Itinerar Biblic Ep.0410 – ROMANI Cap. 11:25

 

Dragi ascultători ne întoarcem la capitolul 11 al Epistolei către Romani la punctul în care Pavel demonstrează că Dumnezeu se va îndura de Israel şi la un moment dat va restaura naţiunea.

Argumentul lui este cât se poate de simplu. Dacă Dumnezeu s-a îndurat de neamuri care nu au nici un merit în ceea ce priveşte mântuirea, atunci, cu siguranţă, se va îndura şi de Israel, aşa lipsit de merite cu este.

Este un raţionament sănătos şi cred că aşa se va întâmpla.

Dar să reluăm prezentarea lui Pavel în continuare:

v.25  Fraţilor, pentruca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într’o împietrire, care va ţinea pînă va intra numărul deplin al Neamurilor.

Numărul deplin al Neamurilor. Am putea spune că procesul pentru atingerea acestui punct, a început odată cu chemarea bisericii.  Faptele Apostolilor 15:14: ,,Simon a spus cum mai întîi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele’’. Dacă acesta este punctul de început, atunci el va continua pâna la momentul răpirii bisericii. Dar tot până atunci va continua şi orbirea şi împietrirea Israelului.

Cuvântul taină pe care îl găsim în versetul 25 solicită o explicaţie.

În vremea lui Pavel erau tot felul de religii iniţiatice, misterioase.  Astăzi cuvântul este folosit cu precădere pentru a descrie situaţii ascunse, comploturi etc.

În Noul Testament cuvântul este folosit pentru a se referi la acele lucruri care odată au fost ascunse dar acum încep să fie revelate.

Taina prezentată aici este aceea a atingerii numărului deplin al Neamurilor ceea ce, trebuie să recunoaştem, pentru lumea Vechiului Testament        era un lucru complet necunoscut.

v.26  Şi atunci tot Israelul va fi mîntuit, dupăcum este scris: ,,Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiurile dela Iacov.

v.27  Acesta va fi legămîntul, pe care-l voi face cu ei, cînd le voi şterge păcatele.“

Atunci când Pavel spune că întregul Israel va fi mântuit el nu se referă la fiecare individ din Israel. Este vorba despre naţiune aici. În orice generaţie, Dumnezeu va avea o rămăşiţă care va fi mântuită.  Isaia 59:20: ,,Da, va veni un Răscumpărător pentru Sion, pentru cei ai lui Iacov, cari se vor întoarce dela păcatele lor, zice Domnul.

Mesajul pentru fiecare individ este că trebuie să se întoarcă de la păcatele sale. Şi va fi o rămăşiţă care se va întoarce la El. Toţi aceia vor fi mântuiţi. Deci Pavel vorbeşte aici despre rămăşiţa mântuită a naţiunii Israel.

v.28  În ce priveşte Evanghelia, ei sînt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sînt iubiţi, din pricina părinţilor lor.

v.29  Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută.

Cu alte cuvinte, cu privire la Evanghelie, ei sunt acum inamici ai ei spre binele vostru. Cu privire la alegere, ei sunt preaiubiţi din pricina strămoşilor lor. Aceasta pentru că darurile harului şi chemarea lui Dumnezeu sunt fără pocăinţă, fără schimbarea minţii.

Pavel sumarizează  aici precedenta discuţie. Au fost două direcţii de gândire, aparent în conflict deşi ambele sunt adevărate.

În primul rând Israel este privit ca inamic de dragul neamurilor – adică, în felul acesta va putea ajunge Evanghelia la Neamuri. Pe de altă parte Israelul este iubit din pricina lui Avraam, Isaac şi Iacov. De aceea, Creştinul nu ar trebui sub nici o formă să promoveze antisemitismul.

Eşecul lui Israel şi al nostru, de asemenea, nu vor modifica deloc planul şi obiectivul lui Dumnezeu.

„Darurile”, despre care vorbeşte Pavel, nu sunt daruri naturale ci este vorba despre harul lui Dumnezeu.

v.30  Dupăcum voi odinioară n’aţi ascultat de Dumnezeu, şi dupăcum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum,

v.31  tot aşa, ei acum n’au ascultat, pentruca, prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare.

Vedeţi, Pavel scrie Neamurilor – Biserica din Roma era alcătuită în mare majoritate din neamuri. La acea vreme un număr destul de mare dintre neamuri au fost mântuiţi. Pavel se foloseşte de acest fapt pentru a face o comparaţie între ei şi Israel. Am putea spune chiar că Pavel foloseşte contrastul pentru a exemplifica ideea sa.

În trecut, Neamurile nu au crezut, dar acum, o rămăşiţă dintre Neamuri a obţinut mila lui Dumnezeu. În acelaşi timp, Israelul, ca naţiune, care la început a crezut, acum nu mai crede.  Pavel afirmă astfel principiul conform căruia  Dumnezeu îi salvează atât pe Evrei cât şi pe cei dintre Neamuri  şi este vorba despre nimic altceva decât milă. Aşa cum Dumnezeu a arătat milă faţă de Neamuri, la fel va arăta milă şi faţă de Evrei.

v.32  Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.

Atât evreii cât şi neamurile sunt într-o stare naturală de revoltă împotriva lui Dumnezeu. Din pricina aceasta noi suntem mântuiţi prin har, prin credinţa, pentru ca nimeni să nu se laude. Este darul lui Dumnezeu şi noi trebuie să-l apreciem ca atare.

Dar care ar fi motivele pentru care Israelul ar trebuie restaurat, repus în drepturile sale, readus la starea lui iniţială. Nu au păcătuit ei, nu i-au întors ei spatele lui Dumnezeu?

Ei bine, răspunsul este închis în înţelepciunea lui Dumnezeu. Prieteni, haideţi să ne încredem în faptul că ceea ce face Dumnezeu este mereu bun, desăvârşit, expresie a înţelepciunii absolute.

Eu şi tu, dragul meu, avem această natură veche încă care solicită ca Dumnezeu să răspundă de fiecare dată când El ia o hotărâre.

Am auzit mulţi creştini spunând. De pot fi consideraţi păgânii nemântuiţi când ei nu au avut nici măcar posibilitatea să audă Evanghelia. Dumnezeu nu are nici un drept să-i condamne!” Dragii mei, noi nu vorbim despre nişte căţeluşi aici. Noi vorbim despre oameni care sunt responsabili pentru faptele lor, pentru atitudinile lor. Aceasta pe de o parte. Pe de altă parte, dragii mei, noi avem de a face cu Dumnezeu care este suveranul absolut al acestui univers. Nu cred că putem să-i dăm noi lecţii despre cum să conducă acest univers pentru că noi n-am făcut încă nici unul. Noi am reuşit doar să stricăm ceea ce a făcut El deja. Deci, nu putem să facem pe deştepţii şi să-i dăm lecţii lui Dumnezeu. Trebuie să ne recunoaştem exact locul în această creaţie.

v.33  O, adîncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cît de nepătrunse sînt judecăţile Lui, şi cît de neînţelese sînt căile Lui!

Pavel a ajuns acum la un punct în care se recunoaşte gloria şi înţelepciunea lucrurilor despre care noi am discutat până acum.

Această secţiune este o trecere în revistă a măreţiei lui Dumnezeu. Aici numai este vorba de a demonstra ceva sau de a transmite ceva. Nu! Este dacă vreţi, un fel de transă a lui Pavel, când priveşte la Dumnezeu şi la ceea ce este şi a făcut El.

Este în acelaşi timp o dovadă în plus a incapacităţii noastre de a înţelege ceea ce a făcut Dumnezeu. De ce? „14 Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sînt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuiesc judecate duhovniceşte.

Dragii mei, Dumnezeu face tot ceea ce este mai bun pentru noi. Chiar dacă noi nu înţelegem, chiar dacă nouă nu ne convine, în cunoaşterea Sa, atotcuprinzătoare El ştie ce este mai bine pentru noi.

v.34  Şi în adevăr, ,,cine a cunoscut gîndul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?

v.35  Cine I-a dat ceva întîi, ca să aibă de primit înapoi?“

Întrebările ridicate de Pavel sunt cât se poate de simple. Nu şi răspunsurile.

Cine a cunoscut gândul lui Dumnezeu? Ei bine, nimeni. Nimeni nu cunoaşte gândurile lui Dumnezeu. Isaia 55:8-9:  Căci gîndurile Mele nu sînt gîndurile voastre, şi căile voastre nu sînt căile Mele, zice Domnul. 9 Ci cît sînt de sus cerurile faţă de pămînt, atît sînt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gîndurile Mele faţă de gîndurile voastre.

Nici nu am putea să le cunoaştem. Cu toate acestea nu înseamnă că nu trebuie să ne dorim sau să încercăm să le cunoaştem. Să nu credeţi că Dumnezeu se supără pe noi. Nu s-a supărat pe Pavel care avea următoarea dorinţă:

Filipeni 3:10  Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;

Într-un al loc el îi îndemna pe aceeaşi Filipeni: Să aveţi în voi gîndul acesta, care era şi în Hristos Isus.

Dragii mei, nimeni nu poate cunoaşte gândurile lui Dumnezeu, dar trebuie să ne dorim să fim cât mai aproape de El şi el ne va lăsa să distingem şi care este gândul şi voia Lui.

O a doua întrebare simplă a lui Pavel:

Cine a fost sfetnicul Lui? Nu cred că Dumnezeu a avut nevoie de un sfetnic. Este drept că noi ne purtăm uneori de parcă am fi sfetnicii lui Dumnezeu deşi el nu ne-o cere şi nici nu are nevoie.

Aţi observat că Domnul Isus nu a cerut sfatul nimănui atunci când a fost pe pământ? O dată, înainte de a-i hrăni pe cei cinci mii, Domnul l-a întrebat pe Filip:

Ioan 6:5-6  Isus Şi-a ridicat ochii, şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi a zis lui Filip: ,,De unde avem să cumpărăm pîni ca să mănînce oamenii aceştia?“ Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentrucă ştia ce are de gînd să facă.

Vedeţi? Domnul nu avea nevoie de sfatul ucenicilor. El ştia ce trebuie să facă. Dacă ne aducem bine aminte, sfatul ucenicilor nu a fost nici măcar aproape de ceea ce dorea să facă Domnul Isus. Ei îl sfătuiseră se le dea drumul să plece.

Dragii mei, dacă Dumnezeu ar depinde de sfaturile noastre, lumea aceasta ar fi

într-o şi mai proastă condiţie decât este. Nu pentru că Dumnezeu a adus-o aici ci pentru că nu-l lăsăm să facă ceea ce ar trebuie făcut în ea.

Cine i-a dat ceva lui Dumnezeu mai întâi? Se mai întreabă Pavel.

Dragii mei, îi daţi voi ceva lui Dumnezeu în aşa fel încât de acum să vă fie dator? Dacă am fi în stare să-i dăm ceva lui Dumnezeu el ne-ar rămâne dator, nu-i aşa? Cred că motivul din spatele sărăciei unora este totuşi faptul că ei îi dau atât de puţin lui Dumnezeu.

Oricum, întrebarea lui Pavel nu se referă la acest aspect ci are mai degrabă de a face cu faptul că Dumnezeu este creator desăvârşit al tuturor lucrurilor.

Termenul de creaţie este neînţeles de mulţi din zilele noastre. Sunt creatori de artă, creatori vestimentari, sunt o mulţime de creatori. Şi sunt, într-o anumită măsură. Dar toţi folosesc o materie primă deja creată. Ei folosesc produsul unei alte creaţii. De obicei, cei mai mulţi recunosc meritele celor ce le furnizează materia primă. Prea puţini se gândesc însă că Dumnezeu este creatorul desăvârşit. El nu a luat de la nimeni materie primă pentru a crea acest univers. El este Cel care a creat totul din nimic.

Indiferent cât de frumoase sunt creaţiile noastre, trebuie să-i recunoaştem meritul lui Dumnezeu de a fi creatorul absolut.

De ce?

v.36  Din El, prin El, şi pentru El sînt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.

Aceasta este concluzia lui Pavel. Totul îi aparţine lui Dumnezeu. El are dreptul deplin de administraţie, el are autoritatea deplină,  El nu este dator să se justifice în faţa nimănui. De ce? Pentru că EL este Dumnezeu.

Mergem mai departe la capitolul 12 care constituie începutul ultimei secţiunii a Epistolei către Romani. Este vorba despre o secţiune practică, o secţiune care se referă la modul în care trebuie să se poarte copii lui Dumnezeu. Este aplicarea teologiei prezentate până acum.

Un alt lucru pe care trebuie să-l notăm înainte de a purcede la analiza acestei secţiuni este acela că relaţiile pe care creştinul le are cu cei din jur vor da măsura conduitei sale creştine.

Deci vorbim despre datoria creştinului.

v.1  Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.

Cu alte cuvinte: Având în vedere lucrurile pe care vi le-am spus, fraţilor, pentru mila lui Dumnezeu, faceţi din trupurile voastre (sau personalitatea voastră) o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu. Aceasta va fi considerată de Dumnezeu o lucrare duhovnicească.

Observaţi formularea de început: ”Vă îndemn dar fraţilor!” ea leagă ceea ce a fost, de ceea ce va veni. Părerea mea este că întreaga epistolă este cuprinsă în aceste cuvinte.

Ceea ce nu surprinde traducerea noastră este limbajul plin de har al lui Pavel. El se roagă pur şi simplu de romani să facă ceea ce le spune.  Este o bună atitudine. El nu vine să le impună o anume conduită ci plin de dragoste îi imploră să respecte ceea ce este spre binele lor.

Un alt aspect ce trebuie remarcat în cuvintele lui Pavel din acest verset este acela al îndurării.

Oiktirmos  este termenul în limba greacă şi el înseamnă mila sau îndurarea lui Dumnezeu. El este folosit la plural aici, ceea ce este un ebraism, nesuportat de limba noastră. În orice caz, el exprimă o abundenţă a milei lui Dumnezeu.

Dumnezeu este bogat în îndurare dragii mei, şi cred că noi toţi putem recunoaşte acest lucru.

Pavel ne îndeamnă să aducem sau să prezentăm trupurile noastre ca jertfă. Este acelaşi cuvânt pe care l-a folosit şi în capitolul 6. Deşi unii cercetători sugerează că acolo se referă la minte, iar aici se referă la voinţă, părerea mea este că în ambele cazuri are directă legătură cu voinţa noastră.

În capitolul 6 Creştinul trebuie să-şi pună încrederea în Dumnezeu pentru caracterul său, pentru formarea lui. Adică, caracterul creştinului nu se va forma în cine ştie ce şcoli înalte sau după anumite filozofii ci prin încrederea în Dumnezeu.

În capitolul 12, Pavel vorbeşte despre trupurile noastre. Conotaţia cuvântului însă este mult mai cuprinzătoare decât o simplă referire la trupul nostru biologic. Este vorba despre personalitatea noastră. Adică, tot ceea ce suntem, tot ceea ce ne reprezintă trebuie încredinţat lui Dumnezeu. Este vorba despre, minte, emoţii, voinţă, şi trupul care este folosit de Duhul Sfânt.

Iată şi alte lucruri care au fost spuse de Pavel în aceeaşi direcţie:

1 Corinteni 6:20:  Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, cari sînt ale lui Dumnezeu.

Sau :

Filipeni 1:20:  Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăsneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea.

Sau:

2 Corinteni 4:10:  Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorîrea Domnului Isus, pentruca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.

Printr-un act de voinţă, dragi prieteni, noi plasăm întreaga noastră personalitate în mâinile lui Dumnezeu, ne punem la dispoziţia Lui. Aceasta este o slujbă raţională, sau o mişcare inteligentă cum am mai putea interpreta cuvintele lui Pavel. Şi mai mult, este ceva ce-i place lui Dumnezeu.

v.2  Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvîrşită.

Iată unul din verstele ce trebuie memorate de orice creştin. Este unul din îndemnurile ce trebuie foarte bine însuşite şi aplicate.

Un comentator pe nume Kenneth Wuest are o minunată parafrazare: „Încetaţi să mai adoptaţi o expresie exterioară care nu vine din interiorul vostru şi nici nu este reprezentativă pentru ceea ce sunteţi voi în interior ci este modelată după tiparul acestor vremi. Schimbaţi-vă după ceea ce vine din interiorul vostru şi reprezintă reînnoirea minţii voastre, ceea ce înseamnă o punere de acord cu voia lui Dumnezeu care este bună, plăcută şi desăvârşită.

Dragi prieteni, îndemnul acesta este de o forţă extraordinară atunci când îl înţelegem pe deplin.

Cu se întâmplă de fapt? Noi toţi avem nevoie de modele. Toţi ne conformăm, ne adaptăm, poate unii mai mult, sau alţii mai puţin, dar toţi ne adaptam mediului în care trăim.

Deci dacă tot trecem prin acest proces, atunci s-o facem în modul care ne aduce cele mai multe beneficii.

Pentru aceasta, Pavel ne oferă o direcţie binecuvântată. Din interior înspre afară. Vă daţi seama ce înseamnă aceasta? Aceasta este revoluţia dragii mei.

Cei mai mulţi încearcă să pună un acord între ceea ce simt ei, gândesc ei şi ceea ce gândeşte lumea din jur. Am avut de a face cu persoane care erau în pragul sinuciderii pentru că nu găseau înţelegere din partea celor din jur. Alţii sufereau cumplit pentru că încercau să placă tuturor şi era un efort titanic.

Nu găseau împăcare cu ei, cu cei din jur şi cu Dumnezeu.

Ei bine Pavel ne propune să schimbăm acest lucru. În loc să ne străduim să ne conformăm tiparului oferit de lume, să începem să ne transformăm potrivit cu lucrarea pe care Duhul Sfânt o desfăşoară în interiorul nostru. Ce spune-ți de aceasta?

Încercaţi să vă imaginaţi cum ar arăta lumea din jurul nostru dacă s-ar întâmpla acest gen de transformare cu tot mai mulţi oameni. Oameni care ar fi preocupaţi să placă lui Dumnezeu. Oameni care ar înceta să mai reacţioneze pur şi simplul faţă de ceea ce se petrece în jurul lor şi ar începe ei înşişi să aducă o nouă direcţie, o direcţie bună, o direcţie după voia lui Dumnezeu.

Ştiţi ce s-ar întâmpla. Ar avea loc o revoluţie reală, o schimbare radicală a lumii în care trăim. Este o mare provocare, dar este o provocare pe măsura unui Dumnezeu mare. Iar noi suntem copii Lui.

Să ne ajute Dumnezeu să avem parte de astfel de schimbări.