Itinerar Biblic Ep.0405 – ROMANI Capitolul 8:33-39

 

Dragi ascultători, suntem din nou conectaţi prin intermediul Duhului Sfânt la bogăţia de har şi îndurare exprimată prin Cuvântul viu, Cuvântul care schimbă vieţi, Cuvântul care aduce viaţă, o viaţă deplină, dinamică, veşnică.

Datorită îndurării lui Dumnezeu continuăm astăzi itinerarul nostru pentru a descoperi noi comori ce vor îmbogăţi viaţa noastră spirituală.

Să ne aducem mai întâi aminte de minunata asigurare pe care Dumnezeu ne-o dă prin intermediul lui Pavel:

v.28  De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.

Iată dragi prieteni ce asigurare minunată. Este drept că de atâtea ori uităm acest lucru, ori pur şi simplu nu-l înţelegem. Ne este greu să înţelegem cum poate o boală, o pierdere a unei persoane dragi, sau multe alte suferinţe prin care trecem, de obicei, să lucreze pentru binele nostru.

Vă mărturisesc, dragii mei, că, în calitate de predicator, trebuie uneori să vorbesc cu oameni care trec prin asemenea probleme şi nu întotdeauna găsesc cuvintele potrivite pentru a aduce mângâierea şi încurajarea de care au nevoie. Dar chiar şi în acele situaţii, dragii mei, Dumnezeu lucrează spre binele celor ce-l iubesc pe el.

Vedeţi, ceea ce ne este nouă greu să înţelegem este că încrederea noastră trebuie plasată în persoana lui Dumnezeu şi nu în acţiunile Sale.  Atunci când avem încredere în Dumnezeu, ceea ce ni se întâmplă capătă o altă conotaţie.

Prea des noi ne punem încrederea în acţiunile lui Dumnezeu şi atunci când acestea nu se potrivesc aşteptărilor noastre, credinţa noastră este puternic lovită.

Dragii mei când ne îndreptăm sentimentele către Dumnezeu, către persoana Sa, atunci încrederea noastră este îmbogăţită şi întărită.

Gândiţi-vă la ceea ce se petrece între două persoane care se iubesc. Niciodată cealaltă persoană nu este judecată în raport cu acţiunile dintr-un moment dat, ci în raport cu caracterul demonstrat în alte situaţii.

Dragii mei, caracterul lui Dumnezeu a fost demonstrat în atâtea rânduri iar cea mai bună dovadă a iubirii Sale o avem la crucea de la Golgota. Iată de ce cred că trebuie să ne gândim mult mai serios la această promisiune a lui Dumnezeu şi să lăsăm încrederea noastră în El să crească în ciuda circumstanţelor prin care trecem.

Ne întoarcem acum la punctul în care ne-am oprit şi anume la versetele 33 şi 34 din capitolul 8 al epistolei către Romani.

v.33  Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care-i socoteşte neprihăniţi!

v.34  Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi!

Pavel vorbeşte despre cei credincioşi dragii mei şi iată că sunt prezentaţi într-o manieră foarte încurajatoare.

Observaţi două adjective foarte importante aici: aleşi şi îndreptăţiţi.

Cei care sunt credincioşi Domnului sunt aleşii Lui, sunt cei pe care Dumnezeu îi pune deoparte. Mai mult, ei sunt îndreptăţiţi de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu   şi-a pus tronul Său în spatele lor.  Cine îi va condamna deci? Cine mai poate să-i condamne?  Nimeni nu mai poate să-i condamne. De ce? Hristos a murit! Ba mai mult, spune Pavel, a şi înviat.

Prin moartea lui, dragi prieteni, Domnul Isus a îndepărtat pedeapsa iar acum credinciosul este în siguranţă datorită a ceea ce a făcut Domnul nostru. Sunt patru aspecte, ce trebuie remarcate aici:

  1. Hristos a murit pentru noi – fiind dat pentru păcatele noastre.
  2. Hristos a fost înviat din morţi – înviat pentru îndreptăţirea noastră.
  3. Hristos este acum la dreapta lui Dumnezeu. – El este viu, este viu pentru totdeauna.
  4. El mijloceşte pentru noi.

Apropo! Te-ai rugat în dimineaţa aceasta? Ar fi trebuit să o faci! Dar dacă tu nu ai făcut-o, Domnul a făcut-o pentru tine. Ce minunat!

Dragii mei, este grija pe care El o are pentru cei ce sunt ai Săi. Ei sunt aleşii Lui. Sunt cei pe care îi iubeşte şi pe care îi îndreptăţeşte prin mijlocirea Sa.

Bine, bine, veţi spune, dar cât de mare este dragostea aceasta? Nu cumva trebuie să mă tem că ea va înceta odată şi-o dată? Ascultaţi aici!

v.35  Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strîmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?

Pavel îşi imaginează aici dificultăţi deosebite. Este posibil să ajungem în necazuri care să ne separe de dragostea lui Dumnezeu? Nu, dragi ascultători! Ştiţi de ce? Pentru că el nu va pune pe umerii noştri mai mult decât putem purta. Tot Pavel îi asigura pe Corinteni în prima epistolă ce le-o adresează: 1Cor.10:13Nu v’a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s’o puteţi răbda.”

Nici celelalte lucruri nu pot să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu.  Dragii mei, dacă noi nu vrem, nimic din afara noastră nu poate să ne pună în afara dragostei Domnului nostru. Priviţi încă o dată la cuvintele lui Pavel. Citiţi-le cu atenţie şi veţi observa că ele sunt o biografie a lui Pavel. Sunt lucruri de care el a avut parte din plin. Cu toate acestea el a rămas în dragostea, atenţia şi iubirea lui Dumnezeu. Poate că veţi argumenta că este vorba de Pavel, până la urmă şi nici unul din noi nu se compară cu el. Nu cred  că ar trebuie să privim lucrurile din această perspectivă.

Promisiunile acestea sunt valabile pentru toţi cei ce cred în Numele lui Isus, indiferent că te cheamă Pavel sau altfel.

În cele din urmă aceste lucruri sunt profeţite deci sunt în controlul lui Dumnezeu:

v.36  După cum este scris: ,,Din pricina Ta sîntem daţi morţii toată ziua; sîntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.“

Acesta este un citat din Psalmul 44:22. Dar din pricina Ta suntem junghiaţi în toate zilele, suntem priviţi ca nişte oi sortite pentru măcelărie.”

Pentru creştinii din vremurile moderne, din vremea harului, trebuie să recunoaştem, este o imagine înfricoşătoare. Părerea mea este că aceasta reprezintă atitudinea sistemului pe care Satan îl pregăteşte pentru creştinul din toate timpurile. Istoria Bisericii confirmă din plin acest lucru.

Dragul meu, dacă eşti hotărât să-l urmezi pe Dumnezeu, dacă eşti hotărât să-i faci loc în viaţa ta, poţi fi sigur că te vei lovi de opoziţia lui Satan.

Crescând la ţară, în perioada sărbătorii Paştelor, vedeam cum erau tăiaţii miei. Să ştiţi că nu era o imagine plăcută. Nu este o imagine plăcută cu ceea ce se întâmplă în câmpul misionar cu unii dintre cei care merg să ducă mesajul iubirii lui Dumnezeu. Cu toate acestea nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu. Mai mult dragii mei nu trebuie să avem o atitudine de resemnaţi. Nouă ne-a rezervat Dumnezeu o poziţie mult mai măreaţă:

v.37  Totuş în toate aceste lucruri noi sîntem mai mult decît biruitori, prin Acela care ne-a iubit.

Vă întrebaţi cum poate o oaie care este dusă la măcelar să fie mai mult decât biruitoare. Ei bine, acesta este un alt minunat paradox al vieţii creştine. Aceasta înseamnă să ai asistenţa din partea unuia care este biruitor în locul nostru, unul care nu îngăduie ca noi să fim înfrânţi.

Dragii mei, victoria aparţine Domnului Isus nu nouă. Nu este viaţa noastră victorioasă ci viaţa lui, viaţa Lui pe care El o trăieşte prin noi.

v.38  Căci sînt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,

v.39  nici înălţimea, nici adîncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

Pavel avea o puternică convingere cu privire la ceea ce propovăduia. Sunt bine încredinţat, sau sunt pe deplin convins, spune el. De aceea nimic nu poate să-l determine să lase ceva să intervină între el şi dragostea lui Dumnezeu.

Priviţi la aceste versete şi veţi vedea din câte părţi suntem pândiţi…din câte părţi se aşteaptă o breşă. Priviţi: viaţa, îngerii, stăpânirile, lucrurile de acum, cele viitoare, distanţa, diferenţele, sunt atâtea care abia aşteaptă să cădem.

Vedeţi dragii ascultători, de ce, mai către începutul epistolei, Pavel a insistat atât de mult asupra faptului că singuri nu putem trăi viaţa de credinţă. Avem nevoie de Domnul Isus, avem nevoie de Duhul Sfânt pentru a fi călăuziţi, întăriţi, mângăiaţi.

Mântuirea este asemenea unei poveşti de dragoste. Noi îl iubim pe Dumnezeu pentru că El ne-a iubit mai întâi. Şi dragostea pe care Dumnezeu o are pentru noi, este atât de mare încât nimic nu ne poate separa de ea. În dragostea aceasta, dragi ascultători, toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-l iubesc pe Domnul.

Acestea fiind spuse, dragi ascultători, ne deplasăm către o nouă secţiune a Epistolei către Romani. În prima parte, respectiv, capitolele 1 până la 8, am avut o secţiune doctrinară. De la capitolul 9, începând, avem o nouă secţiune – dispensaţională.

Primele opt capitole subliniază credinţa. A doua parte accentuează speranţa. Prima secţiune vizează mântuirea, cea de a doua separarea.

Nu trebuie să înţelegem însă că aceste secţiuni pot fi studiate separat, deoarece ele constituie un tot ce se desfăşoară sub privirile noastre într-o formă cât se poate de fluidă.

Sunt totuşi câteva particularităţi ale acestei secţiuni, particularităţi care revelează semnificaţia ei deosebită. Astfel, sunt amintiţi aici câţiva factori de care trebui să ţinem cont în procesul sfinţirii.

Un prim factor ar fi cel psihologic. Acesta are de a face cu experienţa personală a lui Pavel. Nu cred că este potrivit ceea ce unii comentatori au spus şi anume că Epistola către Romani provine din capul, gândirea lui Pavel, pe când cea adresată Galatenilor, provine din inima, emoţiile lui. Inima lui Pavel este deschisă în capitolul 9 şi aici sunt exprimate toate sentimentele sale cu privire la Romani.

Un alt factor este cel istoric. Acesta ia în considerare situaţia unică creată de condiţiile din vremea lui Pavel. Interpretarea modernă a acestei epistole eşuează lamentabil în considerarea acestor aspecte.

Biserica de astăzi este în cea mai mare parte formată din neamuri, neevrei, iar contextul ebraic al acelor vremuri este din ce în ce mai mult ignorat.

Sunt tot mai mulţi cei ce consideră că promisiunile Vechiului Testament sunt contopite şi dizolvate în Biserică. Există această opinie arbitrară, conform căreia Biserica de astăzi este moştenitoarea de drept a promisiunilor Vechiului Testament, pe când Israelul nu mai are nici un rol în planul de mântuire iniţiat de Dumnezeu.

Cred că un astfel de punct de vedere este unul îngust şi apare atunci când sunt ignorate elementele de care vă vorbeam.

Nu cred că Dumnezeu a încheiat socotelile cu poporul evreu. Chiar Pavel spune la un moment dat: „Întreb dar: ,A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?` Nicidecum!” El va arăta că promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut poporului evreu, vor fi împlinite chiar cu această naţiune. De asemenea, va arăta că Dumnezeu a făcut anumite promisiuni bisericii şi astăzi el cheamă o un grup special de oameni, evrei şi neevrei pentru a forma biserica. Aceasta este concluzia la care a ajuns şi consiliul de la Ierusalim despre care citim în cartea Faptele Apostolilor din capitolul 15.

De fapt este vorba despre împlinirea profeţiei din acest capitol:

13  Cînd au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Fraţilor, ascultaţi-mă!

14  Simon a spus cum mai întîi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele.

15  Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor, după cum este scris:

16  ,După aceea, Mă voi întoarce, şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărîmăturile, şi-l voi înălţa din nou:

17  pentruca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste cari este chemat Numele Meu,

18  zice Domnul, care face aceste lucruri, şi căruia Îi sînt cunoscute din vecinicie.`

Iacov explică şi el, cât se poate de clar, că Dumnezeu cheamă un popor peste care să aşeze numele Său. În momentul în care numărul acestui popor se va împlini, el va lua Biserica de pe pământ şi se va întoarce din nou către Israel. Aceasta nu înseamnă că atunci Dumnezeu a terminat-o cu neamurile. Aceasta înseamnă numai că harul Lui faţă de neamuri va fi limitat.

Deci, încă o dată, nu putem ignora factorul istoric din interpretare.

Factorul doctrinar se ocupă în principal cu interpretarea dispensaţională şi cu scopul suveran al lui Dumnezeu.

În primele opt capitole, Pavel a abordat subiecte deosebit de importante ca: păcat, mântuire şi îndreptăţire. În epoca în care trăim, naţionalitatea, ritualul şi ceremoniile nu au nici o valoare în ochii lui Dumnezeu. Singurul lucru pe care Dumnezeu îl acceptă din partea noastră este credinţa.  Orice persoană, în ciuda condiţiei sale, a naţionalităţii sale poate găsi milă din partea lui Dumnezeu. Se pare că acesta este elementul care nivelează, dacă-mi permiteţi, diferenţele din Vechiul şi Noul Testament. Pavel va aborda însă această problemă şi va începe cu o întrebare retorică: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?”  Răspunsul dat de Pavel, este NU!

Dacă că aduceţi aminte, Pavel a început epistola aceasta către Romani spunând că Evanghelia este mai întâi pentru evrei,  ceea ce înseamnă că din punct de vedere cronologic, lor le-a fost oferită mai întâi.

Iată dragii mei că această secţiune cuprinsă între capitolele 9-11 este foarte importantă. Poate că nu se ocupă de doctrine creştine, dar se ocupă de probleme escatologice, profetice, cu revelarea faptului că Dumnezeu încă nu a încheiat socotelile cu Israelul.

Acum, pe măsură ce ne apropiem de începutul capitolului 9 , trebuie să observăm că acesta are de a face cu trecutul modului în care a lucrat Dumnezeu cu poporul evreu în trecut. În capitolul 10 vom vedea prezentul legăturii lui Dumnezeu cu Israel, iar în capitolul 11, viitorul acestei relaţii dintre Dumnezeu şi poporul evreu. Motivul pentru care Dumnezeu are această relaţie specială cu poporul evrei nu provine din calităţile excepţionale ale poporului  sau din eforturile lui. Relaţia aceasta funcţionează în virtutea suveranităţii voii lui Dumnezeu. Este vorba despre mila lui Dumnezeu care se aplică atât în ceea ce priveşte poporul evreu cât şi persoana mea şi a ta, dragul meu.

Cred că o potrivită introducere pentru acest capitol o oferă Luther: „ Cine nu a cunoscut pasiunea, crucea şi travaliul morţii, nu poate trata anticiparea (alegerea harului) fără leziuni şi fără ostilitate interioară faţă de Dumnezeu. De aceea, băgaţi de seamă, nu beţi vin, când sunteţi copii de alăptat!

Dragii mei, dacă aţi sărit primele capitole, dacă nu sunteţi convinşi de puterea harului lui Dumnezeu, cel care mântuieşte şi care apoi ne întăreşte să trăim după voia lui Dumnezeu, atunci s-ar putea să fiţi ameţiţi de învăţătura acestor capitole. Este „hrană tare” şi avem nevoie de puterea Duhului Sfânt pentru a o putea digera. Vă asigur însă că odată degerată şi asimilată, ea va aduce creştere şi maturizare spirituală.

Dragi prieteni, după cum vedeţi, grija lui Dumnezeu pentru copii Săi este foarte mare.

În înţelepciunea şi atot-cunoaşterea Sa el ştie foarte bine care sunt dificultăţile noastre. Aici intervine grija Sa, harul Său, dragostea Sa. Aici intervine Duhul Sfânt, care ne oferă toată asistenţa necesară pentru a rămâne în dragostea lui Dumnezeu.

Este nevoie în acelaşi timp, dragi ascultători, ca şi noi să dorim creşterea, apropierea de Domnul nostru.

Pe măsură ce suntem mai aproape de El dragostea Lui este tot mai prezentă în viaţa noastră şi ea devenind tot mai mult o realitate în viaţa noastră, viata pe care o trăim nu mai este a noastră ci este viaţa pe care Domnul Hristos o trăieşte prin noi.

Este ceea ce Pavel mărturisea la un moment dat: „Trăiesc, dar nu mai trăiesc eu ci Hristos trăieşte în mine!”

Tocmai această înţelegere l-a făcut să spună şi un alt lucru: „Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig”.

Dragii mei, adesea ţinem mult la viaţa aceasta pentru că este prea mult a noastră şi prea puţin a lui Hristos. Din această pricină ceea ce facem este afectat de egoism, şi nu este o surpriză pentru nimeni, chiar mântuirea devine uneori o problemă de orgoliu.

Nu uitaţi, suntem mântuiţi de Dumnezeu prin har, prin credinţă, tocmai ca nimeni să nu se laude, nimeni să nu se considere pe deplin merituos, nimeni să monopolizeze acest dar al lui Dumnezeu.

Dragii mei, fie ca Dumnezeu să ne ajute să abordăm în continuare Cuvântul lui Dumnezeu de pe o poziţie de umilinţă, pregătiţi să ne lăsăm modelaţi de acest cuvânt viu, sabie cu două tăişuri, hrană spirituală şi măsură a umblării noastre cu Dumnezeu.

Rămâneţi cu binecuvântarea Domnului!