Itinerar Biblic Ep.0436 – 2 CRONICI Capitolul 18:9-20:15

 

Vă promiteam data trecută, dragi ascultători că o să revenim la mesajul pe care Mica îl aduce din partea lui Dumnezeu, pentru Iosafat, regele lui Iuda.

Înainte de a-mi împlini promisiunea, daţi-mi voie să fac o succintă recapitulare pentru a vă introduce în contextul acestui mesaj.

Astfel, ne aducem aminte de Iosafat. Fiu al lui Asa, descendent deci al familiei lui David, care ajunge rege şi iniţiază o trezire spirituală deosebită în Israel.

În urma dedicării sale, Dumnezeu îi face parte de tot felul de binecuvântări. Astfel, este binecuvântat cu pace, bogăţii, respect din partea celor din jur, ce mai, avea o stare ca cea pe care poţi s-o ai când eşti binecuvântat de Dumnezeu.

În ciuda acestor binecuvântări, Iosafat face o mare greşeală: se înrudeşte cu regele Israelului cu Ahab.

Pe baza acestei alianţe, Ahab îl cheamă acum pe Iosafat să participe împreună la un război. Înainte de a porni în luptă Iosafat vrea să audă cuvântul lui Dumnezeu. Cel care v-a aduce acest mesaj este Mica.

Să vedem deci ce mesaj are profetul Domnului pentru această situaţie şi sunt sigur că şi noi avem ceva de învăţat din toată această întâmplare:

Deci revenim la capitolul 18 din a doua carte a Cronicilor, versetul 9:

2 Cronici 18:9

v.9  Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, şedeau fiecare pe scaunul lui de domnie, îmbrăcaţi cu hainele lor împărăteşti; şedeau în locul de la intrarea porţii Samariei. Şi toţi proorocii prooroceau înaintea lor.

Vă puteţi imagina această privelişte cu patru sute de profeţi agitându-se de colo‑ colo şi spunându-i lui Ahab: “Du-te şi luptă împotriva împăratului Siriei!”? Unul din ei avea chiar un aspect dramatic, venind cu nişte coarne de fier şi spunând: “Cu aceste coarne vei bate pe sirieni până îi vei nimici.” Ce imagine! Doi împăraţi stând pe tronurile lor şi privindu-i pe toţi aceşti profeţi alergând şi strigând: “Du-te şi luptă! Vei birui!”

2 Cronici 18:12

v.12  Solul care se dusese să cheme pe Mica, i-a vorbit aşa: ,,Iată, proorocii cu un gînd proorocesc de bine împăratului; cuvîntul tău să fie dar ca şi cuvîntul fiecăruia din ei! Vesteşte de bine!“

 

Mesagerul încearcă să-i vândă un pont lui Mica şi îi spune care este situaţia, sfătuindu-l să se alinieze şi el la opinia generală. El spune că toţi profeţii sunt de acord cu faptul că împăratul trebuie să pornească la luptă, aşa că lucrul cel mai bun pe care-l putea face Mica era să spună şi el la fel.

Parcă mi-l închipui pe acest personaj, în zilele noastre, fluturând un exemplar din lucrarea “Cum să-ţi faci prieteni şi să influenţezi cât mai mulţi oameni”. El i-a spus lui Mica să aibă acelaşi mesaj pentru a fi pe placul împăratului.

2 Cronici 18:13

v.13  Mica a răspuns: ,,Viu este Domnul că voi vesti ce va spune Dumnezeul meu.“

Mica nu se lasă intimidat. El va spune ceea ce doreşte Dumnezeu să spună. Puteţi fi siguri de acest lucru.

2 Cronici 18:14

v.14  Cînd a venit la împărat, împăratul i-a zis: ,,Mica, să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad, sau să-mi văd de treabă?“ El a răspuns: ,,Suiţi-vă! Căci veţi avea izbîndă, şi vor fi daţi în mînile voastre.“

Mica are simţul umorului. Îmi place acest lucru. Eu obişnuiesc să spun adesea că Dumnezeu ne arată în Biblie că are simţul umorului. Acesta este un exemplu.

Nu uitaţi să vă imaginaţi scena cu cei doi împăraţi pe tronurile lor şi cu mulţimea aceea de profeţi gălăgioşi înaintea lor. Cu un sarcasm muşcător, Mica vine şi zice: “Suiţi-vă! Duceţi-vă!”

2 Cronici 18:15

v.15  Şi împăratul i-a zis: ,,De cîte ori va trebui să te pun să juri că nu-mi vei spune decît adevărul în Numele Domnului?“

Ahab îi spune: “Nu mai râde de mine. Nu mă poţi păcăli! Ştiu că nu eşti de acord cu ei.” Ahab ştia care este diferenţa dintre adevăr şi minciună, dar nu dorea să asculte de adevăr. El vroia să ştie că ascultă Cuvântul Domnului, însă fără să i se supună. Aşa procedează şi astăzi foarte mulţi oameni.

Dar Mica devine serios. Iată mesajul lui Dumnezeu: nu numai că vor pierde lupta,  Ahab chiar va fi ucis.

2 Cronici 18:16-17

v.16  Mica a răspuns: ,,Văd tot Israelul risipit pe munţi, ca nişte oi cari n’au păstor; şi Domnul a zis: ,,Oamenii aceştia n’au stăpîn, fiecare să se întoarcă în pace acasă!“

v.17  Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: ,,Nu ţi-am spus eu? El nu-mi prooroceşte nimic bun, nu-mi prooroceşte decît rău.“

 

Împăratul lui Israel îi spune lui Iosafat: “Ţi-am spus eu? Ţi-am spus că acest om nu-mi prezice decât lucruri rele!”

Acum Mica îi spune tot ce are de spus din partea lui Dumnezeu. El este foarte serios şi sarcastic. Cu ce ironie usturătoare îi spune acea pildă lui Ahab!

2 Cronici 18:18-19

v.18  Şi Mica a zis: ,,Ascultaţi dar cuvîntul Domnului! Am văzut pe Domnul stînd pe scaunul Său de domnie, şi toată oastea cerurilor stînd la dreapta şi la stînga Lui.

v.19  Şi Domnul a zis: ,,Cine va amăgi pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se suie la Ramot în Galaad şi se peară acolo?“ Au răspuns unul într’un fel, altul într’altul.

Aceasta este o imagine ridicolă! Vi-L puteţi imagina pe Dumnezeu convocând un comitet de directori la o adunare generală pentru a decide ce trebuie să facă? Domnul nu ne cere niciodată sfatul, dragul meu prieten! Nu are nevoie! Ce sarcasm muşcător! În pilda folosită de Mica apar tot felul de idei şi sugestii. La un moment dat, un duh mititel vine cu o idee bună.

2 Cronici 18:20-21

v.20  Şi un duh a venit şi s’a înfăţişat înaintea Domnului, şi a zis: ,,Eu îl voi amăgi.“ Domnul i-a zis: ,Cum?`

v.21  ,Voi ieşi,` a răspuns el, ,şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor proorocilor lui.` Domnul a zis: ,,Îl vei amăgi, şi vei izbuti; ieşi, şi fă aşa.“

Parabola plină de ridicol a lui Mica este un mod subtil de a spune că toţi acei profeţi ai lui Baal erau doar o adunătură de mincinoşi.

2 Cronici 18:22

v.22  Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura proorocilor tăi cari sînt de faţă. Dar Domnul a vorbit rău împotriva ta.“

Cu alte cuvinte, aceşti profeţi nu ţi-au spus adevărul. Dumnezeu te va judeca. Dar Ahab nu va acorda nici o atenţie spuselor lui Mica. El porunceşte ca profetul să fie aruncat în închisoare şi îl lasă acolo.

2 Cronici 18:25-26

v.25  Împăratul lui Israel a zis: ,,Luaţi pe Mica, şi duceţi-l la Amon, căpetenia cetăţii, şi la Ioas, fiul împăratului.

v.26  Şi spuneţi: ,,Aşa vorbeşte împăratul: ,,Băgaţi pe omul acesta în temniţă, şi hrăniţi-l cu pînea şi cu apa întristării, pînă mă voi întoarce în pace.“

Mica are replica de final. Ascultaţi ce spune profetul:

2 Cronici 18:27

v.27  Şi Mica a zis: ,,Dacă te vei întoarce în pace, n’a vorbit Domnul prin mine!“ Apoi a mai zis: ,,Voi, toate popoarele, auziţi!“

Îmi place foarte mult ce a spus Mica aici. Înainte de a fi luat şi întemniţat, el ţine să spună: “Dacă te întorci, nu a vorbit Domnul prin mine. Dar nu te vei întoarce.” Apoi se întoarce către popor şi spune: “El nu va mai fi aici, dar voi veţi fi. Ţineţi minte ce v-am spus!”

2 Cronici 18:28-29

v.28  Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, s’au suit la Ramot în Galaad.

v.29  Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: ,,Vreau să-mi schimb hainele ca să mă duc la luptă; dar tu, îmbracă-te cu hainele tale.“ Şi împăratul lui Israel şi-a schimbat hainele, şi s’au dus la luptă.

Ahab a dovedit că fusese un înşelător de la început până la sfârşit. Singurul bărbat din luptă care purta haine împărăteşti era Iosafat, aşa că el era ca o ţintă umblătoare pentru inamic. Deştept, Ahab s-a deghizat. Am putea spune că Ahab l-a pus pe Iosafat în poziţia de a fi ucis de duşmani. Aceasta nu era câtuşi de puţin lupta lui Iosafat, şi totuşi el aproape că şi-a pierdut viaţa!

2 Cronici 18:30-31

v.30  Împăratul Siriei dăduse următoarea poruncă mai marilor peste carăle lui: ,,Să nu vă luptaţi nici cu cel mic nici cu cel mare, ci să vă luptaţi numai cu împăratul lui Israel.“

v.31  Cînd au zărit mai marii carălor pe Iosafat, au zis: ,,Este împăratul lui Israel.“ Şi l-au înconjurat ca să lupte cu el. Iosafat a scos un ţipăt. Domnul l-a ajutat, şi Dumnezeu i-a îndepărtat dela el.

Iosafat a ieşit viu din această luptă numai pentru că Dumnezeu a intervenit în ajutorul lui.

Ahab se simte foarte mulţumit de sine însuşi. Datorită deşteptăciunii sale, el se aşteaptă să iasă din luptă neatins. Dar observaţi ce s-a întâmplat în continuare:

2 Cronici 18:33

v.33  Atunci un om a tras cu arcul la întîmplare, şi a lovit pe împăratul lui Israel între încheieturile armăturii. Împăratul a zis celui ce-i mîna carul: ,,Întoarce, şi scoate-mă din cîmpul de bătaie, căci sînt rănit.“

În armata siriană s-a găsit un soldat care rămăsese cu o singură săgeată în tolbă. El a tras arcul la întâmplare, adică nu a ţintit nimic. Dar săgeata aceea avea numele lui Ahab pe ea. Şi l-a găsit. Ce s-a întâmplat? Ahab a murit, aşa cum prezisese Mica.

Iosafat s-a dus înapoi acasă mai trist şi mai înţelept decât la începutul acestei aventuri.

Dragi prieteni sper că noi am devenit mai înţelepţi ascultând această istorie. Sper că nu trebuie să trece noi înşine prin ea pentru a învăţa lecţia. Dumnezeu ne-a lăsat Cuvântul Său tocmai pentru a  învăţa cum trebui să ne purtăm faţă de el şi unii faţă de alţii.

Mergem puţin mai departe la capitolul 19 şi vom descoperi că la întoarcerea sa acasă, Iosafat este întâmpinat de un profet cu un mesaj din partea lui Dumnezeu.

2 Cronici 19:1-2

v.1    Iosafat, împăratul lui Iuda, s’a întors în pace acasă la Ierusalim.

v.2    Iehu, fiul proorocului Hanani, i-a ieşit înainte, şi a zis împăratului Iosafat: ,,Cum de ai ajutat tu pe cel rău, şi ai iubit pe cei ce urăsc pe Domnul? Din pricina aceasta este mîniat Domnul pe tine.

“Cum de ai ajutat tu pe cel rău?” Iată o întrebare foarte bună.

Generaţia aceasta, care se grăbeşte să tolereze şi să îmbrăţişeze orice şi pe oricine, ar trebui să se gândească serios la acest lucru.

Dragul meu prieten, Dumnezeu nu-ţi va cere niciodată să-l iubeşti pe unul din duşmanii Săi. Una este să-l iubeşti pe păcătos şi alta este să iubeşti păcatul lui. Trebuie să facem distincţia între aceste două atitudini. Noi trebuie să urâm păcatul celui păcătos.

Dacă păcătosul nu se schimbă, ci persistă şi insistă să-şi urmeze păcatul, nu avem alternativă, dragi prieteni.

Există oameni care sunt cu adevărat duşmanii lui Dumnezeu, duşmanii Cuvântului lui Dumnezeu şi ai creştinismului.

Eu nu cred că Dumnezeu Se aşteaptă ca noi să ne rugăm pentru ei. Eu nu am crezut nici o clipă că această dulcegărie ipocrită Îi face cinste lui Dumnezeu. Mulţi mi-au spus mie cât de mult mă iubesc. Unii chiar au făcut afirmaţii de-a dreptul extravagante şi tocmai aceştia au fost cei despre care am descoperit ulterior că nu-mi erau prieteni. Dumnezeu nu poate onora această atitudine prin care susţinem sus şi tare că-i iubim pe toţi cei pe care-i cunoaştem, când adevărul este că nu putem iubi decât câteva persoane. Trebuie să-i iubim pe cei ce sunt ai Lui: aceasta este porunca Domnului. Şi trebuie să-l iubim pe cel păcătos în sensul că ar trebui să încercăm să-l aducem la Hristos. Dar aceasta nu înseamnă că putem face compromisuri cu păcatul.

Mai avem o lecţie importantă de învăţat aici peste care nu aş dori să trecem. Dumnezeu nu l-a trimis pe Iehu la Iosafat înainte de înfrăţirea lui cu Ahab şi Izabela. La momentul acela, Dumnezeu nu l-a trimis cu nici un mesaj la împărat. Iosafat era un om al lui Dumnezeu. El a avut partea lui de greşeli. Dumnezeu a  îngăduit această experienţă cu Ahab pentru că avea de gând să-l înveţe pe Iosafat o lecţie foarte importantă.

Mulţi oameni îşi conferă singuri titlul de poliţişti spirituali ai lui Dumnezeu. Le place să spună altora cum ar trebui să trăiască şi să lucreze, cu cine să se asocieze şi cu cine să nu aibă nimic de-a face. Dumnezeu spune foarte clar că noi nu trebuie să-i judecăm pe alţii în probleme de conştiinţă. Apostolul Pavel spune: “Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea” (Rom. 14:4). Noi cădem în greşeala de a-i critica pe alţii pentru că nu sunt la fel de devotaţi şi de separaţi de cele lumeşti pe cât credem noi că ar trebui să fie. Dar Dumnezeu îl poate face să stea pe slujitorul Său. Dacă el are o credinţă personală în Isus Hristos, Dumnezeu îl va ţine în picioare. Iată cum aş dori să explic acest lucru. Eu va trebui să dau socoteală pentru viaţa mea înaintea Domnului Isus Hristos. El este Stăpânul meu. Voi nu sunteţi stăpânii mei. Tot aşa, nici eu nu sunt stăpânul vreunuia dintre voi. Domnul Isus Hristos este Stăpânul vostru. Lui Îi veţi da socoteală de viaţa voastră. Faptul că ştiu că va veni o zi în care voi da socoteală de viaţa mea înaintea Domnului Isus mă menţine destul de ocupat. Nu am timp să stau şi să vă judec pe voi şi sper din toată inima că nici voi nu veţi avea timp să mă judecaţi pe mine. Judecata nu este treaba noastră, ci a Domnului. Dumnezeu mă va mustra dacă greşesc. Aşa a făcut şi cu Iosafat.

Dumnezeu l-a învăţat ceva pe Iosafat prin această experienţă şi Iosafat şi-a învăţat lecţia.

2 Cronici 19:3

v.3  Dar tot se mai găseşte şi ceva bun în tine, căci ai înlăturat din ţară idolii, şi ţi-ai pus inima să caute pe Dumnezeu.“

Iosafat a fost un om remarcabil, dar căsătoria fiului său cu fiica lui Ahab a atras judecata lui Dumnezeu asupra lui şi asupra poporului său, aşa cum vom vedea mai departe.

2 Cronici 19:4

v.4  Iosafat a rămas la Ierusalim. Apoi a mai făcut o călătorie prin mijlocul poporului, dela Beer-Şeba, pînă la muntele lui Efraim, şi i-a adus înapoi la Domnul, Dumnezeul părinţilor lor.

Acum vom vedea care au fost reformele pe care le-a iniţiat Iosafat.

2 Cronici 19:5-7

v.5   A pus judecători în toate cetăţile întărite din ţara lui Iuda, în fiecare cetate.

v.6   Şi a zis judecătorilor: ,,Luaţi seama la ce veţi face, căci nu pentru oameni veţi rosti judecăţi; ci pentru Domnul, care va fi lîngă voi cînd le veţi rosti.

v.7   Acum, frica Domnului să fie peste voi; vegheaţi asupra faptelor voastre, căci la Domnul, Dumnezeul nostru, nu este nici o nelegiuire, nici nu se are în vedere faţa oamenilor, nici nu se primesc daruri.“

După mine, aceasta este problema sistemului nostru juridic din prezent. Când un om fără Dumnezeu stă pe scaunul judecătorului, el nu crede că are vreo responsabilitate înaintea lui Dumnezeu. Acesta este un judecător periculos, indiferent de faima pe care o are. De ce spun că este periculos? Pentru că este supus tuturor viciilor. Din capul locului, el este capabil de a face o judecată greşită. De asemenea, el este în stare să-i favorizeze pe unii şi să-i trateze cu dispreţ pe alţii şi chiar să ia mită.

2 Cronici 19:8-9

v.8  Cînd s’a întors la Ierusalim, Iosafat a pus şi aici, pentru judecăţile Domnului şi pentru neînţelegeri, Leviţi, preoţi şi căpetenii peste casele părinteşti ale lui Israel.

v.9  Şi iată poruncile pe cari li le-a dat: ,,Voi să lucraţi în frica Domnului, cu credinţă şi curăţie de inimă.

Vedeţi aşadar cum a organizat Iosafat mersul împărăţiei sale, astfel încât totul să fie centrat în Dumnezeu.

Dacă vă aduceţi aminte, spuneam că înainte de alianţa cu Ahab, Dumnezeu dăduse pace lui Iosafat şi nu avusese nici un război. El se duce totuşi la luptă împreună cu Ahab. Ei bine, de acum va avea şi el parte de războaie. Să urmărim şi capitolul 20:

2 Cronici 20:1-3

v.1  După aceea, fiii lui Moab şi fiii lui Amon, şi cu ei nişte Moaniţi, au pornit cu război împotriva lui Iosafat.

v.2   Au venit şi au dat de ştire lui Iosafat, zicînd: ,,O mare mulţime înaintează împotriva ta de dincolo de mare, din Siria, şi sînt la Haţaţon-Tamar, adică En-Ghedi.“

v.3   În spaima sa, Iosafat şi-a îndreptat faţa să caute pe Domnul, şi a vestit un post pentru tot Iuda.

Omul acesta are o reacţie normală: îi este frică. El vine la Dumnezeu în rugăciune şi trimite vorbă poporului să i se alăture în post şi rugăciune.

2 Cronici  20:4-5

v.4  Iuda s’a adunat să cheme pe Domnul, şi au venit din toate cetăţile lui Iuda să caute pe Domnul.

v.5  Iosafat a venit în mijlocul adunării lui Iuda şi a Ierusalimului, în Casa Domnului, înaintea curţii celei noi.

v.6  Şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, nu eşti Tu Dumnezeu în ceruri şi nu stăpîneşti Tu peste toate împărăţiile neamurilor? Oare n’ai Tu în mînă tăria şi puterea, aşa că nimeni nu Ţi se poate împotrivi?

v.7  Oare n’ai izgonit Tu, Dumnezeul nostru, pe locuitorii ţării acesteia dinaintea poporului Tău Israel, şi n’ai dat-o Tu pentru totdeauna de moştenire seminţei lui Avraam care Te iubea?

Iosafat face un lucru pe care tatăl său, Asa, nu l-a făcut. Asa nu a găsit odihnă în experienţele din trecut, care ar fi putut să-i întărească credinţa. Ştiind în ce fel a lucrat Dumnezeu în trecut, Iosafat se bizuie acum pe făgăduinţele lui Dumnezeu. El explică întreaga situaţie în rugăciunea sa înaintea lui Dumnezeu şi apoi încheie astfel:

2 Cronici  20:12-13

v.12  O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu pe ei? Căci noi sîntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi, care înaintează împotriva noastră, şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sînt îndreptaţi spre Tine!“

v.13  Tot Iuda stătea în picioare înaintea Domnului, cu pruncii, nevestele şi fiii lor.

Ce scenă impresionantă! Ce împărat! El se predă cu totul în mâna lui Dumnezeu în această situaţie aparent fără ieşire.

2 Cronici 20:14

v.14  Atunci Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, Levitul, dintre fiii lui Asaf.

Observaţi cât de des sunt folosite în Scriptură genealogiile pentru identificarea profeţilor sau a altor bărbaţi menţionaţi în paginile Bibliei. Acest lucru este important. Mă întreb dacă voi ştiţi cine a fost stră-stră-stră-străbunicul vostru. Eu nu ştiu cine a fost. Dar poporul Israel păstra aceste genealogii foarte precise, după cum puteţi vedea.

Ascultaţi ce spune Iahaziel, care vine acum ca purtător de cuvânt al lui Dumnezeu:

2 Cronici 20:15

v.15  Şi Iahaziel a zis: ,,Ascultaţi, tot Iuda şi locuitorii din Ierusalim, şi tu, împărate Iosafat! Aşa vă vorbeşte Domnul: ,,Nu vă temeţi şi nu vă spăimîntaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.

Eu am nevoie să-mi amintesc acest lucru. Îmi este uşor să uit că lucrarea pe care mi-a încredinţat-o Dumnezeu este a Domnului. Eu mă port uneori ca şi când ar fi a mea; încep să port singur povara şi să rezolv probleme şi să-mi fac griji. Din când în când, am nevoie să-mi aduc aminte că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Şi de vreme ce este a Lui, tot El Se va îngriji de rezolvarea problemelor care apar pe parcurs. Un vechi imn spune: “Vino cu povara ta la Domnul şi las-o în grija Lui”. Problema mea este că eu Îi prezint Domnului povara şi apoi o iau înapoi, o pun la loc pe umăr şi îi simt în continuare greutatea.

Cât de bun este Dumnezeu! El spune: “Nu te teme, Iosafat. Lupta aceasta nu este a ta, este a Mea.” Şi Eu mă aflu uneori în situaţii din care nu pot să ies, pe care nu pot să le las total în seama Domnului. Dar Dumnezeu asta aşteaptă de la noi. El Se va îngriji de povara noastră, dacă noi o lăsăm în seama Lui. De-am învăţa şi noi să lăsăm toate poverile în mâna lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Iosafat!

Fie ca Dumnezeu să ne dea înţelepciunea şi puterea de a face un asemenea lucru.

28