Itinerar Biblic Ep.0407 – ROMANI Cap. 9:15-33

 

Dragi ascultători deşi nu putem interveni în lucrările misterioase ale Domnului, noi ne putem încrede deplin în El în ceea ce priveşte dreptatea lucrărilor Sale.

Nu putem evita doctrina alegerii, nici nu putem reconcilia alegerea suverană a lui Dumnezeu cu voinţa liberă a omului. Ambele sunt reale.  Să ţinem minte însă că noi trăim în universul lui Dumnezeu. El este suveran. Eu nu sunt de o creatură pe acest pământ şi El poate să-mi ia suflarea, pe care tot El mi-a dat-o, în orice moment.  Am oare obrăznicia să stau înaintea Lui, să-L privesc în faţă şi să-l trag la răspundere pentru ceea ce face El? Aceasta, dragii mei ar fi rebeliune de cel mai ridicat nivel.

Ceea ce trebuie să fac, este să mă plec înaintea Lui, El care este Creatorul şi Mântuitorul meu, ştiind că indiferent de alegerile pe care El le face, ele nu pot fi decât drepte şi cele mai bune.

Apropo, dacă ţie nu-ţi place ceea ce face Dumnezeu, poate că poţi să găseşti un alt univers în care să te simţi în largul tău. Poate că poţi tu începe unul. Poţi? Mă îndoiesc. Atunci, dragul meu, părerea mea este că devreme ce trăieşti în universul creat de Dumnezeu, nu poţi face altceva decât să trăieşti după voia şi principiile instituite de El.

Dragul meu, mica creatură din acest univers, creatură care se vede mare în raport cu ceea ce Dumnezeu a creat pe acest pământ, ar trebuie să-şi plece capul şi să nu-şi mai înţepenească gâtul în faţa lui Dumnezeu. Ar trebui ca omul să se plece pe genunchi în faţa lui Dumnezeu şi să recunoască că nimic nu se poate face fără El.

Cam aceasta este concluzia la care am ajuns în călătoria noastră trecută în paginile Epistolei către Romani, capitolul 9, unde Pavel explică maniera în care a fost ales poporul evreu.

Ne întoarcem acum pentru a urmări continuarea argumentului lui Pavel şi reluăm călătoria noastră de la versetul 15:

v.15  Căci El a zis lui Moise: ,,Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.“

Vă aduceţi aminte că Moise a vrut să vadă slava lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a răspuns lui Moise: Moise, îţi voi arăta slava mea, dar nu pentru că tu eşti Moise.

Acum, este adevărat, Moise este o persoană importantă. El a condus poporul prin deşert, scoţându-i din Egipt. Dumnezeu spune: „Mă îndur de cine vreau să mă îndur! Deci voi face ceea ce mi-ai cerut dar nu pentru că tu eşti Moise ci pentru că eu sunt Dumnezeu. Ştiţi de ce m-a mântuit Dumnezeu dragii mei, nu pentru că sunt cine sunt, nu pentru că sunt o persoană importantă, nu pentru că am o emisiune radio, nu! El m-a mântuit pentru că El este Dumnezeu.

v.16  Aşa dar, nu atîrnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.

Mila lui Dumnezeu nu este oferită ca o recunoaştere a voii umane nici ca o răsplată a eforturilor noastre. Voinţa umană şi efortul omului nu sunt cauze ce motivează acţiunile lui Dumnezeu. Omul crede că acţiunile sale şi efortul său îl vor determina pe Dumnezeu să-l primească cu bunăvoinţă.

Un comentator al Scripturii a sumarizat foarte bine acest lucru: „Vrând şi alergând poate indica posesia harului, dar nu constituie o cauză ce va origina harul!”

Dumnezeu îşi arată mila şi o face pentru că El este Dumnezeu. Deci, cine eşti, drag prieten, să-l tragi la răspundere cu ceea ce nu-ţi convine? Trebuie să ne închinăm înaintea Lui.

v.17  Fiindcă Scriptura zice lui Faraon: ,,Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea, şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.“

v.18    Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.

Dumnezeu spune că El l-a folosit pe Faraon. „Dar”, veţi spune, el nu a fost ales. Nu, cu siguranţă!  Gândiţi-vă la oportunităţile pe care Dumnezeu i le-a oferit. Cu toate acestea cred că Faraon o spus: Hei! Eu sunt Faraon. Eu reprezint autoritatea aici şi nu voi permite poporului să plece. Dumnezeu răspunde: „Poate aşa gândeşti tu!” Dar o să-i laşi să plece în cele din urmă!” Dragii mei, voinţa lui Dumnezeu contează. În cele din urmă ea este cea care se impune.

Când Scriptura spune că Dumnezeu împietrea inima lui Faraon, vrea să ne spună de fapt că Dumnezeu îl forţa pe Faraon să ia decizia care era în inima sa. Era lucrul pe care Faraon voia să-l facă.

Dragii mei, potrivit cu ceea ce ştiu din Scriptură, pot să vă spun că nu va fi în iad nici o persoană care nu a ales să fie acolo. Şi tu dragul meu trebuie să alegi în ceea ce te priveşte.

v.19  Dar îmi vei zice: ,,Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voiei Lui?“

Aceasta este gândirea omului natural. Dacă Dumnezeu a împietrit inima lui Faraon, de ce-l mai consideră vinovat? De ce la mai pedepsit? L-a pedepsit pentru că a slujit atingerii scopurilor lui Dumnezeu?

v.20  Dar, mai de grabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: ,,Pentru ce m-ai făcut aşa?“

Gândirea omului natural, nu reprezintă neapărat un răspuns la această problemă.  Răspunsul se găseşte numai în taina şi majestatea suveranităţii lui Dumnezeu.  Credinţa este cea care acceptă în umilă ascultare. Necredinţa se revoltă  şi continuă chiar sub mânia şi judecata lui Dumnezeu.

Un predicator a spus: (citez) ”Când omul ajunge să se facă pe sine un dumnezeu care depinde de propria neprihănire, Dumnezeu se îmbracă atunci cu majestatea Sa şi apare în toată splendoarea Sa ca un Dumnezeu liber înaintea căruia omul nu este nimic, este doar o bucată de pământ în mâna olarului’’. Aceasta a fost şi atitudinea lui Pavel cânt juca rolul avocatului lui Dumnezeu  în procesul său cu Fariseismul iudaic. Acesta este motivul pentru care el prezintă numai o faţetă a adevărului!” (Am încheia citatul!)

Lucrul important este că Dumnezeu este Dumnezeu, iar omul nu poate schimba nimic din toate acestea.

În următoarele versete, Pavel foloseşte imaginea lutului în mâinile olarului. Dumnezeu este olarul iar noi suntem lutul. Dumnezeu a luat omul din ţărâna şi l-a format aşa cum este şi astăzi.  Vedeţi, nu a început cu o maimuţă pe care a îmbunătăţit-o mereu până a ajuns la forma pe care noi o numim om astăzi. Omul s-a transformat într-o maimuţă, este foarte adevărat, dar Dumnezeu nu l-a făcut aşa.

Psalmistul spune:  Psalmul 113:14  Căci El ştie din ce sîntem făcuţi; Îşi aduce aminte că sîntem ţărînă. Uităm destul de des acest lucru. Aşa cum spunea o persoană cu simţul umorului: Când se strânge prea multă ţărână apare noroiul!

Cred că Avraam a avut o poziţie corectă înaintea lui Dumnezeu când a spus: Avraam a luat din nou cuvîntul, şi a zis: ,,Iată, am îndrăsnit să vorbesc Domnului, eu care nu sînt decît praf şi cenuşă.” Găsiţi în Geneza capitolul 18, versetul 27, aceste cuvinte.

Oricum, este o atitudine asupra căreia trebuie să medităm mai mult şi să ne-o însuşim. Dumnezeu este suveran absolut.

Pavel pune acest aspect într-o nouă lumină prin asemănarea ce o face:

v.21  Nu este olarul stăpîn pe lutul lui, ca din aceeaş frămîntătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?

Dumnezeu a întins mâna în grămada umanităţii şi a luat de acolo un lut din care l-a făcut pe Moise. Întinde din nou mâna şi …iese Faraon. La început nu a fost decât acelaşi lut, murdar, lipsit de atracţie. Dar în mila lui formează mai întâi un „vas de cinste” adică unul folosit pentru scopuri onorabile.  Este alegerea Olarului! Este dreptul lui! Este dreptul lui ca un alt vas să fie pentru o întrebuinţare de ocară, sau pentru o folosinţă obişnuită.

Ca să fiu mai clar! Dragii mei. Olarul poate decide dacă face un vas în care se vor pune flori sau unul în care ca fi servită mâncare câinelui. Este dreptul lui.

v.22  Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mînia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mîniei, făcute pentru peire;

v.23  şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării, pe cari le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?

v.24  Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre Iudei, ci şi dintre Neamuri,

Pavel a enunţat şi argumentat deja faptul că Dumnezeu este liber să acţioneze în conformitate cu majestatea şi taina ce-l înconjoară.  El este suveran. Acum, Pavel arată că Dumnezeu se apropie cu răbdare şi dragoste şi faţă de acele vase ale mâniei.  Dumnezeu nu le-a destinat distrugerii: revolta şi păcatul lutului le-a adus sub puterea judecăţii.  Dumnezeu ar fi fost îndreptăţit să manifeste o judecată rapidă dar, El a ales să se apropie de ele nu ca de un lut fără viaţă ci ca de nişte creaturi pline de viaţă.

Dumnezeu le-a dat ample oportunităţi pentru a arăta o disponibilitate de ascultare şi supunere faţă de Dumnezeu.  Deşi Dumnezeu urăşte păcatul şi trebuie să-l judece, mila Lui este în permanenţă îndreptată către aceste fiinţe.

Dumnezeu sugerează că aceste vase ale mâniei sunt întruchipate de către naţiunea Israel care a fost distrusă în anul 70, d.Hr.. dacă vă aduceţi aminte, Domnul Isus, deşi a anunţat iminenta distrugere, el a plâns pentru oraşul acesta şi s-a şi rugat pentru el: ,,Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!“

Atunci când Ierusalimul a fost distrus, Dumnezeu şi-a păstrat o rămăşiţă care a fost credincioasă.

Dar iată că ajungem acum la o diviziune finală a capitolului. O să observăm aici că aşa cum alegerea Israelului a fost anunţată de Dumnezeu, şi alegerea neamurilor este prezentată în Scriptură, în cadrul profeţiilor.

Pavel a arătat suficient de clar că naţiunea Israel a fost aleasă de Dumnezeu, în conformitate cu suveranitatea Sa şi nu în virtutea unor merite pe care ea le-ar fi avut. Numai că Dumnezeu nu a ales doar o naţiune şi i-a mântuit pe cei aflaţi în ea, care l-au acceptat pe Isus, bineînţeles, dar El cheamă oameni şi dintre neamuri.

v.25   după cum zice în Osea: ,,Voi numi ,popor al Meu`, pe cel ce nu era poporul Meu, şi ,prea iubită`, pe cea care nu era prea iubită.

v.26   Şi acolo unde li se zicea: ,Voi nu sînteţi poporul Meu`, vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui viu.“

 

Acesta este un citat din cartea profetului Osea, capitolul 2, versetul 23 şi se referă la naţiunea Israel.  Petru se referă la această profeţie când vorbeşte despre rămăşiţa credincioasă care a asigurat continuitatea naţiunii. Acestor oameni care s-au întors către Hristos le spune el:9  Voi însă sînteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfînt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a cîştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v’a chemat din întunerec la lumina Sa minunată; 10  pe voi, cari odinioară nu eraţi un popor, dar acum sînteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, cari nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare. Sunt cuvinte din 1 Petru 2:9-10.

Cea de a doua profeţie, respectiv, versetul 26, provine din cartea Osea, capitolul 1, versetul 10 şi se referă la neamurile din orice colţ al pământului, care se îndreaptă către Hristos acum sau în viitor. De fapt, aşa cum spune Iacov: F.A 15:17  pentruca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste cari este chemat Numele Meu…”

Astfel Dumnezeu a ajuns şi în Europa. Şi nu a venit pentru că oamenii de aici sunt superiori celor din Africa sau Asia. Dacă este să fim corecţi, faţă de istorie, în momentul în care Pavel scria această epistolă, Chinezii erau mult mai dezvoltaţi decât strămoşii noştri.

Dumnezeu a adus Evanghelia şi în Europa pentru că şi cei de aici aveau nevoie de ea.

v.27  Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel: ,,Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi mîntuită.

v.28  Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pămînt cuvîntul Lui.

O traducere literală a acestui verset ar fi: „Isaia a strigat şi el în suferinţa lui pentru Israel. Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi asemenea nisipului mării, tot o rămăşiţă va fi salvată. Pentru că Dumnezeu îşi va împlini cuvântul spus cu privire la pământ, tăindu-l şi finalizându-l potrivit cu neprihănirea.”

Citatul folosit de Pavel provine din Isaia, capitolul 10, versetele 22 şi 23. Mesajul este clar. Numai o rămăşiţă va fi salvată de Necazul cel Mare. Numărul lor este scris în Scriptură şi este de 144 000. Raportaţi numărul acesta la cel al populaţiei lui Israel şi veţi vedea că este un procentaj foarte mic. Părerea mea este că şi alţii vor fi mântuiţi în acea perioadă, numai că aceşti 144 000 vor fi martori ai îndurării lui Dumnezeu.

Acum dragii mei, nu ştiu care este perspectiva voastră asupra milei lui Dumnezeu, dar vă asigur că dacă ar fi fost o singură persoană mântuită şi tot am fi putut vorbi despre mila lui Dumnezeu. De ce? Pentru că nimeni nu merită mântuirea. Nici măcar o singură persoană. Şi atunci, nu are Dumnezeu milă? Are! Din plin!

v.29  Şi, cum zisese Isaia mai înainte: ,,Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămînţă, am fi ajuns ca Sodoma, şi ne-am fi asemănat cu Gomora.“

 

Isaia 1:9 este versetul citat de Pavel de această dată.  Este o afirmaţie uimitoare, dar este o potrivită imagine a suveranităţii lui Dumnezeu. Chiar şi naţiunea aleasă ar fi fost asemenea Sodomei şi Gomorei în depravare şi revoltă faţă de Dumnezeu dacă Dumnezeu nu ar fi intervenit în mila lui suverană şi ar fi păstrat această rămăşiţă credincioasă.

Ce acuzaţie pentru un fariseu sau un membru mândru al bisericii. Numai mila lui Dumnezeu ne ţine să nu mergem în iad dragii mei. Nu suntem noi mai tari decât alţii. Este doar că avem un Dumnezeu bun.

v.30  Deci ce vom zice? Neamurile, cari nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă;

Senzaţională afirmaţie. Neamurile, fără să vrea sau să acţioneze în direcţia aceasta au găsit neprihănire în Hristos, pentru că Dumnezeu a vrut şi a acţionat.

Vechiul Testament conţine profeţii cu privire la acest fapt.  Aşa cum am văzut Isaia a spus că neamurile vor avea parte de izbăvire.

v.31  pe cînd Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n’a ajuns la Legea aceasta.

Cu alte cuvinte, Israel, căutând să împlinească o lege care ar fi trebuit să dea neprihănire,  nu au ajuns la un asemenea statut. Dragii mei dacă prima era o afirmaţie senzaţională, aceasta este una terifiantă.

Evreii au încercat să producă o neprihănire a lor prin sistemul mozaic. Nu au ajuns la o asemenea performanţă – şi priviţi la naţiunea noastră- religioşii sunt cei care acceptă cel mai greu că au nevoie de o relaţie vie şi dinamică cu Hristos. De ce? Ei se consideră prea buni pentru a avea nevoie de mântuire.

Dragul mei niciodată nu vei putea reconcilia suveranitatea lui Dumnezeu şi responsabilitatea omului.  Pavel însă, clarifică aici că dacă vrei să fi mântuit atunci este responsabilitatea ta.  Nu pot înţelege altfel cuvintele: ,,Dacă voieşte cineva să vină după Mine…” Marcu 8:34, sau: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară:” din Ioan 6:37. Dragul meu poţi veni şi nu te vei lovi de respingere. Nu-i arunca lui Dumnezeu motive de genul, „Eu nu sunt ales!” Nu-am auzit de cineva să fie ales fără să candideze. Dacă nu vrei să fi mântuit, nu vrei să fi ales atunci nu eşti. Dacă vrei însă să fi ales, Dumnezeu spune că nu te respinge.

Dragii mei, personal, am această convingere că Dumnezeu este suveran. El va acţiona în conformitate cu voia Sa. Voia Sa, dragii mei, este întotdeauna dreaptă. Este trăsătura Sa de caracter. Nu poate altfel.

Noi facem greşeli, nedreptăţi, dar nu Dumnezeu. De aceea cred că oricine vine la El nu va fi respins şi oricine doreşte izbăvirea o va primi. Aşa că, dragul meu, de ce să nu accepţi această mână întinsă?

v.32  Pentru ce? Pentru că Israel n’a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s’au lovit de piatra de poticnire,

v.33  după cum este scris: ,,Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire, şi o stîncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine.“

Încă două citate oferite de Pavel. Primul este din Isaia capitolul 8, versetul 14, iar cel de al doilea din Isaia 28, versetul 16. Evreii s-au poticnit. Pentru neamuri, Crucea părea o nebunie. Însă cel care crede, fie că este evreu sau neevreu, va fi mântuit.

Dragul meu, ştiţi de ce avem nevoie în faţa unei asemenea oferte? De umilinţă. Avem nevoie să ne punem de acord cu Dumnezeu care spune că suntem păcătoşi şi avem nevoie de mântuire.

Nu ştiu despre tine, drag ascultător, dar eu nu vreau şi nu pot să-l contrazic pe Dumnezeu. Ştiu foarte bine că are dreptate. Sunt un păcătos. Şi mai are dreptate într-o privinţă. Singur nu pot face nimic pentru mântuirea mea. Nu pot! Singurul lucru pe care pot să-l fac este să accept această stare de lucruri şi să accept ceea ce a făcut Domnul Isus. El a făcut totul pentru mântuirea mea. Tot ce-mi rămâne mie de făcut acum este să mă încred în El.

Cred că şi tu trebuie să faci la fel! Dacă ai făcut pasul acesta, atunci trebui să-i mulţumeşti dragul meu pentru că în suveranitatea Lui el ţi-a arătat atâta dragoste.

Rămâneţi în dragostea lui Dumnezeu!