Itinerar Biblic Ep.0428 – 2 CRONICI – Introducere şi Cap. 1

 

Dragi prieteni, continuăm incursiunea noastră în cărţile istorice ale Scripturii şi aşa cum este firesc ne vom îndrepta atenţia către cea de a doua carte a Cronicilor împăraţilor lui Israel.

Am văzut, o dată cu sfârşitul cărţii 1 Cronici, că David adunase toate materialele necesare pentru templu, rezolvase problema mâinii de lucru, încurajase atât liderii poporului Israel, cât şi oamenii de rând, organizase serviciul de la templu, pusese la dispoziţie toţi banii necesari şi îi spusese lui Solomon să se apuce de treabă.

În 2 Cronici vedem cum, într-adevăr, Solomon se apucă de treabă.

Aşa cum am remarcat, încă de la început,  cartea 1 Cronici îl are ca personaj central pe David. Cartea a început cu acele lungi genealogii de care poate că vă amintiţi câte ceva. Acolo am văzut linia genealogică de la Adam la David. De ce a fost dată această genealogie? Pentru că ea ducea la David. De ce David? Pentru că există o linie directă între David şi Isus Hristos iar Noul Testament se deschide cu următoarele cuvinte: “Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David…” (Matei 1:1).

Acesta este motivul pentru care este dată genealogia din 1 Cronici.

Voi sublinia din nou faptul că, în cărţile  Cronicilor, avem perspectiva lui Dumnezeu, punctul Său de vedere cu privire la evenimentele prezentate.

În cărţile Împăraţilor şi în cărţile 1 şi 2 Samuel am avut perspectiva omului, adică faptele erau prezentate din punct de vedere omenesc.

Aceasta nu înseamnă că scrierile respective nu sunt inspirate de Dumnezeu. Ele sunt inspirate. Dar Dumnezeu ne oferă mai întâi punctul omenesc de vedere, pentru ca apoi să prezinte perspectiva lui Dumnezeu. Dacă în prima carte a Cronicilor, aşa cum am spus, personajul central a fost David, iar în viaţa lui, la un moment dat, subiectul principal a fost construirea unui templu pentru Dumnezeu, în cea de a doua carte a Cronicilor vom întâlni două teme majore. Prima este construirea templului. Cea de-a doua este trezirea spirituală.

Cartea acoperă aceeaşi perioadă istorică prezentată şi în cărţile Împăraţilor numai că subliniază anumite lucruri.

Astfel, primele nouă capitole sunt dedicate domniei lui Solomon. Şase din aceste capitole se ocupă de construirea templului. Este evident pe ce anume pune Dumnezeu accentul.

Construirea templului a fost cea mai mare realizare a lui Solomon. Oamenii se gândesc mai degrabă la toate nevestele lui Solomon decât la această realizare. Cu toate că numărul soţiilor este un amănunt spectaculos, Dumnezeu nu pune accentul pe acest detaliu. Faptul că Solomon a avut mai multe soţii nu s-a încadrat în voia lui Dumnezeu. Acesta a fost un factor care a dus ulterior la dezbinarea împărăţiei.

Să nu-mi spuneţi că a scăpat fără nici un fel de consecinţe pentru că nu a fost deloc aşa. Păcatul va atrage după sine judecata lui Dumnezeu. Nu contează cine comite păcatul, judecata va veni negreşit. Singura cale prin care cineva poate ajunge în cer este printr-un Mântuitor şi acest Mântuitor este Isus Hristos.

Aşadar, prima temă majoră a cărţii 2 Cronici este construcţia templului de către Solomon. Acest lucru este important.

Dumnezeu a considerat că acesta este lucrul important de menţionat aici, astfel încât i-a acordat şase capitole.

Începând cu capitolul 10 şi până la sfârşitul cărţii este urmărită dezbinarea împărăţiei. Aşa cum am văzut din studiul cărţilor 1 şi 2 Împăraţi, după dezbinarea împărăţiei a urmat un lung şir de împăraţi şi cei mai mulţi dintre ei nu tocmai buni. Aşa cum am mai spus, nu a fost nici un împărat bun în Israel, adică în împărăţia din nord. În Cronici nici nu se acordă vreo atenţie împărăţiei lui Israel. Accentul este pus aici pe împărăţia din sud, Iuda, şi pe linia genealogică a lui Iuda.

Nici descendenţii lui David nu au fost prea grozavi. Totuşi, cinci dintre împăraţii lui Iuda au fost deosebiţi: Asa, Iosafat, Ioas, Ezechia, Iosia. Aceşti cinci împăraţi au fost mijlocul prin care Dumnezeu a adus trezirea în mijlocul acestui popor. Dumnezeu pune un mare accent pe trezirea spirituală şi veţi vedea că o mare parte din comentariul asupra cărţii 2 Cronici va fi dedicată acestui subiect.

Cu mai mulţi ani în urmă, am făcut parte dintr-un grup de slujitori ai altarului care se ruga pentru trezire spirituală în ţara noastră. După un timp am încetat să mă mai duc pentru că atitudinea celor din grup era, după părerea mea, nepotrivită: ei susţineau că dacă se vor ruga destul de mult, Dumnezeu va trimite o mare trezire asupra poporului. Dar Dumnezeu este suveran. Noi nu Îl putem determina pe Dumnezeu să facă ceva ce dorim noi. El are un program pe care  nu-l va schimba pentru vreunul dintre noi. Important este ca noi să ne potrivim pasul cu pasul lui Dumnezeu.

Vă asigur că voia lui Dumnezeu este stabilită din veşnicie, a străbătut veacurile trecute şi va străbate şi veacurile viitoare, până în veşnicie.

Sigur că oamenilor nu le place acest lucru. Dar nu uitaţi că noi suntem creaturile lui Dumnezeu. Şi fiinţele create de El nu încearcă să-L determine pe Dumnezeu să facă ceva. Dumnezeu este Cel care încearcă să ne facă pe noi să împlinim lucrările Sale. Aceasta este marea problemă. Noi avem tendinţa de a vedea aceste lucruri exact pe dos. Nu este datoria lui Dumnezeu să ne asculte, ci este datoria noastră să ascultăm de Dumnezeu.

Veţi întreba: “Dar oare nu doreşte Dumnezeu să trimită o trezire spirituală în ţara noastră?” Sigur că vrea. Şi nu trebuie să îndeplinim condiţiile lui Dumnezeu? Ba da. Numai că eu nu cred că cei mai mulţi dintre cei care spun că se ocupă de acest lucru îndeplinesc condiţiile lui Dumnezeu. Este interesant faptul că trezirile spirituale din diverse locuri nu au venit prin astfel de teologi lucizi care să fi pus condiţii pe care biserica să le fi urmat întocmai. De fapt, mişcarea de trezire spirituală nici nu poate fi întâlnită în bisericile de astăzi. Cele mai multe biserici sunt moarte. Mişcarea de trezire spirituală nu este vie printre teologii care se declară atotcunoscători. Sunt mulţi cei care vorbesc ca şi când ar deţine toate răspunsurile. Or fi având ei răspunsuri, dar le lipseşte cu desăvârşire acţiunea.

Mulţi profesori ai seminarelor teologice scriu materiale impresionante. Dar nu trec la acţiune şi totul rămâne în planul teoriei. Ei susţin că au autoritatea de a spune ceea ce spun, deşi nu ştiu cât de mare este şi această autoritate.

Dragi prieteni, noi avem mare nevoie astăzi să ne plecăm înaintea voii lui Dumnezeu şi să fim din ce în ce mai aproape de El. Să ne lăsăm în grija Sa! Vom vedea că au existat oameni – împăraţi chiar – pe care Dumnezeu i-a folosit într-un mod extraordinar pentru că ei au fost dispuşi să primească ordine, nu să le dea.

Revenind la cartea 2 Cronici, atenţia ne este îndreptată asupra regilor care au urmat în linia lui David. Un accent deosebit este pus pe împăraţii în vremea cărora au avut loc treziri spirituale, înnoire şi reformă. Cartea se încheie cu decretul lui Cir, după şaptezeci de ani de captivitate. Nu se consemnează nimic referitor la perioada captivităţii. Acesta a fost o pauză în programul lui Dumnezeu. Să nu uităm faptul că relatarea din această carte este realizată din perspectiva lui Dumnezeu.

Dar să privim acum la textul biblic începând cu primul capitol din a doua carte a Cronicilor:

2 Cronici 1:1

v.1    Solomon, fiul lui David, s’a întărit în domnie; Domnul, Dumnezeul lui, a fost cu el; şi  l-a înălţat din ce în ce mai mult.

Vă amintiţi poate că am spus că Solomon nu a fost alegerea lui David. Solomon a fost alegerea lui Dumnezeu.

Părerea mea este că David nu dorea ca Solomon să fie următorul împărat. Este evident, cred eu, că David l-ar fi ales pe Absalom, fiul care s-a răzvrătit împotriva lui. David l-a iubit enorm pe Absalom. Inima lui David a fost zdrobită la moartea lui Absalom. Poate vă amintiţi că, atunci când şi-a trimis oştirea, el a dat instrucţiuni precise căpeteniilor ca Absalom să nu fie rănit. David era gata de orice sacrificiu pentru acest fiu şi de aceea sunt convins că Absalom semăna foarte mult cu David şi că avea acelaşi temperament ca tatăl său. Dar nu pe el l-a ales Dumnezeu pentru a urma la tronul lui Iuda. Dumnezeu l-a ales pe Solomon şi Domnul îl va binecuvânta din plin pe Solomon.

Dumnezeu alege lucrurile slabe ale lumii şi El îl va folosi pe Solomon în planul Său. Puterea lui Dumnezeu este descoperită în slăbiciune.

Din acest moment David a ieşit din scenă. El a fost un om puternic. Solomon este un tinerel blând şi slab. Dumnezeu îl va folosi însă pe Solomon pentru zidirea templului care era un proiect impresionant.

“Solomon, fiul lui David, s-a întărit în domnie” spune Scriptura. Adică împărăţia va ajunge la apogeul său în timpul domniei lui Solomon deşi David pusese temelia acestei împărăţii. “Domnul, Dumnezeul lui, a fost cu el; şi l-a înălţat din ce în ce mai mult.” Cât de bun este Dumnezeu!

Vom vedea însă că Solomon nu a ascultat de Dumnezeu. El va ajunge în situaţia de a fi repudiat de Dumnezeu, ba chiar Domnul îi va spune că va dezbina împărăţia. Ei bine,  Solomon a fost răspunzător pentru acea dezbinare. Dumnezeu nu a dezbinat împărăţia în timpul domniei lui Solomon de dragul lui David, nu pentru Solomon. Dar să mergem mai departe:

2 Cronici 1:2

v.1    Solomon, fiul lui David, s’a întărit în domnie; Domnul, Dumnezeul lui, a fost cu el; şi l-a înălţat din ce în ce mai mult.

v.2    Solomon a poruncit întregului Israel, căpeteniilor peste mii şi sute, judecătorilor, mai marilor întregului Israel, căpeteniilor caselor părinteşti;

Solomon convoacă o adunare generală a conducătorilor lui Israel.

2 Cronici 1:3

v.3  şi Solomon s’a dus cu toată adunarea la înălţimea dela Gabaon. Acolo se afla cortul întîlnirii lui Dumnezeu, făcut în pustie de Moise, robul Domnului.

Cortul întâlnirii se afla la Gabaon. Chivotul însă fusese adus de David la Ierusalim şi se afla acolo, într-un cort. Dar toată această adunare nu putea veni direct şi imediat la Dumnezeu.

Calea către Dumnezeu era prin acel cort al întâlnirii pentru că acolo se afla altarul de aramă. Acesta simbolizează crucea lui Hristos.

Vedeţi, israeliţii erau nevoiţi să meargă înaintea altarului de aramă pentru a-L aborda pe Dumnezeu.

Şi eu şi tu, dragul meu prieten, trebuie să ne apropiem de Dumnezeu în acelaşi fel.

Astăzi domină ideea conform căreia oricine, oricând şi în orice condiţii poate veni în prezenţa lui Dumnezeu care stă cu urechea pregătită să audă ce are omul de spus. Biblia ne învaţă că Domnul nu aude întotdeauna rugăciunile omului. Ascultaţi cuvintele apostolului Petru: “Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar Faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul.” Dumnezeu nu a spus nimic despre ascultarea rugăciunilor celor care fac răul. Eu cred că singura rugăciune pe care o poate spune un păcătos cu siguranţa că va fi auzită şi luată în seamă de Dumnezeu este cea prin care îşi cere iertare pentru păcate prin credinţa în jertfa Domnului Isus Hristos. Dacă vreţi să ajungeţi în prezenţa lui Dumnezeu, aveţi la dispoziţie o singură cale: crucea lui Isus Hristos.

Aşa procedează Solomon. El îi adună pe toţi conducătorii lui Israel şi merg împreună înaintea cortului întâlnirii, la Gabaon, unde se afla şi altarul de aramă. El procedează cu înţelepciune încă de la începutul domniei sale.

2 Cronici 1:4-5

v.4  Dar chivotul lui Dumnezeu fusese mutat de David din Chiriat-Iearim la locul pe care i-l pregătise, căci îi întinsese un cort la Ierusalim.

v.5  Tot acolo se afla, înaintea cortului Domnului, altarul de aramă pe care-l făcuse Beţalel, fiul lui Uri, fiul lui Hur.

Calea către Dumnezeu trece prin altarul de aramă am spus. Ei nu puteau ajunge la Dumnezeu prin chivot.  Nici noi nu putem ajunge imediat la Dumnezeu. Trebuie mai întâi să acceptăm crucea Domnului Isus Hristos. Nu există nici o altă cale fie că ne place fie că nu.

2 Cronici 1:6

v.6  Solomon şi adunarea au căutat pe Domnul. Şi acolo, pe altarul de aramă care era înaintea cortului întîlnirii, a adus Solomon Domnului o mie de arderi de tot.

Nu putem spune că oamenii aceştia erau zgârciţi când era vorba de jertfe. Veţi observa, de altfel, că a existat un belşug de jertfe în timpul domniei lui Solomon.

 

2 Cronici 1:7-9

v.7  În timpul nopţii, Dumnezeu S’a arătat lui Solomon, şi i-a zis: ,,Cere ce vrei să-ţi dau.“

v.8  Solomon a răspuns lui Dumnezeu: ,,Tu ai arătat o mare bunăvoinţă tatălui meu David, şi m’ai pus să domnesc în locul lui.

v.9  Acum, Doamne Dumnezeule, împlinească-se făgăduinţa Ta, făcută tatălui meu David, fiindcă m’ai pus să domnesc peste un popor mare la număr ca pulberea pămîntului!

Dumnezeu a împlinit o făgăduinţă nu numai pentru David, ci şi pentru Avraam: “Îţi voi face sămânţa ca pulberea pământului de mare” – adică, urmaşii lui nu vor putea fi număraţi.

2 Cronici 1:10

v.10  Dă-mi dar înţelepciune şi pricepere, ca să ştiu cum să mă port în fruntea acestui popor! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta atît de mare?“

Oamenii îl laudă pe Solomon pentru că a cerut de la Dumnezeu înţelepciune. Dumnezeu a apreciat cu siguranţă acest lucru. Dar de unde a luat Solomon această idee? Să citim câteva versete din capitolul 22 al cărţii 1 Cronici: “David a zis lui Solomon: ‘Fiul meu, aveam de gând să zidesc o casă Numelui Domnului, Dumnezeului meu. Dar cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: “Tu ai vărsat mult sânge şi ai făcut mari războaie; de aceea nu vei zidi o casă Numelui Meu, căci ai vărsat înaintea Mea mult sânge pe pământ.”… Acum, fiule, Domnul să fie cu tine, ca să propăşeşti şi să zideşti Casa Domnului, Dumnezeului tău, cum a spus El despre tine! Numai să-ţi dea Domnul înţelepciune şi pricepere, şi să te facă să domneşti peste Israel în păzirea legii domnului, Dumnezeului tău!’” (1 Cron. 22:7-9; 11-12).

Deci a cui a fost ideea iniţială? A tatălui său. Oricum Solomon are meritul de a fi ascultat de tatăl lui. El a ţinut minte urarea tatălui său, care spunea: “Să-ţi dea Domnul înţelepciune şi pricepere!” El şi-a amintit acest lucru atunci când a fost pus în situaţie de a cere ceva de la Dumnezeu. Dumnezeu îl laudă totuşi pentru această cerere.

2 Cronici 1:11-12

v.11  Dumnezeu a zis lui Solomon: ,,Fiindcă dorinţa aceasta este în inima ta, fiindcă nu ceri nici bogăţii, nici averi, nici slavă, nici moartea vrăjmaşilor tăi, nici chiar o viaţă lungă, ci ceri pentru tine înţelepciune şi pricepere ca să judeci pe poporul Meu, peste care te-am pus să domneşti,

v.12  Înţelepciunea şi priceperea îţi sînt date. Îţi voi da, pe deasupra, bogăţii, averi şi slavă, cum n’a mai avut niciodată niciun împărat înaintea ta, şi cum nici nu va mai avea după tine.“

 

Dumnezeu îi împlineşte cererea pentru înţelepciune şi mai revarsă asupra lui şi alte binecuvântări.

Aş dori să observaţi totuşi că Solomon a cerut înţelepciune pentru a conduce poporul, nu a cerut discernământ spiritual. Vom vedea că acest discernământ spiritual i-a lipsit lui Solomon pe tot parcursul vieţii sale. Deşi a primit înţelepciune divină pentru a guverna poporul, se pare că nu a avut şi înţelepciunea de a-şi face ordine în viaţa personală.

2 Cronici 1:14-15

v.14  Solomon a strîns cară şi călărime; avea o mie patru sute de cară şi douăsprezece mii de călăreţi, pe cari i-a aşezat în cetăţile unde ţinea carăle şi la Ierusalim lîngă împărat.

v.15  Împăratul a făcut argintul şi aurul tot atît de obicinuite la Ierusalim ca pietrele, şi cedrii tot atît de obicinuiţi ca sicomorii1 cari cresc în cîmpie.

Sicomorul creşte şi astăzi acolo, dar nu întâlneşti prea mulţi cedri. El a făcut cedrii la fel de deşi ca sicomorii şi aurul şi argintul la fel de des întâlnit ca pietrele. Dacă aţi fost vreodată în această ţară sau dacă aţi văzut imagini de acolo, ştiţi că este un ţinut plin de pietre. Sunt mai multe pietre acolo decât în orice alt loc. Poate de aceea un supliciu preferat era uciderea cu pietre. Ei bine încercaţi să vă imaginaţi că aurul şi argintul erau lucruri la fel de obişnuite ca pietrele întâlnite la tot pasul! 2 Cronici 1:16-17

v.16  Solomon îşi aducea caii din Egipt; o ceată de negustori ai împăratului se duceau şi-i luau în cete pe un preţ hotărît;

v.17  se duceau şi aduceau din Egipt un car cu şase sute de sicli de argint, şi un cal cu o sută cincizeci de sicli. Tot aşa aduceau şi pentru toţi împăraţii Hetiţilor şi pentru împăraţii Siriei.

Observaţi că el intră deja într-o zonă care îi era interzisă. Dumnezeu spusese poporului Israel că, atunci când vor avea un împărat, acesta “să n-aibă mulţi cai şi să nu întoarcă pe popor în Egipt ca să aibă mulţi cai; căci Domnul v-a zis: ‘Să nu vă mai întoarceţi pe drumul acela!’ Să n-aibă un număr mare de neveste, ca să nu i se abată inima; şi să nu strângă mari grămezi de argint şi aur.” (Deuteronom 17:16-17). Solomon a strâns enorm de mulţi cai şi ajunge să aibă o avere personală uriaşă. Vom vedea că aduna şi un număr impresionant de neveste.

Toate acestea împotriva voii lui Dumnezeu.

Dragul meu prieten, Dumnezeu vrea o ascultare totală, nu preferenţială. Ştiu însă că nu este uşor. De aceea să cerem sprijinul Domnului nostru.

 

Rămâneţi cu Dumnezeu!