Itinerar Biblic Ep.0432 – 2 CRONICI Cap. 8:1- 9:31

 

Dragi ascultători, suntem în faţa altor două capitole din a doua carte a Cronicilor, capitole care  ne spun câte ceva despre experienţa şi activitatea lui Solomon, precum şi despre mărturia sa în alte domenii.

Acest bărbat a fost un lider foarte energic. El a încercat să ducă la îndeplinire toate planurile, scopurile şi promisiunile lui David. Dar să privim la Cuvântul lui Dumnezeu pentru a vedea cum îl descrie el pe Solomon. Începem cu capitolul 8:

2 Cronici 8:1

v.1  După douăzeci de ani, în timpul cărora Solomon a zidit Casa Domnului şi casa lui însuş,

v.2  a întărit cetăţile, pe cari i le-a dat Hiram şi a aşezat în ele pe copiii lui Israel.

Construirea templului a fost un proces de lungă durată; acesta a durat cât jumătate din domnia sa. Acesta este lucrul pe care l-a luat în seamă Dumnezeu în primul rând.

2 Cronici 8:3

v.3  Solomon a mers împotriva Hamatului, la Ţoba, şi a pus stăpînire pe ea.

Acesta este singurul război consemnat în timpul domniei lui Solomon şi nu pare să fie deloc semnificativ.   Totuşi, în versetul 9 avem o informaţie ce trebuie luată în seamă pentru că ea indică grija pe care Solomon a avut-o faţă de poporul său.

2 Cronici 8:9

v.9  Solomon n’a întrebuinţat ca robi pentru lucrările lui, pe niciunul din copiii lui Israel: căci ei erau oameni de război, căpeteniile lui, slujbaşii lui, mai marii carălor şi călărimii lui.

Vedeţi, Solomon i-a folosit pe cei din poporul său în armată şi în poziţii de conducere, în timp ce munca de jos era rezervată descendenţilor triburilor din Canaan, vechii proprietari ai ţării, care nu fuseseră nimiciţi.

2 Cronici 8:10

v.10  Căpeteniile puse de împăratul Solomon în fruntea poporului, şi însărcinaţi să privegheze peste el, erau în număr de două sute cincizeci.

Acesta este un lucru care va atrage multe dificultăţi după o vreme. Dumnezeu îl consemnează, dar nici nu-l laudă, nici nu-l binecuvântează.

2 Cronici 8:11

v.11  Solomon a suit pe fata lui Faraon din cetatea lui David în casa pe care i-o zidise; căci a zis: ,,Nevastă-mea să nu locuiască în casa lui David, împăratul lui Israel, pentrucă locurile în cari a intrat chivotul Domnului sînt sfinte.“

Aceasta este o decizie interesantă luată de Solomon cu privire la soţia lui, fiica faraonului. El i-a construit un palat afară din cetatea lui David.

Am observat că astăzi ţi se oferă următoarea explicaţie, în Israel, cu privire la multele neveste ale lui Solomon: el s-a căsătorit cu aceste femei din alte popoare pentru avantaje politice ceva de genul: „Socrul tău nu va porni la război împotriva ta”.

Astfel, acesta era unul din modurile folosite de Solomon pentru a menţine pacea în ţară. Nici un rege nu ar fi venit să lupte împotriva unei ţări în care propria-i fiică era regină.

Nu ştiu dacă acesta este motivul pentru care Solomon a avut atâtea soţii. Poate că este parţial adevărat. Oricum ar fi, faptul în sine era împotriva poruncii lui Dumnezeu. Chiar în felul acesta era evident în cine se încredea Solomon. El nu se mai încredea în Dumnezeu pentru protecţia ţării ci în jocurile politice.

Cea de-a doua parte a capitolului 8 este dedicată templului şi celebrării sărbătorilor, precum şi felului în care Solomon numea preoţi şi leviţi în slujbele lor, aşa cum plănuise David.

Capitolul 9 este cel din urmă capitol care se referă la Solomon. Am văzut că cea mai mare realizare a lui Solomon a fost construirea templului. Ce alt lucru din viaţa lui Solomon a fost atât de important înaintea lui Dumnezeu pentru a fi consemnat a doua oară?

Este interesant de remarcat faptul că Solomon a reuşit să împlinească voia lui Dumnezeu cu privire la Israel, şi anume ca acesta să fie o mărturie în lume. În capitolul 9 vom vedea cum anume s-a atins acest ţel.

Să ţinem seama de faptul că modul în care trebuia să fie Israel o mărturie pentru lumea din vremea sa şi modul în care este biserica astăzi o mărturie despre Domnul în mijlocul lumii sunt diferite. Israel privea spre interior; biserica priveşte spre exterior. Israel trebuia să meargă la templu şi să invite lumea să se închine acolo. Biserica va începe din Ierusalim şi va ajunge la marginile pământului. Cu alte cuvinte, biserica trebuie să ducă Evanghelia în toată lumea, în timp ce poporul Israel trebuia să invite lumea la el acasă şi să împărtăşească oaspeţilor revelaţia lui Dumnezeu în templu. Israel trebuia să aducă mărturie despre Dumnezeul cel viu şi adevărat, ca popor, într-o lume a politeismului. Biserica trebuie să aducă lumii mărturia învierii, să mărturisească despre Mântuitorul cel viu, prin indivizi, în toate popoarele acestei lumii caracterizată de ateism.

Israel şi-a împlinit planul încredinţat de Dumnezeu, într-o oarecare măsură, ceea ce este evident din numărul mare de neevrei care veneau la Ierusalim să se închine şi să-L cunoască pe Dumnezeu prin serviciul religios de la templu. Unitatea de măsură pentru succesul bisericii de astăzi este reprezentată de numărul seminţiilor şi naţiunilor în care propovăduim Evanghelia.

Noi avem tendinţa de a desconsidera eforturile poporului Israel şi de a preamări succesul bisericii. Auzim vorbindu-se în mod constant despre eşecul poporului Israel. În acelaşi timp, sunt prezentate rapoarte exagerate cu privire la succesul propovăduirii Evangheliei în locuri depărtate.

Îi aud pe oameni vorbind mereu despre treziri spirituale ce au loc, mereu, în alte localităţi, niciodată unde sunt ei.        Adevărul gol-goluţ este că noi ne facem vinovaţi de apostazie în prezent. Vremurile sunt tot mai întunecate. Există încă multe biserici minunate şi slujitori duhovniceşti care continuă să rămână credincioşi, dar ei cunosc cât de dificil este ceasul în care ne aflăm.

Deşi mai sunt şi predicatori şi învăţători ai Bibliei care nu ies din instituţiile în care lucrează şi care văd situaţia din prezent ca şi când ar privi prin ochelari cu lentile roz, oricine lucrează în mijlocul lumii de astăzi ştie că suntem într-o perioadă de apostazie.

Pe de altă parte, Israel a reuşit să împlinească acest aspect al voii lui Dumnezeu într-o măsură mult mai mare decât ne dăm noi seama.

Noi avem tendinţa să le măsurăm succesul prin eşecul final – apostazia finală a naţiunii care a dus la captivitatea lor. A existat însă o vreme în care poporul Israel nu L-a dezamăgit pe Dumnezeu. Mărturia pornea din Ierusalim şi ajungea în toate popoarele acelei vremi. Oamenii de diverse naţii erau atraşi la Ierusalim ca de un magnet. Afluenţa cea mai mare a fost atinsă în vremea domniei lui Solomon. Poporul a atins un punct culminant în vremea aceea. După aceea a venit deteriorarea imaginii şi s-a instalat declinul.

Scripturile ne oferă două exemple izolate ale influenţei exercitate asupra Neamurilor în timpul domniei lui David şi a lui Solomon. Cu siguranţă au mai existat şi altele despre care însă noi nu ştim nimic. Hiram, împăratul Tirului şi prietenul lui David, a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu. El a făcut daruri extraordinar de mari pentru templu şi a pus la dispoziţie mână de lucru şi materiale pentru construcţie.

Vă amintiţi ce i-a scris lui Solomon? “Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care a făcut cerurile şi pământul, că a dat împăratului David un fiu înţelept…” (2 Cronici 2:12). Hiram era un fiu al lui Iafet.

Vizita împărătesei din Seba este consemnată pentru ca noi să vedem că Israel atinsese colţurile cele mai depărtate ale lumii din vremea sa cu o mărturie pentru Dumnezeu. Împărăteasa din Seba este o reprezentantă a urmaşilor lui Ham. Capitolul 9 din 2 Cronici ne prezintă istoria vizitei sale la Ierusalim.

Înainte de a începe să citim câteva versete din capitolul 9 aş dori să vă amintesc faptul că şi în Noul Testament, când ni se vorbeşte despre biserica primară şi despre acţiunea acesteia de propovăduire a Evangheliei, ni se dau tot doar câteva exemple. Astfel, avem exemplul famenului etiopian care este fiul lui Ham; exemplul lui Corneliu care este fiul lui Iafet; şi exemplul lui Saul din Tars care este fiul lui Sem.

Dar să ne apropiem de capitolul 9:

2 Cronici 9:1-2

v.1    Împărăteasa din Seba a auzit de faima lui Solomon, şi a venit la Ierusalim ca să-l încerce prin întrebări grele. Ea avea un alai foarte mare, şi cămile încărcate cu mirodenii, aur mult de tot şi pietre scumpe. S’a dus la Solomon, şi i-a spus tot ce avea pe inimă.

v.2   Solomon i-a răspuns la toate întrebările, şi n’a fost nimic pe care să nu fi ştiut Solomon să i-l lămurească.

Cu alte cuvinte, Solomon i-a spus secretul împărăţiei sale. El i-a spus că Dumnezeu îi dăduse înţelepciunea şi că templul era locul în care ei îl puteau aborda pe Dumnezeu. Dumnezeu spusese că acela va fi locul în care se va întâlni cu poporul Său.

2 Cronici 9:3-4

v.3  Împărăteasa din Seba a văzut înţelepciunea lui Solomon, şi casa pe care o zidise,

v.4  şi bucatele dela masa lui, şi locuinţa slujitorilor lui, şi slujbele şi hainele celor ce-i slujeau, şi paharnicii lui şi hainele lor, şi treptele pe cari se suia la Casa Domnului.

În 1 Împ. 10:24 ni se spune că: “Toată lumea căuta să vadă pe Solomon ca să audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui.” Ne este dat doar acest exemplu al împărătesei din Seba care a venit de la o mare depărtare pentru ca să vadă înţelepciunea lui Solomon. Vedeţi dar că poporul Israel a reuşit să transmită mărturia sa despre Dumnezeu în întreaga lume.

Traducerea în limba engleză redă astfel ultima parte a versetului 4: “şi hainele lor, şi ascensiunea sa prin care se suia la Casa Domnului”.

Aceasta este arderea de tot pe care o aducea Solomon. Această ardere de tot Îl prefigurează pe Hristos. Nici un alt popor nu avea ceva comparabil cu jertfa pentru ispăşire. Acesta a fost lucrul care a uimit-o cel mai mult pe împărăteasa din Seba. Aceasta era jertfa care arăta spre Hristos. David a spus şi a scris atât de multe despre Hristos încât nu cred că Solomon nu i-a dat nici o explicaţie împărătesei cu privire la Acela care va veni să ridice păcatul lumii.

2 Cronici 9:5-6

v.5  Uimită, ea a zis împăratului: ,,Era adevărat deci ce am auzit eu în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta!

v.6   Nu credeam tot ce se zicea, pînă n’am venit şi am văzut cu ochii mei. Şi iată că nu mi s’a istorisit nici jumătate din mărirea şi înţelepciunea ta. Tu întreci faima pe care am auzit-o despre tine.

Această femeie a spus: “Când am auzit toate acele lucruri despre ce a făcut Dumnezeu, pur şi simplu nu mi-a venit să le cred.” Dar ea a avut destulă credinţă pentru ca, atunci când a auzit despre măreţia lui Solomon, să facă o călătorie lungă şi dificilă pentru a vedea toate acestea cu proprii ochi. Pentru vremea aceea, călătoria făcută de împărăteasa din Seba era şi lungă şi extrem de dificilă. Ea nu avea la dispoziţie un avion care să o ducă la Ierusalim în câteva ore. Probabil că a călătorit aproape două luni prin deşertul arzător. Ea a bătut atâta drum pentru ca să cunoască ceva despre înţelepciunea acestui om şi să afle amănunte despre relaţia lui cu Dumnezeu. Ea nu a crezut cele ce auzea până când nu a văzut şi auzit totul chiar de la Solomon. Ascultaţi ce spune împărăteasa:

2 Cronici 9:7-8

v.7  Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, cari sînt pururea înaintea ta, şi cari aud înţelepciunea ta!

v.8  Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care S’a îndurat de tine, şi te-a pus pe scaunul Lui de domnie ca împărat pentru Domnul, Dumnezeul tău! Pentrucă Dumnezeul tău iubeşte pe Israel şi vrea să-l facă să rămînă în picioare pe vecie, pentru aceea te-a pus împărat peste el, ca să faci judecată şi dreptate.“

Această femeie Îl laudă acum pe Dumnezeu. Mai târziu şi ea va fi lăudată de Dumnezeu.

Iată ce a spus Domnul Isus când a vorbit despre ea: “Împărăteasa de la miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului, ca să audă înţelepciunea lui Solomon…” (Matei. 12:42).

Există o Seba în sud-vestul Arabiei şi în Africa. De vreme ce Domnul Isus a spus că ea a venit de la marginile pământului, presupun că a venit din Africa.

În orice caz, anturajul ei reflectă bogăţia şi luxul Orientului. Înţelepţii nu făcuseră niciodată o impresie atât de puternică. Ea venise cu mare pompă şi cu un alai potrivit pentru un monarh oriental. Se pare că arderea de tot a impresionat-o cel mai mult. Aceasta era imaginea completă şi perfectă a lui Hristos în Vechiul Testament. Cât de bine a reuşit Israel să transmită mărturia despre Dumnezeu în rândurile Neamurilor? Ei bine, această femeie a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeul cel viu şi adevărat.

Domnul Isus i-a spus femeii de la fântână: “Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.” (Ioan 4:21). În vremea lui Isus, “ceasul” acela se apropia. Şi ceasul acela a venit într-adevăr, astfel că noi trebuie să ducem astăzi Evanghelia până la marginile pământului.

Totuşi, în vremea lui Solomon, lumea venea la Ierusalim să-L cunoască pe Dumnezeu.

Acum, trebuie să spunem că lumea mai era atrasă şi de ceea ce strânsese Solomon. Iată ce aflăm di versetele 22 şi 23:

2 Cronici 9:22-23

v.22  Împăratul Solomon a întrecut pe toţi împăraţii pămîntului prin bogăţiile şi înţelepciunea lui.

v.23  Toţi împăraţii pămîntului căutau să vadă pe Solomon, ca să audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui.

Chiar prin bogăţiile acestea, Solomon aducea o mărturie în lumea din vremea sa. Nu trebuie să vă gândiţi însă la o mărturie pozitivă. Versetul 25 relatează un act de neascultare a lui Solomon:

2 Cronici 9:25

v.25  Solomon avea patru mii de iesle pentru caii dela carăle lui, şi douăsprezece mii de călăreţi pe cari i-a aşezat în cetăţile unde îşi ţinea carăle şi la Ierusalim lîngă împărat.

Acest fapt relevă un defect în caracterul acestui personaj. Împăratului îi era interzis, prin Legea mozaică, să înmulţească şi să aibă atât de mulţi cai şi atât de multe neveste. Solomon a înmulţit şi caii, şi femeile din viaţa sa. Una din cele mai impresionante privelişti la Meghido este cea oferită de ruinele grajdurilor de cai pe care le deţinuse Solomon acolo. Se mai găsesc ruine ale grajdurilor sale şi în alte locuri. El a fost implicat serios în această afacere a înmulţirii cailor!

2 Cronici 9:26-28

v.26  El stăpînea peste toţi împăraţii, dela Rîu pînă la ţara Filistenilor şi pînă la hotarul Egiptului.

v.27  Împăratul a făcut argintul tot aşa de obicinuit la Ierusalim ca pietrele, şi cedrii tot atît de mulţi ca smochinii sălbatici, cari cresc pe cîmpie.

v.28  Din Egipt şi din toate ţările se aduceau cai pentru Solomon.

Solomon a fost unul din marii conducătorii ai lumii. Cu toate acestea şi el ajunge la marele prag peste care trebuie să treacă toţi oamenii – moartea:

2 Cronici 9:29-31

v.29  Celelalte fapte ale lui Solomon, cele dintîi şi cele depe urmă, nu sînt scrise oare în Cartea proorocului Natan, în proorocia lui Ahia din Silo, şi în descoperirile proorocului Ieedo despre Ieroboam, fiul lui Nebat?

v.30  Solomon a domnit patruzeci de ani la Ierusalim peste tot Israelul.

v.31  Apoi Solomon a adormit cu părinţii lui, şi l-au îngropat în cetatea tatălui său David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Roboam.

Dumnezeu Îşi împlinise făgăduinţa faţă de Solomon. El îi dăduse înţelepciune supranaturală, conform cererii sale şi, în plus, bogăţii, faimă şi cinste.

Din păcate nu se poate că Solomon şi-a făcut întru totul partea lui faţă de Dumnezeu.

Ba chiar a încălcat în mod flagrant câteva din legile pe care Dumnezeu le stabilise pentru împăraţi. Mă refer din nou la aceste porunci de a nu avea multe soţii, mulţi cai şi mult aur.

De ce a prevăzut Dumnezeu asemenea lucruri? Pentru că Dumnezeu ne cunoaşte foarte bine inima dragii mei. El a cunoscut-o şi pe a lui Solomon şi în ciuda înţelepciunii lui, inima lui a fost la fel cu a noastră.

Vedeţi, dragi prieteni, înţelepciunea nu

este garanţia unei relaţii potrivite cu Dumnezeu. În ciuda înţelepciunii pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Solomon, acesta i-a întors spatele la un moment dat.

Adevărata noastră problemă este aceea a inimii.

De fapt, Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează: „Păziţi-vă inima mai mult decât orice, căci acolo sunt izvoarele vieţii”.

Dragul meu prieten, ce faci cu inima ta? Pe cine laşi să o conducă?

Solomon şi-a lăsat inima condusă de putere, faimă, femei, bogăţie şi în cele din urmă a ajuns departe de Dumnezeu.

Vedeţi de ce dragii mei, avem nevoie de sprijinul lui Dumnezeu…şi El este gata să ni-l ofere să ştiţi! Mai trebuie doar să-l cerem! Deci, nu ezitaţi!