Itinerar Biblic Ep.0392 – ROMANI Cap. 3:21-31

 

Dragi ascultători, am văzut până acum cât de păcătos este omul şi incapacitatea lui de a fi mântuit.

Începând cu versetul 21 al capitolului 3, Pavel vorbeşte despre posibilitatea dobândirii unei neprihăniri pe care o dă Dumnezeu.

Iată ce spune el:

v.21  Dar acum s’a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate), pe care o dă Dumnezeu, fără lege-despre ea mărturisesc Legea şi proorocii-

Vă rog să notaţi articolul nehotărât dinaintea cuvântului neprihănire. El este important pentru a observa că Pavel nu vorbeşte despre neprihănirea ce-l caracterizează pe Dumnezeu. Despre aceasta, Scriptura ne spune că nu este împărţită cu nimeni. Este gloria Lui. În comparaţie cu acesta, faptele noastre bune nici nu pot fi luate în considerare. Iată ce spune Isaia cu privire la faptele noastre bune: „Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sânt ca o haină mânjită…” Dragii mei, Dumnezeu nu are nevoie de rufe murdare, de haine mânjite.

Deci dacă nu despre această neprihănire vorbeşte Pavel, despre care alta? Este vorba, dragi prieteni, despre neprihănirea pe care Dumnezeu ne-o oferă. Este vorba despre Domnul Isus care a devenit neprihănirea noastră. Iată ce spune tot Pavel în prima sa Epistolă către Corinteni.

      „ Şi voi, prin El, sînteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare”   1 Corinteni 1:30 

Sau, iată ce spune Pavel în cea de a doua epistolă către Corinteni la capitolul 5, versetul 21

v.21  Pe Cel ce n’a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.

Este foarte important, dragii mei să recunoaştem că Dumnezeu este cel ce ne oferă neprihănirea. Nu este ceva ce putem dobândi noi, ci ceea ce Dumnezeu a oferit.

Nu vi se pare interesant? Dumnezeu solicită neprihănire şi tot el ne-o oferă? Este îmbinarea Sfinţeniei, dreptăţii şi iubirii lui Dumnezeu, dragi prieteni.

Această neprihănire este una care nu se dobândeşte prin intermediul Legii. Nu se poate dobândi prin a face sau a nu face ceva. Prin a respecta sau nu anumite prevederi. Nici măcar Legea dată de Dumnezeu nu-ţi poate aduce această neprihănire. Dumnezeu nu-ţi poate da mântuirea prin intermediul Legii pentru simplul fapt că ea stabileşte un standard pe care omul nu-l poate atinge. În imperfecţiunea lui, omul nu se poate raporta legii de pe poziţia unuia care împlineşte fiecare prevedere a ei. Ori, Dumnezeu care este perfect nu poate accepta imperfecţiunea. Iar noi, sinceri fiind, nu cred că putem pretinde că suntem perfecţi. Mai avem mult până la acest statut. Iată de ce nu Legea ne poate izbăvi.

În orice caz, Pavel spune că este vorba despre o neprihănire pe care legea şi profeţii o vestesc. Aceasta înseamnă că despre neprihănirea aceasta se vorbeşte chiar şi atunci când sunt prezentate jertfele şi modelul închinării poporului evreu. De asemenea, profeţii au vorbit despre ea atunci când au profeţit venirea Domnului Isus. De exemplu, Isaia a spus: Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor… Sau:   „ Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, dupăce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămînţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mînile Lui…”

Iată deci, dragi prieteni că Vechiul Testament indică existenţa unei asemenea neprihănire. Ea a fost pregătită de Dumnezeu cu mult înaintea înfăptuirii ei. Dumnezeu a planificat totul şi pus acest plan în aplicare.

Să revenim la textul din Romani. Versetul 22:

v.22  şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire.

Când eram tânăr predicator m-am gândit că harul lui Dumnezeu este necesar acelora care comit păcate mari, oameni imorali, dar nu mă gândeam că este necesar şi pentru aceia care aveau o viaţă morală. Acum ştiu că noi toţi avem nevoie de harul lui Dumnezeu chiar şi cei care am ajuns să admitem necesitatea jertfei Domnului Isus. Noi toţi avem nevoie de harul lui Dumnezeu. Fără Domnul Isus cu toţii  suntem inamici ai lui Dumnezeu, separaţi de El prin păcatele noastre şi indiferent ce am face noi această stare nu poate fi schimbată fără intervenţia lui Dumnezeu.

Noi avem nevoie de neprihănirea Domnului Hristos, iar această neprihănire vine în viaţa noastră prin credinţă.

Mari oameni ai credinţei au fost atât de preocupaţi de aceste aspecte.  Cineva scria pe această temă:

„ Sub Lege, Dumnezeu solicita neprihănire din partea omului. Sub har, Dumnezeu oferă neprihănire omului. Neprihănirea lui Dumnezeu este acea neprihănire pe care neprihănirea lui Dumnezeu o solicită.”

Altcineva spunea despre această neprihănire: „Este neprihănirea pe care Tatăl o solicită, Fiul o dă , Duhul Sfânt generează nevoia ei şi se păstrează prin credinţă.”

Doresc să notăm un element important în această definiţie şi este vorba despre ultima ei parte. Neprihănirea nu numai că se primeşte prin credinţă, dar se şi păstrează prin credinţă.

Să privim din nou la versetul 22, dar de această dată împreună cu versetul 23:

v.22  şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire.

v.23  Căci toţi au păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.

Daţi-mi voie să vă ofer varianta unei citiri libere a acestor două versete: „Neprihănirea de la Dumnezeu este obţinută prin credinţa în Isus Hristos, lucru valabil pentru toţi cei care cred, fără deosebire, pentru că toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.

Că această neprihănire este oferită prin credinţă şi nu prin fapte a fost afirmat foarte clar şi de Domnul Isus atunci când l-au întrebat: „ Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?” Iată ce le-a răspuns Domnul Isus: ,,Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela, pe care L-a trimes El.“

Lucrul important cu privire la păstrarea neprihănirii oferite de Dumnezeu nu este să crezi că este vreun merit în credinţa ta. Pentru că de fapt, credinţa nu este nici ea  o lucrare a ta sau nu este ea aspectul important. Obiectul credinţei este partea importantă aici.

Celebrul predicator Spurgeon  pune lucrurile în următoarea formă:

„ Nu este speranţa ta în Isus cea care te mântuieşte. Este Isus. Nu este bucuria ta în Hristos cea care te mântuieşte. Este Hristos. Şi nu este credinţa ta în Hristos cea care te mântuieşte, deşi ea este un instrument, ci este, în întregime, meritul sângelui lui Hristos.” Iată dragi prieteni un lucru pe care ar trebuie să ni-l întipărim bine în memorie.

Nu ştiu dacă v-aţi gândit vreodată la neprihănire ca la o haină. Este la dispoziţia tuturor, dar se potriveşte numai celor ce cred. Cât despre nevoie ei, ea este generală. Domnul ne spune că toţi suntem lipsiţi de slava lui Dumnezeu, sau aprobarea lui Dumnezeu, cum traduc unii.

Acum, sunt unii care consideră că ei au mai multe merite decât alţii. Corect, unii dintre noi sunt mai merituoşi decât alţii. Dar este suficient?

Să vă dau o ilustraţie. Să presupunem că lansăm un joc cu un câştig substanţial. Jocul constă în a sări peste Dunăre de pe malul românesc pe cel bulgăresc, să zicem. Vor fi unii care vor sări mai departe decât alţii în mod sigur. Nu cred însă că va fi cineva care să poată sări pe celălalt mal. Vom putea să dăm premiul cuiva? Regulile au fost clare. Premiul va reveni celui care va sări pe celălalt mal. Contează că unii au sărit mai mult decât alţii? Nu!

Dragii mei, contează că unii sunt mai buni decât alţii? Poate că da, pentru noi! În ce-l priveşte pe Dumnezeu însă, nimeni nu se poare compara cu El.

Revenim la versetul 24:

v.24  Şi sînt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.

„Fără plată” este termenul grecesc dorean, tradus în Evanghelia după Ioan, capitolul 15, versetul 25  , „Fără temei!” Aici Domnul spune că El a fost urât fără temei, fără motiv, fără o cauză anume, nu avea o bază pentru aceasta. În versetul 24, Pavel le spune Romanilor că noi suntem socotiţi neprihăniţi, fără o bază pentru aceasta, fără temei. Nu este nici o explicaţie în ce ne priveşte. Dumnezeu nu spune: „Uită-te la ei, dragii de ei, sunt aşa de drăguţi… trebuie să fac ceva pentru ei!”

Aşa cum am văzut mai înainte, nu este nimic în noi care să atragă harul lui Dumnezeu, excepţie făcând poate nevoia noastră acută de a primi iertarea lui Dumnezeu.

Deci, noi suntem izbăviţi fără motiv, fără să fie o bază pentru aceasta. Dacă este totuşi o bază pentru izbăvirea noastră aceasta este dragostea lui Dumnezeu şi harul Lui, este dragostea Sa în acţiune.

Pavel spune că suntem socotiţi neprihăniţi prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.  Răscumpărarea este întotdeauna legată de harul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne poate mântui numai pentru că noi am fost răscumpăraţi de Domnul Isus. El a plătit preţul pentru noi. Vedeţi, îndreptăţirea prin credinţă este mai mult decât o simplă scădere a păcatelor noastre  — este o iertare deplină. Cu alte cuvinte nu doar că suntem restabiliţi şi readuşi la poziţia pe care o ocupa Adam înainte de căderea sa în păcat, dar înseamnă şi că de acum suntem în Hristos şi vom rămâne în El pentru totdeauna.

John Bunyan ajunsese la disperare când şi-a dat seama ce mare păcătos este şi că nu are nici un fel de neprihănire a sa. El a spus în acele momente:” Când Dumnezeu mi l-a arăta pe acel John Bunyan pe care Dumnezeu îl vedea, nici nu am mai spus că sunt un păcătos ci am spus că sunt păcat din creştetul capului până în tălpi. Eram plin cu păcat.” Bunyan s-a frământat mult cu problema înfăţişării sale înaintea lui Dumnezeu, el păcătos şi Dumnezeu sfânt. Într-o noapte, frământat de această problemă a pornit să se plimbe prin lanul de porumb. În acele moment, cuvintele lui Pavel i-au venit dintr-o dată în minte şi a simţit că o imensă povară i s-a rostogolit de pe umeri. Cuvintele care i-au venit lui Bunyan în minte au fost cele din Filipeni capitolul 3, versetul 9:  ”şi să fiu găsit în El, nu avînd o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.”

Dacă citiţi Călătoria peregrinului veţi citi viaţa lui Bunyan. Veţi găsi acolo un loc în care peregrinul ajunge la mlaştina descurajării. Nu ştie ce să facă acolo cu povara ce apasă pe umerii lui. Abia când ajunge la crucea lui Hristos acea povară alunecă de pe umerii lui.

Dragii mei suntem deci mântuiţi prun harul Său, prin harul lui Dumnezeu. Aceasta este fântâna de unde curge apa vie a harului lui Dumnezeu. Şi din pricina a  ceea ce a făcut Dumnezeu – a trimis pe Fiul Său să moară pentru noi – Dumnezeu poate să ne mântuiască prin har.

Pavel le scrie Efesenilor următoarele cuvinte:”Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,  măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sînteţi mîntuiţi).”

Un alt comentator al Scripturii spunea cu privire la har: (Citez)” Harul lui Dumnezeu este dragostea infinită operând printr-un mijloc infinit – sacrificiul lui Hristos – şi o infinită libertate, nestânjenită de acum de restricţii legale”.(am încheiat citatul)

Dragii mei, de acum Dumnezeu se poate apleca asupra celor ce cred pentru a le împlini nevoiele. De acum, Dumnezeu are mijlocul.

Dar să vedem ce spune Pavel mai departe:

v.25  Pe El Dumnezeu L-a rînduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sîngele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea în delungei răbdări a lui Dumnezeu;

v.26  pentruca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel în cît, să fie neprihănit, şi totuş să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.

Este vorba despre Domnul Isus desigur. Observaţi, vă rog, expresia folosită de Pavel: credinţa în sângele Lui.

Acest sânge vorbeşte despre viaţa Lui. Autorul epistolei către evrei, inspirat de Duhul Sfânt spune: „Fără vărsare de sânge nu este iertare!”

Vă spun, dacă cineva este înţepat cu cuţitul şi sângele curge din trupul lui, omul acela are toate şansele să moară pentru că „viaţa trupului este sângele” după cum spune Scriptura. Domnul nostru a pierdut sângele Său pentru noi. Viaţa Lui a fost dată în locul vieţilor noastre.

Acum, aceste două versete sunt pline de termeni ce-ţi taie respiraţia: împăcare, neprihănire, iertare.  Deşi sunt termeni dificili, nu cred că trebuie să vă speriaţi prea tare de ei pentru că dacă în transpunem în termeni accesibili în aceste două versete găsim ceea ce Calvin a considerat a fi: măduva teologiei. Calvin a scris de asemenea:

„Nu cred că există în întreaga Scriptură un alt pasaj care să accentueze mai puternic neprihănirea lui Dumnezeu prin Hristos, aşa cum o face acest pasaj.”

Un alt aspect care trebuie notat, este acela că Dumnezeu l-a rânduit pe Domnul Isus.

Dumnezeu este, dragii mei, singurul arhitect al mântuirii şi El este acela care şi astăzi poate să ofere această mântuire. Noi, dragi ascultători, indiferent ce poziţii ocupă în această lume, în biserică, sau în afara ei, nu putem mântui pe nimeni. Nici o religie nu poate. Nici o biserică.

Pavel le scria corintenilor următoarele cuvinte:”… Şi toate lucrurile acestea sînt dela Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos, şi ne-a încredinţat slujba împăcării;”

Dumnezeu a făcut lucrul acesta posibil şi numai El poate să-l facă în continuare. El ne-a oferit calea, mijlocul. Tot ce trebuie noi să facem acum este să căutăm reconcilierea cu El. Nu trebuie să facem nimic pentru  a înmuia inima Domnului, pentru a o sensibiliza. Ea este deja sensibilizată. Ea este deja plină de dragoste şi de compasiune. De acum, noi trebuie să acceptăm oferta Lui.

Dar să mai privim şi la un alt termen. Ceea ce este la noi tradus ca jertfă de ispăşire, poate la fel de bine să fie o jertfă de împăcare. În sensul acesta cred că putem înţelege şi mai bine ceea ce s-a întâmpla în templul atunci când Domnul Isus a murit pe cruce la Golgota. Vă aduceţi aminte că în acel moment, perdeaua din templu, perdeaua care separa locul preasfânt, locul prezenţei lui Dumnezeu şi locul sfânt, locul în care avea acces omul s-a rupt în două. În felul acesta cred că Dumnezeu comunica oamenilor că de atunci înainte, Dumnezeu era împăcat cu omul.

Domnul Isus este de acum prezent la tronul milei lui Dumnezeu şi de acolo intervine pentru toţi cei ce cred în El. Minunat este lucrul acesta.

Dar acum Pavel ridică o întrebare:

v.27  Unde este dar pricina de laudă? S’a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei.

Dacă Dumnezeu mântuieşte prin credinţa în Domnul Isus Hristos şi nu prin meritul nostru sau prin faptele noastre, atunci unde este lauda? Ce avem noi, eu şi tu drag ascultător, ca motiv de laudă?  Avem vreunul? Nu ne putem lăuda nici măcar cu o teologie corectă.

Pavel răspunde la această întrebare şi cred că este un răspuns înţelept.

„Nu este pricină de laudă!” „S-a dus!” Prin ce lege? Prin a faptelor? Nu! Prin a credinţei!”

Cuvântul lege nu este strict legat de Vechiul Testament, nu se referă numai la Legea din Vechiul Testament ci la orice fel de lege. Şi, aşa cum vedem, Pavel de referă şi la credinţă ca fiind o lege. Adică funcţionează după anumite principii.

Dragi prieteni, nu avem motive de laudă în ceea ce priveşte mântuirea noastră. Nu avem motive de laudă în ceea ce priveşte credinţa noastră. De ce? Pentru că este în întregime lucrarea lui Dumnezeu.

Este ceea ce spune şi Pavel în următorul verset:

v.28  Pentrucă noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.

Aceasta nu este o concluzie la care ajunge Pavel sau o sumarizare a ceea ce spune el.  Mai degrabă, el oferă o explicaţie cu privire la absenţa motivelor de laudă pe care le poate avea un om în raport cu neprihănirea.

Nu trebuie să uităm că el are în vedere o categorie anume de oameni. Tocmai de aceea el nu doar că bate cuiul până la capăt dar îl şi întoarce. Ascultaţi numai:

v.29  Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al Neamurilor;

Cu alte cuvinte, aparţine Dumnezeu numai evreilor ? Pavel spune: Da! Dumnezeu aparţine şi neevreilor.

Este un argument foarte convingător. Pavel spune, dacă îndreptăţirea se face prin Lege, atunci Dumnezeu aparţine evreilor. Dar dacă îndreptăţirea este prin credinţă, atunci Dumnezeu aparţine şi neamurilor.

Versetele următoare clarifică şi mai bine acest aspect:

v.30  deoarece Dumnezeu este unul singur şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur.

v.31  Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.

Este foarte clar  că este un singur Dumnezeu. Dar raţionamentul lui Pavel este cât se poate de bun. El spune: Dacă avem un singur Dumnezeu, nu se poate ca acelaşi Dumnezeu să spună că îndreptăţirea se face prin Lege şi să spună şi că îndreptăţirea vine prin har, prin credinţă.

Dragii mei, iată de ce, odată în plus, trebuie să privim către Dumnezeu şi vedem marea lui iubire pentru noi oamenii.

Legea ne arată cât de departe suntem de ceea aşteaptă Dumnezeu de la noi. Dar, vine apoi harul lui Dumnezeu care ne pune la dispoziţie mijlocul prin care putem împlini acea aşteptare a lui Dumnezeu. Şi nu o împlinim prin conformarea la prevederile legii ci prin credinţa în cel ce a împlinit Legea, Domnul Isus Hristos. Ce spuneţi de aceasta?

Să dăm slavă lui Dumnezeu, dragi ascultători şi dacă nu sunteţi încă convinşi de ceea ce trebuie să faceţi, cereţi-i înţelepciune şi lumină. El vă va răspunde, cu siguranţă.

Rămâneţi cu binecuvântarea Domnului!