Itinerar Biblic Ep.0418 – 1 CRONICI – INTRODUCERE şi cap. 1:1-9:33

 

Dragi prieteni, am încheiat incursiunea noastră în Epistola apostolului Pavel către Romani cu acea frumoasă benedicţie care rezumă atât de minunat planul de mântuire al lui Dumnezeu, plan care, aşa cum am văzut, cuprinde atât evrei cât şi neevrei.

În epistola către Romani ne-a întâlnit cu informaţii referitoare la bogăţia harului lui Dumnezeu faţă de neamuri, precum şi legătura ce există, din punct de vedere al harului, între neamuri şi evrei.

Astăzi facem o cotitură, să spun aşa, în itinerariul nostru şi revenim în Vechiul Testament, mai precis în cărţile Cronicilor poporului Israel. Este vorba despre două cărţi istorice ce ne ajută să vedem cum a dezvoltat Dumnezeu planul Său de izbăvire în mijlocul poporului pe care Pavel l-a identificat ca un vehicul al izbăvirii.

După cum v-am spus deja avem în faţă două cărţi ale Cronicilor.

Între cele două cărţi 1 şi 2 Cronici există mai multe asemănări. Ele acoperă aceeaşi perioadă istorică de la Saul la Zedechia.

Cred că îndreptăţiţi am fi să întrebăm dacă nu cumva aceste două cărţi sunt o copie a cărţilor 1 şi 2 Împăraţi. Cu siguranţă că nu.

Traducătorii greci au dat Cronicilor titlul de “Lucrurile omise”, care este un titlu bun, dar nu şi adecvat. Cartea Cronicilor include mai multe lucruri decât cele omise în celelalte cărţi istorice. Ele sunt, de fapt, un alt exemplu a legii repetării sau a recapitulării.

Metoda Duhului Sfânt în redarea Cuvântului lui Dumnezeu este aceea de a prezenta pe larg adevărul, de a acoperi un teritoriu vast, pentru ca apoi să revină şi să selecteze anumite secţiuni pe care doreşte să le detalieze.

Este ca şi cum Duhul lui Dumnezeu ar lua un telescop, ar privi prin el tot peisajul, pentru ca apoi să ia o bucăţică din el şi să-l pună sub un microscop, astfel încât noi să-i vedem toate detaliile. Aşa se întâmplă cu aceste două cărţi: 1 şi 2 Cronici.

Am mai avut ocazia, până acum, să vedem la lucru legea repetiţiei sau a recapitulării. În capitolul 2 din Geneza, se revine la cele şapte zile ale creaţiei şi se scoate în evidenţă un singur lucru: crearea omului. Pentru noi, acest lucru este important de vreme ce noi suntem membrii rasei lui Adam. De asemenea, cartea Deuteronom ( şi nu uitaţi, Deuteronom înseamnă “a doua lege”) este mai mult decât o repetare a Legii. Este mai curând o interpretare a Legii în lumina celor patruzeci de ani de experimentare a ei în pustie.

Aşa cum vom vedea, în cărţile 1 şi 2 Cronici Dumnezeu revine asupra perioadei tratate în 1 şi 2 Samuel şi 1 şi 2 Împăraţi pentru a detalia şi sublinia lucruri pe care El le consideră importante. Vă voi da imediat câteva exemple.

În 1 Cronici, accentul este pus pe David, iar în 2 Cronici pe urmaşii lui David. Împărăţia din nord este practic ignorată când intervine diviziunea între împărăţia din nord şi cea din sud. Cronicile nu menţionează păcatul lui David. De ce? Dumnezeu îl iertase, aşa că nu mai aminteşte acest păcat.

Când iartă un păcat, Dumnezeu îl şi uită, dragi prieteni.

În Cartea Împăraţilor, istoria este prezentată din punctul de vedere al tronului; în cartea  Cronicilor, istoria este prezentată din punctul de vedere al altarului. În Împăraţi, palatul este în centru, pe când în Cronici în centru se află templul.

Cărţile Împăraţilor ne redau istoria politică a poporului, în timp ce Cronicile prezintă istoria religioasă. Cronicile sunt interpretarea cărţilor 1 şi 2 Împăraţi. Pe tot cuprinsul cărţilor 1 şi 2 Împăraţi am întâlnit întrebarea: “Celelalte fapte ale lui … şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda (sau Israel)?” Cronicile sunt interpretarea cărţilor Împăraţilor. Cărţile Împăraţilor prezintă lucrurile din perspectiva omenească, în timp ce Cronicile le prezintă din perspectiva lui Dumnezeu.

În ce priveşte autorul acestor cărţi, se consideră că  este vorba despre Ezra  care avea o aplecare aparte asupra statisticilor şi datelor istorice.

Se observă de fapt o asemănare izbitoare în stil şi limbaj cu cărţile Ezra şi Neemia.

Am mai putea spune aici că  aceste cărţi ale Cronicilor au fost scrise în timpul robiei babiloniene. Ele formau o singură carte iniţial, împreună cu Ezra şi Neemia susţinându-se şi în acest fel tradiţia iudaică potrivit căreia Ezra este considerat autorul cărţilor.

            Să purcedem dar la drum, urmând itinerariul propus de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, atât de necesar înţelegerii semnificaţiei tuturor acestor date pentru viaţa noastră.

Primele 9 capitole ale celei dintâi cărţi a Cronicilor conţin genealogiile alcătuind unul din cele mai remarcabile fragmente ale Cuvântului lui Dumnezeu. Observaţi cum începe această carte:

1 Cronici 1:1-4

1  Adam, Set, Enoş,

2  Chenan, Mahalaleel, Iered,

3  Enoh, Metuşelah, Lemec,

4  Noe. Sem, Ham şi Iafet.

 

Acestea sunt numele oamenilor despre care am citit în primele opt capitole ale cărţii Geneza. Pe măsură ce vom citi genealogiile vom observa că se foloseşte aceeaşi metodă ca în Geneza. Adică, ne sunt prezentate mai întâi liniile respinse şi apoi este dată linia care trebuie urmărită de-a lungul Scripturii până la Domnul Isus Hristos.

Observaţi că sunt enumeraţi fiii lui Iafet, apoi cei ai lui Ham şi, în final, fiii lui Sem. În schimb numai linia urmaşilor lui Sem este continuată. Aceasta ne conduce la Avraam.

Apoi sunt prezentaţi urmaşii lui Avraam: Ismael şi fiii săi, fiii lui Avraam cu Chetura şi, în final fiul său, Isaac. Urmează descendenţii lui Isaac şi ai lui Esau. Linia care va duce la Domnul Isus va continua prin fiul lui Isaac, Iacov.

Capitolul 2 începe cu genealogia lui Iacov care continuă până la capitolul 9. În versetul 15, este menţionat David, fiul lui Isai.

Acum vom urmări linia lui pentru că Domnul Isus va fi “un fiu” al lui David.

Capitolul 3 prezintă familia lui David şi aflăm că David a avut câţiva fii despre care nu am aflat nimic până în acest moment pentru că nu au fost menţionaţi în cărţile 1 şi 2 Samuel sau 1 şi 2 Împăraţi. Iată ce aflăm din versetul 5 al capitolului 3:

1 Cronici 3:5

v.5  Iată cei ce i s’au născut la Ierusalim: Şimea, Şobab, Natan şi Solomon, patru, cu Bat-Şua, fata lui Amiel;

Aţi mai auzit până aici despre Şimea şi Şobab? Ştim cine a fost Solomon, dar cine este Natan? Dacă citiţi genealogia Domnului Isus din Evanghelia după Luca, veţi vedea că linia este urmărită prin Natan, nu prin Solomon. Descendenţa Mariei, mama lui Isus este prezentată prin Natan, în timp ce genealogia lui Iosif este trasată prin Solomon. În Evanghelia după Matei, vedem că Domnul Isus are dreptul legal la tronul lui David prin Solomon, iar în Evanghelia după Luca vedem că Isus are dreptul de sânge la tronul lui David prin Natan.

Acest lucru este important pentru că printre urmaşii lui Solomon este menţionat Ieconia, despre care Domnul spune: “nici unul din urmaşii lui nu va izbuti să şadă pe scaunul de domnie al lui David şi să domnească peste Iuda” (Ieremia 22:30).

Acest bărbat a produs un scurt-circuit în linia genealogică astfel încât este clar că Iosif nu putea fi tatăl lui Isus şi că El S-a născut din fecioară.

În capitolul 4 sunt prezentaţi urmaşii lui Iuda prin Caleb şi Şela, după care urmează descendenţii lui Simeon.

Capitolul 5 urmăreşte seminţia lui Ruben până în captivitate. Iată primele două versete:

1 Cronici 5:1-2

v.1    Fiii lui Ruben, întîiul născut al lui Israel. -Căci el era întîiul născut, dar, pentru că a spurcat patul tatălui său, dreptul lui de întîi născut a fost dat fiilor lui Iosif, fiul lui Israel; totuş Iosif n’a fost scris în spiţele de neam ca întîi născut.

v.2    Iuda a fost în adevăr puternic printre fraţii săi, şi din el a ieşit un domnitor; dar dreptul de întîi născut este al lui Iosif.

Aceste versete ne spun clar că dreptul de întâi-născut care fusese al lui Ruben a fost dat lui Iosif, nu lui Iuda. Totuşi, Iuda a fost puternic printre fraţii săi şi conducătorul a provenit din Iuda. În continuare sunt enumeraţi urmaşii lui Gad şi jumătatea seminţiei lui Manase până la luarea lor în captivitate. Ultimele două versete ale capitolului 5 prezintă motivul pentru care poporul a fost luat în captivitate.

Capitolul 6 prezintă seminţia lui Levi (familia marilor preoţi) prin fiii lui Levi: Gherşon, Chehat şi Merari.

Capitolul 7 consemnează genealogiile seminţiilor lui Isahar, Beniamin, Neftali, Manase, Efraim şi Aşer. Toate aceste seminţii au fost luate în robia babiloniană.

Capitolul 8 trasează genealogia seminţiei lui Beniamin cu referire specială la Saul şi Ionatan.

Capitolul 9 începe cu o afirmaţie extraordinară despre păstrarea genealogiilor.

1 Cronici 9:1

v.1   Tot Israelul este scris în spiţele de neam şi trecut în cartea împăraţilor lui Israel. Şi Iuda a fost luat rob în Babilon, din pricina fărădelegilor lui.

Se pare că genealogiile seminţiilor lui Israel erau expuse în templu. Toate datele au fost înregistrate până la plecarea poporului în captivitate. Totuşi, genealogiile au fost păstrate şi aduse înapoi la Ierusalim după întoarcerea din robie. Când rămăşiţa care s-a întors a reconstruit templul, au fost prezente şi genealogiile. La naşterea Domnului Isus Hristos, aceste genealogii erau intacte. Puteţi să fiţi siguri că duşmanii lui Isus s-au dus şi au verificat genealogia Sa. Aşa cum am spus, Evanghelia după Matei prezintă genealogia lui Iosif, de unde Isus Îşi ia dreptul legal la tronul lui David, în timp ce Evanghelia după Luca prezintă genealogia Mariei, de unde Isus Îşi ia dreptul de sânge la tronul lui David. După câte cunoaştem, genealogia Domnului Isus nu a fost atacată niciodată. Era corectă şi la dispoziţia tuturor celor care doreau să cerceteze descendenţa Sa.

După distrugerea templului în anul 70 d.Hr. au fost distruse şi genealogiile. Totuşi, lucrul cel mai important de reţinut este acela că aici, în Cronici, genealogiile sunt trasate până în vremea captivităţii. După întoarcerea rămăşiţei lui Israel din captivitate, genealogiile au fost continuate până la venirea lui Isus Hristos pe pământ. După plecarea lui de pe pământ, consemnarea acestora a încetat. De ce? Intenţia lui Dumnezeu a fost aceea ca noi să înţelegem foarte bine că Isus a fost întru totul om. Dumnezeu vrea să ştim că Isus Hristos a venit ca urmaş al lui Adam şi că El este ultimul Adam – nu va mai exista un al treilea Adam. Isus este Capul ultimei familii de pe pământ. Există doar două familii: familia lui Adam şi familia lui Dumnezeu.

Familia lui Adam este o familie pierdută, dragii mei. Noi sunte născuţi în această familie. Ne-am născut păcătoşi, înstrăinaţi de Dumnezeu. Această înstrăinare este vizibilă în lumea din jurul nostru. Întreaga rasă omenească este în familia lui Adam şi “în Adam toţi mor”. În Adam avem o perspectivă foarte întunecată dragi prieteni.

Dar avem nădejde în Hristos, ultimul Adam. El este Capul celeilalte familii – familia lui Dumnezeu. El este numit cel de-al doilea om pentru că Dumnezeu va pune în această familie oameni cu totul noi.

Iar această genealogie merge direct până la Cel care este născut din Duhul.

Dacă puteţi spune astăzi următorul lucru: “Am venit la Hristos şi am crezut în El. El este Mântuitorul Meu şi Duhul lui Dumnezeu L-a făcut pe Hristos real pentru mine”, atunci aparţineţi familiei ultimului Adam. În această familie este viaţă. Domnul Isus a spus că a adus viaţă. De fapt, El a spus: “Eu sunt viaţa”. În Ioan 10:10, El spune: “Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug.” În Isus, viaţa este mult mai mult decât simpla supravieţuire sau o călătorie palpitantă sub influenţa drogurilor şi a alcoolului. Călătoria cu El ne va duce în cer, în prezenţa Sa.

În continuare, capitolul 9 se ocupă de seminţia lui Levi.

1 Cronici 9:2

v.2  Cei dintîi locuitori cari au locuit în moşiile lor, în cetăţile lor, erau Israeliţii, preoţii, Leviţii şi Netiniţii.

Aceasta înseamnă că primii dintre israeliţi erau din seminţia lui Levi – mai întâi preoţii, cei care aveau sarcina de a-I sluji lui Dumnezeu, apoi leviţii. Nu toţi membrii seminţiei  lui Levi slujeau ca preoţi. Familia lui Aaron slujea în preoţie. Ceilalţi erau mai mult sau mai puţin custozi ai templului.

Apoi sunt menţionaţi netiniţii. Acest cuvânt înseamnă “slujitori”. Este posibil să fi fost sclavi. Mulţi se întreabă dacă în Israel existau sclavi. Eu cred că existau, dar nu erau tot evrei. Revenind la slujitorii templului, gabaoniţii se ocupau de curăţenia locului, de lustruirea vaselor de aramă şi alte lucruri de felul acesta.

Dar iată un alt verset interesant în acest capitol:

1 Cronici 9:33

v.33  Aceştia sînt cîntăreţii, capii de familie ai Leviţilor, cari locuiau în odăi, scutiţi de alte slujbe, pentru că lucrau zi şi noapte.

Se cânta foarte mult şi leviţii erau cei care conduceau această activitate. În Israel, muzica şi activitatea muzicală cunoşteau o dezvoltare deosebită. Dacă vă amintiţi, David era foarte interesat de muzică. De fapt, el a fost numit dulcele psalmist al lui Israel. În marea lor majoritate, psalmii au fost scrişi de el.

Capitolul 9 se încheie cu genealogia familiei lui Saul. Se urmăreşte această genealogie prin Saul şi prin fiul său Ionatan.

O dată cu acest capitol se încheie secţiunea genealogiei din cartea Cronicilor. Este cea mai lungă genealogie din Scriptură. Nu există nimic asemănător în literatura sau în istoria lumii. Genealogia prezentată aici începe cu Adam şi merge până la Isus Hristos. Începe cu primul Adam şi se încheie cu ultimul Adam. Este cel mai extins arbore genealogic din câte au existat vreodată. Astfel ni se arată că toţi facem parte din aceeaşi familie. Sigur că astăzi nimeni nu-şi mai poate trasa genealogia până la Adam pentru că genealogiile au fost distruse când împăratul roman Titus a ars templul în anul 70 d.Hr. Totuşi, putem spune traseul general prin care am ajuns să ne tragem din Adam.

Mulţi se trag din Adam prin Iafet, alţii prin Ham şi alţii prin Set.

Este interesant să remarcăm şi omisiunile acestei genealogii din Cronici. De exemplu, Cain şi familia lui nu sunt menţionaţi. Nu a avut Adam un fiu pe nume Cain? Da, dar el nu este menţionat aici pentru că linia lui s-a încheiat. A fost nimicită în timpul potopului, aşa cum putem vedea în capitolul 7 din Geneza.

De asemenea, eu cred că există omisiuni în toate tabelele genealogice, chiar şi în cele din Geneza. Astfel se aruncă o lumină asupra importantei chestiuni a vârstei omului. Eu cred că această vârstă este mai mare de 6 000 de ani şi că omul a apărut pe acest pământ cu mai mult timp în urmă. Important este că primul om creat de Dumnezeu a fost Adam – care nu era câtuşi de puţin o maimuţă.

Am văzut o caricatură care înfăţişa o scenă dezolantă. Toate bombele atomice explodaseră şi omul se distrusese pe sine însuşi. Ultimele forme de viaţă dispăruseră, cu două excepţii. Acestea erau două maimuţe într-un copac dezgolit de frunze şi de majoritatea ramurilor. Maimuţele stau pe una din puţinele ramuri golaşe ale copacului şi privesc la scena dezolantă din faţa ochilor lor. Toţi oamenii au dispărut. Textul caricaturii era: “Acum trebuie să o luăm de la capăt şi să facem din nou totul.”

Sigur că Scriptura ne asigură de faptul că omenirea nu se va sinucide. Ce se poate spune însă despre progresul omului?

Psihologia încearcă să-i evalueze şi să-i clasifice pe oameni în funcţie de coeficientul de inteligenţă. Aceasta este o clasificare mai curând mecanică având în vedere realizările şi aptitudinile omului. La un capăt al acestei scări de valori este nivelul “subnormal”, la celălalt capăt nivelul “peste normal” sau “geniu” şi între acestea două se află normalul. Testele lui Dumnezeu însă sunt diferite. Toţi oamenii se încadrează în categoriile stabilite de Dumnezeu. Ştiţi ce spune Dumnezeu? Dumnezeu spune că nici un om nu este normal – “toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23).

Dragul meu ascultător care este convingerea ta cu privire la originea şi starea ta înaintea lui Dumnezeu. Dacă nu eşti de acord cu ceea ce spune Dumnezeu ai toate şansele să nu te întâlneşti cu izbăvirea pe care El a pus-o la dispoziţia noastră.

Dacă ai acceptat ceea ce spune Dumnezeu şi ai primit izbăvirea ce El a oferit-o fii mulţumitor. Ţi-a făcut un mare dar!

Rămâneţi cu binecuvântarea Domnului.