Itinerar Biblic Ep.0419 – 1 CRONICI – INTRODUCERE şi cap. 1:1-9:33

 

Dragi prieteni, revenim la prima carte a Cronicilor şi aş vrea să ne reamintim modul în care Cuvântul lui Dumnezeu prezintă genealogiile din primele 9 capitole ale cărţii.

Am văzut modul în care Cuvântul lui Dumnezeu prezintă diversele familii ale lui Israel, aducând apoi în atenţie familia din care a provenit Domnul Isus din punct de vedere al laturii sale umane.

Ceea ce cred însă că trebuie remarcat este faptul că fiecare din aceste familii a transportat cu sine păcatul primului om. Momentul în care această legătură indestructibilă a întregii umanităţi a fost frântă, a fost apariţia Domnului Isus, cel care ne oferă posibilitatea ieşirii de sub puterea păcatului.

Acum, există trei adevăruri universale despre om. Iată care ar fi ele:

  1. Adam şi toţi copiii lui trebuie să moară.

Vă amintiţi că  la început, Dumnezeu i-a spus lui Adam: “în ziua în care vei mânca din el, negreşit vei muri” (Geneza 2:17). Totuşi, Dumnezeu nu l-a creat pe om pentru a muri. Scriptura ne spune că: “… printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor” (Romani 5:12). De asemenea, tot Scriptura spune: “… în Adam toţi mor” (1 Corinteni 15:22). Şi: “oamenilor le este rânduit să moară o singură dată” (Evrei 9:27). Pământul acesta pe care trăim noi nu este nimic altceva decât un mare cimitir. Înainte de a muri, David spune: “Eu merg pe calea întregului pământ” (lit. 1 Împăraţi 2:2).

Dragii mei, toate autostrăzile de astăzi duc în cele din urmă la cimitir. “Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii” este imaginea omului în această viaţă. Moartea pândeşte asupra acestui pământ ca un monstru. Eu nu vreau să sperii pe nimeni dar aceasta este realitatea.

Acum, există trei feluri de moarte: moartea fizică, moartea spirituală şi moartea veşnică. Adam nu a murit fizic decât la aproape 900 de ani de la momentul în care a mâncat din pomul cunoştinţei. Dar din punct de vedere spiritual, el a murit chiar în clipa aceea. Moartea înseamnă despărţire. Moartea fizică este despărţirea duhului de trup. Moartea spirituală înseamnă despărţirea omului de Dumnezeu. Iar moartea veşnică este despărţirea omului de Dumnezeu pentru întreaga veşnicie. Acesta este iadul – un loc în care Dumnezeu nu Se va duce niciodată. Acolo nu este nici binecuvântare, nici îndurare, nici dragostea lui Dumnezeu.

 

  1. Un alt adevăr universal este acela că Adam şi urmaşii lui sunt păcătoşi.

Dumnezeu spune despre noi: “Toţi au păcătuit”. Dovada acestei afirmaţii este aceea că toţi oamenii mor. “În Adam toţi mor.” Toţi au păcătuit în Adam.

Avraam a fost un om bun, dar a păcătuit. Ismael este o dovadă în acest sens. Caleb a fost un om bun şi remarcabil dar a avut o concubină. Păcatul l-a îndepărtat pe omul contemporan de Dumnezeu. El este într-o poziţie de răzvrătire faţă de Dumnezeu. Omul contemporan a ieşit, precum Cain, din prezenţa lui Dumnezeu.

Cred că capitolul 59 din Isaia ar trebui citit de toată lumea. Iată numai unul din versetele acestui capitol: “nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să vă asculte!”

Adam şi urmaşii lui sunt păcătoşi şi din pricina aceasta sunt despărţiţi de Dumnezeu. Păcatul este o boală, o ciumă care a infectat rasa umană.

Dragi prieteni, este destul de rău să ai o boală de inimă, dar numai un mic procent din populaţie suferă de o boală gravă de inimă. Cancerul este îngrozitor, dar numai o mică parte din rasa umană suferă de cancer. Totuşi, toţi au păcătuit. Desigur, există o singură excepţie: Domnul Isus Hristos nu a păcătuit şi nu avea de suportat pedeapsa pentru propriul păcat. El i-a provocat pe duşmanii Săi, spunându-le: “Cine dintre voi mă poate dovedi de păcat?” (Ioan 8:46).  Nimeni nu a putut să-L dovedească vinovat de păcat.

De asemenea, Domnul Isus a spus: “Nimeni nu-Mi ia (viaţa), ci o dau Eu de la Mine Însumi. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi.” (Ioan 10:18).

Domnul Isus este excepţia de la legea universală a păcatului. Dar El este SINGURA excepţie. Noi toţi am păcătuit.

  1. Cel de-al treilea adevăr universal este acela că Adam şi urmaşii săi au obţinut îndurarea lui Dumnezeu.

Enoh a fost mântuit. Cum? Prin credinţă.

Noe a fost un om bun dar nu a fost salvat pentru că era bun. Prin credinţă a construit el arca prin care a fost salvată familia sa.

Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi această credinţă l-a îndreptăţit înaintea Domnului.

Orientul apropiat continuă şi astăzi să fie scena unor conflicte ce par să nu aibă nici o rezolvare. Este posibil ca păcatul lui Avraam să fie la originea luptei continue dintre Israel şi ţările arabe? Sigur că da. Dacă el nu l-ar fi adus pe lume pe Ismael împreună cu sclava egipteană Agar, arabii nu ar fi astăzi acolo.

Şi David a fost un mare om al lui Dumnezeu, dar toţi suntem de acord cu faptul că el a păcătuit. Dumnezeu a fost îndurător cu el.  Dumnezeu este bogat în îndurare.

Pavel le-a spus efesenilor: “Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea Lui cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos: prin har sunteţi mântuiţi” (Efeseni 2:4-5).

Iar apostolul Petru a spus: “Binecuvântat să fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos dintre cei morţi, la o nădejde vie” (1 Petru 1:3).

Dumnezeul nostru a făcut posibilă îndurarea faţă de copiii lui Adam.

Voi, dragi prieteni, aţi primit îndurarea din mâna lui Dumnezeu? Ea este la dispoziţia voastră oricând vă decideţi să veniţi la El.

Acest adevăr glorios este numai o parte din mesajul pe care îl primim prin genealogiile din primele 9 capitole ale cărţii 1 Cronici. Aceasta este genealogia lui Adam şi noi facem parte din ea. Toţi aparţinem aceleiaşi rase. Toţi avem o natură decăzută. Suntem egali în sensul că toţi am păcătuit şi suntem lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi mântuirea pe care a pregătit-o Dumnezeu este pentru toată omenirea.

Dar să mergem mai departe de această dată, la capitolul 10.

Aici vedem distincţia pe care o face Dumnezeu între cărţile lui Samuel şi ale Împăraţilor, pe de o parte, şi cărţile Cronicilor pe de altă parte. În cărţile 1 şi 2 Samuel, aflăm foarte multe despre împăratul Saul. În cartea Cronici, unde avem punctul de vedere al lui Dumnezeu, descoperim numai un capitol despre Saul. În rest, cartea 1 Cronici se ocupă de David, iar 2 Cronici continuă istoria familiei lui David. David este subiectul, nu Saul.

Din punct de vedere omenesc, Saul a avut un loc important, proeminent în istoria lui Israel. De aceea ne poate surprinde faptul că în această carte lui Saul îi este dedicat un singur capitol.

Dar care este subiectul acestui capitol? A ales Domnul anumite fapte remarcabile ale lui Saul? Nu. Faptele nu sunt motiv de laudă înaintea lui Dumnezeu. Capitolul acesta nu se referă la faptele lui Saul, ci la moartea lui.

Eu sunt încredinţat că mulţi dintre cei cărora istoria omenească le-a acordat multă atenţie nu vor avea parte de acelaşi tratament în cartea cerurilor. Acest lucru este sigur adevărat în ceea ce-l priveşte pe Saul!

Dacă vă amintiţi, în timpul studiului nostru asupra cărţilor 1 şi 2 Samuel am încercat să vedem cine a fost cel care l-a omorât pe Saul. Cine a fost răspunzător de moartea împăratului? Nu cumva el s-a sinucis? În 1 şi 2 Samuel aflăm următoarele date despre moartea lui Saul: împăratul a fost rănit mortal în lupta cu filistenii. El i-a spus celui care îi purta armele să-l omoare pentru că nu dorea să sufere ruşinea de a fi ucis de unul dintre filisteni. Purtătorul armelor sale a refuzat să-l ucidă pe împăratul său. Saul s‑a aruncat în sabia sa. A avut Saul puterea de a se sinucide, în starea în care era? S-a sinucis oare împăratul Saul? Apoi aflăm că un tânăr amalecit i-a spus lui David că Saul era încă viu când l-a întâlnit el şi că i-a cerut să-l omoare. Tânărul amalecit pretinde că el este cel care l-a ucis pe Saul. El i-a adus lui David cununa împărătească şi brăţara pe care o avea Saul la mână pentru a dovedi că el l-a ucis. David porunceşte ca tânărul acesta să fie omorât, spunând: “Sângele tău să cadă asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta, fiindcă ai zis: ‘Am omorât pe unsul Domnului!’” (2 Sam. 1:16). Cine este răspunzător de moartea lui Saul? Ştiu că unii ar spune că e nevoie de intervenţia poliţiei pentru a afla răspunsul la această întrebare!

Dar nu este necesar să-i chemăm pentru că avem aici o mărturisire tocmai de la cel care este vinovat de moartea lui Saul.

1 Cronici 10:1-3

v.1    Filistenii s’au luptat cu Israel, şi oamenii lui Israel au luat-o la fugă înaintea Filistenilor şi au căzut morţi pe muntele Ghilboa.

v.2    Filistenii au urmărit pe Saul şi pe fiii lui, şi au ucis pe Ionatan, Abinadab şi Malchi-Şua, fiii lui Saul.

v.3    Învălmăşeala luptei a prins şi pe Saul; arcaşii l-au ajuns şi l-au rănit.

Saul a fost rănit de filisteni, dar nu a murit în urma acestei răni.

1 Cronici 10:4-7

v.4  Saul a zis atunci celui ce-i ducea armele: ,,Scoate-ţi sabia, şi străpunge-mă cu ea, ca nu cumva să vină aceşti netăiaţi împrejur să mă batjocorească.“ Cel ce-i ducea armele n’a voit, căci se temea. Şi Saul şi-a luat sabia şi s’a aruncat în ea.

v.5  Cel ce ducea armele lui Saul, văzîndu-l mort, s’a aruncat şi el în sabia lui, şi a murit.

v.6  Astfel a perit Saul şi cei trei fii ai lui, şi toată casa lui a perit în acelaş timp.

v.7  Toţi bărbaţii lui Israel, cari erau în vale, văzînd fuga şi văzînd că Saul şi fiii lui au murit, şi-au părăsit cetăţile şi au fugit şi ei. Şi Filistenii au venit şi s’au aşezat acolo.

Din acest fragment putem trage concluzia că Saul era mort deja atunci când a apărut acel tânăr amalecit. El ştia că David şi Saul erau potrivnici, aşa că s-a dus la David şi s-a lăudat asumându-şi meritul pentru moartea împăratului. El a crezut că David îl va lăuda şi îl va răsplăti pentru că i-a ucis duşmanul cel mai de temut. Nici măcar nu şi-a închipuit că David va reacţiona în acest fel. David l-a executat pe baza propriei lui mărturii, spunând că gura lui a mărturisit împotriva sa. Se pare că tânărul a minţit pentru că în fragmentul pe care tocmai l-am citit nu se menţionează nimic despre o astfel de faptă.

1 Cronici 10:8-10

v.8   A doua zi, Filistenii au venit să jăfuiască morţii, şi au găsit pe Saul şi pe fiii lui, căzuţi pe muntele Ghilboa.

v.9   L-au jăfuit, şi i-au luat capul şi armele. Apoi au trimes să dea de ştire prin toată ţara Filistenilor, idolilor lor şi poporului.

v.10  Au pus armele lui Saul în casa dumnezeului lor, şi i-au atîrnat ţeasta capului în templul lui Dagon.

Filistenii au adus această mare dezonoare asupra trupului lui Saul. Templul lui Dagon era în Asdod. Samson a dărâmat stâlpii templului lui Dagon când filistenii îşi băteau joc de el acolo. Acum filistenii aduc în acest templu capul şi armura lui Saul.

1 Cronici 10:11-12

v.11  Cînd au auzit toţi locuitorii din Iabesul din Galaad tot ce au făcut Filistenii lui Saul,

v.12  s’au sculat toţi oamenii viteji, au luat trupul lui Saul şi trupurile fiilor lui, şi le-au dus la Iabes. Le-au îngropat oasele supt stejar, la Iabes, şi au postit şapte zile.

Este încheiat astfel cazul morţii lui Saul? Nu, nu am aflat încă cine l-a ucis cu adevărat pe Saul. Dar ultimul verset al capitolului ne va oferi mărturisirea mult aşteptată.

1 Cronici 10:13-14

v.13  Saul a murit, pentrucă s’a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvînt nu l-a păzit, şi pentrucă a întrebat şi cerut sfatul celor ce cheamă morţii.

v.14  N’a întrebat pe Domnul: deaceea Domnul l-a omorît, şi împărăţia a dat-o lui David, fiul lui Isai.

Deci, cine l-a ucis pe Saul?

Versetul 14 spune că Saul n-a întrebat pe Domnul; de aceea, Domnul l-a omorât.

Domnul este Cel care i-a luat viaţa lui Saul. Este aşa cum a spus Iov: “Domnul a dat, Domnul a luat; binecuvântat fie Numele Domnului!” (Iov 1:21).

Domnul Îşi asumă responsabilitatea pentru moartea lui Saul.

Dumnezeu spune că El l-a omorât pe Saul. Vreţi să-L acuzaţi pe Dumnezeu de crimă? Ar putea fi arestat Dumnezeu pentru crimă? Dumnezeu a luat viaţa multor oameni. Acesta este şi motivul pentru care noi nu trebuie să luăm viaţa nici unui alt semen de-al nostru. Domnul a dat viaţa, Domnul o ia. Numai Dumnezeu poate da viaţă. Atâta timp cât nu puteţi da viaţă, nu puteţi nici să luaţi viaţa nimănui. Nu aveţi acest drept. Noi suntem cei care comitem o crimă atunci când luăm viaţa cuiva. Acesta este motivul pentru care David a poruncit ca tânărul amalecit să fie executat după ce a mărturisit că l-a ucis pe împăratul Saul.

De ce a murit Saul? El a murit pentru că “s-a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit şi pentru că a întrebat şi cerut sfatul celor ce cheamă morţii”. Saul i-a cerut sfatul lui Satan.

Acestea sunt motivele pentru care Dumnezeu i-a luat viaţa lui Saul.

În Noul Testament avem exemplul cu Anania şi Safira cărora Dumnezeu le-a luat viaţa. Mulţi îl laudă sau îl învinovăţesc pe Simon Petru în acest caz. Eu cred că Simon Petru a fost persoana cea mai surprinsă în ziua când a avut loc acel incident. Dumnezeu a fost răspunzător pentru moartea lui Anania şi Safira. Saul a murit pentru fărădelegea sa faţă de Domnul. De multe ori, Dumnezeu intervine şi ia viaţa cuiva din acest motiv.

Am văzut un lucru asemănător în ceea ce priveşte implicarea oamenilor în diverse arii ale misiunii creştine. Dumnezeu poate pune un om deoparte pentru a-l folosi în anumite circumstanţe. De asemenea, El poate decide să nu mai folosească un om în slujba Sa. Dumnezeu intervine în viaţa şi în afacerile oamenilor. El nu S-a schimbat cu nimic şi continuă să conducă şi astăzi acest Univers. Acesta este Universul Său şi îl va guverna aşa cum crede El de cuviinţă. Dacă Dumnezeu decide să înlăture pe cineva de pe pământ, aşa va face. Nu este treaba noastră. El nu trebuie să ne dea nouă socoteală de ceea ce face. Dar noi trebuie să dăm socoteală de viaţa noastră înaintea Lui. El este Cel care ia toate deciziile în această privinţă.

Voi de cine ascultaţi astăzi? Ce glas auziţi? Auziţi glasul lui Dumnezeu? Sau ascultaţi de glasul omului sau chiar al lui Satan? Acesta este păcatul care Îl determină pe Dumnezeu să intervină în viaţa oamenilor.

Capitolul pe care l-am încheiat este deosebit pentru că aduce lumina cerească asupra unui subiect altfel destul de sumbru.

Dar odată ce depăşim acest capitol ajungem  la cea de-a treia secţiune majoră a cărţii 1 Cronici.

Primele 9 capitole consemnează genealogiile, iar cea de-a doua secţiune, care cuprinde numai un capitol, se referă la domnia împăratului Saul.

Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, Saul nu era nici pe departe la fel de impresionant cum au crezut contemporanii săi. Domnul ne vorbeşte aici despre moartea şi despre motivul morţii lui Saul dar nu ne spune nimic despre realizările sale.

În continuare, cartea se ocupă de domnia împăratului David. Mai întâi, vom vedea care au fost vitejii lui David (cap. 11-12), apoi urmează secţiunea despre David şi chivotul legământului (cap. 13-16), David şi templul (cap. 17), războaiele lui David (cap. 18-20), păcatul lui David cu numărătoarea poporului (cap. 21) şi pregătirile lui David pentru construirea templului (cap. 22-29).

Capitolele care au mai rămas din această carte se ocupă de David şi domnia lui.

De fapt, genealogia care este dată în primele capitole ne aduce până la David şi dincolo de el, la familia lui David. Cartea 2 Cronici va urmări istoria descendenţilor lui David. Practic nu se acordă nici o atenţie împărăţiei din nord după răzvrătirea acesteia şi despărţirea de împărăţia din sud unde au domnit urmaşii lui David.

Mai trebuie remarcat şi felul în care Dumnezeu scoate în evidenţă unele lucruri din viaţa lui David şi trece sub tăcere altele. Chiar dacă am spus că în capitolul 21 este vorba de păcatul lui David, aici nu este vorba de păcatul cu Batşeba, ci de păcatul cu numărătoarea poporului.

Ştiu că, atunci când este vorba de păcatul lui David, oamenii se gândesc imediat la cel cu Batşeba. Dar aici Dumnezeu consemnează păcatul cu numărătoarea poporului, care din punctul Său de vedere era mult mai grav.

Noi avem de învăţat o lecţie de aici. Mulţi creştini consideră anumite lucruri ca fiind păcate, în timp ce altele nu se încadrează pentru ei în această categorie. Când vom ajunge în prezenţa lui Dumnezeu vom descoperi că am avut câteva idei greşite despre acest subiect. Ceea ce noi am considerat că a fost un mare păcat nu a fost văzut la fel de Dumnezeu, în timp ce un lucru care nouă ni s-a părut lipsit de importanţă va fi catalogat drept păcat.

În ceea ce-l priveşte pe David, toţi erau gata să-l învinuiască de păcatul cu soţia lui Urie Hetitul. Dumnezeu l-a pedepsit pentru acel păcat grav dar Domnul l-a şi iertat pe David pentru că acesta şi-a mărturisit păcatul înaintea lui Domnului.

Deşi nouă nu ni se pare importantă deloc această chestiune a numărătorii poporului, vom vedea că era un lucru foarte important pentru Dumnezeu. Când vom ajunge la capitolul 21 vom vedea şi de ce era important înaintea lui Dumnezeu.

Ajungem astfel la concluzia că ar trebui să avem şi noi o perspectivă diferită asupra păcatului, asupra a ceea ce este cu adevărat păcatul. Este nevoie să recunoaştem păcatul nu numai în faptele noastre, în lucruri pe care le facem sau nu le facem, ci şi în gândurile şi intenţiile noastre. Trebuie să studiem Cuvântul lui Dumnezeu pentru a înţelege perspectiva lui Dumnezeu asupra păcatului.

 

Să ne ajute Dumnezeu !

 

06