Itinerar Biblic Ep.0396 – ROMANI Cap 5: 15-6:3

 

Dragi ascultători continuăm călătoria noastră în Epistola către Romani descoperind noi lucruri legate de viaţa noastră de credinţă.

Am ajuns la versetul 15, din capitolul 5 al Epistolei, unde Pavel vorbeşte despre Domnul Isus Hristos şi despre poziţia pe care o ocupă El.

v.15  Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul, pe care ni l-a făcut harul acesta într’un singur om, adică în Isus Hristos, s’au dat din belşug celor mulţi.

Vă aduceţi aminte că Pavel foloseşte în câteva rânduri cuvintele mai mult în acest capitol. Iată că şi în acest verset, Pavel el ne arată că în Hristos noi acum mai mult. De fapt el chiar spune că în Hristos harul a fost oferit din belşug.

Dragi prieteni ceea ce ne este oferit nouă astăzi este mai minunat decât Grădina Edenului. Aşa cum scrie autorul Epistolei către Evrei: ”În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sînt străini şi călători pe pămînt.”

Noi avem fericirea de a vedea împlinindu-se aceste lucruri chiar sub ochii noştri.

v.16  Şi darul fără plată nu vine ca printr’acel unul care a păcătuit; căci judecata venită dela unul, a adus osînda; dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărîre de iertare.

Acum, eu recunosc că acesta este o secţiune dificilă iar pasajul pe care îl avem acum în atenţie este unul din cele mai dificile.  Pentru a-l simplifica tot ceea ce avem în această secţiune se poate rezuma în următoarele cuvinte:

O singură încălcare a legii a aruncat toată rasa în păcat. Un singur act de ascultare şi moartea Domnului Isus pe Cruce, face posibil ca omul pierdut să fie mântuit.

v.17  Dacă deci, prin greşala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult ceice primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!

Pavel a afirmat mai devreme (v.14) că moartea domneşte ca un rege. Moartea a ajuns pe tron printr-unul singur care a comis o singură greşeală- acesta este păcatul iniţial, un singur act care a implicat întreaga rasă. Pavel prezintă acum o altă împărăţie care este superioară împărăţiei morţii – este Împărăţia vieţii.

Ea este oferită tuturor celor ce se află pe domeniul împărăţiei morţii ca şi soluţie a salvării lor. Oferta este făcută din abundenţa harului pe care îl are Dumnezeu pentru omul pierdut. Tot ceea ce are omul de făcut este să primească darul lui Dumnezeu.

v.18  …Astfel dar, după cum printr’o singură greşală, a venit o osîndă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr’o singură hotărîre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărîre de neprihănire care dă viaţa.

Acesta este principiul pe baza căruia se impută păcatul întregii rase şi, în aceeaşi măsură, neprihănirea ce vine prin credinţă.

v.19  Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.

Aici este locul în care Pavel sumarizează argumentul său cu privire la reprezentarea generală: Adam, un singur act de neascultare ne-a făcut pe toţi păcătoşi. Ascultarea Domnului Hristos – moartea şi învierea Lui a creat posibilitatea ca Dumnezeu să-i declare neprihăniţi pe toţi cei ce cred în El.

v.20  Ba încă şi Legea a venit pentruca să se înmulţească greşala; dar unde s’a înmulţit păcatul, acolo harul s’a înmulţit şi mai mult;

Atunci când Dumnezeu a dat Legea, al a ataşat şi un sistem sacrificial, al jertfelor. Apoi, mai târziu, Domnul Isus a venit să împlinească ambele părţi ale legii.

Cu alte cuvinte, Dumnezeu a oferit rasei umane, o rasă pierdută în păcatele ei, posibilitatea eliberării de condamnarea păcatelor – nu de natura păcatelor.  Şi eu şi tu, dragul meu, încă mai avem acea natură veche, păcătoasă, în vieţile noastre.

v.21  pentruca, după cum păcatul a stăpînit dînd moartea, tot aşa şi harul să stăpînească dînd neprihănirea, ca să dea viaţa vecinică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

„Aşa cum păcatul a stăpânit, dând moartea”, spune Pavel şi ne arată în felul acesta cum arată lumea în care trăim. Este o lume în care domneşte păcatul. Vrei să ştii dragul meu cine este regele pământului din zilele noastre?

Ei bine, Scriptura spune că Satan. El este prinţul. El este acela care se plimbă într-o parte şi alta a pământului căutând pe cine să înghită, aşa cum foarte plastic se exprimă Petru.

Dar, continuă Pavel, după cum moartea vine în urma păcatului, neprihănirea vine în urma ascultării. Şi după cum păcatul a venit prin intermediul neascultării lui Adam, viaţa, ca şi consecinţă a neprihănirii, vine prin ascultarea Domnului Isus.

Dragii mei cu aceste lucruri se încheie argumentarea făcută de Pavel în ceea ce priveşte neprihănirea noastră declarată de Dumnezeu. Odată cu capitolul 6, ajungem la un nou aspect referitor la neprihănire – sfinţirea poziţională.

Vreau însă să spun câteva cuvinte legate de sfinţire. Mai întâi, este o anumită diferenţă între îndreptăţire şi sfinţire.

Sunt două cuvinte biblice pe care orice credincios ar trebuie să le cunoască. Nu numai cuvintele ci şi conotaţiile lor.

Identificarea noastră cu Hristos pentru îndreptăţire reprezintă baza pentru sfinţirea noastră.

Noi suntem în Hristos. Nu cred că trebuie să mai explic odată ce înseamnă aceasta sau cum se ajunge la această stare. Deci, în Hristos noi suntem îndreptăţiţi şi apoi sfinţiţi prin ascultarea progresivă de Domnul.

Permiteţi-mi să folosesc alte cuvinte pentru a explica şi mai bine ceea ce vreau să spun: îndreptăţirea este un act, un fapt. Sfinţirea în schimb este o lucrare, un proces. Îndreptăţirea a acut loc în momentul în care ai crezut în Domnul Isus – ai fost declarat neprihănit în acel moment.  Vina ta a fost preluată de la tine şi pusă pe umeri Domnului Isus care a plătit pentru ea la crucea de la Golgota.

Odată depăşit însă acest moment, Dumnezeu a început să intervină în viaţa ta şi va continua pe tot parcursul ei, pentru a te ajuta să potriveşti viaţa ta cu cea care a fost declarată.

Dragii mei eu cred în ceea ce se numeşte  mântuire spontană dar cred că sfinţirea este un proces ce durează întreaga viaţă pământească.

Cu alte cuvinte, îndreptăţirea devine un mijloc necesar sfinţirii. Sfinţirea este un obiectiv în acest caz.

Îndreptăţirea îl declară pe cel păcătos neprihănit, sfinţirea îl face pe cel păcătos neprihănit. Îndreptăţirea îndepărtează vina şi pedeapsa păcatului, sfinţirea îndepărtează rădăcina şi efectele lui din viaţa omului.

Vedeţi dragi prieteni, Dumnezeu este atât un decorator interior dar şi exterior.  El ne oferă posibilitatea să stăm înaintea lui prin ceea ce El a declarat cu privire la noi. În acelaşi timp însă, El intervine în inima noastră prin puterea Duhului Sfânt şi vrea să transforme viaţa noastră pentru a ne face persoana care trebuie să fim. Dumnezeu ne mântuieşte dar nici nu poate lăsa apoi păcatul să mai locuiască în viaţa noastră.

Aceasta nu implică, dragii mei, că sfinţenia este o datorie derivată din îndreptăţire. Este foarte adevărat că sfinţenia urmează îndreptăţirii dar ambele decurg din a fi în Hristos cel crucificat şi înviat.

Păcătosul se apropie de Hristos prin credinţă, atât pentru mântuire cât şi pentru sfinţire. În prima epistolă către Corinteni ni se spune:

v.30  Şi voi, prin El, sînteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare,

Până în capitolul 6, Pavel nu vorbeşte despre viaţa sfântă a celui pus de o parte. Din capitolul 6 însă începând, Pavel nu mai vorbeşte despre salvarea păcătosului.

De aceea subiectul acestui capitol cu numărul 6 este capacitatea lui Dumnezeu de a-i aduce pe cei ce cred la neprihănirea pe care El a declarat-o cu privire la ei.

Să vedem deci cum îşi construieşte Pavel argumentaţia în acest sens:

v.1 Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul?

Dacă vă aduceţi aminte, atunci când a vorbit despre păcat, Pavel nu a folosit o expunere logică, încărcată de argumente. Tot ce a făcut el a fost să afirme pur şi simplu. Nu avea nevoie de demonstraţii.

Când este însă vorba despre aceste lucruri referitoare la viaţa de sfinţenie a credinciosului, Pavel foloseşte o anumită logică construind cu grijă orice argument.

Deci se întreabă el: Ce vom zice? Adică, după ce am văzut minunatul plan de mântuire al lui Dumnezeu, felul în care El a făcut totul pentru noi, care este reacţia noastră? Ce vom face, ce vom zice? Cred că cel mai potrivit ar fi să spunem Aleluia!  Aceasta este ceea ce ar trebuie să facem.

Dar Pavel continuă seria întrebărilor: Dacă este har, adică dacă este dragoste care este pe măsura păcatului nostru, ce să facem? Să păcătuim şi mai mult? Să mărim cantitatea păcatelor noastre pe a creşte şi harul lui Dumnezeu?

Indiferent ce am spune noi, cu siguranţă Dumnezeu nu dă un răspuns pozitiv la o asemenea întrebare. Dacă am acceptat mântuirea oferită de Dumnezeu nu mai putem continua să trăim în păcat.

De aceea cred , răspunsul la întrebarea ridicată de Pavel ar trebui să fie ceva de genul” Doamne fereşte!” Trebuie să fie un răspuns cât se poate de vehement.

Observaţi ce vehemente este răspunsul lui Pavel:

v.2  Nicidecum! Noi, cari am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?

Chiar faptul că Pavel ridică această întrebare exemplifică cât se poate de clar că el a înţeles îndreptăţirea ca şi un mijloc pentru declararea neprihănirii. Aceasta nu a însemnat şi că o persoană a devenit dintr-o dată, sau odată cu declararea ei, o persoană bună, una care nu mai era predispusă greşelilor. Pavel admite prin chiar acest răspuns că o persoană poate fi declarată de Dumnezeu drept neprihănită pe baza credinţei acelei persoane în Domnul Isus. Aceasta nu presupunea că natura păcătoasă a persoanei respective a dispărut instantaneu. Aceasta însemna însă că persoana respectivă putea de acum să intre într-un proces de sfinţire.

Pavel va începe de acum să vorbească despre înlăturarea puterii păcatului din viaţa celui credincios.

Dacă Dumnezeu te-a declarat neprihănit şi a îndepărtat din viaţa ta vinovăţia pentru păcatul tău, atunci, dragul mei prieten, nu mai poţi trăi în păcat. Când este vorba despre păcat în viaţa ta tu trebuie să-ţi răspunzi cu toată vehemenţa: Nicidecum! Doamne fereşte!

Priviţi cum pune Pavel problema. El întreabă: Cum, deci, noi care am murit faţă de păcat să mai trăim în păcat?

Oare ce vrea el să spună prin această moarte faţă de păcat? Nu este cumva o neînţelegere? De obicei, este o neînţelegere, dar în ceea ce ne priveşte.

Noi nu suntem niciodată morţi faţă de păcat atâta timp cât suntem în această viaţă. Când se exprimă aşa, Pavel se referă la moartea noastră prin substituţie. Adică, Domnul Isus este cel ce a murit în locul nostru.

Să vă povestesc ceva pentru a mă înţelege mai bine.

Se spune că au existat doi fraţi. Au fost foarte buni prieteni la vârsta copilăriei dar mai târziu fiecare şi-a luat propriul drum în viaţă. Cel mai mare, a devenit avocat, un om cu vază, respectat de toţi ceilalţi. Era un om deosebit. Cel mic însă, a avut o viaţă foarte dezorganizată, multe infracţiuni şi chiar i se pierduse urma.

Într-o seară, în urma unui scandal, acest frate mai tânăr a lovit o altă persoană şi i-a luat viaţa. Întâmplarea a făcut că se afla chiar în oraşul fratelui său. A alergat repede la acesta şi i-a spus ce a făcut. În timp ce povestea, poliţia se apropia deja de casă. Fratele cel mare, ia dat repede nişte haine de schimb, bani şi la sfătuit să fugă. După ce a fugit fratele său, el a luat hainele pline de sânge, s-a îmbrăcat cu ele şi a luat totul asupra lui. Bineînţeles că a fost judecat şi condamnat.

După o vreme, fratele cel mic s-a întors, dar a aflat că fratele său fusese executat deja pentru crima pe care el o comisese. A dat fuga la judecător, a spus cine este şi ce a făcut, dar era prea târziu. Fratele său ispăşise pedeapsa în locul lui.

Judecătorul i-a dat un sfat înţelept: Fratele tău a murit pentru tine! Tu du-te şi trăieşte pentru el!

Aceasta s-a întâmplat şi cu noi. Noi am murit faţă de păcat în Domnul Isus, dar nu putem spune că suntem morţi faţă de păcat.

Cred că sunt mulţi cei care ajung la punctul în care vor să trăiască pentru Dumnezeu dar îşi da repede seama că natura lor păcătoasă nu este moartă.

De fapt, un verset ca acesta, care nu a fost citit cu atenţie a generat o mişcare care s-a întitulat, Mişcarea sfinţilor.

Ei consideră că au ajuns la un punct în care nu mai comit păcate. Ei propovăduiesc o viaţă victorioasă faţă de păcat şi se consideră perfecţi.

Cred că este o mare neînţelegere şi o mare greşeală.

Cineva m-a abordat odată şi m-a întrebat: trăieşti tu o viaţă victorioasă?  Cred că răspunsul meu l-a şocat. Am spus nu! Încă mă mai lupt cu multe lucruri. Dar l-am întrebat: Dar tu? Tu trăieşti viaţa de care vorbeşti? A început să ocolească un răspuns direct şi în cele din urmă a răspuns că încearcă.

I-am spus, Stai puţin! Ai vrut un răspuns clar pe care ţi l-am dat. Dă-mi şi tu un răspuns clar. Nu mi-a dat! De fapt nici până acum nu a putut să-mi răspundă dacă da sau nu.

Dragii mei, dacă suntem sinceri cu noi şi cu Dumnezeu ştim foarte bine că avem suficiente probleme cu natura noastră. Ochii, urechile, gusturile, sunt porţi prin care ispitele se strecoară mereu în viaţa noastră. Trebuie să recunoaştem că de foarte multe ori nu avem o poziţie adecvată şi adesea cădem.

Deci, am murit faţă de păcatul care ne condamna prin ceea ce Domnul Isus a făcut pentru noi. Nu suntem însă morţi faţă de natura noastră păcătoasă, care încă ce creează mari probleme.

Când Pavel spune că am fost crucificaţi împreună cu Hristos, El se referă la poziţia noastră. Noi am fost cu el în moarte, am fost cu el în înviere, însă suntem în ceea ce priveşte natura noastră suntem cât se poate de vii.

v.3  Nu ştiţi că toţi cîţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?

 

Iată un nou verset care este adesea interpretat în mod greşit. La ce credeţi că s-a referit Pavel când vorbeşte despre botez în acest verset? Presupun că vă gândiţi la botezul  Nou Testamental — botezul cu apă.

Este adevărat că botezul este o realitatea poruncită de Domnul Isus dar cred că de data aceasta, Pavel se referă aici la altceva. Este vorba despre identificarea cu Domnul Isus.

Deci, ceea ce spune Pavel este că ne-a identificat cu Domnul Isus în moartea Lui. Lucrul acesta este posibil, desigur, prin credinţă.

În prima epistolă către Corinteni, la capitolul 12, versetul 13, el spune:” Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr’un singur Duh.”

Dragi prieteni, aceasta este ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi. În mod normal noi suntem cei care ar fi trebuit să suferim cea mai dizgraţioasă moarte pentru păcatul pe care l-am săvârşit. Dumnezeu însă a găsit o cale prin care să substituie moartea noastră cu cea a Domnului Isus.

Aşa că atunci când El a fost pus pe cruce noi am fost identificaţi cu El.

Atunci când crezi în Domnul Isus şi ceea ce a făcut El pe cruce, Dumnezeu priveşte la tine ca şi cum tu ai fi fost acolo şi te declară cu păcatul achitat.

Este o dovadă a dragostei lui Dumnezeu dragul meu. Nu cred că putem aprecia suficient de bine ce înseamnă aceasta pentru noi. Dar cea mai bună reflectare a iubirii lui Dumnezeu este aceea ce suntem mântuiţi prin identificarea cu fiul lui Dumnezeu.

Rămâneţi cu binecuvântarea Domnului!