Itinerar Biblic Ep.0389 – ROMANI Cap.1:18-31

 

Dragi ascultători, suntem din nou conectaţi, prin intermediul Duhului Sfânt cu ceea ce Apostolul Pavel scrie credincioşilor din Roma.

Am parcurs deja partea introductivă şi am văzut cum se identifică Pavel. Încă de la începutul scrisorii, Pavel afirmă clar şi răspicat care este poziţia sa faţă de Evanghelia lui Hristos. Dacă unii se aşteaptă la altceva, Pavel face foarte clară poziţia lui: lui nu-i este ruşine cu Evanghelia Lui Hristos, pentru că ea este puterea necesară mântuirii. Această mânuire vine prin credinţă, afirmă el în versetul 17, versetul de aur al acestei Epistole.

De fapt, odată cu el se încheie prima secţiune, secţiunea introductivă. Începând cu versetul 18, Pavel abordează o nouă temă – este vorba despre revelarea lui Dumnezeu, despre modul în care se prezintă Dumnezeu pe Sine.

Deci, suntem încă în primul capitol din Epistola către Romani, versetul 18:

v.18  Mînia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, cari înăduşe adevărul în nelegiuirea lor.

Acum, vorbind despre revelare, iată că există o anumită parte a revelaţiei, parte pe care cei mai mulţi oameni o ignoră. Pavel spune în acest verset că din cer se descoperă mânia lui Dumnezeu. De fapt, dragi prieteni, dacă vrei să cunoşti cu adevărat dimensiunea mântuirii, atunci trebuie să înţelegi şi grozăvia păcatului.

Este aici o observaţie pe care doresc să o fac, în mod special pentru că se face mereu confuzia între mânia lui Dumnezeu şi pedeapsa lui Dumnezeu. Dragii mei, este o diferenţă între cele două. Mânia lui Dumnezeu este ceea ce simte El nu acţiunea Lui. Este drept că ea poate duce la acţiune, respectiv pedeapsă, dar în cazul pocăinţei, ea poate înceta.

Un al lucru peste care nu trebuie să trecem prea uşor este faptul că această mânie este descoperită , revelată. Cred că acesta este un răspuns pentru cei care consideră că Dumnezeul prezentat în Vechiul Testament este un Dumnezeu al mâniei iar cel din Noul Testament unul al iertării şi harului.  Iată că Pavel prezintă aici o continuitate a revelaţiei. Mai mult, cred că dacă privim cu atenţie în jurul nostru găsim şi noi semne ale mâniei lui Dumnezeu. Poate că nu aşa cum am merita, pentru că încă mai acţionează şi harul Său, dar altfel cred că avem suficiente dovezi.

Şi nici nu se poate să fie altfel, dragi ascultători, pentru că Dumnezeu este mereu afectat de păcatul omului. Niciodată, Dumnezeu nu va trece cu vederea păcatul omului. Nu poate! Cu toate că este Dumnezeu Atotputernic, nu poate trece cu vederea păcatul. De ce? Pentru că natura Lui sfântă nu poate suporta păcatul.

Acum, trebuie să înţelegem că Evanghelia nu a schimbat atitudinea lui Dumnezeu faţă de noi. Evanghelia nu face decât să ne ofere posibilitatea de a fi acceptaţi de Dumnezeu. Păcătosul nu poate avea parte decât fie de neprihănirea oferită de Dumnezeu, fie de mânia lui Dumnezeu. Ambele sunt revelate din cerurile lui Dumnezeu.

Vreţi să aveţi o imagine a păcatului şi dezastrelor lui? Citiţi numai un ziar şi veţi găsi suficiente dovezi a ceea ce face păcatul cu viaţa omului. Nimeni nu se poate sustrage efectelor păcatului încă din viaţa aceasta. Dar nu numai în această viaţă vor avea de confruntat consecinţele, dar şi în viitor, în veşnicie.

Mânia lui Dumnezeu, dragii mei nu se revarsă peste toţi în aceeaşi măsură. Nu! Ea se revarsă în mod special împotriva necinstirii – adică ceea ce este împotriva lui Dumnezeu. Când vorbim despre ceea ce este împotriva lui Dumnezeu, vorbim despre ceea ce este împotriva caracterului Său. Din păcate, în lumea noastră modernă, caracterul lui Dumnezeu este mereu pus la îndoială. Dar, lumea va plăti pentru aceasta.

Lumea va plăti şi pentru neascultarea, nelegiuirea ei. Nelegiuirea este în acest fragment legată mai mult de relaţiile interumane. Este în acelaşi timp o acţiune a sufletului. Cei care se îmbată, folosesc droguri, trăiesc în promiscuitate sexuală, nu săvârşesc păcate numai împotriva trupului lor dar şi sufletul este marcat şi toate acestea sunt păcate, păcate care vor fi pedepsite.

Un alt aspect demn de remarcat în acest verset este ceea ce spune Pavel cu privire la adevăr. Noi ne gândim la adevăr ca la o noţiune abstractă, care ţine de alegere şi este adevărat într-o anumită măsură. Pavel vede adevărul ca fiind suprimat de nelegiuire. Ce înseamnă aceasta? Că noi oamenii, prin înmulţirea fărădelegilor să nu mai putem distinge adevărul, nu mai fim sensibili faţă de el. Este un lucru care de fapt se întâmplă. Astăzi foarte multe lucruri sunt acceptate doar pentru că un mare număr de oameni le practică. Chiar şi cei care nu sunt convinşi unde se înscriu acele lucruri din punct de vedere al adevărului, nu au suficientă putere de discernământ pentru a verifica adevărata lor natură.

Este totuşi un standard pe care putem să-l consultăm în ciuda curentului general. Este vorba despre Scriptură. Noi oamenii ne schimbăm dar Dumnezeu nu. Scriptura spune că El este acelaşi, ieri, azi şi în veci. Iată de ce principiile Lui sunt neschimbate. Chiar dacă omenirea le-a pierdut din vedere, ele sunt aceleaşi şi au fost revelate de Dumnezeu. Nimeni nu se poate eschiva. Iată ce afirmă Pavel:

v.19  Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.

 

Aceasta este revelaţia originală a lui Dumnezeu.

Dar să mai înaintăm puţin: versetul 20:

v.20  În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, dela facerea lumii, cînd te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi;

Universul acesta din care şi noi facem parte, ne comunică cel puţin două lucruri despre Dumnezeu: Persoana Sa şi puterea Sa. Aceste lucruri sunt clar observate încă de când a fost creat acest univers. Dar cum pot fi observate lucrurile care nu sunt atât de vizibile? Pavel lansează aici un paradox pentru a-i impresiona pe ascultătorii săi. El spune că însuşirile nevăzute ale lui Dumnezeu se văd lămurit.

Dragii mei, creaţia se vede lămurit la lumina revelaţiei. Aceasta este revelaţia. Poate că aţi citit cartea Psalmilor. Psalmul 8 conţine o afirmaţie ce trebuie notată:

v.3     Cînd privesc cerurile-lucrarea mînilor Tale-luna şi stelele pe cari le-ai făcut,

v.4     îmi zic: ,,Ce este omul, ca să Te gîndeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?

Sau Psalmul 19:

v.1     Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mînilor Lui.

v.2     O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el.

Natura ne vorbeşte despre Dumnezeu dragi prieteni. Nu trebuie să neglijăm acest mesaj.

Dar Pavel face referire şi la puterea veşnică şi Dumnezeirea lui Dumnezeu. Creaţia revelează şi ea acest lucru. Puterea neschimbătoare a lui Dumnezeu şi Dumnezeirea Lui sunt prezente în natura care ne înconjoară. Şi toate acestea pentru ca omul să nu aibă nici o scuză.

Iată deci că prezenţa lui Dumnezeu este atât de vizibilă încât omul nu are nici o scuză. Ei bine, dacă Dumnezeu face o asemenea prezentare a persoanei şi puterii Sale prin intermediul naturii, omul nu se ridică nici la nivelul acesteia pentru a-i răspunde.

Dacă citiţi cu atenţie Cuvântul lui Dumnezeu veţi vedea că sunt şapte paşi pe care omenirea i-a făcut, din păcate în jos, din momentul în care prima pereche de oameni a fost izgonită din Eden.

Iată ce spune Pavel despre aceste aspecte:

v.21  fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţămit; ci s’au dedat la gîndiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s’a întunecat.

v.22  S’au fălit că sînt înţelepţi, şi au înebunit;

v.23  şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într’o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare.

 

Poate că aţi auzit adesea preamărită capacitatea omului de a-şi depăşi condiţia, de a face progrese. Nu ştiu dacă trebuie să ne lăsăm înşelaţi de progresele din planul ştiinţific, când una din sferele foarte importante ale vieţii noastre este marcată de un regres vizibil. Mă refer aici la sufletul nostru. Din punct de vedere spirituală omul este tras înapoi pe scara evoluţiei, dacă este vrem să păstrăm o terminologie ştiinţifică.

Dragii mei, din punct de vedere spiritual omul se îndepărtează de Dumnezeu şi aceasta nu înseamnă evoluţie. Dacă privim în istorie, parcă cu cât omul se îndepărtează de anul 1 al erei creştine, cu atât mai mult se îndepărtează şi de Dumnezeu.

Aceasta a făcut omul din clipa când a ascultat de tatăl minciunii, Satan şi s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Din acel moment, omul a început să se îndepărteze de Dumnezeu.

Un alt lucru care caracterizează decăderea omului este faptul că nu l-a glorificat pe Dumnezeu. Adică, oamenii nu-i acordă lui Dumnezeu locul ce i se cuvine, nu i-au acordat cinstea ce i se cuvine. Omul fără Dumnezeu a declarat astfel că Dumnezeu este mort şi el se poate descurca şi fără. La început omul şi-a luat doar viaţa în propriile mâini iar acum declară că Dumnezeu este mort pentru că nu intervine.

Dragi prieteni, El nu va interveni dacă noi nu-i dăm voie pentru că el ne respectă individualitatea şi personalitatea. Pasul pe care Dumnezeu îl face către noi este acela prin revelaţie, dar niciodată nu va face presiuni asupra noastră.

Dar noi oamenii l-am scos pe Dumnezeu din viaţa noastră şi prin faptul că nu i-am mulţumit pentru atâtea lucruri pe care El le-a făcut pentru noi.

Ingratitudinea este unul din cele mai mari păcate existente. Vă aduceţi aminte de ceea ce spunea Domnul Isus cu privire la cei zece leproşi pe care i-a vindecat? Numai unul s-a întors să mulţumească, adică 10% ceea cred că este valabil şi astăzi.

Odată ce Dumnezeu a fost scos din viaţa omului şi odată ce omul şi-a însuşit meritele pentru tot ceea ce s-a creat şi există, gândirea lui a ajuns deşartă, viciată. Gândiţi-vă numai la câteva dintre teoriile care au afectat atât de dramatic această lume. Gândiţi-vă la teoria evoluţiei şi apoi la superioritatea rasială care a urmat acesteia.

Cu o gândire viciată nu a fost greu ca inima să ajungă şi ea în întuneric. Câte crime săvârşite cu sânge rece nu ne lasă să vedem acest lucru? Inima oamenilor este din ce în ce mai împietrită. Auzim de situaţii care nu seamănă deloc a comportament uman ci ne situează în regnuri mult inferioare. De ce? Pentru că l-am părăsit pe Dumnezeu.

Părăsindu-l pe Dumnezeu am crezut că suntem oameni inteligenţi. Nu pot să uit ceea ce mereu ni se spunea cu privire la credinţa în Dumnezeu: aceasta este o credinţă învechită. Voi sunteţi de acum omul nou, desprins de miturile trecutului. Problema este că cei ce au propovăduit asemenea învăţături au descoperit că sunt fără înţelepciune. Au vrut să-l excludă pe Dumnezeu din viaţa lor şi au sfârşit prin a-şi face dumnezei dintre ei înşişi şi mai mult, din icoanele născocite din închipuirea lor.

Aţi observat cumva că lumea fără Dumnezeu are mereu tendinţa de a-l caricaturiza pe Dumnezeu. Priviţi numai la imaginile şi idolii lumii păgâne. Dar ceea ce este mai critic este că omul a început să şi-l imagineze pe Dumnezeu după chipul şi asemănarea sa – a omului. Astfel, adesea îi atribuim lui Dumnezeu atitudinile şi caracterul nostru.

Problema în această situaţie nu este aceea că noi fiinţe limitate încercăm să concepem ceva ce este peste puterile noastre. Problema este aceea că noi îi atribuim lui Dumnezeu mai puţin decât este El. El este infinit şi noi încercăm să-l cuprindem cu o minte finită. El este sfânt şi noi îi atribuim gânduri şi atitudini nesfinţite. Vedeţi? Aceasta este problema. Şi toate acestea sunt consecinţe ale răzvrătirii.

O consecinţă dramatică a răzvrătirii omului este aceea că Dumnezeu renunţă la om. În acest prim capitol din Epistola către Romani ni se spune de trei ori că Dumnezeu abandonează pe cel ce se răzvrăteşte împotriva Lui. De exemplu, o astfel de afirmaţie este făcută şi în versetul 24:

v.24  De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile;

Cred că o măsură a degenerării umane este dată şi de perversitatea sexuală. Ceea ce trebuie imputat bisericii moderne în acest sens este lipsa de atitudine faţă de stricăciunea sexuală de astăzi. Dumnezeu este foarte radical din acest punct de vedere. Hotărârea Lui este luată şi ea înseamnă abandonare. Poate că versetul următor ne dă  şi răspunsul pentru o astfel de atitudine:

v.25  căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s’au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvîntat în veci! Amin.

Iată  o posibilitate care nu exclude bisericile de pe lista celor care au schimbat adevărul lui Dumnezeu. Dragii mei un adevăr înjumătăţit sau neafirmat este un adevăr nefolositor sau chiar schimbat.

Sunt persoane care conduc biserici şi care sacrifică adevărul de dragul unor poziţii politice sau câştiguri materiale.

Un lucru pe care trebuie să–l înţelegem şi faţă de care trebuie să dezvoltăm o atitudine potrivită, este acela că Dumnezeu aşteaptă hotărâre din partea noastră. El doreşte să luăm poziţie şi nu doar să acceptăm Scriptura ci să o şi impunem.

Ori de câte ori nu facem aşa înseamnă că lăsăm minciuna să biruie adevărul, lăsăm idolatria să înflorească în detrimentul adevăratului şi binecuvântatului Dumnezeu.

De fapt, dacă privim la ceea ce se întâmplă în jurul  nostru şi comparăm cu ceea ce scrie Pavel, se prea poate să constatăm că trăim într-o lume idolatră şi coruptă moraliceşte. Iată ce aflăm din versetele 26 şi 27:

v.26  Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scîrboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într’una care este împotriva firii;

v.27  tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s’au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvîrşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scîrboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.

Este vorba aici despre pasiuni dezonorante, dizgraţioase şi depravate. Indiferent de opinia publică de astăzi Dumnezeu este cât se poate de radical în condamnarea acestor practici, practici care într-o bună zi vor aduce distrugerea umanităţii. Cred că un exemplu îl avem în Grecia antică. În momentul în care Grecia a fost afectată de perversiune, a decăzut şi a ajuns în praf. Mai are Grecia gloria de odinioară? Nu! De ce? Pentru că a fost măcinată de imoralitatea ei. Pavel exprimă acest  lucru în versetul 28:

v.28  Fiindcă n’au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.

Dragii mei nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi. Indiferent cât de mulţi sunt cei ce susţin un lucru dacă el este respins de Dumnezeu atunci lucrul acela este de respins. În cazul acesta ceea ce putem face este să ne îndreptăm spre Domnul Isus pentru a primi iertare.

Acum, următoarele trei versete prezintă o listă a unor atitudini păcătoase, rezultate ale păcatelor săvârşite:

v.29  Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sînt şoptitori,

v.30  bîrfitori, urîtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi,

v.31  fără pricepere, călcători de cuvînt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.

Dacă vreţi să faceţi o comparaţia cu situaţia actuală a ţării noastre, cred că este suficient să cumpăraţi unul din ziarele de astăzi şi să-l citiţi cu această listă în faţă. Veţi găsi acolo semnele nelegiuirii, vicleniei, lăcomiei sau răutăţii. Veţi mai afla cu siguranţă despre crime din pricina geloziei sau despre diverse înşelăciuni.

Nu veţi reuşi să treceţi mai departe fără să citiţi despre tot felul de înşelăciuni care se înmulţesc în ciuda măsurilor extreme de protecţie anunţate de guvernanţi.

Vedeţi, dragi ascultători, la fiecare campanie electorală ni se promite o viaţă mai bună, mai fericită. Odată ce trec alegerile ni trezim cu alţi oameni care repetă tocmai lucrurile ce le-am dorit schimbate. Avem parte de aceeaşi înşelăciune, de corupţie, de minciună, şi de multe altele care alcătuiesc peisajul nostru cotidian.

De ce această incapacitate de a depăşi starea în care ne aflăm?

Ştiţi de ce? Pentru că omul este departe de Dumnezeu. Mai întâi s-a revoltat împotriva lui Dumnezeu, apoi s-a dedat la lucruri potrivnice naturii iniţiale cu care a fost înzestrat de Creator pentru ca în cele din urmă, omul să fie abandonat de Dumnezeu.

Fără Dumnezeu dragi ascultători, fără o reînnoire a inimii putem să încercăm ce partide vrem şi ce curente politice ne dorim. Nu vom ajunge să schimbăm nimic fără această schimbare radicală a inimilor. Numai atunci când bisericile vor da tonul, societatea le va urma şi oameni vor renunţa la păcatele lor pentru a primi o inimă nouă, lucrurile se vor schimba cu adevărat.

Ce spune despre aceasta dragi prieteni? Vă doriţi un asemenea lucru?

Drag ascultător, dacă îţi doreşti schimbarea, ascultă ceea ce spune Dumnezeu şi verifică-ţi viaţa. Vezi dacă nu cumva este asemenea celor pe care i-a părăsit Dumnezeu. Dacă nu este aşa, mulţumeşte-i lui Dumnezeu şi roagă-te pentru cei din jurul tău, pentru cei din familia ta, din biserica ta. Roagă-te să înceapă o trezire spirituală veritabilă. Dar nu numai atât!

Cere-i lui Dumnezeu să-ţi dea curaj să semnalezi tot ceea ce nu este potrivit Cuvântului Său. Cere-i lui Dumnezeu puterea de nu te lăsa compromis prin acţiuni ce nu sunt după voia Lui. Cere-i lui Dumnezeu curaj să poţi prezenta care este voia Sa exprimată prin Scriptură tuturor celor pe care îi cunoşti.

Este atât de important ca generaţia aceasta să se întâlnească cu Dumnezeu.

Dragi prieteni, poate că este rândul nostru acum. Este rândul nostru să aducem lumina Evangheliei lui Dumnezeu unei generaţii ce este departe de Dumnezeu şi aceasta poate şi prin vorbe dar mai ales prin viaţa noastră.

Dumnezeu să ne ajute pe toţi, pentru că va fi un efort considerabil – dar cu consecinţe veşnice pentru mulţi!