Itinerar Biblic Ep.0430 – 2 CRONICI Cap. 5:1- 6:42

 

Tema: Construcţia templului este încheiată

 

Dragi ascultători, facem un nou popas în cartea Cronicilor şi vă invit să vă imaginaţi că sunteţi aproape de Ierusalim, pe vremea lui Solomon, în timp ce se construia templul de la Ierusalim.

Vă imaginaţi probabil că veţi auzi lovituri de ciocan, strigăte, multă gălăgie… Doar e şantier, nu?

Ei bine, în capitolul 5 aflăm că se încheie construcţia şi interesant: la templu nu s-a auzit nici un zgomot. Citiţi numai ceea ce se spune în prima carte a Împăraţilor, capitolul 6, versetul 7. Dar mai bine să citim împreună:

1 Regi 6:7:  Cînd s’a zidit casa, s’au întrebuinţat pietre cioplite gata înainte de a fi aduse acolo, aşa că nici ciocan, nici secure, nici o unealtă de fer nu s’au auzit în casă în timpul zidirii.

Dar să vedem ce mai aflăm din cele două capitole asupra căror Duhul Sfânt ne va îndrepta astăzi atenţia. Să începem cu capitolul 5:

2 Cronici 5:1-2

v.1  Astfel a fost isprăvită toată lucrarea pe care a făcut-o Solomon pentru Casa Domnului. Apoi a adus argintul, aurul şi toate uneltele pe cari le închinase Domnului tatăl său David, şi le-a pus în vistieriile Casei lui Dumnezeu.

v.2  Atunci Solomon a strîns la Ierusalim pe bătrînii lui Israel şi pe toate căpeteniile seminţiilor, pe capii familiilor copiilor lui Israel, ca să mute din cetatea lui David, adică din Sion, chivotul legămîntului Domnului.

După încheierea lucrărilor, chivotul a fost adus în templu.

Sionul este undeva  sus, pe deal, nu prea departe de zona în care este amplasat templul.

Nu se cunoaşte locul exact în care a ţinut David chivotul; cert este că acesta se afla în cetatea lui David, pe Muntele Sion. Aceasta nu este o zonă prea întinsă şi este relativ aproape de templu.

2 Cronici 5:6

v.6  Împăratul Solomon şi toată adunarea lui Israel, chemată la el, a stătut înaintea chivotului. Au jertfit oi şi boi, cari nu se pot nici socoti, nici număra, din pricina mulţimii lor.

Ideea de aici este că nu s-a făcut nici o încercare de a număra animalele jertfite pentru că ele reprezintă jertfa lui Hristos. Şi aceasta nu se poate măsura cu măsuri omeneşti.

2 Cronici 5:7-9

v.7  Preoţii au dus chivotul legămîntului Domnului la locul lui, în sfîntul locaş al casei, în Locul prea sfînt, supt aripile heruvimilor.

v.8  Heruvimii aveau aripile întinse peste locul chivotului, şi acopereau chivotul şi drugii lui pe deasupra.

v.9  Drugilor li se dăduse o astfel de lungime încît capetele lor se vedeau la o depărtare de chivot dinaintea sfîntului locaş, dar nu se vedeau de afară. Chivotul a fost acolo pînă în ziua de azi.

“Până în ziua de azi” se referă, desigur, la vremea scrierii cărţii Cronicilor. Chivotul nu mai trebuia să fie mutat. Să ne amintim că chivotul fusese construit în pustie, la Muntele Sinai, după care copiii lui Israel au rătăcit patruzeci de ani în pustie. Chivotul era purtat întotdeauna înaintea lor în timpul călătoriei. Chivotul a trecut primul râul Iordan când Israel a intrat în Ţara promisă. După ce au ajuns în ţară, chivotul tot a fost mutat din loc în loc.

Ba, la un moment dat, a fost capturat de filisteni, care l-au trimis ulterior înapoi.

Chivotul fusese adus la Ierusalim de către David şi el l-a păstrat pe Muntele Sion pentru vremea când va fi desăvârşită lucrarea de construcţie a templului. Ei bine, iată că venise acest moment şi chivotul este plasat în Locul Preasfânt şi drugii sunt scoşi afară din locaşurile lor, aşa cum este în original. Ştiţi ce înseamnă aceasta?

Aceasta înseamnă că chivotul nu va mai fi mutat din acel loc.

Legea cerea ca bărbaţii din Israel să vină înaintea sfântului lăcaş de trei ori pe an: de Paşte, la sărbătoarea Cincizecimii şi la sărbătoarea corturilor. Aceasta însemna că din acest moment, ei vor veni la Ierusalim cu ocazia acestor sărbători şi se vor înfăţişa la templu, unde se afla acum chivotul.

Chivotul, dragii mei, vorbeşte despre Domnul Isus Hristos, despre Persoana Sa. Deasupra chivotului era scaunului îndurării care vorbeşte despre lucrarea Sa de răscumpărare, despre vărsarea sângelui Său, despre faptul că El este acum jertfa noastră de ispăşire. Toate acestea sunt lucruri permanente, care nu se mai pot schimba.

“… acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa” spune autorul epistolei către Evrei în capitolul  9:26. Acest lucru este stabilit o dată pentru totdeauna. Nu va mai fi o altă cale de mântuire. Petru spunea următorul lucru: “În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” (Faptele Apostolilor 4:12).

Dragul meu prieten, drugii au fost scoşi. Chivotul nu se va mai muta din loc.

De asemenea, scoaterea drugilor înseamnă odihnă. Ştiţi că  Domnul Isus dă odihnă tuturor celor care vin la El?

La fel,  va exista un loc de odihnă. Domnul nostru a vorbit despre acest loc atunci când a spus ucenicilor Săi: “Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” (Ioan 14:2-3). Locul este pregătit şi va veni o zi în care vom merge acolo.

Una din caracteristicile acestui loc pregătit pentru noi este permanenţa lui; acest loc ne aşteaptă şi va fi acolo pentru întreaga veşnicie. “El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21:4). Aceasta este cetatea lui Dumnezeu, dragi prieteni. Este un loc permanent, veşnic şi “… Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, sunt Templul ei” (Apocalipsa 21:22).

Dragi prieteni, încă o dată, drugii au fost scoşi. Cât de minunat este că noi nu suntem nevoiţi să rătăcim prin pustie! Nu este nevoie să umblăm în lungul şi în latul pământului pentru a-L căuta pe Dumnezeu.

Aşa cum le-a spus apostolul Pavel romanilor, nu este nevoie să ne suim în cer pentru a-L coborî pe Isus Hristos pe pământ şi nici nu trebuie să ne coborâm în iad pentru a-L aduce sus, la noi. El este aici, cu noi, pentru noi şi acesta este un fapt permanent, veşnic, neschimbător.

Dar să mergem mai departe:

2 Cronici 5:10

v.10  În chivot nu erau decît cele două table, pe cari le pusese acolo Moise, în Horeb, cînd a făcut Domnul legămînt cu copiii lui Israel, la ieşirea lor din Egipt.

Două lucruri care fuseseră puse în chivot lipseau: toiagul lui Aaron şi vasul cu mană.

Dacă vă amintiţi, în capitolul 17 din Numeri am citit că mana dispărea dacă poporul nu o aduna. Dacă nu era mâncată în aceeaşi zi, se strica. Totuşi, în chivot era păstrat un vas cu mană ca un semn de aducere aminte. Acum însă acel vas nu se mai afla în chivot.

Mana a fost simbolul lui Hristos ca Pâine a vieţii care îi hrăneşte pe ai Săi.

Toiagul lui Aaron care înmugurise (Ex. 16) este un simbol al învierii lui Hristos.

Dragi prieteni, Domnul Isus Hristos a murit (aceasta este umanitatea Lui), a fost îngropat şi a înviat a treia zi din morţi – iar aceasta este dovada Dumnezeirii Sale.

Preoţia Domnului Isus Hristos se bazează pe învierea Sa, aşa cum preoţia lui Aaron a fost confirmată de înmugurirea toiagului său, o prefigurare a învierii.

2 Cronici 5:11

v.11  În clipa cînd au ieşit preoţii din Locul sfînt, -căci toţi preoţii de faţă se sfinţiseră fără să mai ţină şirul cetelor,

Toţi veniseră pentru acest act de sfinţire. Cântăreţii erau acolo, şi orchestra cu toate instrumentele vremii, cu chimvale, alăute şi harfe, şi o sută douăzeci de cântăreţi din trâmbiţă.

2 Cronici 5:13

v.13  şi cînd cei ce sunau din trîmbiţe şi ceice cîntau, unindu-se într’un glas ca să mărească şi să laude pe Domnul, au sunat din trîmbiţe, chimvale şi celelalte instrumente, şi au mărit pe Domnul prin aceste cuvinte: ,,Căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci!“ în clipa aceea, casa, şi anume Casa Domnului, s’a umplut cu un nor.

Era o ocazie cu totul deosebită, un prilej de bucurie extraordinară.

2 Cronici 5:14

v.14  Preoţii n’au putut să mai stea acolo ca să facă slujba, din pricina norului; căci slava Domnului umpluse Casa lui Dumnezeu.

Dar să parcurgem şi capitolul 6 unde avem mesajul lui Solomon şi rugăciunea lui cu ocazia sfinţirii templului.

Cuvântarea lui Solomon prilejuită de sfinţirea templului este purtătoarea unui mesaj deosebit. Ascultaţi numai la cuvintele acestei rugăciuni:

2 Cronici 6:1-3

v.1  Atunci Solomon a zis: ,,Domnul a zis că vrea să locuiască în întunerec!

v.2  Şi eu am zidit o casă care-Ţi va fi locuinţa, un loc unde vei locui în veci!“

v.3  Împăratul şi-a întors faţa, şi a binecuvîntat toată adunarea lui Israel. Şi toată adunarea lui Israel stătea în picioare.

Acum Solomon se adresează poporului.

2 Cronici 6:4

v.4  Şi el a zis: ,,Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care a vorbit cu gura Sa tatălui meu David, şi a împlinit prin puterea Sa ce spusese, cînd a zis:

Vedeţi, Solomon îl creditează pe David cu meritul de iniţiator al acestui măreţ proiect. El este cel “responsabil” pentru realizarea templului. Dar până şi David nu a fost decât unul ce a ascultat ceea ce a spus Dumnezeu. În cele din urmă, meritul este al lui Dumnezeu pentru această măreaţă realizare.

 

2 Cronici 6:5-6

v.5  ,Din ziua cînd am scos pe poporul Meu din ţara Egiptului, n’am ales nicio cetate dintre toate seminţiile lui Israel, ca să se zidească acolo o casă în care să locuiască Numele Meu, şi n-am ales pe niciun om, care să fie căpetenia poporului Meu Israel.

v.6  Ci Ierusalimul l-am ales, pentruca în el să locuiască Numele Meu, şi pe David l-am ales, ca să domnească peste poporul Meu Israel!`

Prin voia Lui suverană, Dumnezeu a ales Ierusalimul pentru a fi centrul şi capitala acestui pământ.

Dragii mei, va veni ziua în care aşa va fi. Dumnezeu a ales Ierusalimul pentru locul în care va fi amplasat templul. Tot El l-a ales pe David să fie împărat, iar pe Solomon să-i urmeze. Aceasta este voia absolută a lui Dumnezeu; El a făcut aceste alegeri.

Este adevărat, dragi prieteni, că alegerile noastre diferă adesea de cele ale lui Dumnezeu. De exemplu,  se spune că cel mai frumos loc din Israeleste Samaria, unde locuiseră şi domniseră Ahab şi Izabela. Mulţi îşi construiesc casele pe o înălţime pentru ca să poată vedea toată valea la picioarele lor. În Samaria poţi privi în toate direcţiile. La sud, vezi Ierusalimul, iar la nord vezi Muntele Hermon. Este o privelişte impresionantă. Eu aş fi ales acest loc pentru a fi capitala poporului Israel. Dar Dumnezeu nu m-a întrebat pe mine ce cred despre acest lucru. El a ales Ierusalimul. Aceasta este voia suverană a lui Dumnezeu. El spune: “Eu am ales Ierusalimul!”

Dragul meu prieten, Dumnezeu are un plan şi pentru mine, şi pentru tine. Eu chiar cred că Dumnezeu are un anumit loc, o anumită casă pentru fiecare creştin, în care acesta trebuie să trăiască şi să lucreze. Voia Lui în ceea ce te priveşte implică tot ceea ce ţi se întâmplă în viaţă. Marea noastră problemă însă este să respectăm voia lui Dumnezeu. Putem să discutăm la infinit despre liberul arbitru şi despre voia suverană a lui Dumnezeu, dar nu vom face decât să pierdem timpul, fără nici un folos. Cel mai mare folos îl vom avea atunci când vom ajunge în locul marcat de Dumnezeu cu un “x”, locul pe care l-a ales El pentru fiecare dintre noi. Când ajungem în acel loc suntem acolo unde trebuie.

Dragii mei, voia lui Dumnezeu este perspectiva de care trebuie să ţinem întotdeauna seama.

Deci, Dumnezeu a ales Ierusalimul şi tot El l-a ales şi pe David.

2 Cronici 6:7

v.7  Tatăl meu David avea de gînd să zidească o casă Numelui Domnului, Dumnezeului lui Israel.

Solomon spune că el nu a făcut decât să împlinească dorinţa lui David.

2 Cronici 6:10-11

v.10  Domnul a împlinit cuvîntul pe care-l spusese. Eu m’am ridicat în locul tatălui meu David, şi am şezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, şi am zidit o casă Numelui Domnului, Dumnezeului lui Israel.

v.11  Am aşezat în ea chivotul, în care este legămîntul Domnului, legămîntul pe care l-a făcut El cu copiii lui Israel.“

Este foarte important să înţelegem acest lucru.

Acum urmează frumoasa rugăciune a lui Solomon pentru sfinţirea templului.

2 Cronici 6:12-13

v.12  Solomon s’a aşezat înaintea altarului Domnului, în faţa întregei adunări a lui Israel, şi a întins mînile.

v.13  Căci Solomon făcuse o treaptă de aramă, şi o pusese în mijlocul curţii. Ea era lungă de cinci coţi, lată de cinci coţi, şi înaltă de trei coţi; a şezut pe ea, s’a aşezat în genunchi în faţa întregei adunări a lui Israel, şi a întins mînile spre cer.

Dacă vă întrebaţi care este poziţia potrivită pentru rugăciune, observaţi că Solomon a îngenuncheat. Pe genunchi este o poziţie potrivită pentru o creatură în faţa Creatorului ei.

Solomon începe prin a mulţumi.

2 Cronici 6:14-15

v.14  Şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, în ceruri şi pe pămînt: Tu ţii legămîntul şi îndurarea Ta faţă de robii Tăi, cari umblă înaintea Ta cu toată inima lor!

v.15  Astfel, Ţi-ai ţinut cuvîntul dat robului Tău David, tatăl meu; şi ce ai spus cu gura Ta, împlineşti astăzi prin puterea Ta.

El Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că este Creatorul acestei lumi şi pentru îndurarea şi credincioşia Sa. Prin harul Său, El a lucrat în inima lui David, în poporul Său şi în inima şi viaţa lui Solomon.

În zilele noastre, mulţi creştini au nevoie de o experienţă cu Dumnezeu. Ei se mulţumesc să stea la distanţă şi să-L păstreze la distanţă pe Dumnezeu. Şi totuşi, spun că sunt creştini. Dragul meu prieten, ceea ce ne lipseşte nouă este o relaţie apropiată, intimă, cu El şi o părtăşie reală.

2 Cronici 6:18

v.18  Dar ce! Să locuiască Dumnezeu cu adevărat împreună cu omul pe pămînt? Iată că cerurile, şi cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde: cu cît mai puţin această casă, pe care am zidit-o eu!

Acesta este un verset important la care am mai făcut referire. Este clar că nici Solomon, nici poporul lui Dumnezeu nu credeau că Dumnezeu poate fi cuprins într-o cutie atunci când au construit acest templu pentru El. Templul urma să fie doar locul de întâlnire dintre Dumnezeu şi om.

2 Cronici 6:20

v.20  Ochii Tăi să fie zi şi noapte deschişi peste casa aceasta, peste locul despre care ai zis că acolo va fi Numele Tău! Ascultă rugăciunea pe care o face robul Tău în locul acesta!

Vedeţi dar că templul avea să fie locul în care omul Îl poate întâlni pe Dumnezeu.

2 Cronici 6:21

v.21  Ascultă cererile robului Tău şi ale poporului Tău Israel, cînd se vor ruga în locul acesta! Ascultă din locul locuinţei Tale, din ceruri, ascultă şi iartă!

Templul urma să devină centrul vieţii poporului Israel.

2 Cronici 6:24-25

v.24  Cînd poporul tău Israel va fi bătut de vrăjmaş, pentrucă a păcătuit împotriva Ta: dacă se vor întoarce la Tine şi vor da slavă Numelui Tău, dacă Îţi vor face rugăciuni şi cereri în casa aceasta, –

v.25  ascultă-i din ceruri, iartă păcatul poporului Tău Israel, şi adu-i înapoi în ţara pe care ai dat-o lor şi părinţilor lor.

Dacă păcătuiau, ei puteau veni din nou la templu.

2 Cronici 6:26

v.26  Cînd cerul va fi închis, şi nu va fi ploaie, din pricina păcatelor lor împotriva Ta: dacă se vor ruga în acest loc, şi vor da slavă Numelui Tău, şi dacă se vor întoarce dela păcatele lor (pentrucă-i vei fi pedepsit),

Ce aveau de făcut dacă era secetă în ţară din cauza păcatului poporului? Veneau la Dumnezeu în rugăciune.

2 Cronici 6:28

v.28  Cînd vor fi în ţară foametea, ciuma, rugina în grîu, şi mălura, lăcustele de un soi sau altul, cînd vrăjmaşul va împresura pe poporul Tău, în ţara lui, în cetăţile lui, cînd vor fi urgii sau boli de vreun fel:

Oricare ar fi fost catastrofa naturală care s-ar fi abătut asupra lor, copiii lui Israel puteau veni la templu pentru a se ruga lui Dumnezeu.

2 Cronici 6:30

v.30  ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi iartă-l; răsplăteşte fiecăruia după căile lui, Tu care cunoşti inima fiecăruia, -căci numai Tu cunoşti inima copiilor oamenilor, –

Dumnezeu ne cunoaşte foarte bine, dragul meu prieten. Acesta este motivul pentru care ar trebui să avem o relaţie de colaborare foarte strânsă cu El.

2 Cronici 6:32-33

v.32  Cînd străinul, care nu este din poporul tău Israel, va veni dintr’o ţară depărtată, din pricina Numelui Tău celui mare, din pricina mînii Tale celei tari şi din pricina braţului Tău întins, cînd va veni să se roage în casa aceasta, –

v.33  ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi dă străinului aceluia tot ce-Ţi va cere, pentruca toate popoarele pămîntului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine, ca poporul Tău Israel, şi să ştie că Numele Tău este chemat peste casa aceasta, pe care am zidit-o!

Vedeţi voi, acesta era un proiect misionar grandios. Templul nu era numai pentru Israel: lumea întreagă avea să vină aici. Străinul venit dintr-o ţară străină, de la capătul pământului, avea posibilitatea să-L întâlnească pe Dumnezeu aici.

2 Cronici 6:36

v.36  Cînd vor păcătui împotriva Ta, -căci nu este om care să nu păcătuiască, -şi cînd vei fi mîniat împotriva lor şi-i vei da în mîna vrăjmaşului, care-i va duce robi într’o ţară depărtată sau apropiată:

În ţara în care ar ajunge prizonieri, ei puteau să se întoarcă în direcţia templului şi să-şi înalţe glasul către Dumnezeu. Aşa a procedat Daniel. El îşi deschidea fereastră către Ierusalim (la vremea aceea, templul fusese distrus), îngenunchea şi se ruga înaintea lui Dumnezeu de trei ori pe zi (Daniel 6:10). Şi Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile.

2 Cronici 6:38-40

v.38  dacă se vor întoarce la Tine din toată inima lor şi din tot sufletul lor, în ţara robiei lor, unde au fost duşi robi, dacă-Ţi vor face rugăciuni, cu privirile întoarse spre ţara lor, pe care ai dat-o părinţilor lor, spre cetatea pe care ai ales-o şi spre casa pe care am zidit-o Numelui Tău, –

v.39  ascultă din ceruri, din locul locuinţei Tale, rugăciunile şi cererile lor, şi fă-le dreptate: iartă poporului Tău păcatele făcute împotriva Ta!

v.40  Acum, Dumnezeule, ochii Tăi să fie deschişi, şi urechile să-Ţi fie cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta!

Vedeţi, Templul urma să fie locul de întâlnire.

2 Cronici 6:41-42

v.41  Acum, Doamne, Dumnezeule, scoală-Te, vino la locul Tău de odihnă, Tu şi chivotul măreţiei Tale. Preoţii Tăi, Doamne Dumnezeule, să fie îmbrăcaţi cu mîntuirea, şi prea iubiţii Tăi să se bucure de fericire!

v.42  Doamne Dumnezeule, nu îndepărta pe unsul Tău, adu-Ţi aminte de bunătăţile făgăduite robului Tău David!`

Aceasta este o rugăciune glorioasă. Observaţi că rugăciunea este făcută pe baza îndurării manifestate de Dumnezeu faţă de David.

Noi trebuie să ne rugăm pentru că Hristos a pregătit un loc de îndurare pentru noi prin sângele Său vărsat pe cruce. El a făcut pace pentru noi prin sângele crucii Sale şi astfel, Dumnezeu este gata să-Şi arate îndurarea faţă de noi.   Fie deci ca şi noi să primim această îndurare o inimă mulţumitoare.

Rămâneţi cu binecuvântarea Domnului!