Itinerar Biblic Ep.0386 – ROMANI Introducere

 

Dragi ascultători efectuăm astăzi o schimbare de rută în itinerarul nostru şi ajungem iată, din nou, în Noul Testament.

Cartea inclusă în itinerarul nostru de această dată este una deosebită, o carte cu totul specială în ceea ce priveşte înţelegerea mântuirii sufletului, Epistola către Romani.

Înainte de a trece la alte elemente, doresc să spun câteva cuvinte despre Pavel, autorul Epistolei.

Cu scrierile lui, de fapt noi ajungem la metodă diferită de revelare. Dumnezeu a folosit multe mijloace pentru a comunica cu omul.

El a dat  Pentateuhul – Legea prin Moise. Cuvântul lui Dumnezeu cuprinde istorie, poezie şi de asemenea profeţii. De asemenea, găsim în Scriptură Evangheliile şi iată că acum ajungem la o nouă secţiune – epistolele. Majoritatea acestora sunt scrise de Pavel.

Un cercetător al epistolelor, Adolf Deissmann a încercat să facă o distincţie între epistole şi scrisori.  Examinând papirusurile găsite în Egipt la Oxyrynchus, el a făcut o primă distincţie între documentele literare şi cele neliterare şi a plasat scrisorile lui Pavel în categoria celor din urmă. În felul acesta el consideră că ele sunt mai degrabă scrisori decât epistole.

Trebuie să spun însă că foarte mulţi cercetători consideră că aceasta este o încadrare falsă, greşită.

Părerea mea este că această delimitare nu este nici măcar necesară când citim aceste scrisori a căror căldură în adresare pare să le facă epistole ce ne sunt adresate personal.

Dumnezeu ne vorbeşte în mod personal fiecăruia dintre noi prin intermediul acestor minunate scrisori pe care Pavel şi ceilalţi scriitori le-au adresat Bisericii.

Totuşi, Epistola către Romani reprezintă un manifest pentru întreaga lume. Pentru Pavel, Evanghelia a fost marea mişcare ecumenică iar Roma a fost centrul lumii pentru care a murit Hristos. Deci, am putea spune că  ceea ce avem în faţă este şi o scrisoare şi o epistolă.

Pavel a făcut următoarea afirmaţie în capitolul 15 al Epistolei, versetele 15 şi 16:

v.15  Totuş, ici colea v’am scris mai cu îndrăzneală, ca să vă aduc din nou aminte de lucrurile acestea, în puterea harului, pe care mi l-a dat Dumnezeu,

v.16  ca să fiu slujitorul lui Isus Hristos între Neamuri. Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentruca Neamurile să-I fie o jertfă bine primită, sfinţită de Duhul Sfînt.

Pavel a afirmat cât se poate de clar că el este un apostol al neamurilor, adică al neevreilor. De asemenea a afirmat cu o altă ocazie că Petru este un apostol al evreilor.

De exemplu, în Epistola adresată Galatenilor, Pavel spune:

v.8  căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur, făcuse şi din mine apostolul Neamurilor-

v.9  şi cînd au cunoscut harul, care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, cari sînt priviţi ca stîlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba, mîna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur.

Iată de ce Pavel a fost apostolul specific neamurilor. Când citim ultimul capitol al Epistolei către Romani găsim acele nume ale persoanelor pe care le cunoştea Pavel. Veţi observa că numele lor nu sunt numele unor evrei – erau dintre Neamuri. Lucrul acesta ne face să credem că biserica din Roma era o biserică alcătuită în mare parte de neevrei.

Cu altă ocazie Pavel lasă să se înţeleagă  că el nu este omul care să  circule pe drumuri bătătorite de alţii. Adică, dacă  biserica din Roma era începută de alţii, el nu ar fi mers acolo cu nici un chip. Dar, iată că în cadrul epistolei îl găsim pe Pavel foarte dornic să ajungă în mijlocul romanilor: „…Astfel, în ce mă priveşte pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă celor din Roma.(Romani 1:15)

După cum observaţi dorinţa lui Pavel nu este aceea de a merge la Roma pentru interese personale. El vrea să meargă la Roma pentru a predica Evanghelia.

Dacă ne aducem aminte, acest crez al lui Pavel, datoria lui de a prezenta Evanghelia , vine de la întâlnirea cu Domnul Isus.

Amintiţi-vă ce-i spune Pavel împăratului Agripa când este adus pentru a fi judecat de acesta. Erau cuvintele pe care Pavel le auzise din gura Domnului Isus:

       „ Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor, la cari te trimet,

       ca să le deschizi ochii, să se întoarcă dela întunerec la lumină, şi de supt puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.“

Acesta devenise crezul lui Pavel cu privire la viaţa lui şi devenise dorinţa lui cea mai fierbinte. Aceasta îl determina să meargă la Roma.

Dar totuşi, cine pusese bazele Bisericii din Roma? Deşi poate pare ciudat, eu unul cred că Pavel este cel ce a pus bazele acestei biserici.

Chiar dacă nu mai fusese la Roma până atunci se poate spune că  „de la distanţă”, Pavel a plantat această biserică şi a coordonat-o pentru o bună bucată de vreme.

Să mă explic.

Roma era un oraş grozav. Cu toate că nici un alt apostol nu fusese în acest oraş încă, aici a luat fiinţă o biserică. Cum s-a întâmplat aceasta?

Ei bine, cunoaştem deja o mare parte a activităţii, deosebit de prolifice a lui Pavel pe întinsă parte a Imperiului Roman. În aceste călătorii pe care le-a făcut Pavel el a întors inimile multor oameni către Hristos. Poate că întrebaţi „eşti sigur de asta?” O, da!

Avem un exemplu extraordinar în cartea Faptele Apostolilor unde îl găsim pe Pavel îndreptându-se spre Corint.  Iată ce relatează Luca în capitolul 18 al acestei cărţi:

v.1  După aceea, Pavel a plecat din Atena, şi s’a dus la Corint.

v.2  Acolo a găsit pe un Iudeu, numit Acuila, de neam din Pont, venit de curînd din Italia, cu nevastă-sa Priscila, de oarece Claudiu poruncise ca toţi Iudeii să plece din Roma. A venit la ei.

v.3  Şi, fiindcă avea acelaş meşteşug, a rămas la ei, şi lucrau: meseria lor era facerea corturilor.

Vedeţi? Înţelegeţi ce înseamnă aceasta? Aquila şi Priscila veneau de la Roma unde se lansase un val de antisemitism iar ei fugeau acum către Corint. Mai târziu, aflăm că ei s-au dus cu Pavel  la Efes şi au devenit reale mărturii ale iubirii lui Dumnezeu.

La vremea în care Pavel scrie această epistolă ei erau din nou la Roma şi Pavel le trimite salutări.

Deci, iată că aceste informaţii ne determină să credem că acesta este modul în care stau lucrurile cu înfiinţarea bisericii din Roma.

Pe de altă parte, am putea spune că Pavel cunoştea Roma chiar dacă nu a fost niciodată în interiorul ei. Roma era asemenea unei corăbii ce naviga pe timp de noapte, făcând valuri ce se vor sparge de maluri îndepărtate.

Influenţa acestui oraş a fost asemenea unei transmisiuni radiofonice, atingând cele mai îndepărtate şi nebănuite zone.

Pavel a vizitat colonii romane în Filipi şi Tesalonic şi putem spune că a putut vedea acolo obiceiurile, cultura, limba şi stilul roman în manifestarea lui deplină.

De asemenea, Pavel a colindat drumurile romane unde s-a întâlnit cu soldaţii romani, cu comercianţi şi oameni ai legii. El a umblat de asemenea prin pieţe şi a stat în închisori romane. A apărut în faţa magistraţilor romani şi se bucura chiar de avantajele cetăţeniei romane.

Se poate spune astfel că Pavel cunoştea suficient de multe despre Roma cu toate că nu fusese vreodată acolo.

Dacă ne gândim că Roma era considerată capitala lumii, atunci am putea spune că  el a predicat evanghelia globală unei lumi pierdute pe care Dumnezeu o iubea atât de mult încât îşi trimisese fiul să moară pentru ea.

Roma era asemenea unui magnet uriaş. Atrăgea bărbaţi şi femei de pe întreg cuprinsul imperiului.

Având în vedere faptul că Pavel şi alţi apostoli colindau imperiul dintr-un colţ în altul şi aduceau oameni la picioarele lui Hristos, se poate afirma că mulţi din aceştia au ajuns la Roma şi au format acolo biserica căreia se adresează Pavel acum. Se prea poate deci să nu fi fost o persoană anume care să fi început biserica ci mai multe persoane care au ajuns la concluzia că o biserică le era necesară.

Dar, sumarizând ceea am prezentat până acum ideea este următoarea:

Pavel scrie o epistolă unei biserici din Roma, cu toate că nu fusese niciodată în acest oraş. Cu toate acestea se pare că el cunoştea şi oamenii şi obiceiurile din acest loc.

Apropiindu-ne de această epistolă şi gândindu-ne la tema acestei epistole – neprihănirea lui Dumnezeu simt incapacitatea mea de a pătrunde toate tainele acestei epistole. Iată de ce afirm cu toată tăria nevoia pe care, personal o resimt şi cred că ea este împărtăşită şi de voi, şi anume: intervenţia Duhului Sfânt al lui Dumnezeu cu lumina lui sfântă pentru a răspunde căutărilor noastre.

Neprihănirea lui Dumnezeu este mesajul pe care încerc să-l transmit în calitatea mea de păstor şi acesta este mesajul de care are nevoie lumea din jurul nostru. Cu toate acestea, este vorba despre un mesaj pe care lumea, în general, nu vrea să-l accepte.

Lumea vrea să audă, dragi prieteni despre gloria omului, despre infinitele lui posibilităţi. Lumea vrea să se ridice deasupra lui Dumnezeu şi sunt convins astăzi că orice misiune, emisiune sau efort care nu prezintă incapacitatea lumii de a se mântui pe sine – nu va aduce nici o îmbunătăţire în viaţa omului şi nici va oferi remediul pentru multitudinea de probleme pe care păcatul le generează în viaţa omului. Singurul remediu pentru păcatul omului este remediul perfect ce ne este oferit în Domnul Hristos, remediu pe care Dumnezeu l-a pus la dispoziţia unei rase pierdute.

Drag prieten, pot să spun tâlharul de pe cruce a fost considerat nepotrivit pentru a trăi în imperiul roman şi în consecinţă a fost executat. Dar Domnul Isus Hristos a spus că în chiar acea zi el îl va face potrivit pentru ceruri. Vă aduceţi aminte ce cuvinte i-a adresat Domnul? Isus a răspuns: ,,Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.“

Dragii mei, Dumnezeu ia păcătoşi pierduţi, aşa cum sunt şi eu şi voi, şi ce face din ei? El îi aduce în familia Sa şi face din ei copii Săi. Iar aceasta El o face nu pentru că noi suntem merituoşi în vreun fel, ci pentru că El ne iubeşte şi pentru că Domnul Isus a murit pe cruce.

Acesta este dragi prieteni mesajul epistolei către Romani.

Un comentator suedez, pe nume Godet, a spus că reforma, mişcarea care a schimbat faţa bisericii şi a Europei, a fost produsul epistolei către romani.  Aceasta a adus cea mai profundă schimbare spirituală în viaţa bisericii şi se poate spune că ea este legată atât doctrinar cât şi faptic de lectura acestei epistole.

Martin Luther a spus „Este o adevărată capodoperă a Noului Testament şi cea mai pură Evanghelie care este de o valoare inestimabilă şi merită  nu numai ca fiecare creştin să o memoreze, cuvânt cu cuvânt, dar şi să o trateze ca pe o pâine zilnică pentru suflet. Aceasta pentru că nu va putea niciodată fi suficient studiată sau citită; şi cu cât este folosită mai mult cu atât  devine mai preţioasă şi mai atrăgătoare!”

Această epistolă a fost apreciată în întreaga istorie a Bisericii. Unul din părinţii Bisericii, Hrisostom, citea Epistola către Romani de două ori pe săptămână.

Se spune  despre marele om de ştiinţă Michael Faraday  că a fost întrebat de către un reporter în timp ce se afla pe patul de moarte,; Care vă sunt acum speculaţiile?  Faraday s-a întors înspre el şi a spus: Eu nu am speculaţii. Credinţa mea este puternic ancorată în Hristos, Salvatorul meu, cel care a murit pentru mine şi care a deschis o cale pentru mine pentru a merge în ceruri.

Ce spuneţi de aceasta? Cu siguranţă, Faraday a lecturat şi iubit această Epistolă.

Dar, pot să adaug şi ceea ce s-a întâmplat cu un simplu spoitor. După ce a citit Epistola către Romani acest om a fost pe deplin schimbat. El a ajuns unul din scriitorii creştini cu mare faimă. Cu toate că nu a beneficiat de titluri academice, cartea lui Călătoria peregrinului este şi astăzi vândută în sute de exemplare şi depăşit în vânzări multe alte cărţi.

Poate că sunteţi familiari cu această carte şi vă amintiţi că tema ei este mântuirea prin har a celui păcătos. Păcătosul din carte este chiar John Bunyan dar poate la fel de bine să fie vorba despre tine sau despre mine.

Dragii mei vă încurajez acum să faceţi ceva ce vă va aduce satisfacţii pe care nici nu le bănuiţi: citiţi această epistolă către Romani şi citiţi-o în mod regulat. Această epistolă solicită însă întreaga noastră atenţie şi adăugat la aceasta trebuie să fie rugăciune susţinută precum şi intervenţia Duhului Sfânt care ne învaţă  adevărurile divine cuprinse în această carte.

Dar să continuăm acum această parte introductivă cu prezentarea modului în care este organizată această carte. Mai întâi vreau să prezint un cuprins prescurtat. Iată cum se prezintă el:

CUPRINS:  (prescurtat)

  1. Salutări 1:1-17
  2. Păcatul 1:18-3:20
  3. Mântuirea 21-5:11
  4. Sfinţirea 12-6:23
  5. Lupta 7
  6. Viaţa plină de duh 8:1-27
  7. Siguranţa 8:28-39
  8. Segregare 9-11
  9. Jertfă şi slujire 12-13
  10. Separare 14-15
  11. Salutări 16

Dar să urmărim şi un cuprins mai extins deoarece, cred eu ne ajută să ne formăm o imagine globală a epistolei.

Mai întâi, aşa cum veţi observa, Pavel oferă o extinsă secţiune doctrinară. Astfel primele opt capitole cuprind o prezentare excepţională a economiei mântuirii.

Deci, în această secţiune doctrinară avem mai întâi informaţii cu privire la :

  1. Îndreptăţirea păcătosului, 1:1-5:11

   1.Introducere, 1:1-17

  1. salutul personal al lui Pavel 1.1-7
  2. obiectivul personal al lui Pavel 1:8-13
  3. Cele trei „ eu sunt” al lui Pavel 1:14-17

(versetele cheie sunt 16, 17  – revelarea neprihănirii lui Dumnezeu)

  1. Revelarea păcatului omului, 1:18-3:20

Faptul universal: Omul este păcătos.

     Dumnezeu nu este interesat în mişcări ecumenice.

      Axiomă: Lumea este vinovată faţă de Dumnezeu- toţi au nevoie de nepihănire.

  1. revelarea mâniei lui Dumnezeu împotriva omului. 1:18-32
    1. revelaţia naturală a lui Dumnezeu (1:18-20)
    2. răspunsul sub-natural al omului. 1:21-23
    3. retrogradarea nenaturală a omului 1:24-27
    4. Supranaturala intervenţia a lui Dumnezeu  1:28-32
  2. revelarea păcatului oamenilor buni, 2:1-16
  3. revelarea păcatului lui israel sub autoritatea 2:17-3:8
  4. revelarea universalităţii păcatului, 3:9-20
    1. Verdictul Judecătorului cu privire la păcătoşenia lumii 3:9-12
    2. Diagnosticul Marelui Medic cu privire la boala umanităţii 3:13-18
    3. Scopul Legii, 3:19-20

(Legea revelează păcatul nu mântuirea)

  1. Revelarea neprihănirii lui Dumnezeu, 3:21-5:11

   Neprihănirea este dăruită!

  1. explicarea îndreptăţirii prin credinţă 3:21-31

Definiţie:  Îndreptăţirea este actul lui Dumnezeu prin care El declară păcătosul drept neprihănit prin credinţa în meritele jertfei Domnului Isus Hristos. Este adăugarea unei neprihăniri a lui Hristos ca conjugată cu renunţarea la păcate.

                  Împăcare – „scaunul milei” (Evrei 9:5)

              Răscumpărare- a plăti preţul răscumpărării.

              Împăcarea în ce-l priveşte pe Dumnezeu

             Răscumpărarea în ce priveşte păcatul. 

  1. Îndreptăţirea prin credinţă este ilustrată 4:1-25
  2. Neprihănirea prin credinţă – consecinţele acesteia 5:1-11

Sunt opt consecinţe:

  1. Pace – v.1
  2. Acces liber – v. 2
  3. Speranţă – v.2
  4. Răbdare—roada încercărilor—v.3
  5. Dragoste – v.5
  6. Duhul Sfânt – v. 5
  7. Eliberare din Marele Necaz – v.9
  8. Bucurie – v.11

Reconcilierea îl priveşte pe om. 

Definiţie: Schimbarea de la o stare de conflict la una de prietenie se numeşte reconciliere.

Îndreptăţirea prin credinţă este un act permanent al lui Dumnezeu.

B.     Sfinţirea Sfinţilor,  5:12-8:39

1.Sfinţire potenţială, 5:12-21.

  1. Conducerea lui Adam, 5:12-14

Moartea – păcat.

  1. Conducerea lui Hristos, 5:15-17
  2. Păcatul lui Adam – neprihănirea lui Hristos. 5:18-21

Neascultare—ascultare.

Judecată – dar gratuit.

Păcat—har.

Condamnare—îndeptăţire.

 

  1. Sfinţirea poziţională, 6:1-10

    Unirea cu Hristos în moartea Lui şi învierea este baza pentru eliberarea de păcate.

  1. Sfinţirea practică, 6:11-23

Ascultarea de Dumnezeu conduce la experienţa eliberării de păcate.

      4.Sfinţirea fără putere, 7:1-25

Lanţurile unui suflet mântuit, 7:1-14

Eliberarea spirituală

Luptele unui suflet  mântuit: 7:15- 25

Oferta lui Dumnezeu pentru sfinţire , 8:1-39

  1. Noua Lege: Duhul Sfânt faţă de Lege , 8:1-4
  2. Noua luptă, Duhul Sfânt şi firea umană 8:5-13
  3. Noul om, fiul lui Dumnezeu, 8:14- 17
  4. Noua creaţie: vechiul faţă de nou, robia faţă de libertate 8:18-22
  5. Un nou trup. 8:23-27
  6. Noul scop al lui Dumnezeu, 8:28-34
  7. Noua siguranţă a credinciosului, 8:35-39

II  DISPENSAŢIONAL, Capitolele 9-11  „Speranţă”

        A. Trecutul lui Israel cu Dumnezeu, 9

Descrierea Israelului.

Identitatea Israelului.

Alegerea Israelului conform suveranităţii absolute a lui Dumnezeu.

Alegerea neamurilor în profeţiile lui Dumnezeu.

B. Harul prezent al lui Dumnezeu pentru Israel, 10

Starea prezentă a lui Israel – pierdut  10:1-4

Ridicarea lui Israel şi a neamurilor, 10:5-12

Mântuirea lui Israel şi a neamurilor – prin auzirea şi credinţa în Evanghelie, 10:13-21

  1. Scopul viitor al lui Dumnezeu cu Israel, 11

Rămăşiţa lui Israel va găsi mântuirea, 11:1-6

Amintirea lui Israel este oarbă, 11:7-12

Motivul pentru Israel este pus de o parte.

Restaurarea naţiunii lui Israel – o mai mare binecuvântare.

Motive pentru restaurarea lui Israel.

 

III. DATORII, Capitolele 12-16 „Dragoste”.

  1. Slujirea copiilor lui Dumnezeu., 12-13
    1. Prietenia cu Dumnezeu, 12:1-2
    2. Legătura cu darurile Duhului Sfânt, 12:3-8
    3. Legătura cu alţi credincioşi, 12:9:19
    4. Legătura cu necredincioşii. 12:17-21
    5. Legătura cu guvernul, 13:1-7
    6. Legătura cu vecinii, 13.8-14

B.     Separarea fiilor lui Dumnezeu 14-16

  1. Legătura cu credincioşii mai slabi, 14:1-15:3

Principii pentru comportamentul creştinului:

  1. Convingere, 14:5
  2. Conştiinţă 14:5
  3. Consideraţie, 15;1-3
  1. Legăturile dintre credincioşii Evrei şi ne-evrei. 15:4-13
  2. Legătura lui Pavel cu romanii şi  cu neamurile în general 15:14-33
  3. Legăturile dintre creştini demonstrate. 16:1-27