Itinerar Biblic Ep.0401 – ROMANI Capitolul 8:5

 

Dragi ascultători, iată-ne ajunşi la capitolul 8 al epistolei către romani, unul din capitolele ce au avut o mare influenţă în viaţa multor oameni. El ne aduce de fapt la concluzia sfinţirii. Din punct de vedere al cuprinsului capitolului, el abordează trei importante subiecte: sfinţirea, siguranţa şi cum rămânem lângă Dumnezeu.

Aici este prezentat contrastul dintre sfinţirea însoţită de putere şi cea fără putere.

În acest capitol vom vedea oferta lui Dumnezeu pentru sfinţirea noastră.

Capitolul 8 este unul deosebit de important, dragii mei, iar importanţa lui a fost apreciată de majoritatea cercetătorilor Scripturii. Cineva spunea: „Intrăm în această epistolă fără condamnare, încheiem fără separare,  iar între ele toate lucrurile lucrează împreună spre binele acelora care îl iubesc pe Dumnezeu.”

Dragi prieteni, ce ne-am putea dori mai mult de atât?  Noi aflăm că bucuria şi pacea este dată copilului lui Dumnezeu în această viaţă chiar. El poate trăi pentru Dumnezeu chiar în prezenţa păcatului. Păcatul nu poate să-i dicteze programul lui de viaţă.

Ne-a fost arătat deja că nu este nimic în păcătosul îndreptăţit prin credinţă care poate produce această stare ideală. Am văzut că noua natură este lipsită de putere iar vechea natură nu are nimic bun în ea. În aceste condiţii cum ar putea cineva trăi după voia lui Dumnezeu? Pavel însuşi a strigat după ajutor! „O nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi?” Se întreba Pavel. Cu alte cuvinte: „ Cine mă va ajuta să trăiesc viaţa după voia lui Dumnezeu?

Pavel a încheiat capitolul 7 spunând:” Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel dar, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pămîntească, slujesc legii păcatului.

Acum, în capitolul 8, vom afla acel modus operandi , adică mijloacele prin care victoria noastră este asigurată.

De asemenea, acest capitol ne prezintă lucrarea Duhului Sfânt în procesul sfinţirii.

Apropo! Duhul Sfânt este pomenit de 19 ori în acest capitol. Înainte de capitolul 8 al epistolei nu au fost decât două menţionări ale Duhului Sfânt.  Deci, ceea ce avem în această epistolă este lucrarea Sfintei Treimi.

Dumnezeu Tată –în creaţie (Romani 1:1-3-20)

Dumnezeu Fiul –în mântuire (Romani 3:21- 7:25)

Dumnezeu Duhul Sfânt – în sfinţire (Romani 8:1-39)

Dragii mei, o viaţă trăită după voia lui Dumnezeu nu poate fi trăită decât cu sprijinul direct al Duhului Sfânt. Aşa cum le-a scris Pavel efesenilor: „ Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.”

Sfinţirea este lucrarea Duhului Sfânt pentru regenerarea vieţii credinciosului şi eliberarea lui de sub puterea păcatului şi prin acestea împlinirea voii lui Dumnezeu în întreaga viaţă a credinciosului.

Să ne apropiem deci de textul acestui capitol cu numărul 8 din Epistola către Romani:

v.1     Acum dar nu este nici o osîndire pentru ceice sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului.

Pavel prezintă aici o concluzie a ceea ce a spus pe tot parcursul capitolului 7. Adică, în ciuda tuturor eşecurilor pe care noi oamenii le înregistrăm în potrivirea cu voia lui Dumnezeu exprimată în Lege, nu mai este condamnare pentru noi. Nu este condamnare pentru cei ce cred în Domnul Hristos. Din această cauză viaţa creştină nu este o viaţă a tristeţii ci a bucuriei.

Priviţi numai la următorul verset:

v.2    În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m’a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.

Această afirmaţie este una foarte importantă. Acum, conjuncţia din limba greacă, „gar”  mai poate fi tradusă si  „pentru”, ceea ce face versetul să sune, „ Pentru că Legea Duhului de viaţă în Hristos m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.

Interesant este că Pavel foloseşte această conjuncţie de 17 ori în acest capitol. Deoarece este liantul care dă unitatea capitolului, este un cuvânt a cărui utilizare trebuie înţeleasă. Trebuie de aceea să urmărim logica lui Pavel.

           „Legea Duhului de viaţă” înseamnă nu doar un principiu legal ci, de asemenea,  autoritatea care este exersată de Duhul Sfânt.

„Duhul de viaţă” se referă la Duhul Sfânt care aduce viaţa pentru că esenţa lui este viaţa.  El este duhul de viaţă.

                       „În Isus Hristos” înseamnă că Duhul Sfânt este în completă unitate cu Domnul Isus. Pentru că Domnul Hristos împarte viaţa sa cu creştinul, creştinul este eliberat prin acest fapt de puterea păcatului.

Dar Pavel mai vorbeşte despre o lege aici — „Legea păcatului şi a morţii!”. Aceasta se referă la autoritatea pe care păcatul a avut-o asupra vechii noastre naturi, sfârşită în deplină compensaţie cu părtăşia pe care o avem acum cu Dumnezeu.

Noua natură nu a putut rupe legăturile în totalitate. Numai venirea unei autorităţi şi puteri superioare poate împlini această eliberare. Această prezenţă superioară este Duhul Sfânt dragi ascultători. El este acela care operează în noua noastră natură unită în mod vital cu Domnul Isus.

Omul descris în capitolul 7, omul unit cu moartea este de acum unit cu Hristosul cel înviat.

v.3      Căci-lucru cu neputinţă Legii, întrucît firea pămîntească (Greceşte: carnea, aici şi peste tot unde e „firea pămîntească”) o făcea fără putere-Dumnezeu a osândit păcatul în firea pămîntească, trimeţînd, din pricina păcatului, pe însuş Fiul Său într’o fire asemănătoare cu a păcatului,

v.4    pentruca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului.

Aici este prezentat miezul problemei abordate. Permiteţi-mi să parafrazez ceea ce a spus Pavel:

„Pentru că ceea ce a fost cu neputinţă Legii, datorită lipsei de putere a naturii carnale, Dumnezeu, l-a trimis pe Fiul într-o stare asemănătoare păcatului, tocmai pentru a aduce îndreptăţirea solicitată de Lege şi pentru ca Legea să fie împlinită în noi, cei care trăim nu în conformitate cu natura carnală ci cu Duhul Sfânt”.

A fost imposibil pentru Lege să producă neprihănirea în viaţa omului. Repet, pentru a nu ştiu câta oară, lucrul acesta nu este din vina Legii ci din pricina noastră. Vă aduceţi aminte ceea ce a spus Pavel cu privire la persoana Sa: „Nimic bun nu locuieşte în mine!”

Dragii mei, este ceea ce spune Scriptura şi eu nu pun o secundă la îndoială adevărurile ei. Omul este total depravat şi nu este capabil de fapte bune care să-i aducă mântuirea.

Indiferent cât de greu ne este să admitem acest fapt, nu avem ce face şi trebuie să recunoaştem această realitate. Din această pricină noi am ajuns în conflict cu Legea. Nu avem capacitatea interioară de a împlini această Lege. Tocmai de aceea Dumnezeu a trimis pentru noi un ajutor – Duhul Sfânt.

Noi suntem dispuşi să facem tot felul de eforturi pentru a trăi după voia lui Dumnezeu, dar vedeţi, nu suntem echipaţi corespunzător.

Dumnezeu poate în schimb să facă aceste lucruri, care pentru noi par imposibile şi a demonstrat-o prin faptul că l-a trimis pe Fiul Său pentru noi. Cu alte cuvinte a trimis natura Sa într-o formă ca a noastră, carne păcătoasă. Domnul Isus a fost construit în acelaşi mod cu noi şi chiar intrarea în această lume a fost ca a fiecăruia dintre noi, prin naştere. Este totuşi o mare diferenţă. Cu toate că el a venit asemenea nouă, el nu a trăit asemenea nouă în ceea ce priveşte păcatul.

Observaţi ceea ce spune scriitorul epistolei către evrei: „Astfel dar, deoarece copiii sînt părtaşi sîngelui şi cărnii, tot aşa şi El însuş a fost deopotrivă părtaş la ele, pentruca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam… Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. (Evrei 2:14, 16-17) De asemenea el mai spune: „Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai pe sus de ceruri…”(Evrei 7:26)

                      La aceasta mai adaugă:5 De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n’ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup…”(Evrei 10:5)

Acesta a fost modul în care Dumnezeu a ajuns la rădăcina păcatului din trupurile, minţile şi spiritele noastre. El a putut să condamne şi să execute carnea păcătoasă pe cruce pentru ca ea să nu mai aibă drepturi în fiinţa umană. Dumnezeu a fost de asemenea în stare să se ocupe de păcat prin identificarea Domnului Isus cu noi, cu păcătoşii.

Deci păcatul a fost condamnat în trupurile acestea ale noastre. Nu a fost îndepărtat, în ciuda a ceea ce cred unele persoane, în mod sincer. Pavel clarifică acest aspect în prima sa epistolă către corinteni: „ Este sămănat trup firesc, şi înviază în trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc.” (1 Corinteni 1:44)  Deci, după cum vedeţi, încă mai avem un trup firesc. Astăzi, Duhul Sfânt este Izbăvitorul de păcat în trup şi lucrul acesta este extraordinar.

Sunt foarte mulţi oameni care abia aşteaptă ca Domnul Isus să vină să-i ia pe ai Săi de aici de pe pământ. Recunosc că este o dorinţă cât se poate de îndreptăţită şi bună. Dar este un lucru cel puţin la fel de minunat: El ne îmbracă cu putere, pe tine şi pe mine, drag ascultător, să trăim o viaţă creştină chiar aici unde suntem, în lumea aceasta plină de păcat. Este extraordinar!

Domnul Isus a spus în rugăciunea Sa de Mare Preot, rugăciunea consemnată în Evanghelia după Ioan, capitolul 17, versetul 15, următoarele cuvinte: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.” Iată dragii mei că încă de aici de jos, de pe pământ, ne este dată victoria.

Dragii mei, Legea nu putea face lucrul acesta. Nu putea aduce victoria în această viaţă. Însă Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, Duh care vine la toţi cei ce-l mărturisesc pe Domnul Isus ca Mântuitor, poate să ne dea această putere.

Următorul verset din capitolul  8 al epistolei către Romani ne prezintă o nouă posibilă frământare:

v.5  În adevăr, ceice trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, umblă după lucrurile firii pămînteşti; pe cînd cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului.

       Umblă după lucrurile firii pământeşti sau le pasă de lucrurile firii pământeşti. Îmi amintesc că am fost odată invitat într-o familie pentru cină. După ce masa a fost aşezată, gazda a ieşit în curte şi şi-a strigat băieţelul care era pe afară. A strigat odată, de două ori, de câteva ori… Nimic! În cele din urmă ea s-a întors în casă spunând: „Nici nu-i pasă de mine!” Cu alte cuvinte ea a spus că acel copilaş nu o ascultă. Exact acelaşi lucru îl spune şi Pavel. Cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti ascultă de firea pământească.

Dragul meu, dacă mai ai încă obiceiurile firii pământeşti şi mai dai încă ascultare acestor lucruri ale firii şi noua ta natură nu te admonestează pentru ele, nu te mustră, atunci, este foarte probabil că nu ai o nouă natură. De ce spun aceasta? Pentru că cei ce trăiesc după îndemnurile duhului, ascultă de îndemnurile Duhului.

Aceasta, este dragi prieteni o nouă tensiune pe care Pavel ne-o prezintă. Este vorba despre această tensiune ce se petrece în viaţa celui credincios, cel care are, este adevărat încă un trup vechi, dar în acelaşi timp are şi o natură nouă, o natură călăuzită de Duhul Sfânt.

Dumnezeu nu are un program de convertire  a cărnii, dragii mei. Domnul Isus a spus:

6Ce este născut din carne, este carne…” Deci Dumnezeu nu schimbă trupul nostru cu un altul în momentul convertirii. Dar, nu ne lasă totuşi la fel… El aduce şi ceva nou: „ şi ce este născut din Duh, este duh. (Ioan 3:6)

Deci o nouă luptă este supusă atenţiei noastre. Nu mai este vorba despre noua natură care încearcă să stăpânească peste păcatul din trup; este vorba acum despre Duhul Sfânt care se împotriveşte vechii naturi.

Interesant şi încurajator totodată, nu? Ce spuneţi?

Cei care au fraţi, ştiu că înseamnă să ai un frate mai mare. Cine nu a avut probleme cu vreun coleg de şcoală mai neastâmpărat? Ei bine, atunci când acest neastâmpărat vine şi se ia la harţă cu tine, fratele tău mai mare vine şi pune imediat punct problemelor tale.

Aşa se întâmplă dragii mei şi cu Duhul Sfânt. El este fratele nostru mai mare. El intervine în lupta noastră cu firea pământească.

Am învăţat încă cu mult timp în urmă că nu am puterea să lupt cu firea mea pământească. Tocmai de aceea am nevoie de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. El este  acela care dă biruinţa.

Dragii mei, nici nu se poate altfel.  Omul natural, om ce există în fiecare dintre noi, este mult mai greu de stăpânit şi coordonat decât fiecare dintre noi.

Iată cum îl descrie Pavel în Epistola către Efeseni, capitolul 2: 1Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, 2  în cari trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.3  Între ei eram şi noi toţi odinioară, cînd trăiam în poftele firii noastre pămînteşti, cînd făceam voile firii pămînteşti şi ale gîndurilor noastre, şi eram din fire copii ai mîniei, ca şi ceilalţi.”  Aceasta este condiţia fiecărui om înainte să se întâlnească cu Domnul Hristos.

Un aspect pe care nu trebuie să-l ignorăm, dragi prieteni, este acela că termenul carne, sau sarkos cum este în limba greacă şi care defineşte de fapt nu trupul nostru ci perspectiva pe care o avem asupra vieţii, include şi mintea noastră.

Ascultaţi ce spune Pavel cu privire la aceasta: 21 Şi pe voi, cari odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gîndurile şi prin faptele voastre rele, El v’a împăcat acum…(Coloseni 1:21)

Aşa cum vă spuneam termenul acesta include întreaga noastră personalitate, personalitate care fără Hristos este cu totul îndepărtată de Dumnezeu.

Omul natural se străduieşte să obţină acele lucruri care satisfac aceste nevoie naturale, nevoi adesea pervertite. Cam care sunt ele? Ascultaţi o posibilă listă: 19 Şi faptele firii pămînteşti sînt cunoscute, şi sînt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, 20  închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, 21  pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.”(Galateni 5:19-21)

Urât amestec! Nu-i aşa?

În Epistola adresată Colosenilor, Pavel spune: 8  Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase, cari v’ar putea ieşi din gură. 9  Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucît v’aţi desbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui…”(Coloseni 3:8-9)  

Sau, ascultaţi ceea ce spune Domnul Isus: 19 Căci din inimă ies gîndurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele.” (Matei 15:19)

Este umilitor, dar atât de adevărat, că cel ce este copilul lui Dumnezeu îşi păstrează natura adamică. A trăi în conformitate cu ea înseamnă înfrângere şi păcat. Nici un copil al lui Dumnezeu nu poate fi fericit atunci când trăieşte în conformitate cu aceste dorinţe, izvorâte din această fire. În acelaşi timp însă, cel ce este copilul lui Dumnezeu nu va rămâne numai cu ceea ce aduce firea pământească. Mai mult, nu este mulţumit de firea pământească. El ştie că este ceva mai mult şi mai înălţător de atât.

Cei ce trăiesc după îndemnurile duhului sunt născuţi din nou, regeneraţi şi locuiţi de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Ei iubesc ceea ce este al lui Hristos. Colosenilor Pavel le dă următorul sfat: 1 Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu.2 Gîndiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pămînt. (Coloseni 3:1-2)  Tot lor le scrie: 12  Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blîndeţă, cu îndelungă răbdare.13  Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă unul are pricină să se plîngă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v’a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.14  Dar mai pe sus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvîrşirii.15  Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpînească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători.16  Cuvîntul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cîntări de laudă şi cu cîntări duhovniceşti, cîntînd lui Dumnezeu cu mulţămire în inima voastră. 17  Şi orice faceţi, cu cuvîntul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţămiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.”

Sunt doar câteva din lucruri pe care copilul lui Dumnezeu trebuie să le dorească şi să le cultive în viaţa lui. Bineînţeles, nu prin efortul propriu pentru că nu va reuşi niciodată. Avem nevoie, dragi ascultători de sprijinul şi colaborarea totală cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu pentru a trăi după astfel de principii.

Dacă vrem să trăim o viaţă după voia lui Dumnezeu, avem nevoie de sprijinul lui Dumnezeu pentru ea. Să nu ezităm deci să-l căutăm căci spus-a Domnul: „Cine caută găseşte!”

Rămâneţi cu Binecuvântarea Domnului.