Itinerar Biblic Ep.0398 – ROMANI Cap. 6:15 – 23

 

Dragi ascultători vă invit să continuăm meditaţia noastră pe marginea cuvintelor lui Pavel adresate credincioşilor din Roma.

Am văzut până acum cât de mult insistă Pavel asupra harului lui Dumnezeu şi a consecinţelor pe care acesta le are în viaţa omului.

Viaţa creştină, dragi prieteni, nu constă în urmarea anumitor reguli: poţi, pe de altă parte, să urmezi îndeaproape reguli şi tot felul de legi şi cu toate acestea să nu fi creştin.

Poate că cineva întreabă, în acest caz, ce este atunci viaţa creştină?

Viaţa creştină, dragi ascultători, rezumată la o formă cât se poate de scurtă, este ascultarea de Hristos. Chiar şi în acest caz, este ceva mai mult decât o anumită supunere încrâncenată, este vorba despre comunicare cu Domnul, despre o relaţie bazată pe dragoste, respect. Dragii mei, noi nu avem de a face cu o forţă impersonală, nu avem de a face cu o filozofie, cu un set de principii… Nu! Noi avem de a face cu o persoană, cu o persoană care iubeşte, care suferă atunci când este rănită, cu o persoană care comunică.

Iată de ce dragul meu ascultător, trebuie să ne întrebăm ce fel de sentimente avem noi faţă de Domnul. Cât de mult îl iubim, pentru că aceasta este în cele din urmă măsura creştinismului nostru.

Fericitul Augustin spunea: Iubeşte pe Dumnezeu şi fă ce-ţi place! Atunci însă când îl iubeşti pe El faci ceea ce îl onorează şi-I face plăcere.

De fapt, Domnul nu ne lasă chiar în ceaţă în ceea ce priveşte lucrurile pe care trebuie să le facem. În Evanghelia după Ioan, capitolul 14, versetul 15, El spune: Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.”

Identificarea cu Hristos este pe de o parte sfinţire poziţională. Pe de altă parte însă ea înseamnă ascultare de el şi mai departe ea înseamnă experienţă.

Vreau să revin acum puţin la ceea ce am spus cu privire la sfinţirea poziţională pentru a clarifica puţin mai bine acest termen.

Dragii mei, atunci când ne naştem, datorită păcatului pe care îl moştenim, lucru pe care l-am tratam deja, noi venim într-o lume din care Dumnezeu este alungat.  Nu este lumea Lui pentru că omul l-a alungat pe Dumnezeu din ea şi pentru că Dumnezeu nu poate să stea la un loc cu păcatul. De aceea din acest punct de vedere noi suntem într-un loc al întunericului.

Prin credinţa în Hristos, prin ispăşirea pe care o face El, noi suntem îndreptăţiţi de Dumnezeu. Adică, Dumnezeu consideră că datoria păcatului nostru a fost achitată şi de aceea suntem îndreptăţiţi să intrăm în Împărăţia Lui.

Dar, vedeţi, dragi prieteni, noi nu părăsim în acel moment pământul acesta, nu ne schimbăm nici măcar domiciliul, nu ne strămutăm într-o altă localitate care este mai luminoasă decât precedenta. Nimic din toate acestea. Însă, din acel moment, Dumnezeu ne declară copii Săi, cetăţenii Împărăţiei Sale. Pentru că aceasta este o împărăţie a sfinţeniei, noi suntem declaraţi sfinţi şi din acest punct de vedere suntem de acum poziţionaţi în sfera sfinţeniei, în cercul sfânt al lui Dumnezeu.

Este drept că din punct de vedre al comportamentului nostru nu se prea poate spune că reflectăm sfinţenie. Dar tocmai din această cauză, noi intrăm în procesul sfinţeniei. Numai că şi în acest proces avem nevoie de harul lui Dumnezeu cel prin care am fost declaraţi izbăviţi. Aceasta este ceea ce noi am numit sfinţite practică.

Iată deci cum se pune problema dragii mei. Nu este atât de mult vorba cum umblăm ci unde umblăm. Umblăm noi în lumină, în lumina lui Hristos, în părtăşie cu el?

Păcatul frânge părtăşia şi de acea avem nevoie să mărturisim păcatul. Vă aduceţi aminte ce i-a spus Domnul Isus în camera de sus în timpul cinei lui Petru?

,,Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.“

Dacă nu ne mărturisim păcatele noi nu avem părtăşie cu Domnul şi fără părtăşia cu El este cu neputinţă să parcurgem procesul sfinţirii.

În scrisoarea sa către Galateni, Pavel le vorbeşte acestora despre trei moduri în care poţi să trăieşti:

  1. După Lege,
  2. Prin permisivitate excesivă.
  3. Poţi să trăieşti prin libertate.

Atunci când trăieşti după Lege, fiecare stabileşte câte un principiu apoi se ajunge la o sumă a lor şi viaţa este astfel o continuă urmărire a acestora.  Să nu înţelegeţi că este vorba numai despre principii bune, legi bune, pe care omul încearcă să le atingă. Am citit despre un popular actor care a făcut din sex, legea după care trăia.

Indiferent cine eşti, dacă trăieşti după Lege, cumva, ai atingere cu vechea natură.

Cealaltă extremă cu privire la care Pavel ne atrage atenţia este permitivitatea excesivă. Atunci când eşti copilul lui Dumnezeu nu poţi să faci chiar tot ceea ce îţi produce plăcere. Trebuie să faci ceea ce-i face plăcere lui Dumnezeu. Şi de fapt, acesta este paradoxul libertăţii în Hristos.

Dar să revenim la versetul 16 din capitolul 6:

v.16  Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sînteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?

Trebuie să recunoaştem că Pavel este foarte direct. „Nu ştiţi?” Întreabă el!

Trebuie să recunoaştem că nu prea ştim deşi avem nevoie să ştim mai mult despre starea în care ne aflăm.

În schimb problema pe care o ridică Pavel aici este una destul de cunoscută. Din păcate viaţa noastră nu reflectă această cunoaştere.

El ridică problema cedării sau predării. Raţionamentul lui este foarte simplu şi adevărat. Atunci când te predai cuiva, când promiţi să-l slujeşti îi dai şi dreptul de decizie asupra ta, devii robul aceluia.

Natura noastră este de o asemenea manieră că nu avem libertate absolută. Suntem dominaţi, influenţaţi, determinaţi fie de un lucru, persoană, circumstanţă, fie de alta. Nu putem deţine poziţia de neutralitate absolută.

Dragii mei, dacă nu ne cedăm pe noi înşine lui Hristos vom ajunge să cedăm duşmanului Domnului nostru.

Pavel ne spune aici că cel ce este stăpânul nostru este şi cel care se bucură de ascultarea noastră. Dacă ascultăm de păcat, păcatul este stăpânul nostru şi nu păcatul ca un aspect impersonal, ce Satan este cel ce are stăpânirea asupra noastră.

Sub nici o formă nu puteţi spune că Isus este stăpânul vostru dacă încă trăiţi în păcat. El nu poate fi stăpânul vostru. Atunci când îl acceptaţi ca stăpân, ca Domn, El devine şi mântuitor şi te aduce într-o poziţie de eliberare faţă de păcatele tale. El îţi va aduce libertatea de a asculta de El de a trăi pentru El. Domnul spune: ”Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi”.  Dar de asemenea a mai spus: ,,Adevărat, adevărat, vă spun“, le-a răspuns Isus, ,,că, oricine trăieşte în păcat, este rob al păcatului.

Textele se găsesc în Evanghelia după Ioan capitolul 8.

Daţi-mi voie să explic practic cam cum stau lucrurile.

M-am întâlnit cu un prieten din copilărie pe care nu-l văzusem de mult. L-am întrebat ce mai face, unde lucrează, în general lucruri pe care le discuţi cu o cunoştinţă veche pe care nu ai văzut-o timp îndelungat. Mi-a spus că este şoferul unui om de afaceri. Nu am discutat prea mult pentru că omul de afaceri a venit şi doar a ridicat mâna. Prietenul meu mi-a spus la revedere şi a plecat în grabă.

Vedeţi, în ce mă privea, acel om putea să ridice mâna cât voia, putea chiar şi  să ţipe la mine, dar nu aveam de ce să mă duc să-i conduc maşina. Nu aveam nici o obligaţie faţă de el. Prietenul meu, în schimb, el era angajatul acelui om. Omul acela solicita supunere şi prietenul meu trebuia să manifeste supunere.

Aşa este cu păcatul. Dacă te angajezi faţă de Isus şi asculţi de El, vei primi viaţa. Dacă nu, ajungi robul păcatului şi aceasta aduce moartea.

Aceasta ne aduce la o întrebare personală: Este Isus Hristos Domnul tău? Numai pentru că tu nu comiţi crime, sau adulter, sau nu furi, nu minţi, nu faci alte lucruri pe care Legea mozaică le interzice, nu înseamnă că trăieşti o viaţă de creştin. Poate foarte bine însemna că trăieşti o viaţă morală, dar nu una creştină. Viaţa creştină presupune ascultarea de Hristos. Este aceasta o realitate în ceea ce te priveşte? Ar fi bine să fie. Aşa spune şi Pavel:

v.17  Dar mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii, pe care aţi primit-o.

Cu alte cuvinte, când eşti în lume eşti pierdut şi când eşti pierdut din punctul de vedere al lui Dumnezeu, aceasta înseamnă că tu asculţi de păcat. Este ceea ce facem în mod natural. Poţi să ai calităţi deosebite, dacă nu ai ales singur să slujeşti lui Dumnezeu nu slujeşti decât păcatului.

Acum, un alt lucru pe care trebuie să-l înţelegem este că atunci când suntem mântuiţi primim o nouă natură care este dispusă şi poate să asculte de Isus. Pavel scrie ca unul care a trecut prin experienţa aceasta şi vom vedea în capitolul următor cum şi el a fost un începător în viaţa creştină şi cum a înţeles că nu era nimic bun în vechea natură.

Romani 7:18: Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pămîntească, pentrucă, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n’am puterea să-l fac.

Deşi mulţi dintre noi nu au descoperit acest lucru, dragii mei, nu avem nimic bun în noi. Trebuie să recunoaştem că ceea ce Iluminismul a transmis cu privire la capacităţile infinite ale omului şi la valorile latente din interiorul nostru nu este confirmat de Scriptură şi nici de felul în care trăieşte omul fără Dumnezeu.

Natura noastră este coruptă şi fără să primim natura nouă de la Domnul Isus nu cred că vom reuşi să trăim într-un mod care să-l onoreze.

Numai Duhul Sfânt este acela care poate produce viaţă veşnică în noi aşa după cum vom vedea.

v.18  Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de subt păcat, v’aţi făcut robi ai neprihănirii. –

Noi am fost deci eliberaţi. Cu alte cuvinte, Domnul a creat pentru noi posibilitatea de a trăi o viaţă de victorii.

v.19  Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pămînteşti: dupăcum odinioară v’aţi făcut mădulările voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvîrşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădulările voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!

Să încerc o parafrazare: „ Vorbesc în termeni omeneşti, datorită, dificultăţilor de înţelegere sau slăbiciunilor pe care le manifestă natura umană. Aşa cum altădată v-aţi supus mădularele trupului vostru păcatelor, pentru practicarea fărădelegilor, chiar în această stare fiind, aduceţi-le la Hristos şi supuneţi-le neprihănirii.

Pavel explică în acest verset, cred eu, motivul pentru care foloseşte termenul de sclavi, sau robi. În ultimul verset aproape se scuză pentru folosirea lui. Să nu uităm ca sclavia era un lucru răspândit în Imperiul Roman. Se presupune că din circa 120 mil. de oameni, populaţia Imperiului, jumătate din aceştia erau sclavi. Foarte mulţi creştini erau sclavi. Cred că vă aduceţi aminte de epistola către Filimon, epistolă din care aflăm printre altele că libertatea avea un preţ şi  era  un lucrul destul de greu de obţinut. Deci, Pavel era foarte familiar cu ceea ce el descrie a fi termeni umani. El nu spune că nu vorbeşte fără să fie inspirat, ci tocmai ceea ce Duhul Sfânt îi comunică, el pune într-o terminologie obişnuită, tocmai pentru a fi înţeleasă de cei din jur.

Acum, liderii religioşi, dacă vă aduceţi aminte s-au simţit insultaţi atunci când Domnul le-a spus că ei sunt robi ai păcatului. Aduceţi-vă numai aminte ceea ce le spune Domnul Isus celor care au crezut în El: „ Şi a zis Iudeilor, cari crezuseră în El: ,,Dacă rămîneţi în cuvîntul Meu, sînteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.“ Ei I-au răspuns: ,,Noi sîntem sămînţa lui Avraam, şi n’am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: ,Veţi fi slobozi!“ ,,Adevărat, adevărat, vă spun“, le-a răspuns Isus, ,,că, oricine trăieşte în păcat, este rob al păcatului.”

Acestea sunt Cuvintele Domnului consemnate în Evanghelia după Ioan, capitolul 8.

Dragi prieteni sunt atâţia care sunt robi ai păcatului. Priviţi numai în jurul vostru şi veţi vedea şi singuri tragedia în care se află o sumedenie de oameni. Priviţi numai la mulţimea de tineri care trăiesc mânaţi de spiritul de răzvrătire şi care sunt distruşi de patimile în care au căzut din dorinţa găsirii unei semnificaţii.

Este trist ce se întâmplă în jurul nostru. Sunt atâţia oameni care trăiesc în mizeria acestei lumi. Mulţi dintre ei vor muri în această mizerie. Din păcate, aceşti mulţi care trăiesc şi mor în mizerie vor petrece şi veşnicia în chinuri. N-au avut parte de prea multe bucurii aici pe pământ şi nu vor avea nici în viaţa de apoi.

Dragii mei ar trebuie să simţim compasiune faţă de asemenea oameni. Ar trebui să ne simţim datori şi să le comunicăm că există speranţă pentru ei. Nu uitaţi cel ce trăieşte în păcat este rob al păcatului iar răsplata păcatului este moartea.

v.21  Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade, de cari acum vă este ruşine: pentrucă sfîrşitul acestor lucruri este moartea.

Dar, fără Domnul Hristos nu suntem doar privaţi de libertate, dar nici nu putem vorbi despre roade ale neprihănirii.

Atunci când eşti robul plăcerilor, şi nu a ceea ce trebuie să faci, roada nu este altceva decât ruşine. De aceea pentru ce-l ce a cunoscut adevărata libertate şi roada neprihănirii întoarcerea ar trebui să fie foarte grea.

Trebuie să ştiţi dragi ascultători că primim nenumărate scrisori, scrisori pentru care vă mulţumim. Ne pare rău că nu reuşim să vă răspundem tuturor aşa cum ne-am dori. Din aceste scrisori, în care  mulţi se confesează, ceea ce nu este rău, reiese adesea sentimentul pe care îl trăiesc cei ce se întorc cu adevărat la Dumnezeu. Lor le este ruşine de trecutul lor. Unii consideră acea perioadă un timp pierdut, ani preţioşi pe care ar fi putut să-i folosească cu mult folos pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Vedeţi, dragii mei aceasta este diferenţa dintre cel ce este robul Domnului şi cel ce este robul păcatului, al Satanei.

Pentru robul Satanei păcatul este modul lui de viaţă. Conştiinţa lui nu este deloc afectată de păcatul pe care îl comite.

Cel ce este robul lui Dumnezeu este cu inima frântă din pricina păcatului pe care îl comite. El ştie că acel păcat a afectat părtăşia, prietenia lui cu Dumnezeu.

Vreau să te întreb dragul meu ascultător, tu ce simţi faţă de păcat? Indiferenţă? Durere, mustrare? Din răspunsul pe care ţi-l dai poţi să-ţi dai foarte uşor seama al cui rob eşti.

v.22  Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v’aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfîrşit: viaţa vecinică.

Dragii mei, Dumnezeu ne eliberează. Este interesant paradoxul pe care îl prezintă Pavel. Te supui lui Dumnezeu şi el te eliberează. Vrei să fugi de Satan şi el încearcă şi mai mult să te spună. Ce spuneţi de aceasta?

Iată de ce dragi prieteni, relaţia cu Domnul Isus Hristos nu se compară cu nici o alta.

De obicei, în majoritatea relaţiilor, una din părţi doreşte să o domine pe cealaltă, să o controleze. Când vi la Domnul Isus, chiar atunci când eşti dominat de El, şi ar fi bine să fie aşa, eşti de fapt liber. Eşti liber să faci ceea ce trebuie şi nu ceea ce vrei, sau ceea ce natura ta vrea. Este o atât de mare diferenţă. Ascultaţi cât de mare este diferenţa:

v.23  Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa vecinică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Atât de mare este diferenţa – moarte – viaţă veşnică. Tu ce doreşti să ai? Vrei să poţi face ceea ce-ţi place, sau ceea ce trebuie? Ştiu că cei mai mulţi ne dorim să facem ceea ce ne place, dar odată ajunşi la Hristos vă asigur că nu vom avea mai puţine plăceri.

Rămâneţi cu binecuvântarea Domnului!