliţa şi scutul.

Amaţia se pregăteşte de război. De asemenea, el angajează duşmani – soldaţi mercenari din Israel.

2 Cronici 25:7-8

v.7  Un om al lui Dumnezeu a venit la el, şi a zis: ,,Împărate, să nu meargă cu tine oastea lui Israel, căci Domnul nu este cu Israel, nu este cu toţi aceşti fii ai lui Efraim.

v.8  Dacă mergi cu ei, chiar dacă ai face la luptă fapte de vitejie, să ştii că Dumnezeu te va face să cazi înaintea vrăjmaşului. Căci Dumnezeu are putere să te ajute şi să te facă să cazi.“

El îl avertizează pe Amaţia şi îi spune că trebuie să se încreadă în Dumnezeu. La urma urmei, el avea exemplul lui Iosafat şi al lui Asa. Ar fi trebuit să ştie că Dumnezeu nu doreşte ca el să angajeze oameni din Israel.

2 Cronici 25:9-11

v.9  Amaţia a zis omului lui Dumnezeu: ,,Dar ce să fac cu cei o sută de talanţi pe cari i-am dat oastei lui Israel?“ Omul lui Dumnezeu a răspuns: ,,Domnul poate să-ţi dea mult mai mult decît atît.“

v.10  Atunci Amaţia a despărţit ceata care-i venise din Efraim, şi a poruncit ca oamenii aceştia să se întoarcă acasă. Dar ei s’au mîniat foarte tare pe Iuda, şi au plecat acasă cu mare furie.

v.11  Amaţia s’a îmbărbătat, şi şi-a dus poporul în Valea Sării, unde a bătut zece mii de oameni din fiii lui Seir.

Amaţia a ascultat de ceea ce i-a spus omul lui Dumnezeu. El a despărţit oamenii din Israel de oamenii din oştirea lui şi i-a trimis pe cei dintâi înapoi acasă. Apoi Dumnezeu le-a dat biruinţa asupra fiilor lui Seir. Lupta s-a dus lângă Marea Moartă.

2 Cronici 25:14

v.14  Cînd s’a întors Amaţia dela înfrîngerea Edomiţilor, a adus pe dumnezeii fiilor lui Seir, şi i-a pus dumnezei pentru el; s’a închinat înaintea lor, şi le-a adus tămîie.

Este uimitor faptul că acest om a făcut aşa ceva, dar aceasta nu face decât să ne demonstreze încă o dată răutatea inimii omeneşti.

2 Cronici 25:15-16

v.15  Atunci Domnul S’a aprins de mînie împotriva lui Amaţia, şi a trimes la el pe un prooroc, care i-a zis: ,,Pentruce ai căutat pe dumnezeii poporului acestuia, cînd ei n’au putut să-şi izbăvească poporul din mîna ta?“

v.16  Pe cînd vorbea el, Amaţia i-a zis: ,,Oare te-am făcut sfetnic al împăratului? Pleacă! Pentruce vrei să fii lovit?“ Proorocul a plecat, zicînd: ,,Ştiu acum că Dumnezeu a hotărît să te nimicească, pentrucă ai făcut lucrul acesta şi n’ai ascultat sfatul meu.“

Acum izbucneşte din nou războiul civil.

2 Cronici 25:17

v.17  Dupăce s’a sfătuit, Amaţia, împăratul lui Iuda, a trimes să spună lui Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, împăratul lui Israel: ,,Vino, să ne vedem faţă în faţă!“

Amaţia spune: “Hai să ne întâlnim între patru ochi!” El provoca Israelul la război. Ioas îi răspunde lui Amaţia printr-o scurtă pildă.

2 Cronici 25:18-19

v.18  Şi Ioas, împăratul lui Israel, a trimes să spună lui Amaţia, împăratul lui Iuda: ,,Spinul din Liban a trimes să spună cedrului din Liban: ,,Dă pe fiică-ta de nevastă fiului meu!“ Şi fiarele sălbatice din Liban au trecut şi au călcat în picioare spinul.

v.19  Tu te gîndeşti că ai bătut pe Edomiţi, şi de aceea ţi se înalţă inima ca să te mîndreşti. Acum stai mai bine acasă. Pentruce să stîrneşti un rău, care ţi-ar aduce peirea ta şi a lui Iuda?“

Cu alte cuvinte, pilda era un mod ofensator de a spune: “Dacă stai acasă şi-ţi vezi de treaba ta, nu vei păţi nimic!”

2 Cronici 25:20

v.20  Dar Amaţia nu l-a ascultat, fiindcă Dumnezeu hotărîse să-i dea în mînile vrăjmaşului, căci căutaseră pe dumnezeii Edomului.

Amaţia nu vrea să asculte. Acum vine judecata lui Dumnezeu asupra lui.

2 Cronici 25:23-24

v.23  Ioas, împăratul lui Israel, a luat la Bet-Şemeş pe Amaţia, împăratul lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ioahaz. L-a adus la Ierusalim, şi a făcut o spărtură de patru sute de coţi în zidul Ierusalimului, dela poarta lui Efraim pînă la poarta unghiului.

v.24  A luat tot aurul şi argintul, şi toate vasele, cari se aflau în Casa lui Dumnezeu, la Obed-Edom, şi vistieriile casei împăratului. A luat şi ostateci, şi s’a întors la Samaria.

Sigur că a fost o victorie uşoară pentru Israel. Aceasta a fost împlinirea avertismentului profetului: “Ştiu acum că Dumnezeu a hotărât să te nimicească pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai ascultat sfatul meu.”

2 Cronici 25:27-28

v.27  De cînd s’a abătut Amaţia dela Domnul, s’a făcut împotriva lui o uneltire la Ierusalim, şi el a fugit la Lachis. Dar l-au urmărit la Lachis şi l-au omorît.

v.28  L-au adus pe cai, şi l-au îngropat cu părinţii săi în cetatea lui Iuda.

Acesta a fost Amaţia. După el urmează, Ozia, fiul său, care  a venit la tron când era încă un adolescent. Să trecem deci şi la capitolul 26:

2 Cronici 26:1-3

v.1    Tot poporul din Iuda a luat pe Ozia, care era în vîrstă de şasesprezece ani, şi l-a pus împărat în locul tatălui său Amaţia.

v.2   Ozia a întărit Elotul şi l-a adus iarăş supt stăpînirea lui Iuda, dupăce a adormit împăratul cu părinţii săi.

v.3   Ozia avea şasesprezece ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Iecolia, din Ierusalim.

Ozia a fost un împărat bun, dar nu remarcabil. Nu a avut loc nici o trezire spirituală în vremea lui. Totuşi, în această perioadă şi-a început lucrarea  profetul Isaia. El a fost desemnat în această slujbă în anul morţii împăratului Ozia, aşa cum spune chiar el în primul verset al capitolului 6 din cartea sa.

Aşa cum am văzut, împărăţia din nord nu a avut nici măcar un împărat bun. În împărăţia din sud au existat câţiva împăraţi buni. Cinci dintre ei ar putea fi consideraţi excepţionali pentru că în vremea lor au fost treziri spirituale şi s-au îndreptat multe lucruri nepotrivite înaintea Domnului. În timpul domniei lui Ozia nu a avut loc o trezire spirituală, dar el a fost un împărat bun. Deşi nu a ieşit cu nimic în evidenţă. Ozia poate fi trecut totuşi în rândul împăraţilor buni.

2 Cronici 26:4-5

v.4   El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Amaţia.

v.5  A căutat pe Dumnezeu în timpul vieţii lui Zaharia, care pricepea vedeniile lui Dumnezeu. Şi în timpul cînd a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească.

Iată aici câteva din lucrurile bune făcute de Ozia. Să mergem mai departe să vedem ce altceva a mai făcut Ozia.

2 Cronici 26:6

v.6  A pornit cu război împotriva Filistenilor. A dărîmat zidurile Gatului, zidurile Iabnei, şi zidurile Asdodului, şi a zidit cetăţi în ţinutul Asdodului, şi între Filisteni.

Gat era unul din punctele tari ale filistenilor. Aceasta este zona pe care a luat-o Ozia de la filisteni. Dar asta nu a fost tot.

2 Cronici 26:8-10

v.8  Amoniţii aduceau daruri lui Ozia, şi faima lui s’a întins până la hotarele Egiptului, căci a ajuns foarte puternic.

v.9  Ozia a zidit turnuri la Ierusalim pe poarta unghiului, pe poarta văii, şi pe unghiu, şi le-a întărit.

v.10  A zidit turnuri în pustie, şi a săpat multe fîntîni, pentru că avea multe turme în văi şi în cîmpie, şi plugari şi vieri în munţi şi la Carmel, căci îi plăcea lucrarea pămîntului.

 

Ni se spune că lui Ozia îi plăcea lucrarea pământului, era un fermier pasionat. În regiunea aceea, de la Asdod şi Ascalon şi Gat, până la Beer-Şeba este o păşune foarte bună. Este şi astăzi o zonă foarte potrivită pentru a creşte turme de capre şi oi. Asta a făcut şi Ozia. Mai departe, spre Carmel, este Valea Esdraelonului, un ţinut cu multe livezi şi cu multe vii. Împăratul Ozia îşi găsea o mare plăcere în astfel de îndeletniciri.

2 Cronici 26:11-13

v.11  Ozia avea o oaste de ostaşi cari mergeau la război în cete, socotite după numărătoarea făcută de logofătul Ieiel şi dregătorul Maaseia, şi puse supt poruncile lui Hanania, una din căpeteniile împăratului.

v.12  Tot numărul capilor caselor părinteşti, al vitejilor, era de două mii şase sute.

v.13  Ei porunceau peste o oaste de trei sute şapte mii cinci sute de ostaşi, în stare să ajute pe împărat împotriva vrăjmaşului.

Împărăţia de la sud era puternică din punct de vedere militar în această vreme.

2 Cronici 26:14-15

v.14  Ozia le-a dat pentru toată oştirea scuturi, suliţi, coifuri, platoşe, arcuri şi prăştii.

v.15  A făcut la Ierusalim maşini iscodite de un meşter, cari aveau să fie aşezate pe turnuri şi pe unghiuri, ca să arunce săgeţi şi pietre mari. Faima lui s’a întins pînă departe, căci a fost ajutat în chip minunat pînă ce a ajuns foarte puternic.

În războaiele din vechime existau aceste maşinării care aruncau pietre. De asemenea, exista un mecanism care fixa arcurile astfel încât să arunce săgeţile fără să fie nevoie de braţul omului. Şi erau construite arcuri uriaşe care aruncau săgeţi la o foarte mare distanţă.

Este interesant de remarcat faptul că Ozia a fost iniţiatorul acestor metode. După cum se vede, Leonardo da Vinci nu este singurul inventator al antichităţii.

Dar şi Ozia, ca în cazul tuturor celorlalţi împăraţi, are o fisură în armură. Are şi el un călcâi al lui Ahile. Aşa este omul. Şi astăzi se întâmplă la fel. Oricât de puternic ar fi un om, vei găsi întotdeauna un punct slab.

Care este slăbiciunea lui Ozia?

Uneori succesul este cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla pentru că atunci ne paşte pericolul mândriei. Mândria a provocat şi căderea lui Ozia.

2 Cronici 26:16

v.16  Dar cînd a ajuns puternic, inima i s’a înălţat şi l-a dus la peire. A păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului său, intrînd în Templul Domnului ca să ardă tămîie pe altarul tămîierii.

El a intrat în templul Domnului pentru a arde tămâie pe altarul tămâierii? De ce nu avea voie să facă acest lucru?

2 Cronici 26:17-18

v.17  Preotul Azaria a intrat după el, cu optzeci de preoţi ai Domnului, oameni de inimă,

v.18  cari s’au împotrivit împăratului Ozia, şi i-au zis: ,,N’ai drept, Ozia, să aduci tămîie Domnului! Dreptul acesta îl au preoţii, fiii lui Aaron, cari au fost sfinţiţi ca s’o aducă. Ieşi din sfîntul locaş, căci faci un păcat! Şi lucrul acesta nu-ţi va face cinste înaintea Domnului Dumnezeu.“

Preoţii s-ar fi putut împotrivi împăratului în această chestiune. Împăratul îşi asuma slujba preoţească; el a făcut ceea ce era absolut interzis oricărei alte persoane în afară de fiii lui Aaron. Numai preoţii din linia genealogică a lui Aaron puteau intra în sfântul locaş, unde se aflau sfeşnicul de aur şi altarul tămâierii.

2 Cronici 26:19

v.19  Ozia s’a mîniat. În mînă avea o cădelniţă. Şi cum s’a mîniat pe preoţi, i-a izbucnit lepra pe frunte, în faţa preoţilor, în Casa Domnului, lîngă altarul tămîierii.

Aceasta a fost o judecată imediată a lui Dumnezeu asupra lui Ozia.

2 Cronici 26:20-21

v.20  Marele preot Azaria şi toţi preoţii şi-au îndreptat privirile spre el, şi iată că era plin de lepră pe frunte. L-au scos repede afară, şi el însuş s’a grăbit să iasă, pentrucă Domnul îl lovise.

v.21  Împăratul Ozia a fost lepros pînă în ziua morţii, şi a locuit într’o casă deosebită ca lepros, căci a fost izgonit din Casa Domnului. Şi fiul său Iotam era în fruntea casei împăratului şi judeca poporul ţării.

Fiul lui Ozia a fost nevoit să preia afacerile statului pentru că Ozia a fost în carantină pentru tot restul vieţii sale.

2 Cronici 26:22

v.22  Celelalte fapte ale lui Ozia, cele dintîi şi cele de pe urmă, au fost scrise de Isaia, fiul lui Amoţ, proorocul.

În cartea lui Isaia aflăm că profetul şi-a început lucrarea după moartea lui Ozia (Isaia 6:1). Cartea lui Isaia, cuprinde anumite date cu privire la domnia lui Ozia. O să ajungem şi la această frumoasă carte cu ajutorul lui Dumnezeu. Poate că nu ar fi rău dacă aţi începe să citiţi această carte. Cât despre Ozia iată cum se încheie relatarea vieţii sale:

2 Cronici 26:23

v.23  Ozia a adormit cu părinţii săi. Şi l-au îngropat cu părinţii săi în ogorul de înmormîntare al împăraţilor, căci ziceau: ,,Este lepros.“ În locul lui, a domnit fiul său Iotam.

Aproape că putem spune că înmormântarea lui Ozia a fost una veselă.

Ştiţi că de fapt, pentru un creştin, moartea nu ar trebui să fie un motiv de teamă. Pavel le putea spune credincioşilor tesalonicieni: “Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde” (1 Tes. 4:13). Iar corintenilor le spune: “Unde îţi este biruinţa, moartea? Unde îţi este boldul, moarte?” (1 Cor. 15:55).

Înmormântările, dragii  mei nu sunt întotdeauna atât de triste pe cât par.

Ozia fusese un împărat bun, dar Dumnezeu consemnează şi păcatul lui. El a luat asupra lui îndatorirea preotului. Astfel a fost pătată reputaţia lui. Păcatul lui a fost cel al încrederii neîntemeiate în forţele sau meritele proprii. El şi-a asumat un rol pentru care nu avea calificarea necesară înaintea lui Dumnezeu.

Credeţi sau nu, dragi prieteni, acest păcat este răspândit şi astăzi. Mulţi oameni cred că pot veni la Dumnezeu pe căile pe care le consideră ei potrivite. Dar Dumnezeu ne-a spus că trebuie să venim la El pe calea pregătită de El.

Nu degeaba Domnul Isus Hristos a spus: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Prin aceste cuvinte El ne-a făcută voia lui Dumnezeu.

Ozia a încercat să vină la Dumnezeu pe propria cale şi a fost lovit de lepră. Aceasta era o boală groaznică, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihologic. Lepra aducea cu ea o mare suferinţă. Pentru Ozia, moartea nu putea fi decât o dulce eliberare. Ozia a fost un om al lui Dumnezeu, în ciuda păcatului lui. Dumnezeu l-a judecat pentru acest păcat.  Apostolul Pavel scria credincioşilor din Corint: “Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi” (1 Cor. 11:31). Ozia a fost judecat de Dumnezeu aici, pe pământ, dar fiind un om al lui Dumnezeu a ajuns în Paradisul Lui.

Foarte mulţi credincioşi sunt neajutoraţi şi neputincioşi în trupul lor slab şi fragil. Dar va veni o zi în care vor fi eliberaţi din ele. Ce lucru minunat şi plin de bucurie să ajungi în prezenţa lui Hristos! Nu este nimic de plâns când moartea este eliberarea de suferinţa şi durerea care ne ţin încătuşaţi în acest trup de carne. Bănuiesc că Iotam nu a vărsat nici o lacrimă la înmormântarea tatălui său. Sunt sigur că şi-a iubit tatăl şi că înţelesese faptul că tatăl său era un om mântuit.

Dar iată că am ajun la Iotam.

Iotam este un alt împărat din categoria împăraţilor buni. Iată că  Iuda a avut trei împăraţi buni la rând şi se poate spune că este ceva neobişnuit.

Informaţii cu privire la Iotam ne sunt oferite în capitolul 27:

2 Cronici 27:1-2

v.1  Iotam avea douăzeci şi cinci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit şasesprezece ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Ieruşa, fata lui Ţadoc.

v.2  El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Ozia. Numai că n’a intrat în Templul Domnului. Totuş, poporul se strica mereu.

Despre Iotam ni se spune un lucru foarte interesant: “Numai că n-a intrat în Templul Domnului”.

Cred că există un context care poate explica această informaţie. Tatăl său intrase în templu şi se umpluse de lepră.

Sigur că această intrare se referă la încălcarea unor reguli precise; el a intrat acolo unde nu avea ce căuta.

Iotam a făcut ce este bine înaintea Domnului, dar a stat departe de templu. Îi înţelegem situaţia, dar el a dat un exemplu negativ poporului. Drept rezultat, poporul “se strica mereu”. Poporul nu s-a întors la Dumnezeu.

Omul acesta a avut prilejul extraordinar de a-şi conduce poporul într-o mişcare de întoarcere la Dumnezeu, dar avea această reţinere care se datora unor resentimente: tatăl lui se îmbolnăvise de lepră în acel templu, aşa că el nu avea de gând să intre înăuntru.

Din păcate sunt şi astăzi destul de mulţi care fac acelaşi lucru — stau departe de casa lui Dumnezeu din cauza prejudecăţilor.

Am văzut mulţi oameni care au renunţat la slujba Domnului din cauza unei idei false, din cauza unui incident nefericit în care a fost unul din cei dragi.

Ceva din trecut l-a făcut pe Iotam să ia decizia de a nu intra în templu. Nu a fost un lucru înţelept.

2 Cronici 27:3-4

v.3  Iotam a zidit poarta de sus a Casei Domnului, şi a făcut multe clădiri pe zidurile depe deal.

v.4  A zidit cetăţi în muntele lui Iuda, şi cetăţui şi turnuri în dumbrăvi.

În vremea aceea, ţinutul era împădurit. Astăzi, dealurile sunt golaşe, în cea mai mare parte. Totuşi, au început să se planteze copaci pentru ca dealurile să fie din nou împădurite. În vremea împăraţilor, aceasta era o ţară în care curgeau laptele şi mierea. Iotam a construit castele printre dealuri. El a fost un mare constructor.

2 Cronici 27:5-6

v.5  A fost în război cu împăratul fiilor lui Amon, şi i-a biruit. Fiii lui Amon i-au dat în anul acela o sută de talanţi de argint, zece mii de cori de grîu, şi zece mii de orz; şi i-au plătit tot atît pe anul al doilea şi al treilea.

v.6  Iotam a ajuns puternic, pentrucă şi-a urmat necurmat căile înaintea Domnului, Dumnezeului său.

El a organizat puterea militară a poporului, la fel cum făcuse şi tatăl său.

2 Cronici 27:8-9

v.8  El avea douăzeci şi cinci de ani cînd a ajuns împărat şi a domnit şasesprezece ani la Ierusalim.

v.9  Iotam a adormit cu părinţii săi, şi l-au îngropat în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ahaz.

Domniei lui Iotam îi este dedicat numai un capitol scurt. Omul acesta ar fi putut ajunge un împărat remarcabil, dacă nu ar fi lăsat prejudecata şi resentimentele să-l domine şi să-l împiedice să facă lucruri măreţe pentru Dumnezeu.